Conceptele de dezvoltare regionala si politica de dezvoltare regionala

Conceptele de dezvoltare regionala si politica de dezvoltare regionala

In Romania, politica de dezvoltare regionala a inceput sa se contureze odata cu functionarea programului Phare, in 1996. Doi ani mai tarziu, in 1998, a fost stabilit cadrul legal de dezvoltare a acesteia, prin Legea 151/1998, care stabile te obiectivele politicii nationale in domeniu, institutiile implicate, competentele si instrumentele specifice promovarii politicii de dezvoltare regionala. Aceasta este completata de o serie de alte legi, ordonante si hotarari de guvern, prin care sunt create sau reglementate mecanismele de implementare a politicii regionale.

Capitolul de negociere aferent a fost deschis in 2002 si stabileste criteriile ce trebuiesc indeplinite de Romania in perspectiva aderarii la UE si a eligibilitatii pentru FS si Fondul de Coeziune, respectiv acquis-ul comunitar si modalitatile de implementare. Spre deosebire de alte capitole de negociere, acquis-ul de dezvoltare regionala nu defineste modul in care trebuie create structurile specifice de implementare a cerintelor comunitare ci doar menþioneaza care sunt acestea si lasa acest lucru in sarcina Romaniei.

Astfel, desi acquis-ul comunitar nu trebuie transpus, Romania trebuie sa creeze un cadru legislativ corespunzator, care sa permita implementarea prevederilor specifice domeniului. Daca documentul de baza al dezvoltarii politicii regionale nationale conform standardelor si cerintelor comunitare este Documentul de pozitie pentru capitolul 21, acesta este completat de Parteneriatul pentru Aderare -semnat in 1998 si actualizat ultima data in 2003, in urma desprinderii Romaniei si Bulgariei de celelalte tari candidate ale Europei Centrale si de Est si de Foia de parcurs pentru Romania ( si Bulgaria) - elaborata in acelasi context. Monitorizarea si evaluarea progreselor efectuate este prezentata in rapoarte anuale, atat ale Romaniei cat si ale Comisiei Europene, iar prioritatile si sugestiile continute de acestea sunt reflectate prin elaborarea Planurilor Nationale de Dezvoltare (de catre Romania).

Definirea politicii de dezvoltare regionala din Romania a tinut seama in aceeasi masura de probleme actuale de dezvoltare din interiorul tarii ca si de tintele politice si economice viitoare ale Guvernului in relatiile cu tarile europene.

In anul 1995, Romania a exprimat oficial cererea de aderare la Uniunea Europeana. Ca urmare a acestui fapt, reglementarile legale privind politica de dezvoltare regionala s-au conturat in principal in demersurile intreprinse de Romania pentru pregatirea in vederea integrarii in Uniunea Europeana. Din acest punct de vedere, conceptul de politica regionala aplicat de Guvernul Romaniei a trebuit sa se raporteze la modalitatea in care este inteleasa politica de dezvoltare la nivelul Uniunii Europene.

Optiunea de armonizare a politicii de dezvoltare regionala a Romaniei cu politica de dezvoltare regionala la nivelul Uniunii Europene avea la baza doua ratiuni:

● una de ordin general - respectiv dorinta Romaniei de a ramane in grupul tarilor care constituie Comunitatea Europeana, fapt care impune Romaniei acceptarea regulilor si obiectivelor acesteia, si coordonarea politicii de dezvoltare regionala cu cele practicate de tarile comunitare;

● a doua de ordin particular - respectiv faptul ca Romania (tara aderata la UE) nu este suficient de pregatita ca sa faca fata mediului extrem de competitiv din interiorul Uniunii Europene, tinand cont ca regulile competitionale ale "pietei unice" sunt foarte severe.

Astfel, politica de dezvoltare regionala se prezinta ca un ansamblu de masuri planificate si promovate de autoritatile administratiei centrale si locale, in parteneriat cu diversi actori (privati, publici sau voluntari), in scopul asigurarii unei cresteri economice si sociale, dinamice si durabile, prin valorificarea eficienta a potentialului regional si local.

Inegalitatile, dintre nivelurile de dezvoltare ale regiunilor unei tari a aparut fie ca urmare a modificarii conditiilor economice prin dezvoltarea unor ramuri ale economiei si intrarea unora vechi in declin, fie ca urmare a concentrarii cresterii economice in anumite regiuni, fie prin existenta unor regiuni slab populate sau cu productie provenita in mare parte din sectoarele primare, care n-au putut sa mentina dezvoltarea economica sau infrastructura sociala la un nivel satisfacator. De asemenea, pe fondul unei cresteri demografice sustinute, au avut loc importante deplasari ale populatiei, fapt care a condus la depopularea zonelor rurale si la intensificarea urbanizarii.

