OMUL DE NEANDERTAL - Istoricul descoperirilor - Harta extensiunii geografice a neandertalienilor

OMUL DE NEANDERTAL

Omul de Neandertal prezenta un relief supraorbitar accentuat, o frunte inclinata, barbia putin dezvoltata, scheletul robust si o capacitate craniana uneori superioara omului actual (1.625 cm³ pentru omul de la Chapelle-aux-Saints, dar in medie era mai scazuta, in jur de 1.450 cm³). In realitate aceasta valoare mare a volumului cutiei craniene tine de dimensiunile in ansamblu ale acesteia si nu reprezinta neaparat un indice calitativ al dezvoltarii intelectuale. Simplitatea si aspectul grosier al circumvolutiunilor, reducerea lobului frontal, dezvoltarea celei de a treia circumvolutiuni frontale si a lobului occipital demonstreaza mai degraba inferioritatea intelectuala si predominarea relativa a zonelor sensitivo-motrice asupra acelora zise de asociatie, care tin de facultatile intelectuale si gandire.

Arcadele dentare erau largi, forma fiind de tip uman, dintii erau puternici, caninii nu depaseau insa pe ceilalti. Coloana vertebrala se remarca prin structura vertebrelor cervicale. Membrele inferioare erau mai scurte, cu femurul masiv si arcuit, tibia scurta inclinata in spate. Laba piciorului era tipic umana. inaltimea medie a neandertalienilor era de 165 cm.

Neandertalienii traiau in campamente in plin aer, pe marginea raurilor si nu rareori la intrarea sau in interiorul pesterilor. Isi ingropau mortii cum s-a vazut la La Ferrassie (Franta) si practicau cultul craniilor, dupa cum au relevat cercetarile de la Mont Circe (Italia) sau Teshik-Tash (Uzbekistan). Nu lipsesc nici marturiile practicarii antropofogiei rituale, ca la Caune de l'Arago si in pestera Hortus (ambele din Franta) si chiar de la Krapina (Croatia).

Omul de Neandertal este creatorul culturii musteriene cu numeroasele sale faciesuri si variante, dar de cele mai multe ori cu utilaje de o rara frumusete. Tot lui i s-ar putea, conform ultimelor cercetari, atribui chiar unele din primele industrii specifice paleoliticului superior.

El a populat cu deosebire Europa de vest, in anumite grupuri au patruns pana in Orientul Apropiat si zonele litorale ale Mediteranei (fig. 126) In mod cert omul de Neandertal a fost contemporan cu Homo sapiens sapiens din Orientul Apropiat si Homo sapiens din Africa de sud si China

Istoricul descoperirilor

Inca inainte de a fi cunoscuta notiunea de 'om de Neandertal', se pare ca prima descoperire, ce va fi atribuita ulterior acestei specii, este cea facuta de marele paleontolog belgian Philippe-Charles Schmerling in pestera Engis de langa Liege (Belgia), de unde exhuma inca din 1828 cateva fragmente de oase.

De asemenea, in anul 1848, geologul englez J. Busk descopera un craniu la 'Forbes Quarry' din complexul calcaros de la Gibraltar. Craniul va fi prezentat in 1864 la Congresul Asociatiei britanice, poate si pentru ca, intre timp, intrase in scena descoperirea de la Neandertal (fig. 131).

Deoarece de aceasta descoperire se va lega ulterior intreaga istorie a acestei specii, vom zabovi ceva mai mult asupra ei.

La origine, valea Neander se numea Gesteins sau Hunsklip. Numele de Neandertal ii vine de la poetul Joachim Neuman, care intre 1674 si 1679 avea obiceiul sa paraseasca adesea, la sfarsitul saptamanii, orasul Diisseldorf, unde locuia, pentru a se retrage pe aceasta vale salbatica, dar romantica, care il indemna la meditatie. Dupa ce in secolul XVIII numele sau va fi grecizat, capatand forma de Neander 'omul nou', in onoarea sa, pe la jumatatea secolului al XIX - lea, valea va capata numele sau, adica valea Neandertal.

Fig. 131- Reconstituirea omului de Neandertal: l.dupa H. Schaaffhausen (1888); 2. dupa M.M. Gherasimov, 1949; 3. dupa Z. Burian 1955

Dezvoltarea industriei metalurgice in aceasta regiune va utiliza tot mai mult rocile calcaroase. Drept urmare, pitorescul zonei va fi distrus de vastele cariere de exploatare a calcarului. Asa se face ca in august 1856, doi muncitori care trebuiau sa exploreze o cavitate situata pe stanga raului Dussel, in care debusa valea Neandertal, gasesc mai multe resturi osoase, printre sedimentele argiloase din mica pestera Feldhof (fig. 132).

