LEGISLATIE IN TURISM SI AGROTURISM

LEGISLATIE IN TURISM SI AGROTURISM

Reglementarea juridica a activitatii de turism in Romania o constituie Ordonanta de Guvern nr. 58 din 21 aug. 1998 - privind organizarea si desfasurarea activitatii de turism, publicata in M.Of. al Romaniei nr. 309/26 aug. 1998.

Potrivit acestui act, turismul reprezinta un domeniu prioritar al economiei nationale (art.1, al.1).

Pe de alta parte turismul este o activitate specific umana, care se adreseaza populatiei de diferite varste, profesii si conditii sociale. De aceea, activitatea de turism este indisolubil legata de diverse stiinte, precum geografia, istoria, geologia, biologia, economia. Acest lucru nu inseamna altceva decat ca domeniul de studiu al turismului, vazut si inteles prin prisma activitatii sale si a fenomenelor social-economice, conditionate de valorificarea acestuia, se suprapune stiintelor enumerate mai sus prin: fondul natural pe care il detine, factorul uman si procesele de productie generate.

Rolul primordial in valorificarea corespunzatoare a activitatilor ce tin de domeniul turismului il joaca, evident, cadrul natural.

Cadrul natural se caracterizeaza printr-o mare diversitate genetica, dimensionala si fizionomica. Prin intermediul acestora, in sfera atractivitatii si activitatilor recreative sunt incluse elemente concrete ale mediului geografic (relief, ape, structuri litologice, vegetatie), cat si insusiri ale acestuia (clima). Cadrul natural este astfel atat suport material al activitatilor din domeniul turismului, cat si motivatia esentiala a acestora, ce atrag fluxurile turistice.

Introducerea cadrului natural in exploatarea economica, prin intermediul turismului imbraca forme nuantate care isi au originea in asteptarile turistului de la natura insesi. Cum ar fi de pilda turistul provenit din mediul urban, care de cele mai multe ori isi doreste pentru o perioada de timp determinata un mediu nemodificat pe cat posibil. Aflat intr-o astfel de situatie, pentru a i se putea descoperi valentele in deplina securitate si confort, acel cadru natural va avea nevoie de cai de acces, ceea ce duce la o prima modificare de proportii a sa.

Pe de alta parte, numeroase componente ale cadrului natural sunt inaccesibile turistilor de rand, iar punerea in valoare a resursei acestui cadru va insemna interventii de amploare in chiar structura obiectivului (ex.: amenajarea pesterilor). Strategia ce guverneaza astfel de actiuni ramane cea a modificarii minime sau deloc a trasaturilor initiale ale peisajului, cu asigurarea mentinerii unui echilibru dinamic menit a proteja si conserva obiectivul. Echilibrul este dat si de impactul uman asupra peisajului, indiferent de intensitatea si formele sub care se manifesta. Caci factorul uman adauga cadrului natural un plus de actiune si reactiune.

Cu alte cuvinte, intre cei trei factori - natural, uman si economic -, exista nu doar relatii de interconditionare, ci acestia sunt atat premergatori cat si obligatorii, necesari existentei activitatii de turism (fig.1). Fara existenta acestor trei elemente, nu ar exista nici activitate de turism.

Fig.1. Interrelationarea resurselor atractive necesare activitatii de turism

Conform literaturii de specialitate si a reglementarilor juridice in materie, domeniul turismului utilizeaza o serie de principii, metode si mijloace de studiu comune intregului ansamblu de stiinte care il compun, dar si unele metode si mijloace proprii.

Unul dintre acestea il reprezinta principiul spatialitatii, conform caruia fenomenul turistic utilizeaza ca metoda de baza observarea, iar ca mijloc de redare descrierea. Principiul spatialitatii este dat de existenta unui cumul de insusiri si interrelatii desfasurate intr-o perioada de timp determinata. Acest principiu se concretizeaza in elaborarea de modele descriptive utilizate in practica turistica de informare si popularizare a celor interesati de o astfel de activitate.

