Siebenburgischer Karpaten Verein (S.K.V.)

Dupa mai multe reuniuni amicale, Siebenburgischer Karpaten Verein (Clubul Carpatin al Transilvaniei[1] a luat fiinta in urma hotaririi adunarii generale de constituire care a avut loc duminica 28 noiembrie 1880, la Sibiu. Au fost prezenti 498 de participanti, dintre ei 18 erau femei.

Sedinta a fost deschisa de dr. Karl Wolff (1850- 1929). In cadrul ei s-a prezentat un proiect de statut (modificat si completat ulterior in adunarea generala din 12 ianuarie 1881). Statutul adoptat specifica scopul infiintarii asociatiei, conditiile de aderare la ea, cum si drepturile si indatoririle membrilor. Statutul preciza scopul asociatiei: "cercetarea Carpatilor Transilvaniei si a regiunilor invecinate, pentru efectuarea de excursii si inviorarea interesului pentru acesti munti'. Ca mijloc de realizare se recomandau excursii colective, publicatii, intretinerea drumurilor, constituirea de adaposturi, reglementarea profesiunii de calauza. Au fost stabilite trei categorii de membri: ordinari, fondatori si de onoare. Articolul 7 prevedea: "Cine plateste deodata 30 de guldeni[2] devine membru fondator'.

Primul comitet ales de adunarea generala a avut presedinte pe Karl Conradt, vicepresedinti pe E. Albert Bielz si Eduard Zaminer, iar secretar pe Robert Sigerus.

Chiar de la inceput, S.K.V. s-a aratat preocupata de realizarea cit mai grabnica a obiectivelor propuse in statut. Asa, de pilda, a fost constituit un comitet ce urma sa se ocupe de organizarea unor cursuri pentru pregatirea ghizilor, unul cu insarcinarea de a se preocupa de construirea potecilor si a cabanelor etc.

Tot de la inceput s-a pus si problema infiintarii sectiilor. Primele dintre ele, la 1881, au fost cele din orasele Sibiu, Fagaras-Cincu Mare-Agnita, Orastie, Sebes, Reghin, Sighisoara, Bistrita-Nasaud, Brasov[4]. La 9 aprilie 1884 a avut loc infiintarea sectiei din Viena, a carei activitate pare sa fi incetat in 1910, la 19 aprilie 1885 - sectia Valea Jiului, cu sediul la Petrosani, iar la 1906 - sectia Medias. Dupa primul razboi mondial au luat fiinta sectii noi la Cernauti (25 septembrie 1921), Bucuresti (17 ianuarie 1922) si Lupeni (1 august 1924).

Prin intermediul sectiilor sale, S.K.V. a construit si reconstruit 59 de case de adapost. Constructiile acestea au avut drept cauza principala circulatia turistica intensa pe munte. Initial serveau numai ca adapost impotriva intemperiilor, de aceea nici nu erau pazite, nici nu se percepeau taxe pentru adapostirea in ele. Pe masura ce s-au facut unele amenajari incit se putea innopta in interiorul lor - prin 1886 - participantii la excursii plateau pentru gazduire o suma benevola, pe care o dadeau ghidului, obligat sa elibereze chitanta si sa depuna sumele incasate la casieria sectiei. In Anuarul din 1894, se comunica: "Vinzarea de alimente la cabane a fost primita cu bucurie de toti turistii, constatindu-se ca este inutil sa se mai construiasca cabane fara paznic, deoarece nu-si indeplinesc scopul si sint distruse'[5].

