Antropologia interpretativa Clifford Geertz

Antropologia interpretativa Clifford Geertz

Tentativa lui Lvi-Strauss de a revitaliza antropologia in sensul unei stiinte riguroase, pozitive, nu s-a bucurat decat pentru o scurta perioada de aderenta comunitatii antropologilor. Iar acest lucru se datoreaza, intre altele, si faptului ca demersul sau a fost unul solitar, un demers care, in epoca sa de glorie (anii 70) a starnit o enorma recunoastere, dar care nu a produs o 'scoala de gandire' (cel putin nu in antropologie; in filozofie, in schimb, s-a inregistrat o adevarata 'voga' lvi-straussiana; scrierile sale informand etnografic diferite tentative de reconstructie a antropologiei filozofice).

Dinspre Statele Unite, in special, s-a conturat o viziune radical opusa, care in traditia americana inaugurata de Boas a subliniat din nou importanta particularului, a 'culturii locale' in cercetarea antropologica, pe de-o parte, si care a 'dispus' antropologia printre disciplinele hermeneutice (capabile in cel mai bun caz sa realizeze 'comprehensiunea' unei culturi, sa inteleaga cultura ca 'text' cu semnificatii multiple, dar nu sa afle regularitati de lege), pe de alta parte. Aceasta noua orientare, cunoscuta ca 'antropologie simbolica' sau/si 'interpretativa' s-a coagulat ca urmare a eforturilor de resemnificare a 'culturii' intreprinse de Clifford Geertz (1926 - ), resemnificare ce trebuie inteleasa in primul rand ca (re)autonomizare a culturii in raport cu structura sociala si psihologia individuala.. Scrierile acestuia au alimentat de asemenea momentul de cotitura reprezentat de postmodernism in antropologie, curent care va repune in discutie chiar fundamentele disciplinei (v. Tema 8). Sa urmarim, pentru inceput, parcursul ideatic al lui Geertz.

Traseul cultural al lui Clifford Geertz urmeaza doua perioade relativ distincte. Isi incepe activitatea de antropolog imediat dupa cel de-al doilea Razboi Mondial, intr-un moment in care o America victorioasa sprijina reconstructia Europei si tuteleaza independenta fostelor colonii europene din Asia si Africa. Sperantele in America sunt mari, pe masura increderii ei in sine, iar stiintele sociale sunt chemate sa exporte in intreaga lume modelele cele mai eficiente ale modernizarii. Sociologia incearca sa gaseasca un model integrator si un limbaj comun pentru toate stiintele sociale :'A fost o vreme, in anii 50, cand sociologia, prin implicarea colectiva a psihologiei, antropologiei, istoriei si statisticii, parea capabila sa salveze lumea de acele vechi fantome care sunt tribalismul si religia.' Sperantele in ordine si echilibru sunt exprimate in proiectul sociologic care domina acei ani, respectiv cel al lui Talcott Parsons. Pentru a demara o 'actiunea sociala' eficace, se cerea in prealabil o cat mai clara definire a celor trei mari piloni (structura sociala, cultura, personalitatea) pe care era fundamentat sistemul parsonian. Antropologiei ii va reveni misiunea clarificarii conceptului de cultura, respectiv producerii unui concept stiintific, pozitiv, al culturii, sarcina pe care Parsons o imparte cu doi dintre cei mai proeminenti antropologi ai momentului: Alfred Kroeber de la Berkeley si Clyde Kluckhohn de la Harvard.

