Iepurasii ranjesc

Iepurasii ranjesc

Cu ochii intredeschisi, Doru incerca sa-si dea seama daca era zi sau noapte. Intotdeauna se intampla asa: lumina ii patrundea dureros printre pleoape, iar calvarul reincepea. Rotatia camerei, vuietul agasant din urechi, amareala gretoasa din gat, falcile inclestate involuntar, tremuratul spasmotic, toate ii erau demult familiare. Cu o anume placere incepuse de la o vreme sa-si controleze reactiile, astfel incat, la sfarsitul agoniei, isi arbora pe chipul sleit o mina de invingator, dupa care se prabusea. Mai greu era sa-si aduca aminte cum ajunsese acasa si sa umple cu fapte vidul ce se asternea mai intotdeauna in memorie. Dar la naiba, pentru asta e destul timp dupa si, oricum, in momente din astea, fiecare secunda conteaza. Metodic, profesionist, isi schimba intai pozitia, aducandu-si capul in pozitie verticala; era, in fond, miscarea cea mai periculoasa, de ea depindea reusita intregii actiuni. Toate celelalte, o stia bine, veneau de la sine, intoarcerea pe-o parte, sprijinirea in coate, pe genunchi si, apoi, partea cea mai grea, ridicatul in picioare. Dar miscarea testei era punctul de incercare

Pe vemea cand era neexperimentat, se arunca disperat, la primul semn de greata, inspre baie, sfarsind aproape intotdeauna inainte de sosire. Nu atat golirea spontana a intestinelor era suparatoare, cat corvoada curatarii mochetelor sau, dupa caz, a peretilor, in fiecare dimineata ce urma unei betii crunte. Nu realiza niciodata cum se intampla asta, dar in astfel de momente intreg organismul reactiona ca un urias piston ce impingea afara, cu putere, la metri distanta, reziduurile etilice pe care ticaloasa glanda refuza sa le mai proceseze.

Se vazu asadar in picioare, intr-o relativa pozitie de drepti si cu un zambet pe care, inconstient, il arbora cand se stia vinovat de ceva. De-acum nu mai era mult: traversarea holului, cu izbirea controlata de fiecare perete in parte, pentru asigurarea echilibrului, o privire tulburata, dar satisfacuta, in oglinda din camera de zi (oricat de beat era, avea intotdeauna o parere superlativa despre sine!), si, in sfarsit, ingenuncherea ultima pe covorasul zdrentuit din baie; cu cateva ore mai devreme, statuse in aceeasi pozitie la picioarele unei prostituate. Dintr-un imbold nesabuit si pentru ca intotdeauna se considerase un gentleman, simtise nevoia sa-i declare domnisoarei iubirea lui vesnica, convins fiind ca aceasta va fi mai mult decat uluita, iata, in sfarsit unul care stie sa vada dincolo de aparente, femeia, sufletul nobil din spatele curtezanei ceea ce se si intamplase. Femeia il masurase ca traznita, dupa care ii mai ceru niste bani in semn de recunostinta, apoi il intrebase binevoitoare daca mai are nevoie de ea, ca ea trebuie sa lucreze sa castige are un copil de crescut, iar mama ei e bolnava, trebuie sa se opereze, ea ii va plati operatia, de aia face ce face, altfel ea studiaza dansul, asta e vocatia ei. Filantropul din el vibra de fiecare data la povestile nefericitelor, iar alcoolul avea darul de a inlatura orice urma de indoiala, asa ca ii mai dadu niste bani, adaugand ca o intelege si sa nu-si faca probleme, o va mai cauta si vor discuta mai multe cu alta ocazie.

