CRESTEREA FAZANULUI

1.    INTRODUCERE

In ultimele 2-3 secole, ca urmare a extinderii relatiilor comerciale, in multe tari au fost introduse cele mai diferite specii de fazani. Drept rezultat al imperecherii fazanului salbatic cu alte specii de fazani s-a obtinut asa numitul fazan de vanatoare, care cunoaste o larga raspandire. Familia fazanilor este impartita in 9 rase si mai multe specii, dintre care cea mai cunoscuta este fazanul salbatic.

A.    Fazanii de vanatoare

- Fazanul comun de vanatoare (Phasianus cochicus colchicus). Are culoare a penajului albastrui - verzui, cu luciu metalic pe gat si pe cap, ruginie metalica pe cap si rosie - bruna pe restul capului, cu pete aurii sau negre - albastrui pe abdomen. Coada are culoarea galben - castanie cu dungi subtiri de culoare neagra, transversale pe axa longitudinala.

Femela are conformatia mai mica, mai fina si coada mult mai scurta decat masculul, cu penajul de un colorit mai sters, brun - galbui deschis, asemanator cu culoarea frunzelor uscate de toamna, in care-si face cuibul.

Greutatea corporala la femela este 600-900g, iar masculul iar la mascul intre 1-1,5 kg. Lungimea corporala la mascul poate ajunge la 80-85cm, din care coada reprezinta 30-35cm. Ciocul la fazan este asemanator cu cel al gainilor, potrivit de lung si usor curbat. Fasa este lipsita de penaj, de culoare rosie, care in perioada imperecherii capata o nuanta aprinsa. Deasupra urechilor prezinta un smoc de pene orientate cu varful spre in jos. Trunchiul este potrivit de lung, ingust si stramt, cu pieptul bine dezvoltat. Coada este formata din 18 pene, aripile sunt puternice, ier picioarele sunt subtiri si lungi cu 4 degete, prevazute cu pinteni.

- Fazanul negru (Phasianus cochicus varietas tenebrotus) reprezinta o varietate comuna de fazan de vanatoare, formata in Anglia in jurul anilor 1940-1950. coloritul general al corpului este verde inchis la mascul si aproape negru la femela. Acest fazan are o talie si greutate mica, un zbor mai rapid decat fazanul comun si o productie de oua mai mare.

- Fazanul verde (Phasianus cochicus verzicolor). Este originar din Arhipelagul Nipon. Este unul din fazanii cu talia cea mai mica, caracterizat de un penaj foarte frumos colorat si un zbor foarte rapid. Masculul are capul de culoare verde inchis, gatul verde cu nuante albastru-roscate, spinarea pe partea anterioara este de o culoare verde inchisa si pe cea posterioara cenusiu-albastruie, iar pieptul este verde cu nuante metalic-bronzat. Abdomenul este brun inchis, cu laturile cenusii-castanii. Coada este verde, cu cele 18 rectrice barate cu linii transversale subtiri, negre - castanii. Femelele au un penaj de culoare mai inchisa si uniforma pe tot corpul.

- Fazanul mongol (Phasianus cochicus mongolicus). Spre deosebire de fazanii anteriori, are pe gat un inel de culoare alba, numai la masculi. Acest inele este intrerupt pe fata anterioara a gatului. Culoarea penajului este verde inchisa, cu nuante metalice pe cap si pe gat. Pe piept are culoarea brun-roscata cu reflexe rosii-aurii, iar spinarea este de culoare inchisa, brun-castanie, cu luciu rosiatic pe penele cozii. Femela are o culoare deschisa, uniforma. Caracteristica acestei rase este monogamia. Femelele incep ouatul timpuriu, au o productie mai mare de oua, iar puii sunt caracterizati printr-o viteza mare de crestere (caracter important pentru cresterea acestei specii in captivitate).

- Fazanul chinezesc gulerat (Phasianus cochicus torquatus). Are in jurul gatului un inel de culoare alba inchisa complet, intrerupt uneori in partea posterioara, dar niciodata anterior. Culoarea penelor este brun-galbuie, cu nuante verzi pe cap, galben-portocaliu pe umeri si partile laterale ale trunchiului verde pe partea posterioara a spatelui, brun-roscat cu nuante aurii pe piept si gri-albastrui pe rectricele codale. La femele, coloritul are un fond general mai deschis roscat, nuante mai inchise pe spinare

- Fazanul de Formoza (Phasianus cochicus formosanus), are o talie mai mica decat fazanul chinezesc, cu care se aseamana la culoare. Nuantele coloritului la mascul sunt mai deschise cu precadere pe flancuri si portiunea anterioara a spinarii. La femele, nuantele de culoare sunt mai inchise pe spinare decat la masculi.

Cea mai mare importanta pentru fazanul de vanatoare din Romania o prezinta produsul de hibridare realizat la fazaneria de la Padurea Verde, de la marginea Timisoarei, intre masculul de fazan comun si femela de fazan auriu, care se asemana mai mult cu fazanul de vanatoare, dar cu greutate corporala mai mare, de peste 2 kg, cu rezistenta organica deosebita si adaptabilitate crescuta.

B.     FAZANUL DE DECOR

- Fazanul auriu (Chrysolophus pictus). Este fazanul cu talia cea mai mica, dar in schimb si cel mai frumos. Masculul prezinta pe cap si gat o formatiune de pene sub forma unui mot, prelungit pe partea postero-inferioara a gatului, sub forma de gluga. Culoarea penajului este foarte variata la mascul (cu un amestec de rosu aprins, albastru si castaniu) si foarte simpla la femela, de culoare bruna.

- Fazanul argintiu (Genaeus nycthemerus) are o talie mare, asemanator cu rasele de gaini usoare. Caracteristic acestuia este motul de culoare neagra, care se continua pe partea dorsala a gatului. Spinarea si coada la masculi au o culoare argintie. Femela are colorit uniform, pe toata suprafata corpului, de nuanta bruna inchisa.

- Fazanul regal (Symaticus reevesii) este specia de fazan cu cea mai mare talie, cu o lungime totala a corpului la masculi de peste 2m, din care coada reprezinta pana la 1,5m. culoarea capului, ca si a gulerului-inel de pe gat este alba, restul corpului fiind galben impestritat cu negru. Penele rectrice au culoare deschisa, barate cu dungi subtiri negre si brune. Este o specie de fazani bine adaptata conditiilor din Europa.

Diferentierea dintre mascul si femela este foarte pronuntata la fazanul salbatic. Masculul este de culoare verde sau albastru inchis, penajul capului avand tente metalice stralucitoare, cu smocuri ridicate bine pronuntate, penele capului fiind asemanatoare unor cornite. Pieptul are culoarea rosiatica a cuprului, cu o stralucire inspre albastru-violet. Partea superioara a spatelui are culoarea rosiatica a cuprului, inspre un rosu auriu iar partea inferioara si penele exterioare ale aripilor sunt de o culoare ocru deschis. Coloritul femelelor este maroniu deschis, cu nuante gri inchis in regiunea capului, gatului si pe partile laterale ale pieptului.

Fazanul salbatic are o lungime totala medie de 85-100cm. Coada are o lungime de 45-50cm si este compusa din 18 pene ascutite si foarte elastice. Femelele depun in medie intre 40-45 de oua, mergand pana la maximum de 55 de oua. Acesti fazani se cresc usor in voliere , care sunt niste custi de dimensiuni mari, confectionate din plase de sarma. Masculii cantaresc intre 1,3kg si 1,5kg iar femelele in jur de 1kg.

2. PARTICULARITATI BIOLOGICE

Fazanul este o pasare mobila, de zi, care-si cauta hrana in mediul inconjurator. Principala sa hrana este de origine vegetala sau animala, raport care se modifica in functie de conditiile meteorologice si de anotimpurile anului. Se hraneste cu diferite seminte ale unor plante de camp, culturi de cereale, cu fructe marunte sau cu seminte ale acestora, cu samburi (folositi in locul pietricelelor pentru digestie mecanica), cu frunze, tulpini sau tuberculi, provenite de la tot felul de plante. Atunci cand exista un strat mai gros de zapada, fazanii se multumesc si cu ramurele mai subtiri ale unor foioase. Distruge multi daunatori ai culturilor de cereale - larve, gandaci, omizi, fluturi, gandacul de Colorado. Consuma, de asemenea, si soareci de camp sau alte mici rozatoare. In timp ce isi cauta hrana, fazanul scurma doar la suprafata si nu produce nici un fel de pagube culturilor agricole.

Potrivit unor studii, hrana fazanului se imparte astfel: 42% seminte de la tot felul de buruieni si plante, 23% insecte daunatoare, 11% soareci, melci, mici rozatoare, 2-3% seminte ale unor culturi agricole.

Odata cu venirea toamnei, pasarile formeaza stoluri,, masculii si femelele traind separat. Pasarile incep sa se hraneasca sanatos si sa acumuleze o importanta cantitate de grasimi sub piele (8-10mm) si pe organele interne, pe care le vor folosi drept sursa de energie pe timpul iernii. Fazanii sunt pasari poligame. Masculii isi aleg un loc inalt de pe teritoriul lor si incep sa cante pana atrag 4-6 femele, care incep sa construiasca cuibarul.

