DEZVOLTAREA COGNITIVA LA VIRSTA SCOLARA SI PRESCOLARA

DEZVOLTAREA COGNITIVA LA VIRSTA SCOLARA SI PRESCOLARA

Varsta prescolara - perioada preoperatorie (Piaget)

Dupa cum am vazut intr-un curs anterior, Piaget considera ca la varsta de doi ani copilul incepe sa foloseasca simboluri, adica imagini, cuvinte sau actiuni care vor sa semnifice altceva. De asemenea el poate manipula mintal aceste simboluri. Aceste doua schimbari marcheaza inceputul a ceea ce Piaget numeste perioada preoperatorie.

Aceasta schimbare poate fi observata destul de clar in jocul simbolic.

Jocul la copiii mici

Activitatea ludica a copiilor evolueaza vizibil intre 1-6 ani. Psihologii care au studiat aceste schimbari descriu mai multe tipuri de distincte de jocuri impartite in stadii. Aceste stadii coexista adesea, copii jucand simultan jocuri apartinand unor stadii diferite. Cu toate acestea, jocul evolueaza prin caracteristicile sale distinctive, in urmatoarea secventa.

Jocul senzorio-motor. Spre varsta de 12 luni, copilul isi petrece cea mai mare parte a timpului explorand si manipuland obiectele, folosind toate schemele senzorio-motorii de care dispune. Duce obiectele la gura, le agita, le aseaza unele peste celelalte sau le deplaseaza. Astfel el ajunge sa inteleaga diferitele proprietati ale obiectelor si ceea ce poate face cu ele.

Jocul constructiv. Explorarea obiectelor este continuata si mai tarziu, mai ales in fata obiectelor noi. Spre varsta de doi ani, copilul incepe sa utilizeze obiecte pentru a construi sau realiza anumite obiecte. De exemplu, el se poate servi de cuburi pentru a construi un turn, pentru a rezolva un puzzle, sau a fabrica obiecte din plastilina. Aceste jocuri constructive reprezinta circa 50% din jocurile copiilor intre 3-6 ani.

Primul joc de simulare. Jocurile de simulare incep aproape in acelasi timp. Spre circa 2 ani, se pot observa primele manifestari ale acestei simulari, de exemplu atunci cand copilul se preface ca mananca folosindu-se de o lingurita, sau se piaptana cu un pieptene de jucarie. Jucariile sunt inca folosite conform utilizarii initiale iar actiunea este dirijata spre propria persoana. Intre 15-21 de luni, apare insa o transformare: destinatarul simularii devine o alta persoana sau o jucarie. Copilul utilizeaza in continuare obiectul in concordanta cu destinatia sa initiala (ceasca, lingurita) dar cea care simuleaza actiunea este (de exemplu) papusa. Copiii hranesc papusa, o piaptana si o imbraca.

Substituirea in simulare. Spre varsta de 2-3 ani, copilul de foloseste de obiecte in alte scopuri decat cele carora acestea le sunt destinate. Ei pot de exemplu sa coafeze parul papusii cu un biberon, prefacandu-se ca acesta este un pieptene, sa calareasca o matura sau sa utilizeze cuburile drept camioane. Jocul constructiv, in care jucariile sunt folosite 'corect' continua sa existe. Spre varsta de 4-5 ani insa, 20% dintre activitatile ludice ale copiilor constau in jocuri de simulare din ce in ce mai complexe.

Jocul social teatral. In jocurile lor, copii de varsta prescolara pretind adesea ca sunt alta persoana; incep sa joace roluri. Se joaca de-a mama sau de-a tata, de-a soferul si calatorii, de-a medicul si bolnavul. Copii de 2-3 ani pot sa se implice in astfel de jocuri atunci cand acestea sunt initiate de fratii lor mai mari. De obicei insa, aceasta forma de joc poate aparea abia spre varsta de 3-4 ani. Copiilor le place foarte mult acest tip de joaca ce necesita adesea un scenariu destul de complicat. Trebuie subliniat ca ocupand, chiar si temporar, rolul unei alte persoane, copilul devine mai sensibil la punctele de vedere si senzatiile altora, ceea ce ii permite sa depaseasca in mod progresiv viziunea sa egocentrica asupra lumii.