Ca urmare a acestor modificari economice si sociale (uneori chiar politice), in fiecare tara s-a ajuns la o crestere a ratei somajului sau a subocuparii in unele regiuni, conditiile sociale si de mediu devenind mai putin acceptabile decat in restul teritoriului. In momentul in care asemenea discrepante au atins un nivel considerat inacceptabil sau cand dezechilibrele au fost percepute la nivel national (sau local) ca fiind inacceptabile autoritatile publice centrale au cautat, prin diferite mijloace, sa neutralizeze atat cauzele, cat si efectele lor.

Pentru reducerea acestor discrepante in dezvoltarea uniforma a teritoriului, fiecare tara a incercat sa adopte o politica in favoarea regiunilor aflate sau susceptibile a ajunge in dificultate. In acest context, s-a pornit de la identificarea regiunilor confruntate cu probleme de dezvoltare prin analizarea situatiei economico-sociale care a condus la aceasta discrepanta, dupa care s-a incercat adoptarea unei serii de masuri in domeniu cheltuielilor publice, al infrastructurii fizice, punerea in valoare a terenurilor, dezvoltarea urbana si dezvoltarea activitatii economice.

Totusi, aceste incercari ale autoritatilor centrale de a reduce diferentele aparute intre nivelurile de dezvoltare ale regiunilor unei tari nu s-au concretizat in politici de dezvoltare regionale clare, deoarece aceste discrepante nu afectau foarte mult relatiile cu celelalte tari. In momentul in care a aparut ideea de a crea un spatiu european unit si o piata unica pentru derularea schimburilor comerciale, diferentele de dezvoltare din interiorul fiecarei tari au inceput sa se resimta tot mai mult.

Prin urmare, politica de dezvoltare regionala promovata in fiecare tara nu a presupus si nu presupune initierea unor interventii pe termen scurt, ci ameliorarea pe termen lung a conditiilor economice regionale, pentru a permite functionarea normala a mecanismului de piata. Obiectivul "traditional"[1] al acestei politici de dezvoltare il reprezentau reducerea disparitatilor teritoriale si realizarea unui echilibru relativ intre nivelurile de dezvoltare economica si sociala a diferitelor zone dintr-un teritoriu national sau asigurarea unei anumite echitati interregionale.

Cu toate ca fiecare tara ar avea tendinta sa sustina ea responsabilitatea crearii unei politici de dezvoltare regionala ar reveni Guvernului fiecarei tari, in conditiile actuale credem ca realizarea obiectivelor acesteia ar fi dificil de conceput fara o colaborare intre autoritatile publice nationale, autoritatile publice infranationale, agentii economici, si alte tari.

Abordarea problemei crearii unei politici de dezvoltare regionala la nivelul structurilor europene a pornit de la aprecierea ca amenajarea spatiului reprezinta instrument important in cristalizarea identitatii europene si ca modificarile intervenite in structurile economice si sociale ale tarilor din aceasta zona si in relatiile lor cu alte parti ale lumii "impun o repunere in discutie a principiilor care guverneaza organizarea teritoriului, cu scopul de a se evita ca ele sa fie determinate in intregime de obiective economice pe termen scurt, fara a se lua in consideratie in mod corespunzator aspectele sociale, culturale si cele ale mediului".

Intr-un cadru mai general, obiectivele fundamentale ale strategiilor regionale vizeaza[2] :

. reducerea dezechilibrelor teritoriale indezirabile. prin incurajarea dezvoltarii regiunilor care prezinta o anumita intarziere, adoptarea infrastructurilor pentru zonele in declin si controlul cresterii in regiunile care cunosc o evolutie prea rapida;

. ameliorarea calitatii vietii prin imbunatatirea cadrului de viata cotidian, crearea de noi locuri de munca si de echipamente economice, sociale si culturale;

. gestionarea resurselor naturale si protectia mediului prin promovarea unor strategii care sa reduca, atat cat este posibil conflictele dintre solicitarile de resurse naturale si necesitatile de conservare acestora, prin protejarea patrimoniului natural, cultural, istoric;

. utilizarea rationala a teritoriului prin dezvoltarea echilibrata a centrelor urbane si rurale;

. localizarea complexelor industriale si a unor mari elemente de infrastructura astfel incat sa se asigure protectia terenurilor agricole si forestiere.

In privinta evolutiei modificarilor economice survenite in fiecare tara, in special in nivelurile de dezvoltare, ne-a condus la concluzia ca politica de dezvoltare regionala comunitara are in vedere prevenirea unei concentrari a activitatilor economice si a fortei de munca in zonele dezvoltate. Aceste directii majore s-au materializat intr-un numar de obiective ale politicii de dezvoltare regionala prevazute in strategia de dezvoltare regionala la nivelul Uniunii Europene.