COMBATEREA INTEGRATA

COMBATEREA INTEGRATA

Introducere

Notiunea de combatre integrata este unconcept de un grup de entomologi americani dupa anul 1940 pentru a desemna o tactica de combatre a insectelor daunatoare.

Progresiv pe masura cunoasterii mai excatea naturii si a rolului interactiunilor dintre diferitele elemente ale mediului inconjurator si a influentei lor asupra populatiei de daunatori, combaterea integrata s-a afirmat din ce in ce mai mult ca unconcept de ecologie aplicata.

Combaterea integrata este recunoscuta oficial in 1967 in cadrul unor dezbaterii intre expertii FAD care defineau combaterea integrata ca un sistem de reglare a populatiilor de daunatorii care tinand seama de mediul particular si de dinamica specilor toate in consideratie foloseste toate metodele corespunzatoare intr-un mod cat se poate de compatibile care sa mentina daunatori la un nivel la care acestia nu produc pagube ecologice PED.

La inceput prin combaterea integrata se intelege asocierea tuturor modelelor de lupta pentru a asigura un nivel de control alinsectelor daunatoare care sa satisfaca cerintele de hrana ale oamenilor cu un efect foarte redus asupra mediului inconjurator.

Mai tarziu acest sens s-a extins asupra tuturor organismelor care afecteaza culturile agricole: daunatori animali, patogeni si buruieni.

Principalul obiectiv al combateri integrate nu il reprezinta distrugerea totala a populatiei de daunatorii ci lumina efectivului lor la un nivel la care sa nu se produca pagube semnificative.

Ce este boala la plante?

Starea de boala este unfactor specific tuturor formelor de viata ca si in medicina umana sau veterinara si in patologia vegetala notiunea de boala are unsens foarte larg.

La o planta prin functii fiziologice normale se intelege: diviziunea, diferentierea si dezvoltarea normala a celulelor, absorbtia apei si a nutrientiilor si transportul lor in planta, fotosinteza si transportul produsilor elaboratii in planta, metabolizarea substantelor sintetizate si transformarea in produsi specifici, reproducerea.

Definirea bolii ca "orice tulburare care se petrec in structura si functiile normale ale unui organism" are un caracter vag deoarece la plante ca si la animale este destul de greu de trasat o limita intre starea normala si cea patologica.

In cazul plantelor cultivate prin bolaa se intelege orice tulburare de ordine morfologica sau biochimic care alterneaza cresterea si dezvoltare plantelor acest lucru ducand la deprecierea productiilor.

Alterareaprodusului economic al unei culturii sau al potentialului sau de productie se numeste paguba, in timp ce deficitul economic sau social care rezulta din pagube se numeste pierdere.

O planta bolnava prezinta modificari morfologice, histologice, citologice, fiziologice prin care se recunoaste starea de bolaa. Asemenea modificarii determina anomali ale fenotipului care se numesc simptome. Totalitatea simptomele care se succed in cursul unei boli alcatuiesc un sindrom.

Starea de bola se incadreaza la interfata a 3 componente care alcatuiesc triunghiul bolii: o gazda sensibila, undaunator virulent si un mediu favorabil.

Se mai poate adauga si o a patra care se numeste timpul care poate influenta boala in diferite feluri (timpul favorabil raspandirea patogenilor durata realizarii unor conditii speciale necesare procesului deinfectie. Timpul ca o a patra componenta formeaza piramida bolii.

Ce este un agent fitopatogen?

Partea patologiei vegetale care se ocupa cu studiul cauzelor care conduc la o boala se numeste etiologie. Factorii care conduc la declansarea unei bolii sunt denumitii agentiietiologici, agentii fitopatologici sau patogenisi pot fi de materii diferite.

Astfel unele tulburarii pot fi detrminate de cauze interne legate de constitutia plantei dar de cele mai multe ori sunt determinate de cauze externe care pot fi de natura abiotica sau biotica.

Dintre factorii abiotici ai mediului capabili sa produca boli sunt:lumina, temperatura, apa si factori antropici (rezultatii din diferite activitatii umane ex: poluantii.

Dintre factori biotici amintim: molecule (virusuri, viroizi), organisme unicelulare, bacterii, protozoare, organisme pluricelulare, (ciuperci, licheni, alge, plante superioare).

Acesti agentii fitopatologici sunt in general infectiosi (invadeaza gazda vie in care se multiplica) si contagiosi (se transmit de la o plante infectata la una sanatoasa).

Exista si bolii cu o etiologie mai complexa atunci cand in evolutia lor i tervin concomitent sau succesiv mai multe si sau factori biotici. Ex: apoplexia caisului.

Ce este un daunator?

In sens larg prin daunator intelegem orice vietate capabila sa perturbe structura si functiileunei ecosisteme.

In sens restrans daunatorii sunt specii a caror existenta afecteaza agoniseal, confortul sau bunastarea oamenilor, stabilind cu acestia relatii antagoniste.

Daunatorii fitofagii au proliferat mult in agrosisteme pe masura evolutiei sistemelor de hrana spre monocultura. Ei reprezinta obiectul de studiu al proiectiei plantelor. Mentinerea populatiilor daunatorilor fitofagi sub un anumit nivel de densitate este o necesitate de importanta atat economica si sociala cat si ecologica. O specie devine daunator sau pesta intr-un ecosistem atunci cand sistemele de relatii intraspecifice si interspecifice stabilite in timp se dezorganizeaza excluzand posibilitatea autoreglarii, efectivului sau pe cale naturala. In acest caz este necesara interventia omului printr-o serie intreaga de procedee, masuri si mijloace.

Cum se clasifica bolile?

In perioada fitopatologiei empirice bolile se clasifica dupa simptome: patari, arsuri, mane, rugini, fainari, taciuni, ofiliri, putreziri. Odata cu descoperirea cauzelor care le produc bolile plantelor au inceput sa se clasifice tinandu-se seama de factorul etiologic.

Bolile fiziologice sunt boli cauzate de factori externi neinfectiosi, neparazitari.

Viroze boli cauzate se virusurile fitopatologice

Bacterioze boli cauzate de bacteriile fitopatologice

Micoze boli cauzate de ciupercile fitopatologice

Lichenoze boli cauzate de licheni fitopatologici

Antofitoze boli cauzate de plantele superioare

Heredopatii boli cauzate de factori interni in special de natura genetica.

Dupa modul in care se desfasoara procesul patologic si durata acesteia bolile sunt: cronice si acute in cazul bolilor acute evolutia procesului infectios este rapida ducand in scurt timp la distrugerea organismului atacatsau moartea plantei.

Bolile cronice evolueaza lent si sunt de lunga durata determina debilitarea treptata a pomiilor ex: Agobacterium tumefaciens (cancerul bacterian al pomiilor).

Dupa caracterul infectiei unele boli se manifesta pe anumite organe ale plantei si se numesc boli locale in timp ce alte boli se raspandesc in tot corpul plantei in special prin sitemul conducator (vasele lemnoase). Asemenea boli se numesc boli generalizate (sistemice). In functie de mediul in care patogeni isi desfasoara activitatea bolile pot fi: boli de sol, boli de scoarta si lemn, boli de depozit.

Dupa aria de raspandire a patogenilor bolile pot fi: epidemice si endemice.

Bolile epidemice sunt provocate de patogeni cu posibilitatii mari de inmultire si raspandire care pot cauza adevarate epidemi pe suprafete mari, uneori in toate zonele de cultura de pe glob ex: mana tomatelor si a cartofului: Phytophtora infestans

Fainarea marului: Podosphaera leucotricha, rapanul maruluiVenturia inaequalis.

Bolile endemice sunt cantonate spre deosebire de cele epidemice intr-o arie restansa ex: ciuperca ce produce raia neagra a cartofului care este numai in zonele din N tarii.

In functie de importanta bolilor pentru o anumita cultura, acestea se clasifica in:

Boli principale (boli cheie sau de ordinul I sunt acele boli care afecteeaza culturile agricole in fiecare an si impotriva carora se aplica tratamente.

Ex: mana vitei de vie, mana tomatelor, fainarea marului, rapanul marului

Bolile secundare sau de ordinul II sunt bolile care provoaca numai in anumiti ani favorabili si impotriva carora se aplica tratamente numai atunci cand sunt vizate si bolile principale.

