INTRODUCERE IN STUDIUL ECONOMIEI

INTRODUCERE IN STUDIUL ECONOMIEI

Obiective:

prezentarea aparitia si evolutiei notiunii de economie

familiarizarea cu problematica conceptului de economie

formarea unor cunostinte de baza referitoare la economia de piata

Notiuni cheie: economie, microeconomie, macroeconomie, productie, pret

Etimologie

Cuvantul 'economie' este de origine greaca (oikos = casa, gospodarie si nomos = lege) si a fost utilizat initial in sensul de administrare a patrimoniului gospodariilor individuale.

De-a lungul timpului, denumirii de economie i-au fost alaturate o serie de cuvinte care semnificau sfera de cuprindere a acesteia. Astfel, prin alaturarea cuvantului 'politica' (de la cuvantul grecesc politeia) aceasta a devenit stiinta administrarii cetatii sau a societatii. Ulterior, substantivului 'economie' i s-a alaturat adjectivul 'sociala', economia sociala avand un camp mai larg de cuprindere decat cea politica.

Cu toate ca idei despre economie se pot gasi in filosofia antica si cea medievala stiinta economica este un domeniu de cercetare modern. Cu exceptia unor lucrari cu caracter religios, juridic sau filosofic care contineau descrieiri ale actelor si faptelor economice ale vremii, stiinta economica debuteaza in secolul al XVIII-lea cu scrierile fiziocratilor francezi, ale lui Cantillon si Hume si in special ale lui Adam Smith care evidentiaza pentru prima oara faptul ca economia constituie un sistem cu autoreglare si ca stiinta economica a luat nastere atunci cand s-a inteles ca exista un sistem economic care poate fi obiect de studiu.

Primele referiri la elemente care compun obiectul de studiu al economiei au fost facute din cele mai vechi timpuri in lucrari cu caracter religios.

Ideea conform careia economia este stiinta crearii si administrarii bogatiei s-a perpetuat in timp. Ea a fost preluata in secolul al XVIII^lea de catre Adam Smith care in lucrarea sa "Avutia natiunilor. Cercetare asupra naturii si cauzelor ei ", publicata in anul 1776, defineste economia ca fiind maniera in care se formeaza, se distibuie si se consuma avutiile. Economia este deci stiinta crearii si administrarii avutiei.

Ce a insemnat insa avutia de-a lungul timpului ?

- pentru mercantilisti avutia se defineste prin cantitatea de metale pretioase pe care o detine o tara, iar sfera de formare o reprezinta comertul (circulatia marfurilor).

- pentru fiziocrati avutia se formeaza numai in sfera productiei agricole, in conditiile existentei unei ordini sociale naturale, iar schimbul nu poate fi creator de bogatii.

- pentru clasici - (Adam Smith, David Ricardo, Jean Baptiste Say) - avutia se creeaza in cadrul procesului productiv, indiferent de forma acestuia, prin munca. Ca atare, bogatia nationala depinde de productivitatea muncii iar aceasta este determinata la randul ei de diviziunea muncii. Pentru ca diviziunea muncii si respectiv productivitatea sa genereze bogatie, desfasurarea activitatii economice trebuie sa fie eliberata de orice constrangeri legate de dreptul de a face comert in tara si peste hotare, de alegere a profesiunii, de a desfasura acel tip de activitate economica din care se poate obtine maximum de profit.

- pentru neoclasici, economia inseamna stiinta schimbului comercial Ei considera ca un bun nu are valoare in sine, ci capata valoare ca rezultat al schimbului. Marimea valorii se stabileste pe piata, pe baza jocului liber dintre cerere si oferta, iar recunoasterea dimensiunii ei se face prin intermediul pretului. Astfel, din stiinta avutiei, economia a devenit stiinta schimburilor, apoi stiinta formarii preturilor. Este economic tot ceea ce poate fi exprimat prin pret. Problemele de formare a preturilor prin studiul diferitelor tipuri de piata devin astfel preocuparea fundamentala a economistilor.

- in teoria economica moderna economia este definita, la modul general, drept stiinta alegerilor eficace. In particular, pornind de la trasatura comuna mentionata anterior, s-au dezvoltat o serie de definitii concurente ale acesteia :

Economia este studiul alocarii bunurilor materiale pentru satisfacerea nevoilor materiale.

2. Economia reprezinta studiul alocarii resurselor insuficiente pentru satisfacerea unor cereri concurente.

3. Economia este stiinta sociala care se ocupa de caile prin care oamenii si societatile cauta sa-si satisfaca nevoile materiale si dorintele.