Ca urmare a unei intalniri intamplatoare cu Margaret Mead care-i deschide apetitul pentru antropologie, tanarul Geertz, avand doar o diploma de graduate in Literatura Engleza, se indreapta in 1949 catre un program experimental care debuta in acel an la Harvard (Department of Social Relations), program postgradual care viza pregatirea unor echipe multidisciplinare care sa duca la bun sfarsit proiecte de cercetare de teren de lunga durata pe tema mecanismelor schimbarii sociale si modernizarii. Prin indrumarea lui Clyde Kluckhohn, Geertz asuma in prima sa perioada o viziune asupra culturii de inspiratie weberiana, prin lectura lui Weber de catre Parsons, care interogheaza legatura dintre idei si procesele sociale sau, mai specific, dintre religie, traditie si dezvoltarea economica si politica. Aceasta viziune este pusa la lucru in primele sale lucrari, produse cu o academica regularitate ca urmare a anilor de munca de teren petrecuti in Indonezia (o tara care tocmai isi cucerise independenta si in care asteptarile legate de o rapida modernizare erau foarte mari). Astfel apar monografiile The Religion of Java (1960, teza de doctorat), Agricultural Involution (1963), Peddlers and Princes (1963) si The Social History of an Indonesian Town (1965). In esenta, dincolo de un enorm efort descriptiv, lucrarile in cauza teoretizeaza contradictiile dintre traditie si modernitate, tribal si statal, comunitati sacre si comunitati secularizate, cu intentia de a clarifica deopotriva resursele culturale care pot sustine schimbarea si trasaturile culturale care o inhiba. Imaginea de ansamblu care reiese din aceste monografii este optimista vizavi de schimbare, imagine construita prin ilustrari repetate a unor situatii de integrare (de factura durkheimiana sau parsoniana) a unor grupuri sociale care impartasesc valori comune. Potentialul de conflict datorat coexistentei a trei grupari religioase (sincretica, islamica si hinduista) poate fi eliminat de nationalismul emergent, care produce ritualuri pan-Javaneze, si datorita formarii institutiilor laice de nivel statal. Un ideal cultural al tuturor indonezienilor este in curs de formare, credea pe atunci Geertz, iar unitatea culturala prefigurata va garanta un progres social constant.

In paralel cu monografiile, care sunt 'orientate catre probleme concrete, de genul stabilitatii politice, modernizarii economice, chestiuni ale dezbaterii privind dezvoltarea din primii ani ai decolonizarii', Geertz redacteaza un important numar de eseuri in care afirma din ce in ce mai apasat rolul determinant al factorului cultural in dezvoltarea sociala. Adresandu-se economistilor, specialistilor in agricultura, tehnicienilor dezvoltarii ii invita sa considere cutumele locale si traditiile nu doar ca piese de muzeu, de interes doar pentru esteti si anticari, ci ca forte ce determina formele schimbarii. Intelesurile alocate culturii in monografiile dedicate Indoneziei stau inca sub influenta lui Kroeber si Parsons, fiind specificate prin intermediul a trei opozitii polare, trei perechi de tipuri ideale opuse: i) opozitia dintre cultura si structura sociala, ii) opozitia dintre statul traditional, pe de-o parte, in care cultura si structura sociala formeaza un sistem unic care se auto-reproduce, si statul modern, pe de cealalta parte, in care vechile idei si valori nu se mai potrivesc in sistemele sociale noi si sunt contestate de noile ideologii si, in fine, iii) opozitia, deja sugerata, intre religie, ca expresie condensata a culturii in cazul societatii traditionale, si ideologie, ca expresie esentializata a culturii moderne.

Modernizarea asteptata a Indoneziei stagneaza insa si deja in ultima monografie dedicata Indoneziei tonul optimist al autorului este inlocuit cu unul sobru, pe alocuri chiar sumbru cu privire la viitor: 'Cautarea unei forme viabile este de fapt laitmotivul istoriei urbane a [orasului] Modjokuto aceasta isi dovedeste mai degraba capacitatea de a dizolva forme vechi decat de a stabiliza unele noi Orasul si vecinatatile lui esueaza, asemenea intregii tari, intr-o stare de tranzitie continua' iar 'fazele recente ale istoriei orasului nu constitue decat momentele unui progres constant catre o forma imprecisa'.