Femelele isi fac cuiburile in tufisuri, maracini si alte locuri greu accesibile. Cuibarul este reprezentat de o groapa adanca de 3-5 cm si lata de cel mult 15 cm, care este acoperita cu iarba uscata si putin puf. Este posibil ca unele femele tinere sa oua, la inceput direct pe pamant. Femelele depun oua, in functie de conditiile climaterice ale zonei, de la sfarsitul lui aprilie, pana la inceputul lunii mai. In conditiile cresterii intensive, depunerea oualor incepe la jumatatea lunii mai si dureaza o luna de zile. In mediul lor natural, fazanitele produc 8-18 oua, cu o greutate medie de 32g, cu dimensiuni de 34-45 x 36-47 mm. In cazul cresterii intensive, de la o femela care depune oua se pot obtine 45-65 oua. Ouale se clocesc, in medie, intr-un interval de 24 de zile. Puii de fazan cresc foarte repede, la varsta de 2 saptamani ajungand la 350-390g, atunci cand sunt bine hraniti.

Manipularea fazanilor

Fazanii trebuie prinsi si transportati cu atentie. Transportul se face in ladite sau cosuri cu dimensiuni de 60-80 x 30-35 x 30 cm. Partea din fata este acoperita cu un gard de sarma. Capacul trebuie captusit cu panza groasa de canepa, pentru a se evita o eventuala ranire a pasarilor. Pe peretii exteriori se practica orificii cu un diametru de 2 cm pentru a permite accesul aerului curat.

In timpul transportului, fazanii sunt hraniti cu porumb sau orz macinat, aruncat pe podea. Pe peretele din fata al gardului se leaga o adapatoare si se pun cofraje suculente si iarba verde.

3. FERMA DE FAZANI

Modele de ferme de fazani

Datorita faptului ca fazanul nu a fost domesticit, cresterea lui in captivitate prezinta anumite particularitati, asa ca sensul de extensiv, semintensiv si intensiv este cu totul altul decat cel cunoscut la pasarile domestice de ferma.

Comportamentul crescatorului de fazani trebuie sa fie unul special, fata de orice specie salbatica, sa evite stresul de orice fel, care poate avea efecte daunatoare nebanuite, atunci cand comportamentul fata de aceasta specie este brutal, fara menajamente si precautii deosebite.

Pentru crearea unor ferme de crestere a fazanilor trebuie ales un loc linistit, ferit de vant, batut de soare, unde iarba se usuca usor.

Crescatoria de fazani poate fi construita din caramizi, scanduri sau din pereti de beton. Fazanii maturi sau aflati in crestere pot fi crescuti, in perioada neproductiva, in crescatorii comune. De obicei, acestea sunt reprezentate de un sopron sau streasina, inconjurata din 3 parti si vand o comunicare directa cu o voliera. Voliera se construieste din plasa de sarma, cu inaltimea de 2-2,5m, marginea de sus trebuind sa fie rasfranta spre interior, pentru a se preveni evadarea pasarilor. Ochiurile plasei pot sa aiba dimensiuni de la 2x2cm pe o inaltime de 1m, iar peste aceasta inaltime se poate folosi o plasa cu ochiurile de 4x4cm. In acest fel, pasarile sunt aparate de animalele de prada si alti daunatori. Acoperisul volierei poate sa fie realizat tot plasa de sarma, fixata pe stalpi din lemn sau metal, dispusi la o distanta de 4-6m unul de celalalt. Baza constructiei trebuie sa fie din beton, cu o adancime pe perimetru de pana la 80 de cm, pentru a nu se permite rozatoarelor sau altor animale de prada sa treaca pe sub plasa de sarma. Unii crescatori de fazani prefera sa foloseasca in locul plasei metalice, ca plasa de acoperire, o plasa din material sintetic, deoarece in cazul cresterii unei rase mai bataioase, atunci cand se incaiera, pasarile zboara pe verticala si se pot rani.

In perioadele cu vreme mai nefavorabila, mai ales iarna, fazanii se adapostesc sub streasina. In aceste voliere comune, fazanii sunt adapostiti, de obicei, pe timpul iernii pana la inceputul sezonului de imperechere. Daca se realizeaza constructii mai usoare, pentru a se evita patrunderea frigului, este recomandabil ca pe langa peretii volierei, in afara imprejmuirii, sa fie asezate baloturi de paie sau rogojini care protejeaza de frig si vant.

Odata cu apropierea anotimpului de inmultire, fazanii sunt asezati in voliere mai mici, asa numitele custi pentru cuibul de oua. Pentru o familie de fazani este necesara o cusca cu suprafata de 4-6m² (2x2 sau 2x3m), iar pentru fazanii cu coada mare este necesar ca aceasta suprafata sa fie ceva mai mare (4x4 pana la 5x6m). O parte din voliera se acopera cu o folie de plastic sau cu rogojini, care o pazesc de vanturi puternice si de soare.

Masculii sunt foarte agresivi si iritabili si se lovesc cu ciocul prin gardul de sarma. Iata de ce volierele se acopera, suplimentar, cu un invelis opac (din plastic, tabla, PFL, rogojina) la o inaltime de 45-50 cm de la sol. In cazul volierei permanente este preferabil ca aceasta sa aiba podele mai calde, din caramida sau asfalt, acoperite cu 4-5cm de nisip. Trebuie evitata podeaua din pamant sau lut deoarece poate o fi o sursa de infestare cu paraziti, bacterii, mucegaiuri. In plus in timpul iernii sau dupa ploaie se transforma in noroi iar pasarile capata o infatisare neatragatoare.

Atunci cand sunt crescute rase de fazani iubitori de caldura si cand exista si conditii climaterice mai uscate, langa voliera se ataseaza un cotet de pasari. Pentru fiecare pasare se aloca 2-3m² din suprafata. Daca se ia in considerare natura salbatica a fazanului, este de dorit ca conditiile din voliera sa se apropie , cat se poate de mult, de cele din mediul natural. Legatura cu lumea vegetala trebuie sa fie extinsa la maximum. In fermele mari, terenul este cultivat cu plante, precum lucerna, trifoi, rapita, eventual se pot planta si arbusti si copacei, care sa satisfaca instinctul fazanilor de a se ascunde, pe de o parte, iar pe de alta, marind valoarea decorativa a volierelor: molizi, gutui salbatic, pin negru, paducel, stejar, salcam.

Volierelor trebuie de asemenea sa fie impodobite cu ramuri uscate de copaci, bolovani, trunchiuri de copaci, care sa le dea animalelor iluzia mediului lor natural.

In unele crescatorii se fac niste voliere usoare si mobile, care se muta periodic, o data la 2-3 zile, dintr-un loc in altul. Acestea constau dintr-un cadru realizat din scanduri peste care se intinde o plasa de sarma. Se dispun la 10-15m una de alta, in forma de tabla de sah, pe un teren cu o vegetatie bogata.

In fermele mari pentru cresterea fazanilor, custile pentru depunerea oualor se dispun pe cateva randuri, cu un coridor de lucru intre ele. Sub streasina se pune un cuibar pentru depunerea oualor insa este posibil ca femela sa nu-l agreeze si sa-si faca alt cuib pe pamant sau in arbusti. Pentru a da posibilitatea pasarilor de a dormi la inaltime de sol, in cusca se pun niste putini de circa 1m inaltime. In cusca se mai pun adapatoare, un jgheab pentru mancare, o troaca pentru nisip si alte substante minerale, precum si o ladita cu nisip amestecat cu cenusa, pentru spalare.

In fermele pentru vanatoare, care dispun de terenuri intinse, pe o suprafata de 20 m² se instaleaza 10 fazani adulti sau 15 fazani aflati in crestere.

Cresterea naturala (sistemul de crestere extensiv)

In acest sistem, ecloziunea se face in mod natural, cu closti(gaini), cu oua procurate de la fazanarii organizate sau oua recoltate din terenurile de vanatoare, din cuiburile periclitate. Puii, dupa ecloziune, se cresc in mod natural, cu ajutorul clostii adoptive, pana la varsta de 60-90 de yil, cand sunt parasiti de closti.

Sistemul de crestere cu closca captiva inlatura neajunsurile cresterii cu closti in libertate. In acest sistem, closca este inchisa intr-o cusca (cutie de crestere), avand dimensiuni de 70x70cm pentru gaina closca.

Cutia de crestere este un miniadapost, inchisa complet pe 3 laturi si acoperita, latura a 4-a (fatada) este prevazuta cu stinghii, in pozitii verticale, la distanta, astfel incat sa nu permita iesirea puilor, astfel ca joaca rolul unei "crescatoare artificiale", care prin closca asigura caldura necesara puilor in primele zile de viata si in continuare, pana ce puii parasesc closca.

Hrana pentru closca se administreaza in fata laturii prevazute cu gratii, in imediata apropiere a acesteia, asa fel incat closca sa ajunga cu usurinta sa consume hrana.

Cutiile de crestere se pot amplasa pe terenuri cu vegetatie bogata si valoroasa (lucerniere sau trifoisti cu talie foarte mica - cosite frecvent), care se muta dintr-un loc in altul, la intervale de cateva zile.

In jurul custilor se amenajeaza volierele din plasa, cu ochiuri foarte mici (ceva mai mici de 2x2cm), care sa nu permita puilor sa iasa si sa-i fereasca, in acelasi timp, de anumite rapitoare.

