Genul Picea Dietr

Genul Picea Dietr.

Cuprinde 40 de specii de arbori din zonele boreale si temperate ale Americii de Nord si Eurasiei, inaltimi mari si tulpina dreapta, coroana piramidala, conica, ramificatie verticilata, prezentand numai lujeri lungi - macroblaste. Frunzele sunt persistente, aciculare, ascutite, in patru muchii, cu exceptiacelor de Picea omorica, Picea jezoenzis, Picea sitchensis, la care acele sunt plate, ca la brad; stau asezate in spirala imprejurul lujerului si sunt prinse pe pernite evidente. Lujerii de pe care au cazut acele sau au fost rupte, din cauza proeminentelor lemnoase decurente, devin brazdati-zgrabuntosi. Florile sunt unisexuat-monoice; cele mascule, in forma de amenti galbeni-roscati, se dezvolta pe lujerii din anul precedent, cele femele terminale, verzi sau purpurii, cu numeroase carpele, transformandu-se apoi in conuri, la inceput erecte apoi devin repede pendente. Conurile au solzi lemnosi, persistenti si cu bractee scurte, ascunse. Maturatia anuala; dupa coacere, semintele se imprastie, iar conurile mai raman un timp pe arbore, apoi cad intregi. Semintele mici, aripate, fara pungi de rasina, se desprind usor de pe aripioara. Procentul de germinatie mare, pastreaza puterea de germinatie mai multi ani. Plantula are 5-10 cotiledoane aciculare, scoarta contine substante tanante.

Mare valoare economica; molidul are o importanta deosebita forestiera si ornamentala.

Sectia Eupicea

Cuprinde specii cu ace in patru muchii, cu linii de stomate mai mult sau mai putin evidente pe toate fetele; conurile mature sunt pendente.

Picea abies (L.)Karst P. excelsa (Lam.) Link - molid, molift, brad rosu.

Genul Picea are o origine foarte veche. In mezozoic cunoaste deja o mare dezvoltare. Molidul european dateaza probabil din tertiar (fig.4), de 200 milioane de ani. Centrul ancestral al originii molidului se afla in Asia de Est. Dupa diferentele morfo-anatomice reduse dintre Picea abies, Picea obovata si Picea korainsis ar rezulta ca molidul european a ajuns la noi din Orientul Indepartat trecand peste Siberia si Muntii Ural. Dupa aceleasi criterii de deosebire intre molidul european si cel asiatic s-ar putea deduce un al doilea traseu intercontinental de migratiune din sud-est peste Himalaia.

In Pleistocen, acum 1,5 milioane ani, sub influenta glaciatiunilor cuaternare, molidul a trecut prin diverse transformari. Printre centrele sale de refugiu glaciar se numara si Carpatii romanesti, de unde in postglaciar a migrat catre nord-vest si nord.

In Postglaciar (perioada climatica preboreala rece si uscata), molidul se gaseste la altitudine redusa. Clima mai calda, boreala, a determinat extinderea sa in munti. In climate tot mai calde din subboreal si atlantic, molidul pierde teren in regiunile joase in favoarea stejarului si altor foioase, localizandu-se in munti, la altitudini mari. In perioada subatlantica cu climat mai racoros si umed intre etajele molidului si stejarilor se interpun la inceput carpenul, apoi fagul si bradul, definitivandu-se actuala zonare a vegetatiei din tara noastra.

Molidul este o specie din Europa Vestica, Centrala si Estica, unde prezinta in esenta un areal montan - regiunea alpina sud-est europeana si regiunea hercinica-carpatica destul de framantata (fig.5). Limita vestica naturala se afla in masivul Vercores, la 50⁰27' longitudine estica, apoi se indrepta catre nord in lungul masivului Jura, de unde ajunge in Muntii Padurea Neagra. In nord se intinde dincolo de cercul polar. Granita de sud se realizeaza in Muntii Rodopi (Grecia). In Balcanii de Vest, aparitii izolate se inregistreaza in Macedonia. Arealul molidisurilor in Carpati nu coincide cu arealul molidului care depaseste limitele formatiei respective, patrunzand, de exemplu, in amestecurile de fag cu rasinoase pana la altitudini inferioare, iar deasupra raristilor subalpine urca in golul de munte ca, exemplare izolate.

