Constructia sistemelor informatice

Constructia sistemelor informatice

Multe organizatii examineaza metode diferite de constructie a unui sistem informatic nou.Identificarea variantei constructive optime se poate realize luand in considerare mai multi factori,dintre care:

determinarea strategiei de realizare a sistemului informatic,care trebuie sa fie compatibila cu arhitectura informationala,a firmei

extinderea controlului asupra sistemului informatic aflat in afara sistemului informatic,pentru ca integritatea datelor si conexiunile in sistem sa nu fie afectate.

Dintre cele mai cunoscute metode de constructie a sistemelor informatice,se pot mentiona urmatoarele:

metoda ciclului de viata a sistemului informatic

prototipul

pachete software pentru aplicatii

dezvoltarea de catre utilizatorii finali a sistemelor informatice

sistemele informatice outsourcing.

Metoda ciclului de viata a unui sistem informatic

Aceasta metoda se bazeaza pe faptul ca un sistem informatic are un ciclu de viata similar cu orice organism viu,cu o perioada de inceput,una medie si una finala.Concret,ciclul de viata al unui sistem informatic are sase etape:

definirea proiectului

studiul sistemului

proiectarera

programarea

- instalarea

evaluarea rezultatelor dupa implementare

Fiecare etapa este alcatuita din activitati principale,care trebuie terminate inainte de a trece la etapa urmatoare.

Etapa de definire a proiectului se concentraza asupra propunerii de a unui nou sistem informatic.In aceasta etapa a ciclului de viata se determina daca lansarea unui proiect pentru realizarea unui sistem informatic nou se justifica sau se recomanda modificarea celui existent.Acest lucru se poate stabili analizand problemele cu care se confrunta organizatia si determinand daca aceste probleme pot fi rezolvate sau nu printr-un sistem informatic nou.In plus,in aceasta etapa se identifica obiectivele generale,se specifica scopul proiectului si se realizeaza un plan de eleborare a proiectului.

Studiul sistemului este etapa in care sunt analizate problemele sistemelor existente,se definesc obiective care urmeaza a fi atinse si sunt evaluate diferite solutii alternative.In aceasta etapa,se analizeaza fezabilitatea fiecarei solutii.Toate informatiile obtinute in timpul fazei de studio a sistemulor vor fi utilizate pentru a determina cerintele software ale sistemului informatic.

Proiectarea este urmatoarea etapa,in care se definesc solutii cadru si conceptuale si se stabilesc specificatiile de proiectare fizica si logica pentru solutia de sistem aleasa.In principiu,exista doua niveluri de proiectare,proiectarea de ansamblu (generala) si proiectarea de detaliu,care are scopul de a rafina solutiile cadru.Proiectarea de detaliu se va finaliza prin eleborarea solutiei detaliate a sistemului informatic.

Programarea este etapa in care se realizeaza translatarea specificatiilor de proiectare,stabiliota pe baza structurii informatice create in fazele de proiectare,in instructiuni program (soft).Analistii de sistem lucreaza cu programatori pentru a pregati specificatiile fiecarui program in parte.Aceasta se refera la ce va face fiecare program in parte,limbajul de programare folosit,definirea intrarilor si aiesirilor,logica procesarii,planificarea procesarilor si a procedurilor de control.

Inplementarea este ultimul pas,in care sistemnul informatic cel nou sau cel modificat devine operational.Aceasta etapa consta in testare,instruire si conversie.Un plan de conversie ofera  o planificare detaliata a tuturor activitatilor necesare pentru a inplementa noul sistem sau cand sistemul convertit este nou.

Testarea componentelor sistemului informatic se va concretiza in verificarea modului de functionare,fiabilitate si masura in care acestea raspund cerintelor formulate initial.

Integrarea componentelor si testarea finala a sistemului se realizeaza prin reuniunea modulelor (componentelor) intr-o formula unitara si verificarea functionalitatii acesteia.

Etapa postimplementare consta in utilizarea,mentenantei si evaluarea sistemului dupa ce a fost implementat.Tot in aceasta etapa se pot face modificarile necesare pentru a imbunatati performantele sistemului informatic,sa corespunda noilor cerinte.

Limitele metodei ciclului de viata.Metoda ciclului de viata este inca utilizata pentru constructia sistemelor mari de procesare a tranzactiilor si pentru sistemele informatice destinate managementului organizatiei (MIS),unde cerintele informationale sunt structurate si bine definite.Totusi,aceasta metoda are limite de aplicare sin u este recomandata pentru sistemele informatice de dimensiuni mici.

Dintre limitele acestei metode pot fi mentionate urmatoarele:

necesita o perioada de timp foarte mare pentru colectarea informatiilor si pregatirea specificatiilor informationale necesare.Poate dura ani de zile pana cand va fi instalat sistemul.Datorita acestui consum de timp,cerintele informationale se pot modifica inainte ca sistemul sa devina operational

nu este flexibil si nu permite schimbari

nu este corespunzator pentru aplicatii orientate pe sustinerea procesului de adoptare a deciziilor.Factorii de decizie,adesea nu-si pot specifica in avans nevoile informationale.Formal,specificarea cerintelor poate crea probleme deosebite pentru constructia sistemalor,datorita nivelului inalt de incertitudine specific situatiilor decizionale nestructurate.

In timp au aparut mai multe dezvoltari ale modelului ciclului de viata cautand adaptarea la noile cerinte ale modelarii obiect.Dintre modelele care sau consacrat,se pot mentiona urmatoarele:

modelul cascada

modelul in V

modelul spirala

modelul in X modelul in W

modelul evolutiv

modelul RAD (Rapid Application Development).

Modelul cascada (waterfall model) a fost elaborate de W.W.Royce la inceputul anilor l970.Este un model de referinta in literatura de specialitate si se caracterizeaza prin parcurgerea secventiala a fazelor ciclului de viata.

Modelul in V este o varianta a modelului cascada care adduce elemente calitative noi.Un element carecteristic al modelului este introducerea conceptelor de sistem si subsistem,aplicandu-se teste explicite pentru cresterea controlului asupra modulului in care se desfasoara etapele.

Modelul W reia ideea modelului in V,pe care il dezvolta si perfectioneaza prin integrarea activitatilor de validare la nivelul fazelor de proiectare.

Modelul evolutiv porneste de la realizarea unui studio initial al obiectivelor viitorului sistem informatic,a carui arhitectura este definite ulterior.Fiecare componenta astfel definite isi va urma propiul ciclu de viata,urmand sa fie livrata beneficiarului in momemntul finalizarii.Integrarea componentelor interactive se bazeaza pa arhitecturi deschise si flexibile.

Modelul spirala eleborat de Barry Boehm,se bazeaza pe acelasi principiu ca si modelul evolutiv.Modelul presupune construirea mai multor prototipuri succesive in conditiile realizarii unei analize a riscului pe fiecare nivel in parte.Fazele de dezvoltare sunt reluate la fiecare iteratie in aceiasi siccesiune si presupun analiza riscurilor,realizarea unui prototip,simularea si testarea prototipului,determinarea cerintelor in urma rezultatelor testarii,validarea cerintelor,planificarea ciclului urmator.In centrul spiralei este plasata cunoasterea cerintelor si estimarea costurilor la nivel preliminar.