organizarea santierului

MOD DE LUCRU

Selectarea si achizitionarea amplasamentului viitorului obiectiv

Selectarea si achizitionarea teritoriului santierului constituie o etapa importanta in realizarea proiectului, in situatia in care clientul nu este proprietarul amplasamentului. Aceste activitati trebuie realizate cat mai devreme posibil, in mod ideal in paralel cu intocmirea studiului de fezabilitate. Ele sunt in sarcina initiatorului proiectului (client, persoana juridica achizitoare) care le poate realiza prin intermediul managerului sau de proiect sau al unui consultant specializat.

Obiectivele acestei etape sunt:

Definirea cerintelor pentru viitorul amplasament in concordanta cu caracteristicile proiectului;

Selectarea amplasamentului in conformitate cu aceste cerinte si achizitionarea teritoriului santierului astfel incat sa corespunda constrangerilor financiare, tehnice si temporale ale proiectului si sa minimizeze riscurile proiectului.

Pentru atingerea acestor obiective trebuie realizate urmatoarele activitati:

1. Definirea obiectivelor, a cerintelor pentru amplasamentul viitorului obiectiv si acceptarea lor de catre client.

2. Precizarea unor criterii de evaluare pentru viitorul amplasament pe baza obiectivelor si cerintelor definite.

3. Stabilirea modului de finantare a achizitiei amplasamentului.

4. Precizarea responsabilitatilor, competentelor si sarcinilor in cadrul echipei de proiect privind procesul de selectare si achizitie a amplasamentului; monitorizarea si controlul realizarii sarcinilor.

5. Culegerea datelor privind amplasamentele posibile prin realizarea urmatoarelor categorii de studii:

Studiu geotehnic;

Studiu privind accesul la utilitati si resurse materiale;

Studiu privind nivelul apelor freatice si subterane;

Studiu privind caile de comunicatii;

Studiu referitor la proprietatea asupra terenului;

Studiu privind posibilitati de recrutare a fortei de munca locale;

Studiu arheologic;

Studiu ecologic;

Studiu privind aspectele legale;

Studiu al planurilor de urbanism locale.

6. Evaluarea amplasamentelor utilizand criteriile stabilite si selectarea a 3-4 dintre acestea pentru o analiza detaliata.

7. Selectia amplasamentului dintre cele 3-4 ramase pentru evaluarea finala.

8. Negocierea pretului si incheierea contractului de vanzare-cumparare, concesionare sau inchiriere.

8.2. Proiectul de organizare a santierului[1]

Organizarea unui santier pentru realizarea unui nou proiect (obiectiv)    solicita, de fiecare data, rezolvarea unor probleme care se refera la asigurarea conditiilor pentru desfasurarea activitatii de baza. Astfel, este necesara realizarea unor spatii (social-culturale si administrative, pentru asigurarea conditiilor de viata, de depozitare a materialelor etc.), a unor retele pentru utilitati (apa, caldura, energie, aer comprimat) si a instalatiilor aferente producerii acestora, a cailor de comunicatie (drumuri, cai ferate, retele telefonice etc.), precum si a unor ateliere (dulgherie, fierarie, mecanic etc.), poligoane de prefabricate, statii de betoane, de mortare, balastiere si cariere etc.

In domeniul constructiilor se manifesta tendinte de industrializare, de transformare a societatilor comerciale in unitati de montaj, prin transferarea unor activitati in baze de productie in vederea organizarii realizarii lucrarilor dupa principiile productiei industriale. Ca urmare a acestor evolutii, volumul lucrarilor de organizare de santier este in continua descrestere.

Rezolvarea integrala sau partiala a unor asemenea probleme, ce vizeaza lucrarile de organizare a santierului, se precizeaza inca din faza de proiectare, cu ocazia elaborarii proiectului de organizare a santierului.

Proiectul de organizare a santierului reprezinta documentatia tehnico-economica, elaborata de catre proiectant, sub forma unei scheme generale de organizare si detaliata de catre antreprenorul general. Ea este formata dintr-o serie de piese scrise si desenate, ce cuprind solutiile organizatorice, care asigura conditiile necesare pentru realizarea lucrarilor si a obiectelor de constructii. In acest scop se aloca, in devizul general, fondurile necesare.

Proiectul de organizare de santier se realizeaza in doua faze:

- faza I - care se concretizeaza intr-o 'schema generala de organizare' elaborata, de catre proiectant, pe baza solutiilor prevazute in nota de comanda;

- faza a II-a - elaborata de catre antreprenorul general pe baza 'schemei generale de organizare' si a proiectului de executie, care detaliaza solutiile prevazute in faza I.

Proiectul de organizare - faza a II-a se concretizeaza intr-o serie de piese desenate, grafice, diagrame, piese scrise si tabele privind urmatoarele aspecte de baza ale organizarii santierului, indiferent de valoarea investitiei:

- executarea constructiilor de baza intr-o succesiune rationala a lucrarilor, acordandu-se prioritate celor care reduc costurile de organizare (linii de garaj, drumuri de acces la sosele si obiecte de construit, lucrari subterane etc.);

- folosirea la maximum a constructiilor de baza pentru cazarea constructorilor, cantine, magazii, depozite etc., fara ca, prin aceasta, sa se prelungeasca termenul de dare in folosinta stabilit pentru obiectivul respectiv;

- dimensionarea bazei de productie astfel incat aceasta sa ocupe suprafete minime de teren, improprii productiei agricole, sa fie unica pentru constructorii din zona si sa utilizeze temporar unele obiecte de baza;

- asigurarea conditiilor pentru cazarea constructorilor, prin inceperea din timp a executiei constructiilor de locuinte anterior anului in care este prevazuta inceperea lucrarilor de baza;

- utilizarea, de catre constructor, a unor mijloace de organizare demontabile, mobile etc.;

- dimensionarea constructiilor si a obiectelor de organizare de santier pe baza numarului de personal strict necesar;

- adoptarea celor mai economice solutii pentru transportul muncitorilor.

La elaborarea proiectelor de organizare trebuie sa se tina seama de baza materiala a constructorului, iar obiectele de organizare de santier cu caracter definitiv sa fie realizate numai in cazuri temeinic justificate din punct de vedere economic si social.

Pentru organizarea de santier sunt necesare urmatoarele informatii si date: situatia geologica, climatica si hidrologica, respectiv structurile geologice, nivelul apelor freatice si subterane, debitele disponibile ale cursurilor de apa, numarul zilelor cu regim de inghet; situatia resurselor materiale din zona (balast, nisip, piatra de cariera); situatia cailor de comunicatii (liniile ferate existente, posibilitatile de racordare provizorie, rampe de descarcare, starea drumurilor de acces); retelele si utilitatile existente in zona; posibilitatile de recrutare a fortei de munca din zona etc.

