Clubul Alpin Roman

Data constituirii: 18 martie 1934, avind ca initiatori pe fondatorii "Gruparii Alpine' infiintata in 1931 in cadrul Turing-Clubului Romaniei. Gruparea s-a desprins de T.C.R.[1] in aprilie 1933 si a activat timp de un an in Asociatia Drumetilor din Romania (A.D.M.I.R.), pe care, in final, a parasit-o.

In statutul votat la adunarea generala de constituire la punctul 2, este comunicat programul Clubului: efectuarea unui cit mai mare numar de ascensiuni noi, punind astfel in valoare tinuturile necunoscute ale muntilor nostri; propagarea alpinismului in marea masa a turistilor prin organizarea anuala a unui ciclu de excursii de dificultati gradate in tinuturile putin cunoscute ale muntilor nostri; editarea unei reviste, avind caracterul unei calauze si de sinteza a activitatii clubului si a societatilor similare; editarea de anuare, prospecte si brosuri cu caracter propagandistic; organizarea unui ciclu de conferinte insotite de proiectiuni si filme; marcarea itinerarelor grele dupa un plan bine stabilit si cu deosebire a celor din masivele Bucegi si Piatra Craiului, in acord cu asociatiile similare; dotarea punctelor grele cu cabluri, scari etc.; constructii si refugii.

Comitetul ales la prima adunare generala a fost format din: presedinte - Gheorghe Frim; secretar general - Ion Udriste-Olt; cenzori - Alexandru Steopoe si Petre Balaceanu. Au fost declarati membri de onoare: inginer Niculae Caranfil, George Cesianu, doctor Gheorghe Dumitrescu si doctor Alceu Urechia.

La noul club si la statutul sau au aderat urmatorii: Gill Antonescu, Petre Balaceanu, Mircea Badea, Alexandru Beldie, Traian Belitoreanu, Nicolae Comanescu, Nicolae Dimitriu, Gheorghe Frim, Petre Juster, Alexandru Meidlinger, Gheorghe Murgeanu, Vasile Nicolau, Emil Simionescu, Radu Sturdza, Ion Sincan, Alexandru Steopoe, Alexandru Tipei, Dumitru Teodoru, Ion Udriste-Olt, Stefan Vasiliu si George Velescu.

In decursul timpului s-au adus modificari atit statutului clubului cit si componentei comitetului.

Crearea Clubului Alpin Roman s-a datorat initiativei lui Nicolae Dimitriu, intr-o scrisoare, datata 26-27 ianuarie 1932, acesta scria unui prieten[2]: "Ideea injghebarii unei grupari de buni tovarasi de drum n-am abandonat-o si as avea o nespus de mare bucurie sa stiu ca viitoarele drumuri le vom face sub egida Alpin-Clubului, a carui realizare n-o vad decit atunci cind vom fi regrupati' Doi ani mai tirziu, dorinta lui a devenit o realitate.