Acum insa era important sa parcurga ultima parte a traseului pana la baie, o formalitate in fond, asa ca, plin de elan, se lansa in cursa spre baie, cu atentia sporita pentru a nu face prea mult zgomot, amanand, pe cat posibil, scandalul conjugal; Sorina avea somnul usor si probabil se culcase si ea tarziu, iar ziua urmatoare era una plina nunta lui Mihai, prietenul sau, avocat si el, cu toate corvezile ce decurgeau din ea, erau nasi si nu se puteau eschiva: de dimineata, la prima ora, coafeza, manichirista, alaiul de nuntasi, cu lalaieleile obosite ale lautarilor, luarea miresei primaria, biserica, pupaturile nesfarsite cu toti necunoscutii, dansuri peste dansuri pentru animarea atmosferei si toate celelelate le stia pe toate destul de bine, era pentru a treia oara cand trecea prin asta. In ceea ce-l priveste, isi facuse datoria, petrecerea burlacilor fusese o reusita, nu era chiar meritul lui, mirele se ocupase personal de toate detaliile, localul, sticlele de bautura, stripteuzele plus cateva dame pentru doritori ("Nasule, am adus si curve, una si una", ii spusese Mihai, "sunt clientele mele, o facem lata"), parca puteai sa te mai opui

Nu ii era teama de explicatiile pe care trebuia sa i le dea Sorinei, casnicia li se rutinase atat de mult incat aproape nici nu mai era nevoie de ele, dar aparitia lor in public trebuia sa fie o reusita, sa lase impresia unui cuplu de invidiat, asa ca in nici un caz nu trebuia sa o trezeasca. Nici macar nu aprinse lumina in living, era atat de obisnuit cu greata si cu traseul acesta pana la baie incat il putea parcurge si in stare de semi-inconstienta. O masa de calcat lasata la voia intamplarii schimba insa derularea normala a evenimentelor; resimti din plin caderea ei pe picior, macar asa se atenuase zgomotul, isi inghiti si cateva injuraturi, un scurt "futu-i mortii ma-sii!" doar, nu mai era timp de ele acum. Deschise violent usa de la baie si, fara sa mai ezite, se lasa in genunchi in fata WC-ului, gata de a implini ultimul act al unei betii sanatoase; se simti insa tradat cand auzi, ca prin vis, cea mai dizarmonioasa voce posibila: "ocupaaat!". Cu capul in pamant, apuca sa mai vada doar niste papuci de casa reprezentand niste iepurasi rozalii cu limba scoasa care ii zambeau dragalas si o pereche de chiloti cu manecute in care i se agatase cureaua de la ceas. Indicat ar fi fost sa se retraga, dar deja nu mai depindea de vointa lui; sleit de puteri, isi slobozi stomacul, fara a se mai gandi la nimic, insotind spasmele trupului cu cateva icneli involuntare. Dupa care se lasa incet pe spate, sprijinindu-se de cada, in asteptarea suvoiului de ocari, imun la ele si multumit ca totul se terminase. Si totusi nimic Ridica in sfarsit privirea pentru a evalua efectele dezastrului: cu ochii larg deschisi, soacra-sa il privea inspaimantata, incapabila de a mai scoate vreun cuvant; e drept, nici postura in care se afla nu o avantaja: imbracata intr-o camasa de noapte caraghioasa, plina de voma acum, cu chilotii lasati pe vine deasupra celor doi iepurasi ranjitori, i-ar fi fost destul de greu sa adopte o atitudine combativa fata de ginerele cu care nu se intelesese niciodata. Privind-o, Doru avu un inceput de zambet pe care si-l sterse imediat de pe fata, incercand sa ingaime niste scuze, poate-poate va mai remedia ceva. Toata zazania, toate fitilele bagate Sorinei inca de pe vremea cand erau doar prieteni, aparitiile inopinate, fie zi, fie noapte, cu pofta de harta, toate pareau acum razbunate. Si acum dealtfel ramasese peste noapte dintr-o nevoie maladiva de a controla fiecare miscare din viata fiicei, cel putin asa se gandea Doru, trebuia ea sa vada neaparat cum se imbraca dimineata, cine vine la nunta, cu ce masini, daca e o nunta demna de statutul fiicei, ca ea se trage dintr-o familie buna, nu ca parlitul de ginere, care a ajuns si el cu chiu cu vai avocat si s-a inhaitat cu toti ticalosii pe care acum ii mai si naseste. Chipul impietrit intr-o schimonoseala neobisnuita, precum si tacerea prelungita a soacrei, il dusera cu gandul la injuratura premonitorie de mai devreme si aburii betiei i se risipira ca prin minune.