S.K.V. a construit multe drumuri de acces in munte si a efectuat un numar important de marcaje. Dintre drumuri merita a fi semnalate: construirea serpentinelor de la Glajarie si de la cascada Serbota spre casa Negoi (1890), drumul ducind la cabana Prejba (1893), prelungit in 1895 pina la cabana ("Drumul lui Robert Gutt', nume ce nu se mai pastreaza astazi), drumul ce urca la cascada Bilea (1905), poteca de la casa Negoi in sus (1896) ameliorata in 1901, poteca spre Cirja, drumul in Bucsoiu (1886) refacut in 1898, de la vechea casa Malaesti la Prepeleag si de acolo peste fata Bucsoiului la Virful Omul (numit Drumul Friedrich Deubel), iar din 1924 - de la noua casa Malaesti la Prepeleag, facind legatura cu drumul Take Ionescu, cum si cel din Piatra Craiului, de la Plaiul Foii la peretele de vest (Deubelweg).

Primele marcaje au fost facute in masivul Postavar, in 1881, apoi fiecare sectie a marcat sute de kilometri de poteci in raza ei de actiune. In masivul Fagarasului, marcajele au fost facute ni anii 1906-1910 si 1934-1936, de A. B. Szalay, ele fiind descrise amanuntit in anuarele S.K.V.

La 1 martie 1884 a aparut o "carte' a calauzei, legitimatie tiparita in limbile romana, germana si maghiara (vezi fotografiile) care cuprindea numele calauzelor, localitatea unde domiciliaza, regiunea tinde conduc, tariful etc.; calauzele au primit insigne de recunoastere, incepind din 1891, sectia Sibiu s-a ocupat de instruirea lor, organizind in acest scop diferite excursii. Problema instruirii calauzelor s-a reluat in 1902, urmarindu-se ca tinerii ghizi sa invete sa citeasca si sa se orienteze cu ajutorul hartilor, cum si sa dobindeasca cunostintele necesare de prim ajutor in caz de accidente[6]. Primul curs a fost tinut la Fagaras, cu 17 participanti veniti din patru sectii. Cabanele au fost inzestrate cu targi si au primit dulapioare cu truse sanitare pentru primul ajutor. In 1906 s-a infiintat o casa de pensii pentru ghizi si una de asigurari pentru accidentati, cum si un fond (Karl Conradt) pentru ajutorarea ghizilor.

La a 40-a adunare generala a S.K.V., care a avut loc in ziua de 27 august 1922 la Brasov, dr. Friedrich Kepp, presedintele clubului, constata "ca serviciul de salvare, cu exceptia laudabila a sectiei Brasov, nu este inca organizat' si ruga "onoratele sectii sa aiba in vedere organizarea lui'. Ca urmare, s-a infiintat in 1925, la Sibiu, Alpine Rettungstelle (Post de ajutor, Salvamont in limbaj-curent), apoi ceva asemanator la Fagaras si, probabil, si in alte orase.

àLista publicatiilor editate de S.K.V. este destul de bogata, ca si aceea a cartilor si brosurilor tiparite de membrii asociatiei. Principala publicatie, Anuarul S.K.V., aparut in 56 de volume in perioada 1881-1944, este a adevarata enciclopedie, oferind informatii ample din diverse domenii, descriind Carpatii, pe masivi, comunicind date privind flora si fauna, publicind consideratii semnificative despre pesterile Transilvaniei, prezentind statiunile balneare, cetatile medievale etc. Anuarele S.K.V. nu sint deloc zgircite cind isi tin la curent cititorii asupra activitatii desfasurate de alte asociatii, cum ar fi: Societatea carpatina "Sinaia', Erdelyreszi Karpat Egyesulet (Societatea carpatina din Transilvania) sau cind relateaza despre existenta altor doua asociatii, pe la 1895: Bihargebirgsverein (Asociatia muntilor Bihorului), la Oradea, si Delvideki Kàrpàt Egyesulet (Asociatia Carpatilor de sud), la Timisoara. Aceste anuare au descris principalele excursii de vara si de iarna intreprinse in acea perioada, au consemnat prompt si riguros premierele alpine si au comunicat stiri privind cooperarea internationala a societatii turistice cu sediul central in orasul Sibiu. In al doilea volum, de exemplu, a aparut o stire cu urmatorul continut: "La 12 august 1882, S.K.V. a participat la al patrulea Congres international alpin tinut la Salzburg, in Austria, prin doi delegati: Albert Bell, presedintele sectiei Sibiu, si Heinrich Hertel, secretarul acestei sectii'. In anuarul pe 1894 se aduc multumiri autoritatilor forestiere pentru ca au luat masura ca turistii sa fie gazduiti in casele forestiere, in unele case de vinatoare, cum si in posturi de vama (Finanzwachhaus), ca cel de la Gutan. In Anuarul din 1884, dr. Eduard A. Bielz prezinta un tabel cu 73 de pesteri cunoscute atunci in Carpatii Transilvaniei, iar in anuarele din 1885 si 1886 acelasi autor descrie citeva dintre golurile subterane.

