STRATEGIA NAVALA IN SPATII GEOGRAFICE RESTRANSE

STRATEGIA NAVALA IN SPATII GEOGRAFICE RESTRANSE

Istoria conflictelor navale arata ca razboiul pe mare s-a purtat cel mai adesea aproape de tarmurile continentelor si insulelor. Majoritatea navelor comerciale scufundate de submarine si, de asemenea, pierderile de submarine au aparut in apropierea zonelor de concentrare a comertului maritim, precum estuare sau rade, canale si in apropierea marilor porturi comerciale. Aproape toate navele de suprafata ale participantilor la cel de-al doilea razboi mondial au fost scufundate sau distruse in ape cu adancimi mai mici de 200 metri. Explicatia este simpla. In toate epocile, misiunea principala a unei flote a fost fie asigurarea protectiei transportului si debarcarii trupelor proprii sau aliate, fie prevenirea unei invazii inamice de pe mare.

In epoca galerelor si a velelor, viteza limitata, numarul si valoarea pe mare a navelor au restrictionat folosirea flotei pentru lupta. Chiar pe vremea navelor cu aburi, era mai bine sa se asigure prevenirea debarcarii unei forte inamice sau atacarea de catre aceasta a navelor comerciale in apropierea tarmului, decat cautarea lor in oceanul deschis. Astazi, in ciuda tuturor avansurilor tehnologice privind propulsia, senzorii si sistemele de armament, majoritatea conflictelor navale vor avea loc, cel mai probabil, in zone numite colocvial "mari inchise".

1. Influenta spatiului geografic asupra strategiei navale

Problemei razboaielor in apele inchise nu i s-a acordat si nu i se acorda inca atentia ce i se cuvine din partea flotelor de mare deschisa. Opinia ca o flota capabila sa se apere in fata adversarului in oceanul deschis poate face acelasi lucru si in marile inchise nu este neaparat adevarata, ea trebuie luata in considerare si analizata.

Mediul fizic intr-o mare inchisa limiteaza in general manevra si utilizarea sistemelor de armament si a senzorilor de catre navele de suprafata si submarinele desemnate a fi utilizate in marile deschise. In acelasi timp, puterea aeriana cu baze la sol poate fi utilizata cu un efect mai devastator impotriva tintelor intr-un cadru maritim inchis decat in oceanul deschis. Din ce in ce mai mult, mediul fizic restrictionat, distantele scurte corespunzatoare si apropierea tarmului intr-o mare inchisa necesita o cooperare mai mare si mai apropiata intre toate categoriile de forte armate decat in razboiul purtat in oceanul deschis. Aceasta inseamna ca planificarea, pregatirea si executarea actiunilor de catre fortele navale si celelalte categorii de forte necesita un grad mai mare de cooperare.

Problema folosirii fortelor navale in apele inchise a fost insuficient studiata de majoritatea flotelor de mare deschisa. Acest lucru este poate greu de inteles deoarece, in multe conflicte, flotele de mare deschisa au fost luate prin surprindere atat in ceea ce priveste compunerea fortei, cat si pregatirea ei pentru lupta in ape limitate, asa cum s-a intamplat in razboiul corean, razboiul din Vietnam, (Golful Persic, in timpul razboiului Iran - Irak si cel din 1991).