Bolile tertiare sau potential daunatoare sunt numeroase si nu produc pagube

Principalele grupe de daunatori din agroecosisteme

Increngatura NEMATELMINTHES (viermi cilindrici) increngatura viermilor cilindrici cuprinde peste 50 mii de specii de dimensiuni mari si mici, mijlocii uneori invizibile cu ochiul liber. In mare alor majoritate sunt forme libere ocupand ceke mai divers e biotopuuri. Exista insa si 5200 de sp parazite pe plante si animale care produc o serie de boli organismele amintiten anterior.

Clasa NEMATODA care cuprinde sp fitopatogene este aceasta.

Morfologie si anatomie

Nematodele fitoparazite au corpul alungit, filiform sau fusiform, nesegmentat, prezentand 3 parti distincte: capul, trunchiul si coada acoperite de o cuticula groasa, transparenta, elastica rezistenta, neteda sau striata. In unele cazuri la maturitate femelele iau forma de para sau lamaie datorita degenerari muschilor somatici din cauza vietii sedentare. Marea mor majoritate nematodele fitoprazite au dimensiuni reduse intre 0,1-4 mm mai rar 5 mm.

Cavitatea bucala a nematodelor fitoparazite este marginita de baze sau papile senzoriale si este armata cu un stilet chitinizat care indeplineste in procesul de nutritie al parazitului un rol mecanic acela de strapungere a tesuturilor vegetale si de absorbtie a continutului celular.

In mare majoritate nematodele sunt ovipare si numai foarte putine cazuri hermafrodite. La unele sp parazite masculi lipsesc inmultirea avand loc pe cale partenogenetica (reproducere fara fecundatie).

Moduri de viata si tipuri de daunare din punct de vedere al modului de viata si al relatiei parazit gazda fitonematodele se grupeaza in 3 categori:

Nematodele endoparazite se localizeaza si se hranesc in interiorul tesuturiilor vegetale.

Nemaodele ectoparazite isi desfasoara intreg ciclu de dezvoltare in afara organismelor vegetale, venind in contact cu acestea numai ocazional, cand se hranesc.

Nematodele semiendoparazite sunt fixate pe organismele pe care le ataca depun oua in afara acestora si patrund adanc in tesuturile parazite (radacini).

Marea majoritate a nematodelor fitopatogene sunt parazite pbligate, numai putine sp sunt parazite facultativ.

Parazite obligate sunt acelea care traiesc toata viata pe organisme vii

Parazite facultativ sunt acele care traiesc pe organisme moarte dar si pe organisme vii.

Saprofite obligate sunt acelea care traiesc numai pe organisme moarte

Saprofite facultative sunt acela care traiesc atat pe organisme vii cat si pe organisme moarte.

Cele mai frecvente vatamari provocate de nematode plantelor gazda apar in urma hranirii lor prin intepare si extragerea sucului celular aceste vatamarii se exterioreaza sub forma de:

Hipertofii sau umflaturii cunoscute sub denumirea de gale sau cecidii aceste deformarii apar datorita perturbariilor in cresterea normala a tesuturilor determinate de enzimele secretate. Pot fi atacate organismele subterane, tulpiniile si frunzele, ovareke florilor.

Ramificarea excesiva a radacinilor primare si formarea unui numar foarte mare de radicele fenomen cunoscut sub numele de barbosire.

Incretirea sau grofarea frunzelor insotit adesea de o pigmentare a lor in verde mai inchis.

Piticirea plantelor atacate

Increngatura MOLUSCA molustele reprezinta un grup mare de nevertebrate cu o larga variabilitate a formei biologice si ecologice (modului de viata) cei mai importantii daunatori in ecositemele agricole apartin

Clasei GASTROPODA care include melcii cu cohilie si gfara cochilie (limacsi)

Morfologie si anatomie

Gastropopdele au corpul asimetric, moale, nesegmentat, de regula diferentiat in cap, trunchi (masa viscerala), talpa, picior cu rol de fixare si locomotor. La cap se disting 1-2 tentacule si ochi situatii la varful sau baza acestora. Corpul la unele sp este protejat de o cochilie bine dezvoltata calcaroasa, spiralata, univalva. La limacsi cochilia este rudimentara.

Gastropodele pot fi hermafrodite sau unisexuate cu un slab dimorfism sexual din ouale fecundate ecolzeaza indivizi mici asemanator cu adulti.

Mod de viata si tipuri de daunare

Pentru agricultura prezinta imprtanta unele sp terestre si acvatice, gastropodele fitofage posedand un aparat bucal de tip rozator razuiesc organele subterane ale plantelor dar cel mai adesea frunzele in care apar goluri de forme si dimensiuni diferite. Atacurile de melci se pot recunoaste usor dupa urmele de mucus lasate pe sol sau frunze.

Increngatura ARTHROPODA

Arftropodele formeaza increngatura cu cel mai mare numar de sp reprezentand 4/5 din regnul animal ele se impart in mai multe clase insa marea majoritate a daunatorilor au importanta agricola se instaleaza in clasele: ARAHNIDE, CRUSTACEI, MIRIAPODE, INSECTA.

Clasa ARHNIDA

Arahnidele sunt artropode chelicerate lipsite de    avand corpul impartit in prosoma rezultata din fuzionarea capului si toracelui si opistosoma reprezentand partea posterioara au regim de viata terestru exceptand hidracarieni care sunt adaptatii secundar la viata acvatica. O importantas deosebita pentru culturile agricole o prezinta sp din Ordinul ACARI in care sunt inclusi acarieni si clestari cu regim de viata fitofag.

Ordinul ACARi

Acarieni au talie mica, au capul redus nesegmentat, cefalotoracele nefiind separat de abdomen.

La acarieni de tip tetranychyd corpul este ovoidal, scurt de dimensiuni reduse 0,2-2 mm lungime cu tegumentul moale fara ingrosari in forma de scuturi.

Stadiul de larva prezinta 3 perechi de picioare iar stadiul de adult 4 perechi. Regiunea anterioarta a corpului se numeste proteosoma si corespunde regiuni cefalice si partial toracelui la ea se insera o pereche de mandibule (chelicere) cu rol in perforarea epidermei plantelor, o pereche de palpi maxilari care servesc la mentinerea prazi si primele 2 perechi de picioare.

Regiunea posterioara histerosoma cuprinde restul toracelui cu ultimele 2 perechi de picioare si abdomenul lipsite depicioare. La acrieni de tip eryophyid corpul este alungit, vermiform, inelat sub 0,2 mm lungime cu 2 perechi de picioare dispuse pe proteosoma.

Aparatul digestiv prezinta in partea anterioara un faringe musculos cu care hrana este aspirata. Respiratia poate fi traheala (printr-un sistem de tuburi denumite trahei sau cutanata.

Aparatul circulator este redus fara vase sanguine si doar o inima rudimentara la anumite specii. Majoritatea specilor sunt sexuate insa se cunosc si cazuri de partenogeneza dezvoltarea acarienilor este foarte complexa dupa schema

oua larve protonimfe deutonimfe adultii, larvele przinta 3 perechi de picoare, iar adulti au 4 perechi de picioare. Numarul de generatii pe an in conditii favorabile la unele sp poate atinge 20 de generatii an ex: Tetranychaus urticae - paianjenul rosu comun.

Tipuri de daunare in marea lor majoritate acarieni fitofagi au aparatul bucal pentru intepat si rupt. La sp din genul Tetranychus frunzele au un aspect mozaicat din cauza punctuletelor decolorate care alterneaza cu fondul normal al frunzselor.

La acarieni de tip euryphyt de cele mai multe ori in urma intepaturilor apar basicari ex: tei, vita de vie.

Clasa MIRIAPODA

Cuprinde artropodele terestre cu corpul alungit alcatuit dintr-un cap distinct si un trunchi compus din numeroase segmente prevazute cu 1-2 perechi de picoare. Ultimul segment al trunchiului este lipsit de apendice. Cuticula este subtire usor chitinizata la unele sp sau puternic impregnata cu calcar la alte sp.

Aparatul bucal este adaptata pentru rupt si mestecat. Organizatia interna se aseamana foarte mult cu cea a insectelor, dar si a crustaceiilor. Au un regim de hrana diferit, fitofag sau carnivor, majoritatea hranindu-se cu resturi organice aflate in descompunere. Exista insa si sp care produc daune la o serie de plante de cultura ex: sfecla, porumbul, cartoful.

Clasa INSECTA

Clasa insecta a reprezentat cele mai evoluate mandibulate adaptate si raspandite in cele mai diverse conditii de mediu in prezent se cunos peste 1 milion de sp reprezentand 2/3 din regnul animal.

Insectele sunt atropode cu corpul alcatuit din 21 de segmente ( metamere) grupate in 3 regiuni bine diferentiate: cap, torace, abdomen.