Terenul de amplasare a custilor este bine sa fie pe sole cultivate cu plante care atrag insectele (recomandabil lucerniere sau trifoisti). Locurile alese pot in padure, in poieni sau in imediata apropiere a padurilor, sau in camp, sub unii arbori care sa asigure umbra necesara.

Cu o saptamana inainte de amplasarea custilor in camp, lucernierele vor fi cosite in fasii paralele, late de 3-4m, despartite una de alta de zone de 15-20m, astfel incat puii sa gaseasca frunze verzi, crude si insecte, dar sa se si ascunda in vegetatia mica (lucerna sau alte plante).

Pe masura ce vegetatia creste, aceasta va fi cosita, in timpul noptii, cand puii sunt inchisi, astfel asigurand puilor, permanent, hrana naturala (plante verzi, fragede si insecte) de buna calitate.

Cutiile de crestere se amplaseaza pe pajisti, in randuri paralele, la 25-30m una de alta.

Cutiile pot avea pardoseala din plasa de sarma cu ochiuri foarte mici, iar in zonele cu precipitatii foarte abundente, pardoseala poate fi construita din carton asfaltat, iar cutia va fi asezata pe un strat de nisip, usor mai ridicat (5-7cm).

Pe o "pajiste de crestere" se grupeaza, pe cat posibil, pui din serii apropiate de ecloziune (naturala sau cu closti).

Pe primele 2-3 zile de viata, puii sunt tinuti inchisi in custi de crestere sau intr-o ingradire de plasa mica, de cativa mp, pana ce invata sa vina la chemarea clostii. In aceste 2-3 zile hrana puilor se administreaza langa closca, care va chema puii la mancare. Din a 4-a zi puii sunt lasati sa caute si ei hrana, fiind chemati pentru consumul tainului de hrana de catre ingrijitor. Practic, lasarea puilor liberi in padure si salbaticirea acestora se fac la varste variind de la 60 la 90 de zile, in situatia in care fazanii se cresc pentru popularea fondurilor de vanatoare.

Cresterea in captivitatea a fazanilor (sistemul semiintensiv)

Se practica in voliere de ouat, impartite in compartimente cu suprafata de 18-20mp pentru fiecare familie formata dintr-un mascul si 6 femele.

De asemenea. Pot fi folosite "volierele de gradina", pentru loturi de 25 de fazani la 100 fazanite (raport 1:4), cu suprafete de 500-700 mp. Ouale obtinute de la fazanite pot fi incubate natural (cu closti) si puii se cresc cu closti captive. In cazul in care cresterea se face pentru popularea fondurilor de vanatoare, puii obtinuti se vor elibera la 60-90 de zile in padure, odata cu fazanii adulti, daca fazaneria isi lasa puii sa se obisnuiasca cu acestea. Puii vor fi chemati de ingrijitor prin fluieraturi scurte, permanent cu aceeasi melodie. Seara, pentru culcare, ingrijitorul va inchide puii sa fie cat mai egal repartizati in fiecare din cutii.

In momentul in care se observa ca numarul de insecte pe o anumita parcela se reduce, cutiile de crestere, cu closti si pui, se muta pe o alta parcela.

Treptat, pe masura ce puii devin mai independenti de closti, si incep sa doarma pe crengile unor copaci sau arbusti (in interiorul volierei), se reduce numarul de closti, cutiile de crestere ramanand insa pe loc (ca locuri de refugiu si adapost), iar hrana se administreaza ca si pana atunci, in apropierea acestora. Dupa ce se indeparteaza clostile in totalitate, hrana se depune in apropierea cararilor spre padure sau chiar in padure.

Cresterea intensiva a fazanilor

Se practica folosind sistemul de crestere pe toata durata vietii economice a fazanilor. In acest sistem, fazanii sunt crescuti toata viata inchisi in voliere, hale adaposturi pentru ouat si pentru iernat. Puii se obtin prin clocit sau prin incubatie artificiala, putand fi crescuti natural sau artificial.

Puii pot capata destinatii diferite, cei obtinuti din loturile de elita se cresc pana la maturitate pentru improspatarea efectivului matca destinat productiei. Alta categorie de pui pot fi crescuti pentru producerea de carne sau pentru repopularea fondurilor de vanatoare. Popularea fondurilor de vanatoare se face la varsta de 90 de zile a puilor.

Productia de oua a fazanitelor salbatice nu depaseste 25-30 de oua, in timp ce femelele selectionate pot realiza productii de 65-80 de oua/cap/sezon de ouat.

4. REPRODUCTIA LA FAZANI

Fazanii selectati pentru reproducere, se vor alege de regula, din tineretul de sub 1 an, ecluzionat inainte de 15 mai. Selectia se face in luna septembrie-octombrie. Se vor retine numai exemplarele in perfecta stare de sanatate, bine conformate, cu pieptul carnos, penaj complet, inclusiv coada, ochi limpezi si ageri, colorit vinetiu, picioare netede, fara solzi, masculii de minim 1,5 kg, femelele de 0,9 kg.

La femele se aplica ochelari din plastic special confectionati.

Recoltarea, transportul, depozitarea si pastrarea oualor de fazan se fac in mod asemanator cu cele ale oualor destinate incubatiei fiind de 5-7 zile. Oualor de 8-15 zile pot fi folosite pentru incubatie, dar procentul de ecloziune obtinut va fi mai mic cu 8-15%. Ouale peste 15 zile vechime, dau rezultate slabe de ecloziune.

Incubatia oualor se face in 2 sisteme:

-          natural (cu closti - gaini);

-          artificial, in statii de incubatie specializate.

Incubatia naturala - cu closti (gaini) - se face in cutii - cuibare pentru clocit, asezate in linie, in hale, pe marginea adapostului opus fatadei. In unele ferme se foloseste incubatia naturala amplasand cuibarele cu closti pe un teren imprejmuit, care trebuie sa fie mai ridicat, cu un sol permeabil, care sa permita scurgerea facila a apei, ferit de vanturi, sa fie acoperit pentru asigurarea protectiei de ploi si a umbrei necesare pe timpul foarte calduros si insorit. Volierele de clocit trebuie sa fie amplasate departe de sate, in zone linistite, departe de drumuri intens circulate, cai ferate.

Inainte de a incepe incubatie se verifica integritatea cutiilor - cuibare pentru clocit, cele deteriorate se repara, toate sunt dezinfectate si dezinsectate in soda caustica 3%.

Asigurarea numarului de closti - gaini trebuie sa aiba in vedere procurarea unui numar suficient de closti care sa ecluzioneze pe o durata de timp apropiata (un interval de 2-4 zile), tinand seama de faptul ca productia de oua de fazan se realizeaza in procent de 60-65% in luna mai. Toate aceste deziderate trebuie sa conduca la obtinerea de loturi cat mai mari, compacte si de varste apropiate.

O closca poate acoperi 18-22 oua de fazan. Ingrijirea clostilor se face asemanator ecluzionarii altor specii de pasari. Procentul de ecloziune in cazul clocitului natural variaza intre 60-75%. Durata medie de ecloziune pentru ouale de fazan este de 24 de zile, in limite de 23-35 de zile.

Incubatia artificiala se realizeaza cu rezultate foarte bune, folosind oua de calitate foarte buna (vezi clocitul natural), in incubatoare de diferite tipuri si marci, asupra carora nu insistam. Rezultatele obtinute in incubatia artificiala pot conduce la realizarea unui procent de ecloziune de 70-75%. Dupa nasterea puilor, procentul celor care vor atinge varsta de 8 saptamani se situeaza intre 60 si 90%. In medie, din 100 de oua puse la clocit vor rezulta 57 de adulti.

Daca se incruciseaza subiecti din specii diferite, se obtin urmasi hibrizi. Daca se incruciseaza subiecti din aceeasi specie, dar cu caracteristici diferite, urmasii se numesc metisi. Diferenta majora dintre cele doua procedee consta in faptul ca metisii sunt intotdeauna fertili, spre deosebire de hibrizi, care sunt adesea sterili.

Pentru a realiza o hibridare de succes, se va avea in vedere alegerea unor exemplare care sa prezinte compatibilitati (sa fie macar din aceeasi familie). Cu cat diferentele dintre pasari sunt mai mari, cu atat sansele de reusita sunt mai mici. In afara diferentelor morfologice, exista numerosi alti factori ce ingreuneaza acest proces: diferente de alimentatie, de obiceiuri, de perioada de reproducere.

Hibridarea artificiala efectuata in laborator ofera o paleta larga de posibilitati, obtinandu-se, de exemplu, rase rezistente la temperaturi scazute sau la anumite boli. In cazul cresterii fazanilor, hibridarea nu reprezinta o prioritate, preferandu-se conservarea raselor pure. Se practica in special in cazul raselor de fazani ornamentali, chiar si cu specii analoge cum ar fi cocosi de munte sau gaini pitice.

5. CRESTEREA PUILOR DE FAZAN

Cresterea in conditii de mici gospodarii

Cresterea puilor de fazan in conditiile oferite de gospodarie nu este grea, in special arunci cand ouale au fost clocite de closca. Closca are grija de ei si ii pazeste. In practica de amatori, de multe ori se folosesc custi pentru crestere, cateodata cu o ladita pentru ecloziune.

