ANXIETATEA DE SEPARARE

Comisia Metodica 18. 11. 2009

Gradinita cu Program Prelungit Nr 31 Brasov

ANXIETATEA DE SEPARARE     

"Mama m-a adus in acest loc pe care nu-l cunosc. Mi-a spus ca o sa-mi placa, o sa fie amuzant, dar nu sunt prea sigur de asta. Mama mi-a spus ca doamna de acolo este educatoarea mea. Cum o fi ea? Va fi draguta cu mine? Se va ocupa de mine? Cine sunt toti acesti copii pe care nu-i cunosc? N-am mai vazut niciodata atatia copii la un loc! Le va placea de mine? Mi-e frica! De fapt, nu sunt sigur ca imi place locul asta. Mama! Nu ma lasa aici! Mi-e asa de frica incat imi vine sa plang !" (Andrei, 3 ani)

Primele ocazii de despartire dintre copii si parinti reprezinta momente importante de redefinire a relatiilor in care copiii, adultii si educatorii sunt implicati intr-o experienta emotionala foarte intensa, o ocazie potrivita pentru a reflecta si pentru a se intelege unul pe celalalt.

Relatia dintre mama si copil devine baza si punct de referinta pentru echilibrul viitor al copilului si pentru legatura lui cu alte persoane.

Primele luni de viata ale unui bebelus sunt caracterizate de o adevarata simbioza cu mama. Abia din luna a sasea copilul incepe sa perceapa mama ca pe o persoana diferita de el, care se poate indeparta si il poate lasa singur.

In primele luni de crestere, bebelusii se adapteaza cu usurinta la schimbarea persoanelor din jurul lor, a celor care ii ingrijesc. Practic, nu conteaza daca e mama, bunica, vecina sau bona. Atata vreme cat nevoile lor sunt satisfacute, pentru ei nu conteaza cine ii ingrijeste. In jurul varstei de 6 luni, bebelusii incep sa dezvolte sensul permanentei obiectului si atunci observa cand se schimba ceva in jurul lor. Ei incep sa faca intentionat diverse lucruri, pentru a-i mentine pe parinti langa ei. De exemplu, arunca niste obiecte, pentru a le fi inapoiate. Intre 8 luni si 1 an, bebelusii devin din ce in ce mai posesivi in legatura cu parintii lor si vor sa ii tina, cu orice pret, lipiti de ei tot timpul. Aceasta reprezinta anxietatea de separare.

Descriere termen medical:

Se caracterizeaza prin teama de separare de figura principala de atasament. Anxietatea de separare reprezinta un comportament firesc, specific tuturor copiilor in primii ani de viata.
Calitatea reactiei emotionale a copilului la separarea de figura principala de atasament (mama sau alta persoana care ingrijeste copilul) este trasatura clinica esentiala a anxietatii de separare. In functie de varsta copilului reactia emotionala are intensitate si manifestari variate. Stabilirea diagnosticului de anxietate de separare se va face dupa varsta de 10-13 luni si numai daca intensitatea si persistenta manifestarilor este severa, cu o durata de cel putin 4 saptamani.

Simptome si semen

Copilul cu anxietate de separare devine ingrijorat si nelinistit cand anticipeaza despartirea, apoi manifesta proteste prin plans, tipat, apatie. Unii copii au un somn nelinistit cu vise terifiante si pavor nocturn, au acuze somatice diverse (febra, varsaturi si scaune diareice, dureri de cap, de stomac). Copilul care a avut deja experienta primei separari, poate avea "ganduri negre" ca s-a intamplat ceva rau parintilor, poate refuza sa se mai duca la scoala de teama ca li se poate intampla ceva rau celor dragi, refuza sa mai plece de acasa.
Copiii sub 8 ani prezinta mai frecvent teama ca s-ar putea intampla ceva rau parintilor in lipsa lor si atunci refuza sa doarma singuri sau sa plece fara ei in alta parte sau sa fie lasati singuri. De asemenea ei au mai frecvent si tulburari de somn sau tulburari neurovegetative, cosmaruri.
Copiii de 9-12 ani isi exprima cel mai des teama si nelinistea in momentul despartirii, iar cei de 13-16 ani refuza sa plece de acasa si sa mearga la scoala de teama de a nu-i parasi pe parinti si au acuze somatice.
Tratamentul acestei tulburari cuprinde metode educationale, tehnici de psihoterapie si uneori este necesara si interventia psihofarmacologica.

