Conceptul de fertilitate În zootehnie - particularitati biologice ale fertilitatii - principalii factori care influenteaza fertilitatea În zootehnie

CONCEPTUL DE FERTILITATE ÎN ZOOTEHNIE - PARTICULARITATI BIOLOGICE ALE FERTILITATII - PRINCIPALII FACTORI CARE INFLUENTEAZA FERTILITATEA ÎN ZOOTEHNIE

1. PARTICULARITATI BIOLOGICE ALE FERTILITATII

În manualul universitar “Reproductie animala”, editia a II-a elaborat de I. DUMITRESCU, A. T. BOGDAN si colab. ( publicat în Editura Didactica si Pedagogica în anul 1982), exista un capitol distinct intitulat “Fertilitatea animalelor domestice”, care se prezinta în continuare. În cresterea animalelor domestice, prin buna organizare a proceselor de reproducere se urmareste, pe de o parte, marirea septelului, iar pe de alta parte, ameliorarea raselor - factor esential în ridicarea productiei animaliere. Una din însusirile de baza ale organismului animal, cu implicatii directe asupra înmultirii animalelor, este fertilitatea care, dupa Berge, reprezinta “capacitatea de a produce descendenti viabili”. Prin fertilitate sau f e c u n d i t a t e (de la cuvintele latinesti fertilitas-fertilitate sau fecunditas - fecunditate) se exprima însusirea unui animal de a se înmulti. Cei doi termeni generali sunt sinonimi. Privita prin prisma definitiei, “fertilitatea” diferentiaza indivizii apti de a da produsi, de indivizii incapabili de a se înmulti (infertili sau infecunzi); în acest sens, termenul de “infertilitate” caracterizeaza animalul care, din diferite cauze, este inapt de a se înmulti. Dar notiunea de fertilitate are si o semnificatie cantitativa când, în grupa indivizilor apti de a se înmulti, deosebeste pe unii care dau mai multi produsi fata de altii care dau mai putini produsi în decursul unui an sau în decursul vietii. Din punct de vedere biologic, termenul de fertilitate este sinonim cu cel de fecunditate (Lunca si colab.) si exprima aptitudinea de a procrea sau de a se înmulti a unui animal. În “Dictionarul enciclopedic român” fecunditatea este definita drept capacitatea animalelor de a se reproduce si de a da cu regularitate descendenti, normal dezvoltati, masura ei fiind pe de o parte numarul de nasteri, iar pe de alta parte, numarul de descendenti proveniti de la fiecare nastere. Pastea si colab, definesc fecunditatea ca fiind “proprietatea de fecundatie a celor doi gameti” sau “calitatea pe care o poseda celulele sexuale mature de a da nastere unui zigot capabil de diviziune complexa, pâna la realizarea unui nou individ. Autorii fac mentiunea sa nu se confunde notiunea de fecunditate cu aceea de fertilitate, prin aceasta din urma întelegându-se “capacitatea naturala de stabilire a relatiei fiziologice normale în dezvoltarea zigotului, prin aportul de material plastic matern”, realizat la mamifere prin intermediul placentei. Privita din acest unghi , fertilitatea este o proprietate materna si nu paterna.

Aprecierea eficientei reproductiei se realizeaza în prezent prin calcularea indicilor de reproductie. Acestia reprezinta o valoare absoluta sau relativa, prin care se masoara modul cum se desfasoara functia reproductiva la un individ sau la un grup de indivizi, femele sau masculi. Apelând la notiunea de fertilitate discutata mai înainte, se întelege ca aceasta constituie un indice de reproductie folosit cu deosebire în aprecierea eficientei acesteia la taurine si are în vedere numarul de produsi obtinuti într-un ciclu generativ normal. Descendenta obtinuta în fiecare ciclu generativ este însa rezultanta activitatii sexuale a doi indivizi la actul procreerii, a masculului si femelei, care fiecare participa în procesul fecundatiei cu cele doua celule sexuale, ovula si respectiv spermatozoidul.