Principiul cauzalitatii, conform caruia procesele si activitatea turistica pot fi intelese pentru o desfasurare optima in conditiile in care aparitia si evolutia unor astfel de activitati reprezinta o cauza de afirmare a domeniului. Functionalitatea acestui principiu consta in analiza detaliata si explicarea fenomenelor cu caracter turistic.

Principiul integrarii fenomenelor proprii activitatilor de turism in structuri menite a surprinde aspecte obiective ale afirmarii si dezvoltarii acestuia. Cu alte cuvinte, chiar daca unul sau mai multe tipuri de turism pot fi practicate in acelasi spatiu, nu toate resursele atractive existente intr-un perimetru dat sunt integrate si exploatate cu aceleasi posibilitati de succes.

Organizarea, coordonarea si dezvoltarea turismului sunt actiuni importante domeniului de turism, fiind prevazute in cuprinsul textului art. 1, al.2 din Ordonanta de Guv. nr. 58/1988.

Factorii demografici, economici, chiar politici, sociali si psihologici definesc un ansamblu cauzal in care apare si se dezvolta fenomenul turistic. Acesta este un proces bine structurat, sistemic, care implica derularea unor fenomene de natura economica, in urma carora ii sunt diversificate posibilitatile de dezvoltare, largindu-i in acelasi timp sfera de impact existenta la nivel social.

Cunoasterea conditionarilor de ordin intern arata ca turismul debuteaza intotdeauna ca un proces social si se mentine in felul acesta pe intregul parcurs al desfasurarii sale. Cu alte cuvinte aspectul economic al turismului are un impact decisiv in perceperea fenomenului per ansamblu. In sensul acesta poate exista riscul trecerii pe plan secundar a conditionarii sociale, sinonima de altfel altor nevoi umane, cum ar fi educatia sau sanatatea. La fel de neglijate sunt si conditionarile geografice ale sustinerii practice a turismului: prezenta resurselor atractive - materia prima a turismului fara de care practicarea sa este de neimaginat; prospectarea si amenajarea spatiului turistic etc. Dupa cum se poate observa turismul debuteaza ca fenomen social pe fondul unor conditionari geografice indispensabile si se finalizeaza cu o componenta economica importanta.

Atat literatura juridica, cat si reglementarile legale in materie (art. 2 din Ord. Nr. 58/1998), fac precizarea potrivit careia pentru a cunoaste si intelege pe deplin fenomenul de turism si interrelatiile ce se nasc intre toti factorii care il guverneaza, este bine de cunoscut sensul unor termeni specifici din domeniu. Cu toate ca, din punct de vedere al reglementarii juridice enuntate, definitiile date apar ca fiind mai complete, cele ale literaturii de specialitate sunt mai facil de insusit, intelesul lor insa este unul si acelasi. Astfel, potrivit tabelului (tabel nr. 1) ce urmeaza vom observa in paralel definitii date unor termeni comuni ca interpretare, intalniti in literatura de specialitate in materie de turism, dar si in legislatia corespunzatoare acestui domeniu.

Tabel nr. 1. - Termeni si expresii comune, proprii activitatii de turism

Se poate observa asadar, in tabelul nr. 1, ca atat literatura specifica domeniului de turism, cat si reglementarea juridica in materie, folosesc aceiasi termeni pentru a desemna notiunile cele mai des utilizate in practica de zi cu zi. Cu toate acestea exista si notiuni care, desi specifice domeniului de turism, se regasesc enuntate separat de cele doua categorii care ajuta la organizarea, intelegerea si desfasurarea turismului. Aceste expresii le regasim in tabelul ce urmeaza (tabelul nr.2).

