Relatiile cu statele de origine

Relatiile cu statele de origine

Proliferarea societatilor transnationale a marit aria si complexitatea relatiilor internationale. Pe langa clasicele relatii interstatale, apar relatii intre societatile transnationale si statele-natiune, intre firmele-mama, intre acestea si filialele lor externe, intre acestea din urma, luate aparte.

Intr-o opinie[1] se sustine ca in timp ce puterea marilor corporatii creste, aceea a statului ar scadea. Nu putini sunt cei ce se ingrijoreaza de acest lucru. Pentru multi, statul-natiune mai reprezinta, inca, o adevarata profesiune de credinta. Sporirea fortei societatilor transnationale este perceputa ca o amenintare la adresa statului-natiune. Exista temerea ca marile companii transnationale nu vor actiona in folosul natiunii si ca vor ajunge sa ignore legile nationale.

Este incontestabil ca orizontul societatilor transnationale depaseste definitia clasica a identitatii nationale. Tinta unei societati transnationale nu mai este piata nationala, ci piata mondiala, ea tinde sa devina firma globala. O astfel de companie, prin natura ei, nu este interesata atat de omul-cetatean, cat de omul client, indiferent de tara sa de origine. Cu toate acestea, nu se poate sustine ca societatile transnationale ar fi devenit entitati "fara stat". Oricat de mare este gradul de transnationalizare al unei companii, ea nu-si desfasoara activitatea in neant, ci pe teritorii care apartin statelor-natiune. Tocmai de aceea, o societate transnationala, oricat de puternica ar fi, este nevoita sa intretina relatii, atat cu tara sa de origine, cat si cu tarile gazda ale filialelor sale din strainatate. Ea devine, astfel, multistatala, dar, nu numai pentru ca are un sediu central, iar filialele sunt inregistrate din punct de vedere legal in diverse tari, ci si, pentru ca este obligata sa tina seama de specificul pietelor pe care face afaceri. Aceasta nu inseamna ca identitatea sa nationala dispare.

Relatiile societatii transnationale cu tara sa de origine apar ca relatii intre parametri, intre combatantii aflati de aceeasi parte a baricadei. Este adevarat ca, din cand in cand, "antanta cordiala" dintre societatile transnationale si statul lor de origine este tulburata de unele "dispute in familie". Statul intervine pentru a tempera politica economica agresiva a vreunei firme nationale.

De exemplu, relatia dintre statul american si corporatiile americane nu s-a modificat, in esnta ei. Colaborarea a continuat pe diverse planuri, fiind reciproc avantajoasa. Statul a incurajat expansiunea externa a marilor sai "Generali" (Electric, Motors, Dynamics), dar si a "civililor", fie deja consacrati (Ford, IBM, ATT, Exxon) sau noi veniti (Microsoft, Wall-Mart, Pfizer, Lucent Tehnologies). La randul lor, transnationalele americane si-au dat obolul pentru ca S.U.A. sa ajunga si sa ramana prima putere economica, politica si militara a lumii. Expansiunea externa a companiilor americane nu a slabit cu nimic structurile si functiile statului american. Dimpotriva, oare firme ca Levi's, McDonald's, Coca-Cola, prin expansiunea lor mondiala, nu servesc si interesul S.U.A., nu actioneaza ca vehicule ale modului de viata american?

Relatia societate transnationala-tara de origine a evoluat in mod asemanator si in cazul celorlalte tari dezvoltate, mari sau mici. Chiar si o tara ca Elvetia nu a avut de suferit de pe urma transnationalizarii companiilor sale cele mai impotante. Succesul mondial al unor mari companii ca Roche sau Nestl, profiturile realizate prin activitatea investitionala externa nu au impiedicat Elvetia sa atinga cel mai ridicat nivel de trai din lume.

Relatiile dintre societatile transnationale si statele pe teritoriul carora isi desfasoara activitatea (state-gazda) sunt mai complexe.

In principiu, marile companii transnationale prefera detinerea integrala a actiunilor filialelor lor dintr-o alta tara, fie o politica de investitie a beneficiului in alte regiuni, fie sa cumpere de la societatea-mama sau de la o filiala a acesteia subansamble sau bunuri de echipament la preturi mult inferioare costurilor de fabricatie pe cifra de afaceri. Asemenea practici pot influenta negativ balanta de plati externe a tarii-gazda, cat si bugetul sau. Prin natura sa, societatea transnationala nu poate sa manifeste preferinte subiective pentru o anumita filiala sau tara, scopul ei fiind maximizarea profitului pe ansamblu, ea poate impune filialelor externe o politica de restrangere a activitatii, transferul de capital, cuantumul salariilor, concedieri de personal etc. O astfel de politica, in anumite circumstante, poate conduce la stari de instabilitate economica si sociala pentru tara-gazda.

In ultima analiza, pentru aceasta relatie, decisiva este forta de atractie pe care tara-gazda o exercita asupra capitalului strain si care este determinata de nivelul ei de dezvoltare economica, de avantajul ei competitiv. Prin urmare, relatia societate transnationala-stat gazda va fi diferita in functie de apartenenta acestuia din urma la grupul tarilor dezvoltate sau al tarilor in dezvoltare[2].

Pe pietele cu potential foarte ridicat cum sunt cele ale Uniunii Europene si S.U.A., atractia este cvasipermanenta. Pe aceste piete, concurenta intre investitorii straini este foarte mare, datorita facilitatilor existente, posibilitatilor ridicate de profit. In aceasta relatie mai intervine si capacitatea statala superioara a tarilor-gazda dezvoltate. Cand s-a considerat necesar, a fost limitat dreptul de participatie la capitalul social al firmelor indigene (in Japonia, maximum 49%) sau guvernul a opus veto-ul sau la achizitia unor intreprinderi autohtone de importanta strategica.

Asa cum am mai mentionat, cea mai mare parte a IDE se deruleaza in cadrul triadei S.U.A.-Uniunea Europeana-Japonia. Or, aceasta circulatie nu are loc in sens unic. De aceea fiecare membru al triadei este, in acelasi timp "gazda" si "sursa". Acest lucru face ca intre membrii triadei (si nu numai), IDE sa nu genereze relatii de dependenta, ci, mai degraba de interdependenta, cu implicatiile de rigoare asupra politicilor economice.