La copii de varsta prescolara, o matura poate deveni calut, iar un cub devine un tren. Utilizarea acestor simboluri se produce in acelasi timp cu aparitia cuvintelor. De altfel, atunci cand copilul a reusit sa manipuleze mai bine simbolurile, se observa ca si memoria i s-a ameliorat si ca el cauta in mod mai sistematic obiectele pierdute sau ascunse.

Pe langa utilizarea simbolurilor, Piaget ofera o descriere oarecum negativa a gandirii copilului prescolar: el ne spune mai ales ceea ce copilul nu poate sa faca. Studii mai recente ofera o imagine ceva mai pozitiva.

Constientizarea punctului de vedere al celorlalti: egocentrismul. Observatiile lui Piaget au dus la concluzia ca in perioada preoperatorie copii nu abordeaza lucrurile decat din punctul lor de vedere, pornind de la propria lor gama de referinte, ceea ce Piaget numeste egocentrism (Piaget, 1954). Nu inseamna ca ei sunt egoisti: pur si simplu, ei cred ca toata lumea gandeste ca ei.

Conservarea: In mod similar, Piaget era convins ca in aceasta faza, copilul dobandeste un anumit grad de intelegere a identitatii obiectelor. Copilul senzorio-motor ajunge sa inteleaga faptul ca obiectele continua sa existe chiar daca el nu le mai vede. Totusi, unele obiecte, desi au suferit unele modificari ale aspectului lor, raman constante - conservate, in termenii lui Piaget - iar aceasta conservare il descumpaneste pe copilul de varsta prescolara. Exista sase tipuri de conservare dupa Piaget. In fiecare caz, i se prezinta copilului doua obiecte identice, apoi i se cere sa confirme identitatea obiectelor in raport cu diverse caracteristici (greutate, lungime, numar etc.). Unul dintre obiecte este ulterior deplasat sau deformat, iar copilul este intrebat daca obiectele sunt in continuare identice. Copiii recunosc rareori acest tip de conservare inaintea varstei de cinci ani; Piaget explica aceasta situatie prin faptul ca ei sunt atat de absorbiti de aparenta schimbarii incat nu se concentreaza asupra aspectului neschimbat.

Clasificarea. Piaget a fost de asemenea preocupat de aptitudinea copilului de a clasifica obiectele - de a le grupa in ansambluri sau categorii pe baza unor proprietati abstracte sau concrete, cum ar fi culoarea, forma sau doar etichetele lingvistice. Piaget a distribuit unor copiii mici ansambluri de obiecte sau de imagini de persoane, de animale, cerandu-le sa le grupeze dupa cum 'merg' sau nu impreuna. Copiii intre 2-3 ani, in fata unui astfel de ansamblu, aliniaza de obicei formele sau desenele pe un rand, fara vreo legatura aparenta, ceea ce Piaget numeste colectie figurala. La 4 ani, copii incep sa trieze si sa grupeze intr-o maniera mai sistematica obiectele, folosind mai intai o proprietate comuna cum ar fi forma, apoi doua in acelasi timp, cum ar fi dimensiunea si forma.

In ciuda acestei evolutii, copilul mai are inca un drum lung de strabatut. Copilul din perioada preoperatorie nu intelege intotdeauna principiul incluziunii claselor, adica faptul ca unele clase le inglobeaza pe altele.: cainii fac parte din categoria animalelor, trandafirii din cea a florilor etc.

Logica in perioada preoperatorie. La copilul de varsta prescolara, logica pare uneori 'ilogica'. De exemplu, o fetita care nu si-a facut siesta, a refuzat sa ia cina pentru ca, dupa ea, nu venise inca dupa amiaza. Ea asociase corect dupa amiaza si siesta dar a introdus o legatura cauzala directa inexistenta. Aceasta forma de logica infantila este numita logica transductiva.

NOI PERSPECTIVE ASUPRA PERIOADEI PREOPERATORII

Cercetari recente efectuate privind gandirea copiilor intre doi si sase ani subliniaza ca Piaget a subestimat oarecum copilul de aceasta varsta. S-ar parea ca el are mai multe capacitati colective decat ar sugera-o observatiile lui Piaget.

Constientizarea punctului de vedere al altora: (egocentrismul). Cercetarile realizate privind aceasta problema arata, de exemplu, ca la 2-3 ani, copii sunt deja capabili sa inteleaga faptul ca celelalte persoane vad sau traiesc lucrurile in mod diferit. Astfel, ei isi adapteaza discursul sau jocurile in functie de tovarasii de joaca. Se joaca diferit dupa cum se afla in prezenta unor persoane mai mici sau mai mari decat el, si isi modifica modul de vorbire atunci cand se adreseaza unui copil mai mic sau unui copil handicapat.