Prevenirea si combaterea infecunditatii si sterilitatii în fermele de animale implica atât organizarea judicioasa a unor examene periodice pentru stabilirea diagnosticului, cât si aplicarea tratamentelor corespunzatoare si la timp. Majoritatea tulburarilor sferei genitale pot fi prevenite si chiar înlaturate prin organizarea corespunzatoare a fluxului tehnologic al îngrijirii si reproductiei si prin respectarea cerintelor biologice ale organismului. Deoarece tratamentul infecunditatii si sterilitatii necesita timp îndelungat, cheltuieli materiale si de forta de munca, cât si consum de medicamente, aceasta activitate trebuie organizata si desfasurata în mod stiintific, cuprinzând un plan concret de actiuni zooveterinare, mergând de la defalcarea zilnica a obiectivelor propuse în legatura cu tratamentul preventiv si curativ al acestor tulburari, pâna la realizarea lor în totalitate. În acest cadru, mai ales în cresterea animalelor în sistem industrial, unde însasi tehnologia normala de crestere si exploatare aduce numeroase _“artificializari^”, tratamentul preventiv al tulburarilor de reproducere trebuie sa se axeze pe organizarea si planificarea judicioasa a actiunilor, prin colaborarea activitatii specialistilor cu pregatire superioara si medie.

Organizarea reproductiei în ferme trebuie sa se bazeze pe întocmirea corecta si la zi a tuturor evidentelor. Organizarea si desfasurarea corecta a actiunilor de: depistarea caldurilor, efectuarea însamântarilor artificiale, alegerea grupelor de femele în gestatie avansata pentru popularea maternitatilor, realizarea grupata si ritmica a depopularii maternitatilor se bazeaza, aproape exclusiv, pe existenta unor evidente zootehnice si veterinare concrete. Daca organizarea reproductiei în ferme si în complexe zootehnice se face în mod necorespunzator, atunci pot sa apara diferite forme de infecunditate si sterilitate, care duc la scaderea fecunditatii si natalitatii.

Organizarea pe baze stiintifice a activitatii de reproductie, inclusiv prin aplicarea procedeelor biotehnice moderne (sincronizarea estrului, provocarea poliovulatiei, inducerea estrului în afara sezonului de monta, transplantarea de zigoti, etc.) duce la obtinerea unor indici de reproductie ridicati, cu eficienta economica crescuta, asa cum se constata în numeroase ferme si complexe zootehnice fruntase din tara noastra.

Fertilitatea se bazeaza pe realizarea în conditii normale, a procesului fecundatiei care, dupa cum s-a mentionat, consta în unirea si contopirea celor doua celule sexuale: ovulul si spermatozoidul. Pentru ca procesul fecundatiei sa aiba loc este necesar ca: în ovar sa se matureze unul sau mai multe ovule care sa ajunga, în stadiul de fecundabilitate, în treimea superioara a oviductului unde, de obicei, are loc fecundatia; spermatozoizii depusi prin monta sau însamântare artificiala sa-si pastreze capacitatea fecundanta si sa fie în numar suficient pentru a fecunda ovulul; sa fie asigurata întâlnirea gametilor prin însamântarea femelelor în momentul optim al fecundatiei.

Atât la femela, cât si la mascul fertilitatea este o caracteristica ereditara, supusa în permanenta influentei factorilor de mediu. Obtinerea în mod ritmic a unui numar cât mai mare de produsi vii si viabili, în functie de caracteristicile biologice ale fiecarei specii, constituie o necesitate, mai ales în conditiile cresterii intensive a animalelor pentru asigurarea livrarii, în permanenta, a tineretului atât pentru reproducere, cât si pentru îngrasare. Capacitatea de reproducere a unui mascul se apreciaza dupa numarul femelelor care au ramas gestante în urma însamântarii, sau dupa numarul de monte necesare pentru obtinerea unei fecunditati. Aceste caracteristici au mare importanta în aprecierea descendentilor aceluiasi reproducator. Pentru femela, fecunditatea sau fertilitatea se apreciaza în functie de specie, de ritmicitatea cu care se succed parturitiile, cât si dupa numarul de produsi obtinuti la o parturitie sau în timpul unui an.