Tabel nr. 2. - Termeni si expresii proprii activitatii de turism, definite separat de literatura de specialitate si de reglementarile juridice

Deosebirea care se remarca intre cele doua categorii de definitii consta, la fel ca in tabelul nr. 1, in posibilitatea de intelegere a fenomenului de turism. Literatura de specialitate face referiri la factorul uman, ca element al fenomenului de turism, la nevoile si posibilitatile acestuia de recreere, dar turismul nu trebuie inteles doar ca avand o functie recreativa. El este si un mijloc de valorificare a potentialului unui areal sau teritoriu dat, intr-o anumita perioada de timp. Acest lucru este surprins in amanunt de reglementarea juridica. De asemenea, in literatura de specialitate nu se face o referire indeajuns de amanuntita a tipurilor de structuri de primire turistica, asa cum se intampla in reglementarea juridica. Astfel, potrivit acestor reglementari, in textul aceluiasi art. 2 din Ordonanta de Guvern nr. 58 din 1998, dupa ce a fost identificata structura de primire turistica, se aduc completari la aceasta prin includerea si a diferitelor tipuri de astfel de structuri (fig.2).

a. Structurile de primire turistica cu functiuni de cazare turistica sunt reprezentate de:

- hoteluri,

- hoteluri-apartament,

- moteluri,

- vile turistice,

- cabane,

- bungalouri,

- sate de vacanta,

- campinguri,

- camere de inchiriat in locuinte familiale,

- nave fluviale si maritime,

- pensiuni turistice si pensiuni agroturistice,

- alte unitati cu functiuni de cazare turistica.

b. Structurile de primire turistica cu functiuni de alimentatie publica sunt reprezentate de:

- unitati de alimentatie din incinta structurilor de primire cu functiuni de cazare,

- unitati de alimentatie publica situate in statiuni turistice,

- cele administrate de societati comerciale de turism, indiferent de plasament (restaurante, baruri, unitati tip fast-food, cofetarii, patiserii etc.).

c. Structurile de primire turistica cu functiuni de agrement sunt reprezentate de:

- cluburi,

- cazinouri,

- sali polivalente,

- instalatii si dotari specifice agrementului turistic.

d. Structurile de primire turistica cu functiuni de transport sunt reprezentate de:

- pentru transport rutier: autocare etc.;

- pentru transport feroviar: trenulete, trenuri cu cremaliera etc.,

- pentru transport fluvial si maritim: vapoare etc.,

- pentru transportul pe cablu: telecabine, teleschi etc.

e. Structurile de primire turistica cu functiuni de tratament balnear sunt reprezentate de:

- unitati de prestari de servicii pentru tratament balnear,

- componente integrate sau arondate complexurilor de turism balnear (cladiri care includ in acelasi edificiu sau in edificii legate fizic sau functional structuri turistice de primire turistica - de cazare, de alimentatie si de tratament balnear, eventual de agrement).

Clasificarea structurilor de primire turistice se face de catre Ministerul Turismului, care elibereaza un certificat de clasificare (art.2, alin. 1 din HG nr. 1328 din 2001 - privind clasificarea structurilor de primire turistice). Acesta se preschimba o data la 3 ani (art. 3, alin. 1 din HG nr. 1328 din 2001), urmand ca Ministerul Turismului sa procedeze la reverificarea structurii de primire turistice in cauza, eliberandu-i un nou certificat de clasificare, daca, bineinteles, criteriile minime de clasificare pentru categoria respectiva sunt indeplinite (art.3, alin.2 din HG nr. 1328 din 2001) sau la retragerea acestui certificat daca criteriile pentru categoria in cauza nu sunt indeplinite ori incadrarea structurii de primire turistice intr-un nivel inferior.

Urmare a celor inscrise mai sus, in vederea respectarii normelor legale privind activitatea si fenomenul turistic, HG nr. 1328 din 2001 - privind clasificarea structurilor de primire turistice, la art. 4 interzice functionarea acestor structuri fara certificate de clasificare, cu astfel de acte expirate ori cu o alta structura a spatiilor decat cea stabilita prin anexa la certificatul de clasificare.