Fig.l32-Reconstiuirea scheletului de la Neandertal (in negru fragmentele descoperite) (dupa D. Bonjean, 1996)

Acestea vor ajunge pentru inceput la un naturalist, pe nume Johann Carl Fuhlrott, profesor la gimnaziul de la Wuppertal. El este primul care realizeaza ca oasele provin de la un om probabil din epoca glaciara, concluzie extrem de progresista la vremea respectiva, avand in vedere ca abia peste trei ani va aparea opera fundamentala a lui Charles Darwin asupra originii speciilor.

Observatiile lui Fuhlrott sunt cu atat mai importante si surprinzatoare, cu cat marele anatomist berlinez de atunci Rudolf van Virchow declara ca fragmentele provin de la un om recent care la tinerete a fost victima unei lovituri pe craniu care astfel s-a deformat si a provocat chiar un rahitism accentuat. Cu alta ocazie el a declarat chiar ca este vorba de o piesa patologica, probabil 'craniul unui idiot'.

In acest timp, fara a tine seama de controversele declansate in lumea stiintifica germana, anatomistul englez William King, bazat si pe recunoasterea autenticitatii descoperirilor de catre naturalistul englez T.H. Huxley, introduce pentru prima data denumirea de Homo neanderthalensis in anul 1864.

Tabelul ' Cele mai timpurii descoperiri de oseminte care au fost atribuite omului de Neandertal'

Descoperirile ulterioare, cum ar fi cea din pestera Naulette din 1866 din Belgia, facuta de geologul E. Dupont (o mandibula umana si fauna de mamut si rinocer), sau cea din pestera Sipka din Cehia (fragment de maxilar) vor aduce elemente noi ce vor intregi imaginea despre omul de Neandertal.

Trebuie insa sa mai subliniem marea insemnatate a descoperirii din pestera Spy, facuta de M. Lohest si M. de Puydt, care ii vor permite lui J. Fraipont si M. Lohest sa faca o apropiere cu omul de Neandertal. Pentru prima data, resturile umane provenind de la doi adulti si un copil descoperite in pestera Spy erau in asociatie cu oasele de animale si utilajele gasite intr-un unic strat din cadrul unui depozit cu o stratigrafie bine precizata. Numai in acest fel s-a putut sublinia importanta istorica a descoperirii de la Neandertal si recunoaste acest tip uman ca o importanta veriga a evolutiei umanitatii.

In prezent, numeroasele oseminte de neandertalieni au creat premisele identificarii a peste 300 de indivizi, reprezentand, dupa omul modern, prototipul uman cel mai bine cunoscut si totusi inca foarte controversat privind evolutia si mai ales modul in care si-a incheiat istoria sa.

Repartitie si situri mai importante in Europa

Dupa ce am mentionat deja descoperirile de la Gibraltar, din pestera Spy si de la Neandertal, vom incerca sa prezentam pe scurt cateva din cele mai interesante situri care au livrat oseminte atribuite omului de Neandertal pe teritoriul Europei (fig. 133).

Fig. 133 - Harta extensiunii geografice a neandertalienilor

Pestera Guattari de la Mont Circe se gaseste la circa 100 km in sudul Romei.
Craniul de aici a fost recuperat de A.C. Blanc in 1939 dintr-o sala circulara unde zacea pe
sol inconjurat de un cerc de pietre si acoperit de stalagmite (fig. 134). Orificiul occipital
fusese largit, iar frontalul suferise deasupra arcadei o lovitura puternica. Aceasta presupune
ca, in urma unei lupte, craniul a fost depus cu toata ablatiunea rituala a creierului.

Cariera de la Saccopastore este situata la cativa kilometri de Roma, pe malurile
unui afluent al Tibrului. Craniul de aici a fost gasit in 1929 de cunoscutul preistorician P.
Graziosi, la 6 m adancime, intr-un depozit de pietrisuri si nisipuri fluviatile in care s-au mai
descoperit oase de elefant antic si hipopotam, pe baza carora s-a estimat o varsta Riss-
Wurm.

Dintr-un depozit asemanator avea sa fie exhumat in 1935 de catre H.Breme si A.C.Blanc un al doilea craniu de Neandertal clasic, dar cu o capacitate craniana de numai 1200 cm³.