Femelele unipare dau în mod normal un singur produs pe an (vaca, iapa, oaie). Uneori femelele acestor specii, în cazuri de fatari gemelare, dau nastere la doi sau chiar trei produsi (oaia).

De la femelele pluripare se obtin, la o singura parturitie, în mod normal, un numar mai mare de produsi (scroafa, iepuroaica). Aceasta însusire a unei femele de a da la o singura parturitie sau pe o perioada de un an (scroafa, iepuroaica) un numar cât mai mare de produsi poarta denumirea de p r o l i f i c i t a t e. Fecunditatea variaza în functie de specie, rasa, individ.

Nota: precizam ca în acest subcapitol au fost preluate mai multe notiuni, explicatii si comentarii pertinente, realizate cu deosebita competenta profesionala de catre dr. doc. V. OTEL, dr. ing. M. PARASCHIVESCU si dr. C. MIHAILESCU, în cunoscuta monografie de referinta “FERTILITATEA SI INFERTILITATEA LA ANIMALELE DE FERMA” (publicata în anul 1966 în prestigioasa Editura Agro-Silvica Bucuresti).

2. PRINCIPALII FACTORI CARE INFLUENTEAZA FERTILITATEA ÎN ZOOTEHNIE

Fertilitatea animalelor domestice este influentata de o serie de factori care actioneaza asupra organismului prin intermediul sistemului nervos. Aparatul genital femel este foarte sensibil la actiunea unor factori, fapt care se reflecta în mod pozitiv sau negativ asupra fertilitatii animalelor. Principalii factori care pot influenta fertilitatea animalelor sunt prezentati în continuare, pe baza literaturii de specialitate, selectata de autorii si coautorii acestui curs universitar.

Starea morfo-functionala a aparatului genital. Integritatea morfologica a aparatului genital, cât si desfasurarea normala a proceselor din sfera genitala asigura realizarea tuturor etapelor care duc la obtinerea de produsi; existenta unor maladii la nivelul aparatului genital determina tulburari de gametogeneza, fecundatie, nidatie, gestatie. Pentru asigurarea nidatiei, endometru sub influenta hormonilor ovarieni (estrogeni si progesteron, se hiperplaziaza si secreta embriotroful- produs necesar pentru hranirea embrionului. Insuficienta “pregatire” a mucoasei uterine duce, de cele mai multe ori, la moartea zigotului sau embrionului, cu influenta negativa asupra fertilitatii femelelor.

Calitatea gametilor. De o foarte mare importanta în asigurarea unei fertilitati este “calitatea gametilor”, atât sub aspectul desfasurarii normale a procesului de spermatogeneza si a pastrarii puterii fecundante a spermatozoidului, cât si sub aspectul ovogenezei si al mentinerii capacitatii de fecundabilitate a ovulului în momentul întâlnirii lor. Pentru asigurarea fecundatiei este necesar ca depunerea spermei în organele genitale femele sa se faca în apropierea sau, daca este posibil, în momentul ovulatiei, pentru a fi surprins stadiul de fecundabilitate al ovulului.

Vârsta. Folosirea la reproducere a animalelor trebuie sa se faca în limitele de vârsta admise pentru specia respectiva. În majoritatea cazurilor, atât masculii, cât si femelele folosite în perioada optima pentru reproducere, au fertilitate ridicata. Calitatea gametilor este mult diminuata la tineretul introdus la reproducere prea devreme sau la reproducatorii adulti catre sfârsitul perioadei sexuale. Aceste constatari sunt usor de facut la reproducatorii masculi la care, prin examenul spermei, se pun în evidenta spermatozoizi patologici, imaturi, o concentratie scazuta de gameti pe unitatea de volum etc.

Regimul de folosire a reproducatorilor. Pentru evitarea epuizarii reproducatorilor, cu consecinte negative asupra aparatului genital, este necesar ca la mascul sa se asigure un regim judicios de folosire (la monta sau la însamântari artificiale), iar la femela sa se respecte un anumit interval de timp (în functie de specie) între parturitie si urmatoarea monta sau însamântare. De asemenea, se impune respectarea repausului mamar, exploatarea rationala în directia productiei de lapte, a repausului la efort, mai ales pentru cabaline etc.