Nicicand nu i se mai intamplase un astfel de salt peste faza de mahmureala. Isi aminti cum, in liceu, profesorul de romana le povestise despre un poet roman care murise pe WC cu o carte in mana. Ghidusa memorie nu-si putea lua gandul de la el, ar fi vrut sa-si aminteasca numele lui sau ce anume citea, dar deja era prea mult privirea ii aluneca spre piciorul closetului, unde zacea o revista deschisa, cu foile indoite, si nu se putu stapani sa nu o ridice Era un Cosmopolitan din colectia Sorinei, revista care le invata pe femei sa devina femei, orice femeie de familie buna trebuie s-o citeasca, deschisa la un articol despre niste pozitii sexuale care chipurile iti ofereau orgasm garantat. Aveau niste denumiri ademenitoare, nu aveai cum sa le uiti: "ridica-ma la cer", "podul de piatra", "in unghi drept", "salt in top", in timpul asta iepurasii incepusera sa-l priveasca mustrator, dar cum dracu' il chema pe poetul ala?

"-Ia zi, Dorule, ai omorat-o pe soacra-ta?", il tachina nea Gelu din nou. "-Mai lasa-ma si dumneata in pace, nu mai rasuci cutitul in rana, numai eu stiu cum am patimit in zilele astea. A facut infarct, ai vazut si dumneata". Nea Gelu era autopsier la morga, iar Doru il stia din vremea studentiei, de la un curs de medicina legala, cand participase la o autopsie, impreuna cu grupa sa. Un munte de om, ras in cap, cu o fata rotunda si impurpurata de alcool, usor buhait, semanand cu negustorul de copii din povestea lui Collodi, cu un sort de macelar pe el si niste manusi taiate pentru a permite degetelor sa se miste in voie, era o prezenta fascinanta. Nici nu se uita la ei. Executa ce-i zicea medicul legist, mai arunca din cand in cand cate-o ocheada asistentei care, la un birou, in colt, nota tot, mai zambea la poantele medicului, probabil erau aceleasi de ani de zile, dar facea totul cu o nonsalanta dezarmanta. Mustacea de fiecare data cand studentii, cate unul, cate doi, cedau si ieseau din sala, iar el atunci isi expunea si mai teatral maiestria. Isi doza intotdeauna gesturile pentru a obtine efectul scontat: rar mai ramanea vreunul pana la sfarsit. Unii renuntau chiar de la intrare, la vederea lui, altii cedau la inlaturarea scalpului sau la despicarea craniului, putini rezistau pana la expunerea triumfatoare a organelor si la disecarea lor, era in schimb ceva hollywoodian in modul in care isi aseza tigara, la anumite intervale, intre degetele de la picioare ale moartei. Doru isi spuse ca soacra-sa a avut noroc ca nimerise pe mana lui, era, in felul sau, un artist. Si-l imagina pe nea Gelu impopotonat cu o peruca cu bucle, ca-n tabloul lui Hogarth, mai lipsea doar cainele antropofag mestecand din intestinele autopsiatului da, Rasplata cruzimii, nu se putea un titlu mai potrivit. "Ce sa-i faci, asa-i viata, acum mergi la nunta, acum la inmormantare", isi incepu autopsierul reflectiile asupra vietii si asupra mortii, in fond era un expert, cine le stia mai bine decat el?