Pestera Cariguela este cantonata la 35 km nord-est de orasul Granada (Spania),
langa satul Pinar din Andaluzia. Prin sapaturile din 1954-1955 s-au scos la zi doua
fragmente de parietale si un frontal de copil de Neandertal. Toate erau asociate cu o

industrie musteriana si o fauna cu Rhinoceros mercky, cal, cerb, urs, leu, hiena etc. specifice Wurmului II.

Fig. 134 - Craniul neandertalian de la Mont Circa: A. pestera Guattari si locul depunerii; B. craniul depus in centrul unui cerc de pietre (dupa P. Leonardi, 1989)

Pestera Kiapina este situata la 40 km de Zagreb (Croatia) si consta dintr-o cavitate
care a inceput sa fie locuita in urma cu 70.000 de ani. Stratele pesterii au conservat vetre cu
industrie musteriana si numeroase oseminte animale si umane sparte si arse descrise de
Gorjanovic Kramberger. Numeroasele oase umane apartin la cel putin douazeci de indivizi
de ambele sexe si de varste diverse. Pentru ca toate oasele umane lungi sunt sparte pe
lungimea lor, iar craniile sunt fragmentate, toate cu urme de uzura, paleontologii vorbesc de
existenta aici a unor practici de antropologie rituala.

In anul 1908 a fost descoperit scheletul de la Chapelle-aux-Saints (fig. 135) asezat
intr-o groapa, culcat pe spate cu picioarele indoite, rasturnate spre dreapta si bratul drept
indreptat spre cap. In jurul sau se gaseau fragmente de oase lungi si o copita de bovideu.
Capacitatea craniana a omului de la Chapelle-aux-Saints detine recordul in cadrul
descoperirilor din aceasta specie, fiind estimata la 1625 cm³ (fig. 136). Aceasta inseamna
pentru neandertalul de la Chapelle-aux-Saints un volum net superior mediei oamenilor
moderni a caror capacitate craniana este in jur de 1350-1450 cm³.

Adapostul sub stanca de la La Ferrassie are circa 20 m lungime si a fost folosit de
omul de Neandertal pentru mormintele a doi adulti, a unui corp de copil decapitat depus in
pozitie contractata intr-o groapa putin adanca si a unui craniu de copil fara maxilar asezat
sub o piatra vopsita cu ocru rosu pe partea inferioara si marcata cu 18 adancituri pe fata
superioara.

Pestera Hortus se deschide in apropierea comunei Valflaunes (Franta) la circa 30
km de Marea Mediterana (nu departe de orasul Montpellier). Sapaturile arheologice din
aceasta pestera s-au desfasurat cu deosebire intre 1960 si 1964, sub conducerea
preistoricianului francez H. de Lumley.

Resturile umane din pestera Hortus, destul de numeroase (peste 20 de indivizi), apartin neandertalienilor clasici. Cercetarile de aici au conchis ca acestia, din punct de vedere evolutiv, erau angajati pe o cale fara iesire, pentru ca nici prin scheletul lor, nici prin industria lor, ei nu au evoluat spre omul modern si civilizatiile sale.

Un alt aspect al investigatiilor din pestera Hortus il reprezinta faptul ca osemintele umane au fost gasite amestecate printre resturile culinare, ele parand selectate de locuitorii pesterii, pentru ca predomina cranile si mandibulele de tineri si adulti relativ varstnic, indivizi femele, toate astfel sparte incat sugereaza ca faceau parte din resturile de masa.

Cercetarile au demonstrat totusi ca daca omul de Neandertal din pestera Hortus practica canibalismul, acesta nu reprezenta o nevoie de a se hrani cu elemente carnate, ci cu siguranta era vorba de un canibalism ritual.

Fig. 135 - Comparatie intre craniile neandertaliene de la Krapina-Croatia (1), La Chapelle-aux-Saints - Franta (2), Predmosti - Moravia (3) si a omului modern vechi de la Quafzeh - Israel (4) (dupa M.Otte, 1996).

Fig. 136 Neandertalianul clasic de la La Chapelle-aux-Saints (dupa M.Boule,

Fig. 137 - Cranii de neandertalieni de la Chapelle-aux-Saints (1); La Ferrassie (2); La Quina (3); Mont Circe (4); Skhul (5); Djebel Quafzeh (6); Tabun I (7); Omul de Rhodesia (8); Omul de la Soldanha (9); La Quina (craniul de copil) (10); Teschik - Tasch (craniu de copil) (11); Staroselje (craniu de copil) (12) (dupa J. Chaline, 1985)

Extensiunea neandertalienilor in afara Europei

Omul de Neandertal este documentat si pe continentul african, din nordul pana in sudul acestui continent.

