NOTIUNI DE ANATOMIE A PIELII

NOTIUNI DE ANATOMIE A PIELII

PIELEA constitue un invelis neintrerupt al corpului uman, care se continua la nivelul marilor orificii (gura, nas) cu o semimucoasa (mucoasa partial cheratinizata) si care, in interiorul cavitatilor propriu-zise devine mucoasa. Semimucoasele si mucoasele sunt de origine embrionara, identica cu a pielii, dar structura lor macroscopica si microscopica este diferita.

Suprafata pielii nu este uniforma, ea prezinta orificii, cute si proeminente.

Orificiile sunt de doua tipuri: unele sunt mari,conducand in cavitati naturale (nas, gura,etc.), altele sunt mici, de-abia vizibile cu ochiul liber, dar bine vizibile cu lupa. Acestea din urma corespund fie foliculilor pilosi (din acestia apar firele de par), fie glandelor sudoripare exocrine (porii). Toate orificiile, dar mai ales cele mari, sunt intens populate cu microbi, fenomen ce explica prezenta mare a foliculilor. Orificiile foliculare reprezinta totodata si locul unde absorbtia percutanata a electrolitilor, medicamentelor (unguente, creme) si altor substante este maxima.

Cutele pielii sunt de doua feluri:congenitale sau structurale si funstionale, ultimele aparand odata cu imbatranirea si scaderea elasticitatii pielii. Cutele structurale sunt fie cute mari ( plica inghinala, axiala), fie microcute. Cutele mari au unele particularitati fiziologice ca: umiditete mai mare fata de restul pielii, un pH alcalin sau neutru, pilozitate mai accentuata.Cutele mici sau microcutele sunt prezente pe toata suprafata pielii, reunind orificiile porilor. La nivelul palmelor microcutele sunt asezate in linii arcuite dispuse paralel, realizand amprentele cu caracter transmisibil ereditar, importante pentru identificarea juridica a individului. Crestele dintre cute, dispuse de asemenea in linii paralele, prezinta orificii ale porilor sudoripari. Cutele functionale se constitue ca urmare a scaderii elasticitatii cutanate si a contractiilor functionale (riduri).

Grosimea pielii variaza dupa regiuni: este mai subtire pe fata, frunte, zona genitala si este mai groasa pe toracele anterior, abdomen si marile pliuri.Grosimea creste pe partea posterioara a trunchiului, si pe suprafetele extrinsece ale membrelor, cea mai groasa piele fiind pe maini si talpi. Dintre straturile pielii epidermul este cel mai subtire avand intre 0 si 1 mm, iar dermul este cel mai gros: 0,5-0,8 mm la fata si 2-2,5 mm pe torace; hipodermul are variatii mari regionale.

Elasticitatea pielii se datoreste in primul rand sistemului fibrilar dermic si mai ales fibrelor elastice. Mai contribuie si peniculul adipos, ai carui lobului grasosi, inveliti intr-un tesut conjunctivo-elastic, functioneaza ca niste mingi minuscule de cauciuc ce se comprima la apasare , dupa care revin la forma initiala. elasticitatea dispare odata cu inaintarea in varsta, in stari edematoase sau de scleroza cutanata. Datorita elasticitatii, plagile devin mai mari decat suprafata sectionata, iar excizantele de piele (grefele) mai mici decat suprafata prevalenta.

Mobilitatea pielii este variabila: fata de planurile profunde este usor mobilizata la fata, torace, membre, penis si putin mobilizata la nivelul palmelor, talpilor si pavilioanelor urechilor si pe aripile nazale. Ea scade in procesele de scleroza ( cicatrici, scleroze secundare, scleroder).

Structura microscopica : Pielea este construita din trei invelisuri : epidermul de origine ectodermica, dermul si hipodermul (stratul celular subcutanat) de origine mezodermica (mezenchimala).

Pielea este alcatuita din trei straturi:epidermul, dermul si hipodermul.

EPIDERMUL este alcatuit dintr-un epiteliu stratificat pavimentos, cornificat, celulele sale fiind in permanenta regenerare. Nu are vase sanguine, nutritia celulelor se face prin difuzarea limfei interstitiale din derm, prin intermediul membranei bazale si prin spatiile inguste ce separa intre ele celulele acestui strat. Lipsurile de substanta care se limiteaza la epiderm (eroziunile) nu produc hemoragie, ci doar o exoseroza limfatica.