Pe durata crizei din Golf, din 1990, marina S.U.A. a folosit din nou forte nu foarte potrivite pentru a fi utilizate in marile inchise. Nava Princeton de 9.460 tone si portelicopterul Tripoli de 18.500 tone au operat in nordul golfului in apropierea coastelor Kuweit-ului. Ambele nave au fost lovite de mine irakiene si au suferit pagube importante. Cineva s-ar putea intreba ce s-ar fi intamplat daca fortele aeriene irakiene ar fi reusit sa atace unele nave apartinand S.U.A., in Golf, si ar fi distrus sistemele de rachetele Exocet, sau daca proiectiile antinava chineze, utilizate de irakieni, ar fi lovit unele dintre navele SUA din afara coastei Kuweit-ului. Nici un razboi nu a fost pierdut pentru ca o flota de mare deschisa a fost gasita nepregatita pentru indeplinirea unor misiuni neprevazute in marile inchise. Totusi, nu trebuie spus ca lipsa cunoasterii particularitatilor de operare in aceste ape nu a cauzat pierderi nejustificate de personal si materiale si, poate si mai important, de timp. In fiecare dintre aceste conflicte, procesul obtinerii datelor privind conducerea operatiilor in marile inchise si intelegerii acestora a fost prea lent, iar lectiile s-au invatat prin incercari si greseli. Acestea si alte probleme similare ar fi putut fi depasite daca s-ar fi acordat suficienta atentie, pe timp de pace, studiului si intelegerii problemelor de conducere a razboiului naval in marile inchise. Astfel, flotele de mare deschisa ar trebui sa traga concluziile necesare privitoare la modul in care erau purtate in trecut razboaiele in marile inchise si cum difera ele de razboaiele purtate in oceanul deschis. Conceptele strategice si operationale trebuie dezvoltate, iar doctrina operationala sau tactica folosirii in lupta a fortelor trebuie sa ia in considerare, in intregime, fortele si procedeele specifice de operare navala si aeriana in marile inchise.

Spre deosebire de flotele de mare deschisa, flotele de coasta sunt destul de familiarizate cu geografia, oceanografia si clima zonei maritime in care opereaza. Aceasta, bineinteles, inseamna ca ele au dezvoltat o strategie specifica sau un concept operational de folosire a fortelor proprii in avantajul lor. Chiar si flotelor de coasta este nevoie ca, din timp in timp, sa li se aminteasca cat de important este si continue sa studieze toate aspectele caracteristice razboiului in marile inchise.

Lectiile de istorie sunt universale, dar trebuie aplicate corespunzator specificului si elementelor de particularitate ale fiecarei flote in parte. Astfel, o retrospectiva istorica asupra strategiei si conducerii operatiilor in marile inchise poate avea valoare chiar si pentru flotele de coasta, ca un ajutor in dezvoltarea de noi concepte operational menite sa intimideze si, in caz de esec, sa protejeze efectiv interesele vitale ale tarii in provocarea realizata de un oponent pe mare.

Bazele unei strategii navale intr-o mare inchisa difera considerabil de cele ale oceanului deschis, datorita apropierii masei continentale si a intinderii mici de apa. Ambii factori faciliteaza si complica, in acelasi timp, atat comanda si controlul, cat si utilizarea efectiva a fortelor navale. O strategie navala solida ar trebui sa ia in considerare, in intregime, limitarile pe care mediul fizic le impune asupra folosirii si sustinerii logistice a fortelor navale si aeriene apartinand unei anumite tari sau alteia prietene, ce opereaza in marile inchise. Inca din timp de pace, un stat maritim ar trebui sa faca tot posibilul pentru a-si intari pozitia navala in interiorul si in vecinatatea marilor inchise, acolo unde isi va folosi fortele navale si aeriene, atat in razboi, cat si pe timp de pace. Acest lucru trebuie sa se realizeze in principal prin mijloace diplomatice si prin constituirea de coalitii navale cu tarile din vecinatatea marilor inchise.

Elementele strategiei navale pentru marile deschise si inchise sunt asemanatoare, dar exista si unele diferente specifice. Flota care opereaza intr-o mare deschisa poate actiona fara sa aiba in mod necesar acces la bazele navale sau aeriene din zona. In acelasi timp, este imperativ necesar ca o flota de coasta sa detina un numar suficient de baze navale si aeriene.

De asemenea, exista o diferenta considerabila intre aliniamentele si liniile de operare realizate de o forta ce se desfasoara in interiorul unei mari inchise. Liniile de operare intr-o mare inchisa sunt de obicei mult mai scurte, mai putin numeroase si pozitionate mai rigid decat cele dintr-o mare deschisa. In contrast cu cele din urma, ele pot urma linia coastei proprie tari sau a tarilor vecine. Principalele diferente dintre drumurile navale in ocean sau marile deschise si acelea din marile inchise privesc numarul si lungimea acestora.