In Tunisia omul de Neandertal este prezent printr-o industrie de debitaj Levallois si unelte de tipul racloarelor si varfurilor. Doua zacaminte sunt mai importante: El Guettar (aproape de Gafsa) si tufurile de la Ain Metherchem.

Mult mai revelatoare sunt descoperirile din Maroc, unde este foarte bine cunoscuta asezarea de la Djebel Irhoud incepand cu anul 1962. Industria litica pe silex, roci silicioase si cuartit cuprinde utilaje extrem de tipice musterianului: varfuri musteriene, varfuri si aschii Levallois, racloare de diverse tipuri (convergente, dejetes, laterale, simple, duble, drepte si convexe), piese denticulate, cutite 'a dos' etc. Se vorbeste aici de un Musterian tipic cu unelte adesea de mici dimensiuni.

Zacamantul de la Djebel Irhoud este foarte important pentru ca a livrat trei cranii care se caracterizeaza printr-o aplatizare a boitei craniene si o curbura clasica a craniului in spate. Sinusurile sunt totusi mai putin dezvoltate, reliefurile supraorbitare mai slab marcate, iar fruntea este mai dreapta decat la neandertalianii din Europa.

La sud de Sahara au fost relevate cateva situri cu industrie musteriana de debitaj Levallois contemporana cu musterianul clasic european.

In Africa de Sud, inca din 1933, T.Dreyer a descoperit la Florisbad un craniu asociat cu o fauna de mamifere si o industrie cu afinitati musteriene. Craniul a fost atribuit unui Homo sapiens primitiv.

*

Mult mai interesante si mai numeroase sunt semnalarile de neandertalieni in Orientul Apropiat. Civilizatiile musteriene de aici se caracterizeaza printr-un frumos debitaj Levallois, o industrie adesea laminara si varfuri Levallois alungite, cum se intampla in asezarea de la El Tabun din Israel.

In Liban cercetarile lui L. Lartet au semnalat inca din 1864 asemanarea utilajelor litice cu cele din Perigord, ceea ce a facut ca intre 1929-1937 sa se intreprinda de catre D. Garrod ample sapaturi in pesterile de la Mont Carmel.

In Siria este mentionata, de asemenea, o industrie musteriana de traditie acheuleana, un Musterian tipic si denticulat dar fiecare cu trasaturi distincte de ceea ce se cunoaste in Europa de vest.

Vom descrie in continuare cateva din zacamintele care au devenit de acum clasice pentru aceasta regiune.

Qafzeh Pestera de la Qafzeh este situata in apropiere de Nazareth, in Israel.

Sapaturile arheologice initial au fost conduse de R. Neuville si M.Stekelis si au scos la zi sapte schelete umane. Ele au fost reluate din 1965 de B. Vandermeersch si s-au soldat cu exhumarea a inca noua indivizi.

Cercetarile atente din aceasta pestera aveau sa stabileasca existenta a 26 de nivele arheologice, dintre care 15 au fost atribuite musterianului. Cea mai veche datare a nivelului inferior a fost de circa 50.000 de ani.

Trasaturile antropologice ale indivizilor descoperiti in pestera Qafzeh sunt urmatoarele: craniul robust (capacitatea craniana in medie de 1.550 cm³ ), inaltimea si convexitatea marcanta a fruntii, ceea ce i-ar deosebi de neandertalienii clasici europeni, ca si regiunea posterioara mai rotunjita a craniului si absenta reliefului supraorbitar. Fata lor

este mai inalta si lipseste progmatismul, iar forma orbitelor aminteste de Cro-Magnon. Talia se mentinea intre 1,65-1,75 m.

B. Vandermeersh sustine ca industria musteriana de la Qafzeh este creatia unor oameni de morfologie moderna, foarte apropiata de cea a omului de Cro-Magnon din Europa de Vest, dar care conserva totusi cateva trasaturi arhaice. Poate de aceea ei sunt numiti uneori Proto-Cro-Magnon.

Un aspect impotant al cercetarilor de la pestera Qafzeh este dat de faptul ca mai multi din indivizii descoperiti au fost inmormantati: un barbat adult a fost depus intr-o cavitate calcaroasa culcat pe latura dreapta, cu picioarele indoite;o tanara femeie si un copil de sase ani au fost inmormantati impreuna ceea ce poate sublinia sentimentele metafizice care stapaneau oamenii din paleoliticul mijlociu de la Qafzeh.

Amund Pestera Amund este situata tot in Israel si a fos sapata intre 1961-1964 de catre o echipa japoneza condusa de H. Suzuki.