Factori climatici. O serie de lucrari de specialitate reliefeaza rolul factorilor climatici în desfasurarea proceselor sexuale la animale.

aL a   cabaline, HAMMOND arata ca ciclurile sexuale sunt grupate în sezoanele de primavara, adica în perioada în care zilele cresc; daca sunt transportate din emisfera nordica în cea sudica, sezonul de reproductie se adapteaza la noile conditii de mediu. De aceea, aproape de pol, sezonul de reproductie este foarte scurt, iar pe masura apropierii de zona tropicala acest sezon creste ca durata. aL a o v i n e, în urma selectiei naturale, perioada fecunda a sezonului de reproductie este concentrata în zilele cele mai scurte, asa cum arata HAMMOND YATES si HAFEZ considera si ei ca ritmul diurn-nocturn este cel care determina sezonul sexual si fertilitatea. Acest lucru este confirmat si de faptul ca mielutele nascute în conditiile de crestere si exploatare din nord-estul tarii noastre, în lunile februarie si prima jumatate a lunii martie, ajung sa fie mature sexual mai repede ca media rasei, adica în octombrie-noiembrie, daca sunt bine furajate, putând fi astfel însamântate în acest prim sezon sexual (Prof. univ. dr.GH. DRUGOCIU). Din contra, mielutele nascute primavara mai târziu, la aceeasi vârsta de 8 luni, împlinita în decembrie-ianuarie, nu devin pubere în aceasta perioada, când variatiile luminozitatii diurne-nocturne nu mai sunt favorabile. aL a scroafe efectul luminii asupra proceselor sexuale este, de asemenea, semnificativ: iluminatul suplimentar la scroafele tinere (8-11 luni) determina o prelungire a caldurilor de la 0,5 zile, în medie la martor, la 3 zile la lotul experimental, facând, de asemenea, sa creasca prolificitatea cu 2-3 purcei la fatare. aL a   v a c i rolul luminozitatii asupra proceselor sexuale nu pare a fi atât de manifest ca la femelele celorlalte specii aratate mai sus. Totusi, prin lucrarile lor, numerosi autori specifica rolul favorabil al acestor factori în cresterea fertilitatii, aparitia pubertatii, intensitatea manifestarii caldurilor si normalizarea ciclicitatii sexuale postpartum. În conditii de crestere si exploatare a animalelor din zonele temperate, asa cum este cazul la noi în tara, GH. DRUGOCIU si colab. a constatat ca factorii climatici favorabili de primavara determina o desfasurare a proceselor sexuale ale taurinelor la nivel fiziologic superior, concretizat în calduri manifestate intens la un mare numar de vaci si obtinerea unui procent superior de fertilitate. Cu siguranta ca luminozitatea crescuta din aceasta perioada, fata de cea din iarna, are un rol important pe lânga ceilalti factori. HAFEZ conchide ca, prin actiunea factorilor climatici (temperatura, lumina, presiune), se stimuleaza sau se frâneaza desfasurarea ciclurilor sexuale, ovulatia, nidatia si gestatia. De asemenea, ei infuenteaza comportarea sexuala a reproducatorilor masculi sau femeli, iar la masculi poate influenta spermatogeneza.

Factori alimentari. Fertilitatea animalelor depinde într-o masura hotarâtoare de alimentatia acestora. Cantitatea si calitatea hranei actioneaza asupra tuturor functiilor organismului, determinând productivitatea animala. În mod aparte cantitatea si calitatea hranei actioneaza asupra organelor din sfera genitala, care sunt foarte sensibile la deficientele alimentare. Factorii alimentari influenteaza infecunditatea la animale prin subalimentatie, supraalimentatie sau prin administrarea de ratii incomplete, carentate în unii principii, ca cei energetici, proteici, sau proteino-minerali.