Avand in vedere cele de mai sus, putem afirma ca in dezvoltarea fenomenului turistic o contributie importanta revine urmatorilor factori:

geografici;

demografici (umani);

economici;

sociali;

politici.

Coreland factorii enumerati cu durata timpului liber pe care o persoana il are de regula la dispozitie, dupa indeplinirea celorlalte tipuri de activitati, evidentiem trei forme majore de turism:

turismul de ingrijire a sanatatii - desfasurat in concedii, vacante, pe o perioada mai lunga de timp si la distante mai mari de obicei, in raport cu domiciliul;

turismul de recreere, frecvent la sfarsit de saptamana, desfasurat la distante mai reduse fata de primul tip;

turismul ocazional, desfasurat in zilele saptamanii, in interiorul metropolei sau in imediata ei vecinatate;

turismul de afaceri, desfasurat de regula atat in cursul saptamanii, pe scurte durate, cat si spre sfarsitul acesteia, in alte localitati decat cea de domiciliu sau in imediata apropiere a acestuia.

Toate tipurile de turism existente au la baza obiective atractive, numite generic obiective turistice sau resurse atractive. Obiectivele apartinand cadrului natural fac referire la relief, hidrografie, vegetatie, fauna, clima, peisaje turistice.

Resursele atractive de provenienta antropica urmaresc:

vechimea obiectivului avut in vedere;

unicitatea;

ineditul;

dimensiunea;

functia.

Din cadrul obiectivelor de provenienta antropica fac parte: edificiile istorice, cele religioase, edificiile culturale si sportive, cele economice cu functie turistica, monumente, statui, placile comemorative, edificii cu functie turistica propriu-zisa, activitati umane cu functie turistica, resursele turistice de natura etnografica.

Sezonalitatea turismului este data de discontinuitatile si intensitatea circulatiei in perioada unui an calendaristic, fiind specifica in special acelor regiuni sau teritorii unde factorii naturali (mai precis, factorii climatici) introduc mari diferente sub aspectul posibilitatilor de practicare a activitatilor recreative.

Efectele sezonalitatii asupra turismului ar fi urmatoarele:

poate determina varfuri ale cererii si suprasolicitarii infrastructurii;

poate determina aparitia intervalelor cu minima utilizare a acesteia;

poate duce la pierderea aportului economic al cererii ramasa nesatisfacuta;

poate duce la mutatii complexe in structura personalului de deservire;

prestatia turistica poate scadea;

peisajul poate fi suprasolicitat, din punct de vedere ecologic.

Pentru a preveni sau a diminua efectele negative ale sezonalitatii in activitatea de turism, in Programul anual de dezvoltare a acestuia, se prevad cateva solutii care, aplicate conform cu legea si conditiile geografice, sociale si economice ale unei zone vor duce la atenuarea efectelor amintite. Este vorba de:

diversificarea ofertei turistice pentru a substitui, in perioadele nefavorabile, lipsa atractiei principale;

practicarea unor preturi stimulative in extra-sezon;

promovarea unor noi forme de turism;

reglementari de ordin social.

Tipuri si forme de turism

a. Turismul de recreere - are rolul de a satisface nevoile recreative ale populatiei. Principalele trasaturi ale turismului de recreere sunt:

- antreneaza cel mai mare numar de persoane, majoritatea provenind din tarile puternic dezvoltate si urbanizate;

- ponderea decisiva a participantilor se recruteaza din randul populatiei urbane, supusa unei indepartari accentuate fata de natura, in vreme ce populatia rurala participa cu procente minime;

- este practicat de toate grupele de varsta, ponderea ocupand-o insa populatia tanara si cea matura;

- genereaza supraincarcari la nivelul infrastructurii, fie ca ne referim aici la bazele de cazare, fie la caile de acces;