Resturile umane cuprind cinci indivizi cu schelete relativ complete si sunt asociate cu o industrie musteriana atribuita unui interstadiu din Wurmul vechi (circa 55.000 de ani). Scheletele par a fi fost inmormantate si se caracterizeaza prin cranii cu o capacitate craniana de 1740 cm³ si o talie de 1,77 m.

Pestera El Tabun din Israel face parte din complexul Mont Carmel si se caracterizeaza prin dimensiuni mari, o industrie musteriana si descoperiri antropologice constand dintr-o mandibula si un femur de femeie.

Pestera Skhul este inclusa de asemenea complexului de la Mont Carmei, iar depozitul a fost atribuit Wurmului vechi (circa 40.000 ani). Dintre numeroasele schelete descoperite aici unul din cranii aminteste trasaturile neandertalienilor din vestul Europei. Craniul este putin inalt, fruntea este tesita, iar reliefurile supraorbitare sunt bine precizate. Capacitatea craniana este de aproximativ 1.500 cm³, fata masiva si orbitele largi si inalte.

La inceput fosilele umane de la Skhul au fost asociate cu resturile umane de la Tabun (numiti si oamenii de Palestina) cu trasaturi de neandertalieni. Ulterior prezenta simultana a caracterelor moderne si arhaice au fost interpretate ca rezultat al unui metisaj intre neandertalieni si oamenii de tip modern. Recent B. Vandermeersch ii separa ca o populatie de morfologie moderna asemanatoare cu Cro-Magnonul din Europa al carui ancestral ar putea sa fie, alaturi de cei de la Qafzeh.

Pestera Mugharet el Zutteh (pestera Hotilor) este deschisa tot in valea Amund. Sapaturile au precizat o industrie musteriana datata la circa 70.000 de ani si un craniu uman cunoscut sub numele de craniul de la Galilea. Capacitatea craniana de 1400 cm³ si morfologia generala il apropie de omul modern.

Zacamantul de grota de la Shanidar face parte din Kurdistanul irakian. Cei sapte indivizi de copii au fost recuperati dintr-un depozit apreciat ca s-a sedimentat intre 70.000 si 45.000 de ani. Trasaturile lor morfologice sunt foarte asemanatoare neandertalenilor din Europa Occidentala.

Sapaturile arheologice efectuate de Ralph Solecki i-au permis binecunocutei cercetatoare Arlette Leroi Gourhan concluzii extrem de interesante asupra sentimentelor metafizice ale omului de Neandertal. Prin analiza polinica s-a demonstrat ca unul din defuncti a fost depus pe un veritabil pat de flori de specii foarte diverse. Mai multe din speciile identificate erau cunoscute si azi prin proprietatile lor medicinale. Aceasta presupune ca defunctul nu era numai un sef, dar poate chiar un razboinic sau samanul grupului.

Cateva semnalari care dovedesc prezenta omului de neandertal sau a industriei create de el merita mentionate, de asemenea, din China.

Asa de exemplu din sudul Chinei, la 25 km de Shaoguan, in pestera Mapa, s-a recuperat o calota craniana atribuita unui neandertalian. Fauna care o insotea a permis

incadrarea stratului la inceputul pleistocenului superior (circa 100.000 de ani). Nu s-au descoperit utilaje litice.

In schimb, zacamantul loessic de la Choei-Tong-Keou a livrat o industrie musteriana si nivele de vetre. Debitajul este realizat pe nuclei discoidali de tip musterian si nuclei cu lame si lamele. Cultural, stratul a fost plasat intre un Musterian foarte evoluat si un Aurignacian vechi.

Locul neandertalienilor in evolutia umana

Fara indoiala ca filogenia neandertalianilor clasici din Europa ramane incerta. Exista pareri care sustin ca neandertalienii clasici reprezinta o subspecie a lui Homo sapiens pe care o si denumesc Homo sapiens neandertalensis. Alte ipoteze sustin ca neandertalienii clasici fac parte din grupa lui Homo erectus din Europa sau Anteneandertalienilor (fig. 138), pentru ca trasaturile lor anatomice clasice (fig. 139) se regasesc mai mult sau mai putin pe majoritatea indivizilor atribuiti omului de Neandertal.

Totodata exista supozitii care pretind ca neandertalienii din Europa, prea specializati, s-au stins fara urmasi, odata cu aparitia lui Homo sapiens sapiens.

