MUZICA CEHA SI POLONEZA IN SECOLUL 20

Muzica ceha si poloneza in secolul 20

Leos Jancek

Unul din marii folcloristi ai epocii, pasionat de modificarile sonore fine ale limbii cehe. La baza inovatiilor din limbajul sau muzical stau 'intonatia vorbirii', 'melodia vorbirii'. Stilul sau, asemenea multor compozitori din sud-estul Europei, imbina structuri neoclasice cu armonia modala.

Opere: Sarka (1888), Jenufa (1903, dupa o drama populara morava), Calatoriile domnului Broucek (1917, prima 'in luna', cea de-a doua 'in secolul al 15-lea'; opere comic-satirice), Katia Kabanova (1921, dupa Furtuna de Ostrovski), Aventurile vulpisoarei istete (1923, opera-fabula), Cazul Makropoulos (1925, dupa tragicomedia lui Karel Capek, opera numita de unii drept singura 'suprarealista' din istoria muzicii), Din casa mortilor (1928, dupa Dostoievski, accente expresioniste).

Alta piesa scenica: Jurnalul unui disparut (1919) pentru tenor, alto, 3 voci de femei, pian, pe versuri anonime, aduna 22 de poeme intr-o actiune scenica.

Lucrari instrumentale: piese camerale (2 cvartete de coarde s.a.)

Taras Bulba (1918): rapsodie simfonica dupa o nuvela de Gogol, in trei sectiuni (Moartea lui Andrei, Moartea lui Ostap, Proorocirea si moartea lui Taras Bulba).

Concertino pentru pian si orchestra de camera (1926), Capriccio pentru pian - mana stanga si orchestra de suflatori (1926), Simfonietta (1926): suita festiva in 5 parti, scrisa cu ocazia unui eveniment sportiv, ceea ce se observa din rolul solistic al alamurilor; caracterul ceh transpare in armonizarile modale, in dansurile populare.

Bohuslav Martinu (1890-1959)

Compozitor neoclasic, cu influente impresioniste si cehe, parcurge o faza neobaroca in perioada in care se stabileste la paris, apoi, dupa 1941, o faza clasico-romantica in S.U.A.

6 Simfonii, alte piese simfonice si concertante (5 concerte de pian, altele pentru violoncel, harpsichord, vioara, oboi, flaut, vioara etc.), muzica de camera; 13 balete, 16 opere.

Alois Haba (1893-1973)

Se situeaza printre clasicii avangardei europene, datorita experimentelor in domeniul microintervalelor, explorate prin contactul cu folclorul: v. Cvartetul de coarde nr.2, op.7, 1921, scris in sferturi de ton.

Scrie pagini teoretice, peste 100 de lucrari mai cu seama camerale, are bune relatii cu muzicienii vienezi si berlinezi, cu Schnberg si Busoni.

Karol Szymanowski (1882-1937)

Ansamblul muzicii sale denota influente ale lui Chopin, ale muzicii germane tarziu-romantice, ale artei exotice (interpretata in maniera impresionista). Spre sfarsitul vietii se apropie de folclorul polonez arhaic.

Prima etapa creatoare: lucrari camerale si simfonice avand ca modele pe Chopin si Skrjabin.

Din 1905: contactul cu spatiul austro-german se observa in opera Hagith (1913, intr-un act, scrisa la Weimar, are similitudini cu operele lui Strauss, Salome si Elektra); lirismul cantabilitatii poloneze + arhitecturi clasico-romantice. Scrie Simfonia I (1907) - prima simfonie creata de un polonez, urmata de o a doua, alte lucrari camerale, sonate pentru pian, lieduri pe versuri germane, poloneze, din lirica persana (Cantece de dragoste pe versuri de Hafiz, 1911).

Din 1914: perioada impresionist-exotica, datorata in buna masura calatoriilor in Italia, nordul Africii.      Scrie cca 20 lucrari (op.27-47), dintre care: Simfonia a III-a (1916, vocal-simfonica, text de un poet persan, cu tenor, cor mixt, orchestra), 3 Tripticuri camerale in care se regaseste impresionismul neoclasic de tip ravelian - Metope pentru pian (1915), Mituri pentru vioara si pian (1915), Masti pentru pian (1916); Concertul pentru vioara nr.1 (1916), Cvartetul de coarde nr.1 (1917), Cantece de versuri de Rabindranath Tagore (1918), Cantecele muezinului nebun (1918); baletul Mandragora (1920), opera Regele Roger (1924, pe un subiect medieval despre maretia ritului bizantin din Sicilia).

Dupa 1920: Szymanowski primise adesea (in Polonia) critici la adresa caracterului prea putin sau deloc national al muzicii sale. Dupa multiplele sale calatorii, se stabileste la Varsovia, incepe sa studieze folclorul polonez si incearca o sinteza intre spiritul cult si cel popular polonez. Scrie melodii, Mazurci pentru pian, Stabat mater (1926, cu caracter arhaic polonez), baletul Harnasie (1931, inspirat dintr-o legenda populara), Cvartetul de coarde nr.2 (1927), Cantecele din Kurpie (lieduri, 1932), Simfonia a IV-a concertanta (cu pian solist, 1932, dedicata lui Arthur Rubinstein), Concertul pentru vioara nr.2 (1933).

In 1957, se infiinteaza festivalul anual international Toamna varsoviana, dedicat muzicii noi. Compozitorii polonezi vor fi astfel in mijlocul esteticii experimentaliste, al avangardei sincronizate cu colegii occidentali.