Totusi, aceasta comprehensiune nu este prea clara la aceasta varsta. John Flavell sugereaza existenta a doua niveluri de abilitati in planul constientizarii punctului de vedere al celorlalti. Mai intai, copilul stie ca celelalte persoane vad si experimenteaza lucrurile in mod diferit. In al doilea rand, copilul dezvolta un ansamblu complet de reguli complexe care sa-i permita sa inteleaga exact ceea ce cealalta persoana vede sau simte. Copiii de 2-3 ani au o cunoastere de nivelul intai dar nu si de nivelul al doilea. Se constata ca ei dobandesc o cunoastere de nivelul al doilea spre 4-5 ani.

John Flavell a aratat ca, inainte de 4 ani, copii confunda aparenta cu realitatea. De exemplu, daca li se arata un burete vopsit astfel incat sa semene cu o piatra, ei vor spune ca obiectul seamana fie cu un burete si deci este un burete, fie cu o piatra si deci este o piatra. Copii de 4-5 ani insa, reusesc sa faca diferenta intre cele doua; ei isi dau seama ca buretele seamana cu o piatra dar este vorba despre un burete (Flavell, 1986). Astfel, copilul mai in varsta intelege ca un acelasi obiect poate fi reprezentat in maniere diferite, in functie de punctul de vedere al persoanei care il priveste.

Folosind acelasi tip de material, cercetatorii si-au pus intrebarea daca un copil poate intelege notiunea de impresie falsa. Dupa ce l-au pus sa atinga buretele-piatra si i-au pus intrebarile de rigoare privind natura acestuia, copilul a mai fost intrebat: 'Ionel (un prieten al copilului) nu a atins acest obiect; daca Ionel ar privi acest obiect ce ar crede el ca este ? un burete sau o piatra ?' (Gopnik si Astington, 1988). In general, copii de 3 ani spun ca Ionel va crede ca obiectul este un burete in timp ce aceia de 4-5 ani afirma ca Ionel, dat fiind ca nu a atins obiect, va crede in mod eronat ca este vorba despre o piatra. Astfel, copilul de 4-5 ani intelege ca o alta persoana se poate insela de aparenta falsa a unui obiect. Studii realizate pe copii din Japonia, China si un trib de pigmei din Camerun au aratat aceeasi evolutie. Intre 3 si 5 ani, toti copii ajung sa efectueze acest salt conceptual.

Astfel de dovezi au condus numerosi cercetatori la ideea ca la varsta de 4 ani copilul isi dezvolta o noua teorie a gandirii (theory of mind) mai sofisticata. Copilul de varsta aceasta incepe sa inteleaga faptul ca nu se poate prevedea ce vor face altii prin simpla observare a unei situatii: dorintele si convingerile unei alte persoane constituie de asemeni o parte a problematicii. Astfel, copilul isi elaboreaza diferite teorii privind ideile, credintele si dorintele celorlalti si privind influenta acestor elemente asupra comportamentului.

O asemenea teorie a gandirii nu apare dintr-o data la varsta de patru ani. Copiii de trei ani reusesc partial sa faca legatura intre gandirea si comportamentul altor persoane. Ei stiu ca o persoana care doreste un lucru va incerca sa-l obtina. Ei stiu de asemenea ca daca aceasta persoana va esua, ea va fi trista iar daca va reusi ea va fi bucuroasa (Wellman, 1988). Ei nu inteleg insa credintele altor persoane si efectele acestora. Acest nou aspect al teoriei gandirii apare spre varsta de patru-cinci ani.

Teoriile gandirii la copiii de trei-patru ani difera de asemenea si pe alte planuri. Copilul de trei ani pare ca creada ca nu exista decat o singura 'lume' si ca toti o traiesc in acelasi mod. Copilul de patru ani stie ca exista mai multe lumi, si ca ceilalti nu numai ca traiesc diferit lucrurile dar s-ar putea sa 'stie' sau sa creada ceva ce nu este adevarat si sa-si schimbe propria perceptie. Copilul de patru ani isi aminteste ca el gandea altfel inainte - credea ca buretele era o piatra lucru pe care acum nu-l mai crede. Acest fapt constituie un prim semn al dezvoltarii capacitatii de constientizare a punctului de vedere al altor persoane.