Spre sfarsitul anilor 60 sperantele in capacitatea stiintelor sociale de a produce prognoze (sensul 'tare' al stiintei) si de a pune la lucru o inginerie sociala eficace in zonele postcoloniale se spulbera. Impreuna cu establishment-ul american ca intreg, discreditat de miscarile liberationiste, marxism, activism pacifist si ulterior de contracultura, pozitivismul devine si el o paradigma pusa sub semnul intrebarii. Prognoza lui Geertz privind un viitor optimist pentru Indonezia e brutal demontata de masacrele din 1965 si de instalarea regimului dictatorial al generalului Suharto, iar fata de framantarile prin care trece scena universitatilor americane Geertz prefera sa ia o atitudine mai degraba distanta, retragandu-se, dupa o perioada petrecuta la Universitatea din Chicago, intr-unul dintre institutele elitiste ale sistemului Ivy (Institute for Advanced Study, Princeton). Terenul va si el schimbat, preferata fiind o tara mai putin afectata de nelinistile momentului: Marocul. Rezultatul acestor ani va fi lucrarea Islam Observed (1968), in care dezvolta o comparatie intre evolutia islamului in cele doua terenuri cercetate, Indonezia si Marocul. Cu aceasta lucrare incepe sa se insinueze, in opera lui Geertz o noua atitudine vizavi de raportul dintre cultura si structura sociala , ultima fiind propriu-zis absorbita in prima categorie explicativa. Momentul corespunde unei modificari paradigmatice in antropologia americana, repectiv afirmarii unui grup de antropologi ce cultiva 'antropologia simbolica' ca alternativa la cea de inspiratie pozitivista, parsoniana, privita ca parte a unei sociologii generale. 'Pe atunci [la Chicago] meditam in cadrul unei antropologii simbolice asupra opozitiei dintre cultura si structura sociala. Am dorit sa readucem cultura, indiferent de ce definitie i-am fi dat, in centrul analizelor. Aveam pareri diferite despre ceea ce inseamna ea, dar eram cu totii de acord ca dimensiunea culturala a lucrurilor trebuie sa fie luata din nou in considerare' .

Pentru Clifford Geertz acest moment de cotitura va insemna cristalizarea celor doua teme teoretice majore care-i vor marca lucrarile de maturitate: i) relevanta pentru stiinta sociala a cercetarii localului si ii) elaborarea orizontului de semnificatii al conceptului de 'cultura'.

In ce priveste prima tema, o prima pozitie va fi exprimata in prefata de la Islam Observed. Geertz pune aici intrebarea pe care sociologii, istoricii, economistii o formuleaza ca obiectie la generalizarile fundamentate pe investigarea, chiar daca minutioasa, a unor formatiuni social-culturale locale: 'Nu este nevalida lecturarea contururilor unei intregi civilizatii, a unei economii nationale, a unui sistem politic complex, a unei intinse structuri de clasa pe seama detaliilor cate unui sistem social miniatural, oricat de intim cunoscut? Nu este neinspirat sa presupunem ca astfel de sisteme sociale miniaturale orase ori sate uitate sau chiar regiuni sunt tipice pentru o tara ca intreg?' Raspunsul este desigur pozitiv. Ceea ce este prost pus aici este insa intrebarea, afirma Geertz, caci este cert ca investigatia antropologica nu incearca sa substituie un sens parohial unuia comprehensiv. 'Nu reduce Mexicul la Yucatan sau America la Jonesville', ci incearca sa descopere ce contributii pot aduce cunostintele detaliate despre microsisteme la intelegerea sistemelor complexe. In fapt, chiar sociologii si economistii procedeaza in modul descris mai sus, producand adesea generalizari pornind de la propriile lor variante ale Americii redusa la Jonesville.

Dincolo de aceste consideratii, care par a face o delimitare clara intre ceea ce tine de local si nivelurile de complexitate superioara, Geertz aplica in Islam Observed o stiinta in care elemente particulare, detaliile minutios analizate despre local (acele sate si orase 'uitate' din Indonezia si Maroc, dar si mituri, date istorice si consideratii filosofice despre islam), sunt angrenate intr-un discurs care generalizeza pe seama unui singur factor explicativ, de esenta culturala: religia, considerata 'fenomen social, cultural si psihologic'. Oricate precautii isi va lua la inceputul lucrarii pentru a elimina obiectia particularismului, textul in sine nu poate decat sa o intareasca in ochii unui cititor atent la ea. Chiar daca nerostita explicit, justificarea care transpare din textul speculativ din Islam Observed pare a fi urmatoarea: cunostintele detaliate despre local ii permit antropologului sa produca un text 'dens', in care consideratiile generale sunt validate prin procedeul ilustrarii. Textul de aici convinge in cele din urma prin forta unui argument ce tine de metoda in antropologie, argument care e mereu prezent in subsolul textului etnografic modern si care poate fi formulat in mod explicit prin sintagma 'I was there' ('am fost acolo, si prin urmare stiu cum stau de fapt lucrurile'). Problema raportului dintre local si supra-local, particular si general, empiric si teoretic care este ridicata in Islam Observed ramane nerezolvata aici. Ea va continua sa fie insa o obsesie pentru Geertz, care va opta intr-o lucrare tarzie pentru solutia radicala a ridicarii particularului la o demnitate ontologica aparte, fapt cu importante consecinte pe planul cunoasterii. In Islam Observed dificultatea problemei va fi mascata prin asumarea modelului macrosociologiei lui Weber, in care judecati valide cu continut social si istoric sunt produse prin angrenarea unui material empiric semnificativ.

