Hardware

Prin termenul de hardware se intelege orice componenta fizica ce intra in alcatuirea unui sistem de calcul, incepand de la unitatea centrala pana la mouse. Tot ceea ce reprezinta componenta fizica a unui sistem de calcul poarta denumirea generica de hardware. Orice computer este format dintr-o multime de componente, fiecare indeplinind un anumit rol, care contribuie la functionarea generala a calculatorului. Computerele actuale au o structura modulara, adica sunt formate din mai multe blocuri constructive numite componente hardware reprezentate de placi cu circuite integrate care puse laolalta duc la functionalitatea generala a sistemului de calcul.

Constructiv un sistem de calcul este format din doua mari componente: unitatea centrala si perifericele.

Unitatea centrala ia forma acelei cutii mari pe care o asezati fie pe birou, fie sub birou si care contine toate componentele necesare functionarii sistemului de calcul.

Perifericele reprezinta elemente hardware atasate unitatii centrale care permit fie introducerea sau afisarea datelor (periferice de intrare sau periferice de iesire), fie extinderea functionalitatii sistemului (periferice specifice sau periferice mixte). Tastatura si mouse-ul, de exemplu, sunt periferice de intrare in timp ce monitorul si imprimanta sunt periferice de iesire. Placa de sunet este un periferic mixt, deoarece permite atat intrarea cat si iesirea informatiilor. Un calculator poate functiona foarte bine fara nici un fel de elemente periferice (cazul serverelor), insa elementele periferice pot fi atasate doar unei unitati centrale.

Functional un computer indeplineste 5 functii principale: functia de gandire, functia de memorare, functia de ascultare, functia de monitorizare si functia de comunicare. Functia de gandire este indeplinita de unitatea de sistem sau unitatea centrala de procesare. Functia de memorare o preia sistemul de stocare masiva, partea de ascultare este atribuita sistemului de control, in mod obisnuit format din tastatura si mouse, partea de monitorizare reprezinta responsabilitatea dispozitivului de afisare, in general monitorul, iar partea de comunicare este asigurata de porturile si magistralele de schimb de date, cum ar fi placa de retea, modemul etc.

Functia de gandire

Functia de gandire este asigurata, dupa cum spuneam, de unitatea de sistem sau unitatea centrala de procesare. Multi vad in aceasta unitate de sistem doar cutia ce contine componentele esentiale ale unui computer, insa lucrurile stau putin diferit. Calculatorul este o masina electrica si deci are nevoie de electricitate pentru a functiona. Cutia de tabla reprezinta carcasa sistemului si are rolul de a grupa impreuna componentele necesare functionarii si de a furniza energia electrica prin intermediul sursei de alimentare. Multi considera ca fiind lipsit de importanta aspectul carcasei si al sursei de alimentare si tocmai de aceea pot sa apara in timp probleme majore. Functionand, componentele sistemului de calcul degaja o cantitate considerabila de caldura care in mod logic trebuie disipata. Acest proces este asigurat de ventilatoarele sursei si de cele ale procesorului. O carcasa inghesuita sau asezata intr-un loc lipsit de ventilatie duce la imposibilitatea circulatiei corespunzatoare a curentilor de aer din interiorul calculatorului, la supraincalzirea componentelor interne si inevitabil la defectarea sistemului de calcul. Sursele de alimentare sunt componente specializate in furnizarea curentului electric cu diferite caracteristici catre celelalte elemente ale computerului. Cea mai importanta caracteristica a sursei de alimentare este puterea debitata, un alt element mult ignorat. Necesarul de electricitate furnizat de sursa se calculeaza tinand seama nu numai de cea ce exista la un moment dat in sistemul de calcul, ci si de eventualele imbunatatiri aduse in timp calculatorului. Fiecare componenta din interiorul unui computer consuma o anumita cantitate de energie electrica. Daca sursa nu este capabila de a furniza energia necesara functionarii corespunzatoare a tuturor componentelor, calculatorul se va bloca frecvent sau nu se va comporta normal. De aceea este important ca in momentul imbunatatirii unui calculator sau la adaugarea unor componente suplimentare sa se verifice daca puterea sursei este capabila de a suporta noul consum al sistemului. In caz contrar, se recomanda o sursa mai puternica.