Ladita pentru ecloziune trebuie sa aiba o lungime de 60cm, o latime de 50cm, inaltimea posterioara de 50cm si de 40cm in cea din fata. Acoperisul cu streasina este putin aplecat, mobil partial sau in totalitate, pentru aerisire. Peretele din fata are doua usi, care se deschi deasupra jgheabului. Una este din sipci, late de 15-20mm, fixate la o distanta de 6cm una de alta si se foloseste pentru inchidere pe timpul zilei. Cealalta este acoperita cu o plasa deasa. Cu aceasta cusca este inchisa pe timpul noptii. Ladita combinata pentru clocirea oualor si cresterea puilor are o lungime de 85cm, o latime de 50cm in fata si de 40 cm in spate. Se fixeaza cu niste sipci groase, de circa 20mm. La o distanta de 20cm de peretele lateral si de cel din spate trece un grilaj din nuiele, astfel incat la mijlocul laditei sa se formeze un spatiu izolat din 3 parti, in care se realizeaza practic clocirea. Nuielele sunt la 7 cm distanta una de alta. Capacul are dimensiuni de 100x93cm, iar in spate si pe lateral se formeaza o streasina care poate fi inlaturata la nevoie. Partea din fata se inchide cu doua usi - cu un grilaj din 2 sipci pe timpul zilei si una cu plasa, pe timpul noptii.

In primele zile dupa ce puii au iesit din oua, daca vremea este rece si umeda, se poate inchide capacul de noapte, astfel ca puii de fazan sa nu poata iesi afara. Hrana se pune in spatiul dintre grilaj si peretele cutiei. Dupa cateva zile , dupa ce s-a observat ca reactioneaza la chemarea clostii, puii de fazan pot fi scosi afara. Din acest considerent, ladita este combinata cu o mica cusca in forma de curte, cu dimensiuni de 50x50x200cm. Aceasta se pune deasupra ierbii unde fazanii au posibilitatea de a scurma dupa insecte si alt gen de hrana.

Puii de fazan pot fi crescuti in voliere cu o suprafata de 10-20mp. Inauntru se pune o cusca obisnuita din lemn, in care puii de fazan se adapostesc in caz de vreme urata. O gaina poate avea grija de 15-20 de pui, iar o curca poate avea grija de un numar de pana la 30 de pui de fazan. Dupa ce au atins o varsta de 20-30 de zile, puii de fazan sunt transferati in volierele comune.

Pentru cresterea puilor de fazan se folosesc custi mobile, de 3-5 mp, cu o inaltime de 1-1,2 m, care se aseaza pe o pasune pregatita anterior.

Cresterea in captivitate

Modalitatile prezentate anterior sunt caracterizate printr-o serie de pierderi provocate de schimbarile meteorologice bruste, de pierderile provocate de pasarile si animalele de prada. In fermele moderne de cresterea fazanilor, puii se cresc in 2 sau 3 faze, in functie de anotimp si conditii. La varsta cea mai frageda, acestia sunt crescuti in baterii de custi pentru pasari, dupa care sunt crescuti initial, intr-un cotet cu curte si, ulterior, in voliere.

Bateriile de custi sunt cu mai multe etaje. Intr-o cusca cu dimensiuni de 3000x100x30 cm pot fi adapostiti 80-90 de pui, pana la implinirea varstei de 2 saptamani. In cazul unor rase mai mari poate fi necesar ca pasarile sa fie taiate pe durata cresterii lor. Puii de fazan isi pot rani picioarele in gardul de sarma de pe podea, care are dimensiunile gaurilor de 6x6 pana la 12x12 mm. Prin urmare, in primele 4 zile, podeaua trebuie sa fie acoperita cu cateva bucati de hartie, rogojini sau panza groasa, care sunt indepartate treptat.

Temperatura din bateria de custi se modifica, conform tabelului:

Dupa cea de-a 2-a saptamana de viata, grupul este transferat in cotete acoperite, cu curte pentru plimbare si pascut. Acestea nu se incalzesc, insa temperatura nu trebuie sa scada sub 18-20C.

Cresterea pe podea poate fi facuta numai daca deasupra se asigura un asternut gros sau se aplica niste gratare din material plastic. Incalzirea se realizeaza cu ajutorul unor eleveuze.

Podeaua este acoperita cu un strat de paie curate sau talas de cel putin 7 cm grosime, bine uscat, nemucegait, bine tasat pentru ca sa nu afecteze mersul puilor. In nici-un caz nu trebuie folosite aschii de lemn, deoarece puii de fazan pot sa le inghita in loc de furaj, in aceste conditii putand sa survina chiar si moartea. In cazul cresterii pe podea, temperatura camerei in timpul zilei, atunci cand grupul este in miscare, se mentine in jurul a 25-28C, iar noaptea, cand dorm, la 32C.An centrul eleveuzei, trebuie sa avem 37-38C si la 5 cm deasupra solului. Dupa aceasta, temperatura se micsoreaza treptat, ca si in cazul cresterii in custi, in functie de comportamentul stolului. Temperatura se micsoreaza prin ridicarea eleveuzei cu 1 cm pe zi, incepand cu ziua a 6-a.

Intr-o boxa de 4x4 m se introduc 350 de pui. In primele 3-4 zile puii au la dispozitie un spatiu mai redus prin limitarea acestuia cu ajutorul unor cercuri de carton sau placaj. In ziua a 2-a se largeste cercul, iar in a 4-a zi se elimina. Colturile boxei se rotunjesc (se umplu) cu talas.

Initial, pentru 1mp de podea sub niste eleveuze se instaleaza pana la 25 sau chiar 30 de pui de fazan, al caror numar scade, dupa a 9-a saptamana de viata, la 15-20. In ce-a de-a 7-a zi, in cazul unei vremi insorite, puii pot fi scosi la plimbare prin curte timp de jumatate de ora, pe urma progresiv, timp de una, doua trei ore. De obicei, dupa varsta de 3-4 saptamani, in caz de vreme urata, puii sunt transferati in voliere, de suprafata de 30-40mp, in care sunt crescuti aproximativ 100 de pui.

Dupa 6 saptamani, sunt mutati in voliere cu lungimi de zeci de metri. Aici ei pot creste liber pana in momentul in care sunt valorificati. Se recomanda ca volierele sa aiba aceeasi latime cu boxele, iar lungimea cat mai mare. Se va asigura cate 0,4mp/cap, atunci cand sunt mutati. In fiecare voliera se vor amenaja scaldatori de nisip si de cenusa cu un mic adapost acoperit. In cazul unei vremi nefavorabile, puii vor fi introdusi in boxe sau adaposturi imediat.

Puii se cresc in hale si volierele aferente pana la 40-50 de zile, varsta de la care suporta relativ usor capriciile vremii. De la aceasta varsta, puii sunt introdusi in voliere de stocaj. Acestea au suprafete variabile (0,5-1 ha) fiind recomandate mentinerea unor palcuri (boschete) alternand cu suprafete cultivate cu lucerna, sorg, porumb, floarea soarelui, sfecla furajera, cu perioada de vegetatie diferita, asigurandu-se astfel hrana suplimentara precum si adapost natural. Densitatea minima este de 4-5 mp/cap.

In adaposturi se vor construi mici adaposturi cu acoperis intr-o singura panta sub care se amplaseaza hranitoarele si adapatoarele (cate una pentru fiecare 100 de pui). La inaltimea de 1m de la sol se vor fixa stinghii de 3-4 m lungime, la 25 cm una de alta (50 de stinghii/ha). Din loc in loc se vor amenaja gramezi de nisip si cenusa, minim 3-5 bucati de cate 3-5 mp. Se vor asigura cutii cu nisip si cenusa in hale, daca se vor creste in hale pana la sacrificare.

In unul din coltul volierei se amenajeaza din plasa de sarma tunelul de prindere in vederea valorificarii.

Cresterea puilor de fazan in puiernite

Puiernitele pot fi hale - adapost fixe sau mobile, dotate cu sisteme de incalzire (eleveuze, ca si pentru puii de gaina). In puiernite, indiferent de tipul de constructie, densitatea nu trebuie sa depaseasca 18-22 pui/mp.

Puiernitele mobile (pe roti), asemanatoare cu cele folosite pentru puii in fostele crescatoare de pasari de tip CAP, din anii '50-65, se instaleaza pe camp, asigurand in jur un padoc demontabil (de 15x30m) cu inaltimea de 2,5m, din plasa de sarma cu ochiuri de sub 2x2cm dimensiune pe inaltimea de 60cm de la sol si de 4x4 cm pe inaltimea de la 60cm pana la restul inaltimii. Sarma trebuie bine ancorata de la sol, de preferinta usor ingropata pe 5-7cm adancime, spre a nu permite iesirea puilor pe dedesubt.

Temperatura optima in hala puiernita va fi de 35-36 grade in primele 7 zile de viata, scazand apoi progresiv la 32-27 grade in a 2-a saptamana de viata, la 25-22 grade in a 3-a saptamana si la 21-16 grade in saptamanile 4 si 5. puii sunt lasati liberi la padocul inierbat, incepand cu a 3-a saptamana de viata.

