Patologia celulelor infectate cu virusuri

Patologia celulelor infectate cu virusuri

De cele mai multe ori, intr-un substrat celular permisiv, multiplicarea virusurilor interfera cu functiile normale ale celulei gazda si produce modificari cu atat mai ample, cu cat gradul de sensibilitate a celulei este mai mare, mergand pana la degenerare si moarte. In celulele infectate cu virusuri, se acumuleaza componente virale care determina aparitia modificarilor structurale, biochimice si functionale, consecinta fiind liza celulei.

Virusurile care formeaza complexe echilibrate, se multiplica cu o rata scazuta. Celulele raman viabile, cu modificari structurale sau functionale minime.

Orice tip de modificare celulara indusa de virus, fie ca are o expresie morfologica, fie numai una biochimica poarta denumirea de efect citopatogen sau citopatic (ECP). Notiunea include atat efectul litic, cat si toate celelalte modificari compatibile cu supravietuirea.

Modificarile morfologice constau in schimbari ale aspectului celular: a)constrictia- celulele devin mai mici, se rotunjesc, iar citoplasma are aspect granular; b)cresterea volumului celular, cresterea refringentei si aparitia tendintei de agregare); c)vacuolizarea citoplasmei (indusa de virusurile vacuolante tip SV_4o), precum si alterari nucleare sau citoplasmatice, cu diferite grade de intensitate; d)fuziunea si formarea sincitiilor sunt modificari frecvente induse in special de virusurile invelite; e) efectul citochinetic este produs de virusurile oncogene si consta in stimularea ratei de diviziune, de cele mai multe ori ca rezultat al transformarii maligne, produsa de retravirusurile oncogene si dezoxiribovirusuri, numai in substratul celular nepermisiv, cu o frecventa redusa.

Frecvent, termenul de efect citopatogen este folosit in sens strict pentru a descrie exclusiv leziunile morfologice, deoarece sunt mai usor de evidentiat. Modificarile morfologice sunt expresia celor metabolice, desi intensitatea lor nu este totdeauna corelata direct.

Efectele citopatogene au, adeseori, un caracter specific si se insotesc de aparitia unor modificari caracteristice si pot fi utilizate pentru a preciza natura virusului infectant.

Din punct de vedere functional, cele mai evidente ECP sunt de tip citotoxic, citocid sau citochinetic.

Efectul citotoxic hiperacut este cauza mortii celulare, inainte de multiplicarea virala, fara producerea virusului progen. Moartea celulara este rezultatul unui efect toxic al proteinelor virale, consecutiv infectiei experimentale a culturilor celulare cu un inocul masiv. Efectul toxic este produs de proteina pentonica a adenovirusurilor.

Efectul citocid este rezultatul infectiei celulelor sensibile cu virusuri citolitice si se datoreaza leziunilor progresive, care duc la alterarea profunda a activitatilor metabolice si a unor structuri celulare determinand, in fazele tardive ale ciclului infectios, moartea celulei si eliberarea virionilor. Celulele cultivate in monostrat se desprind de suport si manifesta alterari majore: rotunjire, vacuolizare, ratatinare (constrictie celulara), pierderea afinitatii pentru colorantii vitali (albastru tripan, rosu neutru), ceea ce permite identificarea si diferentierea lor de celulele vii.

Efectul citocid si de distrugere litica a celulelor infectate cu virus se exteriorizeaza macroscopic, in culturi celulare in monostrat, prin aparitia discontinuitatilor panzei celulare, denumite plaje de liza. Ele apar ca niste zone clare in mijlocul unui strat confluent de celule invecinate, de obicei ca rezultat al multiplicarii in cicluri succesive, a unei singure particule virale din inoculul initial. Plaja de liza este rezultatul lizei celulelor infectate in cicluri succesive de multiplicare. Forma si marimea plajelor pot furniza date utile pentru identificarea virusului. Virusurile care nu lizeaza celula gazda, nu produc plaje de liza.