Lucrarile efectuate privind teoria gandirii la copil au dus la crearea unui nou si fascinant domeniu de cercetare; ele au demonstrat de asemenea ca prescolarul este mai putin egocentric decat credea Piaget.

Conservarea. Spre deosebire de cele spuse mai sus, majoritatea studiilor privind conservarea confirma observatiile lui Piaget. Desi copii mai mici inteleg partial conservarea atunci cand li se simplifica sarcina pe care trebuie sa o execute, cea mai mare parte a lor nu ajunge ca rezolve corect problemele de conservare inaintea varstei de 5 sau 6 ani, sau chiar mai tarziu.

De altfel, unii cercetatori au descoperit ca si conservarea si constientizarea punctului de vedere al celorlalti se inscriu in acelasi proces de baza, adica intelegerea legaturii care exista intre aparenta si realitate. A intelege notiunea de conservare, inseamna a intelege ca un obiect isi poate schimba aparenta ramanand acelasi, asa cum buretele ia aparenta unei pietre ramanand in realitate un burete. Flavell a studiat aceasta situatie in moduri diferite, in afara problemei buretelui/piatra sau a sarcinilor clasice de conservare. El a prezentat obiecte unor copii sub lumini diferite, schimband astfel culoarea obiectului. El a pus de asemenea masti unor animale de jucarie pentru a le face sa semene cu alte animale. In cadrul acestor studii, copii de 2-3 ani evaluau in mod constant obiectele dupa aparenta lor. Copiii de 5 ani erau insa capabili sa distinga aparenta de realitate, stiind ca anumite obiecte nu erau 'cu adevarat' rosii, inciuda luminii rosii, iar pisica ce avea masca de caine era 'intr-adevar' o pisica. (Flavell, 1989). Astfel, capacitatea unui copil de a rezolva probleme de conservare spre varsta de 5-6 ani pare sa se sprijine pe o constiinta mai generala a diferentei intre aparenta si realitate.

Capacitati de clasificare. Copiii sunt capabili sa efectueze o clasificare mai devreme decat credea Piaget, mai ales daca sarcina este simplificata. De exemplu, unii cercetatori le-au explicat unor copii de 3-4 ani ca unei papusi ii placeau mai mult fotografiile cu alimente (sau piese de mobila, sau animale). Li s-a cerut apoi sa distribuie 12 poze in doua cutii, una cu poze care-i plac papusii si una cu poze care nu-i plac. Atunci cand categoriile erau prezentate astfel copilului, ei reuseau sa clasifice pozele cu usurinta, dupa categoria 'alimente / non-alimente' sau 'animale / non-animale'.

Chiar si copiii de 2 ani sunt capabili sa realizeze astfel de clasificari. In cursul unui studiu cercetatorii au dat copiilor jucarii, patru papusi si patru inele. S-a putut observa faptul ca ei aveau tendinta sa alature obiectele asemanatoare in timpul jocului, ceea ce inseamna ca deja trateaza obiectele in functie de categoria lor.

In ansamblul lor, aceste cercetari arata ca, inca de la doi ani (si poate chiar dinainte), copii inteleg faptul ca obiectele pot fi grupate in clase. Modul in care este formulata sarcina va face ca aceasta capacitate sa fie vizibila sau nu. Piaget propusese probabil sarcini prea complicate copiilor si deci le-a subestimat capacitatea de intelegere.

Incluziunea claselor insa constituie o alta problema. Cercetarile post piagetiene au aratat in mod sigur ca abia spre 7-8 ani copilul intelege incluziunea claselor, asa cum considera si Piaget (McCabe et al., 1982)

DEZVOLTAREA COGNITIVA LA VIRSTA SCOLARA

Perioada operatiilor concrete dupa Piaget

Aparitia unor noi capacitati care poate fi observata la varsta de 5-7 ani se bazeaza pe schimbari minime constatabile la copilul de varsta prescolara. Totusi, conform lui Piaget, copilul face un salt important in clipa in care descopera sau elaboreaza un ansamblu de reguli, de strategii de explorare si de interactiuni cu lumea care il inconjura. Piaget numeste acest nou ansamblu de abilitati operatiile concrete. Prin 'operatii', Piaget intelege un ansamblu de scheme puternice, abstracte si interne cum ar fi reversibilitatea, adunarea, scaderea, multiplicarea. Fiecare dintre aceste scheme reprezinta un fel de regula interna care vizeaza obiectele si legaturile dintre ele. Copilul intelege acum regula care cere ca adunarea sa determine o marire iar scaderea o diminuare. El intelege ca acelasi obiect poate apartine mai multor categorii, iar aceste categorii au un raport logic intre ele.

