ASPECTE PSIHOLOGICE ALE EDUCATIEI TEHNOLOGICE

ASPECTE PSIHOLOGICE ALE EducatiEI tehnologicE

Cuvinte cheie: tehnica, tehnologie, spirit aplicativ, model mintal, ciclu informational-operativ, comportament operational, gandire tehnica

Modelul personalitatii umane presupune, pe langa o cultura teoretica (intelectuala, morala, estetica etc.), si o pregatire tehnica. Specialistul cult solicitat de societatea supertehnologizata trebuie sa dispuna si de abilitati tehnico-practice, care sa-i permita pregatirea intr-un domeniu preferat al activitatii profesionale si, in acelasi timp, adaptarea si readaptarea la solicitarile noi impuse de ritmul accelerat al dezvoltarii sociale si economice.

In lumea de astazi, practica nu mai este inteleasa doar ca o aplicare a cunostintelor teoretice; ea devine o importanta sursa de cercetare, de invatare a unor cunostinte noi, precum si un bun prilej de inovare, de creatie. Omul societatii actuale nu este doar o simpla forta de munca, un simplu executant; valoarea lui in procesul muncii consta in participarea creativa la progresul social, prin constientizarea psihologica a muncii in general, a profesiei in special.

Tehnica poate fi definita ca totalitatea mijloacelor materiale cu ajutorul carora se desfasoara activitatea umana. Ea este o componenta importanta a culturii materiale, a civilizatiei ajunse la un ridicat nivel de dezvoltare. Folosirea conceptului de tehnica s-a extins si in alte domenii, depasind pe cel al productiei materiale. El contine atribute in domeniul valorilor spirituale, avand calitatea de a determina comportamente: tehnici de munca intelectuala, tehnici de calcul, tehnici artistice, tehnici experimentale; incorporeaza strategii intelectuale, deprinderi, priceperi, atitudini, chiar emotii.

Tehnologia este teoria (stiinta) despre tehnica. Obiectul tehnologiei il constituie fundamentarea stiintifica a organizarii, desfasurarii, conducerii si evaluarii activitatii tehnice. Cum orice activitate social-umana indreptata spre un anumit scop presupune o teorie a principiilor, normelor care stau la baza organizarii si desfasurarii ei, este necesara o teorie a metodelor si mijloacelor folosite in tehnica, menite sa-i asigure reusita. Pentru aceasta, in literatura stiintifica actuala termenul de tehnologie este asociat unor domenii dintre cele mai diverse: tehnologie didactica, tehnologia informaticii, tehnologia instruirii s.a.

Toate conceptele analizate se centreaza, in ultima instanta, pe cel de tehnologie. Aplicand aceasta teza si la educatie, vorbim despre educatie tehnologica, domeniu care cuprinde si educatia profesionala.

In viziunea contemporana, caracterul aplicativ al invatamantului nu mai are in vedere pregatirea elevilor in vederea insusirii unei meserii, ci face din continutul tehnologiei disciplina de studiu pentru largirea culturii generale a tineretului. In acest fel, educatia tehnologica este o componenta de sinteza a educatiei integrale. Ea cuprinde elemente ale educatiei intelectuale, are interferente cu educatia morala si se intersecteaza cu importante componente ale educatiei estetice si ale educatiei fizice.

Obiective ale educatiei tehnologice

Privita ca dimensiune a educatiei integrale, educatia tehnologica are o contributie cu totul aparte in formarea profilului personalitatii tinerilor, daca se are in vedere ca prin ea se cultiva indeosebi atitudini, comportamente, in care se impletesc elemente ale tehnicii - care au implicatii in activitatea producatoate de valori materiale - cu unele componente ale educatiei morale. Acestea din urma tin mai ales de atitudinea fata de munca a celor supusi influentelor actiunii educationale, ceea ce confera o nota aparte chiar formularii obiectivelor educatiei tehnologice. De asemenea, caracterul specific al obiectivelor e determinat si de angajarea unui efort fizic, fie si minimal, prin folosirea mainii, chiar in conditiile tehnologiilor moderne, specifice epocii actuale.