La noi molidisurile realizeaza o remarcabila continuitate in regiunile montane ale Carpatilor, cu exceptia muntilor Banatului unde nu creste natural.

In Carpatii romanesti, molidisurile se concentreaza in Carpatii Orientali, formand masive compacte intre 700(600)- 1550(1600)m pe versantii estici si intre 800 si 1600m pe versantii vestici; coboara la 500m la Gheorgheni si in Bucovina.

In Carpatii Meridionali se fragmenteaza oarecum, apare mai ales in muntii inalti.

De la est catre vest, molidisurile se plaseaza la altitudini tot mai mari. Limitele inferioare in Carpatii sudici coboara rar sub 1000-1200m, iar cele superioare ajung la 1800m (in Retezat).

In Muntii Apuseni, molidisurile formeaza o insula izolata fata de restul arealului carpatic. Arealul molidului a fost mult extins prin culturi artificiale incepand inca de la sfarsitul secolului al XIX-lea. Culturile artificiale in prelungirea arealului natural s-au extins pana la altitudini de 400-500m sau chiar mai jos (fig.6).

Molidul este o specie continentala, montana si subalpina, de climat rece si umed (temperaturi anuale de +2 la +4⁰C si precipitatii de 800-1200mm), cu nebulozitate mare. Are un sezon de vegetatie mai scurt decat bradul. Este sensibil la seceta, mai ales in primii 2-3 ani, cand puietii au o inradacinare extrem de superficiala. Ingheturile tarzii pot provoca vatamari puietilor, nu ca la brad.

In ceea ce priveste solul, molidul este mult mai putin pretentios ca bradul, este indiferent fata de continutul de substante nutritive. Creste destul de viguros pe soluri cu humus brut, foarte acide, daca acestea sunt afanate, slab scheletice si aerisite, cu suficienta umiditate. Molidul acidifica solul, litiera sa bogata se descompune greu si imperfect. Pe soluri uscate lancezeste. Se poate instala si in turbarii dar lancezeste.

Are temperament de semiumbra. Puietii rezista sub masiv chiar doua-trei decenii, dar pusi in lumina pre tarziu se usuca.

Molidul atinge frecvent inaltimi de 30-40 m, iar in unele cazuri, peste 60 m si diametre de 1-2m. Inradacinarea sa este tipic trasanta (in vestul Europei inradacinarea este descrisa ca relativ profunda). Din aceast motiv, molidul sufera de doboraturi de vant mai mult decat oricare alta specie indigena. Arborii crescuti izolat, din tinerete, chiar pe soluri foarte superficiale, stancoase, manifesta rezistenta relativ ridicata la actiunea mecanica a vantului, deoarece dezvolta mai puternic si mai simetric sistemul radicular, unele ramificatii patrunzand adanc prin fisurile rocii. Prezinta tulpina dreapta, cilindrica. Scoarta - ritidomul are caractere variabile, adeseori este de culoare roscata (denumire si de "brad rosu"). Uneori culoarea este cenusie sau bruna. Solzii se desfac in forme diferite, poligonali pana la rotunjiti. Coroana este ingusta, conica, spre deosebire de brad pastreaza varful ascutit pana la varste inaintate. Ramurile sunt dispuse in verticil si au pozitii diferite; caracteristic sunt mai ales cele de ordinul doi, care stau, de obicei oblic sau pendent, precum si ramurile dintre verticile, provenite din muguri intermediari. Ramurile se elagheaza anevoie, asa incat coroana se mentine deseori compacta si deasa mai ales in arborete tinere. (fig. 51). Lujerii de culoare bruna-rosiatica, au proeminente lemnoase, decurente, dispuse in spirala, pe care stau inserate acele si care imprima un aspect deosebit de caracteristic. Mugurii sunt nerasinosi, cei terminali conici, iar cei laterali ovoizi. Frunzele aciculare, lungi de 1-2,5 cm, rigide, brusc ingustate la varf si terminate intr-un mucron intepator, rombice in sectiune transversala, cu 2-4 siruri de stomate, dispuse spiralat, mai mult sau mai putin ingramadite ca o perie pe fata superioara a lujerului. Au durata de 5-7 ani, dupa uscare cad imediat, lasand pe lujer urmele pernitelor proeminente. Florile sunt unisexuat-monoice; cele mascule amenti rosii-galbui, raspanditi in toata coroana, pe lujeri anuali sau din anii precedenti; cele femele, terminale, erecte, alungit-cilindrice, rosii purpurii sau galbene-verzui. Fructifica la 3-4 ani. Conurile de forma cilindrica, au 10-15 cm lungime, si 4-5 cm diametru; stau pendente in luna august, prezinta culori diferite, verzi sau rosii-violacee. Se compun din solzi lemnosi, persistenti, rombici, acuminati sau rotunjiti la partea superioara si cu varful trunchiat, denticulat sau emarginat. Bracteele ascunse intre solzi, sunt mici, alungite si lipite de baza solzului. Semintele sunt mai mici, de 4-5mm lungime, si mai usoare decat la brad, triunghiulare, brune-inchis, fara pungi de rasina, cu o aripioara de 10-15 mm, de care se desprind usor. Imprastierea semintelor se produce dupa desfacerea solzilor la conurile mature care ulterior cad intregi dar se mentin pe arbore chiar pana toamna urmatoare. Puterea germinativa a semintelor este de 70-80% si semintele se pot pastra mult mai bine decat cele de brad. Semanate primavara rasar in 4-5 saptamani.

