STRUCTURA SISTEMULUI DE FISIERE DOS

STRUCTURA SISTEMULUI DE FISIERE DOS

Sistemul MS-DOS, raportat la alte sisteme de operare cunoscute (UNIX, OS/2, UMS, WINDOWS) are o dimensiune medie si o complexitate moderata, suporta un singur utilizator. Din punctul de vedere al controlului resurselor calculatorului, MS-DOS se comporta ca un manager de fisier decat ca un sistem de operare.

Partea de management a fisierelor din nucleul MS-DOS este partea cea mai consistenta a MS-DOS. Ea asigura citirea si scrierea fisierelor. Daca nu este necesar accesul la un sector particular de pe disc, programele de aplicatie trebuie sa realizeze citirea si scrierea fisierelor prin intermediul nucleului MS-DOS. Un fisier este o colectie de inregistrari de acelasi tip care poate fi tratata ca un tot unitar de utilizatori sau de programele de aplicatie, identificarea lui facandu-se printr-un nume unic. Memorarea lui se face pe un suport de informatie.

Sistemul de operare DOS accepta nume de fisiere de maxim 8 caractere, nu face diferenta intre litere mari si litere mici iar numele fisierului este format din doua parti separate prin punct.

Organizarea logica a datelor in fisiere reprezinta definirea unor relatii intre inregistrarile unui fisier si pozitia inregistrarilor in fisier, astfel incat operatiile de intrare-iesire sa se execute cat mai rapid.

In sistemul de operare MS-DOS, blocul fisierelor de pe disc se numeste cluster si este format dintr-un numar de sectoare aranjate continuu pe disc. Numarul de sectoare depinde de tipul discului si de capacitatea lui.

Sistemul de operare permite diferite operatii prin care se poate asigura pastrarea informatiilor intr-un fisier si regasirea lor in vederea prelucrarii.

Atunci cand mai multi utilizatori cer accesul la acelasi fisier, fie sa-l actualizeze, fie sa-l consulte, sistemul de operare sau sistemul de gestiune a fisierelor trebuie sa introduca o disciplina a accesului. Aceasta problema poate fi abordata fie prin a permite unui utilizator sa blocheze accesul altor utilizatori la fisierul pe care il actualizeaza, fie sa blocheze accesul celorlalti utilizatori numai la inregistrarea pe care o actualizeaza. Implementarea se poate face folosind mecanismul cititor-scriitor.

Alocarea spatiului la fisiere se poate face static sau dinamic. O alocare statica presupune sa se cunoasca spatiul maxim necesar fisierului ca sa se poata stabili la crearea fisierului. In cazul in care spatiul se aloca dinamic unui fisier, alocarea se va face in portiuni de suport numite unitati de alocare. Evidenta atribuirii unitatilor de alocare la fisiere este pastrata intr-o tabela numita tabela de alocare a fisierelor.