Ascensiuni. Membrii "Gruparii Alpine' au infaptuit, inca in cadrul T.C.R. si al A.D.M.I.R., o serie de trasee noi, de vara ca si de iarna. Dupa constituirea C.A.R., activitatea de cercetare a crescut, punindu-se in valoare noi tinuturi, noi trasee. Cresterea nu a fost spectaculoasa, totusi, deoarece la vremea respectiva - 1934 - nu se cunostea tehnica alpina, iar putinii alpinisti care activau erau incadrati in munca, nu erau profesionisti, nu beneficiau de scoateri din productie si nu stateau in tabere, iar materialele alpine, primitive, nu-i prea ajutau. In vara 1933 s-au realizat in Bucegi urmatoarele ascensiuni noi: Valea Poenei din Moraru (Alexandru Steopoe); Valea Hornului din Malin (Alexandru Beldie, Alexandru Tipei); Tancul Uriasului din Valea Seaca a Caraimanului (Nicolae Dimitriu, Ion Sincan); Hornul Ascuns din Coltul Malinului (Nicolae Dimitriu, Petre Balaceanu, Alexandru Steopoe, Lupescu); Hornul Central - "Comanescu' din Coltul Malinului (Nicolae Comanescu, Ion Sincan); Virful Picatura din Caraiman (Nicolae Comanescu, Ion Sincan, Bubi Schefler); Coltul Strungii Galbenelelor - fata dinspre Valea Hornului (Alexandru Beldie, Ion Manoff)[3]. Traseele noi efectuate (in 1935) au fost urmatoarele: 4 august - traversarea crestei Picatura din Valea Seaca a Caraimanului in Valea Alba (Nicolae Dimitriu, Ion Sinean, Constantin Tico); 6 august - parcurgerea crestei Picatura (Nicolae Dimitriu, Petre Balaceanu, Leova Stolear); 11 august - creasta Vaii Albe cu plecarea de ,,La Verdeata' prin Briul aerian (Nicolae Comanesou. Leova Stolear); 1 septembrie - peretele nordic al Acului Mare din Moraru (Nicolae Dimitriu si altii) ; 8 octombrie - Coltul Galbenelelor - fata nordica (Alexandru Beldie, Leova Stolear); 13 octombrie - fisura din Umarul Galbenelelor (Niculae Baticu, Ion Trandafir, Dan Popescu si Sorin Tulea); 20 octombrie - traseul Furcile din peretele nordic ai Galbenelelor (Niculae Baticu Ion Trandafir si Dan Popescu). La sfirsitul anului 1930 membrii Clubului Alpin Roman au reusit sa ridice nivelul alpinismului romanesc la gradul patru . In anul 1936 s-au facut mai putine premiere, s-au incercat unele trasee, ca si-n 1937, dar au ramas in faza de incercari, din cauza pregatirii incomplete a echipelor; 15 martie - Hornul Ascuns din Coltul Malinului (Niculae Baticu si Ion Sincan -prima ascensiune de iarna, pe stinca); 31 mai - creasta Costila-Galbenelelor (Niculae Baticu, Dan Popescu, Toma Boerescu, Constantin Contes si altii; s-a mers cap schimbat - prin rotatie); 2 august, peretele nordic al Acului de Sus din Moraru (Nae Dimitriu, fratii Rodica si Dan Popescu si G. Paraschivescu). 23 august 1938 - echipa Edy Aerkeder, Toma Boerescu si Ion Sincan a incercat, fara succes, ascensiunea traseului Fisurile centrale din peretele Vaii Albe; aceasta echipa, intarita si cu Nae Dimitriu, a mai facut doua tentative de escaladare a traseului amintit care s-au soldat insa fara rezultat; 3 octombrie 1937 - fisura Tapului din Valea Tapului (Niculae Baticu si Ion Sincan, avind ca participanti pe Dan Chiriceanu si Horia Stamatopol) , 21 august 1938 echipa Toma Boerescu, Constantin Contes, Sorin Tulea, Edy Aerkeder, Dorin Grigorescu si Niculae Loga a reusit sa urce Surplomba Mare din peretele Galbenelelor; drumul pina la surplomba fusese strabatut in 2-3 rinduri de Nae Dimitriu in 1936-1937 cu diferiti insotitori; 27 august 1938 - traseul Hornul Mare al Tapului din Valea Tapului-Bucegi (Constantin Contes, Toma Boerescu. Sorin Tulea, Mircea Casasovici, Dorin Grigorescu, Alexandru Barboi, Gysy Bayca); 23 iulie 1939 - hornul din peretele dinspre sud al vaii Costila (Niculae Baticu, Gheorghe Creanga, Giulio Goretti, Madeleine Knapp, Dan Popescu); 11 august 1939 - peretele Marelui Grohotis din Piatra Craiului (Dan Popescu, Francisc Severin); 12 august 1939 - muchia Padina Lancii din peretele Grindului, Piatra Craiului (Niculae Baticu, Madeleine Knapp, Gheorghe Creanga); 13 august 1939 - peretele Mare din Padina Lancii (aceeasi echipa); 23 august 1939 - Fisura Scorusilor din Umarul Galbenelelor (Niculae Baticu, Madeleine Knapp, Toma Boerescu); 30 august 1939 - peretele N-E al Acului Rosu din Moraru (Dan Popescu, Gheorghe Creanga); 11 august 1940 - Umarul Galbenelelor, traseul Coman (Ion Coman, Oskar Schobesch); 6-7 octombrie 1940 - traseul Fisurile Centrale din peretele Vaii Albe (Ion Coman, Oskar Schobesch, cu un bivuac in perete); 12 septembrie 1942 - traseul Coman din peretele Galbenelelor (la est de Furci), echipa (Ion Coman, Mircea Ismail); 24 septembrie 1944 - muchea lui Ivan din Piatra Craiului (Ion si Dorel Coman); 15 iulie 1945 - peretele de la Ceardac (Ion Coman, M. Ispas); 20 iulie 1946 - "traseul Trei Surplombe din peretele Galbenelelor (Niculae Baticu, Sorin Tulea, Gicu Nicolescu, Emilian Cristea), ajungindu-se astfel la gradul V de dificultate, cu un punct de gradul VI, la pintenul de sub prima surplomba, pinten care nu mai exista astazi; 21 iulie 1946 - echipa Ion Coman, Constantin Contes, Dorin Grigorescu a depasit cel mai greu punct din Creasta Vaii Albe (Creasta Policandrului); 22 iulie 1946 - Creasta Vaii Albe (a Policandrului), parcursa in intregime (Niculae Baticu, Dan Popescu); 4 august - Fisura Pintenului din peretele Vaii Albe (Niculae Baticu, Emilian Cristea); tot in 1946 - Creasta S-E a Caraimanului (Gheorghe Rosculct, Sergiu Cunescu) si traseul Oblic din Turnul Malaesti (Ion Coman, Petre Strat); 8 septembrie 1947 - Degetul lui Calinet, Piatra Craiului (Ion Coman s.a.); 11 septembrie 1947 - firul secundar al Hornului Adinc si Creasta Frumoasa din Padina lui Calinet (Ion Coman, Odoria Hluhaniuc, Ion Mirean). In afara acestor trasee noi, membrii Clubului Alpin Roman au urcat iarna, tot ca trasee noi, vaile clinului prahovean al Bucegilor, Albisoarele Vaii Albe, creasta muntilor Fagarasului de la Bilea la Simbata, intre 7 si 13 martie 1947 (Oscar Schobesch, Dan Popescu si Emilian Cristea) si altele.