Dupa varsta de 6 saptamani, puii pot fi lasati afara si pe timpul noptii, fiind introdusi in hale numai pe vreme foarte rece.

Pe laturile padocului sau in colturi se amenajeaza copertine-umbrare, care sa asigure puilor adapost pe timp neprielnic. De asemenea, se creeaza locuri cu gramezi de crengi, care sa imite tufisurile.

Administrarea hranei se face in puiernita in primele 14 zile de viata, de la 3-5 saptamani in padocuri, folosind hranitori (asemanatoare cu cele pentru puii de gaina), asigurand un front de furajare de 3cm/cap. adaparea se face fie in adaposturi automate sau semiautomate, fie folosind borcane asezate cu gura in jos in niste farfurii de lut.

Borcanele asezate cu gura in jos sunt umplute cu apa, eliberand masa pe masura ce aceasta este folosita de catre pui. Pentru adapat trebuie folosite asemenea adapatori care sa nu permita udarea pufului de pe corpul puilor, mai ales in primele saptamani de viata.

6. PRODUCTIA DE OUA

Cel mai tarziu la sfarsitul lui februarie, custile pentru depunerea oualor trebuie pregatite pentru primirea femelelor. In colturi se pun ramurele de copaci, maracini, care pot fi folosite drept ascunzatoare pentru femelele care vor sa-si depuna ouale in locuri ascunse sau intunecoase. Grupele se formeaza cel mai tarziu in prima jumatate a lunii martie, pentru ca pasarile sa aiba timp sa se obisnuiasca cu noul adapost. Daca nu se cunosc, unii masculi mai agresivi isi pot rani sau chiar ucide partenerele. Din acest motiv, in primele zile ale convietuirii, masculul este separat intr-o parte a volierei, cu o plasa de sarma, pentru cateva zile. Dupa ce incepe sa manifeste o atitudine binevoitoare fata de femele, peretele despartitor este inlaturat, insa compartimentul masculului trebuie urmarit cu atentie timp de inca cateva zile. Riscurile se micsoreaza daca in voliera exista destule plante vegetale si locuri de ascuns pentru femele.

Din cea de-a 2-a jumatate a lunii martie incep sa se manifeste instinctele sexuale ale fazanilor. Incepe perioada de calduri. Masculii devin mai nelinistiti, se umflu in pene, se invart in jurul femelelor cu un mers specific, bat din aripi si emit tot felul de sunete. La scurt timp se manifesta instinctele sexuale si la femelele depunatoare de oua. Incrucisarea se realizeaza, de obicei, la primele ore ale diminetii. Daca sunt foarte excitati si le incomodeaza pe femele, masculii trebuie separati, pana cand se linistesc.

Spermatozoizii fazanilor sunt foarte rezistenti si sunt in stare sa fertilizeze cateva oua.

Inainte de depunerea oualor, femelele incep sa faca mici gauri pentru cuibar. Gaurile trebuie sa fie largite si in jurul lor se pune iarba, frunzis sau muschi. Cuibul poate fi facut bucati de pamant scoase impreuna cu iarba.

In libertate, o femela poate depune intre 16 si 18 oua, inainte de a incepe clocirea lor. In captivitate, numarul oualor recoltate de la o singura fazanita poate ajunge la 70 de bucati de-a lungul a 3 luni: aprilie-iunie. Media este situata in jurul a 55 de oua/femela. Se pot recolta oua si mai tarziu, in luna iulie, dar ele au o fertilitate foarte scazuta.

Ouarea incepe dupa ce vremea se incalzeste, in mod normal in jur de mijlocul lui aprilie si se termina, tot de obicei, in prima jumatate a lui iunie. Conditiile climaterice nefavorabile pot amana procesul de depunerea oualor iar cele favorabile il pot accelera cu 10-15 zile.

La inceputul primaverii, in cazul unei raciri bruste, procesul de depunere a oualor poate fi incetinit sau oprit, insa dupa incalzirea vremii, el este reluat. Femelele din rasele mai productive de oua o data la 2 zile, in special seara. Ele devin nelinistite, fug haotic in diferite directii si inainte de ouare se indreapta spre cuibar. Femelele din rasele de vanatoare oua uneori dezordonat, acolo unde se gasesc pe moment.

Capacitatea de ouare si fertilitatea depind de multi factori. Pe primul loc se afla conditiile de crestere si alimentatia. Pe cel de-al 2-lea loc se afla varsta. Cei mai buni indicatori ii au femelele aflate in al doilea ciclu de ouare. Fertilitatea la unii masculi mai varstnici este mai mare decat la cei tineri. Puii rezultati de la parinti mai in varsta au o mai mare vitalitate si sunt mai rezistenti la boli.

Exista metode de stimulare artificiala a productiei de oua: femelele sunt inchise in custi luminate artificial si natural, succesiv, astfel incat perioada de lumina zilnica sa fie de 13 ore, incepand cu 1 martie. La randul lor, masculii trebuie supusi acestui regim incepand cu o luna mai devreme.

La inceputul sezonului pentru ouare, fertilitatea este intotdeauna mai mica insa ajunge, dupa cateva zile, la capacitatea sa maxima. In cazul unei bune ingrijiri si a unei hraniri cu produse de origine animaliera, fertilitatea la fazani poate fi de peste 95%, fenomen rar intalnit la alte rase de pasari de curte. Atunci cand nu sunt bine hraniti, cand nu au suficiente substante minerale si vitamine in tain, este posibil ca unele pasari, in special masculii, sa sparga ouale aflate la clocit. Cojile de oua care se dau ca adaos de substante minerale trebuie sa fie bine faramitate. In luna mai fertilitatea ajunge la valoarea maxima, de 98%.

Ouale fazanilor sunt foarte slabe si au un invelis fragil, de aceea trebuie sa se umble cu foarte mare atentie cu ele, in special atunci cand pasarile sunt crescute in voliere. Ouale trebuie stranse in mod regulat, de 2-3 ori pe zi, iar in cazul unei vremi ploioase sau foarte calde - mai des. Ouale adunate se pun in suporturi din carton pentru oua, curate, cu varful in jos. Ouale mai mici sunt invelite in hartie, pentru a nu se fisura in timpul transportului. Ouale de fazan se pastreaza la fel ca cele de gaina. La recoltare se va insemna cu un creion negru, moale, data recoltarii si numarul boxei, pentru a se identifica si inlocui masculii nefertili.

Ouale de fazan au culoare verzuie, uniforma, greutatea lor variind intre 30-35 de grame. Primele oua sunt mai mici (32 g in medie), ele crescand de-a lungul perioadei de depunere. Pentru incubatie, se vor alege ouale cu o mica stralucire, nu cele mate.

Ouale adunate sunt marcate prin inscrierea initialei rasei si data ouarii. Ouale trebuie sa fie puse in incubatoarele pentru clocit cel mai tarziu dupa 3 zile, deoarece calitatile lor de incubatie se deterioreaza foarte repede. In cazul pastrarii oualor timp de o saptamana, capacitatea lor de clocire se reduce cu 10%, iar in cazul pastrarii lor timp de cel mult 10 zile , cu 15-20%. Conditiile de depozitare sunt 10-13 grade Celsius si o umiditate de 50-60%. In timpul perioadei de conservare, ouale vor fi asezate in pozitie verticala, usor inclinate, cu partea mai lata in sus. Intoarcerea lor nu este neaparat necesara, important fiind ca durata pastrarii sa nu depaseasca 10 zile.

Unii crescatori acorda o importanta deosebita culorii cochiliei: ouale mai pigmentate sunt, in general, mai putin fertile. De asemenea, ei evita incubarea oualor a caror coaja este rugoasa, care au forme anormale, sau sunt prea mici. Aceste oua sunt produse de femele la inceputul sezonului, si abia dupa 4-6 ouari se obtin ouale cu greutate si aspect normal.

Daca nu exista suporturi de carton, ouale pot fi tinute si culcate insa trebuie intoarse in fiecare zi la 180 de grade, pentru a-si pastra capacitatea de clocire. Pentru transportul oualor se folosesc ladite de transport pentru oua. Mijloacele de transport trebuie sa circule cu o viteza mai mica pentru a se evita gropile si denivelarile de pe drum.

Clocirea oualor

Ouale de fazan se clocesc intr-un interval de 24-25 de zile, cu exceptia raselor la care perioada de incubatie este de 27-28 de zile. Inainte de a fi introduse in incubator, ouale se vor lasa 24 de ore, dupa transport, pentru a se "odihni".

Clocirea artificiala

In clocitorile fermelor de fazani se folosesc incubatoare automate universale. Pentru nevoile crescatorilor amatori de pasari se produc diferite sisteme de incubatoare plate, cu o capacitate de 100-1000 de oua, cu indicatori tehnici foarte buni.

In incubatorul cilindric, ouale sunt puse in cate 4 serii, la intervale de cate 5 zile. Temperatura se mentine constant la 37,8 grade iar umiditatea relativa la 52-56%. In cazul alimentarii cu prima si cea de-a doua serie, portile de ventilatie sunt deschise la jumatate, iar dupa introducerea si celei de-a 3-a si a 4-a serii sau cand incubatorul este plin, se deschid in totalitate. Umiditatea relativa se mentine prin vaporizarea apei din tavi si prin deschiderea gurilor de ventilatie.

