Concepte, definitii si notiuni introductive privind turismul

Concepte, definitii si notiuni introductive privind turismul

Turismul, ca ramura a sectorului tertiar si, totodata, ca ramura de interferenta, reprezinta o optiune strategica importanta pentru dezvoltarea multor economii nationale, datorita efectelor sale benefice in plan economic, social, cultural, precum si, intr-o anumita masura, asupra mediului natural. Sunt numeroase tarile care au depus eforturi investitionale si organizatorice importante in dezvoltarea activitatii de turism, iar rezultatele pozitive s-au concretizat in cresterea numarului de turisti, a numarului de zile-turist si a volumului incasarilor obtinute din turism.

Urmare dinamicii deosebit de ridicate, inregistrata in ultimele doua decenii, s-a ajuns la efecte importante ale turismului in plan economic, la scara mondiala, respectiv la participarea acestuia cu cca. 12% la crearea produsului mondial brut si cu cca 8% la numarul locurilor de munca, devenind, totodata, cel mai important component al comertului international. Deosebit este si asa-numitul "efect multiplicator al turismului", respectiv faptul ca turismul antreneaza numeroase alte ramuri economice, a caror activitate depinde, in mare masura, de fenomenul turistic (in special, constructiile si serviciile, in general, agricultura, industria alimentara, industria materialelor de constructii, a prelucrarii lemnului etc.)

La efectele economice ale turismului trebuie adaugate si cele sociale, activitatile turistice raspunzand unei multitudini de nevoi, de la cele de odihna si recreare, de ingrijire a sanatatii, pana la cele de imbunatatire a nivelului de cunoastere, de cultura si instruire, de comunicare, etc. S-a ajuns, astfel, ca, din punct de vedere statistic, peste 50% din populatia lumii sa fie antrenata, anual, in circulatia turistica.

In numeroase tari ale lumii, turismul reprezinta un adevarat "motor" al cresterii economice, atat pentru multe tari in curs de dezvoltare, cat si pentru numeroase tari cu economii dezvoltate.

Este vorba, in primul rand, de un turism de masa, raspandit la nivel global, dar si de numeroase nise de piata, adresate unor categorii restranse de beneficiari.

Daca turismul permite tarilor in curs de dezvoltare sa-si atraga investitii straine, sa-si recupereze valuta investita, sa creeze locuri de munca si sa-si imbunatateasca infrastructura, tot turismul este cel care contribuie, pe de alta parte, din ce in ce mai mult, la distrugerea mediului, la pierderea sau deteriorarea patrimoniului, la destabilizarea unor culturi, etc.

Fenomenul turistic nu este unul nou, primele forme de turism fiind practicate inca din perioada Antichitatii. In istoria omenirii, preocuparile pentru calatorie au fost continue, ca si dorinta de a descoperi si redescoperi locuri, culturi noi, etc.

"Meritul" societatii noastre contemporane este acela de a aduce turismul, altadata rezervat unor elite, la indemana tuturor si de a face din acesta un produs oferit "consumului de masa"[1].

Marea inovatie a secolului XX, in materie de turism, a fost transformarea turismului intr-o veritabila "industrie fara fum".

Conceptele de turism si turist

Conceptul de turism a aparut dupa cel de turist. Notiunea de turism vine de la transcriptia in limba engleza a cuvantului francez "tour", utilizat in Anglia in secolul al XVIII-lea. "Marele Tour" ("The Tour") evoca, in acea perioada, calatoria de studii, dezinteresata, pentru descoperiri culturale, cu precadere, pe care o efectua, in Europa, tanarul aristocrat englez. Aceasta calatorie initiatica, menita sa permita cunoasterea unor culturi straine, avea ca finalitate perfectionarea educatiei respectivilor tineri.

Efectuarea acestui "tur" il consacra, de fapt, pe respectivul tanar, ca "Gentleman". Asadar, in acea perioada, cuvantul "turist" era aplicabil, indeosebi, calatorilor englezi si abia in secolul al XIX-lea avea sa fie extinsa si pentru calatorii francezi, in buna masura datorita publicarii operei lui Stendhal, intitulata Memoriile unui turist (1838)[2].

La sfarsitul secolului al XIX-lea s-a ajuns la o anumita uniformizare a terminologiei privind turismul, astfel ca, puteau fi regasite, in multe limbi, cuvinte precum turism si turist.

Organizatia Mondiala a Turismului (OMT) defineste turistul ca fiind "orice persoana care se afla intr-o alta tara sau in alt loc, situat in tara sa de resedinta, altul decat cel ce corespunde domiciliului sau obisnuit si pentru care motivul principal al vizitei este altul decat acela de a exercita o activitate remunerata la locul vizitei sale".

La randul sau, OECD (Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica), referindu-se la turistii straini, ii defineste pe acestia ca fiind persoane care nu isi au resedinta in tara de destinatie si sunt admisi in acea tara pe baza unei vize (daca aceasta este ceruta), pentru motive de petrecere a timpului liber (agrement), recreare, vacanta, vizite la prieteni si rude, sanatate sau tratament medical sau pentru pelerinaje religioase. Turistii trebuie sa petreaca cel putin o noapte (sa innopteze) intr-o unitate de cazare colectiva sau privata, in tara de destinatie, iar durata sejurului lor nu poate depasi 12 luni[3].

In privinta turismului, OECD a formulat propria sa definitie, respectiv: "activitatile persoanelor care calatoresc catre sau isi petrec sejururile in afara mediului lor obisnuit, pentru o perioada consecutiva de mai putin de un an, pentru placere, afaceri sau alte motive, cu nu au legatura cu exercitarea unei activitati remunerate la locul vizitat"[4].

Definitia data notiunii de turism, de Organizatia Mondiala a Turismului (OMT) este urmatoarea[5]: Activitatile desfasurate de persoane, pe durata calatoriilor si sejururilor, in locuri situate in afara resedintei lor obisnuite, pentru o perioada consecutiva ce nu depaseste un an (12 luni), cu scop de loisir*, pentru afaceri sau alte motive.

Turismul reprezinta o componenta a calatoriei, prin calatorie intelegand, in sens larg, deplasare, de la o localitate, la alta. Turismul inseamna activitatea de a calatori in afara mediului obisnuit al unei persoane, in orice scop (cu cateva exceptii, in primul rand atunci cand persoana respectiva urmeaza sa desfasoare, in locul in care calatoreste, o activitate remunerata sau se afla in situatii precum efectuarea de tratamente clinice, arest, inchisoare, etc.).

1.2. Categorii de turisti

In majoritatea statelor lumii sunt acceptate si utilizare clasificarile de baza ale OMT privind categoriile de turisti, realizate in 1963, respectiv 1968, clasificari vizand doua criterii principale: motivele calatoriei (sejurului) si durata voiajului (sejurului).