In oceanul deschis, aceste drumuri sunt mai numeroase, foarte lungi si se intersecteaza intre ele. De asemenea, sunt mult mai vulnerabile decat acelea din marile inchise si necesita forte relativ mari pentru protectie. Drumurile intr-o mare inchisa sunt, dimpotriva, mult mai scurte, mai putin numeroase si orientate, in special, de-a lungul coastei. Aceste drumuri seamana mai mult cu o retea de comunicatii terestre, deoarece sunt pozitionate rigid si exista prea putine rute alternative.

Obiectivele strategice intr-o mare inchisa, care trebuie indeplinite de flotele apartinand marilor deschise, difera in mod considerabil. Razboiul intr-o mare inchisa poate fi condus ofensiv sau defensiv, fiind dependent de potentialul de lupta al fortelor ce se infrunta terestru si aerian. O flota maritima puternica, intr-o mare inchisa, poate fi defensive inca de la inceputul ostilitatilor, daca fortele terestre sunt fortate sa recurga la o retragere grabita, atunci cand adversarul detine superioritatea aeriana.

Intr-o mare inchisa, in afara de fortele navale, fortele aeriene cu baze la sol joaca un rol foarte important in obtinerea controlului asupra suprafetei terestre sau aeriene. Uneori, fortele aeriene cu baze la sol pot fi folosite in special pentru realizarea principalelor obiective intr-un cadru maritim dat, cu o contributie relativ mica din partea fortelor navale proprii. Principalele metode de utilizare a fortelor navale pentru indeplinirea obiectivelor tactice in marile inchise sunt reprezentate de actiunile tactice, adica lupte, lovituri, atacuri si raiduri. Oricum, bataia tunului, precizia, letalitatea proiectilelor, torpilelor, armelor si a minelor permit, chiar si navelor mici de lupta, sa recurga la lovituri impotriva unei varietati de tinte de suprafata, dispuse in interiorul dispozitivului inamic. Luptele au inlocuit intotdeauna bataliile navale, ca principala metoda de utilizare a fortelor de lupta apartinand flotelor de coasta. Unul dintre principalele elemente ale starii de razboi in marile inchise este intensitatea ridicata si utilizarea aproape continua a fortelor disponibile.

Obiectivele operationale sau strategice sunt realizate prin operatii navale. Tipurile operatiilor navale sunt direct legate de scopul lor major, adica: zona maritima/oceanica dominanta in care se realizeaza, timpul si gradul de participare a celorlalte categorii de forte. In timp ce fortele navale vor juca intotdeauna rolul principal in indeplinirea obiectivelor stabilite intr-o mare inchisa, celelalte categorii de forte si sistemele lor de lupta vor participa progresiv, deoarece apropierea coastei permite, nu numai fortelor aeriene, dar si celor terestre, sa ia parte la unele operatii navale. Astfel, nu doar actiunile impotriva debarcarii desantului maritim, dar si operatiile navale indreptate impotriva cailor de comunicatii maritime ale inamicului sau protejarea propriilor cai de comunicatii maritime ori ale aliatilor devin progresiv activitati integrate.

In acest context, teoria navala trebuie sa stabileasca conceptual tipul de operatie navala probabila a fi realizata in prezent sau in viitorul apropiat, iar celelalte tipuri de - operatii navale nu trebuie sa fie neglijate sau ignorate. Datorita absentei, in prezent, a oponentilor navali majori, operatiile navale pentru distrugerea flotei inamice pe mare sunt putin probabile in viitorul apropiat. Totusi, teoreticienii si planificatorii navali ar trebui sa acorde o mare atentie acestui tip de operatie navala. Comandantii fortelor operationale trebuie sa stie si sa inteleaga scopul si elementele de baza ale fiecarei metode de folosire a fortelor in lupta. Actiunile navale tactice si operatiile navale difera considerabil, mai ales in ceea ce priveste obiectivele de indeplinit, marimea si compunerea fortelor, scopul si durata actiunilor de lupta.

