Catina-de-garduri

Catina-de-garduri (Lycium vulgare) de loc din Asia, dar atat de raspandita la noi, in cat aproape nici nu se poate inchipui icoana unui sat fara ea. Un sant in jurul gospodariei sau a viei, e deajuns. Pe valul de tarna repede se prinde catina. Intaritura e gata. Nici vita nici chiar omul nu o poate lesne strabate. Iar daca vrei sa scapi de ea, cu greu ajungi sa o starpesti. E cel mai plodicios arbust, caci din radacinile intinse ies lastare noui, nici nu te astepti cand si unde.

Fig. 105. Catina, (d. M. Brandza).

Fig. 106. Fruct de porumbel (Des. D-na E. Saulea-Bocec).

Din cauza aceasta formeaza tufisuri de crengute indoite, adevarate bice, presarate cu frunze dese, asemenea celor de salcii, avand chiar culoarea mai mult cenusie de cat verde.

Mereu da flori pana toamna tarziu, niste floricele mici, violete, care spanzura cate 2-3 la subsuoara frunzelor. Din ele ies fructe, ca niste broboane lungarete de margean, adesea ori si singura podoaba mai vie a gardurilor.

In afara de catina-de-garduri, poporul a mai dat acelas nume si la alte tufe lemnoase, care aduc aminte pe cea dintai.

Fig. 108. Catina-mica (K).

La poalele muntilor, in albia puhoaielor repezi formeaza tufe dese Catina-mica (Myricaria germanica), care poate sa se inalte chiar la 1-2 m., daca are conditiuni priincioase. Seamana cu maturicele din gradini. Tufele dese sunt formate din crengi cu coaja neteda, rosietica si cu frunzei marunte, atat de dese in cat aproape se acopar unele pe altele. Prin Iunie, infloreste. Florile marunte, trandafirii, sunt ingramadite la capatul crengutelor, cate una la subsuoara unei frunzulite ceva mai subtiri. Cand fructele sunt coapte, crengutele par ca sunt un matisor de salcie, caci semintele care ies din fructe au la varf un puf alb, necesar sa le imprastie. Catina-mica se scoboara si pe vaile de munte, formand tufe pipernicite printre prundisuri si nisip, unde se tine bine si nici de viituii nu-i pasa. E cautata ca planta de ornament prin gradini si parcuri.