Motivul principal al calatoriei (vizitei) este acel motiv in absenta caruia calatoria sau vizita nu ar mai fi fost efectuata.

Motivul calatoriei este criteriul prin care se face distinctia dintre turisti si ceilalti calatori.

In anul 1963, OMT a propus clasificarea in sase grupe a motivelor pentru care oamenii fac turism:

timp liber, odihna, vacante;

vizite la rude si prieteni;

afaceri, motive profesionale;

tratament medical;

pelerinaje si alte motivatii religioase;

alte motive.

In 1968, OMT a propus o clasificare a turistilor in trei categorii:

a)      - turistii propriu-zisi, care calatoresc de placere, in timpul lor liber;

b)      - turistii de afaceri, carora le sunt asimilati toti cei care calatoresc din motive profesionale;

c)      alte categorii de turisti.

Dupa durata sejurului pot fi identificate doua categorii de vizitatori:

a)      excursionistii (vizitatori de o zi, care nu innopteaza in locul vizitat)

b)      turistii propriu-zisi (adica acei vizitatori care stau cel putin o noapte in locul vizitat).

1.3. Definitii utilizate in turismul international

In functie de o tara data, conform definitiilor EUROSTAT[6], se pot distinge trei forme elementare ale turismului:

1) Turismul intern, cuprinzand activitatile rezidentilor unei tari care calatoresc doar in interiorul acelei tari, dar in afara resedintei lor obisnuite.

2) Turismul receptor, cuprinzand activitatile non-rezidentilor care calatoresc intr-o tara data, alta decat cea unde isi au resedinta obisnuita.

3) Turismul emitator (emitent), cuprinzand activitatile rezidentilor unei tari date, care calatoresc si isi petrec sejururile intr-o alta tara decat cea in care isi au resedinta lor obisnuita.

Aceste forme elementare ale turismului pot fi combinate intre ele, in mai multe moduri, rezultand urmatoarele categorii ale turismului:

a) Turismul interior, format din turismul intern si turismul receptor;

b) Turismul national, format din turismul intern si turismul emitator (emitent)

c) Turismul international (al unei tari), format din turismul emitator si turismul receptor.

O definitie oficiala a turismului international a fost adoptata, la solicitarea O.M.T., in cadrul Conferintei internationale privind statisticile si sondajele, in iulie 1991. Aceasta definitie porneste de la notiunea de "vizitator" si face distinctia dintre "turist" si "vizitator de o zi" sau "excursionist".

Clasificarea calatorilor internationali, realizata de Organizatia Mondiala a Turismului, este prezentata in figura nr. 1.

Figura nr. 1: Clasificarea calatorilor internationali

Sursa: Organizatia Mondiala a Turismului (OMT)

1.3.1. Vizitatorul international

Orice persoana aflata intr-o calatorie intre doua sau mai multe tari reprezinta un calator international. Daca respectiva calatorie prezinta interes pentru turism, atunci ne referim la "vizitator", care reprezinta conceptul de baza in ansamblul statisticilor turismului. Conform definitiei oficiale a O.M.T., nu toti calatorii sunt vizitatori. Astfel, in cadrul statisticilor, termenul de "vizitator international" desemneaza "orice persoana care viziteaza o tara, alta decat cea in care aceasta isi are resedinta sa obisnuita, pentru o perioada care sa nu depaseasca 12 luni si al carei motiv principal al vizitei este altul decat cel de a exercita o activitate remunerata in tara vizitata".

Cele doua criterii avute in vedere pentru a face distinctia dintre vizitatori si ceilalti calatori internationali sunt[7]: resedinta si motivatia calatoriei.

Criteriul resedintei (al rezidentei) indica faptul ca se refera la toate persoanele care nu isi au locul lor de resedinta in tara vizitata, inclusiv cetatenii unei tari care locuiesc in mod permanent (isi au domiciliul permanent) in strainatate. Astfel, un cetatean al unei tari A, avand resedinta in tara B si care viziteaza tara C, cheltuie banii pe care i-a castigat in tara B si este influentat, in decizia de alegere a destinatiei turistice, de eforturile de promovare turistica a tarii C, vizand tara B. Astfel, este normal ca acest turist sa fie inregistrat, in statisticile oficiale, dupa tara sa de resedinta si nu dupa nationalitatea sa, in scopul de a putea cunoaste cat mai precis diferitele piete turistice si transferurile de valuta efectuate.

Criteriul motivatiei calatoriei stabileste o distinctie clara intre vizitatori si persoanele care se deplaseaza intr-o tara pentru a munci acolo si pentru a fi retribuit pentru munca sa.

La aceste doua criterii ar mai trebui adaugat si un al treilea, respectiv ca perioada de sedere in tara vizitata, sa nu depaseasca 12 luni consecutive, depasirea acestei perioade transformandu-l pe vizitator (din punct de vedere statistic) in rezident al acelei tari.

Asadar, vizitatorul international reprezinta orice persoana care calatoreste intr-o alta tara decat cea in care isi are resedinta, pentru mai putin de 12 luni si al carui principal scop al calatoriei este diferit de exercitarea unei activitati remunerate in locul vizitat.

1.3.2. Turistul international

Turistii internationali constituie una dintre cele doua categorii de vizitatori internationali, alaturi de excursionisti. Atunci cand durata deplasarii atinge sau depaseste 24 de ore, respectiv cand vizitatorii petrec o noapte in tara vizitata, acestia sunt considerati a fi "turisti", in timp ce aceia a caror deplasare dureaza mai putin de 24 ore, deci fara a comporta o innoptare, sunt considerati a fi "vizitatori de o zi" sau "excursionisti".

Urmatoarele categorii de calatori nu trebuie inclusi in categoria de vizitatori internationali[8]:

a) Persoanele care intra sau ies dintr-o tara ca imigranti, inclusiv persoane care ii insotesc sau li se alatura;

b) Persoanele cunoscute sub denumirea de "lucratori la granita", care locuiesc in apropierea granitei si lucreaza in tara invecinata;

c) Diplomatii, personalul consular si membrii fortelor armate care calatoresc, din tara lor de origine, catre tara in care au fost repartizati, inclusiv personalul casnic care li se alatura sau ii insotesc;

d) Persoanele care calatoresc ca refugiati sau nomazi;

e) Persoanele aflate in tranzit, care nu intra, formal, intr-o tara, prin controlul pasaportului, precum pasagerii aflati in tranzit aerian, care raman, pentru o scurta perioada, intr-o anumita zona a terminalului sau pasagerii transferati direct intre aeroporturi sau terminale, ori pasagerii unei nave carora nu li permite sa debarce.

Definitia turistilor internationali este, deci, urmatoarea: Turistii internationali sunt vizitatori temporari, care se afla, pentru cel putin 24 de ore, dar pentru mai putin de 12 luni, in tara vizitata si pentru care motivele principale ale calatorie pot fi grupate in:

loisir (petrecerile timpului liber), vacanta, sanatate, religie, sport;

afaceri, familie, deplasari profesionale.