Jean-Jacques Hublin considera ca dezvoltarea liniei neandertaliene este inainte de toate rezultatul fenomenelor de segregatie geografica care au afectat pe Homo erectus si Homo sapiens arhaic. Extremitatea occidentala a Eurasiei a reprezentat mult timp o ' peninsula climatica ' relativ izolata de restul Lumii Vechi, la limita zonei de raspandire a primelor hominide. Fluctuatiile climatice profunde din ultimul milion de ani au provocat dezvoltarea periodica a calotelor glaciare in nord-vestul Europei. Aceste fenomene ar fi afectat repartitia populatiilor animale si umane. Neandertalienii nu par a-si fi extins aria lor spre Orientul Apropiat si Asia Centrala decat un timp scurt din istoria lor.

Stadiile izotopice 8 si 6, doua perioade glaciare care sunt separate printr-un interglaciar relativ rece, par a fi jucat un rol determinant in izolarea genetica a populatiilor europene. Asa de exemplu, resturile umane de la Biache-Saint-Vaast sunt o marturie a evolutiei populatiilor europene spre morfologia neandertaliana. In jurul datei de 127.000 de ani B.P. , cand incepe stadiul izotopic 5 si odata cu el o perioada temperata, morfologia neandertaliana era practic realizata in detaliile esentiale. Nu este exclus ca in aceasta perioada 'deschiderea climatica' a continentului european spre est sa antreneze extensiunea neandertalienilor spre Orientul Apropiat unde se dezvoltau populatiile premoderne de tipul Homo sapiens sapiens.

Stadiul glaciar care urmeaza, contemporan stadiului izotopic 4, este cel in care Europa este ocupata de neandertalienii clasici care vor constitui obiectul primelor descoperiri, cum ar fi cele de la Engis, Neandertal, Spy, La Chapelle-aux-Saints, La Ferrassie. Spre Orient, extensiunea neandertaliana ajunge pana in Israel si Uzbekistan, dar nu pare a depasi aceasta limita prin descoperiri cu o morfologie tipic neandertaliana. Mai mult, in stadiul izotopic 3 se inregistreaza o regresiune a neandertalienilor si in final se va produce disparitia lor intr-o perioada de instabilitate climatica, cand se realizeaza probabil in Europa o tranzitie intre populatiile neandertaliene, creatoare ale culturii musteriene si populatiile de Homo sapiens sapiens purtatoare ale paleoliticului superior.

De-a lungul evolutiei sale, omul de Neandertal nu manifesta tendinte anatomice de imprumut de la Homo sapiens sapiens, cu toate ca primii oameni moderni par cronologic anteriori neandertalienilor clasici. Uneori se invoca Marea Mediterana ca bariera intre cele doua lumi: neandertalienii in nord si oamenii premoderni in sud. Ei nu s-au apropiat decat in functie de fluctuatiile climatice intr-o zona de frontiera, situata in Orientul Apropiat.

Fig. 138 - Comparatie intre Homo erectus (1), omul modern arhaic (2), Neandertal (3) si omul modern (4) (dupa M.Otte, 1996)

Fig. 139 - Comparatie intre scheletele unui neandertalian clasic (stanga) si a unui om contemporan (dreapta) (dupa J.Jelinek, 1984).

Aparitia culturilor specifice paleoliticului superior marcheaza ruperea acestui echilibru biogeografic, Homo sapiens invadand Europa pentru a inlocui in totalitate omul de Neandertal.

Complexitatea problemei rezida din modul in care s-a facut aceasta inlocuire de populatie. Penetrarea lui Homo sapiens spre vest este incontestabil foarte rapida si este acompaniata de aparitia aurignacianului. Complicatia consta din faptul ca in Europa de vest se desfasoara in paralel o serie de culturi considerate de tranzitie intre Musterianul local si Paleoliticul superior, cum ar fi Chatelperonianul in Franta si Spania de nord si Uluzzianul in Italia. Pentru Chatelperonian exista suficiente argumente care confirma ca aceasta cultura este creatia populatiilor neandertaliene.

Dupa J. J. Hublin, distributia cronologica si spatiala a acestor industrii sugereaza o dezvoltare tehnica specifica paleoliticului superior la populatiile neandertaliene locale, printr-un fenomen de aculturatie, prin contact cu populatiile de Homo sapiens creatoare ale aurignacianului. Aceste contacte apar in unele regiuni destul de tardive, cum ar fi in asezarea de la Zafarraya (Malaga) unde neandertalienii persista pana la 33.400 B.P. asociati cu o industrie musteriana sau la Columbeira si Figueira Brava din Portugalia unde ei ating varsta de 30.000 B.P. Situatii asemanatoare sunt specifice si teritoriului Romaniei.

