SIBIUL GOTIC

Este o cladire monumentala de arhitectura civila veche,reprezentativa atat pentru oras cat si pentru intreg teritoriul tarii noatre, care a suferit o serie de modificari in spiritul Renasterii. Este pastrata pana astazi, insa nu ca primarie, ci ca muzeu, Muzeul de Istorie, iar strada 1 Mai numindu-se acum strada Mitropoliei.

Lucraile de restaurare la acest ansamblu au inceput din anul 1967, de aceea ii vom acorda mai multa atentie asupra acestora, aparand noi date, menite sa-i completeze istoria.

Dupa multe studii in evolutia monumentului, partea cea mai veche a ansamblului include zidul de aparare si un turn de poarta in partea de nord, din incinta a treia de fortificare a orasului, construita pe la mijlocul secolului al XIV-lea.Aceste parti au fost inglobate in ansamblul construit in ultimele decenii ale secolului al XV-lea de Thomas Altemberger, casa lui constituind mijlocul intregului ansamblu.

Thomas Altemberger,pe atunci primar al Sibiului si temporar jude regesc, a fost unul din cei mai insemnati oameni ai orasului.Avand o cultura umanista, a influentat viata orasului in domeniul politic, administrativ, al juridictiei si comertului.El poarta numelui colectiei de legi scrise ale sasilor, celebrul ‘Codex Altemberger ‘,expus astazi la Muzeul de Istorie din Bucuresti.

Constructia casei trebuie situata intre anii 1472, data cand devine primar Altemberger, pana in 1491 cand acesta moare, iar mesterul care a lucrat la ridicarea casei se considera a fi pietrarul Andreas Lapicida.

Dupa moartea lui Altemberger,sotia sa se casatoreste cu Johann Proll care devine temporar primar al orasului, casa ajungand in proprietetea acestuia.De la Proll in deceniul al doilea al secolului al XVI-lea, casa trece in posesia lui Johann Lulay, jude regesc intre anii 1514-1521.Proprietarul care a urmat lui Lulay a fost Marcus Pempflinger, de la ai carui urmasi casa a fost cumparata in 1549 de catre comunitatea oraseneasca si transformata in anii urmatori in primarie.

Din aceasta faza de constructie dateaza sala mare din coltul de nord al ansamblului.Alte transformari au avut la inceputul secolului al XVIII-lea, cand se construieste aripa de legatura intre turnul de aparare si corpul de nord, precum si scara monumentala din curte.In secolul urmator este reinnoit culoarul deschis din partea de sud a curtii, iar in 1852 se transforma aripa adiacenta turnului-locuinta in depozit al pompierilor.In deceniul al noualea se trece la o prima restaurare ale carei urme se vad si astazi, mai ales la turnul-locuinta, corpul de legatura si corpul principal.Din 1948 primaria orasului este mutata din monument,spatiile interioare fiind destinate ca locuinte,pana in 1967, cand a inceput restauarea monumentului si mai tarziu devenind muzeu, Muzeul de Istorie.

DESCRIEREA ANSAMBLULUI

Constructiile Primariei vechi sunt dispuse pe patru laturi ale unei curti iar in partea de vest delimitandu-se o mica gradina, care se inchide intre corpurile de legatura,cel principal, turnul-locuinta si vechiul zid de incinta.In corpul principal incaperile se desfasoara pe trei nivele: pivnita, parter si etaj.In corpul de legatura, corpul de sud si cel de est lipseste pivnita,existand numai parter si etaj.Turnul-locuinta are parter si trei etaje.In toate incaperile pivnitei si majoritatea celor de la parter, tavanele sunt boltite, cu bolti semicilindrice sau in cruce.La etaj, majoritatea camerelor au tavanele drepte cu grinzi aparente, unele fiind ulterior tencuite.Sarpantele acoperisurilor sunt construite in sistemul cu scaune si pene iar invelitoarea originala a fost in cea mai mare parte din olane, dar exista indicii ca s-au folosit inca din timpul lui Altemberger si tigle.Zidaria ansamblului este din caramida tencuita, exceptand vechiul zid de aparare din partea de nord.Atat in exterior cat si in interior, se gasesc numeroase ancadramente si decoratii de piatra, iar fatada de vest caracterizandu-se prin detalii deosebit de valoroase din primele etape de constructie.

Elevatia de mai sus,A arata situatia inainte de restaurare iar in B sunt redate propunerile proiectului de restaurare, astazi partial realizate.