Din aceasta definitie se poate remarca faptul ca, termenul de turist nu se aplica doar "vacantierilor", adica persoanelor plecate in vacanta, incluzand, de exemplu, si persoanele aflate in calatorii de afaceri.

1.3.3. Vizitatorul de o zi (excursionistul)

Vizitatorul de o zi sau excursionistul este acel vizitator (international, in acest caz) care nu petrece nicio noapte intr-o unitate de cazare, colectiva sau individuala, in locul, respectiv tara vizitata.

In turismul international, importanta economica a excursionistilor poate sa fie foarte mare, indeosebi pentru micile tari insulare, care primesc pasagerii navelor de croaziera. Atat timp cat respectivii vizitatori innopteaza la bordul navei, acestia sunt inregistrati, in principiu, in localitatea unde acosteaza navele, la rubrica "vizitatori de o zi" si nu la "turisti".

Pentru o destinatie turistica (localitate, statiune, tara), mai importanti decat vizitatorii de o zi sau excursionistii sunt turistii, care "consuma" mai multe servicii turistice, inclusiv cele de cazare, pentru cel putin o noapte.

1.4. Factorii determinati ai evolutiei turismului

Turismul evolueaza sub influenta unui numar mare de factori[9], ce actioneaza in mod global sau partial, asupra unei forme sau componente a activitatii turistice. Factorii respectivi participa in diferite proportii la determinarea fenomenului turistic, in functie de continutul lor specific, de momentul si locul impactului. Pe de alta parte, interconditionalitatile acestor factori, simultaneitatea actiunii lor potenteaza efectul final, facand, astfel, dificila descifrarea aportului fiecaruia dintre ei.

Cei mai importanti factori ai evolutiei turismului pot fi considerati urmatorii: cresterea economica, oferta turistica, evolutia demografica si timpul liber.

Pentru a putea fi cuantifice influentele acestor factori, este necesara structurarea lor in categorii relative omogene. Exista numeroase modalitati de clasificare a determinantilor turismului, precum si de evaluarea a marimii si sensului actiunii acestora.

Astfel, una dintre cele mai importante clasificari se realizeaza dupa criteriul continutului sau naturii factorilor determinanti. Conform acestui criteriu, putem distinge urmatoarele categorii de factori:

a)      economici (veniturile populatiei si modificarile acestora, oferta turistica, preturile si tarifele produselor turistice etc.);

b)      tehnici (performantele mijloacelor de transport, dotarile tehnice ale structurilor de primire turistica sau ale agentilor de turism);

c)      sociali (procesul de urbanizare, timpul liber, moda - in sensul preferintelor pentru anumite destinatii sau produse turistice, etc.)

d)      demografici (evolutia populatiei, modificarea duratei medii a vietii, structura populatiei pe varste, pe categorii socio-profesionale sau pe alte criterii);

e)      psihologici, educativi si de civilizatie (nivelul de instruire, dorinta de cunoastere, de cultura, caracterul individual, temperamentul indivizilor);

f)        naturali (asezarea geografica a obiectivelor si echipamentelor turistice, relieful, clima, elemente ale florei si faunei, pozitia fata de caile de comunicatii);

g)      organizatorici si politici (regimul vizelor, formalitatile de frontiera, facilitati acordate turismului organizat, varietatea tipologica a aranjamentelor turistice, conflictele sociale, militare, entice, religioase, etc.).

Dupa un alt criteriu, cel al duratei actiunii lor in timp, factorii pot fi:

a)      cu actiune permanenta (sau de durata), precum: cresterea dimensiunilor timpului liber, modificarile veniturilor populatiei, miscarea demografica, etc.);

b)      sezonieri (cu actiune ciclica): succesiunea anotimpurilor, structura anului scolar/univeristar, activitatile din agricultura, etc.

c)      conjuncturali (accidentali), printre care: conditiile meteorologice, crizele economice, financiare sau politice, catastrofele naturale, atacurile teroriste, confruntarile armate, etc.).

In functie de importanta sau rolul lor in determinarea fenomenului turistic, factorii pot fi grupati in urmatoarele categorii:

a)      factori primari, avand rol definitoriu asupra evolutiei circulatiei turistice (oferta turistica, veniturile populatiei, mutatiile demografice, preturile, timpul liber);

b)      secundari (complexitatea formalitatilor de viza si control la frontiera, acordarea unor facilitati, climatul international sau regional, etc.)

Dupa directia de actiune a factorilor ce influenteaza turismul, acestia pot fi impartiti in:

a)      factori exogeni, ce cuprind elemente de ordin mai general, din afara ofertei turismului, si care stimuleaza sau, dimpotriva, impiedica dezvoltarea acestuia. Dintre acesti factori, fac parte: evolutia demografica, evolutia veniturilor populatiei, cresterea gradului de urbanizare, sporirea mobilitatii populatiei, datorita creșterii gradului de "motorizare" etc.

b)      factori endogeni, ce se refera la modificarile din continutul activitatii turistice: diversificarea gamei de produse si servicii oferite, nivelul tarifelor practicate si acordarea unor facilitati, dotarea cu forta de munca, nivelul de pregatire al personalului, etc.

O alta clasificare are drept criteriu orientarea influentei factorilor asupra celor doua categorii corelative ale pietei. Confrom acestui criteriu, exista:

a)      factori ai cererii turistice: venituri, timp liber, grad de urbanizare;

b)      factori ai ofertei turistice: diversitatea si calitatea serviciilor, costul prestatiilor, conditiile naturale, baza tehnico-materiala;

c)      factori ai confruntarii dintre cerere si oferta: calitatea infrastructurii, existenta, calitatea si diversitatea ofertei agentiilor de voiaj, cadrul legislativ, etc.

Exista si alte modalitati si criterii de clasificare a factorilor de influenta ai turismului, ce pot fi utilizate in functie de scopurile analizelor . Este important sa fie inteles faptul ca acesti factori actioneaza simultan, cu intensitati diferite, in anumite perioade de timp, fiind foarte dificila separarea si cuantificarea exacta a influentei fiecaruia.

In continuare sunt prezentati cativa dintre cei mai importanti factori determinanti ai turismului:

Veniturile populatiei. Majoritatea specialistilor din domeniu aprecieaza experienta veniturilor ca fiind principala conditie pentru manifestarea cererii turistice.

Acest indicator exprima, in mod sintetic, nivelul de dezvoltare economica si sociala al unei tari sau regiuni, sau indirect, posibilitatile populatiei respective pentru practicarea formelor de turism, suportul material al dezvoltarii turismului. De regula, nivelul de dezvoltare economica-financiara se masoara prin nivelul produsului national brut (PIB) pe locuitor.