Puietii cresc incet in primii 3-5 ani. Cresterea se activeaza dupa aceasta varsta si lujerii anuali depasesc de multe ori 1 m lungime. Primul verticil de ramuri se formeaza in anul al patrulea (ca la brad).

Longevitatea pana la 600 de ani.

Molidul prezinta un accentuat polimorfism, in cuprinsul vastului sau areal diferentiindu-se o serie de forme si varietati.

Astfel dupa forma coroanelor sunt cunoscute varietatile:

Picea abies var. columnaris (Jacques) Rehd.,cu coroane inguste, columnare, cum s-au semnalat si la noi, in Muntii Apuseni.;

Picea abies var. pyramidalis Carr., cu coroana piramidala; Picea abies var. inversa Beiss., cu ramuri de ordinul I pendente;

Picea abies var. viminalis Caspary., cu ramurile de ordinul I orizontale, iar cele de ordinul II lungi, subtiri, pendente;

Picea abies var. virgata (Jack) Caspary, cu ramuri lungi, serpuitoare, neramificate etc.

Dupa culoarea conurilor se diferentiaza formele:

Picea abies erytrocarpa, cu conuri violet purpurii inainte de maturitate (august) si

Picea abies chlorocarpa, conuri tinere de culoare verzuie.

Dupa forma solzilor distingem (fig.53):

Picea abies var.europaea, conuri cu solzi romboidali, la varf rotunjiti,

Picea abies var. montana (carpatica), solzi acuminate, ingustati.

Molidul este foarte sensibil la atacul insectelor sau ciupercilor, adeseori apar calamitati adevarate.

Molidul este un creator de mediu specific aproape neintrecut, influenteaza climatul intern cat si solul. Sub coroane mediul devine umbros, rece si umed, lipsit de curenti puternici de aer; zapada interceptata in coroane atinge uneori 40 % din intreaga cantitate cazuta. In conditiile fotoclimatului respectiv solurile se acidifica. Resturile organice nedescompuse sau partial descompuse se depun sub forma de humus brut - straturi groase, sau moder.

Molidul reduce scurgerile de apa pe versanti, exercitand importante functii de protectie hidrologica si antierozionala in bazinele montane.

Molidul este cultivat in amenajari peisagere si datorita calitatiilor sale ornamentale.

In parcuri si gradini se cultiva unele varietati de talie redusa:

Picea abies var gregoryana, cel mai raspandit molid pitic, are o forma rotunjit aplatizata, foarte compacta, 50-60cm, lujerii sunt foarte subtiri, frunzele mici, neintepatoare, dispuse radial, de colorit verde-cenusiu,

Picea abies var maxwellii, forma pitica, sferic-turtita, cu ramuri scurte, rigide si lastari divergenti, scurti si grosi, ace rigide, rotunjite, dispuse radial pe lastarii erecti;

Picea abies var nidiformis, forma asemanatoare cu un cuib voluminos care la varsta adulta ajunge la 1-1,5m inaltime, ramuri si lujeri divergenti, ace scurte, de culoare verde-cenusie, foarte decorativ primavara cand apar noile cresteri.