Intr-o mare inchisa cu o suprafata mai mare, precum Marea Mediterana, a fost si este foarte dificila obtinerea controlului permanent si absolut asupra marii. In schimb, intr-o mare inchisa precum Marea Neagra, controlul complet al suprafetei marii si intr-un grad mai redus al spatiului submarin pot fi obtinute relativ usor. Controlul intr-o mare inchisa necesita o cooperare stransa intre toate categoriile de forte armate si este afectat direct de situatia pe plan terestru si aerian.

Controlul, intr-o mare inchisa, poate fi realizat nu numai prin distrugerea sau neutralizarea unei mari parti a flotei adverse, ci si prin acoperirea unei mari intinderi, sau a intregii lungimi a coastei inamice, impreuna cu bazele navale si aeriene, porturile si punctele cheie din larg. Indeplinirea acestui obiectiv necesita nu numai actiuni independente ale fortelor navale proprii, dar si actiuni concomitente ale trupelor de uscat de-a lungul coastei. Blocarea unei mari inchise este o forma speciala de blocada. Blocarea estuarelor, inchiderilor, golfurilor si bailor a fost utilizata in ambele razboaie mondiale. Principala cerinta pentru realizarea blocarii unui estuar sau inchiderii este acoperirea (preferabil pe partea terestra) tuturor bazelor navale inamice din apropierea sa. Puterea aeriana trebuie sa fie aplicata in masa si contrast in timp, astfel incat sa nu permita adversarului sa-si revina dupa executarea loviturilor.

Proiectarea puterii intr-o mare inchisa poate avea rezultatele decisive, comparativ cu actiunile directe indreptate impotriva fortelor navale inamice, motivul fiind acela ca actiunile impotriva inamicului reprezinta ultimul obiectiv al unui razboi pe mare, timp ce distrugerea flotei inamice, cel putin a celei mai mari parti a acesteia, creeaza doar conditia pentru realizarea scopurilor finale ale razboiului. Intr-o mare inchisa, o flota mai puternica poate concurs uneori pentru controlul marii cu o forta mai slaba, dar care ocupa o pozitie geostrategica mai avantajoasa. O forta mai slaba poate bloca uneori singura iesire a marii sau iesirea dintr-ozona de baza. Metodele de concurenta a controlului marii pe intinderile vaste ale unui ocean si intr-o mare inchisa difera considerabil. Acest lucru se datoreaza in principal diferentelor in dimensiunile si continut ale mediului fizic. In oceanul deschis si chiar in marile inchise largi, precum Marea Mediterana, o flota inferioara poate concura cu succes controlul cu o flota mai puternica. O flota puternica poate bloca relativ usor singura iesire a marii si poate exercita un control strategic asupra unei mari inchise. Fortele aeriene bazate la sol si minele sunt mijloacele ideale de concurenta pentru controlul adversarului mai puternic, pe mare. De asemenea, forta de paza de coasta a unei tari trebuie sa foloseasca toate posibilitatile pentru a face dificila, daca nu imposibila pentru o flota, obtinerea unui grad de control real asupra unei mari inchise. Misiunile unei flote ce concureaza pentru obtinerea controlului pe mare cu o forta mai puternica sunt structurate pornind de la "flota in sine" la trecerea printr-o blocada navala, la comertul maritim sau actiunea defensive. In plus, apararea unui litoral sau a apelor adiacente, apararea unui estuar sau a unei inchideri si apararea antidesant sunt, de asemenea, parti integrante ale misiunii de concurenta pentru controlul marii. De altfel, atat o flota mai slaba, cat si una mai puternica intr-o mare inchisa isi pot apara proprie coasta, indiferent de situatia strategica intr-un cadru maritim dat.

Puterea aeriana bazata la sol este astazi poate cel mai eficient mijloc de atac a elementelor comertului maritim al inamicului. Un grad ridicat de promptitudine si manevrabilitate permite fortei aeriene sa-si concentreze loviturile asupra transporturilor, navelor de razboi sau fortei aeriene ce acopera convoaiele maritime

Extinderea mica a zonei maritime, dependenta de rute relativ fixe si apropierea coastei in marile inchise afecteaza nefavorabil manevrabilitatea unei flote si, in consecinta, abilitatea acesteia de a evita loviturile prin utilizarea propriei forte aeriene, si submarine.