Clubul Alpin Roman a preluat actiunea initiata de Societatea carpatina "Sinaia' si de unele cluburi din Transilvania (S.K.V. si E.K.E.) si a organizat anual cicluri de ascensiuni colective, atit iarna cit si vara, de la cele mai simple trasee pina la cele mai dificile, cu membrii clubului si cu persoane din afara clubului. La acest gen de ascensiuni, care s-au numarat cu zecile, au participat sute de persoane, din care s-au ridicat ulterior unii alpinisti de valoare. S-a verificat astfel ca parcurgerea vailor abruptului prahovean al Bucegilor, ca si altele, cu incepatori, constituie un veritabil antrenament si o scoala, daca conducatorul poseda cunostintele necesare si daca le aplica practic si teoretic.

Pentru o cit mai corecta si mai competenta indrumare, unii membrii ai Clubului Alpin (N. Baticu si C. Contes) au mers in august 1937 in Italia unde au invatat tehnica moderna de catarare, iar in august 1938 (N. Baticu si D. Popescu) au fost in Austria, unde au facut o scoala de instructori de alpinism-cataratura. Dupa insusirea cunostintelor necesare, s-a organizat o scoala de tehnica alpina la refugiul Costila in Bucegi, in 1938, iar in anul urmator - 1939 - scoala a avut doua serii: prima in Piatra Craiului, la Capul Tamasului, iar a doua in Bucegi, tot la refugiul Costila[6]. O scoala similara au organizat si Vinatorii de munte, in 1941, avind ca instructori doi membri ai Clubului Alpin Roman . Ca o urmare a acestor cursuri, a cunostintelor capatate de iramerosi alpinisti de la cei care au urmat aceste scoli, a eforturilor depuse ulterior pentru perfectionarea procedeelor tehnice, pentru ridicarea maiestriei sportive, alpinismul romanesc a inregistrat progrese evidente.