Placa de baza

Placa de baza reprezinta componenta principala a unitatii de sistem. Toate celelalte componente se conecteaza in diferite moduri pe placa de baza. La acest nivel se executa majoritatea functiilor unui calculator: se ruleaza programele, se afiseaza datele pe ecran, se preiau informatiile de la tastatura, se fac calculele si asa mai departe. Desi exista un numar impresionant de modele de placi de baza, structura lor este relativ asemanatoare. Functionalitatea si caracteristicile acestora sunt definite de alte elemente cum ar fi miroprocesorul, cipul BIOS, memoria, posibilitatile de extensie, porturile[1].

Microprocesorul[2]

Este "creierul calculatorului", partea care gandeste dintr-un sistem de calcul. In general microprocesorul se caracterizeaza prin doua elemente: "limbajul" pe care il intelege si numarul de operatii pe care le poate executa intr-un interval de timp. Limbajul inteles asigura compatibilitatea cu diferite programe si sisteme de operare. Orice procesor are un anumit set de instructiuni pe care le poate executa. In momentul in care programul trimite acel set de instructiuni, procesorul le executa. Daca programul trimite un alt set de instructiuni, procesorul nu stie cum sa le execute. De aceea, de exemplu, programele create pentru PC-uri (compatibile IBM) nu pot fi rulate pe calculatoarele Macintosh care au un alt tip de procesor. Este, daca doriti, la fel cu a-i solicita unui chinez in limba romana sa aduca o cana cu apa. Daca stie romana, o va aduce. Daca nu, nu.

Cea de-a doua caracteristica este una de performanta. Cu cat un computer poate executa mai multe instructiuni intr-un interval de timp, cu atat este mai performant. Un computer care poate face 5 miliarde de operatii pe secunda este mai rapid decat unul care face doar 5 milioane si deci, primul este mai performant. Numarul de operatii executate intr-o secunda este exprimat de frecventa procesorului, in Herti. La ora actuala procesoarele au depasit frecventa de 3 GHz. O asemenea componenta care "gandeste" degaja o imensa cantitate de caldura. De aceea procesoarele sunt echipate cu un sistem de disipare a caldurii, format dintr-un radiator din aluminiu si un ventilator. In absenta unui asemenea procedeu de racire un procesor s-ar defecta la cateva secunde de la pornire.

Memoria

Termenul de memorie este un termen foarte larg si cuprinde atat memoria de lucru cat si cea de BIOS iar unele persoane vorbesc de memorie chiar si atunci cand se refera la sistemul de stocare masiva. In privinta functiei de gandire a sistemului de calcul, ne vom referi aici la memoria RAM (Random Access Memory) sau memorie cu acces aleatoriu. Aceasta are rolul de "banc de lucru" pentru datele cu care lucreaza microprocesorul si reprezinta locul in care acesta isi stocheaza informatiile. Are forma unor placute cu circuite integrate localizate pe placa de baza iar cea mai importanta caracteristica o reprezinta capacitatea de stocare exprimata in octeti. Cu cat aceasta capacitate de stocare este mai mare cu atat microprocesorul va putea depozita aici o cantitate mai mare de informatie si prin urmare va putea lucra mai rapid. Memoria RAM reprezinta o memorie electronica, ce poate fi atat citita cat si scrisa fiind cel mai rapid tip de memorie. De aici deriva o alta caracteristica a memoriei RAM si anume viteza de acces exprimata de obicei in nano-secunde. Cu cat timpul de acces este mai mic, cu atat memoria RAM este mai rapida. La ora actuala majoritatea computerelor au intre 512 Mb si 1Gb memorie RAM. Capacitatea memoriei RAM limiteaza nu numai viteza calculatorului dar si tipurile de programe care pot rula. Singurul dezavantaj al acestei memorii il reprezinta volatilitatea, adica intreg continutul acesteia dispare in momentul in care am deconectat computerul de la sursa de energie electrica. Desigur, nu vom putea tine computerul pornit pana ne terminam lucrarea de licenta si nici nu vom putea scrie lucrarea de licenta intr-o singura zi. Trebuie deci sa existe si o alta modalitate de stocare nevolatila a informatiei pe care o vom discuta mai tarziu.