Tulburarile de nutritie ale epidermului ( tulburari vasculare si de permeabilitate), precum si ale permeabilitatii membranei bazale, vor avea un efect important asupra metabolismului epidermic. Chiar si in mod normal, indepartarea treptata a celulelor de membrana bazala aduce cu sine aparitia unor modificari metabolico-celulare importante, care se reoglindesc prin schimbari de morfologie celulara. Modificarile sunt asemanatoare la celulele aflate la egala distanta de membrana bazala si au ca urmare aparitia unei stratificari functionale, in care ultima etapa este celula scoamoasa, devitalizata si lipsita de nucleu.

Epidermul este compus din urmatoarele straturi:

• stratul bazal (germinativ) este cel mai profund, fiind situat in contact cu membrana bazala. Celulele sale au o marime cuprinsa intre 5-6 microni, au o forma ovoidala, cu axul lung perpendicular pe membrana bazala. Ele au toate semnele unei intense activitati biologice: un nucleu mare situat apical, bogat in cromatina si o citoplasma ce contine numeroase organite celulare. La polul apical sunt dispuse granule de melanina, ca o membrana deasupra nucleului. Intre celulele bazale se gasesc melanocitele si corpusculii senzoriali Merkel-Ranvier.
• stratul spinos provine din stratul bazal, aflandu-se chiar deasupra acestuia si impreuna se mai numesc si stratul malpighian. In mod normal el este alcatuit din 6-15 randuri de celule poliedrice, care pe masura ce urca spre suprafata devin tot mai turtite si mai putin vitale. Sunt mai mari decat celeulele bazale, masurand 10-15 microni, iar nucleul lor nu creste. Ele sunt mai adofile, dar sunt intens vitalizate, acest strat fiind sediul unor importante transformari in eczema sau metaplazii (epiteliul spinocelular)si in alte numeroase afectiuni. Celulele sunt separate prin spatii inguste (cu dimensiunii sub capilare) de aproximativ 10 nm, prin care circula limfa interstitiala nutritiva, rare celule limfocitare sau poli nucleare si se gasesc terminatii nervoase amielinice. Aceste spatii reunite constitue "sistemul lacunar epidermic".
• stratul granulos este situat deasupra celui spinos, fiind compus din 1-5 randuri de celule turtite. Caracteristica lor este abundenta granulatiilor citoplsmatice de keratohialina, substanta intens bazofila, rezultand din degajarea tonofibrilelor care se amesteca cu material nucleal si citoplasmatic. Tonofibrilele restante sunt la periferia celulelor, in mare parte fiind fragmentate. Nucleul prezinta o degenerescenta cianotica. Spatiile intracelulare sunt mai inguste, filetele nervoase se opresc.
• stratul lucid sau stratul cornos-bazal, la coloratiile obisnuite, apare omogen si acelular, datorita unei grasimi precornoase prezenta in celule. La coloratii speciale se poate observa ca stratul este format din celule bogate in glicogen, ebidina si grasimi. Acest strat se observa mai bine la nivelul palmelor si talpilor, unde si stratul cornos este mai gros. Prezenta glicogenului atesta prezenta unor procese vitale, necesare etepelor finale in sinteza keratinei. Acest srtat este ultimul vital din epiderm, care impreuna cu stratul cornos profund constitue "bariera epidermica" fata de apa, substante chimice si micro-organisme.
• stratul cornos este cel mai superficial. Este alcatuit din doua substraturi: cornos profund sau conjunct si cosnos superficial sau disjunct (exfoliator). In stratul profund celulelecornoase sunt alipite, iar in cel supreficial celulele au conexiuni laxe, desprinzandu-se la suprafata.

Celulele cornoase normale au forma de solzi, nucleul si organitele celulare au disparut, iar celulele apar ca un sac format dintrun invelis de keratina si un continut bogat in grasimi osmiofile (lipoide si colesterol). Deasupra stratului conjunct si amestecat cu celule ale stratului disjunct se afla un strat fiziologic, ce rezulta din prelungirile glandelor sudoripare si sebacee (canalele de excretie)si din prelungirile celulelor cornoase si a substantei intercelulare. Acest strat,numit filmul sau mantaua (pelicula) hipoproteica acida a pielii(pH= 4,5-5,5), confera o protectie fata de microorganisme si substante chimice. Pe suprafata pielii si intre celulele stratului disjunctse gasesc microorganisme din flora saprofita. Numarul acestor germeni scade treptat spre profunzime, oprindu-se la nivelul stratului conjunct.