Cu ocazia elaborarii proiectului de organizare a santierului trebuie analizate, in vederea solutionarii ulterioare, urmatoarele aspecte: posibilitatea industrializarii producerii obiectelor de organizare de santier; posibilitatea reducerii duratei de instalare pe santier a obiectelor de organizare; posibilitatea maririi numarului de refolosiri, a gradului de recuperabilitate si functionalitate; posibilitatea reducerii consumurilor de materiale si forta de munca; posibilitatea maririi simplitatii si a usurintei in instalare si dezafectare; posibilitatea reducerii costurilor etc.

8.3. Fondul de organizare de santier

Documentatia tehnico-economica pentru lucrarile de organizare de santier se aproba de catre organul de conducere al organizatiei de constructii-montaj, nu si de catre beneficiarul de investitii.

Valoarea fondurilor de organizare de santier cuvenita constructorului, pentru intreaga lucrare admisa la finantare, se negociaza intre constructor si beneficiar.

Fondul de organizare de santier se pune la dispozitia antreprenorului general sau a celui de specialitate, respectiv a subantreprenorilor, pe masura necesitatii reale de executare a lucrarilor si de efectuare a cheltuielilor si pe baza 'programului de esalonare a sumelor destinate brigazii pentru intreaga lucrare si anual' (care constituie anexa la contractul de antrepriza).

In situatia in care lucrarile si cheltuielile de organizare de santier sunt esalonate pe mai multi ani, la inceputul fiecarui an bancile finantatoare analizeaza, impreuna cu beneficiarii si organizatiile de constructii-montaj, volumul si esalonarea anuala a acestor cheltuieli.

Pentru lucrarile de constructii-montaj care se executa in zone sau platforme industriale, fondul de organizare de santier destinat bazelor unice de productie pe intreaga platforma, bazelor unice de utilaje si mijloace de transport, anexelor social-culturale, depozitelor etc. se determina prin proiectul de organizare coordonator, care se depune de catre antreprenorul general, la banca finantatoare. Dupa admiterea la finantare a lucrarilor, sumele stabilite prin proiectul de organizare coordonator se pun la dispozitie, de catre beneficiarii de investitii, direct antreprenorului general, in functie de necesitati.

Din fondul de organizare de santier se pot executa:

- constructii social-culturale si administrative, locuinte, dormitoare, vagoane sau bacuri-dormitor, cantine si depozite de alimente, cluburi; birouri, bai, spalatorii, puncte sanitare si farmaceutice, chioscuri de paine, magazine etc.;

- unitati auxiliare productive; ateliere de dulgherie, fierarie, lacatuserie, mecanice, ateliere si poligoane de prefabricate, instalatii pentru sortarea agregatelor, statii centrale de betoane si mortare etc.;

- constructii pentru servirea productiei: soproane, magazii, depozite de carburanti, depozite de var, estacade, debarcadere, castele sau bazine de apa, rampe de descarcare si depozitare, remize pentru locomotive si utilaje;

- constructii si instalatii de folosinta generala, drumuri, linii provizorii de garaj, cai de rulare pentru macarale, retele electrice, retele de apa si canalizare, centrale termice si electrice provizorii, statii de compresoare;

- instalatii si lucrari de organizare necesare pentru executarea lucrarilor pe timp friguros si la lumina artificiala.

Din fondurile pentru organizarea de santier, unitatile de constructii-montaj au libertatea de a executa - exceptand achizitionarea de utilaje - intreaga gama de lucrari de constructii si instalatii menite sa asigure desfasurarea, in bune conditii, a lucrarilor de baza.

In vederea folosirii cat mai eficiente a fondurilor de organizare de santier, tinand seama de functia, durata de folosire pe santier si amplasamentul obiectelor de organizare de santier, precum si de stadiul dotarii cu utilitati a santierului respectiv, s-au stabilit criterii obligatorii privind caracteristicile constructiilor si ale obiectelor de organizare de santier.

Conform acestor caracteristici, se deosebesc urmatoarele categorii de obiecte de organizare de santier:

- definitive - obiecte care se utilizeaza in intreaga durata normata pe acelasi amplasament;

- provizorii - care pot fi: demontabile, mobile sau fixe; cele demontabile si cele mobile se deplaseaza pe un alt santier la terminarea functiei indeplinite pe santierul respectiv, iar cele fixe se parasesc sau se demoleaza.

Constructiile provizorii se executa imediat dupa deschiderea santierului, pe baza unei autorizatii prealabile, iar in momentul in care nu mai folosesc scopului, desfiintarea lor este obligatorie, fara a necesita o noua autorizatie. Pentru folosirea lor in continuare la executarea altor lucrari de baza apropiate, sau pentru alte utilizari este necesara o noua autorizatie.

Constructiile realizate pentru organizarea de santier, devenite disponibile, pot fi vandute sau desfiintate, iar constructiile disponibile ce nu pot fi vandute se desfiinteaza. Constructorul este obligat sa inventarieze materialele recuperate si sa inregistreze valoarea lor, reintregindu-si, pe aceasta cale, fondul de organizare de santier.

Economiile rezultate la fondul de organizare de santier pot fi utilizate, prin concentrarea lor la nivelul antreprenorului, pentru realizarea unor obiecte de organizare de santier definitive.

8.4. Deschiderea si amenajarea santierului

Dupa incheierea contractului de antrepriza si admiterea la finantare a lucrarilor de constructii-montaj contractate, antreprenorul general trece la deschiderea si amenajarea santierului, pentru care emite 'ordinul de incepere a lucrarilor'.

Inainte de deschiderea santierului, antreprenorul general convoaca beneficiarul si proiectantul, care se deplaseaza la locul lucrarii, pentru ca beneficiarul sa predea, pe baza de proces-verbal, antreprenorului general amplasamentul lucrarii, precum si teritoriul de organizare, libere de orice obiecte sau retele care ar impiedica executarea lucrarilor in conditii normale. De asemenea, proiectantul preda reperele principale de amplasament si cotele nivelmetrice materializate pe teren. Cu aceasta ocazie, proiectantul general prezinta proiectul de executie, dand toate lamuririle necesare.

Pentru urmarirea aplicarii corecte a proiectului, beneficiarul, antreprenorul general si proiectantul general intocmesc, de comun acord, un grafic care stabileste stadiile fizice de executie la care proiectantul va fi obligatoriu prezent pe santier.

Pentru deschiderea santierului, antreprenorul general ia o serie de masuri care sa permita inceperea lucrarilor pregatitoare (imprejmuirea terenului, defrisarea terenului - daca este cazul, curatirea acestuia - demolarea cladirilor vechi aflate pe amplasamentul obiectelor de baza, evacuarea materialelor rezultate, nivelarea terenului etc.). Aceste lucrari trebuie atacate la inceput si terminate in cel mai scurt timp, cu exceptia constructiilor ce pot servi ca obiecte de organizare.

Dupa executarea principalelor lucrari de organizare, constructorul traseaza terenul, in vederea inceperii lucrarilor de baza, consemnandu-se intr-un proces verbal inceperea efectiva a lucrarilor la fiecare obiect in parte si precizandu-se motivele intarzierii, atunci cand este cazul. In vederea decontarii lucrarilor, se intocmeste o evidenta clara a stadiilor fizice ale lucrarilor.