Toate aceste reactii se ascund sub umbrela anxietatii de separare. Aceasta reprezinta teama resimtita de copil in momentul in care parintele paraseste mediul in care se afla copilul si se manifesta prin plans, tipete si neliniste. Anxietatea de separare este strans legata de tipul de atasament care s-a format intre mama si copil.

Ce este atasamentul?
Copilul inca de la nastere are nevoie de protectie in fata unei lumi pe care nu o cunoaste. Adultul reprezinta sursa lui de siguranta. Mama este cea care il hraneste, il schimba, il mangaie si il protejeaza de eventuale pericole. Atasamentul inseamna a fi dispus sa cauti apropierea si contactul cu persoana in cauza, mai ales atunci cand mediul nu este sigur. Relatiile de familie lipsite de afectiune sau lipsa de comunicare a sentimentelor si emotiilor pot sa produca tulburari in dezvoltarea copilului. Cercetatorul american Ainsworth, impreuna cu colaboratorii sai, a descris trei modele de atasament

1. atasamentul sigur: apare atunci cand copilul are incredere ca parintii vor fi disponibili, mereu acolo cand el va avea nevoie de ei. Asigurandu-l de prezenta ta mereu, copilul va avea curajul si motivatia de a infrunta lumea inconjuratoare si de a o explora. Este bine sa fii atent la semnalele pe care micutul tau ti le ofera, sa-i dai liniste si alinare, sa-l motivezi si sa-i redai increderea in el ori de cate ori are nevoie.

2. atasamentul anxios: copilul nu stie cu siguranta daca parintii vor fi disponibili de fiecare data cand va avea nevoie. Din cauza acestei incertitudini, copilul trece prin anxietatea sau teama de separare si tinde sa prefere doar mediul pe care il cunoaste deja, refuzand sa accepte schimbari. Anxietatea de separare apare in general atunci cand copilul este dus pentru prima data la gradinita; crizele de plans si tipetele se datoreaza tocmai faptului ca mediul este nou si nu este sigur ca va avea sprijinul si ajutorul parintilor. Parintii acestor copii cuatasament anxios sunt inconsecventi in ceea ce priveste atitudinea pe care o manifesta fata de micuti. Uneori pot sa le ofere ajutorul si sa le fie aproape, alteori insa, nu.

3. atasamentul evitant apare atunci cand copilul nu are incredere ca poate sa-si aiba aproape parintii. El se asteapta la respingere din partea acestora si va incerca sa se descurce singur, fara ajutorul parintilor sau a celor din jur. Se lupta pentru a deveni independent emotional, fiind vorba despre o "maturizare inainte de termen".

"Frica" de singuratate

Anxietatea de separare poate aparea la copiii cu varste cuprinse intre 8 luni si 6 ani si se manifesta sub forma de episoade de frica excesiva de fiecare data cand copilul trebuie sa se desparta de persoanele de care se simte legat. Este determinata de frica micutului ca va pierde figurile parintesti, mai ales mama, sau mediul in care este obisnuit.

De multe ori, apare la copiii unici, care nu sunt obisnuiti sa imparta afectiunea parintilor cu nimeni. Simptomele sunt urmatoarele: copilul plange, se panicheaza imediat ce mama se indepar teaza si nu accepta sa participe la nicio activitate pana ce mama nu se intoarce. In cazurile cele mai grave, copilul nu se calmeaza nici la mult timp dupa intoarcerea mamei. Daca in timpul primului an de gradinita copilul manifesta acest gen de anxietate, educatoarele trebuie sa manifeste apropiere fata de el si sa isi exprime afectiunea chiar luandu-l in brate.