DERMUL constitue scheletul rezistent conjunctivo-fibros al pielii. El este separat si totodata reunit de epiderm prin membrana bazala.

Membrana bazala este alcatuita dintr-o impletire de fibre epidermice si dermice. Ochiurile acestei retele sunt umplute de substanta fundamentala dermica care la acest nivel contine mucopolizaharide inalt polimerizate (deci vascoase si putin permeabile). In acest fel membrana bazala indeplineste o functie de filtru selectiv, pentru substantele provenite din derm si care servesc la nutritia epidermului, dar constitiue si o a doua "bariera".

Planul de separare dintre epiderm si derm corespunzator membranei bazale este foarte ondulat prin intrepatrunderea papilelor dermice indreptate spre suprafata si a celor epidermice care predomina spre profunzime. Datorita acestei configuratii suprafata de contract dintre cele doua straturi creste fata de o suprafata plana de 10-15 ori, ceea ce mareste si aderenta dintre ele (straturi de origine embrionara diferita) si asigura o nutritie suficienta a celulelor epidemice.

Dermul este compus din doua straturi, ambele avand caracteristici distincte ale tesutului conjunctiv. Stratul superficial subepidermic cuprinde papilele dermice si o zona subtire situata sub ea. El este denumit strat subpapilar si se caracterizeaza prin elemente fibrilare gracile, elemente cele mai numeraose, substanta fundamentala mai abundenta si o vascularizare bogata (plexuri subpapilare). Stratul profund numit dermul propriu-zis este mult mai gros (4/5 din grosimea dermului), este mult mai rezistent si este compus din celule, fibre si substanta fundamentala, ultima fiind perete despartitor intre elementele figurate.

Celulele sunt de doua tipuri: fixe si mobile. Cele mobile se pot "fixa", iar cele fixe se pot raspandi prin proliferare. Dintre celulele fixe fac parte: fibroblastii de forma usor alungita, cu nucleul in forma de virgula sau rotund, cu caracter de celule tinere, si fibrocitele mai alungite, fuziforme, cu nucleu liniar, cu caracter de celule mature.

Histiocitele se disting prin forma lor ovoidala, dar mai ales prin nucleul lor clar, in forma de franzela alungita. Ele sunt implicate in procesul de fagocitoza (macrofage) cu rolul de a ingloba particule straine. Sunt situate intermediar intre celulele fixe si cele mobile. Contin multi lizozomi. Fac parte din sistemul reticulo-histiocitar.

Mastocitele se disting prin granulatiile lor citoplasmatice, mucopolizaharidice, cu continut de heparina si histanina, pe care le elimina prin fenomenul de "degranulare", ele functionand ca adevarate glande unicelulare. Au un rol important in starile inflamatorii si mai ales in reactiile alergice de tip anafilactic, in care, prin histaminele deversate in jurul lor produc vasodilatatii si edeme.

Limfocitele si plasmocitele tisulare sunt celule mobile. Ele se dispun perivascular. Rolul lor este important mai ales in procesele imunologice umorale (plasmocitele) sau tisulare (limfocitele).

Fibrele sunt de trei tipuri :

1. Fibre colagene compuse dintr-o proteina fibrilara care se topeste prin fierbere dand clei (collo-clei). Ele sunt compuse din protofibrile compuse la randul lor din lanturi de macromolecule liniare proteice, rasucite in "triplu-helix", cu un continut specific, bogat in prolina si hidroxiprolina. Aceste protofibrlile se strang in manunchiuri formand fibrile si apoi in fibre de colagen groase de 10-20 microni., ramificate dar neanastomozate.

2. Fibrele reticulare sunt mai subtiri, sunt argentofine, se ramifica si se anastomozeaza. Ele vin in legatura cu celulele conjunctive (fibroblasti), din care deriva, fiind formate din precolagen. Ele sunt primele care apar in viata intrauterina si in procesele de regenerare dupa plagi.