Veniturile populatiei au ca destinatie, in primul rand, satisfacerea unor nevoi vitale ale oamenilor, reprezentand asa-numitul "consum obligatoriu", ce are dimensiuni relativ constante, deoarece este determinat de caracterul cvasilimitat al nevoilor fiziologice ale indivizilor. In al doile rand, disponibilitatile banesti ale populatiei sunt cheltuite pentru satisfacerea unor cerinte legate de satisfacerea unui anumit grad de confort si abia in ultima instanta, restul disponibilitatilor banesti se aloca pentru obtinerea unor bunuri si servicii legate de petrecerea timpului liber. Odata cu cresterea globala a veniturilor sale, partea destinata acoperirii nevoilor fundamentale ale fiecarui individ scade relativ, devenind, astfel, mai mari, disponibilitatile banesti pentru asa-numitele "consumuri libere".

Staticianul german Ernst Engel a demonstrat cu rigoare stiintifica existenta unor legislatii in repartizarea veniturilor pe diferite categorii de necesitati, precum si in modificarea structurii acestor nevoi in functie de variatia veniturilor.

Conform acestor legitati, cheltuielile pentru turism, ce fac parte din categoria consumurilor libere, se afla in corelatie directa cu evolutia veniturilor, iar variatia lor este, de regula, mai ampla[11]. Altfel spus, o crestere a veniturilor banesti, intr-o anumita proportie, ar conduce la o sporire, intr-o proportie mai mare sau cel putin egala, a cheltuielilor pentru turism.

Influenta veniturilor asupra turismului este atat cantitativa, intrucat conduce la modificarea numarului de turisti si de zile-turist, dar si calitativa, determinand alegerea unor destinatii mai indepartate, a unor structuri de primire turistica de categorii superioare, optiunea pentru anumite tipuri de mijloace de transport, etc.

Masurarea influentei veniturilor asupra cererii sau consumului turistic se poate realiza utilizand coeficientul de elasticitate ( E_v) , potrivit relatiei:

E_v = : = :

unde:

C = cererea sau consumul turistic;

V = veniturile;

∆ = variatia

Prin valorile luate, situate, de regula, intre + 1,2 si + 1,4 , coeficientul de elasticitate indica o legatura directa si puternica intre modificarea veniturilor populatiei si cea a cererii/ consumului turistic.

In Romania, in conditiile diminuarii semnificative a veniturilor reale ale populatiei, in perioada 1991 - 2000, s-a inregistrat o diminuare importanta a circulatiei turistice, coeficientul de elasticitate luand valori cuprinse intre 1,6 si 2,0.

Preturile si tarifele Acestea reprezinta un alt important factor determinant al evolutiei turismului. Datorita complexitatii activitatii turistice, influenta preturilor si tarifelor se desfasoara pe mai multe planuri. Actiunea acestora pot viza ansamblul produsului turistic sau numai una (ori mai multe) dintre componentele sale : transport, cazare, alimentatie, agrement.

Preturile si tarifele se stabilesc in raport cu destinatia turistica, respectiv cu zona, cu perioada de pe parcursul anului (in functie de sezon), cu categoria de confort a structurilor de primire turistica sau a mijloacelor de transport utilizate, etc.

In general, preturile si tarifele mai ridicate limiteaza accesul la serviciile turistice, conducand la scaderea numarului de turisti si de zile-turist, la reducerea duratei medii a sejurului si a gamei de servicii turistice achizitionate de turisti. Pe de alta parte, preturile si tarifele mai reduse stimuleaza, in general, cererea pentru anumite categorii de turisti.

In practica, relatia dintre preturi/tarife si dezvoltarea turismului este mult mai complexa, existand si situatii de reactii adverse, cum ar fi situatia in care, tarife scazute ori reducerea drastica a acestora sa genereze neincrederea turistilor in calitatea serviciilor, ceea ce conduce la refuzul acestora de a cumpara asemenea produse sau servicii.

Comensurarea influentei preturilor si tarifelor asupra turismului se realizeaza utilizand coeficientul de elasticitate E_p, potrivit relatiei:

E_p = = : :

unde:

P = pretul;

C = cererea;

∆ = variatia

Coeficientul de elasticitate ia, de regula, valori negative, ca expresie a reactiei contrare a celor doua fenomene, si mai mici decat -1. Explicatia acestei sensibilitati mai reduse a turismului fata de preturi consta in faptul ca variatiile de pret sunt mai putin spectaculoase, acestea afecteaza mai uniform categoriile de consumatori, clientela este mai fidela fata de anumite destinatii turistice, se manifesta o anumita rigiditate a obiceiurilor de consum s.a.

Reactia consumatorului de produse si servicii turistice poate fi influentata, insa si de modificari ale preturilor sau tarifelor produse pe alte piete decat cea turistica (autovehicule, carburanti, echipamente, etc.)

Oferta turistica reprezinta un factor cu influenta directa asupra consumului turistic. Aceasta cuprinde resursele turistice naturale si antropice, echipamentele, forta de munca si produsele turistice, componente ce exercita o mare forta de atractie asupra fluxurilor turistice.

Existenta acestor resurse turistice este esentiala pentru dezvoltarea turistica a unei localitati sau a unei zone. Sunt, insa, numeroase situatii in care, resurse mai modeste, avand valoare turistica mai redusa, au devenit mai atractive pentru turisti, prin calitatea superioara a prestatiilor, prin dotari si amenajari corespunzatoare, care sa favorizeze practicarea unor forme de turism mai putin dependente de cadrul natural (turismul de afaceri, de cumparaturi, de recreare, etc.).

Progresul tehnic influenteaza gradul de mobilitate a populatiei, favorizand deplasarea in scop turistic, dar actioneaza si asupra altor fenomene, precum: urbanizarea, industrializarea, calitatea mediului inconjurator, acestea actionand, la randul lor, asupra dezvoltarii turismului.

Deosebit de importanta este influenta dezvoltarii transporturilor asupra turismului. Orice manifestare vizand perfectionarea cailor si mijloacelor de transport, precum si a gradului de dotare cu automobile, determina variatii ale miscarii turistice.

De asemenea, progresul tehnic actioneaza si asupra dotarii cu echipamente si utilaje mai performante a structurilor de primire turistica avand functii de cazare, alimentatie publica, agrement sau tratament, precum si asupra activitatii agentilor de turism (prin utilizarea sistemelor de rezervare computerizata, a comunicarii prin internet, etc.)

Procesul de urbanizare determina o serie de mutatii in structura nevoilor populatiei, influentand direct si evolutia turismului. Dincolo de avantajele urbanizarii asupra dezvoltarii economice si cresterii calitatii vietii, aceasta provoaca si o serie de efecte negative, precum poluarea mediului si cresterea solicitarii nervoase a locuitorilor, in special in marile orase. Apare, astfel, nevoia de "evadare" din aceste aglomeratii urbane, spre zone nepoluate, liniste, pentru odihna, recreare, distractie, indeosebi la sfarsit de saptamana, dar si in perioadele de vacante sau concedii.

