Evaluarea formativa si metodologia reglarii proceselor de predare-invatare

Evaluarea formativa si metodologia reglarii proceselor de predare-invatare

Evaluarea realizata in contextul strategiei formative, care poate fi utilizata chiar de catre elevi ca autoevaluare, devine o practica ce stimuleaza participarea elevului la propria sa formare, facandu-l constient de responsabilitatea sa si, in acelasi timp, ii dezvolta motivarea, mai ales in cazul in care educatorul o utilizeaza astfel incat sa stabileasca un dialog constructiv cu fiecare elev.

Evaluarea formativa este combinata cu o varietate de materiale si proceduri instructionale pe care elevul le foloseste in scopul recuperarii/completarii unor lacune. In acest sens, imbinand evaluarea cu instruirea si cu invatarea, educatorul reuseste sa cunoasca nivelul atins de fiecare elev si sa ia decizii imediate si adecvate pentru ameliorarea rezultatelor.

Intr-un studiu consacrat analizei evaluarii, Linda Allal (1978) distinge trei demersuri psihopedagogice fundamentale ale acestei strategii:

activitate de predare si de invatare;

evaluare formativa: constatarea obiectivelor atinse si a celor nerealizate;

activitati de remediere.

Pe parcursul intregii perioade consacrate unei unitati de formare, procedurile de evaluare formative sunt corelate cu activitatile de predare si invatare. In acest fel, prin observarea elevilor in cursul invatarii, se identifica dificultatile pe care acestia le intampina, se realizeaza diagnoza privind factorii care se afla la originea dificultatilor fiecarui elev, si se stabileste modalitatea de remediere, de individualizare, prin activitati recuperatorii. In acest fel, reglarea este de natura interactiva, in sensul ca priveste atat predarea, cat si invatarea. Scopul acestui tip de reglaj este de a realiza o "ghidare" sistematica si individualizata a invatarii, mai devreme decat o remediere tardiva.

Principalul avantaj oferit de testarile cu valoare formativa consta in posibilitatea cunoasterii operative si exacte a tipurilor de dificultati pe care le-au intampinat educabilii, pe baza carora educatorul poate lua deciziile potrivite constand in: reformularea sarcinilor de lucru, refacerea acelor structuri la care majoritatea elevilor au intampinat dificultati si, bineinteles, reinvatarea continuturilor respective. In aceasta situatie, educatorul este nevoit sa localizeze neajunsurile metodologiei utilizate in predarea-invatarea continuturilor (fie lipsa elementelor de fixare, fie metodele de invatamant utilizate, fie faptul ca nu a utilizat materialul didactic sau l-a utilizat necorespunzator. Prin aceasta strategie, educatorul realizeaza un feedback privind propria activitate, identificand in mod particular punctele-cheie in care predarea are nevoie de modificari. Experienta arata ca greselile trebuie remediate, daca este posibil, in aceeasi ora in care a fost aplicat testul (oricum, in termen cat mai scurt posibil).

Remedierea dificultatilor intr-un timp cat mai scurt are efect pe termen lung: se fixeaza mai bine structurile corecte, invatate, baza pentru achizitii ulterioare solide. In acest fel, evaluarea formativa realizeaza o mediere a cunoasterii, favorizeaza reusita scolara cu participarea efectiva a elevilor.

Studiile la care ne-am referit demonstreaza valoarea tehnologiilor traditionale de evaluare, dar si a altor moduri de abordare privind posibilitatile multiple de integrare a actiunilor evaluative in procesul de invatamant, respectiv posibilitatea participarii active a elevilor prin cunoasterea exacta a cerintelor la care trebuie sa raspunda.