Factori ereditari. Numeroase date din literatura de specialitate atesta ca fertilitatea ridicata sau scazuta recunoaste si cauze de natura ereditara. Astfel, NALBANDOV, YOUNG, HASDEL, AEHNELT, GLUHOVSCHI arata ca diferite forme de anomalii ale aparatului genital, cum sunt: hipoplazia gonadelor, intersexualitatea de diferite forme, chistizarea ovarelor, criptorhidia, ca si comportamentul sexual, capacitatea fecundanta redusa a spermatozoizilor etc. sunt produse de factori ereditari. De aceea, pentru aceste forme de tulburari nu se recomanda un anume tratament, preconizându-se numai masuri de profilaxie genetica.

Factori neuro-hormonali. Prin corelatia neuro-endocrina este coordonata functia de reproducere de care depinde în mare masura fecunditatea si prolificitatea animalelor. Factorii mediului înconjurator excita sistemul nervos central si periferic care, la rândul sau, stimuleaza functia hipofizei. Aceasta glanda, în urma impulsului primit din partea sistemului nervos, secreta hormonii gonadotropi care stimuleaza functia ovarelor. De cantitatea de hormoni gonadotropi depinde numarul de ovule pe care le elibereaza ovarele în timpul caldurilor. Cu cât numarul de ovule va fi mai mare si acestea vor fi fecundate la timp, cu atât si numarul de produsi obtinuti de la o femela va fi mai mare. De asemenea, feromonii pot influenta aparitia caldurilor, dupa întarcare, la scroafa. Secretia acestor hormoni este influentata de anotimp, de alimentatie si de întretinerea animalelor. Cantitatea hormonilor gonadotropi creste în anotimpurile cu temperatura si lumina moderate (primavara si toamna), cu alimentatie bogata în proteine si vitamine, însotite de miscarea animalelor sub razele soarelui. În anotimpurile prea calde sau prea friguroase, în lipsa alimentatiei bogate în proteine si vitamine, precum si în cazurile când miscarea lipseste, cantitatea de hormoni scade. Acest fapt duce la tulburarea gametogenezei, a secretiei hormonilor gonadici cu urmari negative asupra pregatirii endometrului, comportamentului sexual, a nidatiei, a gestatiei.

Factori metabolici. Desfasurarea normala a proceselor metabolice infuenteaza în mare masura formarea hormonilor steroizi de natura gonadica, al caror rol în functia de reproducere este hotarâtor. Deficientele si carentele alimentare se traduc prin dismetabolii. La nivelul sferei genitale dismetaboliile infuenteaza în primul rând ovarele, aceasta influenta fiind determinata în special de tulburarile functionale produse la nivelul diencefalului si hipofiziei. Steroidogeneza odata tulburata este însotita si urmata de un întreg cortegiu de dereglari metabolice cu un substrat endocrin, determinând ginecopatii manifestate clinic sau subclinic, si care infuenteaza negativ fertilitatea. Asa, de exemplu, administrarea de doze excesive de furaje însilozate poate determina o stare de cetoza clinica însotita de anafrodizie, asa cum au constatat N. GLUHOVSCHI si colab., sau hranirea în exces cu uree, determina grave tulburari sexuale la vaci. Carentele alimentare protidice, lipidice sau vitamino-minerale genereaza dismetabolii variate, legate de specificul organismului si de starea sa fiziologica, ele traducându-se în majoritatea cazurilor prin ginecopatii, deci prin tulburarea desfasurarii proceselor sexuale (ciclicitatea sexuala, gametogeneza, fecundatia, nidatia, dezvoltarea produsului de conceptie, mentinerea gestatiei, parturitia etc.).