Situatia strategica terestra, adiacenta unei mari inchise, afecteaza considerabil protectia navigatiei proprii. Retragerea sau replierea trupelor proprii pot conduce la pierderea zonelor care asigura acoperirea aeriana. Si reciproca este insa valabila: succesul la sol intareste protectia propriei navigatii. O flota ce opereaza intr-o mare inchisa trebuie sa indeplineasca misiuni diverse si multiple, precum sustinerea trupelor proprii si a celor prietene care opereaza in zona de coasta. Forta navala si forta aeriana cu baza pe uscat sau pe o nava pot sustine trupele in larg, angajate in operatii fie ofensive, fie defensive. Operatiile ofensive sunt posibile dupa ce forta aeriana, cu baza la sol, si fortele navale (actionand fie independent, fie in cooperare) au obtinut cel putin controlul local pe mare. Sustinerea de catre fortele navale a operatiilor defensive apartinand fortelor terestre se realizeaza atunci cand adversarul detine controlul asupra marii.

Sustinerea flancului maritim al fortelor terestre este poate una dintre cele mai dificile misiuni pe care fortele navale trebuie sa le indeplineasca cu succes, care necesita o intelegere profunda a capacitatii fiecarei forte de a executa actiuni de lupta specifice acestui scop. Succesul se obtine prin coordonarea actiunilor tuturor fortelor participante privitor la misiunea atribuita, locul, momentul si metoda de lupta utilizata. Acest lucru pare simplu de efectuat, dar s-a dovedit, in istorie, in mod repetat, dificil de realizat practic. Un stat riveran mic, intr-o mare inchisa, trebuie sa detina suficienta putere navala pentru a-si proteja interesele economice si regimul legal, pe timp de pace, si pentru a-si apara litoralul de atacurile de pe mare, pe timp de razboi. Totusi, in majoritatea cazurilor, flotele de coasta mici trebuie sa se bazeze pe alte flote mai puternice din afara zonei, pentru protectia lor maritima.

2. Spatiul geostrategic si compunerea flotei

Esecul in constituirea unei flote echilibrate a creat in trecut multe dificultati in indeplinirea obiectivelor strategice intr-un razboi pe mare. Primul razboi mondial a evidentiat o dezvoltare excesiva a navelor de lupta de suprafata si o neglijare a submarinelor si a fortei aeriene. Asemenea greseli s-au repetat si in perioada interbelica, atunci cand teoreticienii militari nu au reusit sa traga cele mai corecte concluzii cu privire la dimensionarea flotei maritime. Rolul decisiv al submarinelor si aviatiei navale nu a fost anticipat nici de marina SUA, si nici de marina Imperiului Japonez. Marina Germaniei a facut o greseala asemanatoare, bazandu-se pe posibilitatile de lupta ale submarinelor. De asemenea, sovieticii au avansat cu greu in directia crearii escadrelor navelor de lupta si a crucisatoarelor si au ignorat capacitatea aviatiei navale de a distruge navele de razboi de suprafata. O flota echilibrata pentru o mare inchisa ar trebui sa fie compusa optim din submarine diesel-electrice, nave de lupta de suprafata si aviatie cu baze la sol. O asemenea flota trebuie sa contina un numar corespunzator de nave de lupta multifunctionale sau specializate. Submarinele de atac diesel-electrice, de 500 la 1.000 tone, sunt pretabile cel mai bine in marile inchise cu ape putin adanci, precum Marea Baltica sau Marea Neagra. Ele pot fi folosite pentru executarea unei game largi de misiuni, de la supravegherea/recunoasterea inamicului, atacul cu torpile al navelor de razboi inamice si navelor de transport, la transportul echipelor speciale de lupta. Submarinele diesel moderne, dotate cu senzori, armament si sisteme de propulsie conventionale, opereaza, de regula, in perioade de trei la patru saptamani.

