Bazele fitogeografice ale studiului plantelor lemnoase

Speciile lemnoase ocupa in mod natural teritorii distincte si bine delimitate, au un areal geografic propriu mai mult sau mai putin intins. Arealul unei specii reprezinta expresia adptarii sale la un anumit complex de conditii fizico-geografice. Limitele raspandirii plantelor lemnoase depind, mai mult sau mai putin, de raporturile de concurenta si competitie interspecifica cu alte specii. Prin urmare, uneori arealul potential nu se suprapune cu cel real. Actiunile omului asupra florei lemnoase a globului a determinat importante schimbari asupra limitelor arealelor naturale. Unele specii au fost introduse in afara granitelor lor geografice, in conditii climato-edafice corespunzatoare, a fost extins arealul natural si a aparut arealul de cultura, iar la alte specii s-a restrans arealul, uneori chiar pana la totala lor disparitie.

Arealel geografice ale speciilor lemnoase se prezinta prin situarea intre anumite longitudini, latitudini si altitudini. In aceste areale populatiile unei specii se gasesc in anumite climate locale, pe anumite forme de relief, de substraturi si de soluri, intr-un cadru stational bine determinat. Statiunile (habitatele) pe care le ocupa efectiv populatiile unei specii in cadrul arealului ei geografic reprezinta arealul ei ecologic (Donita, 2004). De obicei, arealul ecologic este mai restrans decat cel geografic.

Zonele climatice si fitogeografice ale globului sunt redate in figura 1.

Zonele forestiere ale globului sunt: zona padurilor ecuatoriale, tropicale, subtropicale, temperate, boreale si doua zone de tufarisuri, zona vegetatiei desertice si zona de tundra (subarctica).

Speciile lemnoase cultivate in Romania provin din zona padurilor temperate si boreale, care sunt mai apropiate din punct de vedere climatic de conditiile de la noi.

Distributia vegetatiei lemnoase in Romania s-a realizat prin elaborarea unor sisteme de clasificare si se afla in stransa interdependenta cu variatia conditiilor stationale, dintre care cele climatice si mai ales regimul termic si pluviometric joaca un rol determinator. La acestea se adauga si conditiile edafice, orografice ca si insusirile speciilor cohabitante (capacitatea lor competitiva, rezistenta la adversitati, capacitatea de reproducere si migrare, adaptabilitatea specifica la conditiile de mediu si conservatismul ereditar.

Caracteristicile zonelor si subzonelor de vegetatie din Romania.

I. Vegetatia de munte

a. Vegetatia alpina si subalpina prezinta un areal discontinuu in regiunile cele mai inalte ale Carpatilor, incepand de la altitudini de peste 1500-1700 m. In aceste conditii ecologice de climat foarte racoros si umed, pe soluri de regula sarace si acide, in care perioada de     vegetatie este scurta(2-4 luni) s-a instalat cu precadere vegetatia erbacee.

1. Subzona alpina cuprinde cele mai inalte regiuni ale muntilor, altitudini de peste 2200m, in care vegetatia este reprezentata de asociatii de plante specifice tundrei alpine.

2. Subzona subalpina se gaseste intre limita superioara a jnepanului si limita superioara a padurii. Deoarece conditiile climatice si edafice sunt ceva mai favorabile, aici apar si specii lemnoase constituind tufarisuri si chiar raristi subalpine de specii arborescente. Specia caracteristica pentru aceasta subzona este jneapanul (Pinus mugo), alte specii lemnoase Alnus viridis, Pinus cembra, Lonicera tatarica, Juniperus communis, Rhododendron kotschyi, Vaccinium myrtillus, Bruckenthalia spiculifolia,    ca si raristile de molid si de larice.

b. Vegetatia muntilor mijlocii este caracteristica printr-un climat favorabil mai ales vegetatiei forestiere. Temperaturile medii anuale sunt pozitive, precipitatiile abundente (900-1200mm) si umiditatea relativa a aerului este ridicata. Iernile sunt aspre, dar mai scurte. Se disting trei subzone de vegetatie:

1. Subzona molidului are o mare extindere altitudinala in Carpatii Orientali si Occidentali, in Carpatii Meridionali subzona este fragmentata si ingustata sau lipseste (M-tii Mehedinti si M-tii Banatului).Aceasta subzona de vegetatie se ridica altitudinal pana la limita superioara a padurii, iar in partea inferioara ajunge pana la limita superioare a padurii de fag. Specia caracteristica este molidul, care constituie arborete pure (ocupa cea mai mare intindere), cat si amestecate - brad, larice, zambru, mesteacan, plop tremurator, paltin de munte, fag, subarboretul este slab reprezentat, dintre arbusti amintim: Sambucus racemosa (soc rosu), Lonicera xylosteum (caprifoliu), Salix caprea (salcie capreasca).

2. Subzona padurilor amestecate de fag cu rasinoase limita altitudinala inferioara este situata la aproximativ 400 m in Carpatii Orientali si 700m in cei Meridionali, iar limita superioara urca in mod exceptional (acolo unde lipseste subzona molidului, pana la limita superioara a padurii. Subzona are o intindere altitudinala ceva mai redusa in nord si maxima in Carpatii Meridionali (in M-tii Banatului), limita acestei subzone se intinde de la 300 m pana la 1400-1500 m. Climatul se caracterizeaza prin veri umede si racoroase, ierni reci si bogate in zapada, precipitatii abundente (peste 800 mm).

Vegetatia este predominant constituita din fag, molid si brad, specii care se asociaza intre ele. Ca specii insotitoare se gasesc: paltinul de munte si de camp, ulmul de munte, frasinul, teiul, mesteacanul, plopul tremurator, aninul alb, gorunul si pinul silvestru. Padurile de fag si rasinoase se caracterizeaza printr-o mai mare stabilitate bioecologica. Subarbotetul este format din alun (Corylus avellana), paducelul (Crataegus monogyna), calin (Viburnum opulus), salba moale si raioasa( Euonymus europaeus si Euonymus verrucosa).