Factori imunologici. Prin numeroase metode de investigare adecvate, ca: imunoprecipitarea, imunoelectroforeza, imunoaglutinarea, imunofluorescenta etc. s-a putut demonstra ca exista si infertilitate conditionata imunologic. Astfel, în 1967, WEIL a demonstrat existenta a 5 fractii antigenice în spermatozoizii de om, similitudinea antigenica între spermatozoizi si plasma seminala, si faptul ca spermatozoizii în contact cu secretiile glandelor anexe capata un învelis antigenic nnumit “Spermatozoa Coating Antigen” (SCA). Un an mai târziu, GLUHOVSCHI si colab. au confirmat aceste rezultate. Infertilitatea la femele este determinata nu numai de imposibilitatea fecundatiei, ci si de mortalitatea embrionara, de avorturi si repetarea caldurilor, toate cu un substrat imunologic. Astfel, GIER si colab., în 1965, au pus în evidenta existenta de anticorpi antitrofoblastici în tesutul uterin, care pot determina mortalitatea embrionara sau fetala, aceasta dependent de faza gestatiei în care au aparut acesti anticorpi. Daca ei apar la sfârsitul gestatiei, atunci fatarea este conditionata imunologic. Repetarea nejustificata a caldurilor la femele pare a fi conditionata si de factori imunologici, asa cum au aratat BRATANOV si DIKOV Autorii au constatat ca la vacile însamântate în primele 20 de zile postpartum, deci în perioada în care involutia uterina nu este terminata, prin resorbtia spermatozoizilor în organismul femel, ca antigeni, se produc anticorpi antispermatici, al caror titru creste progresiv cu numarul însamântarilor ulterioare. De aici, o concluzie practica deosebit de importanta: contraindicarea însamântarilor la femele înaintea terminarii involutiei uterine si, de asemenea, contraindicarea însamântarilor în cazul diverselor metropatii - conditii uterine asemanatoare cu cele imediat postpartum, care pot determina aparitia spermatocorpilor si infertilitatea.

În monografia “Reproductia la bovine” I. DUMITRESCU si colab. arata ca legatura strânsa, poate mai corect spus, dependenta productiilor animalelor (lapte, carne, oua) de activitatea lor reproductiva a determinat, atât practica, cât si cercetarea stiintifica zootehnica, de a organiza în asa fel cresterea si exploatarea septelului, încât sa se obtina de la acestea o eficienta economica maxima. În domeniul reproducerii animalelor, aceasta problema a capatat o importanta teoretica si practica deosebita, mai ales dupa introducerea si extinderea tehnicii însamântarilor artificiale, metoda care a transformat reproducerea animalelor, din punct de vedere organizatoric, într-un proces dirijat si controlat în totalitatea sa, de catre om. În cunoscuta monografie “Fertilitatea Si infertilitatea la animalele de ferma”, elaborata de dr. doc. V. OTEL, dr. ing. M. PARASCHIVESCU si dr. C. MIHAILESCU (publicata în Editura Agro-Silvica în anul 1967), se analizeaza în mod documentat continutul notiunii de fertilitate în zootehnie, care se prezinta în continuare. Astfel, fertilitatea este o însusire fundamentala, proprie tuturor organismelor vii al carei mod de manifestare, la speciile de animale domestice, influenteaza considerabil eficienta economica a cresterii animalelor. Cu toate acestea, notiunea de fertilitate s-a impus ca notiune stiintifica, exact definita, în lucrarile de specialitate publicate în tara noastra. Acest fapt impune discutarea principiala a continutului notiunii de fertilitate si a posibilitatilor de a masura si exprima manifestarea acestei însusiri la animalele de ferma. Asadar spre deosebire de reproductie, care este un proces complex în care se includ fenomene de transmitere genetica, de gametogeneza, organogeneza si de interrelatii organism-mediu, fertilitatea este numai o însusire a organismului si anume însusirea care conditioneaza înmultirea unui grup de animale care se distinge prin caracteristici proprii (specii, rase, linii, familii etc.). Dar ca oricare alta însusire sau caracter, fertilitatea este ea însasi un subiect al transmiterii ereditare si al definitivarii ontogenetice, în cadrul relatiilor organism-mediu, la generatiile noi.

Fertilitatea, sau mai exact modul de manifestare a acesteia, se poate discuta ca un caracter propriu unui individ, dar si ca o însusire medie caracteristica unui grup de indivizi, mentionându-se totodata daca individul sau grupul de indivizi care se examineaza în privinta modului de manifestare a fertilitatii apartine sexului femel sau celui mascul. În toate cazurile fertilitatea se exprima prin indici de fertilitate.

Întrucât f e r t i l i t a t e a se poate masura si exprima printr-un indice ale carui valori difera, înseamna ca la diferiti indivizi sau la diferite grupuri se întâlnesc anumite grade de fertilitate. Reversul logic al acestei situatii îl constituie existenta unor anumite grade de infertilitate la indivizii sau la grupurile de indivizi care se studiaza.