4. Economia este stiinta care studiaza comportamentul uman ca o relatie intre scopuri si resurse rare care au utilizari alternative . Ea este deci o stiinta comportamentala, a modului in care oamenii fac optiuni.

5. Economia este studiul asigurarii nevoilor fizice ale omului.

6. Economia este studiul modului in care oamenii si institutiile iau decizii cu privire la productie si consum si a modului in care se confrunta cu problema raritatii.

7.Stiinta economica este mai degraba o metoda decat o doctrina, un aparat al mintii, o tehnica de gandire care il ajuta pe posesorul ei sa traga concluzii corecte.

In demersul nostru privind studiul economiei, vom considera valida definitia data de Paul Samuelson si W. Nordhaus, conform careia economia (Economics), reprezinta studiul modului in care societatea foloseste resursele rare de care dispune pentru a asigura producerea si distributia de bunuri si servicii intre membrii ei.

Intrebarile la care trebuie sa raspunda stiinta economica sunt, in acceptiunea autorilor mentionati anterior, urmatoarele:

- ce tip de bunuri sa se produca, in ce cantitati si in ce scop - al consumului imediat (bunuri de consum) sau al investitiilor (bunuri de productie) ;

- cum sa se produca, de catre cine , cu ce tip de tehnologii, si in cadrul carei forme de proprietate ;

- pentru cine sa se produca, cum sa se distribuie productia obtinuta si care sa fie principiile care sa guverneze modul de redistribuire a veniturilor intre membrii societatii;

In functie de modul in care societatea a dat raspuns celor trei intrebari se disting urmatoarele forme de organizare ale economiei

a. economia autarhica / inchisa /- in care ce sa se produca, cum sa se produca si pentru cine sa se produca este in intregime rezultatul deciziei producatorului, deoarece el isi dimensioneaza productia in functie de nevoile pe care trebuie sa si le satisfaca si de resursele de care dispune, urmarind drept singur scop satisfacerea cat mai deplina a trebuintelor sale si a gospodariei (familiei) proprii, in calitate de unic consumator a ceea ce produce .

b. economia de schimb - in care, in functie de polul de decizie, raspunsul la cele trei intrebari este dat de catre:

- stat - in cadrul economiei centralizate, de comanda sau planificata;

- piata - in cadrul economiei libere de piata

- piata si stat - in cadrul economiei mixte

Economia de piata - trasaturi definitorii

Economia de piata se defineste, in general, ca o economie a carei functionare se realizeaza prin mecanismele pietei libere, bazata pe proprietatea privata, fara existenta unor actiuni restrictive ale statului in domeniul productiei, repartitiei, schimbului si consumului, preturilor si circulatiei monetare^[4]. in fapt, definitia de mai sus este proprie unei anumite subcategorii a economiei de piata, numita economie libera de piata, care, alaturi de economia mixta formeaza economia de piata.

Economia libera de piata reprezinta acel mod de organizare a economiei in cadrul caruia alocarea resurselor limitate de care dispune societatea, dar si distributia veniturilor obtinute in timpul activitatii economice [$^*#@1] se face numai prin piata, fara ca alte forte, din interior sau din afara sistemului economic sa intervina. Se considera ca cererea si oferta sunt determinantele alocarii resurselor, iar pretul este instrumentul cu ajutorul caruia are loc acest proces.

Conditia de existenta a economiei libere de piata este existenta proprietatii private, alaturi de libertatea de actiune si libera initiativa a agentilor economici, care isi desfasoara activitatea in conditiile liberei concurente si a aplicarii politicii economice a "laissez-faire"-ului. Cum insa indeplinirea cumulativa a acestor conditii este practic imposibila in conditiile economiei contemporane, economia libera de piata a ramas doar un concept teoretic fara o acoperire practica, iar majoritatea economiilor sunt organizate si functioneaza ca si economii mixte.

Economia mixta - este forma dominanta de organizare economica in perioada contemporana. La baza ei se afla combinatiile, in diferite forme si proportii ale proprietatii private cu proprietatea publica. Libera initiativa a agentilor economici se manifesta in conditiile existentei unei varietati a formelor de interventie ale statului, menite a face fata instabilitatii macroeconomice si imperfectiunilor pietei determinate de functionarea libera a acesteia.^[5]

Economia mixta imbina deci trasaturile economiei de piat(cu cele ale economiei de comanda in diferite proportii, inlocuind politica 'laissez- faire-'ului proprie economiei libere de piata cu cea a interventiei limitate a puterii publice exercitata de catre stat prin intermediul dispozitiilor organizatorice si a stimulentelor fiscale si cea a puterii particulare exercitata ' prin intermediul orientarii invizibile de catre mecanismul pietei ' .