BIOS

Un calculator fara un program nu face absolut nimic. Nici macar nu porneste. Prin urmare, este necesar sa avem un program, oricat de mic, ce poate sa furnizeze computerului informatiile necesare pentru a porni si pentru a incarca alte programe mai complexe. Acest program se numeste sistemul de intrare/iesire de baza sau pe scurt BIOS (Basic Input/Output System) si este primul care face diferenta dintre un calculator si un ventilator. Are forma unui circuit integrat localizat pe placa de baza, circuit cu memorie proprie numita memorie ROM (Read Only Memory). In memoria sa se afla inregistrate permanent un set de rutine care asigura calculatorului caracteristicile sale de baza, inclusiv instructiunile de autotestare. Spre deosebire de memoria RAM in care se poate scrie si din care se poate citi, memoria ROM nu poate fi scrisa in mod curent si nici nu este volatila. Programul BIOS este scris printr-o tehnologie speciala de producatorul cipului BIOS iar sistemul poate oricand citi informatiile de acolo insa nu le poate modifica. Bazat pe o tehnologie de semiconductori cu oxizi metalici (CMOS), cipul BIOS consuma extrem de putina energie electrica. O zona speciala a memoriei sale poate fi totusi scrisa si este folosita pentru stocarea datei curente si pentru retinerea configurarilor facute la nivel de baza. Aceste informatii nu modifica modul de functionare al rutinelor de testare insa pot influenta functionalitatea de baza a computerului. Logic ar fi sa ne gandim ca asemenea informatii ar trebui sa dispara odata cu intreruperea alimentarii computerului. Nu este insa asa deoarece aceasta zona de memorie este protejata de o baterie speciala asemanatoare unei baterii pentru ceasurile electronice si care este situata pe placa de baza. Dupa cum spuneam, tehnologia CMOS consuma foarte putin astfel incat aceasta baterie poate asigura pastrarea informatiilor ani intregi. Acest lucru ar trebui sa va dea de gandit in momentul in care alegeti sa va protejati calculatorul la pornire prin stabilirea unei parole in BIOS pe care apoi o veti uita. Pe scurt, BIOS-ul se asigura ca toate componentele critice ale unui sistem exista si functioneaza corespunzator, dupa care incearca sa initieze secventa de pornire (numita si secventa de boot). Daca una dintre componentele vitale nu exista sau este defecta (spre exemplu memoria RAM) BIOS-ul emite un sir se semnale sonore, numit cod de eroare, afiseaza eroarea intalnita si asteapta interventia utilizatorului. De cele mai multe ori aceste erori sunt critice si necesita interventia unui personal specializat.

Setul de cipuri

Setul de cipuri (chipset) sau circuitele de suport fac legatura intre microprocesor si restul calculatorului. Acestea se refera la numeroasele circuite integrate, in general de mari dimensiuni, care preiau functii de ceas, controllere, convertoare de semnal si multe altele. Setul de cipuri este definitoriu pentru calitatea unei placi de baza si in general se constituie in criteriu principal de alegerea a unei placi de baza performante.

Functia de memorare

Discutam in capitolul anterior despre volatilitatea memoriei RAM. In momentul in care redactati o pagina folosind produsul Microsoft Word, o mare parte a acestui program impreuna cu documentul dumneavoastra se afla in memoria RAM, bancul de lucru al microprocesorului. Daca dupa ce ati scris 20 de pagini aveti "norocul" unei intreruperi de energie electrica, nu va ramane altceva de facut decat sa felicitati compania de electricitate si sa o luati de la capat daca in prealabil nu ati avut prudenta sa copiati continutul documentului dumneavoastra din memoria RAM intr-un sistem de stocare masiva. Sistemele de stocare masiva reprezinta modalitati diferite de conservare externa a informatiei iar caracteristica lor de baza este nevolatilitatea. Cu alte cuvinte, chiar daca opriti sistemul de calcul, continutul informational de pe aceste dispozitive nu se pierde. Cele mai cunoscute sisteme de stocare masiva sunt discul dur (Hard Disk), discheta si CD-ul.

Unitatile de disc dur (Hard disk)

Reprezinta combinatia ideala de viteza, capacitate de stocare si pret scazut, fiind practic o componenta standard a oricarui PC. Oricat de mare ar fi capacitatea memoriei RAM, totusi nu se pot incarca toate aplicatiile, documentele si sistemul de operare. Practic, tot ceea ce aveti pe calculator, inclusiv filmele, jocurile, programele de prelucrari statistice sau scrisorile de recomandare se afla in spatiul de pe discul dur. In momentul in care lansati in executie un program, microprocesorul copie acel program de pe discul dur in memoria RAM si executa apoi instructiunile necesare. Ori de cate ori sistemul are nevoie de un fisier pe care nu il are in memorie, acesta este locul in care il va cauta. Accesul la informatiile de pe discul dur este extrem de rapid (totusi mult mai lent in comparatie cu accesul la memoria RAM) ceea ce face din acest dispozitiv principalul mijloc de stocare al datelor.