Se foloseste in parcuri si gradini, se planteaza solitar sau in grupuri, intra in componenta masivelor alaturi de Picea abies si Picea orientalis. In anumite situatii, arbori cu un port regulat se folosesc in aliniamente. Cultivarele pitice sunt indicate pentru alpinarii si chiar pentru cultura in jardiniere. In zonele cu clima umeda se foloseste pentru garduri vii tunse si perdele de imprejmuire (aliniamente dese).

Picea pungens Engelm. - molid intepator, molid argintiu.

Specie exotica din Muntii Stancosi (America de Nord) la altitudini de 1800-3300m. Adaptat la climatul montan continental. Suporta bine temperaturile scazute, uscaciunea in aer si in sol, este deosebit de rezistent la fum si praf industrial asa ca este cultivat cu succes in orase si centre populate. A fost introdus ca arbore ornamental de la campie pana in regiunea montana.

In arealul natural atinge pana la 50 m inaltime. Scoarta este cenusie, lujerii vigurosi, glabri, de culoare bruna-galbuie-deschis, mugurii terminali mai mari, nerasinosi, varful solzilor evident rasfrant (fig.54). Acele de 2-3cm lungime, rigide, intepatoare, putin recurbate, sunt asezate imprejurul lujerului, conurile sunt cilindrice, oblongi, de 6-10 cm, de culoare bruna-deschis, cu solzi subtiri, stirbiti la varf.

Varietati:

Picea pungens var. argentea Beiss. - molid argintiu, cu acele albe argintii;

Picea pungens var. glauca Reg., cu acele verzi-albastrui, conformatie regulata si vigoare buna.

Dintre selectiile inmultite se cultiva in parcuri:

Picea pungens "Glauca Globosa", forma sferic latita, ajunge la 2m inaltime,

Picea pungens "Glauca Koster", cu inaltime de 10-15m, este unul din cei mai cunoscuti si raspanditi molizi albastrui-argintii, culoarea se pastreaza bine si in timpul iernii,

Picea pungens "Glauca Montgomery", pitic, de forma larg conica, 1-1,5m inaltime, ramuri foarte dese, ace mai scurte pe cresterile tinere.

Cresterea la inceput mai rapida, dar incetineste in scurt timp.

Picea engelmanni Parry - molid de munte, molid de Arizona.

Specie exotica, cu areal vast pe versantii vestici in Muntii Stancosi.

Relativ rezistenta la seceta si fum, porneste primavara cu 2-3 saptamani mai devreme in vegetatie de cat Picea pungens, este astfel periclitat de ingheturi.

Arbore pana la 50 m inaltime, scoarta subtire de culoare bruna-deschis; lujerii scurti si glandulos-parosi; mugurii tomentosi, rasinosi si cu solzi alipiti; acele de 1,5-2,5 cm lungime, verzi, argintii-brumate, flexibile si putin intepatoare, indreptate in sus, cu miros neplacut; conurile scurte, de 3,5-7,5 cm, asemanatoare cu cele de Picea pungens, dar de un brun mai deschis, cu varful solzilor mai rotunjit.

Are putine cultivaruri:

Picea engelmanni cv. Glauca

Picea engelmanni cv. Argentea

Picea orientalis (L.) Link - molid de Caucaz

Specie exotica caucaziana (fig.5), altitudinea 700- 2100 m. Creste bine pe soluri luto-nisipoase, profunde, bine aprovizionate cu apa. Prefera locurile cu umiditate atmosferica mare. Temperament de umbra (aproape ca bradul) este sensibil la schimbarea brusca a conditiilor de mediu.

