CATEGORII DOCUMENTE |
Astronomie | Biofizica | Biologie | Botanica | Carti | Chimie | Copii |
Educatie civica | Fabule ghicitori | Fizica | Gramatica | Joc | Literatura romana | Logica |
Matematica | Poezii | Psihologie psihiatrie | Sociologie |
Subclasa Octocorallia
Cuprinde circa 2300 de specii de anthozoare cu sau fara schelet; scheletul poate fi calcaros, neseptat la nivelul polipilor sau flexibil, format din substante cornoase sau chitinoase. La unele specii, in mezoglee apar sclerite. Numarul tentaculelor este de 8, acestea fiind prevazute cu pinule. Orificiul bucal este sub forma de fanta, cu un singur sifonoglif; cavitatea gastrala impartita in 8 loje: una dorsala - de origine ectodermica, una ventrala si 6 laterale, in peretii carora se gasesc benzi de musculatura longitudinala. Loja dorsala, de origine ectodermica, nu prezinta benzi de musculatura longitudinala; loja ventrala are doua astfel de benzi iar lojele laterale au cate una.
Octopolipul
Polipii de la octocoralieri au de regula talie mica, lungimea lor nedepasind 1 - 2 cm. Numarul tentaculelor este intotdeauna de 8, acestea fiind prevazute cu pinule (ramificatii laterale dispuse regulat). Orificiul bucal este situat in centrul discului peristomial, avand forma de fanta, cu un singur sifonoglif;
Cavitatea gastrala este impartita in 8 loje de 8 septe: una dorsala - de origine ectodermica, una ventrala si 6 laterale, in peretii carora se gasesc benzi de musculatura longitudinala. Loja dorsala, de origine ectodermica, nu prezinta benzi de musculatura longitudinala; loja ventrala are doua astfel de benzi iar lojele laterale au cate una. In septe pot apare perforatii - ostii - prin care apa poate trece dintr-o loja in alta.
Musculatura. In grosimea peretelui septelor se gaseste o puternica musculatura transversala, contractia acestor fibre asigurand plisarea septelor si cresterea diametrului stomacului. Pe peretii septelor se gasesc fibrele de musculatura longitudinala descrise mai sus.
Gonadele sunt de natura endodermica si se gasesc plasate la baza septelor lojelor laterale si ventrala si niciodata la nivelul celor ai lojei dorsale.
Scheletul poate fi reprezentat de simple sclerite dispuse intr-un cenosarc gelatinos in care se afla plasati polipii, poate sa fie cornos sau calcaros. Formele cu schelet calcaros participa la formarea recifilor; formele cu schelet flexibil (gorgonarii) au de cele mai multe ori aspect de tufa ramificata intr-un singur plan, in acest fel reusind sa exploateze la maximum curentii subacvatici care antreneaza planctonul. Formarea scheletului are loc similar: polipul tanar isi secreta la inceput o placa care se interpune intre substrat si discul de fixare, dupa care peste aceasta depune straturi succesive concomitent cu aparitia de noi indivizi prin inmultiri vegetative. Astfel, fiecare polip va continua sa dezvolte scheletul coloniei, acesta capatand in final aspect ramificat. Scheletul dur sau cornos este acoperit la exterior de perisarc, la nivelul caruia cavitatile gastrale ale polipilor comunica prin intermediul unor canale.
Din punct de vedere sistematic, aceasta subclasa se imparte in patru ordine: Alcyonaria, Gorgonaria, Pennatularia si Helioporida.
Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare |
Vizualizari: 1392
Importanta:
Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved