Primele elemente de arta crestina - Inceputurile artei crestine

Primele elemente de arta crestina

Inceputurile artei crestine

 Arta crestina timpurie din vremea persecutiei romane era extrem de circumspecta fata de redarile plastice, iar obiectele iconice utilizate, pestele sau paunul, de exemplu, aveau o functie strict simbolica.

Reprezentarea paleocrestina s-a dezvoltat intr-un imperiu care aproape ca nu a cunoscut antiiudaismul[6], fiind tolerant atat pe plan social cat si religios. Treptat, se pune din ce in ce mai acut problema operarii unei distinctii clare intre ecclesia si sinagog, pe un fundal de confuzii doctrinare dar si de vadita rivalitate.

Reprezentarile iconografice, din ce in mai caracteristice pentru arta crestina, vizau cu prioritate ilustrarea textelor sacre, si ca modalitate comoda de popularizare. Ilustrarea lor face parte, intr-un fel, si dintr-un demers exegetic, pentru ca se urmarea o "traducere", o explicitare a respectivelor texte. In acest context intervine, absolut firesc, o raportare la sursele Vechiului Testament, deci la traditia iudaica.

Treptat, arta reprezentativa s-a structurat, semantic, ca lectura dirijata a evangheliilor ca reflex al dezbaterilor teologice si cliseelor populare, presupunand: detasarea de iudaism, justificarea razboaielor sfinte, lupta impotriva ereziilor, universalizarea crestinismului.

Autorii diverselor artefacte operau in conformitate cu prescriptiile canonului oficial, practicand stereotipia. Din momentul in care era probata si acceptata, imaginea era preluata, conservata in tipare cvasiidentice, cu unele detalii care adaptau mesajul la particularitatile zonale, la noile strategii teologice etc.

Simbolul, fabula, alegoria se pliau pe teologia oficiala pentru interpretarea dirijata a Bibliei, dar si pe gandirea artistica a vremii. Rolul unei astfel de arte era cu precadere acela de a forma cultura saracilor. Ea trebuia sa exprime identitatea religioasa, dar si pe cea etnica a unei colectivitati.

Aspecte ale "problemei iudaice" in arta crestina a Europei

Arta bizantina se limiteaza in general la identificarea evreului, proces care insa nu presupune conotatii infamante. Preocuparile de identificare sunt ecoul unor dispute teologale purtate intre parintii bisericii si rabbini si chiar a unor pamflete ce datau din secolul al II-lea. Deoarece incercarea elitei teologice de a-i discredita pe evrei nu coincidea cu statutul lor socio-economic din Bizant, aprecierile defavorabile nu au constituit o baza pentru delimitare, respectiv identificare. In Bizant nu sunt impuse semnele distinctive infamante, asa cum nu se inregistreaza nici devastari de sinagogi, expulzari sau pogromuri.

In intreaga iconografie bizantina acele tefilim (doua cutiute cubice de piele neagra, la care sunt atasate, dupa prescriptiile traditionale, curele de piele numite retios, care se purtau pe frunte si pe bratul stang in timpul slujbei de dimineata, in zilele de lucru), gluga cu titoth (ciucurii de la cele patru colturi ale tales-ului, mantaua de rugaciune) apar ca semne pregnante de identificare religioasa.

Arta Bizantului foloseste asadar semnul de identificare iudaica conotat religios, cea medievala vest-europeana caricatural- infamant. Acest aspect desparte cele doua arii culturale in privinta receptarii alteritatii evreiesti.

Andr Grabar subliniaza, ca o particularitate a iconografiei bizantine, faptul ca evreul are o fizionomie accentuat semitic-siriana[7]. Aceasta remarca este valabila si pentru iconografia romaneasca, ruseasca si sarbeasca: Maria, Iisus, ingerii, apostolii, martirii, sfintii parinti, toti sunt ilustrati in acest mod.

In vest se impune cu timpul o reprezentare caricaturizata si hipercaricaturizata: nasul coroiat, barba ascutita, ochiul usor oblic si cu tendinta exoftalmica, o vizibila rouelle.

Se ajunge practic la o manipulare estetica a individului, care este integrat unor stereotipii fizionomice, alaturi de altele cromatice, cu efect propagandistic antisemit.

Cliseele, adversitatea cultivata in mod deliberat si care ajunge sa constituie o veritabila politica ecclesiastica, actioneaza practic anamorfotic, contorsionand, pana la a le face irecognoscibile, trasaturile.

Din perspectiva fizionomiei, evreul iconografiei rasaritene apartine tipului semitic general: fata maslinie, parul cret, tuns scurt, ochii mari negri; nu poarta semne particulare ale raului.

Lipsa elementelor antiiudaice se explica in buna parte si printr-o estetica a identitatii fundamentata pe o preluare de motive verificate, canonizate, cu un mesaj bine structurat, iar aceste motive bizantine nu erau caricatural-infamante.

Referirea la textul vetero-testamentar se face asadar sub actiunea coercitiva a canonului artistico-religios, impunandu-se un mod de tratare consacrat, care face ca posibilitatile de imixtiune, de inovatie sa fie foarte reduse, cvasiinexistente.

Astfel stand lucrurile, cliseele antiiudaice s-au strecurat mai greu, functionand o cenzura generata de prestigiul unei traditii tolerante, fara ca acel parti pris crestin sa intervina in mod decisiv si sa determine o tratare in registru negativ.