8.5. Organizarea si dimensionarea spatiilor de servire a personalului santierului

In cadrul spatiilor de servire a personalului santierului se includ urmatoarele grupe de constructii: constructii de cazare si constructii anexe acestora (dormitoare, cantine, bai, spalatorii etc.); constructii social-culturale (cluburi, sali de spectacole, sali si terenuri de sport, sali de clasa, crese, camine si gradinite pentru copiii personalului santierului, puncte sanitare, dispensare etc.); constructii administrative (birouri, cabine de paza si control, magazii si remize pentru instalatii de paza contra incendiilor); spatii comerciale si de prestari servicii (magazine alimentare, debite de tutun, chioscuri de ziare, ateliere de croitorie, cizmarie, frizerie, oficiu postal, oficiu telefonic etc.).

Realizarea spatiilor de cazare necesare personalului santierului, ca si a celor pentru alte necesitati sociale, culturale si tehnico-administrative trebuie asigurate, in principal, prin constructii definitive (locuinte, camine, grupuri sociale etc.). Se vor utiliza, cat mai intens, posibilitatile locale de folosire temporara, prin preluare sau inchiriere, a unor constructii definitive existente, care corespund necesitatilor social-administrative ale executantului.

Pentru reducerea volumului lucrarilor de organizare, se executa cu precadere lucrarile de baza ale investitiei ce pot fi folosite de catre constructor, total sau partial, ca elemente de organizare de santier.

In principiu, necesarul de cazare trebuie rezolvat in cadrul constructiilor de locuinte, finisate sau cu grad redus de finisaj (prevazute in programele primariilor), precum si in cel al caminelor de nefamilisti care se construiesc pentru beneficiar. Constructorii obiectului de baza vor putea prelua executarea acestor lucrari, in cazurile in care acestea sunt amplasate in apropierea obiectelor ce se construiesc, sau in situatiile in care complexele industriale, inclusiv locuintele, sunt situate in zone izolate.

La nevoie, se poate apela la obiecte de cazare cu caracter demontabil sau mobil, necesare pana la realizarea constructiei definitive pentru acoperirea unor varfuri, sau se poate apela la rezolvarea cazarii pe plan local. Aceste cazuri sunt precizate, in mod expres, de legislatia in vigoare.

In ceea ce priveste dimensionarea spatiilor de servire a personalului santierului, trebuie sa se tina seama de urmatoarele elemente de calcul: personalul total al santierului (inclusiv membrii de familie, pentru anumite categorii de spatii) din perioada de varf; personalul care nu beneficiaza de anumite spatii, fiind din localitate sau imprejurimi; indicii de suprafata sau de volum, stabiliti pentru fiecare categorie de constructie (dormitoare, bai, spalatorii, sali de mese, dispensare, birouri, cantine.)[2]

S = (NP_t - NP_l) x i, in care:

S = reprezinta spatiile de servire a personalului unitatii, exprimate in metri patrati sau in metri cubi;

NP_t = personalul total al santierului, inclusiv membrii de familie;

NP_l = personalul care nu beneficiaza de anumite spatii (localnici);

i = indicele de suprafata sau de volum, pentru fiecare categorie de constructie.

Calculele se fac pentru fiecare categorie de spatiu de servire a personalului.

Cheltuielile pentru realizarea constructiilor provizorii reprezinta cheltuieli neproductive, iar valorile recuperabile la lichidarea santierului nu sunt prea mari. De aceea, trebuie luate toate masurile posibile pentru limitarea acestor cheltuieli si cresterea gradului de refolosire a materialelor rezultate.

8.6. Organizarea si dimensionarea cailor de comunicatie

Asigurarea unor cai de acces corespunzatoare ca latime, lungime si sistem rutier are o mare importanta, deoarece la santiere si in interiorul acestora se transporta cantitati uriase de materiale si elemente de constructii, unele cu masa foarte mare.

In functie de marimea si amplasarea santierului, caile de comunicatie ale acestuia sunt formate, dupa caz, din: drumuri (interioare si exterioare), cai ferate (normale sau inguste), amenajari pentru transportul fluvial (unde este cazul), la care se adauga instalatiile telefonice.

Asigurarea santierului, de la deschiderea lui si inainte de inceperea lucrarilor de baza, cu caile de comunicatie necesare este o conditie esentiala pentru buna desfasurare a lucrarilor, atat pentru aprovizionarea cu materiale si utilaje, cat si pentru transmiterea mesajelor.

Cea mai buna modalitate de realizare a cailor de comunicatie este solutia definitiva. Cum aceasta nu este intotdeauna posibila, se recurge inca, frecvent, la solutii provizorii, care trebuie sa respecte anumite conditii: sa aiba un traseu cat mai scurt; sa fie rezistente in perioadele de ploi si de iarna; sa asigure o circulatie normala a mijloacelor de transport; sa asigure securitatea traficului si a pietonilor; sa fie cat mai putin costisitoare. Drumurile exterioare nu se executa, de obicei, din fondurile de organizare de santier, deoarece ele se afla in administrarea comunala, oraseneasca, municipala, judeteana sau nationala, care angajeaza firme specializate in executia si intretinerea lor.

Drumurile provizorii interioare ale santierului si ale bazelor de productie au latimi diferite, in functie de sistemul de circulatie, intr-un singur sens sau in doua sensuri (3,5 m, respectiv 6 m). Drumurile cu trafic intens si greu se executa din dale trapezoidale, dreptunghiulare sau hexagonale, prefabricate din beton armat, iar cele cu trafic mijlociu - din balast cilindrat sau pamant stabilizat (tratat cu liant si compresat).

Dimensionarea drumurilor interioare se face pe baza de indici de suprafata la un milion lei productie de constructii-montaj. Tinand seama de productia din anul de varf, se va stabili necesarul de drumuri balastate, la fel procedandu-se si pentru drumurile din elemente de beton prefabricat.

Caile ferate pentru organizarea de santier se construiesc, in general, in baza de productie. Exceptie fac santierele mari, unde se deplaseaza volume importante de pamant. La obiectul care se construieste, daca investitia are prevazut racord de cale ferata, acesta se executa inaintea celorlalte lucrari de baza.

In general, orice baza de productie trebuie sa fie racordata la calea ferata care ofera conditii economice de transport al materialelor pentru distante de peste 50 km.

Pentru dimensionarea caii ferate, indicii se exprima in metri liniari la un milion lei productie.

Posturile telefonice si reteaua telefonica sunt dimensionate in functie de numarul personalului de conducere, administrativ si functionaresc.

8.7. Organizarea si dimensionarea retelelor de alimentare cu apa, energie electrica, caldura si aer comprimat

Santierele moderne, cu mecanizare complexa, sunt mari consumatoare de apa si energie, iar lucrarile pentru realizarea instalatiilor necesare si a retelelor de distributie ocupa un volum important din totalul constructiilor provizorii de organizare.