Tegumentul este determinat insa nu este impregnat cu calcar ce la crustaceei, prezinta o pereche de antene, 3 perechi de picoare denumirea de hexapoda si in general 3 perechi de aripi. Respiratia este traheala completata de cea cutanata, reproducerea este sexuata, dar exista si cazuri de partenogeneza ex: paduchi de plante. Dezvoltarea se face prin metamorfoza completa sau incompleta cu un nesfarsit tablou de stadiu. Majoritatea insectelor prezinta o importanta practica pentru ca foarte multe sp sunt daunatoare culturilor agricole si forestiere.

Morfologia externa capul si apendicele sale, capul insectelor este format din 6 metamere (segmente) intim fuzionate intre ele. Aceste segmente alcuiesc capsula cefalica sau epicranium. In partea sa anterioara se g asesc o pereche de antene si organe vizuale (ochi compusi, ochi simpli).

Orificiul bucal inconjurat de apendicele bucale. In partea posterioara acapsulei cefalice se afla orificiul occipital prin care trec in corp in tubul digestiv si sistemul nervos.

Capsula cefalica este alcatuita din mai multe regiuni perechi si neperechi unite intre ele prin suturi care poarta numele regiun ilor pe care le leaga.

Partea medianodorsala a capsulei cefalice situata intre orbite formeaza fruntea care se continua cu clipeul, iar posterior cu vertexul sau crestetul, urmeaza apoi occipitalul care se continua cu ceafa.

Lateral sub ochii se gasesc obrajii sau genule care se continua posterior cu tamplele. Pe partea ventrala a capului se gaseste buza inferioara sau labium.

Pozitia capului fata de componente poate fi: capul prognat la care axul pieselor bucale este in continuarea axului corpului (gandaci, urechelnitele), capul ortognat axul pieselor bucale face un unghi ascutit cu axul corpului (lacuste), capul hipognat la care axul pieselor bucale formeaza un unghi ascutit fata de axul corpului (paduchi de plante). La cap se gasesc organele cefalice, senzitive, si aparatul bucal. Organele cefalice senzitive sunt organele vizuale si antenele.

Organele vizuale sunt ochi compusi, oceli si uneori stemate. Ochi compusi sunt in numar de 2 si sunt situati de o parte si de alta a capului. Ei sunt alcatuitii dintr-un numar variabil de fatete elemente omatidii. In fiecare omatidiie se formeaza o imagine astfel incat o insecta vede "mozaicat".

Ochi simpli sau oceli sunt in numar de 3,2,1 la unele sp pot lipsi. Oceli sunt consideratii organe de echilibre in timpul zborului sau saritului.

Ochi simpli sau stemmatele se numesc si ochi larvari si sunt situatii pe partiile laterale ale corpului. Antenele sunt apendice articulate inserate in diferite pozitii pe cap, forma, lungimea, numarul articulatiilorcomponente variaza de la o sp la alta uneori deosebindu-se si intre sexe. Dupa forma articolelor ele pot fi maciucate, filiforme, setiforme, lamelate, pectinate.

Antenele au rol senzorial, dunctionand ca organe olfactive si tactile, dar pot servi si ca organe de echilibru in timpul zborului.

Aparatul bucal exista mai multe tipuri de aparate bucale adaptate la regimul de hrana al insectelor tipul de baza de aparatul bucal este cel pentru rupt si mestecat, din acest tip derivand de-a lungul evolutiei celelalte aparate bucale, pentru intepat si rupt (plosnite, paduchi de plante), pentru intepat si lins.

Morfologia aparatului bucal pentru rupt si mestecat:

Buza superioara sau labrum (piesa unica)

Buza inferioara sau labium (este formata din urmatoarele articole: submentum, mentum, glose, paraglose, palpi labiali,

Mandibulele o pereche fiind piesa unica

Maxilele o pereche (fiecare maxila alctuite din: cardo, stipes, lacinia, galea, palpi maxilari).

Toracele si apndicele sale

Toracele reprezinta partea mediana a corpului bine delimitata de cap si abdomen de care sunt prinse organele locomotorii si anume aripile si picioarele. Toracele este impartit in 3 segmente: protorace, mezotorace, metatorace.fiecarui segment ii corespund 4 sclerite: unul dorsal numit tergum (notum), unul ventral numit sternum, si doua laterale numite pleure. Dezoltarea segmentelor toracice este in raport cu dezvoltarea aripilor si picioarelor astfel la insectele alergatoare, innotatoare, saritoare protoracele este bine dezvoltat. La cele bune zburatoare sunt bine dezvoltate mezo si metatoracele. Cele 3 perechi de picioare corespund fiecarui segment toracic se articuleaza in cavitatiile coxale.

In general piciorul unei insecte este format din: coxa, trohanter, femur, tibie, tars. Tarsul se termina cu gheare, iar intre acestea din urma se pot gasi diferite formatiuni care servesc la fixarea de substrat prin peri, periute, pernute, ventuze.

Functia de baza a picoarelor este locomotia ele fiind actionate de musculatura toracelui si o musculatura proprie. Datorita felului de viata diferit al insectelor picioarele au suferit modificari variate fiind adaptate pentru alegrat si mers (gandaci) si sarit (lacuste, greieri), curatat (albine), sapat (coropisnite), apucat (calugarita).

Mare majoritate a inscetelor sunt aripate. Insectele superioare pterigote au 2 perechi de aripi, prima pereche pe mezotorace a 2 pe metatorace exista si insecte cu o singura pereche de aripi, inserata fie pe mezotorace sau pe matatorace. Insectele inferioare sunt complet lipsite de aripi si se numesc apterigota.

Dupa consistenta aripilor acestea sunt de mai multe categori: aripi membranoase, pergamentoase (tegmine si sunt intalnite la lacuste), aripi elitre (aripi in totalitate chitinoase ex: gandaci), hemielitre (chitinoase la baza si membranoas la varf ex: plosnit).

Aripile joaca un rol important in viata insectelor in primul rand pentru deplasarea imperecherea, depunerea oualor.

Abdomenul este ultima regiune a corpului unei insecte formata din 5-12 segmente, fiecare segment abdominal prezinta un tergid, stern si 2 pleure numai ca ele se denumesc cu prefixul uro. Ultimul segment abdominal pe partea dorsala (tergum) se numeste placa anala, iar ultimul sternuit abdominal placa genitala. Dupa modul cum se prinde de torace abdomenul poate fi: sesil cand se prinde de torace print-o baza larga (gandaci), suspendat in care primul segment abdominal este contopit cu metatoracele, iar al doilea segment este ingustat anterior (viespi), petiolat cand 1-2 segmente abdominale sunt foarte ingustate formand un petiol (furnici).

Apendicele abdominale sunt prezente sub forma de rudimente in stadiul embrionar pentru ca mai tarziu sa se transforme in organe care indeplinesc diferite functii uneori ele chiar pot disparea. Aceste oragne prezinta diferite denumiri: cerci, stili, ovipozitor (organul rezent numai la femele cu ajutorul caruia sunt depuse ouale, la albine ovipozitorul este transformat in ac, fiind in legatura cu glandele cu venin)

Anatomia si fiziologia insectelor

Corpul inscetelor este acoperitcu tegument format dintr-un singur strat de celule hipodermul care se sprijina pe o membrana bazala si care secreta o cuticula chitinizata. Tegumentul indeplineste rolul de schelet extern oferind puncte de sprijin si de fixare pentru musculatura corpului. La majoritatea insectelor pe suprafata tegumentului se gasesc diferite formatiuni foarte variate ca forma cum ar fi: peri, tepi, spori, tuberculi, glande tegumentale.

Sub tegument si in interiorul corpului insectelor se afla un sistem muscular foarte bine dezvoltat alcatuit din muschii striatii care patrund pana in profunzimea articolelor.

Sistemul digestiv se gaseste in cavitatea generala a corpului si se prezinta sub forma unui tub lung care strabate toata lungimea corpului si se termina in regiunea posterioara a abdomenului prin orificiul anal. Din punct de vedere morfologic si entogenetic (formare) tubul digestiv se imparte in 3 regiuni: intestinul anerior sau stomodeum, intestinul mediu sau mezenteron, intestinul posterior sau proctodeum.

Intestinul anterior incepe cu faringele transformat in pompa aspiratoare la insectele superioare si se continua cu esofagul largit posterior intr-o gusa. Urmeaza un proventricul care reprezinta stomacul masticator.

Intestinul mediu denumit si stomac glandular reprezinta regiunea unde are loc digestia.