Evolutia demografica, respectiv dinamica populatiei si unitatile ce intervin in structura acestora, pe varste, profesii, medii, etc., influenteaza in mod direct dezvoltarea turismului.

Astfel, prin cresterea numarului de locuitori, se creeaza premisele sporirii numarului de turisti potentiali. In privinta structurii pe varste a populatiei, trebuie subliniata participarea in proportii diferite, a grupelor de varsta, la miscarea turistica. Fenomenul imbatranirii populatiei, cresterea duratei medii a vietii, a condus la sporirea numarului persoanelor de "varsta a treia", adica a acelor persoane cu cele mai mari disponibilitati de timp liber. Daca acestia dispun si de venituri importante, asa cum se intampla in tarile occidentale, unde pensiile medii ating valori ridicate, acest segment de populatie devine o clientela ideala pentru activitatile turistice.

Si distributia populatiei pe categorii socio-profesionale prezinta importanta deosebita pentru determinarea fenomenului turistic. Studiile au demonstrat ca segmentele de populatie cu nivel superior de pregatire, precum si intreprinzatorii (patronii) manifesta mai multa inclinatie catre consumul turistic, atat datorita unei perceptii deosebite asupra semnificatiei calatoriilor, dar si pentru ca dispun de mijloace banesti necesare. La cealalta extrema se pozitioneaza lucratorii agricoli si locuitorii din mediul rural, atat, datorita structurii anului de productie agricola, cat si ca urmare a gradului mai scazut de pregatire si a unei alte ierarhizari a nevoilor din partea acestora.

Un factor determinant al evolutiei turismului de importanta deosebita este timpul liber. Evolutiile acestuia conditioneaza manifestarea cererii pentru consumul produselor turistice.

De-a lungul timpului, in ultimele decenii, datorita progreselor inregistrate in activitatea economica, a avut loc si o continua diminuare a duratei zilei si a saptamanii de lucru, precum si cresterea duratei concediului de odihna platit, care, in majoritatea tarilor lumii (cu unele exceptii, in special Japonia si SUA) este de cca 30 zile/an.

Turismul, ca modalitate placuta de petrecere (ocupare) a timpului liber, se poate practica in special la sfarsit de saptamana si in perioadele de concedii sau vacante.

1.5. Fluxurile turistice internationale

Un flux turistic este reprezentat de "un numar de persoane care circula intre un bazin de cerere si unul de oferta" turistica[12], iar modul de formare si amploarea acestuia sunt conditionate de caracteristicile celor doua bazine, precum si de o serie de factori, de o mare diversitate, care determina intensitatea si structura circulatiei turistice internationale.

Privit din aceasta perspectiva, turismul international poate fi considerat a fi totalitatea fluxurilor ce iau nastere intre tarile sau regiunile emitatoare si cele receptoare de turisti[13].

Daca turismul emitator este concentrat intr-un numar redus de tari ale lumii, avand economii dezvoltate si, in mod corespunzator, locuitori ale caror venituri sunt suficient de mari pentru a-si permite sa cumpere produse turistice, tarile receptoare de turisti sunt cu mult mai numeroase, cuprinzand atat tari cu economie dezvoltata, cat si tari in curs de dezvoltare.

Bazinele de cerere turistica se afla, deci, in principal, in tarile dezvoltate, din punct de vedere economic, unde traiesc persoane cu venituri ridicate, care isi pot permite sa plateasca pretul unor calatorii internationale. Aceste tari se mai numesc si importatoare de turism (de servicii turistice), deoarece calatoriile rezidentilor in alte tari presupun efectuarea de cheltuieli valutare, in mod similar cumpararii de bunuri din import.

Bazinele de oferta turistica se afla in zonele unde exista atractii turistice (naturale si antropice) deosebite, iar tarile unde se afla locurile respective sunt considerate exportatoare de servicii turistice, acestea beneficiind de incasari valutare din vanzarea prestatiilor turistice, ca urmare a cheltuielilor realizate, in tarile respective, de catre turistii straini care le viziteaza.

1.5.1. Motivatii pentru realizarea calatoriilor turistice internationale

Exista mai multe categorii de motivatii principale pentru realizarea calatoriilor internationale in scop turistic, acestea constituindu-se, astfel, in principalele cauze ale formarii fluxurilor turistice internationale.

Franois Vellas clasifica aceste motivatii in trei categorii principale[14]: cele motivate de preturi, de climat si de diverse motive personale ale turistului.

a) Preturile reprezinta motivatii esentiale in decizia turistilor de a calatori in afara frontierelor tarii unde acestia isi au resedinta obisnuita. Diferentele dintre nivelurile preturilor produselor turistice practicate in diferitele tari ale lumii, pentru oferte similare, ca nivel de confort, diversitate a serviciilor si calitatea acestora, se explica prin nivelul mai scazut al salariilor din industria turistica, in unele tari, majoritatea aflate in curs de dezvoltare. Iar daca tinem seama de faptul ca turismul reprezinta o "industrie a mainii de lucru" (adica utilizeaza un numar mare de lucratori, multi dintre acestia cu niveluri scazute de calificare), ponderea costurilor cu forta de munca in costurile totale fiind ridicata, atunci putem intelege mai bine de ce pot sa apara diferente importante ale preturilor unor produse turistice similare, in functie de costul fortei de munca utilizate in turism, in tari diferite.

Acest "diferential al preturilor" este deosebit de important, de exemplu, pentru motivatiile turistilor nord-americani care viziteaza Mexicul sau tarile Americii latine sau pentru vest-europenii care isi aleg ca destinatii unele tari din Asia de Sud-Est si Pacific.

b) Climatul reprezinta, de asemenea, un motiv determinant pentru caracterul international al turismului. O serie de tari din Europa de Sud, precum si insule din Caraibe, din Oceanul Indian si din Pacific, beneficiaza, din plin, de avantajul acestui factor, oferind "garantia" ca, acolo, turistii vor gasi un climat cald, cu plaje insorite si posibilitatea de a face baie, in mari sau oceane in care temperatura apei este optima pentru "thalasoterapie".

c) Motivele personale ale turistului se pot clasifica, la randul lor, in 6 categorii principale:

- Loisir^* si vacante, aceasta fiind principala motivatie pentru calatoriile realizate in afara timpului obisnuit, afectat activitatilor profesionale. Motivele pot fi diverse: odihna, dorinta de "smulgere" sau "evadare" din mediul sau obisnuit, descoperiri culturale, vizite la rude si prieteni, practicarea unor sporturi etc.

- Afaceri, respectiv calatorii intreprinse in cadrul activitatilor profesionale. In aceasta categorie sunt inclusi voiajorii comerciali, membrii echipajelor de aeronave sau nave maritime care efectueaza escale in diferite tari, functionarii guvernamentali si ai organizatiilor internationale aflati in misiune, salariatii care lucreaza la instalarea unor utilaje sau echipamente in alte tari (pentru durate de pana la un an).