Se poate spune ca inlocuirea omului de Neandertal cu Homo sapiens sapiens nu a fost nici brutala, nici simpla. Din punct de vedere biologic, dupa 30.000 de ani nu vom mai intalni decat urme ale caracterelor neandertaliene la oamenii moderni mai ales in Europa centrala. Se pare insa ca genetic contributia neandertalienilor la populatiile europene recente a fost nesemnificativa.

Dupa Anne-Marie Tillier trebuie totusi luate in discutie doua ipoteze:

ipoteza substituirii prin care se considera ca populatiile neandertaliene au
supravietuit la inceputul Paleoliticului superior inainte de a lasa locul omului modern venit
din Orientul Apropiat.

ipoteza evolutiei graduale sau a continuitatii conform careia neandertalienii ar fi
jucat un rol preponderent in aparitia omului modern.

In acest context, pare cert faptul ca neandertalienii sunt singurii artizani ai culturii Chatelperoniene din Franta sau Uluzzianului din Italia. In acelasi timp, nu se poate spune ca antropologic omul de la Cro-Magnon ar avea afinitati cu Neandertalul.

In schimb, in Europa centrala, prin recunoasterea continuitatii morfologice dintre neandertalienii de la Krapina si Vindija din Croatia si primii oameni moderni, inca destul de robusti, de la Velika Pecina (Croatia) si Mladec (Moravia) s-ar pune in discutie ca autentica ipoteza evolutiei graduale.

J. Svoboda releva prezenta neandertalienilor tardivi intr-un nivel musterian care includea cateva utilaje din Paleoliticul superior de la Sipka si Sveduv Stul din Moravia.

Pentru O. Bar-Yosef si B. Vandermeersch problema coabitarii dintre omul de Neandertal si Homo sapiens de tip modern este incontestabila in urma cercetarilor de la Qafzeh, Skhul si Tabun. Wilfried Rosentahl remarca ca nu ar fi vorba de o coabitare efemera, cele doua specii existand in paralel intre 50.000 si 60.000 de ani. Aceasta lunga perioada exclude teoria exterminarii, pentru ca, coexistenta pasnica a unei populatii social si cultural subdezvoltata, cu o alta net superioara, nu ar fi posibila pe o perioada indelungata.

Asa cum mentionam, omul de Neandertal se caracteriza printr-o seama de cuceriri tehnice, culturale si spirituale. Ei cunosteau si practicau o medicina primtiva prin care tratau bolile si batranii. Studiile antropologice au demonstrat ca omul de Neandertal suferea in timpul vietii numeroase leziuni, traumatisme craniene care adesea antrenau pierderea partiala a vederii, paralizii, atrofierea unor brate, artroze la articulatiile picioarelor. Acesti oameni atingeau totusi adesea varsta de 40 de ani datorita tocmai grijii semenilor lor, ceea

ce implica transportul acestor handicapati in timpul peregrinarilor comunitatii, hranirea lor si ingrijirea medicala traditionala.

Omul de Neandertal avea nu numai cultul pentru semenii sai in viata, dar si cultul mortilor, ei fiind printre primii oameni care isi ingropau defunctii si care avea chiar dezvoltata o conceptie de reprezentare a vietii dupa moarte, atata vreme cat la Chapelle-aux-Saints a fost exhumat un mobilier funerar din mormantul unui Neandertal. Prezenta oaselor lungi de bovide si a artefactelor a fost considerata ca un fel de provizii pentru drumul de dincolo.

Adesea printre argumentele inferioritatii omului de Neandertal fata de Homo sapiens sapiens a fost invocata lipsa organelor vocale indispensabila articularii limbajului. O descoperire de la Kebara (Israel) din 1983 a intrerupt aceste indoieli pentru ca identificarea aici a unui os hioid in forma de 'U' dovedea marea asemanare cu cel al omului actual.

Cu toate calitatile sale de vanator iscusit, care a supravietuit atator epoci glaciare, raspandindu-se pe spatii imense timp de milenii, inlocuirea sa rapida de catre Homo sapiens sapiens apare pe cat de curioasa, pe atat de greu de explicat si inteles. Antropologul american Erza Zubrow a imaginat un model demografic al neandertalienilor, prin care pune pe seama procentului mai ridicat al mortalitatii neandertalienilor in raport cu oamenii moderni, disparitia acestora in cursul catorva milenii. Se argumenteaza aceasta ipoteza prin moartea infantila crescuta la neandertalieni, ceea ce ar explica numarul scazut al scheletelor de copii in materialul fosil.

