REPERE MORALE IN RELATIA PROFESOR-ELEV

REPERE MORALE IN RELATIA PROFESOR-ELEV

Intre situatiile arhetipale traite de catre oricare dintre oameni, initierea este una fundamentala. Ea presupune trecerea individului dintr-un stadiu de viata in altul. Conform teoriei lui Carl Gustav Jung (1967), o persoana care nu a trait echivalentul psihologic al unei initieri poate fi pierduta in confruntarea cu o situatie "de tranzitie" pentru care nu este pregatit, in astfel de moment putand avea loc procese de regasire masiva a personalitatii.

Deoarece scoala realizeaza prin activitati si procese specifice pregatirea elevilor pentru realitatea sociala, mult mai complexa decat cea a familiilor din care acestia au pornit, s-a constatat discursul didactic si pedagogic, forma de initiere a elevilor in real.

Intr-o astfel de abordare, profesorul este cel care are sarcina initiatorului, elevii urmand trecerea prin procesul initierii, profesorul fiind - de aceea - considerat initiatorul (mistagog), cel care va conduce "ritualul" initiatic.

Daca, prin comportamentul sau, profesorul se face "acceptat" de elevi, se creeaza conditii pentru ca intreaga clasa sa devina receptiva, permisiva, deschisa cooperarii.

Clasa de elevi, colectivitatea scolara, in general, este un mediu de comunicare intre elevi, intre profesor si elevi, o comunicare deschisa, fara restrictii, fara formalisme si ritualuri inutile care mareste increderea membrilor in virtutile grupului si, implicit, productivitatea. Blocarea comunicarii prin relatii reci, birocratice din partea unor profesori face sa scada randamentul comunicarii si cel scolar. Functionand normal, pe principiul feed-back-ului, procesul de comunicare faciliteaza realizarea sarcinii, asigura coeziunea grupului, valorizeaza pe fiecare membru, actioneaza ca factor de omogenizare.

Astfel, prin intermediul feed-back-ului influentarea devine bilaterala, pentru ca, asa cum spunea filosoful Leon Bloy, nu se stie "cine da si cine primeste", astfel ca si profesorul trebuie sa invete deopotriva impreuna cu elevii si chiar de la acestia ("o scoala in care profesorul nu invata este o absurditate" - afirma C-tin Noica).

Prin comunicare urmarim astfel sa fim receptati, intelesi, acceptati si totodata sa provocam o schimbare de atitudine si de comportament in randul interlocutorilor

- elevilor - ceea ce impune anumite particularitati psihologice si psihopedagogice din partea ambilor membri ai relatiei pe care o presupune comunicarea.

In conceptia lui K. Wadd "puterea" profesorului sintetizeaza patru componente:

1. charisma - capacitatea de a atrage si de a influenta oamenii prin propria personalitate;
2. ascendenta - capacitatea de a obtine controlul asupra unei situatii prin simpla prezenta a persoanei respective;
3. puterea intelectuala - puterea expertului, a celui care stie;
4. resursele de putere - capacitatea unui ins de a organiza elementele unei activitati in clasa.

Eficacitatea profesorului depinde atat de functionarea fiecarei componente in parte, cat si de proportia in care fiecare participa la ansamblu. Controlul pe care profesorul il exercita asupra elevilor este rezultatul unui amestec subtil de putere personala si de autoritate, derivata atat din statutul sau de profesor, cat si din sistemul de reguli care opereaza in scoala si in clasa.

Un aspect foarte important in personalitatea profesorului il constituie dimensiunea stiintifica si culturala, psihologica si pedagogica a acestuia.

Calificarea profesionala inalta a profesorului este necesara si il va ajuta pe acesta sa fie permanent preocupat de continua lui perfectionare individuala pentru a stapani la zi noutatile din domeniul lui de specialitate. El trebuie sa manifeste ingeniozitate si creativitate si sa dispuna in acelasi timp, de o bogata cultura generala, pentru ca elevii il judeca si sub acest aspect. Nu trebuie uitat, de asemenea, ca aspectul culturii la formarea personalitatii, inclusiv a personalitatii profesorului, este decisiv. Cultura formeaza si dezvolta aptitudinile intelectuale, sentimentale si emotiile, vointa si caracterul omului. Un profesor cu un inalt nivel stiintific si cultural contribuie efectiv la dezvoltarea culturii generale si de specialitate a elevilor si totodata isi dezvolta si isi afirma prestigiul personal.