- Congrese si alte reuniuni, respectiv calatorii realizate pentru a participa la congrese sau la alte tipuri de reuniuni (seminarii, colocvii, conferinte, mese rotunde etc.).

Dupa alti autori[15], atat turismul de reuniuni, cat si turismul practicat de participantii la manifestari expozitionale (fie ca expozanti, fie ca vizitatori profesionali), precum si calatoriile-stimulent, reprezinta componente ale turismului de afaceri.

- Sanatate, respectiv calatorii intreprinse fie pentru a beneficia de ingrijiri medicale, fie pentru imbunatatirea nivelului de sanatate, prin actiunile ce tin de medicina profilactica (preventiva): "repunerea in forma", thalasoterapie, balneoterapie etc. Sunt incluse, in aceasta categorie, si sejururile in statiunile termale si tratamentele terapeutice de orice natura (onctiuni sau impachetari cu namol, inhalare de gaze cu efect terapeutic etc.).

Studii, respectiv calatoriile realizate pentru a asista la cursuri sau pentru formare sau perfectionare profesionala, intr-o institutie de formare ale carei cursuri pot sa dureze un intreg an scolar sau chiar mai mult.

- Religie, respectiv calatoriile intreprinse pentru a participa la un pelerinaj sau pentru o vizita la un loc sfant.

Intr-o alta abordare, se poate aprecia ca[16] un turist isi va alege o destinatie turistica internationala in urmatoarele situatii:

oferta de vacanta a tarii in care isi au domiciliul obisnuit este limitata;

produsele turistice oferite in tara sa sunt inaccesibile, fie datorita preturilor ridicate, fie datorita faptului ca respectivele produse sunt mai bine vandute la export, adica turistilor straini;

absenta unor produse turistice din oferta interna a tarii de domiciliu (de exemplu, posibilitatea de practicare a unor cure balneo-medicale sau a talazoterapiei ori a sporturilor de iarna etc.);

cererea pentru unele produse turistice avand caracter de unicat in lume (de exemplu, vizitarea Sfinxului si a piramidelor egiptene, a locurilor sfinte, la Ierusalim ori a Turnului Eiffel, la Paris etc.).

In functie de aceste motive, corelate si cu altele[17], cum ar fi: existenta unor factori naturali deosebiti, dorinta de cunoastere, participarea la evenimente cultural-artistice, stiintifice sau profesionale etc., fluxurile turistice se mai pot clasifica in doua mari categorii :

a) "Sunlust", care sunt fluxuri asociate turismului de soare ori determinat de alte conditii naturale (existenta zapezii, a unor izvoare termale etc.). In alegerea unor astfel de destinatii, principalele criterii de selectie sunt preturile si distantele.

b) "Wonderlust", respectiv turismul de cunoastere (avand motivatii culturale - de participare la diverse manifestari culturale, artistice, sportive, de vizitare a unor monumente, muzee sau a unor obiective naturale deosebite). Factorul decisiv in alegerea destinatiei este, in aceste cazuri, calitatea ofertei si diferentierea acesteia fata de ofertele interne, de produse similare.

1.5.2. Mecanismul de formare a fluxurilor turistice internationale

Fluxurile turistice internationale reprezinta una dintre cele mai dinamice componente ale schimburilor economice internationale. Ponderea cea mai mare, in circulatia turistica internationala, o au fluxurile turistice interne si cele intra-regionale (realizate intre tarile situate in aceeasi regiune turistica).

Statisticile internationale arata ca peste trei sferturi dintre voiajele internationale se desfasoara pe distante scurte, cele mai multe dintre acestea fiind realizate in interiorul sau intre tarile cu economie dezvoltata, din Europa, America de Nord si Asia[19]. Analiza fluxurilor turistice internationale se realizeaza utilizand atat indicatori fizici (numarul de sosiri la frontiere), cat si valorici (incasari din turismul international).

1.5.2.1. Formarea, in spatiu, a fluxurilor turistice internationale

La scara globala, cateva bazine turistice emitatoare domina fluxurile turistice internationale. Astfel, principalele 10 tari emitatoare de turisti, impartite intre America (SUA si Canada), Europa (Germania, Marea Britanie, Franta, Olanda, Italia, Belgia si Spania) si Asia (Japonia), reprezinta, impreuna, peste 40% din bazinele de cerere turistica la nivel mondial. Acestea reprezinta principalele tari bogate ale lumii.

Mai mult de jumatate dintre turistii internationali au, de fapt, domiciliul in tari europene, ceilalti provenind de pe continentul american (sub 20%) si din Asia de Sud si Pacific (regiune ce inregistreaza cele mai ridicate ritmuri de crestere ale sosirilor de turisti internationali, in ultimii ani), in timp ce, impreuna, Africa si Asia de Sud abia ating 3%.

Tarile cu economie dezvoltata reprezinta atat marii emitatori de turisti, cat si principalele destinatii turistice ale lumii, astfel ca ambele "capete" ale fluxurilor turistice mondiale sunt situate, in principal, in Europa si America de Nord. De fapt, la nivel mondial, exista trei mari bazine de destinatie turistica sau "trei mari lacuri de vacanta ale lumii", cum le-a denumit Georges Cazes[20], amplasate in jurul periferiilor meridionale ale marilor regiuni emitatoare, care reprezinta "inima" sistemului, precum si la frontierele destinatiilor turistice emergente. Cel mai important dintre acestea este bazinul euro-mediteranean, cu o concentrare turistica mai mare pe tarmul nordic al Marii Mediterane. Celelalte doua sunt: bazinul America de Nord - Caraibe, zona denumita si "Mediterana americana" si bazinul Asia de Est si Pacific.

Repartitia fluxurilor turistice in jurul celor trei mari bazine de destinatie evidentiaza caracterul discontinuu al spatiului turistic si caracterizeaza, la scara mondiala, inegalitatile, observabile pe plan economic, ale nivelului de dezvoltare sau ale puterii de cumparare ale diferitelor regiuni ale lumii.

Cele trei mari bazine turistice prezinta trei caracteristici comune[22], respectiv:

Apropierea de marile "surse de bogatie", ce constituie "rezervoarele" de turisti care detin o parte importanta a populatiei cu putere de cumparare suficient de mare pentru a-si permite consumuri turistice importante, cu caracter ludic si recreativ, in cadrul sejururilor lor in strainatate.