Intestinul posterior cuprinde o parte anterioara si o parte posterioara (rectum) car se deschide la exterior prin anus.

Sistemul excretor functiade excretie este definita de tuburile lui Malpyghi care sunt diverticule intestinale care indeplinesc la insecte acelasi rol pe care il au rinichi la animale. Mai exista si celule pericardiace si corpul adipos care mai ales la larve umple intreaga cavitate a corpului si functioneaza ca rinichi de acumulare.

Sistemul respiratot se realizeaza printr-un sistem de tuburi ramificate si anastomoze care patrund chiar in intimitatea organelor aceste tuburi se numesc trahei si se dechid la exterior prin niste orifici denumite stigme, situate cate o pereche de la segmentul 2 toracic pana la segmentul 8 abdominal.

Sistemul circulator la insecte este de tip deschis sangele circuland in cea mai mare parte liber in cavitatea corpului. Organele de propulsie a sangelui sunt reprezentate de un vas dorsal (inima) alcatuit din 1-9 ventricole si 2 diafragme 1 dorsala si alta ventrala.

Sistemul secretor este format din 2 tipuri de glande endocrine si exocrine.

Glandele exocrine prezinta canale speciale de secretie si isi varsa produsul in interiorul unor organe sau in jurul acestora ex: glandele ceriere, sericipare (care secreta matasea), salivare, urticare, repulsive, veninoase.

Glandele endocrine glande lipsite de canale produsii lor hormoni patrunzand direct in sange.

Sistemul nervos la insecte este constituit dupa celasi tip ca si la celelalte artropode si se compune din SNC sau al vietii de reactie, SNS simpatic sau visceral si SNP periferic, visceral, senzorial.

SNC este de tip scalariform si este format dintr-un lant dublu de ganglioni uniti longitudinal intre ei prin conective si transversal prin comisuri. Acesti ganglioni sunt constituitii in 4 puncte : cerebroizi sau supraesofagieni, subesofagieni, toracici, abdominali.

SNS este format din ramificatii care pornesc din ganglioni.

SNP este situat sub hipoderm si au rolul de a culege informatii din mediul inconjurator.

Organele de simt sunt foarte varite ca structura si functii cele mai cunoscute si importante sunt organele tactile, olfactive, gustative, vizuale si auditive de obicei insectle care au organe auditive au si organe de produs sunete denumite organe stridulante. Acestea reprezinta modificarii ale tegumentului aripilor si picioarelor care prin fiecare produc diferite traituri.

Aparatele reproducatoare de regula insectele au sexe separate cazurile de hermafroditism fiind destul de rare. Aparatele de reproducere la insecte sunt situate in regiunea abdominala si se deschide pe partea ventrala pe segmentele 8-9. Aparatul genital femel este compus dintr-o pereche de ovare, 2 oviducte laterale sau trompe, un oviduct comun, vagin in care se deschid o pereche de glande accesorii receptaculi seminali (spermoteca) in punga copulatoare. Aparatul genital mascul are o pereche de testicule, o pereche de canale deferente si un canal ejaculator care comunica cu organul copulator (penis).

Reproducerea si dezvoltarea

Reproducerea insectelor se realizeaza in mod diferit fiind rezultatul unui proces indelungat de evolutie, adaptare la mediu si perpetuarea sp. Cel mai raspanndit tip de inmultire este cel sexuat sau amfigon care presupune existenta a 2 sexe din care rezulta oua fecundate din care se vor dezvolta o noua insecta. La majoritatea insectelor deosebirile dintre sexe sunt greu de evidentiat, fara o analiza a organelor reproducatoare. Exista si sp care prezinta dimorfism sexual constand in deosebiri intre masculi si femele privind marimea capului, forma antenelor, coloritul.

Partenogeneza sau reproducerea virginogena se intalneste frecvent la paduchi de plante si consta din dezvoltarea progeniturii din oua nefecundate, hermafroditismul foarte rar la insecte consta in prezenta in corpul aceluiasi individ atat de ovare cat si de testicule ex: Termitosenia.

Influenta factorilor de mediu asupra populatiei de daunatori

Factori de mediu se configureaza in 2 categori. Factori abiotici si biotici.

Influenta factorilor abiotici. Factori abiotici se impart in:

Factori climatici care includ: temperatura, lumina, radiatiile solare, umiditatea relativa, precipitatiile, vanturile

Factori neclimaticii care cuprind: factorii de mediu acvatici mai putin importantii pentru protectia plantelor.

Factori tehnici sau factori antropogeni: lucrarile agricole, tratamente fizice, chimice, mecanice, defrisari, descarcari.

Temperatura in general organismele nu pot rezista decat la temperaturii cuprinse intre 0-50⁰C intervalul compatibil cu desfasurarea unei activitatii metabolice normale. Comportarea sp de daunatori animali fata de temperatura variaza cu sp, cu tipul de metabolism, stadiul de dezvoltare. Fiecare animal isi incepe activitatea biologica la un anumit grad de temperatura denumit prag biologic. Se mai numeste si prag inferior (t_o) sau O biologic si inciteaza la un anumit grad de temperatura superior (T) se intinde zona biologica, iar in afara lor zona mortala in care organismele nu pot rezista decat in timp limitat si in stare de anabioza dupa care daca mai sunt mentinute un timp pier. Tot in zona biologica se situeaza altii 2 parametrii termici si anume. Pragul de prolificitate notat cu (O) reprezentand gradul de temperatura la care cele 2 sexe devin fertile si pragul optimului termic (O₁) - care se desfasoara ca fiind gradul de temperatura la care dezvoltarea se produce in timpul cel mai scurt, iar prolificitatea atinge valoare maxima zona biologica.

Cele 4 praguri termice impart zona biologica in 3 subzone: rece, optima, calda.

In subzona rece cuprinsa intre t_o- O desi organismele cresc ele raman sterile datorita incetiniri proceselor metabolice in subzona optima cuprinsa intre 0-0₁ pe masura cresteri temperaturii cresc numarul de generatii si prolificitatea. In subzona calda intre o₁-T pe masura cresteri temperaturii scade numarul de generatii si prolificitatea.

In afara de pragurile termice enumerate la un animal se poate definii si o temperatura preferentiala sau un preferendum termic care reprezinta temperatura cautata de animal. In general preferendumul termic nu corespunde cu temperatura optima de dezvoltare si in general este mai apropiat de pragul superior fata de cel inferior.

Temperatura preferentiala variaza mult de la o sp la alta, iar la aceeasi sp in functie de stadiul de dezvoltare starea fiziologica a animalului si de ceilalti factori cu care este corelata temperatura.

Cunoasterea preferendumului termic are o im[portanta deosebita in explicarea distributiei ei animalelor in biotop precum si a cauzelor deplasarilor lor (migratiilor).

Umiditatea relativa si apa. Apa este un corp esential al materiei vii servind ca solvent a substantelor organice si anorganice cat si ca suport al tuturor proceselor biologice.

In functie de cerintele fata de factorul apa vietuitoarele se impart in diverse grupe ecologice cum ar fi: organisme acvatice sau hidrofile, traiesc in permanenta in apa; organisme higrofile care traiesc in medii umede cu umiditate relativa apropiata de saturatie (80-100%); organisme mezofile ale caror nevoi de apa sau de umiditate relativa sunt moderate (45-85%) si suporta bine alternanta anotimpurilor, umede si secetoase.

Organismele xerofile adaptate la conditii secetoase cu un procent de umiditate sub 45% . In functie de valenta ecologica fata de umiditatea relativa organismele pot fi: stenohigre (nu suporta variatii mari de umiditate) si organisme eurihigre (care pot trai in limite foarte largi de umiditate) umiditatea nu influenteaza separat cresterea si dezvoltarea ci in complex cu alti factori: temperatura, hrana, lumina.

La insecte stabile c le mai sensibile la umiditate sunt stadiile larvare ex: migratiile lacustelor sunt in mare parte cauzate de seceta care reduce posibilitatea de hranire a larvelor.

Temperatura si umiditatea sunt 2 factori ecologici esentiali care interfereaza adesea in actiunea lor asupra organismelor. In general cu cat umiditatea este mai ridicata cu atat creste rezistenta organismului la temperaturi ridicate.

Lumina este un factor ecologic fundamental care actioneaza asupra populatiilor prin intensitatea lungimi de unda grad de polarizare directie, durata. Rolul sau rezida in intretinerea ritmurilor biologice cu perioade variabile care ca drept rezultat sincronizarea ciclurilor de dezvoltare cu anotimpurile si de a face sa coincida perioada de reproducere cu sezonul favorabil. De asemenea fotoperioada este factorul esential care intervine in intrarea in diapauza in perioadele defavorabile vietii.