Profesorul nu-l dezvolta pe elev numai sub aspect profesional, ci si sub aspect etic, moral. Mai intai trebuie sa fie el insusi un om cu un inalt nivel stiintific si cultural si cu un profil moral sanatos, sa manifeste o constiinta si o conduita morale civilizate. Pe langa valorile stiintifice si culturale ale societatii, el are datoria sa cunoasca valorile morale, principiile si regulile morale proprii statului de drept si societatii democratice. Este chemat sa formeze si sa dezvolte la elevi deprinderi de conduita morala in concordanta cu aceste principii si reguli morale. Profesorul trebuie sa manifeste o conduita demna in orice situatii: in familie, in liceu, in societate, pentru ca aceasta va fi imitata de elevii sai. O conduita stiintifica, culturala si morala corecta a profesorului va fi invatata de elevi si, prin interiorizare, va deveni conduita elevilor sai. De aceea, profesorul trebuie sa fie un model in tot ceea ce gandeste si in tot ceea ce realizeaza.

In sfarsit - dupa cum subliniaza Ioan Jinga - este necesar ca profesorul sa manifeste si capacitate manageriala in domeniul educational, pentru ca el este chemat sa indeplineasca diferite functii: sef de catedra, responsabil de comisie metodica, diriginte etc.. In aceasta privinta, pregatirea de specialitate, experienta didactica si profilul cultural si moral ii sunt indispensabile.

Componenta esentiala a aptitudinii pedagogice este capacitatea de instruire, care consta in posibilitatea de a organiza materialul de invatat si de a-l preda intr-o forma accesibila. Priceperea de a organiza este dependenta de inteligenta cadrului didactic, de utilizarea ei in selectarea sistemului de cunostinte si abilitati din materia de specialitate si in clasificarea si scrierea lor pentru a putea fi transmise.

A preda - subliniaza I. Radu si M. Ionescu - inseamna a prezenta fapte, exemple, modele, teme, exponate etc, a propune elevilor o activitate asupra acestora, adica a-i conduce sa le analizeze, sa le compare - deci sa lucreze cu acest material - si sa extraga apoi esentialul, pe care sa-l fixeze in definitii, legi, principii etc.

O dimensiune a aptitudinii pedagogice este empatia. Stroe Marcus arata ca exista doua componente ale ampatiei: empatia emotionala si empatia predictiva. Empatia emotionala se refera la participarea profesorului la emotiile si sentimentele elevilor, la impartasirea acestora, la trairea lor alaturi de ei. Ea consta in apropierea fata de elevi, la patrunderea in universul lor launtric.

Empatia predictiva rezida in capacitatea profesorului de a se transpune in psihologia elevului, de a indeplini "rolul" lui si de a-i prevedea, in limitele unei erori admise, comportamentul ulterior. Acei profesori care sunt apreciati ca fiind buni si foarte buni au indici superiori de empatie predictiva. Empatia predictiva faciliteaza gasirea modalitatilor de a mentine concentrata atentia elevilor la lectie, de a se face acceptat de elevi, de a echilibra relatiile cu ei, asigurand astfel conditii favorabile pentru procesul de predare-invatare.

Tactul pedagogic se inscrie ca o componenta esentiala si specifica a aptitudinii pedagogice, profesorii concepand tactul pedagogic ca o abilitate de a intelege elevii, de a fi omenos, de a aprecia si nota corect, de a da dovada de exigenta si severitate moderate, de a sprijini si indruma elevul, de a-i ierta greselile minore, de a fi drept in acordarea recompensei si a pedepsei, de a nu-l persecuta, de a nu-i aminti mereu de o greseala.

Elevii, la randul lor, mentioneaza: omenia, insusirea de bun psiholog, intelegerea sentimentelor de prietenie si dragoste la tineri, ignorarea micilor abateri, renuntarea la pedeapsa cand elevul si-a recunoscut vina, discretie in problemele personale sau de familie ale elevului, evaluare si notare obiectiva, a nu fi prea sever, "a sti de gluma"(simtul umorului) etc.

Tactul pedagogic solicita inteligenta, ingeniozitate si afectivitate in sensul de a actiona adecvat, suplu si creator in vederea reusitei depline a actului educational.

Aptitudinile organizatorice, care intregesc structura aptitudinii pedagogice, nu se rezuma la capacitatea de organizare si ordonare a materialului de predat. Ele semnifica si abilitatea de a organiza, indruma si conduce activitatea clasei de elevi ca grup psihosocial. Munca la catedra necesita programarea timpului pentru fiecare lectie, dar si pentru fiecare semestru sau an. Trebuie organizata de asemenea evidenta si controlul activitatii elevilor, precum si corecta evaluare a rezultatelor acestei activitati.

