Reusita scolara

Reusita scolara

Succesul scolar consta in obtinerea unui randament superior in activitatea instructiv-educativa, la nivelul cerintelor programelor si a finalitatilor invatamantului (Neculau si Cozma,1995, p.277).

In ceea ce priveste succesul scolar individual, termenul se refera la faptul ca, intr-un anume interval de timp, elevul reuseste la nivelul posibilitatilor sale maxime (dar nu mai jos decat nivelul minim obligatoriu ) sa-si insuseasca un volum determinat de elemente prevazute in programele scolare. Pentru a deveni operationala, definitia succesului scolar individual presupune cunoasterea urmatoarelor elemente:

- nivelul de performanta al fiecarui elev, precizat atat in termeni de continut (cognitiv, afectiv-atitudinal, psihomotor), cat si in termeni relativi (prin raportarea la performantele grupului scolar de referinta);

- nivelul minim obligatoriu in invatare si justificarea de ordin psihopedagogica a stabilirii acestui nivel;

- criteriile de evaluare, raportate la curriculum-ul propus;

- caracteristicile de relevanta, echilibru si integrare ale curriculum-ului;

- caracteristicile oportunitatii de invatare, interpretate din perspectiva educatiei permanente si a interrelatiilor dintre invatarea formala, nonformala si informala.

In literatura de specialitate a ultimilor ani s-a impus conceptul de matrice complexa a conditionarii reusitei scolare (Golu si Golu, 2003, 339-340), in a carei componenta intervin si se combina:

- dimensiunile mediului scolar si extrascolar , cu interactiunile, relatiile si climatele lor specifice;

- dimensiuni ale personalitatii educatorului, cu strategiile, cerintele si continuturile informationale selectate pentru a fi transmise;

- dimensiuni ale personalitatii elevului, cu structurile ei mentale si motivationale.

Fiecare dintre acesti factori isi are contributia sa la reusita, care insa nu poate fi reliefata si evaluata decat prin raportare la celelalte componente ale matricei compexe a conditionarii reusitei scolare.

In literatura de specialitate cea mai frecvent abordata componenta a matricei pare a fi cea a personalitatii elevului. Pentru Golu si Golu (2003, 340-379) acesta se refera la sublinierea rolului in reusitei scolare a componentelor intelective (inteligenta, memorie, atentie, gandire) si a celei motivationale.

A. Componenta intelectiva a reusitei scolare

Inteligenta conditioneaza nivelul general al activitatii cognitive. In timp ce scorurile coeficeintului de inteligenta generala raman un instument individual de predictie pentru gama larga de activitati scolare, scorurile inteligentei speciale devin predictive pentru reusita in invatarea concreta, referitoare la un domneniu sau altul al asimilarii cunostintelor.

Datorita acestui fapt, cunoasterea aptitudinilor specifice ai elevului, coroborata cu imaginea pe care o avem asupra performantelor sale anterioare poate furniza un suport temeinic pentru determinarea ritmului si formei sarcinilor de instruire si invatare la care acesta sa fie supus.

In cadrul fiecarui obiect de invatamant elevului i se solicita atentia, gandirea si memoria, care devin, intr-o formula deja consacrata, "cele trei atu-uri ale unui elev bun", menite sa asigure reusita scolara. Problema care se pune este ca profesorii nu dispun, in mod frecvent, de insufiente metode de instruire apte sa conduca la efecte constructive in plan psihic.

B. Componenta motivationala a reusitei scolare

Exista numeroase cazuri de elevi bine dotati intelectual, dar subrealizati din punct de vedere scolar sau de elevi cu posibilitati intelectuale relativ limitate, dar suprarealizati in planul activitatilor scolare (indeplinind sarcinile la un nivel mai inalt decat cel scontat pe baza masurarii aptitudinilor lor).

Factorii de diferentiatori in aceste cazuri sunt noncognitivi: trairi emotionale, atitudini, interese si experienta personala a succesului si esecului. Toti acesti factori pot fi reuniti sub cupola factorului M (motivatie) si induc un anume indice de activare si mobilizare a resurselor si potentialului individului.

Motivatia apare astfel ca o dimensiune fundamentala a personalitatii, o variabila interna cu rol de suport in elaborarea diferitelor procese si capacitati psihice, constand intr-un ansamblu de factori dinamici care determina comportamentul (prin modificari fizico-chimice, fiziologice, motrice, mentale ale organismului).

In contextul motivatiei intervin ca subfactori activatori ai conduitei succesul si insuccesul, mai precis modul in care se realizeaza raportarea la acestea. Succesul implica reusita (realizarea) efectiva, acompaniata de aprecierea celor din jur. Prin contrast, insuccesul este nereusita acompaniata de alternativa negativa a aprecierii rezultatellor activitatii. Cele doua dimensiuni se asociaza sub forma unei surse externe, obiective, a sentimentului de izbanda sau esec pe care il traieste elevul.

Se produce astfel un reflex emotional al succesului sau insuccesului, care reprezinta suportul - motivul sau impulsul care va intretine pe mai departe din punct de vedere energetic activitatea de invatare, aducatoare de reusite sau nereusite.