ASCENSIUNI SI PREMIERE ALPINE. Membrii S.K.V. au intreprins nenumarate ascensiuni de vara si de iarna cu piciorul sau cu schiul, in intreg lantul carpatic, unele in premiera. Vom mentiona mai jos citeva despre care s-a publicat si despre care nu am amintit in expunerea activitatii pe masivi.

Ascensiunea, in premiera, a Crestei Arpaselului. Trei tineri, Ruppert Schmauz, F. A. Friedsmann si v. Kravietzky[7], au plecat in octombrie 1912 de la stina de la cota 1271 (din Valea Arpasului). Au mers pina la casa lui Florstedt II, unde au dormit. Dimineata s-au indreptat spre creasta principala, la nord de cota 2 270, lasind la stinga Strunga Mica. Au schimbat bocancii cu espadrilele si Schmauz a luat conducerea. El a trecut greu un tanc (geandarm) avind fetele lucii si o inclinatie de 50-60 de grade. Dupa un rapel la baza tancului al doilea, intr-un vilcel, au mers calare pe o coama ascutita si, dupa trecerea inca a unui tanc, s-au apropiat de ultimul tanc ce cade, pe o diferenta de nivel de 100 de metri, in Fereastra Arpaselului. Din descriere reiese ca Schmauz era un alpinist experimentat si ca el a condus intreaga tura. Foarte important pentru vremea aceea este ca au folosit trei corzi de cite 60 de metri fiecare, pitoane cu inel de alama, carabiniere si espadrile cu talpa de sfoara impletita. Nu cunosteau rapelul Dulfer, dar au coborit in citeva locuri "la liber', asigurati cu o coarda la centura si tinindu-se cu miinile de o a doua coarda, pusa in dublu dupa o stinca sau printr-un inel de piton. Nu-i de mirare ca la sfirsit aveau miinile singerinde.

Bucatica de coama dintre Negoi si Serbota a fost parcursa in 1921 de catre G. Berger, Hermann Schuller si fratii v. Hannenheim.

Ascensiuni - premiere in Negoiu. La a 50-a aniversare de la infiintarea S.K.V. au venit din Germania alpinistii Rolf Richter, Walter Schafler, Toni Greindl si Hans Ackermann, apartinind sectiunii Hochland din Munchen, a Clubului alpin german. Cu aceasta ocazie, au vizitat Bucegii si Muntii Fagarasului. In Negoiu au efectuat trei ascensiuni in premiera: Richter si Ackermann au parcurs creasta de nord-est; Richter, Greindl si Ackermann au urcat intreaga creasta a Strungii Ciobanului, de la baza si pina in virful Negoiului; Schafer si Greindl, in ziua de 20 august 1930, au escaladat peretele de nord-est al Negoiului[8].

Ascensiunea, in premiera, pe Sura Bardosului[9] din Cheile Bicazului. La 1 septembrie 1934, echipa brasoveana Erwin Csallner si Waldemar Goldschmidt, primul fiind cap de coarda, au escaladat Piatra Altarului din Cheile Bicazului, pe fata de est. Cum aceasta ascensiune nu fusese publicata, cu ocazia repetarii ei la 7 iulie 1935 de echipa Waldemar Goldschmidt, Eberhard Heum, Alfred Prox si R. Sammhammer, toti din Brasov, s-a facut descrierea traseului[10], amintindu-se si de premiera.