Cresterea gradului de mecanizare, in conditiile industrializarii constructiilor, presupune cresterea consumului de utilitati si, in special, de energie electrica, insa mecanizarea nu se extinde numai la lucrarile de baza, ci si in bazele de productie. Pe santiere se desfasoara, in proportii mari, lucrari de montaj, macaralele si aparatele de sudura fiind principalii consumatori de energie electrica. In conditiile cresterii gradului de prefabricare a lucrarilor de finisaj, se vor reduce si consumurile de aer comprimat, apa si caldura necesare pe santier, deoarece vor fi eliminate sau diminuate mult lucrarile de tencuieli, zugraveli, sape, placari cu faianta etc. Cu toate acestea, santierul trebuie sa fie alimentat cu apa, energie electrica, termica si aer comprimat, in cantitatile necesare, la termenele planificate si la parametrii ceruti de documentatia de proiectare, pentru a permite desfasurarea normala a lucrarilor si inscrierea acestora in duratele planificate de executie.

Inca din faza de proiectare a retelelor de alimentare cu utilitati, trebuie sa se respecte urmatoarele cerinte:

- folosirea retelelor provizorii numai in cazuri bine justificate, atunci cand conditiile tehnice sau economice impiedica realizarea cu prioritate a celor definitive;

- folosirea retelelor provizorii de alimentare cu utilitati, numai pentru racordarea obiectelor de organizare de santier;

- traseele retelelor de alimentare provizorie cu utilitati sa fie cat mai scurte. In acest sens, trebuie folositi algoritmi de determinare a lungimii minime a retelei (arbori minimi);

- traseele retelelor provizorii sa fie astfel alese, incat sa nu traverseze amplasamentele lucrarilor de baza, deoarece in acest caz vor fi necesare cheltuieli suplimentare pentru demontari si remontari (totale sau partiale), care vor mari cheltuielile de organizare de santier si vor prelungi durata de executie;

- amplasarea retelelor provizorii de alimentare cu utilitati sa se faca cu cheltuieli minime de munca vie si materializata, in functie de durata lor de exploatare si de cantitatile si parametrii utilitatilor furnizate. Trebuie sa nu se aleaga solutii de amplasare subterana a acestora pentru durate mici de exploatare (necesitand un cost mai mare al amplasarii) si nici retele de cote '0' sau supraterane la lucrari cu durate mari si foarte mari de exploatare, deoarece acestea duc la deteriorarea retelelor, intreruperea furnizarii utilitatilor pe timp de iarna si prelungirea duratei de executie.

Respectarea acestor cerinte, atat in faza de proiectare, cat si in faza de executie, asigura realizarea unor retele provizorii de lungimi minime, la costuri reduse si intr-un timp optim, pentru a asigura atacarea obiectelor de baza la temenele prevazute.

Pentru a realiza retelele provizorii cu cheltuieli minime se urmaresc, inca din faza de proiectare, doua probleme distincte, si anume: lungimea retelelor si diametrele acestora.

Lungimea minima a unei retele provizorii (sau definitive) se poate determina cu ajutorul algoritmului lui Kruskal, care permite obtinerea unui arbore partial de valoare totala minima. Se numeste 'arbore' un graf finit conex fara cicluri si avand cel putin doua varfuri[3]. Acest algoritm presupune ca, lucrand in etape, sa se aleaga de fiecare data muchia cu valoarea cea mai mica, fara insa a forma astfel un ciclu cu muchiile alese anterior. Conform definitiei de mai sus, se va alege o multime de 'n-1' muchii ce vor forma un arbore de valoare minima. Daca toate muchiile grafului initial au valori diferite, atunci arborele obtinut va fi unic. Multimea de 'n-1' muchii (U_n-1) va avea urmatoarea forma:

U_n-1 = U₁, U₂,     _.... U_n-1

iar graful (X,U_n-1) este un arbore de valoare minima.

Daca doua sau mai multe muchii au valoare egala, atunci arborele ce se poate obtine nu mai este unic.

In cadrul lucrarilor de determinare a traseului minim al retelei, in etapa de proiectare pot fi asociate valorilor muchiilor fie lungimea muchiei respective, fie costul total al retelei ce acopera aceasta muchie.

Reteaua de distributie a utilitatilor poate fi realizata dupa diferite scheme, in functie de natura obiectului caruia i se furnizeaza utilitatea respectiva.

Daca intreruperea furnizarii utilitatii provoaca pagube obiectului alimentat (statie de betoane si mortare, care poate fi blocata si deteriorata la intreruperea furnizarii energiei electrice) atunci, pentru cresterea sigurantei in alimentare, se folosesc doua surse distincte.

Aceasta schema presupune alimentarea fiecarui obiect prin doua surse independente si se numeste retea de distributie inelara (figura 29). Daca, insa, intreruperea furnizarii utilitatii ca urmare a unei defectiuni a retelei nu provoaca pagube sau pierderi importante, punctele de lucru si obiectele de organizare de santier sunt conectate la o retea de tip radial (figura 30) ceea ce presupune o reducere importanta a lungimii retelei in cele mai multe dintre cazuri.

Daca reteaua de tip inelar prezinta o mare siguranta in exploatare, reteaua de tip radial asigura reducerea consumului de metal (teava, conductor), de manopera precum si o durata mai scurta de realizare.

In cele mai multe cazuri, in practica se folosesc retele de tip mixt (figura 31), care imbina atat schemele celor doua tipuri prezentate anterior, cat si avantajele si dezavantajele lor.

Daca pentru determinarea lungimii retelei conteaza foarte putin 'utilitatea' pentru care se construieste reteaua, la stabilirea diametrului acesteia conteaza, in primul rand, felul si cantitatea utilitatii transportate.

In dimensionarea instalatiilor provizorii de alimentare cu utilitati, trebuie rezolvate doua probleme distincte: amplasarea si dimensionarea sursei (priza de alimentare cu apa, post de transformare pentru energie electrica, statie de compresoare pentru aer comprimat, centrala termica pentru abur si apa calda) si dimensionarea retelei de distributie.

Nota: S = sursa; C = consumatori

Amplasarea optima a unei surse de alimentare cu utilitati fata de mai multi consumatori poate fi stabilita pe baza sumei minime a cheltuielilor de transport al utilitatii. Folosind algoritmul 'Steiner-Weber' se parcurg etapele descrise mai jos.

Se considera 'n' puncte Pi (i =1,2n) de la care se vor transporta (la sau de la punctul S), in unitati de timp egale, cantitatile 'Ci' la distantele 'ri '.

In coordonate carteziene, aceasta relatie devine:

unde x_i si y_i sunt coordonatele punctului Pi (i=1,2n), iar x si y sunt coordonatele necunoscute ale sursei.

Necunoscutele x si y se vor obtine prin iteratii succesive la care etapa "k+1" arata astfel:

Atat sursa, cat si reteaua de distributie se dimensioneaza in functie de consumul preliminat de utilitati, in asa fel incat sa asigure, fara nici o dificultate, furnizarea utilitatilor respective in perioada de consum maxim.