Copilul trebuie sustinut si ajutat sa se integreze in grup, implicandu-l in diferite activitati. Cel mai bine este ca inserarea la gradinita, mai ales daca se face foarte devreme, sa se faca gradat si, la inceput, copilul sa fie insotit de parinte. Pentru a ajuta copilul sa o depaseasca este necesar ca parintele sa-i fie alaturi si sa-l faca sa inteleaga ca este vorba de o scurta separare si ca nu este abandonat.

Trebuie stiu ca exista faze evolutive (prima copilarie) in care este normala aparitia unor astfel de reactii in situatii de despartire, insa, daca anxietatea se manifesta pe perioade mai indelungate si tinde sa afecteze negativ viata sociala si educatia copilului, acest lucru nu trebuie subevaluat si este necesara consultarea unui psiholog.

Astfel, cand sunt departe de parinti, copiii cu o anxietate ridicata cauta in mod constant un contact alternativ cu ei (de exemplu prin telefon sau cerand informat ii detaliate despre ce face sau unde este mama) si uneori sunt prada preocuparilor cu privire la posibile evenimente tragice prin care ar putea trece acestia.

Copiii mai mari pot ajunge chiar sa spuna minciuni pentru a se putea intoarce acasa sau pentru a se reintalni cu familia, chiar daca aparent se implica usor in jocul cu colegii. Daca despartirea se intinde pe mai multe zile, seara este de obicei unul dintre cele mai dificile momente: copilul care sufera de anxietate de separare cere sa aiba pe cineva familiar langa el, inainte de a adormi, iar in timpul noptii are cosmaruri si cere sa doarma in pat cu parintii.

Refuzul de a merge la gradinita si chiar la scoala reprezinta destul de des o consecinta a fricii de a se desparti de mediul familiar. In astfel de situatii, copilul poate acuza chiar si manifestari somatice (durere de burta, de gat etc.) care au efectul de a atrage atentia si grija celor din jur.

Multe dintre aceste manifestari pot aparea in contextul acestei anxietati a copilului, in functie de schimbarile care se produc in viata sa si in relatia cu persoanele apropiate si, de aceea, este important sa fii atenta la trairile copilului tau, la motivele care il fac sa se comporte intr-un fel sau in altul, luand in considerare ca lumea sa interioara este extrem de complexa si importanta. Gradinita reprezinta prima ocazie a copilului de a se departa de familie, un moment particular si incarcat de semnificatii care implica deopotriva copilul, parintii si educatoarea.

Cat de mic?

In mod sigur, trecerea din propria casa, unde copilul este in centrul atentiei, intr-un mediu mai vast si mai galagios, unde atentia educatorilor este distribuita mai multor copii, este o mare schimbare. In acest sens, mersul la gradinita este doar inceputul unui parcurs care se va extinde progresiv. Cu cat copilul e mai mic in momentul inscrierii la gradinita, cu atat are nevoie de mai mult ajutor pentru a se adapta la situatia de despartire de parinti. Departarea de propriii parinti si de propriul ambient este intotdeauna sursa a unor sentimente contradictorii (mai ales la inceput).

Totodata, nu trebuie sa uitam ca la 1 an copiii sunt capabili de o anumita autonomie, incep sa mearga singuri si sa se faca intelesi iar apropierea de alti copii si programele educative sunt importante. Gradinita si, mai tarziu, scoala pot furniza copiilor experiente variate si diferite fata de cele familiale, acest aspect reprezentand o mare oportunitate de dezvoltare.

Cum sa eviti teama de gradinita

Tendinta de a se teme de un loc nou si necunoscut si de a se adapta la aceasta sitatie se poate diminua daca ajutam copilul sa devina independent, in mod gradat, inca de cand este mic. Inainte de a-l trimite la gradinita, este util sa experimenteze cateva perioade scurte de despartire de mama, ca un "antrenament" care sa il ajute sa capete incredere in el.