Ascensiuni de iarna cu piciorul. 14 aprilie 1884: A. Berger si Kuhlbrancl au urcat la Virful Omul, fara schi, fara rachete. Au fost condusi de ghidul Ioan Lupu din Risnov. Lor le-a urmat, la 25 decembrie 1901, Siegfried Gusbeth, care si-a ales drumul prin Valea Malaesti, pe hornul din stinga, dupa tentativa nereusita de urcus pe drumul obisnuit, inaintea acestei ascensiuni, cum se mentioneaza in Anuarul S.K.V. 32, 1912, el a mai fost pe drumul obisnuit in 1891, pe zapada, fara dificultati, tot asa cum, acelasi drum, a fost parcurs, cu un an inainte (februarie 1890), de F. Zeidner din Brasov.

Ascensiuni cu schiurile. Sportul schiului dezvoltindu-se, un grup de ofiteri din Sibiu au instruit un numar de militari si au inceput sa faca ture in munti[11]. Locotenentul A. Berger si grupul lui a efectuat, pe schi, ruta Magura Cindrel-Frumoasa-Valea Sebesului-coama dintre Sebes si Lotru, a innoptat la o stina sub dealul Timpa, iar a doua zi, saua dintre Timpa si Tartarau- Poiana Muierii-Petrila . Au mai urmat si alte excursii pe schiuri, amintite in paginile consacrate masivilor respectivi.

DIN ACTIVITATEA SECTIILOR S.K.V. Sectia Bistrita a luat fiinta odata cu intemeierea S.K.V. A fuzionat apoi cu sectia Nasaud si a devenit Sectia Bistrita-Nasaud-Rodna. Primul presedinte al sectiei se numea Gustav Poschner.

Circulatia turistica fiind intensa in muntii inconjuratori, comuna Rodna a cladit o casa, pe un picior al muntelui Curatel, numita Curatelul, pe care a cedat-o sectiei. Inaugurarea ei a avut loc la 6 august 1882. Doi ani mai tirziu, cabana a fost distrusa de un uragan. Reconstruita in 1885, in 1890 a ars dupa ce s-a aprins de la un trasnet; ridicata din nou si inaugurata in 1910, a fost refacuta a patra oara in 1924. La 9 septembrie 1888 a fost inaugurata o cabana pe muntele Heniu, iar la 29 august 1886 o alta cabana pe muntele Saca (sub virful Corongis), ameliorata in 1908. In 1906 a fost ridicat in vecinatatea orasului un punct de observatie, la 683 de metri altitudine, pe Burgberg. La 30 iulie 1929 a fost inaugurata casa turistilor de la Colibita. In 1882, Sectia Bistrita a S.K.V. avea urmatoarele calauze: Constantin Sandul (taran, vorbea romana si germana), Ion Usieru (taran, vorbea romana, germana, italiana si maghiara), Ion Moldovan (muncitor minier, vorbea romana), Popp (om de incredere, vorbea trei limbi).