Dintre toate operatiile, Piaget considera ca reversibilitatea - posibilitatea ca actiunile si operatiile mintale sa se inverseze - este cea mai importanta. De exemplu, cilindrul de plastilina din experienta de conservare poate fi retransformat in bila, iar apa poate fi turnata inapoi dintr-un pahar in altul. Aceasta intelegere elementara a reversibilitatii actiunilor sta la baza altor achizitii ale acestei perioade. De exemplu, daca reversibilitatea este stapanita de copil, atunci acesta stie ca daca A este mai mare ca B atunci B este mai mic decat A. Capacitatea de a intelege ierarhia claselor se bazeaza de asemenea pe capacitatea de a concepe reversibilitatea relatiei dintre obiecte.

Mai multe operatii sunt achizitionate intre varsta de 5 si 7 ani. Indicii acestei schimbari in procesele mintale pot fi observati in aceeasi secventa de dezvoltare care a fost descrisa si la varsta prescolara: conservare, clasificare si logica.

Conservarea. Spre varsta de 6 ani, aproape toti copiii inteleg conceptul de conservare a substantei, a lichidului si a numarului. Conceptul de conservare a greutatii este dobandit spre 7-8 ani iar cel de conservare a volumului spre 10-11 ani. Diferite strategii permit copilului sa ajunga la acest tip de intelegere: reversibilitatea ('daca il aduc la forma sa initiala obiectul va redeveni perfect egal cu celalalt'), adunarea sau scaderea ('Nu s-a pus nimic in plus, nu s-a scos nimic') sau compensarea ('Paharul este mai lat dar este mai inalt').

Clasificarea. In acelasi mod, copiii dobandesc principiul incluziunii claselor spre varsta de 7-8 ani, o schimbare a procesului mintal clar demonstrata de studiile unei cercetari mai vechi dar interesante. Mosher si Hornsby (1966) au aratat unor copii de 6-11 ani o serie de 42 de imagini reprezentand animale, persoane, jucarii si aparate. Experimentatorul isi alegea una dintre ele, iar copiii trebuiau sa o ghiceasca punand intrebari (maxim 20) la care el raspundea doar prin 'da' sau 'nu'.

Subiectul dispune de mai multe modalitati pentru a rezolva problema si a stabili intrebarile pe care le va pune. El poate arata una dintre imagini si sa intrebe 'Asta e ?' pana cand o gaseste pe cea buna. Autorii au numit acest procedeu inventarul ipotezelor. Subiectul poate de asemenea sa clasifice imaginile in categorii iar apoi sa puna intrebari in raport cu aceste categorii: 'Este o jucarie ?' Daca raspunsul este pozitiv, se poate pune o intrebare referitoare la o subcategorie: 'Este o jucarie rosie ?'.Strategia aceasta a fost numita cautare prin eliminare. Se poate constata din grafic ca la 6 ani copii incearca sa ghiceasca (inventarul ipotezelor). Spre opt ani totusi, cea mai mare parte a copiilor foloseste o strategie cognitiva mai elaborata, cercetarea prin eliminare, care reflecta trecerea la ceea ce Piaget numeste perioada operatiilor concrete.

Logica in perioada operatiilor concrete. Dupa Piaget, in aceasta perioada copilul isi dezvolta capacitatea de a utiliza logica inductiva, care consta in trecerea de la particular la general. Copilul de aceasta varsta poate induce un principiu general din experienta sa personala. De exemplu, el poate constata, in joaca, faptul ca daca adauga un cub la un grup de cuburi iar apoi le numara, va fi intotdeauna unul in plus. Copilul de patru sau cinci ani se opreste la aceasta concluzie, dar cel de 7-8 ani aplica deduce din aceasta observatie principiul general dupa care adunarea produce intotdeauna o marire.