Navele de lupta de suprafata sunt indispensabile controlului unei mari inchise. Ele sunt capabile de operatii continue, mult mai extinse in timp si spatiu decat cele aeriene si de departe mult mai flexibile decat sistemele de armament bazate la sol.

O flota ce opereaza intr-o mare inchisa nu ar trebui sa utilizeze nave de lupta de suprafata mai mari de 2.000 tone. Compunerea optima a fortelor pentru operatii in mari inchise o constitute gruparile formate din fregate, corvete multifunctionale, precum si nave usoare de lupta. Fregatele usoare de 1.200-1.500 tone cu propulsie combinata diesel si turbine acopera spatii pana la 5.000 mile marine cu o viteza de pana la 30 noduri. Ele pot fi dotate cu o varietate de sisteme de armament si senzori aferenti. Corvetele de 500-1.000 tone cu propulsie diesel si turbine au o rezistenta mai mica decat fregatele usoare, dar viteza lor maxima este de peste 30 de noduri.

Datorita marimii lor, ele pot depozita un numar mare si o gama larga de armament si senzori. Acestea pot fi armate cu lansatoare pentru proiectilele antinava, sisteme de armament multifunctionale si de razboi electronic. Corvetele au capacitate mai mare in ceea ce priveste stabilitatea pe mare si o mai mare rezistenta decat navele de lupta cu deplasament mai mic. Atat fregatele, cat si corvetele pot fi dotate cu platforme pentru elicoptere si pot fi folosite in misiuni de patrulare, protectia navigatiei, lupta impotriva navelor de lupta de suprafata, submarinelor inamice, a navelor comerciale, precum si pentru asigurarea sustinerii in lupta a fortelor navale in larg.

Navele de lupta de 100-400 tone constitute mijloace optime pentru indeplinirea unor misiuni ofensive si defensive intr-o mare inchisa. Ele pot fi desemnate pentru lupta impotriva minelor, navelor de suprafata si sustinerea fortelor speciale. Marimea, viteza ridicata, manevrabilitatea deosebita si puterea mare de foc le fac ideale pentru utilizare in apele teritoriale si mai ales de-a lungul coastelor. Autonomia navelor de lupta mici variaza de la una la cinci zile, iar misiunile de lupta sunt cuprinse intre sase la opt ore. Ele sunt destinate in special atacurilor asupra navelor comerciale inamice si pentru protejarea comertului maritim propriu sau a unei tari, prietene in apele de coasta. Marile inchise si alte ape marginite sunt ideale pentru folosirea navelor de lupta multifunctionale. Acestea pot fi utilizate pentru o multitudine de misiuni, de la protectia zonei de pescuit, prevenirea contrabandei, la posibila interdictie navala; sunt capabile sa se apere singure impotriva navelor de lupta mai mari sau bine dotate. Fortele de sustinere trebuie sa fie compuse din nave de aprovizionare si nave tip Ro/Ro, tancuri portuare, nave de salvare, nave auxiliare si de mentenanta.

O mare inchisa este locul ideal pentru folosirea avioanelor cu aripa si a elicopterelor. Timpul scurt de zbor si de atac asupra unor tinte navale permite realizarea surprinderii tactice prin apropierea de zona tinta la o altitudine joasa? Aparatura moderna din dotare permite aviatiei sa realizeze atacuri de la distanta, fara a fi observata de navele de suprafata inamice. Aviatia este singura componenta capabila sa asigure operativ controlul marii in zonele fortelor inamice. Forta de lupta aeriana cu baza la sol intr-o mare inchisa trebuie sa fie echipata de lupta cu senzori si armament intr-o gama larga, care sa depaseasca dotarea si posibilitatile de observare si reactie ale sistemelor de pe navele de suprafata inamice. Aviatia de cercetare navala trebuie sa fie capabila sa detecteze tinte mici de suprafata, atat pe timp de zi, cat si de noapte, in largul marii, in baze si porturi, pe vreme buna sau rea. Aparatele aeriene sunt mijloace ideale pentru asigurarea supravegherii, cercetarii, observarii, recunoasterii, evaluarii pagubelor, precum si pentru desfasurarea actiunilor de razboi electronic.