Stocarea datelor pe discul dur se bazeaza pe principii magnetice. Acesta este format dintr-unul sau mai multe discuri rigide dispuse concentric, acoperite cu un strat magnetic, printre care se deplaseaza un set de capete de citire-scriere. Aceste capete au o forma aerodinamica speciala, astfel incat in timpul functionarii ele nu ating discurile ci planeaza pe o perna de aer la o distanta foarte mica fata de acestea. De aceea, socurile mecanice aparute in timpul functionarii duc la lovirea capetelor de suprafetele magnetizate ceea ce determina desprinderea de particule microscopice care mai apoi se vor "plimba" pe suprafata discurilor provocand aparitia altor sectoare defecte. Aceasta este explicatia faptului ca odata aparute sectoare defecte pe un disc dur, ele au tendinta de a se multiplica.

Principalele caracteristici ale unui disc dur sunt capacitatea de stocare si viteza de acces. Cu cat capacitatea de stocare, exprimata in octeti, este mai mare, cu atat vom putea stoca un numar mai mare de documente, respectiv cu cat viteza de acces este mai mare - sau timpul de acces este mai mic - cu atat documentele se vor incarca mai repede. La ora actuala discurile dure au capacitati de stocare cuprinse intre 120 si 200 Gb.

Unitatile de discheta

O buna perioada de timp dischetele au reprezentat singurul mijloc de stocare masiva a informatiilor. Ieftine si interschimbabile, dischetele s-au impus mai ales prin capacitatea lor de a asigura schimbul de informatie dintre calculatoare. Se bazeaza tot pe principii magnetice, insa discul nu este rigid ci flexibil, fiind construit din celuloid acoperit cu un material cu proprietati magnetice. Principalul dezavantaj al acestui tip de suport este capacitatea mica de stocare a informatiilor (1,44 Mb), viteza mica de acces la informatii si toleranta redusa la defectiuni. Este suficient sa tineti discheta langa un dispozitiv generator de campuri magnetice sau sa o indoiti si riscati sa pierdeti tot continutul acesteia.

Exista insa si alte tipuri de dischete (cum ar fi dischetele ZIP) cu o capacitate de stocare mult mai mare, intre 100 si 250 Mb, mult mai rezistente la defectiuni, insa pretul ridicat le fac destul de putin populare. Discheta continua sa reprezinte inca mijlocul preferat de stocare a informatiei pentru multe persoane.

Unitatile de CD si DVD

Tot mai populare in ultimul timp, compact discurile s-au impus datorita capacitatii mari de stocare a informatiei si a sigurantei pastrarii acestora. Denumirea provine de la Compact Disk - Read Only Memory, multe persoane preferand sa numeasca discul din plastic CD-ROM pentru a-l diferentia de compact discurile audio. Putem usor intui ca aceste discuri, desi pot stoca foarte multa informatie (la ora actuala circa 750 Mb), informatia poate fi doar citita. Inscriptionarea CD-urilor se face cu ajutorul unui dispozitiv special, iar un CD odata scris nu mai poate fi sters, informatia ramanand acolo pentru totdeauna. Exceptie fac, desigur, o serie de discuri speciale, numite CD-RW (Compact Disk Rewritable) care pot fi sterse, insa nici pe acele discuri informatia nu se poate citi si scrie sincron. Un compact disc reinscriptibil poate fi sters complet iar apoi se poate initia o noua sesiune de scriere.

Tehnologia de scriere se bazeaza pe imprimarea de catre un fascicul laser a unei spirale ce contine "adancituri" urmate de zone normale, incepand din interior spre exterior si care corespund sirurilor binare de 0 si 1. Nu mai este vorba deci despre o stocare magnetica a informatiei ci despre una optica, citirea facandu-se tot cu un fascicul laser care depisteaza "adanciturile" si zonele normale, convertindu-le in siruri binare. Aceste dispozitive nu mai sunt deci vulnerabile la campurile magnetice iar tehnologia de fabricatie le fac putin sensibile la socuri mecanice.

Derivata din tehnologia CD-ROM, in ultima perioada a aparut tehnologia DVD (Digital Versatile Disk) care permite "stantarea" unei cantitati de informatie de ordinul gigaoctetilor. Totusi, datorita probabil pretului ridicat la ora actuala, tehnologia DVD este mai degraba folosita la imprimarea filmelor (care au dimensiuni foarte mari) si mai putin a aplicatiilor software.