- distanta de deplasare variaza mult, in functie de solicitarile si posibilitatile materiale ale turistilor;

- durata actului de recreatie este variabila, predominand turismul de scurta si medie durata, echivalent weekend-ului sau unei fractiuni din concediul de odihna;

- eficienta economica a turismului de recreere este una dintre cele mai ridicate;

- turismul de recreere valorifica in principal insusirile estetice ale fondului turistic apartinand cadrului natural.

b. Turismul curativ - este considerat cel mai vechi tip de practicare a activitatilor turistice. Turismul curativ se adreseaza unei categorii aparte de persoane, majoritatea apartinand grupei de varsta batrana. Trasaturile acestui tip de turism sunt urmatoarele:

- numarul participantilor este mai redus decat in cazul turismului de recreere, implicand in special populatia suferinda sau cea dornica de a preveni anumite afectiuni;

- ponderea populatiei rurale este crescuta;

- turismul curativ se desfasoara cu oscilatii nesemnificative, pe intreaga durata a anului, ceea ce duce la supraincarcarea ofertei peste limitele ei;

- distanta la care se practica depinde de natura afectiunii si de pozitia geografica;

- durata actului recreativ este si ea dictata de natura afectiunii si eficacitatea tratamentului curativ. In general, perioadele in care se desfasoara acest tip de turism sunt medii si lungi;

- eficienta turismului curativ este mare, datorita faptului ca practicantii sai sunt nevoiti sa utilizeze o infrastructura de profil si sa consulte un personal de inalta calificare, ceea ce ridica mult costul serviciilor.

c. Turismul cultural este o forma complexa de turism, in primul rand pentru ca imbunatateste cunoasterea, recreerea resimtindu-se in felul acesta atat in plan cognitiv cat si spiritual. Trasaturile acestui tip de turism sunt:

- practicarea acestui tip de turism se face de catre anumite categorii ale populatiei, deci tipul acesta de turism este unul selectiv;

- antreneaza ambele categorii de populatie - urbana si rurala - in proportii aproximativ egale, ponderea mai mare o reprezinta totusi cea urbana, intrucat aceasta nu este implicata si in alte activitati auxiliare, precum cea rurala;

- durata acestui tip de turism este de obicei limitata, intre 3 si 7 zile;

- distanta variaza in limite largi, in functie de cerere si de pozitia spatiala a produsului turistic;

- eficienta economica a turismului cultural este cea mai redusa dintre toate tipurile analizate;

- turismul cultural vizeaza in principal obiective turistice de provenienta antropica, spre deosebire de turismul de recreere sau curativ, din aceasta cauza fluxurile de turisti se orienteaza de regula spre orasele vechi sau metropole cu concentrari masive de obiective de acest gen

d. Turismul rural (turismul ecologic, agroturismul) - este o forma particulara de turism, bazata pe o anumita "arta" a primirii turistului si a uni comportament diferit de cel practicat in mod obisnuit, in cadrul altor tipuri de turism.

Din anul 1995, prin Legea nr. 145/31.12.1994 pentru aprobarea O.U.G. Nr. 62/24.08.1994 privind stabilirea unor facilitati pentru dezvoltarea sistemului de turism rural din zona montana, in Romania este promovata initiativa privata, in sensul ca gospodariile taranesti pot fi autorizate sa presteze servicii turistice in calitate de pensiuni sau ferme agroturistice.

Dezvoltarea si promovarea turismului rural romanesc este realizata de Asociatia Nationala pentru Turism Rural Ecologic si Cultural (ANTREC), organizatie non-guvernamentala infiintata in 1994, membra a Federatiei Europene de Turism Rural - EUROGITES. ANTREC are 32 de filiale judetene (din cele 41 de judete din tara) aproape in toata Romania, un numar de 2500 membri si pensiuni turistice si agroturistice in 770 de sate romanesti

Cu toate ca turismul rural are o oferta de cazare si alimentatie deosebita, de la cabane si pensiuni cu caracter rustic la cele dotate la standarde de trei stele, acest tip de turism nu este bine dezvoltat deocamdata, avand in vedere ca prezinta o mare cerere pe piata de desfacere turistica, implica investitii reduse si grad de risc scazut si reprezinta totodata o resursa pentru forta de munca rurala.

