Jupiter - Planeta Uriasa

Jupiter

Planeta Uriasa

Jupiter

Este cea mai mare si apropiata din cele 4 planete gigante

gazoase din sistemul nostru solar.

Diametrul ei este de 10 ori mai mare decat cel al Pamantului, si

anume de 69911km. Atractia ei gravitationala este atat de mare, incat are un usor efect asupra miscarii tuturor celorlalte planete. Poate chiar sa devieze comete ce trec prin apropierea orbitei sale. Raditia termica (temperatura suprafetei vizibile) este de 110 Kelvin. Perioada orbitei este de 11 ani si perioada rotatiei este de 9 ore si 55 de minute. Energia solara primita este de 50.5 watt / metrul patrat.

O planeta rece, neospitaliera

Aproape toata partea interna a lui Jupiter este alcatuita din He si H in stare lichida, comprimate de greutatea enorma a atmosferei. In apropierea suprafetei vizibile, unde presiunea este mai mica, H devine gazos si formeaza atmosfera planetei. In drumul lor catre planetele mai indepartate, sondele interplanetare Pioneer si Voyager au fotografiat stratul superior de nori. Aici, furtuni electrice violente se desfasoara in atmosfera inghetata.

Jupiter are 16 sateliti descoperiti. Oamenii de stiinta spun ca s-ar putea sa existe mai multi sateliti care s-au desprins de Jupiter in urma cu multi ani din cauza petei rosii si care acum graviteaza in jurul axei lui Jupiter.

Satelitul Io

Numele lui vine de la iubita lui Zeus, Io, transformata de acesta intr-o junca (vaca tanara) astfel incercand sa o ascunda de Hera. Io mai este poreclit planeta "pizza" deoarece este atat de colorat. Io este cel de-al treilea ca marime dintre satelitii lui Jupiter, putin mai mare decat Luna. Io a fost decoperit in anul 1610 de catre Galileo si Marius.

Spre deosebire de ceilalti sateliti din sistemul nostru solar, Io si Europa sunt asemanatori in compozitie cu planetele terestre, avand in compozitia lor roca in stare lichida. Din ultimele date, reiese ca Io are un miez metalic, avand o raza de peste 900 km.

Suprafata satelitului este cu totul deosebita de oricare alta din sistemul nostru solar. Lucrul acesta a fost o mare surpriza in urma misiunilor Voyager de explorare a sistemului nostru solar. Cercetatorii se asteptau sa gaseasca aici cratere formate in urma impacturilor cu alte corpuri ceresti, urmand sa stabileasca astfel varsta suprafetei acestuia. Aici insa s-au gasit foarte putine cratere, suprafata fiind deci foarte tanara. In loc de cratere, Voyager 1 a gasit aici numeroase conuri vulcanice. Multi dintre acesti vulcani sunt inca activi. Acest lucru poate fi considerat cea mai importanta descoperire din programul Voyager, demonstrandu-se astfel ca si alte corpuri ceresti au un interior incandescent si activ.

Pe suprafata satelitului intalnim aproape toate formele de relief terestre: canioane adanci de cativa kilometri, lacuri formate din sulfuri lichide, munti, care nu sunt de origine vulcanica, vulcani activi ce imprastie un lichid vascos pe suprafete intinse, etc.

Satelitul Europa

Europa, are un ocean de apa lichida sub un strat gros de gheata care acopera toata luna. Este posibil ca in acest ocean sa existe vietati interesante. Europa este cel de-al patrulea dintre satelitii lui Jupiter dupa marime, fiind putin mai mic decat Luna. A fost descoperit de Galileo si Marius in 1610.

Ca si Io, Europa este asemanator din punct de vedere al compozitiei cu planetele terestre. Datele recente arata ca Europa are o structura interna stratificata, avand un miez metalic. Spre deosebire de Io, Europa este acoperit cu un strat de gheata ce ascunde se pare un ocean dedesubt, acesta ducand la numeroasele crapaturi din gheata. Astfel, suprafata satelitului nu este asemanatoare cu nici a unui alt corp din sistemul nostru solar, fiind extrem de uniforma. Cele mai mari diferente de nivel de pe Europa ating cateva sute de metri.