Pentru a respecta aceasta cerinta, este necesar ca, la proiectarea organizarii santierului, sa se cunoasca foarte bine volumele lucrarilor de baza ce urmeaza a se executa si esalonarea in timp a acestora. In conditiile programarii executiei obiectelor de baza folosind graficele retea se pot determina, prin proiectarea pe abscisa unui grafic calendaristic (construit pe baza graficului retea), volumele utilitatilor necesare in orice moment. In cazul in care aceste volume ar solicita capacitati prea mari pentru sursele de alimentare cu utilitati si pentru retelele de distributie datorita masarii lor intr-o anumita perioada de timp, se pot atasa, la graficul calendaristic, rezervele libere de timp si, in functie de acestea, se pot face reprogramari ale unor activitati, in scopul diminuarii varfurilor de consum de utilitati, varfuri ce determina capacitatile sursei si ale retelei de distributie.

Dupa determinarea necesarului de utilitati si dupa o eventuala aplatizare a varfurilor acestui necesar, conform celor prezentate se pot dimensiona sursa de alimentare si reteaua de distributie pentru fiecare utilitate in parte.

La proiectarea surselor de alimentare si a retelelor de distributie trebuie sa se aiba in vedere particularitatile si cerintele acestora, in functie de natura utilitatii.

Astfel, la alimentarea cu apa, sursa trebuie: sa asigure debitul maxim necesar; sa se gaseasca la mica adancime; sa fie aproape de santier; sa serveasca atat pentru consumul productiv, cat si pentru nevoile gospodaresti; sa nu permita patrunderea impuritatilor sau a apelor uzate; sa poata fi folosita, eventual, si pentru alimentarea viitorului obiect de constructii etc.

Reteaua de alimentare trebuie: sa aiba lungime minima, sa permita asigurarea debitului maxim, sa fie montata sub adancimea de inghet (daca functioneaza si iarna) si sa poata fi folosita ca retea definitiva (daca nu total, cel putin partial).

La alimentarea cu energie electrica, sursa trebuie: sa aiba o putere corespunzatoare sumei puterilor instalate de pe santier (corectate cu factorul de putere si coeficientii de simultaneitate). Ea trebuie sa fie amplasata in centrul de greutate al santierului pentru a evita crearea mai multor surse (posturi de transformare).

Totodata, trebuie ca grupurile electrogene (fixe sau mobile) sa se foloseasca numai in cazuri bine justificate, deoarece functioneaza cu un consum specific ridicat de combustibil. Ori de cate ori este posibil trebuie sa se realizeze posturi de transformare definitive in cabine tipizate (bine protejate).

Reteaua trebuie: sa aiba lungime minima, sa nu traverseze caile de comunicatii decat in conductori izolati in subteran sau la inaltime corespunzatoare. Conductorii trebuie sa aiba diametre care sa reziste parametrilor proiectati ai utilizarii si sa asigure minimum de pierderi in retea, iar reteaua de joasa tensiune sa nu aiba o raza mai mare de 500 metri pentru a evita pierderile de energie.

La alimentarea cu aer comprimat, sursa trebuie: sa foloseasca compresoare fixe - pentru cantitati mari de aer comprimat - si compresoare mobile    pentru cantitati mici. De asemenea, ea trebuie amplasata in centrul de greutate al santierului (cea fixa) sau in imediata apropiere a punctului de lucru (cea mobila), pentru a diminua lungimea retelei si pierderile din retea, fiind necesara totodata si izolarea sa fonica.

Reteaua trebuie: sa fie radiala si sa asigure, la fiecare consumator, presiunea necesara; sa fie scurta - pentru evitarea pierderilor de presiune pe retea si sa se termine la fiecare consumator cu conducte flexibile, pentru a usura exploatarea.

La alimentarea cu abur, sursa trebuie: sa fie, ori de cate ori este posibil, definitiva, iar daca este provizorie, sa asigure consumul maxim cerut de procesul de productie si necesitatile de incalzire.

Ea ar trebui amplasata in centrul de greutate al santierului.

Reteaua trebuie: sa fie izolata termic, montata aerian sau subteran deasupra apelor freatice, sa aiba lungime minima, instalatii de evacuare a condensului si loc de dilatare.

8.8. Determinarea consumului de utilitati

Determinarea consumului de apa

In unitatile de constructii-montaj apa se consuma pentru scopuri tehnologice, menajere, sanitare si pentru combaterea incendiilor. Deoarece nu se cunosc cu certitudine toate necesitatile de apa ale unitatii, iar consumul este supus unor neuniformitati mari, stabilirea acestuia este destul de dificila, neputandu-se face cu exactitate. La santierele cu un consum de apa obisnuit, adica acolo unde nu se executa volume mari de lucrari de terasamente prin hidromecanizare, spalari de agregate etc., cantitatile de apa pentru procesul de productie se determina pe baza unor consumuri medii stabilite pentru principalele lucrari de pe santier (tabelul 16).

La santierele cu consumuri foarte mari, necesarul de apa trebuie calculat in diferite faze ale executarii lucrarilor, intocmind grafice calendaristice, pentru a stabili varfurile de consum, in vederea dimensionarii instalatiilor.

In cazul lucrarilor obisnuite, debitul de apa pentru desfasurarea procesului de productie se calculeaza astfel:

in care:

DA_p reprezinta debitul de apa pentru nevoile productiei, exprimat in litri, pe secunda;

1,2 - coeficient care tine seama de consumuri neprevazute;

Ac_i - consumul de apa pentru fiecare consumator productiv, in litri, pe un schimb cu durata de 8 ore;

K_n - coeficientul de neuniformitate a consumului de apa pe un schimb

Consumul maxim de apa necesara desfasurarii procesului de productie pentru un schimb (A_p) se determina astfel:

A_p = 1,2 x K_n x S Ac_i

Debitul de apa potabila pentru scopuri gospodaresti si sanitare se determina conform relatiei:

DA_g = DA_g1 + DA_g2

in care:

DA_g - reprezinta debitul de apa potabila pentru scopuri gospodaresti si sanitare;

DA_g1- debitul de apa potabila pe santier l/s;

DA_g2- debitul de apa potabila in colonia de muncitori l/s.

Debitul de apa potabila pe santierul de constructii (A_g1) se determina astfel:

in care:

K_n^'    reprezinta coeficientul de neuniformitate a consumului de apa potabila in timpul unui schimb;

N₁ - numarul de muncitori de pe santier;

A_m1 - consumul de apa potabila pentru nevoile gospodaresti, calculat in litri pentru un muncitor de pe santier, intr-un schimb;

A_d1 - consumul de apa potabila, in litri, pentru diversi consumatori (dusuri, bai, cantina, dispensar etc.)    timp de 8 ore.