Acestea sunt cele mai cunoscute si mai folosite sisteme de stocare masiva a informatiilor. Exista desigur si alte dispozitive de acest gen, cum ar fi unitatile de banda - similare unor casete video de mici dimensiuni si folosite pentru copii de siguranta ale unor volume mari de date sau discurile flash - avand aspectul unui breloc sau al unui pix si care contin un mediu electronic de stocare, usor atasabil oricarui computer cu capacitati destul de ridicate.

Functia de ascultare

Permite sa-i "spuneti" calculatorului ce sa faca si este asigurata de cele doua dispozitive de acum traditionale si anume tastatura si mouse-ul.

Tastatura

Are aspectul unei tastaturi de masina de scris cu functii speciale. Alaturi de tastele traditionale, dispuse dupa criterii de ergonomie a dactilografierii, exista o serie de taste functionale (de la F₁ la F₁₂) care executa rapid functii specifice, in general predefinite, precum si taste rapide speciale cum ar fi tastele de acces rapid la posta electronica, la Internet sau tastele de marire/micsorare a volumului sonor ori de oprire a calculatorului.

Tastatura clasica se conecteaza printr-un fir la un port special al calculatorului. In ultimul timp insa sunt din ce in ce mai populare tastaturile multifunctionale fara fir, bazate pe unde radio sau pe infrarosii, care va pot permite sa tastati stand comod in pat.

Mouse-ul

Termenul de mouse este un termen impropriu si s-a incetatenit datorita aspectului sau de "soricel". Mai corect ar fi sa-l denumim dispozitiv de indicare deoarece acesta citeste in permanenta coordonatele ecranului si permite anumite actiuni asupra elementelor grafice, ceea ce-l face o veritabila "mana electronica". Principiul de functionare este extrem de simplu: doua rotite perforate, una pentru abscisa si alta pentru ordonata sunt antrenate de o bila si se rotesc in fata unui dispozitiv emitator de infrarosii si in spatele unui receptor de infrarosii. Fantele perforate trimit "trenuri" de impulsuri luminoase spre receptor care le converteste in semnale digitale transmise unui port din computer. Aceste semnale sunt apoi convertite in deplasari ale cursorului pe ecran.

La ora actuala exista o multe asemenea dispozitive de indicare, incepand de la cele clasice, la cele optice si la cele fara fir.

Alaturi de aceste echipamente, exista o mare varietate de alte modalitati prin care datele pot fi introduse in computer. Astfel poate fi folosit un simplu microfon pentru a comanda calculatorul prin intermediul tehnologiei de recunoastere a vocii, un scaner pentru a introduce imagini si elemente grafice, joystick-ul care permite controlul unui avion intr-un program de simulare a zborului, cititoarele de cod de bare, camerele digitale si placile de captura video si lista ar putea continua.

Functia de monitorizare

Se refera la sistemul de afisare, fereastra prin care priviti "mintea" calculatorului. Aceasta functie este asigurata de doua componente majore: placa video, numita si adaptor video si monitorul.

Placa video

Acest dispozitiv, care are in general aspectul unei placi cu circuite integrate montata pe unul dintre soclurile de extensie ale placii de baza, transforma codurile numerice trimise de microprocesor intr-un model de biti pentru fiecare punct ce va fi afisat pe ecran. Astfel, placa video determina numarul de culori ce pot fi afisate pe ecran precum si rezolutia imaginii. Monitorul, indiferent cat de performant ar fi, nu poate afisa o imagine de o calitate superioara imaginii binare transmisa de placa video. Tot acest dispozitiv determina viteza de lucru a sistemului video din calculator. De obicei poseda o memorie RAM speciala, deosebit de rapida cu care lucreaza direct iar unele placi video au chiar si un microprocesor propriu dedicat strict activitatilor de prelucrare de imagini. In mod cert, o placa video rapida va duce la cresterea calitatii imaginii afisate si la evitarea sincopelor in momentul in care jucati jocuri cu o grafica tridimensionala deosebita.

Unele placi video ofera suport pentru iesire pe un televizor obisnuit si chiar pot include facilitati de receptionare a posturilor TV, transformandu-va computerul intr-un televizor mult mai scump.

Monitorul

Monitorul are aspectul unui televizor si permite afisarea semnalelor trimise de placa grafica. Desi un monitor nu poate afisa o calitate superioara imaginii transmisa de placa grafica, un monitor slab poate limita rezolutia si culorile afisate.