Ouale se intorc la fiecare 2-4 ore, pana in ziua a 21-a. prima examinare de control se realizeaza in cea de-a 7-a zi, iar cea de-a 2-a, in a 21-a zi. Timp de 5-6 ore temperatura este ridicata la 39,5 grade, iar umiditatea relativa se mentine la 65-70%. In timpul clocirii, temperatura poate fi marita pana la 40 de grade Celsius.

In ultimele zile ale incubatiei se intensifica schimbul de proteine al embrionilor iar temperatura lor creste. Pentru a nu se incalzi prea tare, zilnic, de preferinta dimineata, ouale sunt stropite cu apa de baut, fiarta si filtrata, cu o temperatura de 38 grade.

In fiecare dimineata, se va lasa usa incubatorului deschisa 5 minute, apoi progresiv pana la 15 minute dupa 15 zile.

Incubatoarele plate sunt construite cu diferite sisteme de incalzire. Unele au sisteme de incalzire dispuse deasupra oualor si, drept rezultat, ouale care sunt in zona centrala, in imediata apropiere a acestor sisteme de incalzire, se incalzesc mai mult, in comparatie cu cele aflate pe margine. Acest inconvenient este inlaturat prin mutarea periodica a oualor.

Alte incubatoare au sisteme de incalzire a vasului cu apa iar umezit si incalzit are temperatura necesara in intreaga camera de clocire. La inceput este mentinuta temperatura de 37,5 grade, iar in ultimele 4 zile ea urca la 39 grade. Umiditatea relativa a aerului este de 60%, iar in ultimele zile de crestere pana la 70-80%. Racirea se realizeaza la fel ca in cazul incubatoarelor circulare.

Ouale din incubatoarele plate se intorc din cea de-a 3-a zi pana la iesirea puilor, la fiecare 8 ore sau de 3 ori pe zi.

Incubatoarele plate cu un volum mai mic reactioneaza la temperatura din camera, care trebuie sa fie mentinuta la o valoare relativ egala. Camerele in care sunt asezate trebuie sa fie aerisite mai des si la un interval mai scurt de timp. In incubatoarele mai mici mai lipsesc aparatele pentru masurarea umiditatii, iar clocirea se controleaza prin masurarea temperaturii aerului in camera de clocire.

Dupa iesirea din oua si uscare, puii de fazani sunt asezati intr-o baterie de custi. Daca se foloseste o lampa cu infrarosii, aceasta se ridica la 40 cm deasupra puilor, iar ulterior la 60 cm.

In cazul cresterii naturale, ouale se clocesc direct pe pamant, unde se racoresc si absorb umiditatea necesara pentru dezvoltarea normala a embrionilor.

Intarzierea ecloziunii se datoreaza temperaturii scazute din incubator sau eclozionator, a calitatii scazute a oualor (vechi). Daca temperatura este prea ridicata, ecloziunea intarzie, creste concentratia de dioxid de carbon, puii vor avea abdomen mare si murdari de continutul oului.

Ecloziunea prematura este datorata temperaturii prea ridicata in eclozionator. Apar pui de talie mica, cu embrion uscat.

Daca avem exces de aerisire, rezultand o umiditate scazuta in eclozionator, coaja oului se sfarama usor, membrana devine elastica, de consistenta cauciucului, si puiul moare asfixiat.

Daca avem umiditate prea scazuta in eclozionator coroborata cu oua vechi sau pastrate incorect, aerisire insuficienta sau supraincalzirii camerei de ecloziune, exces de umiditate in incubator, puii cresc foarte mari si nu pot iesi din ou, murind sufocati. Aceasta se mai datoreaza si oscilatiilor de temperatura si in mod special supraincalzirii in primei saptamani a incubatorului, incubatiei la o temperatura foarte scazuta sau foarte ridicata.

Embrionii mor in ou, datorita excesului de temperatura in incubator in timpul primelor 15 zile, neintoarcerii oualor deloc sau neregulat.

Temperatura foarte ridicata in incubator produce hemoragii si moartea embrionilor in special intre a 3-a ti a 15-a zi de incubatie. Temperatura prea ridicata in eclozionator in timpul zvantarii puilor ii face foarte nervosi.

Clocirea naturala

Multe rase de fazani nu clocesc ouale atunci cand sunt crescuti in mediul artificial sau atunci cand volierele sunt stramte. De aceea, crescatorii de fazani prefera sa foloseasca gaini sau curci pentru clocirea oualor de fazani. Sunt preferate gainile care sunt mai linistite si nu ciupesc ouale de fazan. Clostile trebuie mai intai deparazitate pentru a se obtine pui sanatosi si cu o vitalitate crescuta.

Clocirea oualor de fazan se deosebeste de clocirea altor pasari de curte. Embrionii se dezvolta normal numai atunci cand au o umiditate suficienta si solul este racit. Daca in cuibar exista fan sau paie, care impiedica ouale sa atinga pamantul, rezultatele clocirii sunt proaste - fie embrionii mor, fie puii se nasc morti.

Crescatorii de fazani trebuie sa aleaga locul de cuibar intr-o poiana cu iarba, daca se poate intr-o depresiune naturala. Alaturi de cuibar se pune niste fan, muschi sau frunzis, care trebuie sa aiba intotdeauna contact cu pamantul iar atunci cand se usuca, trebuie stropite cu apa rece.

Inainte de a fi pusa pe oua, closca trebuie obisnuita sa cloceasca. Ea este pusa pe niste oua incalzite, seara, dupa ce a fost hranita si a baut apa, intr-o camera intunecata, in decurs de doua pana la trei zile. Daca ea ramane asezata peste aceste oua, ele trebuie schimbate cu cele de fazan. Sub gainuse se pun zece oua, sub gaini cate 15 oua iar sub curci 25 de oua. Clostile se ridica in fiecare seara de pe oua, pentru a fi hranite cu furaje din cereale. Furajele cu multa apa nu sunt indicate deoarece pot provoca colici si alte deranjamente ale stomacului. La inceput, clostile sunt ridicate de pe oua pentru o perioada scurta - in prima saptamana pentru maxim 10 minute, in cea de-a 2-a saptamana pentru un sfert de ora, iar ultimele zile pentru 20 de minute. Astfel, ouale se racoresc iar closca se poate hrani si adapa. Unii crescatori de fazani considera ca prin atingerea pamantului ouale se racoresc suficient si de aceea ridica closca de pe cuib o data la 2 zile. In cea de-a 23-a zi, puii de fazan incep sa dea semne de viata si ies din oua in urmatoarele 2 zile. Pentru usurarea iesirii puilor din oua, acestea sunt stropite, din cea de-a 18-a zi, cu apa de baut fiarta, care o temperatura de 39-40 grade. Dupa ce puii au iesit din oua, cuibul este curatat de coji iar closca si puii sunt lasati in locul unde vor fi crescuti.

7. HRANIREA FAZANILOR

Exista mai multe modalitati practice de hranire a fazanilor. Unii crescatori de fazani considera ca aceste pasari trebuie hranite cu cat mai multe produse de origine naturala, cu un continut de peste 30% in proteine. Altii prefera o alimentatie combinata cu diferite amestecuri de furaje, la care se adauga si hrana naturala, de origine animaliera. In unele ferme se folosesc furaje combinate, care contin 18-20% proteina cruda pentru fazanii care sunt scosi sub cerul liber pentru a fi crescuti. Restul de hrana necesara de origine animaliera il gaseste in natura.

Functie de varsta si starea fiziologica, cerintele de apa, proteina, lipide, minerale si vitamina difera.

Proteinele indeplinesc importante functii plastice, energetice si biologice. Sunt formate din aminoacizi, unii neputand fi sintetizati de organism si de aceea trebuie sa fie luati din proteinele din furaje. Un continut mai bogat in proteine si aminoacizi esentiali, cu valori energetice ridicate, poate conduce la un consum mai redus de hrana. Pasarea isi regleaza consumul pana la nivelul necesarului energetic.

Energia metabolizanta rezulta din energia bruta a furajelor din care se scad pierderile de energie prin fecale, urina si gaze de fermentatie

Celuloza este un poliglucid ce alcatuieste tesuturile, cu o structura fibrilara. Ea nu este macerata de fermentii digestivi, ci numai de bacteriile de fermentatie din tubul digestiv. Prezenta celulozei, in limite minimale, realizeaza un tranzit digestiv normal.

Grasimile sunt sintetizate dina alimente cu ajutorul zaharurilor din cereale.

Substantele minerale contribuie la metabolismul glucidelor si lipidelor, mentinerea presiunii osmotice. Carenta furajelor in substante minerale, duce la afectiuni grave in organism: anemii, distrofii osoase, aberatii de gust, carente care pot fi fatale. Prea mult calciu in furaj, determina diminuarea absorbtiei de mangan si zinc. Manganul asigura evitarea deformarii articulatiilor si oaselor. Deficienta de zinc duce la deformari ale membrelor, ingrosarea articulatiilor si pielii de pe picioare si degete.

Vitaminele asigura reglarea metabolismului fiind indispensabil, insuficienta, lipsa si excesul de hrana produc boli grave - vitaminoze.

Frontul minim de hranire este:

-          0-7 zile - minim 1,5 cm/pui

-          8-40 zile - minim 3 cm/pui

-          peste 40 de zile - 5 cm/pui

In voliere hranitorile se disperseaza uniform pe toata suprafata, sub adaposturil acoperite.