Debitul de apa potabila in colonia de muncitori (A_g2) se stabileste dupa formula:

in care:

K_n^'' reprezinta coeficientul de neuniformitate a consumului de apa in timpul unei zile;

N₂ - numarul locuitorilor coloniei;

A_m2 - consumul de apa, calculat in litri pentru un locuitor din colonia de muncitori, pe zi;

A_d2 - consumul de apa in litri pentru diversi consumatori (dusuri, bai, spitale, scoala etc.), timp de 24 de ore.

Consumul de apa potabila pentru scopuri gospodaresti si sanitare se determina conform relatiei:

A_g = A_g1 + A_g2

unde:

A_g    reprezinta consumul de apa potabila, pe santier si in colonie, pentru scopuri gospodaresti si sanitare;

A_g1 - consumul de apa potabila pe santier;

A_g2 - consumul de apa potabila in colonia de muncitori.

Consumul de apa potabila pe santierul de constructii (A_g1) se determina astfel:

A_g1 = K_n^' x (N₁ x Am₁ + aAd₁)

iar cel de apa potabila in colonia de muncitori (A_g2), conform relatiei:

A_g2 = K_n^'' x (N₂ x Am₂ + aAd₂)

unde semnificatiile notatiilor raman aceleasi ca in formulele de determinare a debitului de apa.

Debitul de apa necesar pentru stingerea incendiilor (Ai) se stabileste de comun acord cu organele de pompieri, pe baza normativelor existente.

Debitul total de apa necesar santierului (DA_T) se calculeaza cu ajutorul relatiei:

DA_T =D A_p + DA_g + DA_i

Dimensionarea diametrului instalatiilor de apa se face pe baza formulei:

in care:

D    reprezinta diametrul conductelor, in mm;

DA_T - debitul de apa necesar, in l/s;

V    - viteza de circulatie a apei in conducte, in m/s (pentru retele permanente: 0,7 -1,00 m/s; pentru retele provizorii:1,00 -1,50 m/s).

Procurarea si distribuirea apei pe santier presupun consum mare de energie precum si alte cheltuieli (realizarea sursei, a instalatiilor de purificare a apei, intretinerea acestora etc.), ceea ce face necesara intarirea actiunilor de economisire a apei, prin aplicarea urmatoarelor masuri: deschiderea punctelor de alimentare cu apa numai in locuri strict necesare; verificarea robinetilor si a conductelor, pentru evitarea pierderilor de apa; folosirea unor dispozitive de blocare a alimentarii cu apa la terminarea unor procese umede; folosirea hidromecanizarii numai in cazuri bine justificate; folosirea unor dispozitive de reglare a consumului de apa in statiile de spalare a utilajelor, mijloacelor de transport etc.; recircularea apei, ori de cate ori este posibil; organizarea judicioasa a alimentarii cu apa a dusurilor, spalatoriilor, cantinelor, creselor, dispensarelor etc. Determinarea consumului de energie electrica

Unitatile de constructii-montaj au devenit mari consumatoare de energie electrica, datorita mecanizarii lucrarilor. Costul energiei electrice reprezinta, la lucrarile mari, circa 1,5 - 2,5 % din costul total.

In constructii, energia electrica are diverse utilizari (pentru actionarea masinilor si a utilajelor de constructii, a aparatelor de sudura, nituire, iluminatul sectiilor auxiliare productive, a magaziilor, a cladirilor administrative si sociale, iar pe timp de iarna, cu restrictii, pentru dezghetarea terenurilor, protectia betonului proaspat, incalzirea materialelor de constructii etc.)

Puterea electrica totala necesara se obtine prin insumarea puterii necesare pe fiecare consumator, astfel:

in care;

P_t - reprezinta puterea totala necesara, in Kw;

K_er = 1,10 - coeficientul prin care se tine seama de pierderile de putere ale retelei;

Cosj - factorul de putere al retelei, care depinde de numarul si de felul sarcinilor (in medie, este 0,75);

P_n - puterea nominala a masinilor si instalatiilor, in Kw;

P_ii - puterea corpurilor de iluminat, pentru iluminatul interior;

P_ie - puterea corpurilor de iluminat, pentru iluminatul exterior;

K_s1, K_s2, K_s3 - coeficientii de simultaneitate corespunzatori[4]

Pentru reducerea consumurilor de energie electrica se pot lua urmatoarele masuri: stabilirea unor puncte de iluminare strict necesare, amplasate astfel incat fiecare sa lumineze o suprafata maxima; eliminarea remedierilor si a refacerilor unor lucrari ce solicita consumuri energetice, prin imbunatatirea calitatii lucrarilor; folosirea de masini si utilaje ale caror motoare electrice sa aiba un randament ridicat, sa nu fie uzate si sa fie bine protejate; folosirea de motoare electrice de puteri corespunzatoare celor solicitate de capacitatea utilajelor; folosirea intrerupatoarelor de mers in gol, care sa opreasca functionarea motorului electric sau a transformatorului de sudura la intreruperea lucrului; amplasarea punctelor de transformare (dotate cu transformatoare de puteri corespunzatoare), astfel incat sa se minimizeze pierderile de energie in retea; dimensionarea retelei astfel incat pierderile de energie sa fie minime; imbunatatirea esalonarii executiei proceselor de productie mari consumatoare de energie pentru aplatizarea curbei de sarcina; programarea lucrarilor exterioare in afara perioadei de timp friguros etc.

Determinarea consumului de caldura

Santierele de constructii-montaj sunt mari consumatoare de energie termica in perioada de timp friguros. La lucrarile de constructii se consuma caldura atat pentru incalzirea cladirilor si a baracilor, cat si pentru nevoi tehnologice (cu restrictii, pentru aburirea prefabricatelor de beton armat, incalzirea cu abur a betonului in timpul iernii, dezghetarea cu abur a pamantului, uscarea materialului lemnos etc.).

Cantitatea de caldura necesara pentru incalzirea cladirilor depinde de proprietatile termotehnice ale elementelor de incalzit, de volumele cladirilor si de diferenta de temperatura dintre interiorul si exteriorul cladirii. Consumul de caldura pe ora (Kcal/h) pentru incalzirea cladirilor poate fi determinat cu ajutorul urmatoarei formule:

in care:

Q₁ - reprezinta consumul de caldura pe ora pentru incalzirea baracilor si cladirilor, exprimat in kcal/h;

1,1 - coeficient de siguranta;

S_i - suprafata peretilor si a tavanelor de structuri diferite, in mp;

K_i - coeficientul de cedare de caldura a peretilor si tavanelor, in Kcal/mp, din suprafata cladirii, in decurs de o ora, in cazul in care diferenta de temperatura dintre interiorul si exteriorul cladirii este de 1⁰C (coeficientii K_i se stabilesc prin normative);

t_i - temperatura interioara luata in calcul, in grade Celsius;

t_e - temperatura exterioara luata in calcul, in grade Celsius.