Witold Lutoslawski (1913-1994)

De la romantismul tarziu al debutului sau (v. Variatiuni simfonice - 1938, Simfonia I - 1941, Variatiuni pentru pian pe o tema de Paganini - 1941), Lutoslawski trece in anii `50 prin experienta modalului folcloric de tip bartkian, a serialismului      (v. Concertul pentru orchestra - 1954, Muzica funebra in memoria lui Bartk - 1958). Este initiatorul unui aleatorism original, "controlat", in piesele sale din anii '60: Jocuri venetiene - 1961, Cvartetul de coarde - 1964, Carte pentru orchestra - 1968.

In Cvartetul de coarde practica contrapunctul aleatoric: fiecare membru al formatiei are o stima pe care o canta fara grija de asamblare cu ceilalti. In Jocuri venetiene exista principiul structural al unui aleatorism limitat sau controlat, precum si scriitura pe texturi micro-ritmice de complexitate.

Limbajul orchestral difera de la Carte pentru orchestra la cele 4 Simfonii pe care le scrie intre 1947-1992 (a treia, 1983, porneste de la motto-ul beethovenian al 'destinului'). Lutoslawski are permanent grija pentru o anumita retorica a formei, cu maxime si minime (puncte de tensiune), caractere contrastante.

Alte lucrari semnificative: Trei poeme de Henri Michaux, 1963; Les espaces du sommeil, 1990.

Krzysztof Penderecki (n.1933)

Drumul sau componistic merge dinspre avangarda spre accesibilitate.

Debuteaza alaturi de alti confrati europeni in atmosfera experimentalista a anilor `50-60: Anaklasis (pentru coarde si percutie, 1960), Threnos (In memoria victimelor de la Hiroshima, pentru 52 de instrumente cu arcus, 1960), Canon (pentru 52 de instrumente de coarde si banda magnetica, 1962), Polymorphia (pentru 48 de instrumente cu arcus). Aceasta etapa "sonoristica" exploreaza un nou material sonor, organizat dupa principii seriale si combinatorice - texturile.

Alta faza stilistica debuteaza odata cu accentuarea tematicii religioase in lucrari care includ vocea si care preiau anumite principii traditionale. Penderecki priveste inapoi, spre tehnicile contrapunctice ale Renasterii si Barocului, intr-o scriitura de tip contrapunctic-linear, si isi cauta subiectele in Biblie indeosebi: Stabat mater pentru 3 coruri a cappella (1963), Pasiunile dupa Luca (1966: motivul BACH, tratare avangardista a vocii, scriitura pe clustere, polifonie, eterofonie, sferturi de ton, glissandi, aleatorism), Dies irae (1967), Utrenia (1971). In 1969 scrie opera dupa Aldous Huxley, Diavolul din Loudum.

Pe la jumatatea anilor '70, atractia lui Penderecki fata de romantism genereaza o faza stilistica transformativ-evolutionista, cu maxima atentie data melodiei (in Paradisul pierdut, Te Deum). Dorinta de accesibilitate il conduce pe Penderecki spre un tip de neoromantism uneori original, alteori mai putin: cele doua Concerte pentru violoncel si orchestra (1972, 1980), cele doua Simfonii (1973, 1980), Magnificat, Te Deum, Recviemul polonez, Simfonia Cele 7 porti ale Ierusalimului (1996) s.a.

Threnos - in memoria victimelor de la Hirosima, 1960, pentru orchestra de coarde - piesa recunoscuta imediat ca o contributie esentiala la repertoriul orchestral modern. Exemplifica folosirea texturii ca baza primara pentru ideile muzicale si organizarea lor (experiente asemanatoare incearca Ligeti si Xenakis). Toate cele 8 minute de muzica se constituie din blocuri, clustere, straturi polifonice dense, care se intersecteaza. Organizarea inaltimilor si a timpului muzical decurge in asa fel, incat nici o pulsatie ritmica si nici o secventa melodica nu pot fi discernute in nici un moment al piesei. Constructia se desfasoara pe baza unor texturi care se inlantuie sau se suprapun, durata fiind notata in secunde. Nu se bazeaza pe o schema pre-compozitionala, ci pe un proces intuitiv la scara larga. Notatia este de asemenea inovatoare, uneori traditionala, alte aspecte sunt grafice si aleatorii.

Recviemul polonez (1980-1984 - pentru cvartet de solisti, cor si orchestra simfonica - constituie o sinteza intre traditie si inovatie, fie si numai incercand o varianta noua expresiva a missei destinate cultului funebru.

Requiem aeternam, Kyrie, Dies irae (Dies irae, Tuba mirum, Mors stupebit, Liber scriptus, Quid sum miser, Rex tremendae, Recordare, Jesu pie Swiety Boze, Swiety mocny, Ingemisco, tanguam reus, Preces meae, Confutatis, Lacrimosa), Agnus Dei, Lux aeterna, Libera me, Domine, Libera animas.

Reflectia asupra mortii, care apare la Penderecki inca din cele mai timpurii lucrari (Threnos - in memoria victimelor de la Hirosima, pentru orchestra simfonica), este prezentata aici in trei categorii de expresie: teama, durere si contemplatie. Dramaturgia muzicala se realizeaza prin contrastul si tensiunea intre doua lumi sonore, simbolizand binele (prin armonie, echilibru, teme de larg suflu, de continuitate) si raul (motive melodice scurte, agitate, ritmuri obsesive de mars).