3. Concluzii

Flotele de mare deschisa trebuie sa acorde o atentie deosebita conceperii strategiei navale si operatiilor in marile inchise. In mod clar, exista o diferenta foarte mare intre operatiile in marile deschise si cele din apele inconjurate de masa continentala. Marile inchise sau semiinchise prezinta un mediu foarte dificil pentru actiunea combatantilor de mare capacitate si a submarinelor nucleare, in schimb asigura o serie de oportunitati pentru flotele de mare inchisa. Istoria conflictelor navale, in ambele razboaie mondiale si in multe confruntari regionale incepand cu 1945, arata ca o flota capabila sa indeplineasca intregul spectru de misiuni operationale trebuie sa fie o forta echilibrata. O flota de mare deschisa poate fi incapabila, fie datorita constrangerilor bugetare, fie unor motive politice interne, sa construiasca pe timp de pace o flota navala de suprafata si submarine, necesara pentru a opera in marile inchise, in caz de conflict regional major sau razboi generalizat. Totusi, cel putin un numar mic de nave ar trebui sa aiba ca misiune dezvoltarea si testarea conceptelor tactice si operationale si sa asigure pregatirea necesara pentru astfel de situatii. Fara asemenea nave de lupta, capabile sa opereze in marile inchise, o flota de mare deschisa va avea dificultati majore in dezvoltarea teoriei si doctrinei de a opera in asemenea ape. O conceptie de folosire a unei asemenea note nu poate fi improvizata instantaneu atunci cand este nevoie de ea. Este foarte posibil ca o flota de mare deschisa sa fie fortata sa actioneze singura, cel putin in faza initiala a conflictului sau in cazul in care aliatii sai se dovedesc incapabili sa asigure suportul necesar. Poate cea mai serioasa problema este aceea ca, fara o flota operationala structurata echilibrat in timp de pace, o flota de mare deschisa poate sa nu fie pregatita conceptual sa conduca lupta in marea inchisa.

Privind retrospectiv, se poate aprecia ca existenta unei flote care sa poata actiona intr-o mare inchisa se impune cu necesitate. In fond, chiar intr-un spatiu cum este Marea Neagra, un stat riveran poate avea interese economice sau militare de natura strategica. Faptul ca fundamentarea conceptuala a folosirii unei flote intr-o mare inchisa treneaza in acumulari care au fost invalidate de realitati ar trebui sa conduca la abandonarea ideilor ca lungimea litoralului ar fi un element principal in dimensionarea flotei. Structurarea acesteia trebuie sa porneasca de la sistemul de interese politice, economice, sociale si chiar traditionale. Actualele demersuri pentru aderarea la NATO ar trebui sa aiba in vedere realitatile geopolitice ale zonei geografice sud-est europene, care, desi nu pun problema unor conflicte navale majore, alimenteaza periodic mass-media cu actiuni, unele ostile, privind incalcarea apelor teritoriale, braconaj, emigrari ilegale etc. Mentinerea unor forte operationale intr-o mare inchisa nu ar fi, asadar, un gest simbol al traditiilor marinaresti, ci o necesitate impusa de realitate. O flota bine echilibrata din punctul de vedere al dotarii si optim structurata din punctul de vedere al organizarii pentru lupta ar avea urmari benefice privind demersurile aderarii la structurile NATO.

O flota viabila si credibila pentru apararea intereselor statului roman in zona Marii Negre este o alternativa nu numai necesara, dar si demonstrata de ultimele conflicte regionale. Istoria razboiului naval a demonstrat la ce situatii dezastruoase au ajuns marile flote. nepregatite pentru actiuni in marile inchise sau in zonele de litoral. In situatia noastra, a nu avea bazele conceptuale si materiale pentru ducerea unor astfel de actiuni militare ar fi, de fapt, o manifestare de interpretare eronata a situatiei politico-militare, cu consecinte dintre cele mai imprevizibile pentru securitatea nationala.