Consumul de caldura pentru scopuri tehnologice se determina de fiecare data prin calcule speciale, luandu-se ca baza volumul de lucrari proiectat si termenele de executie, regimurile termice adoptate si alte conditii care determina cantitatea de caldura si intensitatea consumarii ei (tabelul 17)

Natura consumului

Consumul de caldura

(Kcal/h/m.c.)

Dezghetarea pamantului

a) nisipos

b) argilos

Incalzirea apei cu abur, pana la temperatura de 750⁰ C

Aburirea elementelor de constructie din beton

Prepararea betonului

Turnarea betonului in constructia de protectie incalzita

Turnarea betonului in pardoseli, pe pamant

Cantitatea totala de caldura se stabileste prin insumarea consumurilor de caldura ale tuturor consumatorilor, luand in considerare pierderile inevitabile de caldura in retea, astfel:

QC = (Q₁ + Q₂) x K_r1 x K_r2

in care:

QC    reprezinta cantitatea totala de caldura, in Kcal/h;

Q₁ - cantitatea de caldura necesara pentru incalzirea cladirilor si baracilor, in Kcal/h;

Q₂    - cantitatea de caldura necesara pentru nevoi tehnologice in Kcal/h;

K_r1 - coeficient ce asigura acoperirea pierderilor de caldura in retea (in mod aproximativ, se poate considera K=1,15);

K_r2 - coeficient ce asigura acoperirea consumurilor neprevazute de caldura.

Reducerea consumurilor de caldura in constructii-montaj se poate asigura prin urmatoarele masuri: alegerea celei mai economice surse de alimentare cu caldura; stabilirea traseelor minime pentru retelele de alimentare; imbunatatirea termoizolatiei retelelor de alimentare; imbunatatirea termoizolatiei incaperilor incalzite; folosirea unor radiatoare cu randament mare; reducerea consumului de caldura pentru procese tehnologice pe santier, prin extinderea prefabricarii uzinale; esalonarea corespunzatoare a lucrarilor in scopul realizarii proceselor ce solicita un mare consum de caldura in perioadele favorabile; folosirea energiei solare pentru uscarea materialelor, urgentarea realizarii proceselor naturale etc.

Determinarea consumului de aer comprimat

Aerul comprimat se foloseste la lucrarile de constructii-montaj pentru actionarea sculelor pneumatice (perforatoare, ciocane de abataj, scule pentru cioplirea pietrei etc.), pentru actionarea diferitelor dispozitive si aparate (dispozitive de vopsire cu aer comprimat, aparate de sablare, pompe de mortar-beton etc.), sau pentru transportul materialelor pulverulente.

Aerul comprimat se produce in statiile de compresoare. In unele cazuri exista posibilitatea de a obtine aerul comprimat de la statia de compresoare a unei intreprinderi existente (la extinderea sau reconstruirea unor intreprinderi in exploatare). De regula, insa, pe santierele de constructii-montaj se folosesc statii de compresoare mobile sau fixe. Cele mobile se amplaseaza la locul de executare a lucrarilor.

La lucrarile de durata si cu volum mare se utilizeaza statii de compresoare fixe de mare capacitate, asezate pe fundatii de beton si adapostite in cladiri provizorii de santier. Este recomandabil sa se instaleze cel putin doua compresoare, pentru a putea alimenta lucrarile, fara intreruperi, cu aer comprimat, in cazul repararii sau intretinerii unuia din compresoare.

Cantitatea de aer comprimat se determina pe baza urmatoarei formule:

QA = K_a x K_sa x ∑q_s

in care:

QA    reprezinta debitul instalatiei de compresoare, in mc/min aer aspirat;

K_a -    coeficientul pierderilor de aer comprimat in retea (1,3 -1,5);

K_sa -coeficientul de simultaneitate (pentru o scula racordata =1; pentru 2-4 scule = 0,90; pentru 4-6 scule = 0,80-0,83 etc.);

q_s - consumul de aer comprimat pentru fiecare unealta pneumatica (in mc/min) servita de instalatia respectiva (aparat de tencuit: 2,0 - 2,5; aparat de vopsit: 0,2-0,3 etc.).

Presiunea de lucru a compresoarelor trebuie sa fie cu 20-30% mai mare decat presiunea din sculele si mecanismele pneumatice, datorita pierderilor de presiune pe retea.

Pentru reducerea consumului de aer comprimat pot fi luate urmatoarele masuri: folosirea unor receptoare neuzate, bine etansate; folosirea unor retele scurte, pentru reducerea pierderilor pe retea; etansarea corespunzatoare a retelei; folosirea unor scule cu randament bun; introducerea limitatoarelor de alimentare cu aer comprimat la incetarea lucrului; alimentarea cu aer comprimat la parametrii necesari; alimentarea cu aer comprimat de la instalatiile independente, cand punctele de consum sunt situate la distante mari de sursa de alimentare centralizata etc.

8.9. Organizarea executarii lucrarilor de constructii-montaj pe timp friguros

Extinderea executarii lucrarilor de constructii-montaj in tot cursul anului solicita organizarea distincta a lucrarilor pe timp friguros. Sunt considerate 'zile friguroase' zilele in care temperatura aerului, masurata la ora 7 dimineata, in aer liber, la umbra, la inaltimea de 2 metri de la sol si la distanta de 5 metri de orice obiect de constructii, este mai mica de 5^oC.

Pentru a-si desfasura activitatea in aceste conditii, constructorul trebuie sa ia anumite masuri de protectie, care presupun efectuarea unor cheltuieli suplimentare. Acestea sunt minimizate prin intermediul solutiilor alese in proiectul de organizare a lucrarilor pe timp friguros.

Proiectul de organizare a lucrarilor pe timp friguros

Proiectantul tine seama, in elaborarea proiectului de organizare a lucrarilor pe timp friguros, de: perioada in care se va executa lucrarea; media termica inregistrata in zona de amplasare aleasa pentru perioada de executie; regimul hidrografic al zonei; natura lucrarilor executate; limitele minime de temperatura la care calitatea lucrarilor nu este afectata; tehnologiile alese in conditiile de mai sus, cu cheltuieli minime; cantitatea lucrarilor ce se vor executa; masurile suplimentare de protectia muncii etc.

Proiectul de organizare a lucrarilor pe timp friguros cuprinde piese scrise si desenate. In cadrul pieselor scrise se includ: memoriul justificativ, documentatia de deviz, instructiunile de desfasurare a lucrarilor (fisa tehnologica), masuri de protectia muncii, prevenirea si stingerea incendiilor etc. Ca piese desenate, se ataseaza: graficul de esalonare a lucrarilor pe timp friguros, schite si desene de executie, planul de amplasare a obiectelor la care se vor desfasura lucrari pe timp friguros, graficele de esalonare a necesarului de forta de munca, materiale, utilaje etc.