Insectele pot fi: fototropic pozitive (fluturi de noapte), fototropic negative (urechelnite, gandaci)

Factori climatici secundari

In categoria respectiva se includ acele elemente cu o actiune relativ putin importanta sau putin studiata si cunoscuta. Vanturile influenteaza populatiile de daunatori atat indirect modificand actiunea celorlalti factori climatici (temperatura, umiditate) cat si direct intensificand evaporarea apei, nutritia, imperecherea si depunerea oualelor migratia.

Factori edafici solul este un mediu complex populat de o fauna abundenta si foarte diversificata. Factori edafici care intervin in ecologia populatiilor de daunatori sunt extrem de numerosi actionand fie direct prin proportile sale fizico-chimice (continutul in apa, aer, textura, structura) si indirect prin conditionarea diferita a fitocenozelor. In general solurile afanate, fertile si cu capacitate mare de retinere a apei sunt mai bogati in fauna decat solurile sarace si compacte. Solurile cu recatie acida sunt mai putin populate decat cele cu reactii neutra sau bazica. In solurile grele si umede gandacul din Colorado ierneaza numai la suprafata decat in solurile afanate (aerisite) deci mortalitatea s-a va fi mai mare. Larvele de carabusi si coropisnite produc pagube mai mari in terenurile mai usoare si umede evitand solurile argiloase, compacte si pe cele cu expozitii modica.

Influenta factorilor biotici (pana aici pt partial)

Sub numele de factorii biotici se regasesc interactiuni care se stabilesc intre populatii de daunatorii si celelalte organisme care populeaza un mediu determinat. Aceste relatii denumite si coactii, apartin unor 2 categorii: reacti homotipice sau intraspecifice care se stabilesc intre indivizi aceleiasi sp; relatii heterotipice sau interspecifice care se stabilesc intre indivizi din sp diferite.

Cele mai importante interactiuni care se stabilesc intre organisme sunt de natura trofica (alimentara) care determina plasarea acestora pe anumite nivele trofice in cadrul unor lanturi si retele trofice determinate.

Din punct de vedere ecologic daunatori plantelor cultivate sunt consumatori primari (fitofagi, ierbivorii) acestea reprezinta obiectul de studiu al combaterii integrate.

Importantii sunt insa si consumatorii, secundarii (zoofagii) adica parazitii si pradatori daunatorilor. In functie de masura in care plantele gazda satisfacexigentele trofice ale daunatorilor fitofagi putem distinge: pentru gazda primare sau adecate in care sp de daunator isi poate realiza intreg ciclu de viata. Pe aceste plante in conditii favorabile populatiilor realizeaza efective si densitatii mari; plante gazda secundare pe care stadiile de daunatori cele mai sensibile sunt incapabile si supravietuiasca sau resita intr-un numarul mic in timp ce stadiile mai putin sensibile se hranesc usor. In conditii favorabile de viata pe aceste plante populatiile de daunatori nu realizeaza efective mari; plante gazda tertiare pe care indivizi nu pot realiza ciclul de viata. Pe aceste plante supravietuirea daunatorilor nu este posibilatemporar ei fiind nevoie sa migreze spre plantele gazda primare sau secundare.

Relatiile homotipice sau intraspecifice

Interactiunile homotipice sunt foarte variate dintre cele mai important cu consecinte evidente in dinamica populatiilor de daunatorii mentionam efectul de grup, efectul de masa si competitia intraspecifica. Prin efectul de grup sunt desemnate modificari ce intervin in urma grupariiindivizilor 2 caile sau mai multii de 2. Efectul de grup     se manifesta la limitele sp care nu se pot reproduce normal sau nu pot supravietui decat daca sunt reprezentate prin populatii cu efective mari de indivizi pentru unele sp exista chiar un prag minim al efectivului sub care nu pot exista. Cel mai cunoscut si spectaculos efect de grup este cel de la sp Locusta migratoria la care exista diferente foarte mari de natura, morfologica si fiziologica precum si ale fecunditati si vitezei de dezvoltare intre forma gregara si cea solitara. Multa vreme fiind considerate 2 sp distincte.

Efectul de masa demit si fenomene de autoalimentare se produce in conditii de suprapopulare a mediului avand consecinte contrare efectului de grep si se manifesta prin caderea fecunditati, aparitia canibalismului, slabirea capacitatea de aparare a organismelor fata de boli, aparitia fenomenului de strans datorita contactelor mai des de natura chimica intre indivizi avand loc dezorientare si cresterea agresivitatii acestora. Acest mecanism de reglare a populatiilor este mai putin important pentru protectia plantelor pentru ca dupa producerea pagubelor. Un exemplu de efect de masa este intalnit la gandacul de faina Tribolium confuzum la acest gandac daca densitatea indivizilor creste interiorul fenomene de canibalism si adultilor fata de proprile oua. Pentru reglarea densitatii populatiilor.

Competitia intraspecifica

Izvoreste din necesitatea de supravietuire a indivizilor in conditii concrete ale mediului lor. Cele mai importante relatii care se stabilesc intre organisme individuale sunt cele de natura trofica care decurg din necesitatiile de procurare a hranei urmate de relatiile de protectie importiva unor factori abiotici sau biotici ai mediului. Una din formele de manifestare a concurentei intraspecifice este comportamentul teritorial adica apararea activa de catre animale a teritoriului de nutritie sau de reproducere fenomen frecvent intalnit la populatiile de rozatoare. Un alt aspect este mentinerea unei ierarhi sociale cu indivizi dominantii si indivizi dominantii fenomen foarte frecvent in lumea vertebratelor dar este intalnit si la animalelel inferioare ex: la carabusul de mai larvele de 3 ani impiedica dezvoltarea celor de 1 si 2 ani prin concurenta fata de hrana, canibalism si trasmitere de boli. Acest lucru explica de ce acest carabus are ogeneratie la 3 ani in timp ce la alti daunatori din lipsa competitiei in cadrul larvelor aparitia adultilor este animala. Competitia intre indivizi din aceeasi sp se intensifica pe masura cresteri densitatii populatiilor in unele cazuri competitia interspecifica poate determina o diversificare a sp care se fragmenteaza in mai multe populatii care ocupa habitate diferite ex: gargarita orezului cand populatia atinge o anumita densitate are loc migrarea adultiilor, iar cand acestt lucru nu este posibil apare fenomenul de canibalism. Odata cu boabele de orez consumate adultii consumand si larvele astfel se regleaza densitatea populatilor.

Relatiile interspecifice desfasoara activitatii in cadrul unei biocenoze orice populatie intra direct sau indirect in conexiune cu un numar mai mare sau mai mic de populatii ale altor sp, teoretic combinarea a 2 sp poate avea loc numai in anumite conditii si poate avea asupra fiecareia dintre ele o influenta favorabila, defavorabila sau nula. In acest fel sunt posibile urmatoarele combinatii: neutralismul, competitia (concurenta), mutualismul, comensalismul, parazitismul si pradatorismul din punct de vedere al protectiei plantelor o importanta deosebita o prezinta competitia pradatorismului si parazitismul.

Competitia interspecifica poate fi definita ca interactiunea a 2 populatii care ocupa nise identice sau similare, deci carora le sunt necesare acelasi loc de adapost. In acest caz ambele populatii sunt afectate, iar in cazuri extreme una din ele va fi eliminate din nisa conform principiului eecluderi competitive a lui Gauss ex: astfel gandacul din colorado Leptinotarsa decemlienata care traia odinioara pe plantele Solanum lostratum ulterior sa adaptat perfect si pe alte gazde desolanacea: Solanum cerolium. Aceasta din urma era planta gazda preferata a sp Leptinotarsa juncta care incetul cu incetul a fos eliminata fiind cantonata in zilele noastre numai in N Floridei.

Pradatorismul este o relatie ecologica obligatorie si pozitiva pentru pradator si negativa inhibatorie pentru prada. Pradatorul este de obicei un organism liber care omoara prada inainte de a o ingera. Intre pradator si prada exista un raport de marime: pradatorul este in general mai mare ca alie decat prada sa. Pradatorismul este un fenomen larg raspandit in lumea animalaatat la nevertebrate insecte, paienjeni cat si la vertebrate avand un rol important in mentinerea unui echilibru ecologic si in reglare populatiei de daunatori ai plantelor.