Bazinele respective suprapun doua zone constituite din tari cu niveluri de viata extrem de contrastante. Astfel, cele mai vechi tari frecventate apartin categoriei tarilor celor mai bogate, in timp ce "prelungirile" lor meridionale corespund categoriei tarilor in curs de dezvoltare. Avantajele economice si sociale favorizeaza o "glisare" a fluxurilor turistice de la un tarm, la altul, al Mediteranei, catre granitele Asiei de Sud - Est si catre Sudul frontierei Statelor Unite ale Americii sau Mexicului, spre tarmurile din America Centrala. Aceste fluxuri raspund unei puternice atractii a turistilor pentru regiunile cele mai insorite, indiferent ca este cazul unui climat mediteranean, subtropical sau tropical. In aceste locuri, sezoanele turistice sunt mult mai etalate in timp. Fiecare dintre aceste bazine este dominat de clientele regionale, privilegiate, ce reprezinta intre 2/3 si 3/4 din totalul turistilor, situatie explicabila prin apropierea geografica dintre locul de domiciliu si cel de destinatie turistica. Deplasarile respective, ce urmeaza aproximativ aceleasi fuse orare, faciliteaza realizarea de sejururi scurte, fara ca turistii sa sufere de neplacerile legate de decalajele orare.

Existenta unor legaturi privilegiate, de ordin istoric, cultural, lingvistic, politic etc. Astfel, vechile colonii au pastrat, in general, utilizarea limbilor europene, facilitand primirea persoanelor de diferite nationalitati, care vorbesc aceste limbi. Circulatia turistica este facilitata, de asemenea, si de procedurile de simplificare a formalitatilor vamale si de frontiera, prin acorduri bilaterale privind adaptarea unor masuri comune in acest scop.

Fluxurile turistice internationale se impart in doua mari categorii, care se completeaza sau se alimenteaza reciproc[23], respectiv:

Fluxuri intra-regionale (in interiorul acelorasi regiuni turistice)

Fluxuri inter-regionale (intre marile regiuni turistice ale lumii)

De remarcat ca, la nivel mondial, fluxurile intra-regionale au cea mai mare pondere in totalul fluxurilor turistice, de cca 80%.

1) Circulatia turistica intra-regionala

Se pot distinge doua categorii de fluxuri turistice intra-regionale:

a)           - Cele create de cererea turistilor care isi au resedinta in tari aflate in aceeasi regiune cu tarile vizitate (de exemplu, turistii italieni care viziteaza Spania)

b)          - Cele create de cererea turistilor care isi au resedinta in tari aflate in afara regiunii vizitate (de exemplu, turistii americani sau japonezi care viziteaza, succesiv, Spania, Franta si Italia, tari aflate in aceeasi regiune turistica, generand, astfel, un flux turistic intra-regional).

Ponderea cea mai mare o au fluxurile intra-regionale din prima categorie mentionata mai sus.

Europa si America de Nord detin, impreuna, peste 85% din totalul fluxurilor intra-regionale, la nivel mondial. Statisticile arata ca cca 85% din calatoriile in Europa provin tot din tari europene. Cele mai importante fluxuri turistice intra-europene sunt urmatoarele[24]:

cel orientat pe directia Nord - Sud , de tip sunlust;

cel avand ca punct de pornire tarile vest-europene, cu economie dezvoltata, catre destinatii aflate in tarile din Estul continentului, ce dispun de oferte variate (fluxuri de tip wonderlust si sunlust).

Mai recent, dupa anul 1990, a inceput sa se dezvolte si un flux invers, pornind din Estul continentului, spre tarile din Vestul Europei, mai slab ca intensitate si avand ca motivatie dorinta de cunoastere, de tip wonderlust.

Motivele pentru care Europa se mentine ca lider in turismul intra-regional sunt[25] urmatoarele:

Europa cuprinde un numar mare de tari, cu potential turistic variat, diferit si de mare valoare;

Deplasarea turistilor, dintr-o tara in alta, se realizeaza pe cale terestra (rutiera si feroviara), ceea ce face sa scada pretul transportului, respectiv al calatoriei turistice;

Cea mai mare parte a turismului intra-regional se realizeaza intre tari limitrofe;

Apartenenta la Uniunea Europeana si absenta ori simplificarea formalitatilor de trecere a frontierei faciliteaza deplasarile turistice.

Cea de-a doua mare destinatie turistica a lumii, dupa Europa, este continentul american, in cadrul caruia, principalele fluxuri intra-regionale se desfasoara intre SUA si Canada, precum si dintre aceste doua tari si destinatii din zona Marii Caraibelor si din America Centrala.

In privinta regiunii Asia de Est si Pacific, fluxurile turistice intra-regionale sunt dominate de turistii japonezi, care frecventeaza, in special, tari invecinate: China, inclusiv Hong Kong, Taiwan si Coreea de Sud.

2) Circulatia turistica inter-regionala

Cele mai importante fluxuri turistice inter-regionale sunt reprezentate de calatoriile turistilor europeni spre America de Nord, in special din motive de afaceri, precum si spre Asia de Est si Pacific, motivate, in principal, de dorinta cunoasterii culturii si civilizatiei acestor zone, dar si, tot mai mult, in ultimii ani, pentru turismul de tip sunlust.

Un alt flux turistic important este cel ce pleaca din America de Nord spre Europa si spre Orientul Indepartat, atat pentru turismul de afaceri, cat si pentru cel de vacanta. La acestea, mai poate fi mentionat si fluxul, aflat in crestere, al turistilor europeni, spre continentul african (in cateva tari ale Africii de Nord si in Africa de Sud).

Continentul european se mentine, in ultimele decenii, ca prima destinatie turistica mondiala, chiar si in conditiile in care au aparut noi destinatii mondiale, ce atrag, anual, tot mai multi turisti si, astfel, isi sporesc, continuu, cota de piata. Daca in anul 1995 Europa detinea o pondere de doua treimi din totalul turistilor internationali, in prezent, ponderea este de cca 55%, desi, in valori absolute, numarul turistilor care au vizitat Europa a fost in crestere, de la un an la altul.

Atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 au marcat inceputul unei scaderi a volumului fluxurilor turistice spre si dinspre America de Nord, reducerea numarului turistilor americani inregistrand un mare declin, in toate regiunile importante, receptoare de turisti si, in special, in Europa, fenomen care s-a atenuat treptat, in anii urmatori. America de Nord si cea de Sud primesc, impreuna, in medie, in jurul a 10 milioane de turisti pe an, din Europa, fluxurile respective indreptandu-se, in special, spre marele bazin al ofertei de pe Coasta de Vest a SUA. Urmeaza, ca pondere a destinatiilor, Insulele Caraibe si America Centrala. Spre aceasta zona se indreapta turistii din America de Nord, precum si din Europa si Japonia.

Din punctul de vedere al ritmului de crestere a circulatiei turistice, cea de-a doua regiune a lumii, ca destinatie turistica, este continentul asiatic. Asia de Vest primeste circa jumatate din numarul de turisti care viziteaza acest continent, iar fluxurile ce inregistreaza cea mai importanta dinamica sunt cele ale turistilor europeni care au ca destinatie Asia de Est si de Sud.