Pregatirea lucrarilor pentru activitatea pe timp friguros

Continuitatea desfasurarii lucrarilor pe timp friguros poate fi asigurata prin solutii organizatorice si solutii tehnice. Solutiile organizatorice, mai putin costisitoare, permit esalonarea lucrarilor in asa fel incat lucrarile de structuri, cu multe procese umede, sa se desfasoare in perioadele favorabile, pentru asigurarea inchiderilor, in care sa se realizeze lucrarile pe timp friguros. Tot prin solutii organizatorice pot fi protejate de inghet (prin acoperire cu paie, rogojini, talas etc.) produsele de balastiera si cariera, pamantul care trebuie sapat etc.

Solutiile tehnice presupun: adaptarea tehnologiilor de executie la conditiile de lucru pe timp friguros, prin folosirea unor adaosuri care sa coboare punctul de inghet al materialelor; prefabricarea elementelor si a detaliilor de constructii care solicita procese umede; incalzirea materialelor inainte de a fi puse in opera etc.

Asigurarea executarii lucrarilor pe timp friguros presupune adoptarea, in general, a unor masuri speciale, ca:

- amenajarea generala a santierului (refacerea drumurilor si a santurilor de evacuare a apelor de suprafata, acoperirea produselor de balastiera si a varului din gropile de var cu materiale termoizolante, inchiderea - provizorie sau definitiva - a golurilor de la usi si ferestre, umplerea cu pamant a golurilor de fundatii terminate etc.;

- amenajarea constructiilor speciale pe santier, prin realizarea instalatiilor de incalzit la statiile de betoane si mortare, a surselor de caldura pentru spatiile inchise, a instalatiilor de preparare a apei calde pentru rampele de spalare a utilajelor de constructii si a mijloacelor de transport etc.;

- revizuirea retelelor de santier si protejarea termica a conductelor de apa si termoficare, revizuirea canalizarilor, a retelelor electrice etc.;

- amenajarea spatiilor de depozitare prin izolarea termica a depozitelor ce pastreaza materiale sensibile la umiditate si temperatura (ciment, var, ipsos, PAL, PFL, clei, lacuri si vopsele, folii si placi din PVC, solventi etc.);

- amenajarea punctelor de intretinere a utilajelor si mijloacelor de transport pentru asigurarea pornirii usoare a acestora, a curatirii lor la terminarea schimbului (autobasculante, pompe de beton, malaxoare), a spalarii lor cu apa calda etc.;

- amenajarea sursei si a retelei de incalzire tehnologica pentru incalzirea spatiilor de lucru, atelierelor, statiilor de betoane, magaziilor de materiale, spatiilor administrative, social-culturale etc.;

- organizarea activitatii meteorologice pe santier, in vederea obtinerii si valorificarii datelor meteo (inregistrarea temperaturii interioare, exterioare, a temperaturii betoanelor, mortarelor, mixturilor asfaltice etc.);

- organizarea protectiei si igienei muncii, prin curatirea zapezii si ghetii de pe drumurile de acces, scari, platforme de lucru, stresini si acoperisuri, prin ingradirea locurilor periculoase, presararea materialelor antiderapante pe drumuri etc.;

- organizarea pazei si stingerii incendiilor, supravegherea focurilor deschise, elaborarea instructiunilor de folosire a sobelor, asigurarea mijloacelor de combatere a incendiilor (pompe, furtunuri, rezervoare de apa, stingatoare, panouri de incendiu etc.);

- aplicarea unor masuri speciale pentru perioadele de dezghet prin asigurarea cu materiale si utilaje pentru intretinerea drumurilor, asigurarea stivelor de materiale, organizarea evacuarii apelor etc.;

- protejarea obiectelor la care s-au sistat lucrarile pe timp friguros, prin asigurarea taluzurilor impotriva surparilor, inchiderea provizorie a golurilor, acoperirea provizorie a ultimului nivel al obiectului de constructii etc.;

- aprovizionarea materialelor pentru organizarea lucrarilor pe timp friguros (nisip, sare, rogojini, paie, rumegus, talas, panouri termoizolante, folii de polietilena etc.).

Toate aceste masuri[5] privind asigurarea continuitatii lucrarilor de constructii-montaj pe timp friguros influenteaza, in mod favorabil, costurile fixe pe unitatea de produs (deoarece volumul acestor costuri este aproximativ acelasi, indiferent daca se lucreaza sau nu).

Cheltuielile suplimentare solicitate de organizarea de santier pe timp friguros pot fi minimizate prin solutiile alese in proiectul de organizare a lucrarilor pe timp friguros. Alegerea unei variante din solutiile propuse se face prin compararea costurilor acesteia cu cheltuielile suplimentare ocazionate de neutilizarea resurselor, ca urmare a intreruperii lucrarilor. Se accepta continuarea executarii lucrarilor pe timp friguros atunci cand cheltuielile rezultate din neutilizarea resurselor disponibile (forta de munca, utilaje) sunt mai mari decat cheltuielile suplimentare pentru organizarea lucrarilor pe timp friguros. In anumite situatii (urgentarea darii in folosinta), se accepta continuarea executarii lucrarilor pe timp friguros chiar daca cheltuielile suplimentare de organizare sunt mai mari decat economiile obtinute.

8.10. Organizarea teritoriului santierului

Realizarea productiei la calitatea si termenele stabilite, cresterea productivitatii muncii si reducerea costului obiectelor de constructii sunt conditionate si de modul de amplasare a depozitelor, cailor de comunicatie provizorii, surselor de alimentare si retelelor de distribuire a apei, energiei electrice, aburului, aerului comprimat, precum si a obiectelor de constructii provizorii de servire a personalului de pe santier etc.

Aceasta amplasare se realizeaza pe baza planului de organizare a teritoriului santierului, in care se stabileste situarea pe teren a elementelor si obiectelor de organizare de santier. Cu aceasta ocazie, trebuie rezolvate urmatoarele probleme: precizarea amplasamentelor tuturor lucrarilor si a amenajarilor provizorii necesare executarii lucrarilor de baza; asigurarea suprafetelor necesare desfasurarii proceselor de productie pe santier; rezolvarea optima a fluxurilor de circulatie a materialelor, prefabricatelor etc., fara incrucisari sau transbordari suplimentare; folosirea, pentru organizarea de santier, a retelelor si constructiilor definitive; asigurarea continuitatii lucrului pe timp friguros; crearea conditiilor optime din punct de vedere al securitatii muncii, prevenirii si stingerii incendiilor; prevederea diverselor etape ce apar in desfasurarea lucrarilor (darea partiala in functiune, posibilitatea de a servi si alte amplasamente sau unitati in anumite perioade) si a masurilor corespunzatoare legate de planul de organizare.

Pentru ca planul de organizare a teritoriului sa fie conceput in mod judicios si sa corespunda tuturor cerintelor enumerate, el trebuie elaborat in mai multe variante, selectandu-se apoi varianta optima.

Un criteriu important in amplasarea constructiilor necesare executarii lucrarilor de baza este cel al costului transporturilor. Astfel de probleme se pun atat in ceea ce priveste amplasarea unor unitati anexe productive, depozite etc., in cadrul unei zone (platforme industriale), cat si la amplasarea unor constructii provizorii pe santier.