Publicatii. Clubul Alpin Roman a continuat inca patru ani editarea Buletinului alpin, inceputa sub egida A.D.M.I.R., dupa care titulatura acestei reviste s-a schimbat in Buletinul Clubului Alpin Roman. Ideea acestei publicatii periodice a apartinut tot lui Nae Dimitriu, care in ianuarie 1932 scria aceluiasi amic: "asi indrazni saA ma gindesc si la o publicatie lunara turistica'. Fire deschisa, iubitor de natura si de oameni, Nae Dimitriu dorea sa comunice si in scris semenilor sai impresiile si cunostintele sale. De altfel, el era de multa vreme colaborator la Gazeta sporturilor si publicase si in Buletinul Oficiului National de Educatie Fizica, semnind cind cu pseudonimul "Nicodim', cind cu cel de "Dinicu', ambele derivind din Nicu Dimitriu.

Clubul Alpin Roman a tiparit citiva ani in sir programele ascensiunilor colective-gradate, pe care le-a organizat, cum si prospecte privind organizarea si functionarea scolilor de alpinism din 1938 si 1939. In colaborare cu sectia cinematografica a O.N.T. de atunci, respectiv cu regizorul Paul Calinescu, Clubul Alpin Roman a realizat un film propagandistic in creasta Pietrei Craiului. Filmarea a avut loc cu prilejul unei excursii colective de iarna condusa de Barbu Nestorescu si Dan Popescu.

Marcaje. S-au marcat drumurile: Busteni - Pichetul Rosu, peste Munticel, cu sase ramificatii: 1. Valea Alba, 2. Vaile Costila si Galbenele, 3. Vilcelul Poienitii pentru Vaile Coltilor si Malinului, 4. prin Valea Cerbului la Valea Seaca a Costilei, Valea Tapului si Valea Urzicii, 5. spre Gura Dihamului, 6. prin Valea Morarului spre Valea Ripa Zapezii si Valea Adinca. S-au marcat, de asemenea, drumurile spre Valea Seaca a Caraimanului si spre Virful Picatura. La fiecare ramificatie a fost instalata cite o pancarta indicatoare, iar in Busteni, la ramificatia soselei nationale cu strada Valea Alba, era montata o pancarta cu schita si indicarea drumurilor de pe Munticel. In fata Caminului alpin se afla o alta tabla indicatoare, mare, a tuturor drumurilor. Marcajele au fost executate de membrii Clubului alpin prin munca voluntara si se reinnoiau anual. Cu o perie de sirma se curata locul si apoi se aplica semnul respectiv, cu vopsea de diferite culori, pe fond alb.

Constructii. Clubul Alpin Roman a construit in 1938 refugiul Costila, cu ajutorul materialelor obtinute de inginerul Gheorghe Frim si al muncii voluntare depuse de membrii clubului, majoritatea lor muncitori din sectia C.F.R., si din sectia Busteni, ca si celor din centrala. Cu tancusa si cu barosul s-a spart stinca si s-a nivelat locul, apoi, cu spinarea, au fost carati sus drugi de fier, table ondulate, lemn, scinduri, saci cu ciment, un grup autogcn, s.a. Printr-o munca plina de voie buna, refugiul a fost inaugurat in august 1938, incit a putut adaposti, inca in acest an, prima scoala de alpinism. In toamna 1937 Clubul Alpin Roman a cumparat in Busteni un teren de 500 m.p. pentru constructia Caminului alpin. Lucrul a inceput in 1938, iar la 6 august 1939 s-a facut inaugurarea. In 1947 Clubul Alpin Roman a cumparat o garsoniera in Bucuresti, Bulevardul Gheorghe Gheorghiu Dej nr. 15, la etajul I, pentru sediu, fiind astfel prima asociatie ce a avut un sediu proprietatea sa.