Parazitismul este o relatie de acelasi tip ca si pradatorismul implicand un efect pozitiv pentru parazit si un efect negativ pentru gazda, spre deosebire de pradator parazitul este intotdeauna mai mic decat gazda sa pe care in mod obisnuit nu o omoara deoarece aceasta ar duce la moartea sa. Parazitul nu poate duce o viata libera si se poate dezvolta fie la exteriorul gazdei (ectoparazit) fie in interiorul ei (endoparazit). In realitate distinctia intre pradatori si parazitii nu este totdeauna transata existand forme de trecere dificil de incadrat ex: printreinsectele holometabole exista asa numitii parazitoizi care se comporta la inceput ca parazitii "protejand" gazda, iar ulterior se comporta ca pradator devorand gazda. Ansamblul constituit de o sp toate celelalte care se comporta ca parazitii fata de prima se numeste complex parazitar. Stadiul aprofundat al compexului parazitar al unei sp de daunator este indisponibil in explicarea cauzelor, variatiilor de densitate ale acestei sp precum si in combaterea lor pe cale biologica. Pentru ca un daunator sa se poata dezvolta este necesar ca stadiul respeciv al gazdei sa se sincronizeze in timp si spatiu cu stadiul agresiv al daunatorului. Daca gazda lipseste sau se gaseste intr-un stadiu nereceptiv daunatorul nu poate supravietui aceasta concordanta in spatiun si in timp poarta numele de coincidenta fenologica. Relatiile interspecifice reprezinta cel mai important factor de reglare a biocenozei si totodata de autocontrol al straziilor sistemul biocenotic. De acest lucru trebuie tinut seama in actiunile de combatere a daunatorilor mai ales prin metode biologice

Principalele grupe de patogeni

Virusurile fitopatogene sunt entitatii infectioase ce produc boli la plante cu efect generalizat denumitii viroizi. In afara interesului de ordin practic determinat de patogenitatea lor, virusurile reprezinta si un excelent model penru studiul raportului dintre structura si functii datorita alcatuiri lor simple si lipsei metabolismului. Deci unele boli produse de virusuri se cunosc de mai multa vreme (VMT, virusul patarii lalelelor) natura lopr virotica a fost stabilita mai tarziu. Numarul virozelor este foarte ridicat apreciindu-se ca exista peste 500 de virusuri fitopatogene numai in Romania au fost descrise peste 200 de viroze la plante cultivate.

Metabolic inerte incapabile de crestere si dezvoltarea din punct de vedere fitopatologic virusurile fitopatogene se incadreaza in grupa organismele parazite obligate intracelulare. Ele nu se pot inmulti decat in celule. Folosind echipamentul si aparatul de sinteza al acestora si modificand metabolismul in sensul sintezei de constituienti virali. Virusurile nu actioneaza prin prin toxine ca modificari clulei gazda care incepe sa functioneze sa functioneze anormal.

Morfologia virusurilor fitopatogene particulele virale mature se numesc viroizi sau nucleocapside ele au forme diferite dar care se pot incadreaza in 2 grupe principale: grupa virusurilor anizometrice care contine virusuri alungite sub forma de bastonas (VMT) in care lungimea este mai mare decat la timea; grupa virusurilor izometrice (virusuri sferice sau elipsoidale) VM galben al vitei de vie in care diametrul este foarte schimbator in sectiune. Dimensiunea virusurilor anizometrice este variabila intre limite foarte mari de la 50-1250 de microni, iar diametrul virusurilor izometrice este in medie de 30 microni. Forma si dimensiunile particulelor virale sunt 2 caractere constante si de baza in determinarea virusurilor.

Structura si compozitia chimica virusurilor plantelor sunt nucleoproteine (acizi nuclei + proteine) particulle virale mature (virioni) sunt formate din 2 componenti esentiali (genomul si capsida virala). Genom +capsida alcatuiesc nuclul capsida, la unle sp mai exista si un constituent accesoriu care se numeste invelis extrem sau peplos.

Genomul viral este reprezentat la virusurile fitopatogene de o molecula de ARN monocatenara sau dublucatenara in mod exceptional genomul unor virusuri fitopatogene este reprezentata printr-un ADN monocatenar.

Capsida virala este de natura proteica si are rolul de a proteja materialul genetic astfel rezistenta virusului in mediul extrem si puterea de infectie ca elemnete chimice virioni contin: carbon, hidrogen, azot, sulf, fosfor, cenusa, hidratii de carbon.

Proprietatiile virusurilor fitopatogene

Cristalinitatea virusurilor fitopatogene au proprietatea de a cristaliza in celulele plantelor parazitare.

Ultrafiltrabilitatea reprezinta proprietatea virusurilor de a trece prin porii celor mai fine fibre. Biotropismul pozitiv reprezinta proprietatea virusurilor de a se multiplica numai in celulele vii. Aceasta insusire driva din comportamentul parazitar obligatoriu al virusurilor.

Longevitatea in vitro reprezinta timpul scurs de la extragerea sucului din plante infectata pana la pierderea totala a capacitatii de infectie.

Temperatura de inactivare reprezinta temperatura minima la care sucul infectios pastrat timp de 10 minute isi pierde total capacitatea de infectie.

Rezistenta la presiune este foarte mare la VMT isi pierde capacitarea de infectie la 8.000 de atm.

Rezistenta la uscaciune si inghetare majoritatea virusurilor fitopatogene sunt inactivate repede in conditii de uscaciune in schimb rezista foarte bine la temperaturi scazte suportand chiar - 180⁰C.

pH-ul afinitatea virusurilor fitopatogene se desfasoara cel mai bine la un pH cuprins intre 4-7.

Modul de infectie a plantelor cu virusuri. Multiplicarea virusurilor fitopatogene

Modul de infectue a plantelor cu virusuri are un caracter specific deoarece celulele vegetale sunt lipsite de specificitate de fixare. Virusurile nu folosesc deschiderile naturale ale celulelor ex: stomate si nu pot patrunde nici prin peretele celulozic decat daca: integritatea lui a fost afectata sub actiunea unor factori abiotici sau biotici.

Singura entitate infectioasa capabila sa producca infectia este acidul nucleic. Multiplicarea are loc in celula vie gazda care le furnizeaza numai materialul de contructie (aminoacizi, baze, nucleotidice) ci si alte dispozitive (ribozomi, enzime, sisteme generatoare de energie). Acest comportament corespunde unei relatii de parazitism absolut. Virusul care invadeaza celula gazda deviaza metabolismul acesteia cu ajutorul acidului nucleic. Astfel incat celula gazda in loc sa-si sintetizeze compozitia proprie la sintetizeaza structuri chimice caracteristice virusurilor.

Raspandirea virusurilor fitopatogene in plantele se realizeaza prin parenchim cu o viteza redusa, virusurile trecand de la o celula la alta prin vasele conducaoare aici viteza de raspandire fiind foarte mare.

Simptomatologia virusurilor la plante virozele plantelor au o simptomatologie variata care se regaseste in diferite modificari:

Modificari biochimice scaderea cantitativa clorofiliana ex: VMT cantitatea de clorofila scade cu 60%, cantitatea de proteine in general este scazuta in plante gazda, procesele enzimatice sunt reduse ca viteza din care cauza plantele sufera de nanism (piticism).

Modificari fiziologice fotosinteza la plantele virozate este micsorata din cauza distrugerii tesuturilor, transpiratia ca intensitate poate sa scada sau sa creasca, respiratia are un mers mult mai neregulat decat la celelalte boli, adica in primele faze ale infectiei creste ca intensitate dupa care scade datorita probabil distrugerii elemente vii din celule.

Modificari citologice si histologice: alterarea membranei celulare acloroplastelor, miscarea si desfasurarea nucleului, alterarea vaselor conducatoare, aparitia de incluziuni cristaline cu valoare de diagnostic.

Modificari morfologice si anatomice: mozaicul aparitia de pete albe, galbene, verzi deschise, care altereaza cu fondul normal al frunzei, nanismul (piticismul) reducerea taliei plantelor.

Transmiterea viruurilor fitopatogene:

Transmiterea mecanica se face prin contactul dintre plante bolovane si cele sanatoase, trasnmiterea prin material saditor este una dintre cele mai frecvente cai de transmitere (prin butasi, tuberculi, bulbi), transmiterea prin vectori este caracteristica la majoritatea virusuruilor fitopatogene ex: paducel de plante, acarieni, nematozi, transmiterea prin altoire este frecvent intalnita la pomi fructiferi, transmiterea prin samanta este mai rara si este cunoscuta la VMT care ataca tomatele, transmiterea prin ciuperci este mai rara.