Hranirea fazanilor in conditii casnice

Crescatorii amatori de fazani considera ca nu exista o alimentatie de tip standard pentru toate rasele de fazani, deoarece cerintele difera in functie de fiecare pasare. Ei au constatat ca la fazanii din rasa incornorata si stralucitor nu trebuie sa li se dea furaje din cereale, bogate in grasimi.

Tainul zilnic trebuie sa fie mai diversificat. Nucleul este constituit din: cereale - grau, orz, ovaz, porumb, mei, tarata de grau; soia, mazare, seminte de floarea soarelui, samanta de conopida, jir, sroturi sau furaj concentrat, alcatuit din turte macinate, cu un continut bogat de proteine si saruri minerale / de floarea soarelui, soia, alune, plante radacinoase - cartofi, sfecla furajera, morcovi, ridichi; furaje verzi - varza, salata, spanac, urzica, lucerna, macris, fructe - de salcam alb, soc, paducel, afine, maces. Dintre alimentele de origine animala sunt de preferat faina de oase si cea de peste, urda, zer, omizi, gandaci, oua de furnici.

In primele 3 zile dupa nasterea puilor, fermele de fazani folosesc o hrana mai dietetica, care sa-i ajute pe nou nascuti sa se dezvolte. Se foloseste un amestec format din pesmeti bine faramitati (30-35%), urluiala de porumb (20-25%), 40% amestec de urluiala de grau, ovaz si orz decojit, mei si 10% lapte praf. Este de dorit sa se adauge si 2-3% substante minerale. Pesmetii pot fi amestecati si cu furaje combinate, la care se trece, in totalitate sau partial, dupa cea de-a 3-a zi.

In timp ce puii de la pasarile de curte se hranesc in special cu furaje combinate, principala hrana a puilor de fazan care se afla in libertate o reprezinta insectele - in prima saptamana in jur de 85%, in cea de-a 2-a 60-65%, iar in cea de-a 3-a in jur de 50%. Din acest considerent, puii de fazan trebuie indreptati spre o asemenea hrana sau spre furaje combinate cu o concentratie ridicata de proteine.

In amestecul de furaje se adauga de obicei si cate un ou bine fiert - unul la 15 pasari - sau numai galbenusul, la inceputul primei saptamani, precum si iaurt, dupa posibilitati. Hrana de origine animaliera poate fi inlocuita cu carne, aruncata in carne fiarta. La sfarsitul saptamanii, ratia zilnica este imbunatatita cu iarba verde, foarte bine tocata. Hrana se da de 6 ori pe zi in intervale egale de timp, pentru a se evita inacrirea.

Din cea de-a 4-a sau a 5-a zi, puii de fazani incep sa se hraneasca cu terci de oua, denumit si caimac de oua. Acesta se prepara in felul urmator: se bat 4 oua in 330 grame de lapte, la care se adauga 2 lingurite de faina de ovaz. Terciul se fierbe pana cand incepe sa se ingroase.

Numarul oualor poate fi micsorat in cea de-a 2-a saptamana. Dupa implinirea varstei de 4 saptamani se mareste cantitatea de mei, orz, in general de cereale. In cea de-a 3-a luna, fazanii aflati in crestere se hranesc ca si adultii.

In fermele pentru cresterea fazanilor sunt raspandite mai multe sisteme de hranire a puilor. In ratie se regasesc diferite fainuri, la care se adauga lapte fiert, gris, orez, iaurt. La multe ferme se prefera folosirea furajelor combinate moderne, pentru fiecare categorie de varsta. Aceasta alimentatie este completata de existenta unei curti cu surse de hrana naturala. Ratia zilnica incepe de la 3-5 grame si ajunge, in cazul adultilor, la 80-85 de grame.

In cazul fazanilor adulti trebuie sa se acorde o atentie deosebita pregatirii pentru sezonul de inmultire. Acestor pasari le sunt date tot mai multe alimente cu vitamine, in scopul cresterii fertilitatii si cresterii vitalitatii puilor. Se poate da si orz, ovaz, precum si o cantitate mai mare de furaje verzi si suculente intr-o combinatie echilibrata.

Hranirea puilor de fazan

Metabolismul si ritmul de crestere la puii de fazan sunt foarte active si, pana la 4 luni (la deplina dezvoltare), se vor asigura mai multe retete de hrana, diferite ca valoare nutritiva si energetica, in concordanta cu nevoile organismului intr-un anumit stadiu de dezvoltare.

In general sunt multi crescatori care sustin ca puii de fazan nu pot fi crescuti fara larve de furnici, fapt infirmat de zootehnica. Este dovedit ca puii de fazan pot fi crescuti in bune conditii cu closti artificiale, asigurand ratii nutritive bine echilibrate din punct de vedere proteino - vitamino - mineral.

Pentru fiecare kg de amestec de nutret se adauga 40 mg vitamina A, 7,2 mg vitamina D2, 30 mg vitamina B2. Cand unele sortimente nu pot procurate, pot fi inlocuite cu altele conform cu echivalentele cunoscute in normele de alimentatie a animalelor domestice.

Prima hranire se va face la 24 de ore de la nastere.

Cresterea penajului si colorarea se asigura prin prezenta in ratie a sroturilor de floarea soarelui si de soia, precum si a premixului care contin aminoacizi esentiali din grupa sulfonica. Acesta mai contine o serie de antibiotice necesare pentru apararea organismului fata de bolile infecto-parazitare.

Model de ratie pentru puii de fazan

Sortiment de furaj:

-          faina de porumb

-          faina de orz cernuta

-          faina de ovaz cernuta

-          faina de grau furajer

-          sroturi de soia, floarea soarelui

-          tarate de grau

-          oua de fierte tari tocate

-          lapte praf ecremat

-          faina de fan de lucerna

-          faina de carne, sange, peste

-          drojdie de bere furajera

-          morcovi rosii sau nutret verde (lucerna)

-          faina de scoici (creta furajera)

-          faina de oase

-          sare de bucatarie

In primele 3 zile de viata, puilor de fazan li se administra in ratia de hrana exclusiv un amestec format din oua fierte tocate foarte marunt, in parti egale cu faina de porumb. Din a 4-a zi se incepe hranirea cu amestecul din reteta prezentata in tabel, din care insa se elimina faina de fan, care se introduce in ratie abia dupa varsta de 14 zile, alternand cu tainuri formate din oua si branza de vaci care se reduc treptat, scotandu-se complet din furajare dupa varsta de 10 zile.

Tainul de nutret concentrat se poate administra fie uscat (reprezentand jumatate din cantitatea de cereale - fainuri, cereale, sroturi, tarate), fie si umed, reprezentand restul nutreturilor. Amestecul umed se va administra in tainuri mici, atat cat se consuma in totalitate la o masa, la inceput de 2-3 ori pe zi, rarindu-se pana se ajunge la un tain.

Cantitatea de nutret consumata zilnic de un pui de fazan este relativ mica; in primele 3 saptamani de viata, de exemplu, un pui consuma 330-350 g, respectiv 2-3 g zilnic, in primele 3 zile de viata, ajungand la 30-35 g/zi la varsta de 2 saptamani.

In apa de baut este bine sa se adauge hipermanganat de potasiu in proportie de 1%. In ziua a 2-a si a 3-a se administreaza streptomicina in apa de baut, fiarta si racita (2 g la 10 litri de apa). In perioada 4-7 zile, se administreaza Eritrom 6% s.a., 1 g la un litru de apa, asociat cu vitamina A, D3, E si C - 1 g - 1 litru de apa. In ziua 23-27, se administreaza, de asemenea, Eritrom sau Flumequinorom.

La varsta de 15 zile se executa prima vaccinare impotriva pseudopestei, cu vaccin viu, liofilizat, tulpina La Sota, Avipestisota. La 24 de zile se face a 2-a vaccinare antipseudopesta aviara, cu vaccin "Avipestiosota", viu, liofilizat, tulpina La Sota, conjunctiva.

In saptamana a 6-a poate aparea fenomenul de picaj; se micsoreaza densitatea si la nevoie se taie ciocul. Se izoleaza puii cu fenomene de picaj sau canibalism. In jurul varstei de 42-44 zile, se executa a 3-a vaccinare, cu vaccin PESTIHOLVAC, inactivat, uleios, mixt, contra pseudopestei aviare si holerei aviare, subcutanat, in regiunea cefei sau intramuscular, in muschii coapsei, pieptului sau aripii. Nu se va face vaccinarea la pasarile care prezinta avitaminoze, bolnave de micloplasmoza, colibaciloza, bursita infectioasa, salmoneloza, coriza, holera, tuberculoza, coccidioza sau alte boli parazitare, deoarece nu se imunizeaza corespunzator. Inainte, in ziua si dupa vaccinare, se administreaza in apa de baut, vitamina A, D3, E si C si un antimicrobian cu spectru larg. Se efectueaza tratament individual, , odata cu vaccinarea, cu fenilbenzadol sau tetramisol, contra singamozei, odata cu scoaterea puilor in voliere.