Aici s-au gasit urmele a doar catorva cratere datorate impacturilor cu alte corpuri, doar trei dintre acestea avand diametre mai mari de 5 km. Acest lucru indica faptul ca Europa are o suprafata tanara si activa in acelasi timp.

Suprafata arata exact ca un ocean inghetat de pe Terra, adancimea oceanului de aici fiind estimata la 50 km. Acesta este mentinut in stare lichida de caldura generata de nucleul satelitului. Daca este asa atunci aici este singurul loc din sistemul solar unde exista apa in stare lichida in cantitati semnificative.

Ultimele observatii au aratat ca Europa are o atmosfera extrem de rarefiata alcatuita in special din oxigen.

Dintre toti satelitii sistemului nostru solar doar alti patru (Io, Ganymede, Titan, Triton) se cunosc a avea o atmosfera. Spre deosebire de Terra, oxigenul de aici nu este de origine biologica. Cel mai probabil, acesta este generat de razele solare si de particulele incarcate electric ce ajung pe suprafata satelitului, producand vapori de apa ce sunt descompusi apoi in hidrogen si oxigen. Hidrogenul se pierde in spatiu ramanand astfel doar oxigenul.

Satelitul Ganymede

Ganymede este cel mai mare satelit din Sistemul solar, si orbiteaza in jurul lui Jupiter. Are aceeasi marime cu Mercur fiind unul dintre cei patru sateliti galileeni. Ganymede este cel mai mare dintre satelitii planetelor din sistemul nostru solar. Este mai mare in diametru decat Mercur (dar are doar jumatate din masa acestuia) si mult mai mare decat Pluto.

Ultimele cercetari arata ca Ganymede are o compozitie stratificata pe trei nivele: un miez metalic lichid inconjurat de roca, la exterior fiind invelit de un strat de gheata. De fapt Ganymede este asemanator cu Io, avand un strat de gheata deasupra.

Suprafata este impartita in doua categorii. O parte este foarte veche, prezentand urmele numeroaselor coliziuni cu alte corpuri ceresti, una relativ noua, aici fiind vizibile urmele unei activitati tectonice similare cu a Pamantului.

Din acest punct de vedere, Ganymede este mult mai asemanator Pamantului decat Marte sau Venus.

De curand s-a descoperit existenta unei atmosfere rarefiate alcatuita in principal din oxigen (acest lucru nefiind o dovada a existentei vietii aici).

Cratere se observa pe toata suprafata lui, densitatea acestora ducandu-i pe cercetatori la concluzia ca varsta acestui satelit este de peste trei miliarde de ani.

De asemenea, s-a descoperit existenta unui camp magnetic ce interactioneaza cu cel al lui Jupiter. Acesta este generat probabil de existenta fluidelor conductoare din interior, ca si in cazul Pamantului.

Satelitul Callisto

Callisto este unul dintre cei patru sateliti galileeni ai lui Jupiter. Al doilea satelit ca marime dintre cei 4 ai lui Jupiter, nu este mai mare decat Mercur, avand un diametru de 4800km.A fost descoperit deasemenea in anul 1610 de catre Galileo si Marius.

Callisto este doar cu putin mai mic decat Mercur, dar cu toate acestea nu are decat o treime din masa acestuia.

Spre deosebire de Ganymede, Callisto se pare ca are o structura interna nu prea complexa. Callisto este alcatuit din 40% gheata si 60% roca si fier, roca in special spre interior. Titan si Triton sunt se pare asemanatori din acest punct de vedere.

Suprafata acestuia este acoperit in intregime de cratere. Callisto are cea mai batrana si mai plina de cratere suprafata dintre toate corpurile observate pana acum in intregul sistem solar.

Cele mai mari cratere sunt inconjurate de cercuri concentrice datorate probabil unor mici miscari ale ghetii de aici in decursul a milioane de ani. Cel mai mare crater de aici, aproape 3000 km in diametru, a fost numit Valhalla, rezultat in urma unui impact devastator.

Callisto are o atmosfera rarefiata formata indeosebi din dioxid de carbon.

A mai fost detectata existenta unui slab camp magnetic, datorat probail unui lichid bogat in saruri in interiorul satelitului.

Spre deosebire de Ganymede, aici exista putine dovezi ale unei activitati tectonice.