Lasarea copilul, inca de la varsta de 6 luni, pentru putin timp, la bunici sau cu bona. Daca are posibilitatea sa stea cu alte persoane si sa se detaseze cate putin de parinti este un inceput pentru autonomia pe care o va capata. Catre varsta de un an si chiar mai devreme, lasa-l sa intre in contact cu copii de varsta lui, chiar daca, la aceasta varsta, copilul tinde sa fie egocentric.
Abia incepand cu varsta de 3 ani copilul socializeaza in mod spontan cu ceilalti copii, chiar si fara prezenta adultilor, si poate initia un joc de grup.

Inscrierea copilul la gradinita la varsta de 3 ani sau chiar mai devreme, il va ajuta sa devina independent si sa se obisnuiasca cu alti copii.
Este normal ca in prime zile de gardinita      sa planga si sa fie speriat. Aici, rolul educatoarei este foarte important. La inceput poti chiar sa ramai cateva minute ca sa vezi cum se acomodeaza, insa, chiar daca face o criza de plans, nu este indicat sa te dai batuta asa usor si sa il iei acasa.
Poate fi util si un proces gradual in care copilul sa fie lasat la gradinita in prima faza numai o ora pe zi si apoi sa se creasca succesiv perioada.

Integrarea copilului la gradinita este primul pas al unei experiente educative care se va desfasura in afara contextului familial, este un proces de familiarizare cu alti interlocutori, atat adulti, cat si copii.
Nu exista o varsta ideala pentru inceperea gradinitei, fiecare copil fiind diferit de ceilalti.
Caracterul sau si experientele traite in familie au o mare influenta asupra gradului de pregatire pentru acest tip de schimbar

Cum sa spuna "la revedere " fara lacrimi?

- Planificarea este totul.
Se recomanda copilul sa nu fie lasat la cresa sau in grija unei persoane necunoscute cand are varsta intre 8 luni si 1 an, atunci cand apare cel mai probabil anxietatea de separatie. De asemeni e bine ca parintele sa nu plece cand copilul este obosit, flamand sau nelinistit. Daca este posibil, sa se programeze despartirile dupa somn si masa.

- Exersarea.
E bine ca parintele sa-l obisnuiasca pe copil treptat sa fie departe unul de altul si sa-i prezinte persoana si locurile noi. Daca se planifica lasarea copilului cu o ruda sau cu o bona noua, este bine ca persoana sa fie invitata in familie din timp pentru a petrece timp cu copilul in timp ce parintele este acasa. In cazul in care copilul va merge la cresa e bine ca parintele si copilul sa viziteze impreuna locul respectiv inainte de inceperea programului.

- Calm si stabilitate.
Crearea unui ritual de plecare in timpul caruia parintele spune lucruri placute, dragastoase si un "la revedere" ferm.
Parintele trebuie sa fie calm si sa arate incredere in copil. Sa-l reasigure ca se va intoarce si sa-i explice cat timp va trece pana se va intoarce folosind concepte pe care copilul le intelege (cum ar fi dupa pranz), deoarece copilul inca nu intelege notiunea de timp. Sa-i acorde copilului toata atentia cand ii spune la revedere, si sa plece imediat dupa aceasta; daca parintele se va intoaorce din drum nu va face altceva decat sa inrautateasca lucrurile.

- Indeplinirea promisiunilor.
Este important ca parintele sa se intoarca atunci cand a promis. Acest lucru este foarte important - il va ajuta pe copil sa dezvolte incredere ca va rezista pana la intoarcerea parintelui.
Desi este greu pentru parinte sa plece de langa un copil care plange si tipa dupa el, este important sa aiba incredere ca persoana care ramane cu copilul se va descurca. Poate fi folositoare stabilirea unei ore la care parintele sa sune si sa verifice daca totul este in regula cu copilul, poate la 15-20 de minute dupa ce a plecat. In acest interval, majoritatea copiilor se linistesc si isi gasesc o ocupatie. E bine ca parintele sa nu cedeze si sa nu sune mai devreme.