Pregatirea psihologica pentru munca reprezinta un obiectiv prioritar al educarii elevilor in spiritul muncii. Activitatea practica a scolarilor este atat un factor de existenta, cat, mai ales, un factor de constiinta; este vorba despre formarea constiintei muncii. Atitudinea corecta fata de munca trebuie sa devina valoare dominanta, in jurul careia e necesar sa fie grupate toate valorile morale. Un comportament caracterizat prin inalte virtuti morale se formeaza, cu cel mai inalt randament, in procesul muncii.

Formarea si dezvoltarea capacitatilor de cunoastere. Insasi pregatirea psihologica pentru munca are in continutul sau componente intelectuale, care constituie chiar factorul principal al formarii constiintei muncii. Ele au rolul de a orienta o atitudine, o conduita corespunzatoare, prin participarea efectiva la munca. De aceea, informatiile cu privire la valoarea sociala a muncii, la necesitatea ei obiectiva, la rolul ei in formarea si dezvoltarea celor mai alese trasaturi ale personalitatii au un mare rol in cultivarea interesului elevilor pentru munca. Aceste componente cognitive isi gasesc izvorul in intregul continut al invatamantului, ceea ce face ca pregatirea psihologica pentru munca sa aiba un caracter pluridisciplinar. In plan psihologic, ideea rolului pe care il are actiunea in actul invatarii a fost subliniata de multa vreme, iar in zilele noastre ea a fost ridicata la principiu de baza al invatarii, al formarii inteligentei.

Valentele formative ale muncii; cultivarea spiritului aplicativ

Atat pregatirea psihologica pentru munca a elevilor, cat si componenta ei cognitiva se realizeaza numai in conditiile unei solicitari si exersari a capacitatilor intelectuale, pe fondul unor valori formativ-educative autentice. Cum ambele directii implica obligatoriu participarea efectiva a elevilor la munca si cum activitatea practica presupune folosirea mainii cu care se actioneaza nemijlocit asupra materialelor utilizate, cat si prin intermediul unor unelte sau instrumente, un rol cu totul deosebit il are miscarea (gestul) mainilor. Aceasta angajare a mainilor asigura atat realizarea unor obiecte (produse) simple, finite, cu valoare utila, fie ea cat de mica, cat si dezvoltarea capacitatilor intelectuale si formarea unei atitudini sanatoase fata de munca, a unor trasaturi pozitive de caracter. In acelasi timp, coordonarea miscarilor mainii si formarea gestului manual, ca expresie a indemanarii, constituie elemente ale spiritului aplicativ, unul dintre scopurile de baza ale activitatilor practice.

In zilele noastre mecanizarea, automatizarea, computerizarea s-ar parea ca elimina rolul si importanta mainii. Lucrurile nu stau, fireste, asa. Chiar daca am ramane in sfera masinilor de calcul, a unor instalatii moderne, computerizate, automatizate, in care rolul omului e mai mult de supraveghetor, de intretinere, nevoia de a coordona direct miscarile mainii, de a fi posesorul unui gest manual bine format, s-ar putea spune chiar ca sporeste. Caci mecanizarea si automatizarea il scutesc pe om de efort, dar nu il scutesc in nici un caz de nevoia de a comunica tot timpul cu masina pe care o are in fata, prin manete, butoane, clape, comutatoare.

Comportamentul operational dobandit prin efectuarea nemijlocita a activitatilor manuale are posibilitati de transfer in numeroase alte activitati, inclusiv in cea de invatare, precum si in cea social-utila. In conditiile unui mediu cu o accentuata nota de tehnicitate, spiritul aplicativ constituie o conditie a cresterii randamentului in orice tip de activitate. El este cu atat mai necesar in conditiile actuale, cand apare pericolul cresterii decalajului intre nivelul de pregatire teoretica pe care il pot realiza tinerii si performantele lor practice, in defavoarea acestora din urma.