In concluzie, putem afirma ca in prezent specialistii se aliniaza tot mai mult tezei conform careia omul modern nu s-a dezvoltat direct din omul de Neandertal. Problema care se discuta se refera la faptul daca neandertalienii au disparut fara a lasa descendenti sau daca ei s-au amestecat cu noii imigranti, adica populatiile de Homo sapiens modern. Conform primei ipoteze, inseamna ca omul de Neandertal nu a fost decat o ramura laterala a arborelui genealogic uman. Daca acceptam cea de a doua supozitie, trebuie sa spunem ca fosilele cunoscute pana acum dovedesc ca trasaturile tipice neandertaliene nu s-au conservat decat ca niste slabe amprente in generatiile ulterioare.

O speranta pentru a descifra evolutia neandertalienilor se intrevede azi in paleogenetica, prin care se incearca decodajul macar partial al secventelor ADN pe fosilele de animale si cele umane.

incercand sa simplificam putin lucrurile in privinta filogeniei neandertalienilor, se disting doua ramuri: una a fost numita a 'neandertalienilor vechi' sau 'preneandertalienilor clasici' si a doua a 'neandertalienilor clasici' sau a 'neoneandertalienilor extremi'.

Neandertalienii vechi au fost contemporani ultimului interglaciar, iar exemplarele cele mai tipice pentru aceasta ramura ar fi cele de la Ehringsdorf (aproape de Weimar), Saccopastore (langa Roma) si Ganovce (Slovacia) unde s-a descoperit o bolta endocraniana joasa. Aceasta ramura prezenta in general un schelet facial relativ vertical si partea posterioara a craniului rotunjita. Relieful supraorbitar era mai putin dezvoltat, fruntea nu era asa de bombata, dantura releva caractere primitive mai slabe. Capacitatea craniana, pentru exemplarul de la Ehringsdorf, era de 1.400 cm³, iar pentru individul de la Saccopastore de numai 1.200 cm³.

Neandertalienii clasici se intalnesc doar in ultima perioada glaciara Wurm, facandu-si aparitia dupa 80.000 de ani si persistand in mod normal pana in jurul datei de 35.000 de ani.

Aici sunt incluse, asa cum spuneam, cele mai importante si vechi descoperiri de neandertalieni din Franta (Chapelle-aux-Saints, Moustier, Ferrassie, La Quina), Belgia (Spy, Naullette), Spania (Banolas), Italia (Guattari, Mont Circe), etc.

Neandertalienii clasici se caracterizau printr-un relief supraorbitar foarte evident, bolta craniana aplatizata, orificiul nazal foarte larg, molarii puternici. Occipitalul nu era rotund si forma, la partea posterioara a craniului o protuberanta. Barbia lipsea total sau era foarte slab accentuata. Capacitatea craniana se dovedea surprinzator de crescuta, variind intre 1350-1700 cm³, cu o medie de 1400-1450 cm³, asemanatoare omului modern. Talia lor varia intre 155-165 cm³, membrele inferioare erau relativ scurte, iar femurul avea aspect usor curbat, ceea ce reprezinta o trasatura proprie, care nu se intalneste nici la Homo erectus, nici la omul actual.

Departe de a fi aspecte rezolvate ale cercetarii paleontropologice, se poate spune ca neandertalienii vechi se leaga fara indoiala, prin anatomia craniului in primul rand, de Homo sapiens steinheimensis, in care sunt incluse descoperirile de anteneandertalieni de la Steiheim, Swanscombe si Montmaurin. O serie de alte trasaturi net sapientoide releva o incontestabila afinitate a preneandertalienilor cu tipurile de Homo sapiens sapiens. In acelasi timp, nu pot sa fie negate anumite raporturi genetice dintre neandertalienii vechi si neandertalienii clasici. Aceste caracteristici permit sa se presupuna ca preneandertalienii au fost stramosii atat ai neandertalienilor clasici cat si ai lui Homo sapiens sapiens.

In acest sens, sunt interesante descoperirile de la Krapina (Croatia) unde s-au inregistrat exemplare care se apropie mai mult de neandertalienii vechi cu evidente caractere ale paleontropilor clasici (termenul de Paleoanthrop a fost propus de G. Eliot Smith in 1916 pentru a desemna fosilele umane anterioare lui Homo sapiens din Paleoliticul superior. Acest termen succede pe cel de Archanthrop si il precede pe cel de Neanthrop). Neandertalienii de la Krapina ar putea sa se plaseze, dupa J. Jelinek, la inceputul unei etape evolutive care ar fi condus la neandertalienii clasici. In acelasi timp, descoperirile de aici includ indivizi care amintesc prin trasaturile lor de Homo sapiens sapiens.