Bacteriile fitopatogene desi unele boli bacteriene sunt cunoscute din antichitate adevarata lor cauza a fost determinarea in urma cercetarilor stiintifice din sec 19 lea mult timp sa crezut ca bacteriile in general alcalinofile (inhibitoare de un pH bazic) nu pot ataca plantele al caror suc celular are de obicei o reactie acida. Prima boala bacteriana studiata la plante a fost focul bacterian al rozaceelor numit (Eewinia amylovora). In prezent se cunosc peste 200 de boli bacteriene la plante unele cu o importanta economica deosebita. In tara noastra numarul depaseste 50.

Morfologia si structura bacteriilor fitopatologice

Bacteriile fitopatologice sunt microorganisme unicelulare procariote cu dimensiuni de ordin micronilor (1-4 microni). Aproape toate bacteriile fitopatogene sunt bacilare adica au celule sub forma unor bastonase rotunjite la capete izlate sau inlantuite. Nu se cunosc printre patogeni la plante coci sau spirochete celule bacteriene are o structura relativ simpla principalele sale componente fiind peretele celular, protoplastul si alte structurii in afara peretelui (extrapariental).

Peretele celular are o structura rigida are imprima o forma stabila celulei bacteriene. Sub influenta unor factori nefavorabili radiatii, bacteriofagii, anumite substante (antibiotici) la unele forme bacteriene apar variatatii "L" caracteristice prin absenta peretelui celular ceea ce determina o mare plasticitate a formei si dimensiunilor acestora.

Uneori la exteriorul peretelui celular se formeaza o capsula de natura polizaharidica. Frecvent celulele bacteriene sunt prevazute cu flageli sau cili care sunt prelungiri citoplasmatice care ies prin porii membranei si care asigura mobilitatea celulei bacteriene. Dupa numarul si localizarea flagelilor bacterieni pot fi: monotriche ( cu un singur flagel), bitriche sau amfitriche ( cu cate un flagel la ambele capete), lofotriche ( cu un smoc de flageli la capete), peritriche ( de jur imprejur). Sub peretele celular se afla membrana citoplasmatica cu o structura trilamelaracare asigura schimburi necesare si selective intre mediul extern si intracelular.

Citoplasma este un sistem coloidal format din proteine, glucide, lipide, saruri minerale si apa. Ea este transparenta, omogena si vascoasa.

Nucleoidul sau echivalent nuclear reprezinta o forma de organizare a nucleului lipsita de membrana ( de tip procariot). Este situat in mod obisnuit in prtea centrala a celulei si este reprezentat dintr-o molecula de ADN circulara, pliata formand "cromozom bacterial". In citoplasma se mai gasesc si alti constituenti, vacuole, incluziuni.

Celulele bacteriene pot sintetiza pigmenti care pot ramane in interiorul celulelor imprimand o culoare specifica coloniilor bacteriene sau pot difuza la exterior colorand mediul de cultura. Nutritia celulelor bcateriene, bacteri fitopatogene sunt heterotrofe care traiesc endocelular. Exista si bacterii care circula prin razele conditiilor producand infectii generalizate sau sintetice printre bacteriile fitopatogene nu se cunosc cazuri de parazitism obligat. Bacterii fitopatogene sunt in general aerobe, iar unele facultativ anaerobe.

Multiplicarea bacteriilor in conditii favorabile bacteriilor fitopatologice se multiplica foarte activ prin divizarea directa. In conditii nefavorabile unele bacterii fitopatologice pot produce spori de rezistenta. Exista factori fizici si chimici care influenteaza foarte mult cresterea bacteriilor si multiplicarea acestora: umiditatea , temperatura, presiunea asmotica, raditiile, ultrasunetele, dioxidul de carbon lipsa oxigenului, antibioticele.

In biocenoza populatiile de bacterii fitopatologice pot intra in relatii de antagonism cu alte organisme, iar cunoasterea acestora reprezinta o sursa pentru elaborarea metodei si mijloacelor biologice de prevenire si combatere a bacteriilor.

Simptomatologia bacteriilor la plante pentru bacteriile fitopatologice deregleaza metabolismul plantelor sau al tesuturilor infectate, dereglari care se exteriorizeaza prin urmatoarele simptome:

Decolarari si altor organe datorita distrugeri clorofilelor.

Pigmentarii al tesuturilor in rosu

Hidroze imbibarea cu apa a tesuturilor atacate

Microze moartea tesuturilor

Putregaiul: umede sau uscate

Tumori proliferarea haotica a tesuturilor

Ofiliri

Transmiterea bacterilor la plante se face prin cai variate de la un an la altul se pot trasnmite prin seminte sau diferite organisme sau parti ale plantelor bolnave. In cursul perioadei de vegetatie prin curenti de aer apa de ploaie de irigatie prin diferite animale sau chiar de catre om prin uneltele agricole.

Ciupercile fitopatogene

Prin particularitatiile lor alcatuiesc un rang distinct deosebindu-se atat prin modul de nutritie de plante care sunt (autotrofe) cat si de animale care sunt holozoice (ingera hrana).

Morfologia ciupercilor aparatul vegetativ este foarte divesr constituit fiind reprezentat de mai multe tipuri morfologice la formele inferioare car apartin increngaturi Mixomychota aparatul vegetativ este constituit dintr-o masa citoplasmatica lipsita de perete celulare capabila sa execuute miscari ameoboidale. Acest corp vegetativ se numeste mixamiba sau gimnoplast atunci cand este uninucleat si plasmodiu atunci cand este plurinucleat. In general plasmodiul este saprofit insa exista si ciuperci ex: cea care provoaca hernia radacini de varza la care plasmodiul este parazit intracelular. Majoritatea ciupercilor fitopatogene aparatul vegetativ se numeste miceliu alcatuit din numeroase filamente ramificate denumite hife. La ciupercile mai putin evoluate (increngatura Oomicota) hifele sunt neseptate ramificate continand numerosi nuclei, miceliul poarta numele de sifonoplast. La ciupercile superioare din (increngatura Aschomychota si Basidiomychota) miceliul este alcatuit din hife septate fiecare celula continand 1-2 nuclei. Celulele cu 2 miceli separati se numesc dicariotice. Unele filamente miceliene se intetesc mai mult sau mai putin formand tesuturi false plenctenchime in raport cu functile pe care le indeplinesc plenctenchimele pot fi:meristematice, de protectie, mecanice, de conducere, de rezerva.

In conditii favorabile de viata miceliul se poate transforma in miceliu de rezistenta sau in alte structurii de rezistenta. ( sclerotii, strome) toate aceste structurii de rezistenta sunt alcatuite din celule cu peretii ingrosatii, bogati in substante de rezerva cu un continut redus de apa. Sub aceasta forma ciupercile pot duce o faza latenta pana cand conditiile de viata devin prielnice cu unele dezvoltari normale. Tot din miceliu se pot forma si structurii care sa indeplinesca functia de absorbtie a substantelor nutritive din substraturile vii sau moarte ex: la fainari aceste structuri se numesc haustori care sunt prelungiri ale miceliului de diferite forme care patrund in celulele gazda de unde prin osmoza isi extrag substantele nutritive. La ciupercile inferioare absorbtia substantelor nutritive se face pe toata suprafata plasmodiului sau gimnoplastului.

Reproducerea ciupercilor sunt organisme dotate cu o mare capacitate de reproducere. Poate avea loc pe 2 cai: asexuat cand nu este precedata de fuziunea micelilor unor celule sexuate, sexuat cand are loc prin unirea a 2 micelii haploizi formati in celule sexuate. Reproducerea asexuata reprezinta mortalitatea prin cantitati formarea unui individ sau a unei colonii nu este precedata de un proces sexual. Reproducerea asexuata poate fi: vegetativa sau prin organe diferentiate cu functie de inmultire.

Inmultirea vegetativa mai putin prezenta la ciupercile fitopatogene se realizeaza prin portiuni de miceliu capabile in conditii favorabile sa regenereze aparatul vegetativ. Reproducerea asexuata prin organe special diferentiate reprezinta un stadiu din ciclul de dezvoltare al ciupercilor. Celulelel sau agregatele celulare diferentiate asexuat cu rol de inmultire si raspandire a ciupercilor se numesc spori. Uneori spori pot indeplini si functii nespecifice de rezistenta de sexualitate.