Sectia Brasov. Prin hotarirea adunarii generale din 12 martie 1881, Siebenburgischer Alpenverein in Kronstadt a fost dizolvata pentru a forma sectia Brasov a S.K.V. In acest scop, la 2 aprilie 1881, la hotelul Weiss, s-au adunat 32 de oameni care au ales primii membri ai comitetului: Julius Romer presedinte, avocatul H. Herell si profesorul Franz Herfurth membri. La 16 aprilie comitetul sectiei a fost completat, din el facind parte acum si doi romani: Josif Puscariu si Mihai Turcu. La propunerea lui C. Schnell si Josif Puscariu, comitetul a hotarit construirea unei cabane la poalele Pietrei Craiului, cum si repararea si marcarea anumitor drumuri. La 17-18 septembrie 1881 a fost data in functiune cabana Zur Hirtenspitze, adica "La Om', in Poiana Vladusca. Slujba religioasa a fost oficiata de trei preoti ortodocsi: I. Danu, Tr. Metianu si I. Cojan, "din atentie fata de confesiunea si nationalitatea populatiei din regiune'. Cabana a ars in 1896, dupa ce, intre timp, fusese de mai multe ori distrusa. Refacuta si mutata ceva mai sus, a fost inaugurata la 20 septembrie in acelasi an, dar 43 primavara 1921 a fost maturata de o avalansa. La 14 iulie 1881, Sectia S.K.V. Brasov a hotarit construirea cabanei din Valea Malaesti[13], cota 1570. Constructia a inceput la 7 mai 1882 si la 29 iulie acelasi an s-a facut inaugurarea. Aceasta cabana a ars in 1897. Refacuta si data in functiune la 24 august 1898, o data cu drumul Friedrich Deubel, refacut si el, casa a fost distrusa de zapada in 1924. S-a luat atunci hotarirea de a construi o noua cabana mai sus, la cota 1720, unde se gaseste si azi. Marita in 1938-1939, a fost modernizata in 1967. La 7 octombrie 1883 a avut loc inaugurarea cabanei de pe muntele Postavarul, marita apoi in 1891. In 1885 ea avea un cabanier si se putea procura mincare rece si bauturi calde, iar in 1887 a fost inzestrata cu paturi cu somiere. La 1 septembrie 1935 a primit numele de cabana "Julius Romer', care, desigur, nu se mai pastreaza, azi numindu-se Cristianul Mare. Pentru cei ce doreau sa ramina mai mult timp pe munte, sectia a construit, tot in Postavar, in 1903, asa-numitul Pavilion (Schuller-pavillon), compus din patru camere spatioase, avind o veranda; alaturi, in 1907, s-a ridicat o noua cladire, marita in 1921. Dupa inceperea practicarii sporturilor de iarna, aceasta cladire a functionat si iarna. In 1923-1924, pe baza planurilor arhitectului Schuller s-a zidit, in Poiana Brasov, asa-numitul "Hohenheim'. Constructia cabanei de pe muntele Piatra Mare a avut loc in 1884. Cind era gata, ea nu a putut fi data in folosinta deoarece niste cetateni de nationalitate maghiara dintr-o comuna invecinata au cerut sectiei Brasov sa o darime, pe motivul ca nu a avut consimtamintul lor. S-au purtat discutii intre parti; solicitantii, printre altele, pretindeau sectiei Brasov sa le plateasca cite un forint pentru fiecare turist ce trece pe la cabana. In fata acestei situatii, S.K.V. s-a adresat justitiei si a primit cistig de cauza, deoarece acei cetateni arendasera numai pasunatul si nu erau proprietarii locului. Inaugurarea si darea in folosinta a cabanei a avut loc la 14 iulie 1885. In 1908 casa a ars. Pentru reconstruire, au urmat alte discutii, de data aceasta intre S.K.V. si E.K.E., care a preluat locul primei asociatii si a construit cabana in 1910. La 2 septembrie 1888 sectia a inaugurat in prezenta a 85 de turisti, casa de piatra de la Virful Omul, din Bucegi, avind urmatoarele dimensiuni: 6x2,50 metri si peretii grosi de 80 de centimetri. Sectia Brasov, in 1900, a construit si marcat drumul de pe Valea Malaesti, lucrare executata de Ion Stanila-junior. De asemenea, a construit si marcat drumuri in Piatra Mare, Piatra Craiului si Postavar; aci, primele marcaje au fost executate chiar in 1880, de la Pietrele lui Solomon in sus, de catre Clubul alpin al Transilvaniei. Pentru buna comportare, ca ghizi si cabanieri, au primit premii, in 1894, Stanila senior si junior (Bucegi), Simon (Piatra Craiului) si Popovici (Postavarul); in 1903, A. Simon (Piatra Mare) a primit premiu 10 coroane, iar J. Munteanu, ingrijitorul casei de pe Postavar, a primit 50 de coroane, pentru diferite lucrari efectuate in apropierea cabanei; in 1904, din nou au fost premiati Ion Stanila-junior si I. Minea. Sectia Brasov a fost prima care a organizat, la 20 mai 1919, echipe de salvare in munti (Alpine Rettungsstelle), avind, ca prim sef, pe Julius E. Teutsch. Tot atunci functiona o echipa de salvare si in Busteni-Prahova ce tinea de Brasov. In 1936, W. Tellmann, presedintele echipei de salvare, a trebuit sa paraseasca aceasta functie din cauza virstei, in locul lui fiind alesi Johann Waldemar Goldschmidt, Alfred Prox si Edwin Schirock. Pentru perfectionarea membrilor echipei de salvare s-au facut o serie de excursii de instruire si exercitii, in locuri in parte necunoscute, cu cataratura si folosirea corzii. Tot Brasovul a construit si inaugurat, in 1936, o cabana la Plaiul Foii. Printre membrii S.K.V. sectia Brasov trebuie sa amintim, in primul rind, pe neobositul catarator Friedrich Deubel. El a coborit in 1886 peretele de vest din Piatra Craiului si "Fata Bucsoiului'. Ambele trasee ii poarta numele. Primul traseu l-a marcat in 1887, iar pe al doilea chiar in 1886, cind a si croit poteca dintre cabana Malaesti si Virful Omul, refacuta in 1898.