Prima modificare a statutului, care de fapt a fost o completare, s-a facut la Adunarea generala din 6 iunie 1934, cind comitetul a fost marit cu inca patru membri si s-a facut urmatoarea mentiune: "3. Membrii cari fac parte din Comitetul de conducere al Clubului nu pot figura in comitetele de conducere ale altor cluburi cu scop similar'.

Prin sentinta Tribunalului Ilfov nr. 97 din 18 Septembrie 1936, s-a acordat personalitate juridica Clubului Alpin Roman, care avea urmatorul comitet: presedinte - inginer Gheorghe Frim, vicepresedinte - avocat Nae Dimitriu, secretar general - doctor Vasile Steopoe, casier - farmacist Petre Juster, membri - inginerii Stefan Vasiliu, Adrian Filipescu, Vasile Nicolau si Petre Balaceanu, cenzori - Dumitru Teodoru si Ion Sincan. Adunarea generala din 19 martie 1938 a ales un nou comitet pe o perioada de doi ani (1938-1939): presedinte - doctor Vasile Steopoe, vicepresedinte - avocat Nae Dimitriu, secretar general - Victor Knapp, casier - doctor Barbu Nestorescu, membri - inginer Radu Titeica, Petre Balaceanu, Niculae Baticu si Gheorghe Creanga, cenzori - Dumitru Teodoru, Dan Popescu si Gogu Ionescu. La 29 martie 1940 a avut loc o noua adunare generala, la care s-a ales urmatorul comitet, tot pe doi ani, dar? care, din cauza razboiului, a functionat pina in 1944: presedinte - doctor Vasile Steopoe, vicepresedinte - doctor Petre Georgescu, secretar general - Gheorghe Creanga, casier - farmacist Dan Popescu, membri - inginer Radu Titeica, avocat Nae Dimitriu, Niculae Baticu si Ion Marinescu, cenzori - Petre Balaceanu, Gogu Ionescu si doctor Barbu Nestorescu, cenzori supleanti - Sorin Tulea, Constantin Toboc si Dumitru Teodoru. Inca de la adunarea generala din 1938 articolul 9 din statut a fost completat introducindu-se urmatorul paragraf: "Cel dintiiu presedinte al Clubului Alpin Roman este presedintele de onoare al clubului si face parte, cu vot deliberativ, din comitet; calitatea de presedinte de onoare nu e incompatibila cu indeplinirea altor functii in comitet'. In urma acestei modificari, adoptata in unanimitate, inginerul Gheorghe Frim a fost proclamat presedinte de onoare al Clubului Alpin Roman. In adunarea generala din 1940 au fost constituite urmatoarele comisii: comisia alpina (Niculae Baticu, Dan Popescu si Sorin Tulea); comisia Caminului alpin - Busteni (doctor Vasile Steopoe, inginer Gheorghe Frim si avocat Nicolae Dimitriu); comisia refugiului Costila (Niculae Baticu, Ion Marinescu si Ion Sincan); comisia Buletinului C.A.R. (doctor Vasile Steopoe); comisia de constructii si marcaje (inginer Gheorghe Frim, avocat Nicolae Dimitriu, inginer Radu Titeica si doctor Barbu Nestorescu). La aceasta adunare generala s-a facut si o ampla dare de seama asupra activitatii C.A.R. In cuprinsul ei au fost relevate preocuparile conducerii clubului, ale tuturor membrilor pentru aspecte variate ca: ascensiuni noi, ascensiuni colective, cantonamente de vara, cantonamente de iarna, scoala de alpinism, perfectionarea membrilor clubului la scolile de alpinism straine, rolul Buletinului C.A.R., al prospectelor scolii de alpinism si al vitrinei de propaganda organizata in libraria "Cartea Romaneasca'. De asemenea, darea de seama s-a preocupat de activitatea administrativa, de cea a sectiilor, de lucrarile de marcaje si de conditiile create alpinistilor la refugiul Costila si la Caminul alpin din Busteni.

SECTII. Numarul membrilor Clubului Alpin Roman nu a depasit cifra de 100, deoarece preocuparea principala a fost cataratura pura.