Pata rosie

Marea Pata Rosie a fost observata prima oara de catre telescoapele terestre, cu mai mult de 300 de ani in urma ( descoperirea ei e atribuita lui Robert Hooke in secolul al XVII-lea). Este un oval de aproximativ 12000 pe 25000 km, destul de mare sa cuprinda doua Pamanturi. Alte pete mai mici dar similare sunt cunoscute de decenii. Obervatiile in infrarosu si directia de rotatie indica faptul ca este o regiune de inalta presiune ai carei nori superiori sunt mult mai inalti si mai reci decat zonele inconjuratoare. Structuri similare au fost observate pe Saturn si Neptun. Nu se stie modul in care asemenea structuri rezista asa de mult timp.

Jupiter si celelalte planete gazoase prezinta vanturi de mari viteze in benzi largi de latitudine. Vanturile sufla in directii opuse in doua benzi adiacente. Diferentele mici de temperatura sau de compozitie chimica sunt responsabile pentru colorarea diferita a benzilor, aspect ce domina imaginea planetei. Cele de culoare deschisa sunt numite zone; iar cele de culoare inchisa sunt numite centuri. Benzile au fost cunoscute de ceva timp pe Jupiter, dar vortex-urile complexe din regiunile de granita intre doua benzi au fost pentru prima data observate de Voyager. Datele de la Galileo indica faptul ca vanturile au o viteza mai mare decat s-a crezut anterior (mai mari de 400 mph) si sunt prezente in adancimea planetei cel putin pana unde a putut ajunge sonda; ar putea sa fie extinse pana la mii de kilometri in interiorul planetei. Atmosfera lui Jupiter este de asemenea foarte turbulenta. Aceasta indica faptul ca vanturile sunt conduse, in mare parte, de caldura interna a planetei si nu de cea provenita de la Soare, cum este cazul Pamantului.

Imaginile obtinute de sonde spatiale

Toate imaginile obtinute de sonde spatiale sunt fotografiate astfel, odata in albastru, odata in verde si odata in rosu. Apoi, combinand cele trei culori reiese o imagine. Aceasta metoda are mai multe avantaje - in spatiu, sondele sunt expuse la temperaturi extreme intre -240 si +200 grade C, asadar un aparat foto digital obisnuit ar putea reda culori modificate si din cauza diferentelor de temperatura si din cauza diferentelor de la un aparat la altul ale sensorilor pentru fotografie digitala, numiti CCD (charge coupled device).
Pentru a obtine culorile exacte de fiecare data de la toate sondele, fiecare imagine este obtinuta de trei ori prin filtre prin care trece doar o anumita frecventa de lumina albastra, apoi verde, apoi rosie.

Motivul pentru care au fost alese aceste culori este ca orice culoare de lumina poate fi obtinuta prin combinarea a diferite intensitati ale celor trei culori de baza din lumina, anume rosu, verde si albastru. Acest efect este la fel ca in pictura, unde orice culoare poate fi obtinuta prin combinarea celor trei culori de baza in diferite proportii, anume rosu, galben si albastru.
Culorile de baza pentru lumina sunt rosu, verde si albastru in timp ce culorile de baza pentru acuarela sunt rosu, galben si albastru.

Inelele lui Jupiter

Jupiter are inele ca Saturn, dar mult mai palide si mai mici. Existenta lor a fost nebanuita pana cand au fost descoperite de catre oamenii de stiinta de la Voyager 1 ce au insistat ca, dupa ce au calatorit 1 miliard de km, ar putea macar sa arunce o privire pentru a vedea daca exista vreun inel. Toti au crezut ca sansa de a le gasi este nula dar acolo erau. A fost o descoperire majora. De atunci au fost fotografiate in infra-rosu de catre telescoapele de pe Pamant si de pe Galileo.  Spre deosebire de cele a lui Saturn, inelele lui Jupiter sunt intunecate. Probabil sunt alcatuite din graunte mici de material pietros. Spre deosebire de inelele lui Saturn, acestea par sa nu contina gheata. Sonda Galileo a descoperit o noua radiatie intensa intre inelele lui Jupiter in straturile superioare ale atmosferei. Acesta noua centura de radiatii este de aproximativ 10 ori mai puternica decat cea a centurilor Van Allen de pe Pamant. Surprinzator, aceasta noua centura contine ioni de heliu de energie mare de origini necunoscute.