3. Subzona fagului este bine reprezentata in vegetatia muntilor mijlocii, dar se prelungeste si in regiunea dealurilor si podisurilor. Climatul este mai bland si suficient de umed (temperatura medie 8-10 C, precipitatii 600-1000 mm) si conditiile climatice sunt favorabile. Altitudinal 600-1200 m, dar poata sa coboare pana la 100 m in Banat si sa urce pana la limita superioara a padurii, la peste 1400 m.

In aceasta subzona se gasesc cu precadere paduri pure de fag pe suprafete intinse. Pe langa fag, pot participa in proportii reduse si alte specii (molid, brad, pin silvestru, pin negru de Banat, carpen, ulm, paltin de camp, tei, jugastru si chiar gorun si stejar). De remarcat ca fagul, fiind specie de umbra, constituie paduri dese inchise, in care celelalte etaje de vegetatie se dezvolta greu.

Stabilitatea bioecologica a acestei subzone este mare, exercita in cele mai bune conditii functii protectoare. Dintre arbusti se aminteste Sambucus nigra (soc) si Viburnum lantana(darmox).

II.Vegetatia dealurilor si podisurilor.

1. Subzona padurilor amestecate de fag cu gorun este reprezentata printr-o fasie ingusta, de tranzitie si se intinde peste tot in regiunile deluroase la altitudini ce pot varia intre 200-800m. Aceste paduri sunt favorizate de un climat mai calduros si suficient de umed, dar in care apar si perioade de uscaciune in sol, ceea ce face sa scada capacitatea competitiva a fagului.

2. Subzona gorunului ocupa cea mai mare parte din regiunea dealurilor, dar urca uneori pana la altitudini de 700m (Padurea Cristian -Brasov). De remarcat ca aceasta subzona apare si in Dobrogea, in M-tii Macinului. In conditiile unui climat mai cald si mai uscat, favorabil speciilor mezofite si in special gorunului, se intalnesc in partile mai joase ale subzonei stejarul pedunculat, iar pe solurile mai compacte si grele, chiar garnita si cerul.

In padurile din Dobrogea si chiar in sudul si sud-vestul tarii, apar si multe specii termofile. Padurile sunt constituite dintr-un numar mare de specii, iar subarboretul si patura erbacee sunt mult mai bine reprezentate decat in subzonele anterioare.

III. Vegetatia de campie.

a. Vegetatia zonei forestiere este reprezentata prin subzona stejarului pedunculat si subzona cerului si garnitei.

1. Subzona stejarului pedunculat se intinde obisnuit in regiunea de campie, dar in Transilvania si Moldova urca la 500m altitudine. Subzona este faramitata - speciile care apar sunt: carpenul, teiul, frasinul, jugastrul, marul si parul paduret, ulmul, in partea de sud a tarii apare cerul si garnita.

2. Subzona cerului si garnitei este mai putin raspandita si se localizeaza cu precadere in Campia Olteniei, Munteniei si Dobrogei, avand prelungiri in vegetatia silvostepei, cat si in subzona stejarului pedunculat si chiar a gorunului, altitudinal 40-50m si 300-500m. Se localizeaza pe soluri grele, argiloase, compacte, puternic podzolite si pseudogleizate, neprielnice altor specii mai pretentioase pe soluri mai putin compacte apare stejarul brumariu, ulmul de camp, jugastrul. Arbustii sunt mai putin numerosi, dar patura erbacee este bogata cu specii de graminee si dicotiledonate.

b. Vegetatia silvostepei.

Climatul este mai uscat cu amplitudini termice mari si precipitatii ce nu depasesc 500-550mm anual. Solurile caracteristice sunt cernoziomurile degradate (levigate). Padurea apare in palcuri, alternand cu pajisti ierboase. Palcurile de padure sunt alcatuite din stejar brumariu (Quercus pedunculiflora) si pufos (Quercus pubescens); pe langa acestea pot aparea si cerul, garnita, teiul alb, jugastrul si frasinul. Aceste paduri au ocupat in trecut o suprafata mult mai mare, dar prin dezvoltarea agriculturii si asezarilor omenesti, n-au mai ramas decat palcuri.

c. Vegetatia stepei.

Se intinde de fapt numai in Baragan si Dobrogea intr-un climat deosebit de cald si uscat, neprielnic existentei arborilor si padurii. Aici apar mai putine specii lemnoase, raspandite sporadic: stejar pufos si brumariu, jugastru, visin turcesc (Prunus mahaleb), mojdreanul (Fraxinus ornus), salcioara (Eleagnus angustifolia). In conditiile stepei si silvostepei s-a naturalizat salcamul.

IV. Vegetatia luncilor si a Deltei Dunarii.

Acest fel de vegetatie s-a dezvoltat in stransa legatura cu prezenta unor soluri azonale, formate in conditiile unui regim de umiditate favorabil, (panza de apa freatica aproape de suprafata) sau de o concentratie mai mare de saruri in sol.

In conditiile acestor soluri si a unui climat, de regula stepic, se intalneste vegetatie azonala. Caracteristice atat luncilor raurilor interioare cat si in lunca si Delta Dunarii, sunt zavoaiele de salcie si plop (plop alb, plop cenusiu), iar pe locurile mai ridicate se instaleaza si alte specii de foioase, ajungand sa se realizeze chiar sleauri de lunca de valoare.

In luncile cu soluri mlastinoase se gasesc paduri de anin negru. In luncile interioare din regiunile mai inalte se instaleaza aninul alb.