Problema de importanta practica pusa specialistului care lucreaza în cresterea animalelor este cunoasterea, controlarea si influentarea în sensul dorit a gradului de fertilitate. Ca elemente principale care determina fertilitatea, HAMMOND precizeaza: a) numarul de ovule care se elibereaza într-un ciclu sexual (gametogen); b) numarul de ovule care se fecundeaza; c) numarul de embrioni care se dezvolta. Ulterior se precizeaza ca alte elemente, care influenteaza fertilitatea, vârsta femelei la prima fatare, durata pubertatii, vitalitatea produsilor la fatare etc.

Pentru a controla manifestarea fertilitatii la animalele domestice, din cele de mai sus rezulta ca este în primul rând necesar a cunoaste, ca structura si mod de functionare, sistemul de organe care concura la formarea si eliberarea gametilor (femeli si masculi). Se poate, pe aceasta cale, stabili posibilitatea de a influenta cresterea sau reducerea numarului de ovule care se elibereaza, vârsta la care acest fenomen are loc pentru prima oara în viata unei femele, repetarea acestui fenomen în decursul perioadei puberale în legatura cu situatia ginecologica anterior înregistrata si altele. Foarte important este a cunoaste procesul fecundarii si factorii care îl determina, punând un accent deosebit pe rolul care revine în acest sens organismelor mascule. Mentiunea aceasta este impusa de faptul ca masculul folosit la însamântari artificiale este partenerul de conceptie al unui numar enorm de mare de femele. La scara cuvenita mentiunea ramâne valabila si pentru monta. Cunoasterea fenomenelor consecutive fecundarii ca, de exemplu, diviziunea zigotului si embriogeneza, implantarea, gestatia, fatarea etc. întregesc tabloul informatiilor privind factorii care influenteaza fertilitatea. Fara îndoiala ca se cere si cunoasterea diferitelor forme de manifestare a infertilitatii si a rezultatelor obtinute în încercarile de combatere a acestora. S-a mentionat anterior importanta economica foarte mare a fertilitatii, deoarece gradul de fertilitate al unui efectiv de animale este hotarâtor în determinarea ritmului în care se face înlocuirea animalelor ca mijloace de productie. Aici se includ nu numai aspectele cantitative ale acestei inlocuiri ci si implicatiile pe care aceasta înlocuire le are în privinta calitatii genetice a animalelor de productie. Pe de alta parte, fertilitatea influenteaza direct si imediat nivelul productiv al animalelor caci în cazul laptelui, oualor sau pielicelelor, produsul recoltat este un element derivat nemijlocit din procesul de înmultire al animalelor.

Gradul de fertilitate influenteaza apoi însasi tehnica si organizarea lucrarilor de selectie si se repercuteaza asupra pretului de cost al produselor ca urmare a unor cheltuieli diferite privind costul însamântarii artificiale sau montei, consumul de medicamente pentru combaterea sterilitatii, cheltuielile necesitate de cresterea animalelor de productie, livrarea produselor într-un anumit sezon, asigurarea numarului de animale tinere supuse îngrasarii etc. Se impune a se discuta si aspectele organizatorice care ofera posibilitati superioare de supraveghere si dirijare a fertilitatii animalelor domestice, în scopul obtinerii unor avantaje economice imediate si de perspectiva.

În paginile referitoare la “Aprecierea fertilitatii”, din monografia “REPRODUCTIA LA BOVINE”, elaborata de I. DUMITRESCU si colab. se arata ca în cresterea numerica a efectivelor de animale, un rol deosebit de important îi revine reproductiei. Legat de aceasta, în orice ramura a cresterii animalelor, fertilitatea are o însemnatate foarte mare. În fermele de taurine specializate în productia de lapte, aproape în exclusivitate se ia drept criteriu economic productia de lapte. Fara a li lipsita de logica aceasta orientare nu trebuie uitat, însa, faptul ca premisa oricarei productii mari la animale este reproducerea normala si cresterea fertilitatii acestora.