La varsta de 75 de zile se efectueaza a 4-a vaccinare cu vaccin PESTIHOLVAC contra pseudopestei si holerei. La 125 de zile, se executa a 5-a vaccinare cu acelasi vaccin. In continuare se executa vaccinarile din 2 in 2 luni.

Din saptamana a 8-a se introduce sare in apa de baut - 5g/litru de apa.

Hranirea si exploatarea fazanilor adulti destinati reproductiei

Fazanii adulti care formeaza efectivul matca cu destinatie pentru reproductie in voliere care pentru lunile de iarna trebuie sa aiba un sopron pentru adapostire si tufisuri formate din arbusti in care pasarile se pot ascunde.

In mod obisnuit, volierele se amenajeaza la marginea unei paduri sau chiar in padure sau langa o liziera sau palcuri de pomi si arbusti, pe un teren usor inclinat si bine drenat, bine inierbat cu vegetatie valoroasa (lucerna, trifoi), cu expozitie spre sud.

Inainte de popularea volierelor, fazanii se vaccineaza antipestos.

Volierele sunt imprejmuite cu plasa de sarma si acoperite cu acelasi material. In voliere se amenajeaza un compartiment de ouat si un compartiment de iernat. Voliera de iernat este captusita in exterior cu pereti din stuf sau coceni.

Pentru timp de iarna, fazanii sunt intretinuti in aceste voliere de iernat, in grupe mari formate dintr-un numar mare de familii (o familie este formata din 6 fazanite si un fazan). Pentru fiecare 50 de familii (300 de fazanite si 50 de fazani) se asigura o rezerva de masculi, in numar de 10-12 capete.

Hranirea fazanilor adulti

Pe timpul friguros, furajarea se face sub adaposturi de hranire (in voliere de iernat), administrand ratia de hrana in hranitori semiautomate, plasate pe niste suporti la o inaltime de 8-10 cm de sol.

Este interzis a se hrani reproducatorii cu furaje concentrate combinate preparate pentru pui, deoarece contin substante care reduc sau opresc ouatul.

Ratia de hrana este formata dintr-un amestec de graunte de porumb 35%, mei 20%, canepa 10%, floarea soarelui 5%, soia 5% si spartura de orz sau de grau 25%. In acelasi timp se asigura zilnic circa 10 g de radacinoase pentru fiecare fazan (morcovi, sfecla, napi), care pe timpul geros se ridica pentru a nu ingheta si a produce tulburari digestive, Administrarea ratiei zilnice de hrana se face o singura data pe zi, dimineata, mereu la aceeasi ora.

De la 1 ianuarie se schimba si ratia de furaje, cu furaj special pentru stimularea activitatii sexuale.

Inainte de a incepe perioada de ouat (luna mai), fazanii se introduc in voliere speciale de ouat, in vederea pregatirii fazanilor pentru ouat si reproductie. Ratia de furaj pentru aceasta perioada trebuie sa asigure un raport 1:3,5 la 1:4,5 proteina animala (faina de carne, sange, cadavre, peste), continut echilibrat de saruri minerale (3-4% din ratie) si vitamine. Cu 4 zile inaintea introducerii in boxele de ouat se administreaza in apa de baut fenbentazol sau tetramisol. Inainte de introducerea in voliere se va face vaccinarea cu vaccinul bivalent PESTIHOLVAC, antipseudopestei si antiholerei aviare.

In perioada de reproducere ratia se administreaza in doua tainuri, dimineata , intre orele 7-8, si seara, la orele 16-17, sub forma unui amestec de graunte intregi

Amestecul umed va fi format din 5g de uruiala de porumb, 5g uruiala de orz, 5g tarate de grau, 5g srot de floarea soarelui, 5g faina de carne, 5g morcovi rasi, 2g de fan de lucerna, 1g de creta furajera sau faina de scoici si 0,25g sare de bucatarie si 1g de untura de peste pentru fiecare fazan, respectiv circa 35g nutret umed. Lichidul cu care se va umecta amestecul de concentrate de mai sus va fi apa in care se dizolva sarea sau lapte proaspat smantanit.

In amestec se mai poate adauga 5g cartofi sau napi cruzi rasi. Atunci cand este posibil, nutreturile suculente (morcovi, cartofi, napi) se pot inlocui cu nutret verde (lucerna, trifoi), iar mai tarziu, in lipsa furajului verde, cu faina de fan in cantitati echivalente )1g faina corespunde la 5g nutret verde - raport 1:5).

Daca lipseste untura de peste, in ratie se asigura vitamina A 100 micrograme, vitamina D3 1-2 micrograme si vitamina D2 30-50 micrograme/cap de fazan.

Consistenta amestecului umed trebuie sa fie sub forma de pasta ferma, nu sub forma de terci.

Tainul de seara, format din boabe de cereale intregi, va asigura zilnic pe cap de fazan cate 10g porumb boabe, 10g ovaz incoltit (cu coltul in faza de culoare alba) si 5g amestec de seminte mici (canepa, mei, sorg).

Fazanilor li se poate asigura la discretie nutret suculent (sfecla furajera sau morcovi), ca si pietricele si nisip mare, in amestec cu carbune de lemn, cochilii de scoici sfaramate.

Administrarea tainurilor trebuie sa se faca la ore cat mai regulate, de dorit de catre aceeasi persoana cu care pasarile s-au obisnuit, imbracata in haine mereu de acelasi fel, de aceeasi culoare, intrucat pasarilor li se creeaza reflexe conditionate. In momentul administrarii ratiei, ingrijitorul este bine sa fluiere o melodie, mereu aceeasi, cu care fazanii se obisnuiesc si vin sa manance imediat ce o aud.

O regula generala in tratamentul fata de puii de fazan sau de pasarile adulte este ca ingrijitorul sa se poarte calm, linistit, cu multa blandete, spre a nu stresa pasarile si a le obisnui mai mult cu captivitatea.

Adaparea fazanilor

Pentru fiecare gram de hrana consumata, necesarul de apa este de 2,5 ml/pui, si de 4 ml/fazan adult, crescand odata cu varsta:

-          1 saptamana - 15 ml/cap/zi

-          2 saptamani - 25 ml/cap/zi

-          3 saptamani - 45 ml/cap/zi

-          4 saptamani - 55 ml/cap/zi

-          5 saptamani - 70 ml/cap/zi

-          6 saptamani - 80 ml/cap/zi

-          7 saptamani - 90 ml/cap/zi

-          8 saptamani - 100 ml/cap/zi

-          9 saptamani - 110 ml/cap/zi

-          10 saptamani - 120 ml/cap/zi

-          3-5 luni - 150 ml/cap/zi

-          peste 6 luni - 250 ml/cap/zi

Consumul de apa, se dubleaza, de regula, cand temperatura aerului creste de la 21 de grade la 35 de grade. Se recomanda ca pana la 10 zile, apa sa fie administrata la temperatura halei de crestere.

Frontul de adapare minim este:

-          3-4 zile - circa 0,2 cm/pui

-          pana la 7 zile - 0,4 cm/pui

-          pana la 40 de zile - 0,8 cm/pui

-          peste 40 de zile - 1 cm/pui

Adapatorile din halele de crestere se vor amplasa pe cutii cu capac din plasa de sarma, pentru evitarea umezirii asternutului si implicit dezvoltarea microbilor si mucegaiurilor.

8. MALADIILE FAZANILOR

Fazanii, ca si celelalte pasari, pot fi victimele unor boli de origine foarte variate. Acestea pot fi clasificate prin prisma cauzelor care stau la baza producerii lor:

1.      Maladiile determinate de lipsa anumitor elemente - asa-numitele maladii de carenta - sunt produse de o alimentatie prea putin variata si care contine prea putine substante vegetale proaspete. Exemplu de aceste boli sunt rahitismul si avitaminozele.

2.            Maladiile datorate absorbtiei elementelor daunatoare, adica intoxicatiile si autointoxicatiile.

3.            Maladiile produse de actiunea elementelor vii:

-          parazitozele (de origine animala si vegetala), care pot fi interne sau externe.

-          Virozele sau infectiile cu diverse microorganisme (microbi sau virusi).

Masurile de prevenire a imbolnavirilor constau in asigurarea igienei adaposturilor, dezinfectia oualor inainte de incubatie si a incubatoarelor, izolarea elementelor bolnave, vaccinari impotriva diferitelor boli. In cazul aparitiei unei epidemii sau a unui focar de infectie, se va apela obligatoriu la ajutorul unui medic veterinar, singurul in masura sa stabileasca ce masuri trebuie luate pentru remedierea situatiei.

9. FUNDAMENTAREA PRODUCTIEI

Pentru 1000 pui livrabili:

1.      reproducatori: 58 de capete, din care

-          femele - 48

-          masculi - 8

-          rezerva masculi - 2

2.      oua total obtinute: 2110 bucati, din care

-          necorespunzatoare - 210 (10%)

-          bune pentru incubatie - 1900

3.      pui de 1 zi (min 75%) - 1425 capete

4.      pui de 50 de zile (16% pierderi) - 1200 capete

5.      pui de 150 de zile (pierderi 10%) - 1080 capete

6.      pui peste 150 zile - 1000 capete

Aceasta fundamentare se poate modifica functie de dotarile tehnologice, calitatea hranei reproducatorilor si a puilor exigenta aplicarii stricte a prevederilor sanitar veterinare.