In cadrul economiei mixte, interventia, categoric limitata a statului, si exercitata in mod diferit de la o tara la alta, are loc in scopuri bine definite si pe segmente bine determinate, dintre care enumeram:

a/ asigurarea eficientei in desfasurarea activitatii economice printr-o serie de masuri vizand in special :

- crearea cadrului legislativ si institutional necesar desfasurarii neingradite a concurentei, si respectiv in oprirea procesului de formare a monopolurilor, proces cu efecte negative asupra formarii pretului de piata, a satisfacerii nevoilor consumatorului si implicit asupra alocarii resurselor limitate, in functie de interesul propriu monopolului si nu al societatii,

- supravegherea efectelor pozitive sau negative ale externalitatilor. Teoria economica denumeste diferenta dintre costurile sau avantajele economice, inregistrate la nivel de agent economic, si costurile sau avantajele sociale, manifestate in plan social, drept externalitati. Externalitatile se manifesta prin inexistenta pe piata concurentiala a unor bunuri sau servicii dorite de consumatori. Altfel spus, externalitatile se produc de cate ori actiunile unui agent economic influenteaza mediul in care actioneaza alt agent economic fara a afecta sistemul de preturi. Externalitatile pot fi pozitive sau negative. Cele pozitive se definesc prin actiunea unui agent economic ale carui efecte se extind sub forma generarii de avantaje asupra altor agenti economici sau societatii, in timp ce externalitatile negative reprezinta actiunea unui agent economic ale carui efecte se extind sub forma generarii de cheltuieli suplimentare altor agenti economici sau societatii. Aparitia externalitatilor corespunde de cele mai multe ori cu o alocare ineficienta a resurselor. Pentru corectarea acestei deficiente a pietei se pot utiliza cel putin urmatoarele modalitati:

- sistemul impozitelor si al subventiilor ;

- sistemul pietelor inexistente; problema activitatilor care produc externalitati este ca rezultatul dublu al acestora- bunul economic si externalitatea - nu isi gasesc spatiu de comercializare decat partial, adica pentru bunul economic. Cu alte cuvinte, pentru externalitati nu exista piete. Imaginarea unei piete a externalitatilor ar fi posibila prin asimilarea acesteia cu un bun economic si determinarea cantitatii optime de externalitate s-ar face similar cu determinarea productiei optime.

- sistemul drepturilor de proprietate. Evitarea externalitatilor in acest caz porneste de la premisa ca daca o firma genereaza externalitati si afecteaza activitatea alteia, atunci cele doua firme ar trebui sa devina un singur agent economic care sa urmareasca detinerea profitului global maxim.

- producerea si administrarea bunurilor si a serviciilor publice;

- formarea veniturilor statului, respectiv administrarea eficienta a cheltuielilor acestuia;

- contracararea efectelor pe care economia libera de piata le are asupra gradului de ocupare a fortei de munca

Ciclicitatea vietii economice determina existenta alternativa a perioadelor de boom, caracterizate, din perspectiva ocuparii fortei de munca de existenta unui grad inalt de ocupare a acesteia cu a perioadelor de recesiune, in care nivelul ratei somajului atinge cote ridicate. John Maynard Keynes, alaturi de alti economisti de prestigiu au considerat ca la originea marii crize de supraproductie de la inceputul anilor '30 si respectiv a somajului masiv caracteristic perioadei respective s-au aflat imperfectiunile pietei generate de functionarea pietei libere. De aceea, ei au recomandat interventia guvernului, in mod indirect, prin aplicarea unor politici economice care sa conduca la asigurarea unor limite normale ale ocuparii fortei de munca.

- in mentinerea unor piete stabile - unele piete, cum ar fi cea a cerealelor, a materiilor prime minerale, a petrolului etc, sunt supuse unor puternice fluctuatii generate de factori de mediu, cu efecte sensibile asupra pretului produselor respective dar si a veniturilor obtinute de catre agentii economici care actioneaza pe aceste piete. In aceasta situatie, statul poate sa intervina printr-o serie de masuri menite sa inlature efectele negative ale instabilitatii pietei prin subventii, mentinerea sub control a nivelului minim al preturilor de achizitie, sau maxim al preturilor de desfacere, stabilirea unor contingentari in privinta cantitatilor produse sau a importurilor produselor supuse fluctuatiilor.