O alta componenta importanta a aptitudinii pedagogice este capacitatea de a comunica cu clasa. Acest act comunicational priveste mai intai, dupa cum am vazut, abilitatea profesorului de a transmite pe cale verbala sistemul de cunostinte si priceperi, procedand astfel incat actul comunicarii sa fie viu, activ, dinamic, expresiv si nu unul plicticos, neinteresant. De continutul si fluenta verbala depinde in masura importanta calitatea predarii cunostintelor.

Dar profesorul nu transmite elevilor doar informatii. El stabileste cu clasa si un contact psihologic, realizeaza cu elevii o comunicare cognitiva, dar si una afectiva. Daca stapaneste temeinic materialul de predat, pe parcursul lectiei el urmareste indeaproape modul cum sunt receptionate informatiile, cum reactioneaza elevii, apreciind acest lucru dupa privirea lor, dupa mimica si pantomimica pe care le afiseaza, dupa faptul daca sunt sau nu preocupati de altceva etc. Profesorul ideal trebuie sa aiba mereu un feed-back al activitatii sale instructive si educative, pentru a pastra permanent sub control bunul mers al acesteia.

Profesorul trebuie sa cunoasca psihologia elevului, structurile lui cognitive, precum si metodele si procedeele de a transmite elevilor corpul de cunostinte si deprinderi din specialitatea sa. El trebuie sa dispuna de o temeinica pregatire psihopedagogica.

Calitatea de profesor nu este innascuta. Ea se castiga si se formeaza in universitate si se perfectioneaza in procesul instructiv-educativ. Profesorul are datoria sa cunoasca corpul esential de informatii al pedagogiei moderne si al educatiei democratice, metodele si procedeele educationale, sa stie cum sa le foloseasca in munca sa in functie de particularitatile de varsta si individuale ale elevilor, sa fie familiarizat cu modalitatile pedagogice de concepere, organizare, proiectare si desfasurare a activitatii instructiv-educationale.

Un rol deosebit il are maiestria pedagogica, pe care profesorul are datoria sa si-o dezvolte. Maiestria pedagogica este capacitatea profesorului de a gandi, proiecta, organiza si conduce cu competenta, spirit creator si mare eficienta procesul de instruire si educare a elevilor.

Maiestria pedagogica este, in general, rezultat al pregatirii si experientei la catedra. Ea angajeaza intreaga personalitate a profesorului, intreaga lui activitate mentala, afectiva, motivationala care duce la rezultate deosebite in munca de instruire si educare. Maiestria pedagogica se manifesta prin capacitatea de a sti cat si cum sa faci eficienta activitatea educationala. Ea se obiectiveaza in abilitatea de a-i invata pe elevi cum sa invete si cum sa-si dezvolte personalitatea, in priceperea de a intemeia relatii socio-afective pozitive cu elevii, bazate pe intelegere si cooperare eficiente.

Prin maiestria pedagogica se exprima un complex de insusiri ale personalitatii, cum sunt atractia pentru munca dificila cu elevii, calmul, rabdarea, simtul masurii, supletea, fermitatea, spiritul de inventivitate si creativitate.

Pregatirea de specialitate, dimensiunea psihologica si cea pedagogica se structureaza in sistemul unitar al personalitatii psihice didactice, care numai in aceasta configuratie conduce la succese notabile in actul educational.

"Profesorii eficienti au, in mod sigur, personalitati diferite. Dar, indiferent de tipul de personalitate, succesul in munca cu elevii va fi legat de simpatia lor gemina pentru elevi, de bucuria de a preda, acestia tratandu-i pe elevi cu respect si corectitudine, permitandu-le sa se simta in clasa ca acasa si comunicandu-le preocuparea pentru ei."

(Timoty Blair)

BIBLIOGRAFIE:

●Baiasu Nadia si Predonescu Eusebiu, "Consiliere in scoala. Ghid pentru profesorii consilieri si diriginti", Ed. "Conphys", Rm.Valcea, 2001;

●"Dirigintele. Ora de dirigentie. Adolescentii", vol. III, Editor "Tribuna Invatamantului", 1996;

●Romita B. Iucu, "Managementul clasei de elevi", Aplicatii pentru gestionarea situatiilor de criza educationala, Ed. "Collegium Polirom", Iasi, 2006.

●Ioan Jude, "Psihologie scolara si optim educational", E.D.P., Bucuresti, 2002;

●Emil Stan, "Profesorul intre autoritate si predare", Ed. "Teora", 1999;

●Marin Stoica, "Pedagogie si psihologie", Ed. "Gb.Alexandru", 2001;