REPREZENTARI ISTORICE

Primaria veche a fost reprezentata destul de des in decursul istoriei ei, asa cum vedem si in imaginile de mai sus.Cel mai vechi desen , A, reprezinta turnul de poarta alipit primariei care infatiseaza un turn cu creneluri si hersa.Spre poarta inchisa conduc doua drumuri, unul de-a lungul unui zid de cetate, in spatele caruia se vede fatada de vest a bisericii Sf. Maria (biserica evanghelica) si o constructie cu creneluri si o cupola.Al doilea desen, B, dateaza din 1728, aflandu-se in manuscisul lui Soterius, „Cibinum”.Primaria este vazuta dinspre nord si se pot remarca unele detalii interesante, turnul-locuinta apare foarte clar cu ultimul lui nivel, cel care apoi a fost distrus intr-un incendiu in secolul al XVIII-lea, zidul de fortificatie din dreapta are creneluri, iar bovindoul de pe fatada de vest are un acoperis piramidal.A treia imagine, C, apare in tabloul lui Neuhauser din 1808, reprezentand Sibiul dinspre nord.Un element important al acestei imagini este invelitoarea intregului ansamblu care pare a fi din olane.

Ultimul desen , D, apartine lui Eder, din anul 1887, din gradina primariei, redand situatia inainte de inchiderea loggiei si constructia unui grup sanitar alipit de legatura.

DESCRIERI ALE ORASULUI SIBIU

Multi straini care au vizitat Sibiul au lasat in urma lor descrieri ale diferitelor aspecte sociale, geografice, ale modului de viata, a organizarii statului si a fenomenelor de cultura si arta.

In descrierea Transilvaniei, Georg Reicherstoffer, secretar regal la curtea lui Ferdinand I de Habsburg, prezinta orasul Sibiu in secolul al XVI-lea ca un „Oras prea vestit…intarit cu doua randuri de ziduri, raspandit pe o suprafata mare si este infrumusetat si impodobit cu cladiri marete.

Francesco della Valle, prin calatoriile sale viziteaza si Sibiul, pe care il descrie ca fiind aparat foarte puternic, mentionand ca palatul episcopal este „o cladire foarte mare si frumoasa cu vedere asupra intregului oras…”.

Din relatarile lui Antonio Possevino, diplomat italian, care in 1582 trece prin Transilvania, mentinand despre Sibiu: „inauntrul sau casele sunt toate la zid bine cladite”.

Una dintre primele descrieri ale Primariei vechi se gaseste in raportul din 1552 despre veniturile regesti din Transilvania a lui Georg Werner.Aici se mentioneaza ca in cladire functioneaza atat cuptorul de „cementare”, cat si atelierul de batere al monedei.

Giorgio Tomasi alaturi de Alfonso Visconti, veniti in Transilvania in 1595, remarca despre Sibiu ca intinderea orasului nu este depasita de aceea a Vienei…fara de suburbii de care Sibiul este lipit.”Este impodobit cu edificii atat de particulare cat si publice, foarte bine cladite, toate la zid, ceea ce vede si in alte orase sasesti…”

Intr-o descriere a Transilvaniei de Giovanni Botero, care la sfarsitul secolului al-XVI-lea publica impresii de calatorie din o serie de tari europene, Sibiul este caracterizat ca cel mai mare oras al Transilvaniei, Bistrita ca cel mai frumoas, iar Clujul cel mai popular.

Johannes Troster in „Vechea si noua Dacie germana” aparuta in Nurnberg in 1666, face o descriere a orasului prin detalii topografice si situatii strategice a orasului.El spune ca in interiorul orasului, casele sunt reprezentative, majoritatea avand acoperisuri inalte cu invelitori de tigla, motiv pentru care turcii l-au numit „orasul rosu”, mai spune ca in privinta populatiei are o densitate mai scazuta decat cea a capitalei Austriei si mai afirma ca in Sibiu, in casele aproape ca ale nobililor, locuieste un singur proprietar, cu toate ca ar fi loc de pentru sase”.

In incheierea acestei descrieri vechi ale Sibiului mai amintim pe aceea a lui Evlia Celebi, celebru calator turc din secolul al XVI-lea, care a colindat tari din Asia, Africa si Europa, printre care Sibiul, prezentandu-l ca un oras bine aparat, remarcand 74 de turnuri si 11 bastioane, Sibiul „ este o cetate mare, in care stau, in total, sase mii de soldati si saizeci de mii de oameni”. Strazile sunt asezate dupa o schema rectangulara si pardosite cu piatra. In fata zidurilor cetatii, turcul remarca crucifixul din 1417 al lui Petrus Landregen, astazi amplasat in Capela Crucii din Piata Garii.La acea data crucifixul era de culoare rosie si se afla sub o mica cupola.Calatorul turc este impresionat de palatele cu balcoane. Construite cu maiestrie, si de zugraveala exterioara a caselor, ajung la concluzia ca „acesta a fost unul dintre marile orase” pe care le-a vazut in calatoriile sale.