Sectia Bucuresti. Hotarirea infiintarii acestei sectii a fost luata in iulie 1921 pe Virful Negoiul. Statuarea ei a avut loc la 17 ianuarie 1922. Trebuie precizat insa ca inca de la constituirea S.K.V., in 1880, multi cetateni de origine germana din Bucuresti erau membri activi ai sectiei Brasov. Alaturi de ei activau si unii romani (in perioadele indicate in dreptul fiecaruia): Danielescu N. (1886-1892), Danielescu S. (1886-1891), Popovici V. (1887-1889), Popovici Maria (1889), Catargi O. (1893- 1902), Barbulescu George (1895), Dimitriu Atanasie (1900-1904), Mehedinti S. (1901-1902), Tzigara Samurcas (1902-1908), dr. Urechia Alceu (1902-1914), Bratianu Pia (1903-1907), Cantacuzino Sabina (1903-1904), Mrazec Ludovic (1903-1904), Pillat Ion (1903-1904), Bogdan Nicolae (1905), Diaconovici Cornel (1907), Roman C. (1907), Seculici Fanny (1908-1910), Silvici Natalie (1910), Davidescu (1910), Nenitescu Mircea (1910), Romalo Alexandru (1910), Teohari B. Eugen (1910), dr. Zacharia A. (1910-1914), Gold Mihai (1911-1914), Gherghel Ilie (1913). La infiintare, sectia din Bucuresti numara 221 de membri si avea ca presedinte pe Iosef Gross. A construit in Bucegi cabana Bulboace, a carei inaugurare s-a facut in septembrie 1926, precum si cabana Virful cu Dor, inaugurata la 25 iunie 1936. Dupa 1930 numarul membrilor a crescut in special cu romani bucuresteni.

Sectia Fagaras-Cincu Mare-Agnita a luat fiinta la 15 mai 1881 si avea ca presedinte pe Friedrich Abraham, vicepresedinte - Carl Brandsch, secretar - Adolf Heltmann.