Turismul rural ar putea fi practicat in toata perioada anului si ar putea, de asemenea, fi mai bine dezvoltat prin facilitarea pescuitului, vanatorii, drumetiilor. Prin Programul "Vacanta la tara" demarat de Ministerul Turismului se urmareste promovarea turismului rural si atragerea turistilor straini in pensiunile agroturistice romanesti.

Datorita faptului ca acest tip de turism a cunoscut o amploare deosebita in ultimii ani, putem afirma ca turismul rural este o activitate complexa, bazat nu doar pe gospodaria taraneasca in exclusivitate, ci si pe vacante in mijlocul naturii, avand drept motivatie diverse activitati precum: drumetiile, echitatia, vanatoarea, cicloturismul, pescuitul, excursiile educative s.a. Dintre trasaturile acestui tip de turism amintim:

- localizarea sa o reprezinta zona rurala;

- practicarea tipului de turism rural duce la pastrarea traditiilor naturale si asigurarea unei dezvoltari progresive lente, in concordanta cu posibilitatile materiale si afective ale familiilor locale;

- are o tipologie variata, in concordanta cu diversitatea mediului fizic si o conotatie puternica a traditiilor istorice, economice si spirituale;

- locuitorii dintr-o anumita regiune sau teritoriu unde se practica turismul rural fac parte din colectivitati cu o marime limitata, ceea ce duce la intretinerea unui raporturi specifice spatiului aferent, fara a i se aduce acestuia mari perturbatii in evolutia sa fireasca.

e. Turismul polivalent (mixt) intruneste atributele rezultate din asocierea recrearii cu refacerea fizica si psihica de ordin curativ sau ale recrearii cu culturalizarea. Caracteristicile acestui tip de turism ar fi:

- numarul de participanti tot mai mare, datorita "uzurii" fizice si psihice a populatiei active;

- cea mai reprezentativa forma de turism mixt este cea estivala, turism axat cu precadere pe recreere si cura heliomarina;

- imbinand valente multiple, eficienta sa economica este ridicata;

- infrastructura va prezenta o gama variata de elemente si servicii.

In cadrul turismului polivalent trebuie inclus si turismul profesional (de afaceri), practicat ocazional si intermitent de catre o categorie de persoane antrenate in special in activitati economice sau sociale, in alte locuri decat cele de resedinta.

Criteriile dupa care se stabilesc formele de turism sunt date de mai multe elemente, in functie de care avem:

Dupa criteriul distantei:    - turism de distanta mica,

- turism de distanta mare;

- turism de distanta foarte mare.

Dupa criteriul duratei:    - turism de durata scurta;

- turism de durata medie;

- turism de durata lunga.

Dupa criteriul provenientei turistilor: - turism intern;

- turism international.

Dupa numarul practicantilor:     - turism individual;

- turism in grup.

Dupa gradul de organizare:    - turism organizat;

- turism semiorganizat;

- turism neorganizat.

Dupa modul de desfasurare:    - turism continuu;

- turism sezonier;

- turism de circumstanta.

Dupa mijloacele de transport utilizate: - turism pedestru;

- turism rutier;

- turism feroviar;

- turism naval.

Dupa varsta turistilor:    - turismul grupei tinere;

- turismul grupei mature;

- turismul grupei varstnice.

Dupa aportul social:    - turism particular;

- turism social.

Dupa particularitatile regiunii de destinatie: - turism in puncte turistice;

- turism in localitati turistice;

- turism in statiuni turistice.