Muzica austriaca si germana in secolul 20

Include majoritatea curentelor secolului 20, de la neoclasicism la dodecafonism, serialism integral, muzica electronica, aleatorism, polistilism, postmodernism etc.

SCOALA VIENEZA: EXPRESIONISM, ATONALISM, DODECAFONISM

Expresionismul:

Curent muzical provenit din arta plastica, expresie a unei reactii la civilizatia industriala de la inceputul secolului 20. Tema preferata a perioadei respective ramane cea a marilor destramari sufletesti, oglinda a marilor prefaceri sociale din jurul primului razboi mondial.

Alcatuirea si propagarea ideologiei expresioniste se datoreaza celor doua grupari artistice germane, Die Brcke si Der blaue Reiter, precum si unei serii de reviste, centre ale efervescentei literare expresioniste.

Crezul estetic expresionist se contureaza la reprezentantii semnificativi ai curentului (Wassily Kandinski, Wilhelm Worringer) dupa expozitia din 1892 a pictorului Edvard Munch:

arta ca expresie a eu-lui, subiectivitate, tensiune launtrica (exacerbarea romantismului);

realizarea formelor sintetice prin esentializare, abstractizare, totodata impulsul spre deformare, haos;

interesul pentru culturi arhaice, pentru goticul medieval, exotic, irational, nonconformism;

opozitie fata de impresionism si fata de romantism, prin exprimarea angoasei, nelinistii, tragicului, instinctelor vitale, mizeriei sociale etc.

Artisti plastici: Paul Klee, Kthe Kollwitz, Kubin, Nolde, Schmidt-Rottluf, Barlach, Kokoschka.

Literatura: Strindberg si Bchner prefigureaza tendinte ale expresionismului; poetii Trakl, Heym, Werfel, prozatorii Kafka, Zweig, H.Mann, dramaturgii G.Hauptmann, Fr.Wedekind.

In muzica, expresionismul poate fi definit din doua perspective: la nivelul dramaturgiei in muzica cu text expresionist (lucrarile scenice ale lui Berg si Schnberg), sau chiar la nivelul limbajului propriu-zis. Procedee expresionist-muzicale: de la tonalism deformat la atonalism, dodecafonism; Sprechgesang, Sprechstimme, Klangfarbenmelodie.

Influente expresioniste la Hindemith, Bartk, Enescu, Janacek, Stravinski s.a.

Etape creatoare ale celor trei vienezi:

Linia tonala-postromantica, pana in 1908: cromatizare intensiva a armoniei tonale, postwagneriene;

Atonalismul: pana in 1923. Apare ca o opozitie de principiu la tonalitate, dar termenul de "atonal" este contestat inclusiv de Schnberg. Se modifica esential raportul consonanta-disonanta (devine unul de "egalitate"), se "democratizeaza" cele 12 semitonuri cromatice cu care se opereaza liber, in lipsa unui centru sonor; atematism, imposibilitatea de a arcui forme mari din cauza lipsei temelor si a functionalitatii tonale; deocamdata, negarea traditiei tonale nu este inlocuita de un sistem coerent, iar experimentarea atonalismului prefera domeniul miniaturilor formale si scriitura polifonica. Exceptie notabila - Wozzeck.

Dodecafonismul: elaborat de Schnberg in cei aproape 10 ani de pauza componistica, intre 1914-1923, utilizat in creatie din 1923. Construirea seriei pe baza irepetabilitatii sunetelor pana cand se termina seria, reevaluarea formelor canonice, contrapunctice din Renastere (O, I, R, RI). Rezulta 48 de ipostaze ale unei serii de baza. Seria se poate alcatui pe tronsoane.

Ideea si dezvoltarea conceptului 'muzicii noi', care se va opune timp de decenii esteticii neoclasice, v. Theodor Wiesengrund Adorno (Schnberg versus Stravinski).

Cele trei etape se regasesc in creatia celor trei vienezi, cu diferentieri firesti, in functie de traseul vietii fiecaruia si al optiunilor estetice personale.