Tot de la Weber porneste Geertz si in elucidarea sensurilor 'culturii'. The Interpretation of Cultures (1973), lucrare care marcheaza, dupa unii comentatori, intrarea in 'ce-a de-a doua perioada' a creatiei sale, debuteaza cu o definitie universalista a culturii: 'Acceptand, cu Max Weber, ca omul este un animal suspendat in reteaua de semnificatii pe care el insusi a creat-o, concep cultura ca fiind acesta retea, iar analiza ei va fi prin urmare nu o stiinta experimentala in cautare de legi, ci una interpretativa care cauta sensul (meaning)'. Conceptul culturii este unul semiotic, dupa cum afirma autorul, un sistem de semne si simboluri produse de oameni in contexte determinate, care presupune deopotriva o dimensiune cognitiva (reflectare a realitatii) si una pragmatica (inserare in realitate, actiune): cultura 'denota un pattern de sensuri perpetuat istoric care este concretizat in simboluri, un sistem de conceptii mostenite exprimate in forme simbolice prin care oameni comunica, perpetueaza si dezvolta cunostintele lor despre viata si atitudinile fata de viata'.

Incepand cu The Interpretation of Cultures, referintele sale trimit mai putin la sociologi si din ce in ce mai vizibil la filosofi si teoreticieni ai literaturii. Keneth Burke, Susanne Langer, Roland Barthes si Paul Ricoeur sunt citati ca surse pentru meditatii asupra simbolismului, sensului si hermeneuticii. Ulterior Wittgenstein, Ryle si Rorty sunt evocati in sprijinul unor consideratii teoretice de esenta relativista. De la Burke imprumuta viziune dupa care realitatea poate fi interpretata ca text, viziune bazata pe asumptia ca actiunea sociala este o forma a comportamentului simbolic; un eveniment repetitiv (ritual) poate fi considerat ca text, 'statul' chiar poate fi 'citit' ca text, daca consideram actiunile pe care le presupune in termeni simbolici. Cunostintele noastre, dupa Langer, nu reprezinta o vasta colectie de observatii reflectate, ci o structura de fapte care sunt simboluri si de legi care dau sensul acestor simboluri. In fine, de la Barthes preia ideea limbajului si a scriiturii ca si coduri prin care informatiile sunt transmise si care solicita 'descifrarea' lor, iar pe Ricoeur il urmeaza in asertiunea conform careia actiunea umana comunica sensuri si ca urmare ea poate si trebuie sa fie citita asemenea unui text.

Implicatiile pentru practica antropologica a acestor presupozitii sunt vaste. Le voi aminti pe cele mai importante:

'Cultura unei populatii este un ansamblu de texte, ele insele compozite, pe care antropologul se straduieste sa le citeasca peste umerii celor carora le apartin.' Cultura e un 'discurs social' scris si rescris la nesfarsit in diferite limbaje si constituit deopotriva din cuvinte si actiuni. Antropologul incearca sa identifice in mod indirect ('peste umerii' nativilor) sensul pe care-l au diferite elemente (forme simbolice) ale acestui discurs social.

Sensul unei forme simbolice sau al unui fapt social nu este univoc si nu se gaseste in intregime 'in posesia' vreunui nativ. Cultura nu poate fi niciodata redusa la o forma standard: este constructie, proces, pluralitate. In analiza culturala antropologul 'explica o explicatie' ce aproximeaza, interpreteaza o interpretare, desfasoara un intins efort hermeneutic. Perspectiva clasica asupra analizei culturale, cu cele trei momente ale ei observatie, inregistrare, analiza , se dovedeste cel putin naiva, considerand ca observatia produce 'date pure' si ca analiza gaseste regularitati de lege. 'Analiza culturala inseamna a intui sensuri, a evalua aceasta aproximare si a produce concluzii explicative din cele mai bune intuitii'.

Analiza culturala este microscopica. Daca este adevarat faptul ca analiza unui sat indepartat nu poate da seama de o intreaga civilizatie, nu e mai putin adevarat ca acea civilizatie se gaseste reflectata acolo. Iar in cele mai multe cazuri studiul unor fenomene 'mici' clarifica problemele mari; aceste probleme sunt in cele din urma avute in atentie de antropologii. Acestia dau un continut specific, complex si contextual acelor 'mega-concepte' pe care le utilizeaza stiintele sociale: legitimare, modernizare, integrare, conflict, carisma, structura, etc. Antropologii nu studiaza sate (triburi, orase, vecinatati ); ei studiaza in sate.