In timpul presedintiei lui Friedrich Abraham, printr-o activitate intensa, sectia a construit cinci cabane: cabana Breaza (sub muntele Traznita), inaugurata la 26 august 1882, arsa in 1895; cabana de la Boldan (pe muntele Tarita 1540 metri altitudine), inaugurata la 28 august 1885, reluata in 1899 de sectia Sibiu, a ars in 1916; cu ocazia constructiei acestei cabane, sectia Fagaras comunica amenajarea drumului la lacul Podragul, pe Tarita, unde, la "custura', au fost necesare si spargeri de stinci, cu dinamita; de la cabana Tarita la lacul Podragul, distanta se parcurgea in cinci ore si treizeci de minute; cabana de piatra de pe versantul Taritei, la rasarit de lacul Podragu, ridicata in 1885; cabana Vistea Mare (numita si Schweitzerhutte = cabana elvetiana, datorita stilului sau) de pe Valea Vistei (sub Girbova) la 1301 metri altitudine, inaugurata la 6 august 1887, a ars, dar in 1906 era inca in stare acceptabila; cabana Abraham de pe Catiavei (1 985 metri altitudine) construita in 1904, a ars in 1916; cabana Urlea, construita in 1927 si inaugurata la 3 iulie acelasi an; la 4 august 1935 a fost ridicat un "Blockhaus', la Urlea, din busteni. Dupa al doilea razboi mondial Sectia Fagaras a avut echipa de salvare.

Sectia Orastie s-a infiintat la 13 aprilie 1881, cind au fost alese organele de conducere: presedinte - A. Amlacher, vicepresedinte - Johann Piringer, secretar - Franz Schoser.

La 15 octombrie 1881 a fost construita cabana de pe Godeanu in Muntii Sebesului (1 650 metri altitudine), inaugurata la 9 august 1882. A fost pradata si devastata in 1884. Refacuta in 1886, a ars in 1904. Cabana de pe Naia la 1 100 metri altitudine, mai buna pentru vinatoare decit pentru turism, a fost inaugurata la 21 iulie 1907 si renovata in 1930.

Sectia Reghin. A luat fiinta la 3 aprilie 1881, primul sau presedinte fiind J. Laiser, vicepresedinte - Ivan Miiller, iar secretar - dr. Bohm. La 3 aprilie s-a hotarit stringerea fondurilor pentru ridicarea unei cabane in Poiana Tomii, in Muntii Gurghiului, care a fost terminata in 20 august 1881. Un adapost inaugurat la 10 septembrie 1905, nu departe de oras, a fost construit pe asa-numitul ,,Sattelburg'. In 1909 reghinenii au cladit un observator pe Huja.

Sectia Sebes-Alba. Actul de constituire a sectiei dateaza din 10 aprilie 1881. Comitetul de conducere era compus din Carl Guha, presedinte, Carl Leonhard, vicepresedinte, si Otto Conrad, secretar. La 21 septembrie 1884 a fost inaugurata cabana Surian (2 000 metri altitudine). Reparata in 1898, cabana a ars in 1918, fiind refacuta si inaugurata la 8 iunie 1930. Membrii sectiunii faceau diferite excursii. In darea de seama pe 1885, se spune, de pilda, ca padurarul Sabin Catilina a primit un premiu pentru meritele sale in indrumarea si ingrijirea turistilor si pentru buna administrare a cabanei.