Cea de a patra destinatie mondiala regionala este Africa. Spre acest continent s-au inregistrat chiar diminuari ale fluxurilor turistice, in ultimii ani. Circa 70% din totalul numarului de turisti veniti in Africa se opresc in nordul continentului, majoritatea lor fiind europeni, iar, mai recent, a crescut numarul celor ce ajung in Africa de Sud.

1.5.2.2. Formarea, in timp, a fluxurilor turistice internationale

O caracteristica a fluxurilor turistice, in comparatie cu celelalte componente ale circuitului economic mondial, o constituie etalarea inegala in timp, prin sezonalitate.

Cauzele sezonalitatii turistice sunt[26], pe de o parte, naturale (pozitia geografica, succesiunea anotimpurilor, conditiile de clima, atractivitatea si varietatea valorilor culturale, istorice, de arta), acestea datorandu-se, in principal, climei, cat si cauze (conditii) economico-organizatoare si sociale (printre care, structura anului scolar si universitar, regimul concediilor platite si durata lor etc.).

Dimensiunile optimului sezonier pentru turism si recreare variaza, in distributia sa pe glob. Astfel, este bine cunoscut exemplul Mediteranei, unde sezonul cald este lung, de peste 6 luni/an. Factorii naturali influenteaza sezonalitatea fluxurilor turistice, actionand in zona bazinului ofertei turistice, respectiv la destinatiile turistice[27].

Sezonalitatea cea mai accentuata se inregistreaza spre tarile cu industrie turistica dezvoltata, precum Austria, Elvetia, Portugalia, Italia, Turcia etc. Dimensiunea relativa a sezonalitatii este cu atat mai mare, cu cat valorile coeficientilor sezonalitatii sunt mai mari, respectiv cand exista diferente mai mari intre circulatia turistica din luna cu aflux turistic minim si cea din luna cu aflux turistic maxim[28].

In alte tari, printre care Germania, tarile scandinave, Japonia, Australia sau Marea Britanie, circulatia turistica este etalata mai uniform pe parcursul anului, in principal datorita ofertei turistice, care nu depinda de factorii naturali (clima, relief), fiind o oferta specializata, in principal, pe turismul de afaceri, de reuniuni si de week-end.

Analizand situatia Spaniei, putem constata o sezonalitate scazuta, in aceasta tara, in pofida specificului ofertei, dependente de clima. Explicatia consta in politica turistica adoptata si in eforturile conjugate, din partea autoritatilor publice si a investitorilor din turism, care si-au fixat ca principal obiectiv prelungirea sezonului turistic, obiectiv pe care l-au atins. Un alt exemplu, aparent paradoxal, ca si in cazul Spaniei, dar situat la cealalta extrema, este cel al Belgiei, care inregistreaza o sezonalitate deosebit de accentuata, in raport cu oferta sa turistica, axata, in special, pe turismul de afaceri si de congrese. Aceasta situatie se explica prin pozitia geografica a Belgiei, expusa sezonalitatii manifestate in tarile vecine (Olanda, Germania si Franta), spre care si din care fluxurile turistice tranziteaza aceasta tara, indreptandu-se spre alte destinatii turistice.

1.6. Indicatorii circulatiei turistice

Printre indicatorii cei mai reprezentativi pentru caracterizarea circulatiei turistice se folosesc: numarul turistilor, numarul mediu de turisti, numar zile-turist; durata medie a sejurului, incasarile din turism, densitatea circulatiei turistice, preferinta relativa a turistilor etc. O parte din acesti indicatori (numar turisti, numar zile turist, incasarile din turism) se obtin direct din informatiile furnizate de sursele amintite.

Indicatorul numar de turisti se obtine din cumularea informatiilor cuprinse in diferite documente statistice, calculandu-se efectiv la sfarsitul anului calendaristic, dar si pe perioade mai mici, in functie de nevoile utilizatorului. Acest indicator se poate determina pe total circulatie turistica sau pe tipuri de actiuni, zone turistice etc.

Indicatorul numar mediu de turisti se obtine prin punerea in relatie a numarului de turisti cu un aspect economic, putem obtine astfel: numar mediu de turisti pe zi, luna sau pe litoral, la munte etc. Acest indicator arata intensitatea circulatiei turistice intr-un anumit interval (calendaristic sau sezon turistic):

,

unde: ST - suma turistilor inregistrati intr-o perioada data

n - numarul zilelor din perioada respectiva

Numarul inoptari sau numarul zile-turist se obtine din inregistrarile in spatiile de cazare, prin insumarea numarului de zile de sedere al fiecarui turist; se poate determina pe tipuri de unitati de cazare, pe tipuri de actiuni, pe zone provenienta a turistilor etc.

Durata medie a sejurului se calculeaza ca raport intre total zile -turist (SNZT) si numarul de turisti (T):

Acest indicator arata timpul mediu (zile) de ramanere a turistilor in spatiile de cazare si reflecta astfel posibilitatea ofertei de a retine turistul intr-o anumita zona, regiune etc.

Densitatea circulatiei turistice pune in legatura directa circulatia turistica cu populatia rezidenta a tarii (zonei, regiunii) receptoare. Acest indicator se calculeaza ca raport intre numarul turistilor sositi in zona X (T) si populatia rezidenta a zonei X (P):

De regula, acest indicator are valoare subunitara, dar exista si zone (jud. Constanta, in perioada de sezon turistic estival atinge nivelul de 2,12 la densitatea circulatiei turistice) sau tari (Spania, Austria) in care valoarea este supraunitara.

Preferinta relativa a turistilor ofera informatii privind orientarea geografica a fluxurilor turistice emise de un bazin de cerere (zona, tara etc); se calculeaza ca raport intre numarul de turisti dintr-o tara Y care se indreapta spre o tara X (T₁) si populatia rezidenta a tarii de origine Y (P):

O alta metoda de obtinere a preferintei relative a turistilor o reprezinta punerea in relatie a numarului de turisti dintr-o tara A care viziteaza o tara B (ST₁) si totalul emisiunii turistice a tarii respective A (T). Aceasta metoda este insa mai putin practica datorita faptului ca nu toate tarile urmaresc fluxul de turisti (emisia turistica):

Dintre indicatorii valorici, cei mai des utilizati sunt: volumul total al incasarilor din turism, care se urmareste pe zone turistice, pe tipuri de actiuni, pe societati comerciale, etc. si incasarea medie pe zi -turist (turist), care se calculeaza ca raport intre volumul incasarilor si numarul zile-turist (turisti).

Statisticile interne ale fiecarei tari pot crea conditii pentru calcularea altor indicatori, continutul si valoarea lor informationala fiind expresia acuratetei metodelor utilizate.

Indicatorii fizici si valorici ai circulatiei turistice se folosesc in practica interna si internationala si fac obiectul darilor de seama statistice ale organismelor internationale (OMT, GATT, OECD, etc)