Cultivarea creativitatii la elevi

Activitatea intelectuala implicata in procesul muncii constituie mijlocul principal prin care se asigura constietizarea actiunilor practice. In acelasi timp, participarea elevilor la diferite forme de munca reprezinta un bun mijloc de cultivare a capacitatilor lor intelectuale, creatoare, de familiarizare cu unele operatiuni si tehnici de munca. De aceea, organizand activitatea de efectuare a unor operatii de munca, trebuie folosita o metodologie care sa angajeze, sa solicite capacitatile intelectuale ale elevilor, indeosebi gandirea tehnica, gandirea creatoare. Elevii, incepand cu cei din clasele primare, pot dezvolta elemente de creativitate in fiecare dintre momentele ciclului informational-operativ al procesului muncii. Astfel, chiar in prelucrarea informatiilor cu caracter aplicativ, prin selectionarea si compararea datelor teoretice, prin rezolvarea unor situatii-problema, prin cautarea unor solutii noi la situatiile cunoscute, elevii sunt pusi in fata unui efort intelectual creativ.

Ideile exprimate mai sus pot fi sustinute prin faptul ca operatiile gandirii tehnice sunt aceleasi cu cele intalnite in gandirea teoretica: analiza-sinteza, comparatia, abstractizarea-generalizarea. Chiar daca au si note specifice, ".componentele tehnice ale activitatii umane (aptitudinile tehnice si gandirea tehnica) nu reprezinta ceva separat de dezvoltarea generala a omului, de gandirea sa, deoarece intelegerea si creatia tehnica sunt strans legate de gandirea sa abstracta, presupun cunoasterea anumitor principii, legi si aplicarea lor in practica" (P. Pufan).

Dezvoltarea capacitatilor creatoare prin participarea elevilor la diferite forme de munca practica reprezinta un proces care se integreaza organic in procesul complex al instruirii si educarii lor. Succesul in orice "meserie" este asigurat nu atat de masura in care cineva poseda anumite indemanari manuale, cat de capacitatea de a dezvolta o gandire creatoare. O persoana care este doar "buna in meserie" poate fi, fireste, un bun executant, dar nu poate deveni creator in munca. Aceasta depinde si de specificul meseriei.

Coordonate ale activitatii practice

Orice activitate practica implica in mod necesar anumite informatii sau semnale, care vor trebui mai intai asimilate si prelucrate printr-un efort intelectual, iar apoi transpuse in planul propriu-zis al actiunii.

Punctul de plecare in formarea unui comportament practic il constituie sursele de informatii constituite din prezentarea modelului actiunii practice respective, insotite de explicatiile corespunzatoare din partea educatorului. Acestea pot fi completate cu mostre din materialul de lucru folosit, imagini (desene) care sa reprezinte obiectul ce urmeaza sa fie realizat, fazele principale, succesiunea miscarilor necesare efectuarii unor operatii de munca etc

Momentul urmator consta in punerea elevilor in situatia de a reproduce verbal informatiile primite cu privire la realizarea modelului propus, in scopul transformarii acestuia in model mintal. Acest model va constitui factorul care regleaza direct efectuarea miscarilor, in succesiunea lor fireasca, in vederea realizarii lor practice.

Realizarea motrica sau actiunea propriu-zisa incheie ciclul informational-operativ al procesului muncii.

Ciclul informational-operativ se reia, iar informatia inversa despre rezultatul obtinut la incheierea fiecarui ciclu reprezinta baza formarii capacitatii de autocontrol, de autoreglare "din mers" a miscarilor necesare executarii cat mai corecte a actiunii respective. Fiecare incercare noua trebuie realizata pe fondul unei activitati intelectuale, pe baza modelului interior, si nu pe simpla repetare a unor miscari.

Precizarea de mai sus priveste un element hotarator al formarii la elevi a capacitatii de a se autocontrola. Suportul principal al autoreglarii il constituie tocmai modelul actului respectiv, atat cel extern, cat si - mai ales - cel intern, rezultat al unui real efort intelectual.

In final este necesara o precizare. Aria educatiei in spiritul muncii este foarte larga. Este necesar sa fie amintit faptul ca invatatura, activitatea de baza a tineretului scolar, si atitudinea fata de ea exprima in modul cel mai convingator nivelul general al atitudinii fata de munca a elevilor. Se impune si precizarea ca, desi problemele teoretice ale activitatii de invatare au un anumit specific, ele se coreleaza cu cele ale activitatilor practice, procesul acestora din urma fiind, din multe puncte de vedere, identic cu cel al cunoasterii, in general.