Sectia Sibiu, infiintata la 25 februarie 1881, si-a ales ca presedinte pe Albert Bell, directorul scolii de fete, ca vicepresedinte pe Andreas Berger, iar ca secretar pe Heinrich Hertel. La 31 iulie 1881, sectia a primit in dar de la comuna Cisnadie cabana de pe Magura Cisnadioarei, la 1 305 metri altitudine, aceasta fiind prima cabana in functiune a S.K.V. La 4 iunie 1881, o comisie formata din zece persoane s-a dus la Negoiu pentru alegerea locului viitoarei case. La 10 septembrie 1881, comisia S.K.V. a luat in primire si a deschis casa construita de preotul Nicolae Stoichita din Porumbacu de Sus, pe terenul acestuia, cedat clubului. Mutata la 20 octombrie 1890 cind i s-a dat numele de ,,Robert Gutt', a fost marita in 1907, adaugindu-i-se o casuta pentru ingrijitor. In urma conferintei tinute de medicul militar L Pildner, despre Influenta climei de altitudine asupra sanatatii, sectia si-a propus construirea unui sanatoriu pe Valea Bilii. S-au adunat fonduri si s-a obtinut aprobarea familiei Teleki, pentru teren. Nu s-a construit decit cabana de la cascada Bilea, data in folosinta la 16 septembrie 1883 refacuta in august 1885 si marita datorita intensei circulatii turistice. A ars la 2 august 1902. Refacuta in 1904, si inaugurata la 29 august 1905 s-a distrus in timpul razboiului. Recladita in 1924-1925 dupa planurile arhitectului Ernst Connerth si cu sprijinul profesorului Dan Radulescu, care a intervenit pentru obtinerea terenului devenit proprietate a statului, inaugurarea a avut loc la 25 august 1925[15]. In darea de seama a sectiei pe 1887 se anunta intrarea in folosinta a cabanei de pe Prejba (1 794 metri altitudine), linga Sadu. Din 1894 s-a ridicat si locuinta pentru ingrijitor, acesta stind la cabana pe timpul sezonului turistic. Tot in aceasta dare de seama se mentioneaza ca, datorita interesului trezit de asociatie printre populatia satelor de la munte, s-a format un numar considerabil de ghizi, capabili si de incredere (majoritatea tarani romani) . Este citat indeosebi - si premiat - Ion Tarcea din Cirtisoara, cunoscator perfect al zonei Vistea Mare, cum si al crestelor si vailor de pe versantul sudic, in acel timp complet necunoscut turistilor din S.K.V.; Gh. Popa tot din Cirtisoara si, mai ales, Savu Dragut, din Sadu, care a fost, se pare, primul cabanier la Prejba. La 1888 s-a pus din nou problema unor statiuni de altitudine, pentru cura, ,,Kurhaus', si in 1891 a inceput constructia statiunii Paltinis . Inaugurarea primei case s-a facut la 1o iunie 1894, ea fiind distrusa in timpul razboiului. Cabana turistica a fost cladita in 1895 iar in 1942-1943 casa de odihna (Paltinisheim). Hartile turistice ale muntilor Fagarasului si Cibinului s-au intocmit in 1898. Sectia a preluat de la alte sectii o serie de case: Tarita (1899), Bucegi si Negovan de pe Valea Sadului (1912), Bircaciu (1922). In 1923, sectia Sibiu a onorat memoria ghidului Ion Cotofana, multi ani unul din cei mai buni din Muntii Fagarasului. Serviciul de ajutor alpin, din Sibiu, a luat fiinta in 1925, sub conducerea lui Heinrich Hann v. Hannenheim, maior Oskar Honig si Karl Schobel.

Sectia Sighisoara. Constituita la 2 mai 1881, a avut in conducerea sa, ca presedinte, pe Friedrich Kraus; vicepresedinte era Ludwig Schuller, iar secretar - Theodor Fabini.

A construit in 1882 o cabana in Muntii Harghitei, numita ,,Harghita', de dimensiuni mari, la o ora distanta de creasta. Micsorata si mutata in 1894, a ars in 1896. Sectia a mai cladit o cabana pe Muntii Paring, la Gura Plaiului (1887), cabana Rudolf, pe Cirja (1891), iar la 30 august 1936[18] a inaugurat casa de pe Valea Simbetei din Muntii Fagarasului. La 4 iulie 1898 a cumparat si amenajat "Vila Franca', in vecinatatea orasului, vinduta apoi in 1919. E.A. Bielz afirma ca inginerul Fekete din Odorhei a facut in 1835 ridicarea amanuntita a 800 metri galerii in pestera Homorod-Almas din Muntii Persani si ca a publicat despre initiativa sa, intr-o brosura tiparita la tipografia liceului local. Acum golul subteran se numeste pestera Meresti.

Sectia Valea Jiului-Petrosani a luat fiinta la 19 aprilie 1885, avind presedinte pe Ig. Nouackh, vicepresedinte pe H. Hablitschek si secretar pe doctorul J. Fabini, devenit presedinte din 1886. Sectia a ridicat o cabana pe Paring in 1913, care a ars in 1918 si a fost refacuta in 1922.