In cadrul clubului au desfasurat o munca sustinuta trei sectii: sectia C.F.R., sectia Busteni si sectia Grupul alpin universitar, iar in curs de formare erau alte doua: Risnov si Bucovina. Sectia C.F.R., de sub conducerea lui Ion Marinescu, a adus mari servicii clubului cu ocazia constructiei refugiului si a organizat numeroase ascensiuni colective cu membrii ceferisti. Sectia Busteni, de sub conducerea lui Eremia Cretu, a ajutat mult clubul prin sprijinul acordat cu ocazia construirii refugiului Costila si a Caminului alpin, a organizat numeroase ascensiuni colective, iar membrii ei au constituit echipele de salvare. Sectia "Grupul alpin universitar' - G.A.U., infiintata si condusa de Ion Coman, a desfasurat o vie propaganda in rindurile studentilor. Membrii sectiei, bine antrenati de conducatorul lor, au realizat premiere alpine si au fost instructori la scolile de alpinism organizate de C.G.M. (1950-1953).

ALPINISTI ROMANI IN ALPI. In Muntii Alpi au urcat si alpinisti romani. Am amintit deja de doctorul Vasile Steopoe, cel care a atins Virful Mont Blanc, inalt de 4 807 metri. Au urmat apoi altii

Pe Mont Blanc au mai urcat Alexandru Colfescu si Lt. Gogu Popescu in 1928. Ei au plecat din tara intr-un grup de patru: Alexandru Colfescu, Gogu Popescu, Gogu Georgescu si Ilie Rusmir. Pentru aclimatizare si antrenament, intregul grup a suit virfurile Brevent, Monch si Jungfrau. La ultima tura de antrenament, Gogu Georgescu s-a ranit grav, astfel ca echipa a ramas in trei. La Chamonix au intilnit pe profesorul universitar Bregeault, secretarul general al Clubului Alpin Francez.

Povestindu-i pe unde au fost si ce vor sa faca, acesta i-a incurajat, spunind: "incercati sa suiti, cred ca veti invinge'. La 17 august 1928 au plecat de la Saint Gervais si au ajuns la cabana de la Tete Rousse (3 228 metri), unde au dormit. Profesorul Ilie Rusmir, care facuse calatoria mai mult pentru studiul ghetarilor, neputind suporta aerul rarefiat, a renuntat sa mearga mai departe, astfel ca urcusul a fost continuat numai de cei doi. Mai sus de Aiguille du Gouter au strabatut pe rind, la distanta de zece minute unul de altul, "Marele culoar', inaintea lor se aflau in acel moment trei grupuri formate din sase francezi, trei germani si cinci americani. S-a intimplat ca o piatra desprinsa de cei din fata a alunecat si l-a ranit la cap pe Gogu Popescu. El a fost pansat, la cabana Clubului Alpin Francez, "Aiguille du Gouter', de o americana si de un german. In ziua a treia, 19 august, la ora unu si jumatate noaptea, au pornit din nou. Ajungind la refugiul Vallot (4 363 metri), au gasit cele trei echipe plecate inainte. Componentii lor sufereau de "rau de munte'. Unii stateau cu pintecele pe pamint. Americanii, echipati ,,pina-n dinti', au filmat pe cei doi romani. Acestia, dupa ce au trecut celebrele "Les bosses du dromadaire' (cocoasele dromaderului) si stincile "Tournette' (4 677 metri), au sosit pe virf[8] la ora 9 si 40 de minute. Pe Mont Blanc au mai urcat si alti romani pina la cel de al doilea, razboi mondial, printre care: inginerul Stefan Vasiliu de la asociatia C.F.R. si inginerul Nitescu (in 1934 ), farmacistul Mircea Sterescu si doctorul Leova Stolear (in 1938 ). Toti acestia erau membri ai Clubului Alpin Roman si, din cite stim, au mers fara ghid. Este foarte posibl ca pe cel mai inalt virf din Alpi sa fi urcat si altii chiar inaintea lui Radu Porumbaru.