Dupa posibilitatea de miscare spori pot fi imobili si se numesc aplanospori sunt intalniti la majoritatea ciupercilor adaptate la mediul uscat. Se numesc zoospori, prevazuti cu 1-2 flageli sunt intalniti la ciupercile inferioare adaptate la mediul umed dupa locul de formare spori pot fi:

Exospori se formeaza pe filamente sau organe specializate care apar libere la suprafata miceliulului ex: conidii care se formeaza pe conidiofori, basidiospori pe basidii. Endospori care se formeaza in interiorul unor organe specializate de ex: ascospori se formeaza in asce. Spori pot fi: unicelulari, bicelulari sau multicelulari acestia din urmra prezentand septe transversale si/sau orizontale. Spori pot avea o membrana neteda sau cu diferite ornamentatii.

Conidile sunt spori imobile formatii la varful unor filamente miceliene denumite conidiofori.

Ascospori sunt spori endogeni formatii in asce in urma diviziuni reductionale (meiozei).

Bazidiospori sunt spori exogeni formati pe niste organe denumite bazidii.

Ascele si bazidiile se pot forma liber la suprafata substratului sau in fructificatii speciale denumite ascome (ex: cleistoteciile) respectiv bazidiom. La ciupercile din Ord. Uredinales (rugini) mai intalnim si alte tipuri de spori: picnospori→picnidii, ecidiospori→ecidii, uredospori→uredosorii, teleutospori→teleutosori.

Reproducerea sexuata consta in fuziunea a 2 mecieli haploizii compatibile din punct de vedere sexual. Reproducerea sexuataimplica 2 procese fundamentale.

Fecundatia (care consta in 2 etape distincte)

Plasmogamia(P) consta in fuzionarea citoplasmlor cu 2 celule de sex diferit.

Cariogamia(C) consta in fuzionarea miceliului din cellula rezultata din 1 etapa

Diviziunea reductionala (meioza) care consta in reducerea garnituri de cromozomi la jumatate. Datorita celor 2 procese fecundatia si meioza in ciclul de viata al ciupercilor se pot intalni in 3 faze:

Haplofaza sau faza haploida cu (n) cromozomii

Diplofaza sau faza diploida cu (2n) cromozomii

Dicariofaza sau faza dicariotica cu (n + n) cromozomii

Procesul sexual la ciupercii imbraca o diversitate de aspecte:

Gametogamie reprezinta copularea a 2 gametii identicii sau diferitii din punct de vedere morfologic.

Gametangiogamie copularea a 2 gametangii identici sau diferiti din punct de vedere morfologic ex: la ascomicete procesul sexuat se numeste ascogamie si presupune copularea a 2 gametangii unul femel denumit ascogon cu unul mascul denumit anteridie, la oomicete procesul sexuat se numeste oogamie si presupune copulare a unui gametange femel oogon cu un gametange mascul denumit anteridie.

Somatogamia repreinta un proces de fecundatie simplificat la care copularea are loc intre apele adica intre miceli. Aici nu avem structura sexule. Se intalneste la bazidiomicete.

Nomenclatura sistemului folosit astazi in nmenclatura ciupercilor fitopatogene se numeste codul international de nomenclatura botanica acest cod contine reguli si recomandari care sa garanteze ca numele si descrierile ciupercilor vor fi uniforme in toata lumea. Principalele sufixe folosite in taxonomia ciupercilor sunt: pentru increngatura Mychota pentru subincrengatura (mychotina) pentru clasa (mychtes) pentru ordin (ales), pentru familie (aceae) pt subclasa(micetide). Principalele increngaturi de ciuperci sunt: Mixomychota, Oomychota, Zygomychota, Aschomychota, Basidiomychota.

Metode chimice si biologice

Metodele chimice (chimioterapia) metodele chimice de combatere a daunatorilor, bolilor si buruieniloe, plantelor cultivate sau chimioterapia consta in utilizarea produselor fitofarmaceutice sau pesticidelor (fungicide, erbicide, insecticide, acaricide, rodenticide, nematocide, moluscoide). Cu toate dezavantajele sale multiple metoda chimica ramane in prezent cea mai utilizata in protectia plantelor. Exista insa si avantajele in folosirea acestor metode. Este singura metoda rapida si singura de eradicare a unui focar de daunatori, este relativ economica mai ales cand se foloseste o paratura moderna permite efectuarea unor tratamente complex deoarece pesticidele se pot combina in amestecuri compatibile.

Dezavantajele utilizarea metodei chimice par sa fie mai multe si justificant alarmante fapt care face ca acesta metoda cel putin in forma ei clasica sa fie primita cu scepticism.

Cele mai mari inconveniente alei metodei chimice se refera la urmatoarele: influenta nefasta a pesticidelor asupra mediului inconjurator traducandu-se prin poluarea atmosferei solului si apelor reziduuale diferitelor pesticide in organele plantelor existand in pericol permanent de intoxicare a omului si animalelor, polivalenta produselor duce la distrugerea faunei aceasta conducand la dezechilibre in biocenoze, aparitia fenomenului de rezistenta fata de pesticide a daunatorilor ceea ce induce aplicarea unui numar tot mai mare de tratamente si implicit cheltuieli exagerate alterarea gustului produselor tratate care se soldeaza in cele din urma cu probleme in prezentarea lor comerciala fiind evitate de consumatori. Conditionarea produselor fitofarmaceutice. Acestea sunt conditionate sub diferite forme: pulberi pentru pentru prafuit, concentrate emulsionabile concentratii pentru aerosoli, granule, paste, benzi fumigene. Caile de aplicare a substantelor fitofarmaceutice: in functie de modul de conditionare produsele fitofarmaceutice se utilizeaza pe mai multe cai: pe cale de prafuire in cazul produselor fitofarmaceutice, conditionate sub forma de pulberi de prafuit, pe cale de stropire in cazul pesticidelor conditionate sub forma de pulberi solubile, parte sau concentrate emulsioinabile pe cele de nomali alimentare (toxice) pentru produsele conditionate sub forma de paste sau pulberi care se intind pe diferite preparate alimente preferate de daunatori (fruze, organe subterane).

Pe cale de aerosoli pentru pesticidele conditionate sub forma de concentratii pentru aerosoli, pe cale de imbibare din pesticidele din care se pot pregati solutii sau suspensii, prin corporare in solutii in cazul pesticidelor conditionate sub forma de granule sau concentrate emulsionabile pe cale de fumigare pentru pesticidele conditionate sub forme fumigene.

Clasificarea produselor fitofarma ceutice acestea pot fi casificate dupa mai multe criterii: dupa actiunea manifestata; dupa grupa sistemica de daunatori impotriva carora se utilizeaza; dupa grupa chimica; dupa starea fizica.

In functie de grupe de oprganisme daunatori impotriva carora se folosesc pesticidele se impart in: zoocide, daunatori animidie, fungicide, erbicide (impotriva plantelor de cultura buruienilor). Dupa actiunea pe care o manifesta produsele zoocide se clasifica in: toxice propriu-zise, sterilizante, hormonale si auxiliare sau indiferente (diluate, muiante) in functie de grupa sistemica de daunatori animali impotriva carora se folosesc pesticidele toxice propriu-zise se clasifica in: acaricide, nematoide, moluscoide, rodenticide, insecticide. Dupa actiunea pe care o manifesta produsele toxice se grupeaza in: toxice interne (de ingestie) si externe ( de contact).

Metodele biologice combaterea biologica a daunatorilor cuprinde un ansamblu de masuri care se aplica in scopul distrugeri organismelor animale daunatoare prin utilizarea rationala a dusmaniilor lor naturali, organismele zoofage si insecticidelor biologice. Combaterea biologica are drept scop restructurarea biocenozelor in vederea reduceri densitatii numerice a populatiei daunatoare sub limita daunari economice. Metodele boli consta in folosirea parazitiilor, pradatoriilor, patogeniilor si a altor dusmani naturali in vederea reducerii densitatii numerice a daunatorilor. Aceasta categorie de masuri desi ocupa o pondere relativ redusa in sistemele de combatere cu o perspectiva mare de dezvoltare. Nefiind poluante si avand o specificitate ridicata elimina pericolul existentei unor reziduuri in produsele tratate protejeaza flora si fauna utila si nu induce aparitia de forme rezistente asa cum se intampla in cazul tratamentelor chimice.

Insecticidele biologice au ca principiu activ diferite microorganisme spori de bacterii, virusurii, spori de ciupercii, protozoare. Folosirea zoofagiilor implica categorii distincte de organisme parazite si pradatorii care fac parte din grupe sistematice foarte diferite: nematozii, artropode, gandaci).