Caracteristicile unui monitor se refera in special la rezolutie si numar de culori. Diagonala monitorului determina practic suprafata de lucru disponibila. Desigur, un monitor este cu atat mai performant cu cat are o diagonala mai mare. Din pacate insa, pretul de cost creste exponential.

La ora actuala exista o mare varietate de monitoare, de la cele clasice, cu tub de sticla, la cele cu cristale lichide si cu plasma. Calitatea unui monitor cu plasma este una exceptionala, acesta avand in plus si avantajul de a fi perfect plat.

Functia de comunicare

Se refera la posibilitatea unui computer de a trimite date catre alte dispozitive si de a primi date de la acestea si se realizeaza prin intermediul porturilor de intrare/iesire.

Acestea reprezinta principala cale prin care computerele pot schimba informatii intre ele sau cu alte dispozitive. In mod clasic, dotarea standard a unui PC continea doua porturi seriale si un port paralel. Pentru mai multa claritate, cei mai multi dintre utilizatorii computerelor vechi foloseau portul serial pentru a conecta dispozitivul de indicare (mouse) iar portul paralel, mai rapid fiind, era utilizat pentru conectarea unei imprimante.

In prezent, tehnologia a permis transformarea porturilor seriale in porturi USB (Universal Serial Bus), mult mai fiabile si mai rapide sau in sisteme IrDA (Infrared Data Association) ce permit comunicarea fara fir prin infrarosu. In acelasi timp, porturile paralele devin magistrale externe de extensie la care se pot conecta zeci de dispozitive folosind doar un singur conector.

Imprimantele

Sunt dispozitive speciale care asigura tiparirea pe hartie a continutului unui document. Calitatea documentului tiparit depinde de calitatea imprimantei. In acest moment, exista o mare varietate de imprimante, de la cele cu ace, zgomotoase, putin fiabile si care produc o calitate slaba a documentelor, la cele cu jet de cerneala sau la cele cu laser, in variantele alb negru sau color si care tiparesc documente de calitate fotografica.

Imprimantele se pot conecta la calculatoare folosindu-se toate porturile existente si anume portul paralel, portul infrarosu, unul dintre porturile USB sau se pot conecta direct la o retea permitand a fi utilizate de mai multe calculatoare.

Modemurile

Sunt dispozitive care permit conectarea calculatoarelor intre ele folosindu-se sistemul de linii telefonice. Acestea nu sunt altceva decat convertoare de semnal care adapteaza datele furnizate de un PC la o forma compatibila cu sistemul telefonic.

De la sistemele de modemuri clasice, la cele de telefonie digitala (ISDN) sau la conexiunile prin cablu ori satelit, aceste dispozitive se diferentiaza prin vitezele de transfer ale informatiilor si prin facilitatile pe care le pun la dispozitie. Astfel un modem poate asigura pe langa schimbul de date dintre calculatoare (si aici includem accesul la Internet) functii suplimentare de transmisie/primire de faxuri, robot telefonic, suport pentru audio sau videoconferinte.

La randul lor, modemurile pot fi interne, cand au forma unei placi de extensie conectata la unul dintre soclurile computerului sau externe cand se conecteaza folosindu-se de obicei un port serial.

Placile de retea

Sunt dispozitive interne care asigura conectarea a doua sau mai multe computere. Principala caracteristica a unei placi de retea o reprezinta viteza de transfer exprimata in biti pe secunda. Majoritatea placilor de retea pot trimite si primi date cu o viteza de 100 Mb pe secunda, insa la ora actuala au aparut deja placi ce comunica cu 1000 Mb pe secunda impunandu-se astfel un nou standard in ceea ce priveste viteza de transmitere si receptionare a datelor.

Calculatoarele legate intre ele pot fi situate in apropiere (o cladire, o intreprindere, in termeni de specialitate un sit) reteaua numindu-se LAN (Local Area Network) sau se pot raspandi pe teritoriul unei tari, folosind sisteme diferite de conectare (cabluri telefonice, fibra optica etc) aceasta retea purtand denumirea de WAN (Wide Area Network). In momentul conectarii la Internet (World Wide Web) computerul inceteaza sa fie o masina de sine statatoare si devine o componenta a unui sistem international de computere. Teoretic dumneavoastra aveti acces la toate computerele din sistem si toate computerele din sistem au acces la computerul dumneavoastra.

Intrebari recapitulative si teme