3. Fibrele elastice sunt mai subtiri dar se pot aglomera in manunchiuri groase, mai ales in situatii degenerative cand sunt rupte neregulat. Ele sunt formate dintr-un filament axial de elastina si un invelis polizaharidic si au afinitate pentru cationii metalici (Ca, Fe) sau grasimi (colesterol). Ele sufera o degradare sub actiunea razelor solare si in procesele de senescenta, producand ridarea pielii.

Substanta fundamentala, in parte, este de origine sanguina, in parte este secretata de elementele celulare. Are structura de gel coloidal, al carui grad de fluiditate depinde de starea de polimerizare a mucopolizaharidelor acide: acidul hialuronic si condroitinsulfatul B (dermatosulfatul), ultimul functionand si ca un "schimbator de ioni". Substanta fundamentala este bogata in apa, contine saruri (mai ales de Na si Ca), proteine, glicoproteine si lipoproteine, glucoza (care la acest nivel are o concentratie identica cu cea din plasma, in timp ce in epiderm este redusa la o treime).

HIPODERMUL este stratul care separa pielea de straturile subadiacente si este alcatuit din lobuli de celule grase (lipocite) ce contin trigliceride, si care au rol de rezerva nutritiva si de izolator termic si mecanic. Acesti lobuli sunt separati prin septe conjunctive in care se gasesc vase si nervi. Hipodermul are o grosime variabila in functie de influentele endocrine si metabolice. Hipertrofia sa determina obezitatea, ce comporta o anumita patologie cutanata. O mare parte din patologia hipodermului este legata de vase si conjunctivul vaselor (septurile interlobulare), unde iau nastere hipodermitele nodulare inflamatorii, situate mai ales la gambe. Lipoamele (tumori benigne) iau nastere tot la acest nivel. Dermul si hipodermul sunt sediul edemelor.

Vascularizatia si inervatia pielii.

Vasele sanguine si limfatice formeaza doua plexuri paralele cu suprafata pielii: unul superficial, subpapilar si altul profund, subdermic. Coriomul compus din fibre colagene dense este slab vascularizat, fiind traversat de vasele comunicante dintre cele doua plexuri amintite si anexe (foliculi pilosi, glande sudoripare), care ajung cu varful in hipoderm. Din aceste plexuri pleca vase de calibru precapilar. Pentru patologia externa sunt importante arteriolele care pleaca spre suprafata dermului (in papile), si care realizeaza "conuri vasculare", cu caracter terminal (intre suprafetele irigate direct neexistand decat anastomoze de tip capilar). Aceasta dispozitie explica caracterul limitat, pe arii mici, a unor eruptii rozeolice si papiloase.

Plexul subpapilar este format din vase mai subtiri, iar cel subdermic din vase mai groase. Intre ele, pe langa cele descrise, exista scurtcircuite arterovenoase numite glomusuri (glomusuri mio-arterio-venoase), cu rol in reglarea tensiunii arteriale (rol in starile de soc).

Vasele limfatice prezinta capilare si pexuri limfatice dispuse in mod analog cu vasele sanguine, dar fara strat musculos. Rolul lor consta in drenarea excesului de lichide ultrafiltrate prin capilare, a substantelor macromoleculare, a microbilor si a imunoglobulinelor.

Nervii cutanati sunt senzitivi (conexati sistemului cerebro-spinal), motori (de natura vegetativa) si secretori. Tegumentul are deci o inervatie somatica reprezentata de fibre senzitive (aferente) si una neurovegetativa, de tip efector (motor), reprezentata de fibrele eferente.

Elementele senzitive, libere sau incapsulate in tegument, reprezinta terminatiile periferice ale fibrelor nervoase senzitive. Se prezinta sub trei aspecte principale:

terminatii nervoase corpusculare sau incapsulate sunt structuri cu o origine morfologica mai complexa si sunt localizate numai in derm si hipoderm.

terminatii nervoase libere ce sunt de doua tipuri: retea intraepidermica (a lui Langerhans) si terminatiuni ideriforme.

terminatii nervoase peritrichiale (in jurul firului de par).

Terminatiile vegetative actioneaza asupra vaselor sanguine, producand prin fibrele acetilcolinice vasodilatatii, iar prin cele adrenergice vasoconstrictii. Asupra secretiei sudorale actioneaza cele acetilcolinergice, care stimuleaza secretia. Fibrele adrenergice produc contractia glomerulului sudoripar (si se evacueaza sudoare "rece"-emotiva) si a muschilor piloerectori.