Copiii de varsta scolara sunt foarte buni observatori stiintifici si le place sa catalogheze si sa inventarieze varietatile de arbori sau speciile de pasari, sa descopere obiceiurile animalelor de casa. Ei nu stapanesc insa foarte bine logica deductiva, cea care permite trecerea de la general la particular, cum ar fi emiterea unor ipoteze pornind de la teorie. Logica deductiva cere mai multe aptitudini decat logica inductiva. Individul trebuie sa-si poata imagina fapte sau evenimente pe care nu le-a trait niciodata, aptitudine pe care copilul nu o are inca in perioada operatiilor concrete. Chiar daca dezvoltarea cognitiva a copilului la aceasta varsta este destul de avansata, el este inca legat de faptele concrete, de propriile observatii si de experientele sale personale.

Descoperirea caracteristicilor gandirii la copilul de scoala primara conduce la o importanta aplicatie practica: copiii invata stiintele (si celelalte materii) cu mult mai usor daca materia este prezentata intr-o maniera concreta, cu multe experiente practice si experimentari inductive. Ei invata mai greu atunci cand conceptele stiintifice si teoretice sunt prezentate intr-o maniera deductiva.

Noi perspective privind perioada operatiilor concrete

Spre deosebire de cercetatorii care au studiat primele doua perioade piagetiene (senzorio-motorie si preoperatorie), cei care au abordat perioada operatiilor concrete sunt de acord in mare ca secventa aparitiei operatiilor este aceea observata de Piaget. Ei au constatat, asemeni lui Piaget, ca la inceputul acestei perioade este descoperita conservarea lichidului si a substantei, urmate de conservarea greutatii si a volumului. Ei au mai observat si ca acesti copii pot folosi logica inductiva dar esueaza la sarcini care solicita logica deductiva. De asemenea, in aceasta perioada copilul dobandeste aptitudinea de a crea sisteme de clasificare care il fac capabil sa rezolve probleme cum ar fi cea a celor 20 de intrebari. Aceste schimbari pot fi observate pe urmatorul grafic, obtinut pe baza unui studiu longitudinal.

Studii privind competenta. Daca scolarul mic ar folosi forme generale de logica in toate experientele sale, bagajul sau de cunostinte specifice privind un anumit obiect sau ansamblu de obiecte nu ar trebui sa influenteze forma de logica pe care o foloseste. De exemplu, un copil care nu a vazut niciodata dinozauri dar stapaneste conceptul de clasificare ar trebui sa fie capabil sa clasifice imagini cu dinozauri la fel de bine ca si unul care s-a jucat cu asemenea imagini o perioada indelungata. Un copil care cunoaste principiul tranzitivitatii (daca A este mai mare ca B iar B este mai mare decat C atunci A este mai mare decat C) ar trebui sa fie capabil sa il aplice atat la obiecte cu care este obisnuit cat si la cele pe care nu le cunoaste. In realitate nu se obtin astfel de rezultate.

Dispunem actualmente de numeroase studii care arata ca o cunoastere specifica prealabila constituie un element determinant. Copiii si adultii care poseda un evantai larg de cunostinte specifice despre un anumit subiect sau ansamblu de obiecte, fie acesta dinozaurii, fotbalul sau matematica, nu au aceeasi perceptie asupra obiectului ca si novicii. Specialistii categorizeaza informatia din sfera lor de cunostinte in moduri mai complexe si ierarhizate. Ei pun in aplicare forme logice mai complexe privind obiectul lor de competenta si ei memoreaza mai usor informatia referitoare la acesta. De exemplu, un studiu condus in Germania a aratat ca un grup de copii de clasa a 2-a si a 4-a amatori de fotbal au retinut mai usor o lista de termeni legati de acest sport fata de copiii care nu erau pasionati de fotbal (Schneider si Bjorklund, 1992). In plus, o asemenea competenta nu se generalizeaza pentru alte sarcini similare. In studiul german, nu exista nici o diferenta de memorare intre cele doua grupe daca se foloseau cuvinte fara legatura cu fotbalul.

Intr-un alt studiu, Chi (1978) a aratat ca expertii in sah isi amintesc pozitiile unor piese pe tabla de sah mult mai usor si mai precis decat amatorii, chiar daca acestia erau adulti iar expertii copii.