Persoana care ramane cu un copil care are anxietate de separatie, sa incerce sa ii distraga atentia cu o activitate sau cu o jucarie, un cantec, un joc sau altceva amuzant. Uneori sunt necesare mai multe incercari pana la gasirea unei activitati potrivite, care sa capteze atentia copilului.De asemeni, este important sa nu pomeneasca de mama sau tata in fata copilului, dar sa raspunda intrebarilor copilului despre parinti in mod direct si simplu. Bona poate spune: "Mami si tati se vor intoarce imediat ce termina cina. Hai sa ne jucam cu jucaria asta!

Este important de retinut ca parintele nu ar trebui sa evite manifestarile de anxietate de separatie, strecurandu-se afara din casa cand copilul nu se uita. Aceasta reactie poate fi tentanta, dar psihologii sunt de acord ca ea ar putea determina si mai multa anxietate din partea copilului. Cel mai potrivit este ca parintele sa-si ia la revedere de la copil chiar daca acesta din urma plange. Plansul va trece in cateva minute. Prin stabilirea unui pattern de despartire voioasa si revedere fericita, se poate construi increderea copilului in parinte si in relatia dintre ei.

Este o situaite temporara

Aceasta faza va trece. Daca copilul a fost ingrijit doar de parinte, este din fire mai timid sau are alte motive de stress, situatia poate fi mai rea decat la alti copii.

Este bine ca parintele sa aiba incredere in instinctele sale. Daca copilul refuza sa mearga la o anumita bona sau cresa sau arata semne de tensiune, cum ar fi probleme cu somnul sau pierderea apetitului, atunci ar putea fi o problema cu persoana care ingrijeste copilul.
Daca anxietaea de separatie intensa persista pana in perioada prescolara, scoala primara sau mai tarziu, si interfera cu activitatile zilnice, se recomanda un consult medical de specialitate. Pot fi semne ale unei afectiuni mai rare , dar mai serioase, numita tulburarea anxietatii de separatie.

Copiii cu tulburarea anxietatii de separatie se tem ca se vor pierde de membrii familiei sau sunt deseori convinsi ca ceva rau se va intampla.

Se recomanda consult medical de specialitate daca apar unul dintre urmatoarele semne
- simptome de panica (cum ar fi greturi, varsaturi sau respiratie rapida) sau atacuri de panica inainte de plecarea parintelui
-cosmaruri legate de separare
- teama de a dormi singur
- ingrijorari excesive legate de a fi pierdut sau rapit sau sa plece fara parinti
Pentru majoritatea copiilor teama de a fi separati de parinti trece fara a fi necesara interventia medicala.

Sfaturi pentru parinti

• Incearca sa nu te furisezi atunci cand vrei sa pleci de acasa. Iesi din camera calma sau explica-i ca trebuie sa pleci pentru cateva minute.
• Lasa-l in grija unui alt membru de familie explicandu-i copilului ca tu ai incredere in acea persoana ca va avea grija de el asa cum ai fi facut-o si tu.
• Incearca sa eviti miturile cu "bau-bau", "vine balaurul si te ia daca nu esti cuminte". Acestea il sperie pe copil si  pot fi cauza anxietatii pe care o resimte.
• Atunci cand a venit vremea sa mearga la gradinita sau la scoala, pregateste-l din timp. Explica-i ce anume inseamna acest mediu nou. Pe cine va intalni, ce va invata, povesteste-i despre cadrul didactic pe care-l va avea. Asigura-l ca el se va intoarce mereu acasa atunci cand programul lui se va incheia.
• Investigheaza putin mediul in care l-ai introdus (este posibil ca refuzul de a merge la scoala sau la gradinita sa fie bazat pe motive concrete: de exemplu, un coleg care l-a suparat cu ceva).
• De asemenea nu te ingrijora fara motiv. Pentru orice copil, schimbarea mediului reprezinta un moment dificil. De aceea, este posibil ca reactiile lui sa inceteze dupa cateva saptamani in care se acomodeaza.