Genul Tsuga Carr

Genul Tsuga Carr.

Cuprinde aproximativ 10 specii raspandite in America de Nord si estul Asiei. Dintre Pinaceae, au conurile cele mai mici.

Tsuga canadensis (L.) Carr. - tsuga.

Specie exotica din estul Americii de Nord, cu raspandirea cea mai mare in sudul Canadei, in S.U.A. zona Marilor Lacuri si in Muntii Appalachieni (fig.3).

Rezista bine la ger, dar este pretentios fata de umiditatea din sol si atmosfera. Solurile sa fie profunde, bogate, revene, dar bine drenate. Tolereaza umbra, supravietuieste in subetaj o perioada indelungata, dar se poate dezvolta si in plina lumina.

Arbore cu inaltimi pana la 30 m si tulpina dreapta, uneori infurcita, cu varful curbat (fig. 49). Scoarta este cenusie-negricioasa, cu crapaturi inguste si ritidom subtire. Lujerii sunt subtiri, flexibili, bruni-cenusii, pubescenti. Acele liniare, scurte, de 8-18 mm, mai latite spre baza, cu varful obtuz, verzi-inchis lucioase pe fata si cu doua dungi albe pe dos, dispuse oarecum pectinat; se prind de lujer printr-un umeras proeminent; un sir de ace stau culcate pe partea superioara a lujerului, cu dungile albe deasupra. Conurile foarte mici, de cca. 2 cm, ovoide, cu solzi rotunjiti la varf, scurt pedunculate, erecte, pendente dupa coacere, raman mult timp pe arbore dupa desfacerea solzilor si caderea semintelor.

Semintele sunt mici, de 2-4 mm, cu pungi de rasina in tegument.

Cultivaruri:

Tsuga canadensis cv. Globosa

Tsuga canadensis cv Pendula

Tsuga canadensis cv. Compacta

Tsuga canadensis cv. Albospica

Tsuga canadensis cv. Nana

Maturatia anuala. Fructificatiile sunt dese (2-3 ani); semintele germineaza in proportie ridicata.

Creste destul de incet, suporta tunderea.

Aspectul interesant este pus in valoare prin plantarea izolata sau in grupuri, in parcuri unde exista mai multa umiditate atmosferica

Se obtine din seminte si butasi. In S.U.A. se seamana imediat dupa recoltare, toamna. Patul se acopera peste iarna u un strat de ace de conifere de 1cm grosime. Puietii necesita protectie impotriva insolatiei, repicarea se face in anulal treilea, primavara. Se poate semana si primavara in anul al doilea de vegetatie; se recomanda repicatul.

Butasirea se face in sere, cu hormoni, incepand din luna octombrie, in amestec de nisip cu turba.