S-ar putea ca aparitia unor diferente in strategiile cognitive ale copiilor mai mari fata de cei mai mici sa aiba la baza acumularea unui bagaj mai mare de cunostinte specifice si a unei mai mari experiente mai curand decat al unor schimbari legate de stadii ale dezvoltarii structurilor cognitive de baza. Chiar si Piaget recunostea ca experienta constituie un element esential al procesului de dezvoltare cognitiva.

Tratamentul informatiei: o alta conceptualizare a dezvoltarii cognitive

Teoreticienii tratamentului informatiei s-au intrebat ce procese intelectuale utilizeaza un copil atunci cand i se prezinta o sarcina si modul in care aceste procese se pot modifica odata cu varsta.

Metafora de baza a acestei abordari permite conceperea spiritului uman ca un ordinator. 'Hardware'-ul (structura de baza) a cognitiei poate fi considerat creierul cu fiziologia sa, iar 'programul' (sau 'software'-ul) ar fi ansamblul strategiilor de utilizare a materialului de baza. Pentru a intelege cognitia in ansamblul sau trebuie cunoscuta capacitatea de tratare a materialului de baza (hardware) si natura programelor adaptate executarii unor sarcini date. Pentru a intelege dezvoltarea cognitiva trebuie descoperit daca exista modificari in capacitatea de tratament de baza a sistemului sau in natura programelor utilizate. Procesorul devine el mai puternic odata cu varsta ? Apar noi tipuri de programe ? Daca nu, s-ar putea ca toate programele ca existe inca de la nastere, dar copilul sa trebuiasca sa invete gradat sa utilizeze aceste programe de baza.

Schimbari in capacitatea de tratare a informatiei. Computerele nu pot efectua decat o singura operatie intr-un anumit moment. In plus, nu toate au aceeasi viteza de tratare a informatiilor. S-ar putea ca dezvoltarea creierului si a sistemului nervos sa fie legat de o crestere a capacitatii, a rapiditatii si a eficacitatii sistemului.

Una dintre dovezile in sprijinul acestei ipoteze provine dintr-un studiu asupra memoriei. In acest studiu; subiectul trebuie sa-si aminteasca o lista de elemente enuntate cu voce tare (litere, cifre, cuvinte), iar apoi sa o repete in aceeasi ordine. Prima lista este de obicei mai scurta. Apoi, acesteia i se adauga cate un element pana ce subiectul nu o mai poate repeta fara eroare. Se poate observa in figura ca volumul memoriei creste progresiv in copilarie.

Rezultatele acestui experiment ar putea traduce insa si o diferenta de experienta si de competenta. Copiii mai mici au mai putina experienta in a opera cu cifre, litere si cuvinte. Atunci cand cercetatorii au incercat sa descopere daca rezultatele au o legatura cu nivelul de experienta, cerandu-le unor copii sa memoreze desene necunoscute analoge unor litere, aproape toate diferentele s-au sters. De aceea, majoritatea cercetatorilor sunt de acord in privinta faptului ca, capacitatea de tratament de baza nu se mareste, crescand insa eficacitatea ei. O eficacitate mai buna ar permite eliberarea de 'memorie' pentru stocarea suplimentara a informatiei.

O eficacitate crescuta s-ar traduce printr-o crestere a vitezei de tratament. Robert Kail (1991) a arata ca pe masura ce cresc, copii gandesc si raspund mai repede. In plus, acest model al accelerarii legate de varsta este aproape acelasi pentru numeroase sarcini diferite, inclusiv sarcinile de perceptie si cele motrice, cum ar fi timpul de reactie la un stimul si sarcinile cognitive cum ar fi calculul mintal. Se poate explica constanta acestui model de accelerare printr-o schimbare fundamentala in sistemul fizic care ar permite o mai mare viteza de reactie si de tratament al informatiei.

Recurgerea mai frecventa la anumite strategii cognitive - tehnicile pe care le utilizam pentru a simplifica sau a fractiona o sarcina cognitiva de indeplinit - constituie un alt mod de a ameliora eficacitatea tratamentului cu varsta. Numeroase studii asupra tratamentului informatiei se refera la emergenta acestor strategii. Cercetarea strategiilor de memorare ofera un exemplu bun.

Strategiile mnemonice. Daca posibilitatile maxime ale memoriei ar fi de 6-7 elemente (figura) am avea mari dificultati sa ne amintim o lista mai lunga, de exemplu o lista de cumparaturi. Solutia consta in utilizarea diverselor strategii de memorare, dintre care unele sunt descrise in tabel.