In Evul Mediu, imaginea s-a dovedit a fi de regula aservita cuvantului in (ras)talmacirea Evangheliei. Nu se poate totusi formula o acuza generala la adresa artei medievale in privinta atitudinii fata de evrei, intrucat, alaturi de nenumarate productii ostile, s-au remarcat si creatii nemarcate de iudeofobie, vadind un caracter just, obiectiv. Dar este incontestabil ca ostilitatea prevaleaza.

Arta plastica a contribuit la transformarea disputei teologale in adversitate interumana, vehiculand si sfarsind prin a impune clisee. Ideea unei manipulari, ideologizari colective prin imagine s-a dovedit a fi o arma deosebit de eficienta.

 Simboluri animale si vegetale

Agnus Dei (Mielul Domnului, Mielul bland): simbol al nevinovatiei si rabdarii lui Isus (Isaia 53,7, Ioan 1,29,36, Petru 1,19).

Porumbel (Sf.Spirit): reprezentarile Bunei Vestiri, Botezului, Rusaliilor, incoronarii Sf.Maria.

Pasarea Phoenix: simbolul autosacrificarii si invierii lui Isus.

Pelican (pasare despre care in vechime se credea ca-si zmulge penele de pe piept, spre a-si hrani puii cu propriul sange): simbolul sacrificiului lui Isus si simbolul Comuniunii (sacrament catolic).

Inorogul (faptura fabuloasa): simbolul Fiului incarnat si al Bunei Vestiri.

Cei 4 Evanghelisti: Vulturul (ridicarea la cer a lui Ioan)

Unicornul simbolul divin

Biblia ofera si o explicatie la intrebarea de ce unicornul nu a fost vazut de atit timp. In timpul potopului care a zguduit lumea timp de 40 de zile si 40 de nopti, Noe a luat doua din fiecare specie de animale pentru a le proteja; dar unicornii nu s-au aflat printre acestea. O anecdota evreiasca mentioneaza ca, initial, inorogii s-au aflat in arca, dar ca aveau nevoie de atit de mult spatiu si necesitau o atentie deosebita incit Noe i-a aruncat in apa. Acestia fie s-au inecat fie au reusit sa se salveze si inca supravietuiesc undeva in lume, sau, asa cum cred unii, a evoluat in narval sau unicornul polar, o balena cu corn.

In Vechiul Testament exista sapte referiri clare la unicorn, iar Talmudul de asemenea face referiri similare despre el. In mitologia evreiasca se spu

ICHTUS - Semnul pestelui

Ce semnificatie are?

Simbolul pestelui este cel mai timpuriu dintre simbolurile crestine si a fost cea mai utilizata reprezentare a lui Iisus Christos incepand cu secolul al doilea pana in secolul al patrulea.

De ce este acest simbol semnificativ pentru crestini?

Biblia relateaza cateva ocazii in care pestele a fost un aspect semnificativ al lucrarii lui Christos. Cu una din aceste ocazii (Ev. Matei cap.14, v.19), Iisus a hranit cateva zeci de familii cu doar doua paini si trei pesti. Cu alta ocazie (Ev Matei, cap.4, v.19), Iisus i-a chemat pe Petru si Andrei spunand: 'Veniti dupa mine, si va voi face pescari de oameni.'

Multi din primii crestini au fost persecutati si astfel fortati sa se inchine in secret. Simbolul pestelui a servit ca o forma secreta de comunicare. Adesea crestinii persecutati schitau pe pamant acest simbol pentru a se identifica ca frati crestini.

Curand, crestinii au inceput sa ataseze o semnificatie cuvantului 'peste'. In limba greaca, literele componente ale cuvantului ichtus (inseamna 'peste') au devenit un acronim: I=Iisus; X=Christos; O=(al lui) Dumnezeu; Y=Fiu; E=Mantuitor.

Astazi, persoana care foloseste simbolul pestelui a acceptat aceleasi invataturi ale Noului Testament pe care primii crestini le-au acceptat: ca Iisus Christos este Domnul si Mantuitorul lor. Printr-un act de credinta, aceasta persoana a intrat intr-o relatie personala cu Dumnezeu si cunoste realitatea iertarii Lui Dumnezeu.

Simbol divin

Biblia ofera si o explicatie la intrebarea de ce unicornul nu a fost vazut de atit timp. In timpul potopului care a zguduit lumea timp de 40 de zile si 40 de nopti, Noe a luat doua din fiecare specie de animale pentru a le proteja; dar unicornii nu s-au aflat printre acestea. O anecdota evreiasca mentioneaza ca, initial, inorogii s-au aflat in arca, dar ca aveau nevoie de atit de mult spatiu si necesitau o atentie deosebita incit Noe i-a aruncat in apa. Acestia fie s-au inecat fie au reusit sa se salveze si inca supravietuiesc undeva in lume, sau, asa cum cred unii, a evoluat in narval sau unicornul polar, o balena cu corn.

In Vechiul Testament exista sapte referiri clare la unicorn, iar Talmudul de asemenea face referiri similare despre el. In mitologia evreiasca se spune ca inorogul este cel mai feroce dintre toate animalele si poate ucide un elefant numai cu o singura lovitura de corn.

De-a lungul istoriei, biserica a interpretat inorogul in diferite feluri. In epoca medievala, el a devenit simbolul lui Christos, iar cornul sau simboliza uniunea dintre Christos si Dumnezeu. Pe de alta parte, in cartea lui Isaia se vorbeste despre unicorn ca despre simbolul diavolului. In general insa, inorogul este privit ca un animal pur si virtuos. Indiferent de pozitia unicornului in teoriile biblice, este evident ca exista credinta in existenta animalului, atit in vremurile biblice, cit si secole mai tirziu. Faptul ca apare in Biblie inseamna ca nici un crestin adevarat nu se poate indoi de existenta sa.