Atinge peste 40m inaltime (60m), si are coroana ingusta si columnara, cu verticile neregulate, care acopera tulpina pana aproape de baza; lujerii (fig.55) lucitori, bruni-roscati, cu peri scurti; acele foarte lucitoare si scurte, pana la 1cm, drepte, rigide, neintepatoare, asezate culcat pe lujer, lasand o carare pe fata cu un spatiu liber; conuri de 6-10 cm, cu solzi bruni, lucitori, lati (1-3 cm), rotunjiti cu marginile intregi.

Cultivaruri:

Picea orientalis cv. "Aurea", cu margini galbene,

Picea orientalis cv "Nutans", cu ramuri pendente

Picea orientalis cv. "Nana", cu inaltimea 1m

Este introdus in exclusivitate ca arbore de parc.

Sectia Omorika

Picea omorica (Pan.) Purk. - molid sarbesc

Specie exotica cu areal foarte restrans pe Valea Drinei , in Alpii Dinarici(fig.5), considerat relict tertiar.

Arbore pana la 30 m inaltime, cu coroana ingusta, columnara (in limba sarba "omorica" inseamna zvelt, inalt). Lujerii sunt cenusii-bruni, scurt parosi (fig.56); acele turtite, de 8-18 mm lungime, cu doua dungi albe pe dos, la varf triunghiular-obtuze, cu un scurt mucron, neintepatoare; cele de pe partea superioara a lujerului indreptate inainte. Conurile mici, de 3-6 cm, brune, in tinerete violaceae, au solzi lati, cu marginea rotunjita si intreaga.

Are putine cultivaruri:

Picea omorica cv. "Gnom", (inaltimea de 2m)

Picea omorica cv. "Nana", (inaltimea de 3m)

Picea omorica cv. Expansa, (tufa de pana la 1m inaltime)

La noi apreciat ca arbore ornamental, fiind foarte decorativ si rezistent la ger, fum si praf, in gradinile dendrologice de la Snagov si Dofteana (Bacau) nu sufera de ger si seceta. Unul dintre cele mai frumoase exemplare in parcul de la Covasna,: 25 m inaltime la 95 de ani.

Picea sitchensis (Bang) Carr - molid de Sitka

Specie exotica din America de Nord, se gaseste de-a lungul Coastei Pacificului.

Arbore de mari dimensiuni, cu inaltimi de pana la maximum 60 m; ritidomul brun-roscat, subtire, cu solzi neregulati; lujerii glabri, bruni-galbui (fig.57); acele de 10-25 mm lungime, turtite, verzi-lucitoare pe fata, cu doua dungi albicioase pe dos, cu varful lung acuminat, mucronat, intepator, sunt dispuse in forma de perie spre fata superioara a lujerului. Conurile de 5-10cm, brune deschise, cu solzi subtiri, la varf denticulati.

In parcuri si gradini dendrologice mai sunt introduse alte specii de molizi ca Picea obovata, Picea glauca.

Picea glauca Voss (Picea canadensis) - molid canadian.

Arbore de marimea II, originar din America de Nord. Habitus conic, foarte des ramificat, ace 8- 18mm, conuri mici (3- 6cm). Foarte apreciat este cultivarul "Conica", cu inaltimea de 2- 2,5 m, creste ca un con compact, regulat, cu ace verde deschis primavara, mai tarziu nuanta usor albastruie.

Inmultirea prin seminte; primavara.

Recoltarea este diferentiata: in septembrie se recolteaza semintele de Picea glauca si Picea pungens, iar in decembrie-ianuarie la Picea abies,Picea omorika si Picea orientalis. Pregerminarea semintelor in nisip umed 8- 10 zile, iar semanatul se executa in luna aprilie. Pentru obtinerea puietilor port-altoi, semanaturile de Picea abies se mentin pe loc 2 ani.

Inmultirea prin butasi; varietatile pitice, cu butasi din lastari de 2 ani, verticali, recoltati in perioada iunie-august; inradacinarea dureaza 2 ani.

Inmultirea prin altoire, in sere, in august-septembrie sau decembrie-martie, in placaj lateral. La Picea pungens se face altoirea prin alipire, in teren, in aprilie-iunie. Lastarii pentru altoi sa fie terminali, altfel trunchiul nu va fi drept. Tutorarea se mentine mai multi ani.

In cultura, Picea glauca "Conica" este sensibil la atacul paianjenului rosu.