Antropologia interpretativa renunta la viziunea cumulativa a obiectivismului, care considera stiinta despre cultura ca acumulare progresiva de cunostinte certe si definitive. In locul regularitatilor abstracte se propune 'descrierea densa' (thick description), tehnica de analiza care inlocuieste 'generalizarea deasupra cazurilor prin generalizarea inauntrul acestora'. A generaliza in interiorul cazurilor inseamna a face 'inferente clinice', prin care nu se urmareste subsumarea observatiilor sub o lege, ci se incearca plasarea unui set de semnificanti prezumtivi intr-un cadru (frame) inteligibil. Teoria, in aceasta paradigma, nu mai sta deasupra 'datelor'; ea se intrepatrunde in textul dens cu materialul empiric, rezultand din acesta si ghidandu-l la randul ei in fluxul interpretativ. Ca interpretare, textul etnografic nu se poate pretinde niciodata definitiv, dimpotriva: cu cat merge mai adanc cu atat devine mai incomplet. Insa si perspectiva asupra legitimarii se schimba: antropologia interpretativa este o stiinta al carei progres e validat mai putin de perfectiunea consensului, cat de rafinamentul dezbaterii. Cat despre genul scriiturii interpretative, eseul este cel in care analiza culturala survine in modul cel mai firesc. Ca atare, locul antropologiei interpretative printre stiintele omului e mai apropiat de humanities decat de stiintele sociale.

In fine, accentul pus pe intepretare trezeste intrebarea asupra a ceea ce este central in practica antropologica: 'Ce face etnograful [in primul rand]?', se intreba Geertz. 'El scrie , in-scrie (inscribe) discursul social, il reproduce prin scris', inscriptioneaza un eveniment trecator pe care il transforma in text. Antropologia trebuie, prin urmare, sa mediteze mai mult asupra producerii textuale, a modurilor de reprezentare, a autoritatii auctoriale decat asupra triadei canonului clasic: observatie, inregistrare, analiza. Programul acesta va fi urmarit intr-una dintre lucrarile tarzii(Works and Lives. The Anthropologist as Author , 1988), in care Geertz analizeaza felul in care etnografiile produse de autori precum Lvi-Strauss, Evans-Pritchard, Malinowski, Benedict conving datorita utilizarii unor proceduri textuale dintre cele mai diverse. Legatura dintre cele doua 'taramuri' ale practicii antropologice, Being There (a fi acolo, in mijlocul unei culturi straine) si Being Here (a fi aici, in mediul academic de ale carui conventii scrisul antropologic tine seama) este in cele din urma una de natura textuala, iar o buna etnografie presupune gasirea unei relatii optime de intertextualitate intre doua culturi. Un bun etnograf se aseamana unui ventriloc: nu vorbeste doar despre o cultura, ci si din interiorul acesteia, iluminand prin retorica sa, prin metaforele pe care el le construieste, metaforele prin care nativii isi reprezinta propria cultura.