ANEXELE PIELII sunt reprezentate de fanere si glandele pielii -formatiuni special diferentiate pentru apararea pielii. FANERELE sunt organe pielii, diferentiate la suprafata ei, cu functie in apararea organismului, fiind prezente la om sub forma unghiilor si a parului.

Unghia este formata dintr-o lama cornoasa dura, distala, numita corpul unghiei, si care este alcatuita din limbul si patul unghial, si o radacina situata proximal, corespunzand partii acoperite de un repliu cutanat, numit plica supraunghiala si care se prelungeste pe lateralul unghiei (plica latero-unghiala). Plica acopera portiunea roz, palida, semilunala a corpului, care in profunzime se continua cu radacina.

Parul este formatiunea anatomica specifica omului si mamiferelor, fiind alcatuita din doua parti: - una externa, vizibila, numita tija si care se dezvolta din epiderm. Are o compozitie cornoasa, flexibila, elastica, cu o grosime cuprinsa intre 0,006-0 mm, iar lungimea variaza intre cativa milimetrii pana la un metru.

- una interna, reprezentand o invaginatie in profunzimea pielii, care prin varful sau ajunge in hipoderm (radacina sau foliculul pilosebaceu).

Firul de par are o parte libera, numita tulpina, si o parte intrafoliculara numita radacina. Ultima se termina printr-o umflatura, ca o maciuca, numita bulb. Bulbul, in partea sa cea mai profunda, prezinta o scobitura in care patrunde papila dermica nutritiva a parului, intens vascularizata. In contact cu papila vin celulele matriceale ale parului, care sunt intr-o multiplicare intensa. Ea se continua si in bulb, pentru ca in zona suprabulbara celulele sa se alungeasca (zona de elongatie ) si apoi sa se keratinizeze (zona keratinogena).

Firele de par sunt in permanenta reinnoite, au o evolutie in trei faze: anogena (anabolism), catogena (intreruperea cresterii) si telogena (repaus cu eliminarea firului vechi si aparitia unui mugure pilos nou). Firele de par cresc in medie cu 0 mm pe zi.

GLANDELE PIELII sunt: glandele sebacee si glandele sudoripare.

Glandele sebacee sunt glande acinoase (in ciorchine). In regiunile numite seboreice (nas, frunte, ureche,etc) aceste glande sunt hipertrofiate si au o reactie particulara (boli seboreice, acnee juvenila). Functia acestor glande este endocrino-dependenta (situata hipofizo-steroidic-cortico-suprarenal si sexual).

Glandele sudoripare sunt tubulare,fiind terminate cu un glomerul secretor. Ele sunt de doua tipuri: -glande ecrine, mai mici, dispuse pe aproape toata suprafata corpului si care se deschid direct la suprafata epidermului prin pori,

-glande apocrine, mult mai mari, dispuse numai la nivelul axilelor, in jurul mamelonului si in regiunea peringhinala.

Glandele ecrine elimina produsul fara a modifica structura celulelor ce raman intacte: sudoarea elaborata de ele este apoasa si bogata in saruri, cu un pH acid, fara continut proteic sau parti din celulele secretoare. In epiderm, canalul glandelor se transforma intr-un simplu traect spiralat, lipsit de celule proprii, care prin alunecarea celulelor cornoase se poate oblitera cu usurinta, avand drept consecinta retinerea secretiei cu aparitia unei eruptii tipice de microvezicule intraepidermice, cu continut clar, si care apar mai ales vara cand sudoratia este mai bogata.

Glandele apocrine sunt : merocrine secretia lor rezulta in parte din eliminarea celuleler secretoare. Ele intra in functie dupa pubertate, fapt ce arata endocrino-dependenta lor. Ele se varsa in infundibulul folicular, sudoarea lor este mai vascoasa, mai bogata in proteine, si are un pH neutru, ceea ce explica infectia lor frecventa.

Sebumul si sudoarea contribue la formare filmului biologic lipoproteic si acid de pe suprafata epidermului (pH = 4-5), cu rol important in apararea biologica a pielii. Acest strat este frecvent indepartat prin sapuniri, solventi, detergenti, pilea devenind astfel mai uscata si mai vulnerabila fata de microorganisme si substante chimice.