Se poate repeta o lista de mai multe ori, se pot grupa elementele unei liste pe teme ('ingrediente necesare pentru o pizza', de exemplu), crearea unui scenariu care sa lege intre ele toate elementele unei liste sau memorarea drumului care trebuie urmat pana la magazin.

In ce moment recurg copii la astfel de strategii ? Pana nu de mult, majoritatea psihologilor considerau ca utilizarea spontana a strategiilor nu ar apare inainte de circa 6 ani, varsta corespunzand perioadei operatiilor concrete a lui Piaget. Cercetarile actuale ajung insa la concluzii usor diferite. In primul rand, se observa semne ale strategiilor de memorare (daca sunt asigurate conditii optime) inca de la 2-3 ani (DeLoache, 1989). Crescand, copiii se folosesc de metode din ce in ce mai eficace. In al doilea rand, copilul trece dintr-o perioada in care nu folosea nici o strategie, intr-o perioada in care le va folosi daca ii vor fi explicate clar, iar apoi se va servi de ele in mod spontan. In al treilea rand, odata cu cresterea, in special intre 6-12 ani, copilul recurge la aceste strategii in mod din ce in ce mai eficace, aplicandu-le unui numar crescand de situatii. Apar modificari nu doar la nivelul numarului de strategii ci si la cel al calitatii acestor strategii.

Reguli ale rezolvarii de probleme. Cercetatorii care studiaza tratamentul informatiei au observat un progres calitativ in alt domeniu: rezolvarea de probleme. Studiile lui Robert Siegler sunt cele mai cunoscute pe aceasta tema. Abordarea sa se situeaza la incrucisarea teoriei piagetiene si a celei a tratamentului informatiei. Acest cercetator sustine ca dezvoltarea cognitiva consta in dobandirea unui ansamblu de reguli fundamentale care sunt ulterior aplicate unui registru din ce in ce mai extins de probleme, in functie de experienta. Nu exista stadii ci doar secvente.

Intr-un experiment bazat pe aceasta conceptie, Siegler a utilizat o balanta cu mai multe suporturi pe fiecare brat, suporturi in care puteau fi puse greutati. Copilului i se cerea sa prezica in ce parte se va inclina balanta. Pentru a rezolva problema, copilul trebuie sa tina cont de numarul de discuri plasate pe fiecare brat al balantei precum si de pozitia lor. Copii nu gasesc solutia imediat, iar Siegler considera ca ei vor rezolva problema elaborand patru reguli succesive, intr-o ordine precisa.

Regula I, care este la baza o regula 'preoperatorie', nu tine cont decat de o informatie: 'greutatea'. Copilul care aplica aceasta sustine ca bratul care are mai multe discuri, indiferent de plasarea lor, va fi acela care se va inclina. Regula II este o regula tranzitorie. Copilul se bazeaza in continuare pe numarul de discuri pentru a-si formula afirmatia, dar daca numarul de discuri este acelasi pe ambele brate, el va tine cont de distanta fata de pivot. Regula III este o regula operatorie concreta. Copilul incearca sa tina cont simultan de cele doua date, adica distanta si greutatea. Atunci insa cand informatia este contradictorie (un brat are discuri mai putine dar mai aproape de pivot) copilul va incerca sa ghiceasca. Regula IV tine seama de greutate si de distanta folosind formula matematica adecvata (inmultirea).

Siegler a descoperit ca practic toti copii rezolva aceasta sarcina si altele similare prin folosirea uneia sau a alteia dintre aceste reguli si ca aceste reguli se elaboreaza in aceeasi ordine. Copiii mici se comporta ca si cum nu ar utiliza nici o regula (ei ghicesc sau actioneaza aleator, dupa observatiile lui Siegler). Atunci cand o regula este creata, prima care apare este intotdeauna regula I care este prima a secventei. Totusi, trecerea de la o regula la alta se face in functie de experienta. Daca copiii se pot familiariza cu balanta, pot sa faca predictii si sa constate in ce parte se va inclina ea, multi dintre ei vor trece mai repede prin etapele secventei de reguli.

Astfel Siegler incearca sa descrie secventa logica urmata de copii, secventa care aminteste putin descrierea stadiilor lui Piaget. Totusi, Siegler sugereaza ca nu atat varsta ci experienta este cea care determina progresul in secventa de reguli.