- asigurarea echitatii in redistribuirea veniturilor intre membrii societatii. Piata nu poate realiza in toate situatiile o distributie corecta din punct de vedere social a resurselor si veniturilor, inegalitatea acestora fiind generata in mare masura de de accesul inegal la resurse si tehnologii, de aceea statul trebuie sa intervina, in scopul corijarii efectelor imperfectiunilor pietei prin aplicarea unui sistem corespunzator de impozite si taxe dar si prin parghii de natura extraeconomica:

Tabelul de mai jos, adaptat dupa o clasificare mai ampla a tipurilor de economii prezentata in mai multe lucrari de specialitate cauta sa scoata in evidenta existenta unei diversitati a formelor de manifestare a economiei de piata. in lucrarea lui 'Capitalism contra capitalism' Michel Albert prezinta doua din formele sub care se regaseste economia de piata in perioada contemporana, modelul anglo-american si cel germano- nipon. Pe langa modelele identificate in lucrarea mentionata, exista insa o multitudine de combinatii, structuri si modele ale economiei de piata, specifice unor regiuni, grupari regionale sau zone de influenta. Economiiletarilor africane sunt economii de piata, la fel ca si cele din zona Americii Latine sau a zonei Asia Pacific, la fel ca a Statelor Unite, Elvetiei, a tarilor in tranzitie sau retranzitie spre economia de piata din centrul si estul Europei. De aceea consideram ca se cuvine a incerca o succinta trecere in revista principalelor tipuri de economii proprii perioadei contemporane.

Stiinta economica are doua diviziuni majore: microeconomia denumire care provine de la cuvantul grecesc mikros = mic si respectiv macroeconomia denumire care provine de la cuvintele grecesti makros = mare si oikos si nomos cu intelesul deja explicat

Microeconomia, definita ca studiul unitatilor economice individuale si al interactiunilor acestora, incluzand teoria consumatorului, a producatorului si pietele in care sunt implicati acestia, este adesea pusa in opozitie cu macroeconomia, care se ocupa de studiul agregatelor economice la nivel de ramura sau economie nationala.

Altfel spus, microeconomia consta din procesele, faptele, actele si compartimentele agentilor economici individuali ce participa la fluxurile economice ( firme, gospodarii familiale, banci, administratii, etc), privite ca acte, fapte autonome si specifice si sfera ei de studiu nu poate fi in nici un caz restransa la economia firmei.

La randul ei, macroeconomia exprima aceleasi procese si fapte dar in corelatie cu marimile si variabilele agregate ale intrarilor si iesirilor (volumul general al productiei, nivelul general al ocuparii resurselor, indicele general al preturilor, etc.) degajate de comportamentele individuale ale participantilor la economie.

In unele scrieri, macroeconomia se identifica cu economia nationala, dar in opinia noastra exista deosebiri de forma si de fond intre cele doua concepte.

In esenta, campul de activitate al microeconomiei, respectiv macroeconomiei ar putea fi sintetizat astfel :

Macroeconomia reprezinta acea componenta a stiintei economice care se ocupa cu studiul comportamentului economic la macroscara. Ea are drept obiect de cercetare ansamblul problemelor legate de venituri, cerere si oferta, somaj, inflatie, preturi si schimburi comerciale internationale.

Macroeconomia s-a dezvoltat ca stiinta abia in secolul al XIX-lea, spre sfarsitul acestuia, cu toate ca inceputurile ei sunt considerate a data inca din secolul al XVII-lea - cand fiziocratii, prin Tabloul economic al lui Franois Quesnay, au realizat o prima tentativa de a demonstra legatura intre diferitele ramuri ale productiei, circulatiei si serviciilor, prin studiul repartitiei intre clasele sociale a veniturilor aferente, obtinute in diferitele sectoare de activitate.

Termenul de macroeconomie a fost utilizat pentru prima oara in anul 1933, intr-o lucrare a lui Ragnar Frisch, laureat al Premiului Nobel pentru economie.

O contributie importanta la dezvoltarea macroeconomiei - ca ramura a stiintei economice - a adus-o John Maynard Keynes, caruia i se recunoaste meritul de a fi pus bazele unei doctrine economice care se regaseste, implicit sau explicit, in cadrul tuturor politicilor economice contemporane.

Teme de casa:

Cum este definita economia in teoria moderna?

Prezentati formele de organizare ale economiei?

Definiti economia de piata?

Ce sunt externalitatile pozitive si negative si dati cate un exemplu?