Accentul pe cultura ca prim motor al activitatii si gandirii umane il va conduce pe Geertz la o viziune radical pluralista, asumand in cele din urma un perspectivism de esenta nietzscheana. Analiza culturala nu mai tinteste doar culturile exotice, oricum pe cale de diparitie; cu totii suntem acum 'nativi', impartasind in grupuri din ce in ce mai restranse Weltanschauung-uri specifice. Gandirea moderna, de pilda, (prin prisma celor care o produc) poate fi privita si altfel decat ca discurs neutru al adevarului. Diferite discipline sau matrici disciplinare, umaniste, ale stiintelor naturale sau ale stiintelor sociale nu sunt doar orizonturi intelectuale ci si 'moduri de a fi in lume', 'forme de viata' sau 'varietati ale experientei noetice', afirma Geertz, preluand cunoscutele constructe ideatice ale lui Heidegger, Wittgenstein si James. Prin faptul ca proiecteaza si 'locuiesc' in lumile pe care le imagineaza, oamenii de stiinta nu difera (din acest punct de vedere, desigur) de nativii Amazonului, iar incercarea de a patrunde in 'satele lor intelectuale' inseamna a penetra 'cadrul lor cultural' prin ceea ce reprezinta, probabil, cea mai laborioasa munca interpretativa: 'etnografia gandirii moderne'. Aceasta inseamna a 'localiza' discursul stiintific, a-l reduce la o practica particulara a unor grupuri inchise in care pe parcursul unui 'ciclu de viata' fiecare specialist ii cunoaste pe toti ceilalti din 'colegiul sau invizibil', nu numai din punct de vedere intelectual ci si politic, moral si personal, toate acestea avand certe consecinte pentru felul in care cunoasterea se elaboreaza. O astfel de investigatie presupune o inversare de tactica, de la analiza discursului social ca si text la analiza textelor ca actiune sociala, texte in care sunt cuprinse sensuri cu semnificatii strict legate de o comunitate particulara (cea a oamenilor de stiinta dintr-un domeniu anume). Programul unei astfel de etnografii a gandirii este ilustrat, in maniera eseistica pe care a practicat-o constant in ultimele doua decenii de activitate, in cea mai recenta lucrare a sa, Available Ligh: Anthropological Reflections on Philosophical Topics (2000).

Dupa cum reiese din aceasta prezentare schematica a operei lui Geertz (nedreapta, desigur, pentru un ganditor atat de productiv si inspirat ca si Clifford Geertz; singurul, probabil, dintre antropologi, care a influentat semnificativ in afara disciplinei dupa Lvi-Strauss), preocuparea sa centrala a fost clarificarea sensurilor 'culturii', atat din punct de vedere conceptual cat si in ceea ce priveste actiunea practica pe care antropologia, ca disciplina de teren, o cere. Plecand mereu de la definitia generala a culturii ca 'retea de semnificatii construite de oameni in contexte determinate', Geertz a incercat sa o ilustreze, in eseurile sale - informate intodeauna cu un erudit material etnografic -, prin conturarea unor sisteme culturale particulare: religia ca sistem cultural, ideologia ca sistem cultural, arta ca sistem cultural, simtul comun ca sistem cultural. Iar in ceea ce priveste actiunea practica a antropologului, Clifford Geertz a considerat ca studiul culturii altor oameni presupune a 'descoperi cine cred ei ca sunt, ce cred ei ca fac si catre ce scopuri cred ei ca se indreapta actiunile lor'. Pentru a intelege si a fi capabil sa transmita si altora aceste lucruri, antropologul trebuie sa devina familiar cu cadrele de sens prin care oamenii isi desfasoara vietile lor. Lucru posibil nu prin a gandi sau simti ca ei, fapt improbabil, ci prin a invata cum se poate trai la marginea dintre lumea ta si lumea celuilalt; altfel spus, a invata prin practica felul in care traducerea unei culturi in termenii alteia devine cu putinta.

Doua tipuri de critici i s-au adus in principal lui Gertz. Primul, previzibil, se refera la rolul dominant pe care Geertz il aloca culturii. Argumentele impotriva culturalismului afirma ca i) modelele culturale servesc intotdeauna scopurile politice ale unei anumite clientele si ca ii) cultura, sau ideologia, nu este doar internalizata ci si contestata. Cel de-al doilea tip de critica sustine ca Geertz a deschis o cale pe care nu a indraznit sa o urmeze. Mai precis, nu a indraznit sa exploateze implicatiile clarificarii faptului ca etnografiile sunt mai degraba constructe culturale decat reprezentari neutre ale lucrurilor 'asa cum sunt ele'. Postmodernismul antropologic, in special, va considera ca aceasta cale deschide un enorm camp de posibilitati.

Bibliografie

Geertz, Clifford, Islam Observed. Religious Development in Morocco and Indonesia, University of Chicago Press, Chicago and London, 1968

Geertz, Clifford, The Interpretation of Cultures, Basic Books, New York, 1973

Geertz, Clifford, Local Knowledge, Basic Books, New York, 1983

Geertz, Clifford, Works and Lives. The Anthropologist as Author, Stanford University Press,

Stanford, 1988

Geertz, Clifford, A Life of Learning, ACLS Publications, 1999,

wwwVirtualLibrary/Anthropology.com
Geertz, Clifford, Available Light. Anthropological Reflections on Philosophical Topics,

Princeton University Press, Princeton, 2000

Geertz, Clifford, Interviu, in Caietele Tranzitiei, No 1/199