In carciuma amenajata intr-un garaj dintr-o casa veche se aduna de ani de zile tot felul de lume, un amestec pestrit de boema artistica si betivi filozofarzi, nu stiai niciodata care-s unii si care-s altii. Preturi mici, locatie linistita, Doru obisnuia sa vina aici tot din vremea studentiei si jucase destule partide de table cu Gelu impartasindu-i din dragostea lui pentru soacra. "Teapana muiere, soacra-ta, dar vad ca nu te trage ata la priveghiul ei". Ce sa-i mai spuna Doru ca alerga intruna de cateva zeci de ore, facand aranjamentele pentru inmormantare, ca actionase ca un ginere model asigurandu-i o iesire cat mai frumoasa, care sa mai estompeze din ridicolul decesului. Auzi acolo, ridicare la cer, in mod sigur nu la asta se gandea. Era multumit ca reusise sa inlature cat de cat urmele de voma si sa lase impresia ca asa o gasise pe femeie, moarta, adaugand, celor care stiau sa guste o doza de cinism, ca decesul se datorase probabil emotiilor prea intense din timpul lecturii. Nu mai rezistase in atmosfera apasatoare de la priveghi, asa ca inventase un pretext pentru a merge sa se odihneasca, in fapt, pentru a bea in tihna, departe de ochii cartitorilor, cateva beri. Acum nu mai spunea nimic, bea doar, iar berile se transformasera pe rand din cateva in multe, iar nea Gelu mai adaugase si cateva pahare de vodka, dadea el pentru sufletul moartei, avea bani intotdeauna si se bucura cand avea cu cine sa bea. "Am taiat-o frumos, ma, am taiat-o ca si cum ar fi fost a mea, uite mai ia o vodka, nu fi necajit, acum sigur e moarta, ha, ha!". Ar fi trebuit sa se intoarca, dar betia pusese din nou stapanire pe el. La fel si remuscarile. Poate ca totusi nu era o femeie atat de rea, voia si ea binele fetei, cine era el sa o judece, avusese si ea o casnicie de cacat, cu un sot bolund si violent, mare stab, dar o lasase la batranete pentru o fufa si atunci mai lua o vodka si inca o bere si tot nu se dezlipi de la masa.

Intr-un tarziu insa, starea de greata reveni, se ridica cu greu indreptandu-se catre baie, prinzand din zbor franturi de discutii de pe la alte mese, toate parandu-i-se, in acele momente deosebit de importante: se vorbea de dragoste, de tradari, de sefi, de amante, de afaceri cum ar fi stiut el sa vorbeasca despre toate daca nu ar fi fost asa de presat. Ajuns la baie, batu la usa, inca sub presiunea amintirii zilei precedente, intra si voma cu voluptate, ca si cum toate deseurile remuscarilor sale s-ar fi deversat in closetul acela magic. Se spala pe fata, isi clati gura, infruntand cu destula bravura gustul apei, dupa care se privi in oglinda: acum, dupa ce resimtise sfichiuirea remuscarilor, era un om mai bun. Se surprinse cu cateva lacrimi pe obraz, nu ar fi fost rau sa fie acum la priveghi, in mod sigur asta ar fi produs o oarecare impresie. Iesi din baie, hotarat sa mearga acasa, dar trupu-i avea deja o existenta separata de a propriei vointe. Se aseza la masa auzind destul de confuz glasul lui nea Gelu: "Inca o vodka aici, pentru ginerica, Nelly!", insotit de o palma plina de tandrete lipita aluziv de fundul picolitei.

Ca prin ceata, il vazu la o masa, langa ei, si pe Gligor Dambu, alt cetatean tanatofor al carciumii. Bolborosi cateva cuvinte de salut si de binete, dar conversatia era din start compromisa. Dambu era si mai beat decat el, statuse intr-un separeu pana atunci, digerandu-si doza zilnica de alcool, in fuga, ca intotdeauna. Avea o ocupatie de care era mandru, sofer la morga, mai lucra si pentru serviciile funerare si era intotdeauna grabit; intra repede pentru una mica, si statea cate-o ora, doua chiar, uneori mai mult, lasandu-si duba negra cu mortu' inauntru in fata carciumii. Reclamatiile apartinatorilor nu erau deloc putine, dupa cum nu putine erau si cele ale locatarilor caselor dimprejur, persoane superstitioase carora masina neagra cu insemnele morgii le destepta ganduri si viziuni intunecate. Dambu avea insa pilele lui, nu-l clintise nimeni de-acolo de ani de zile, el era luntrasul mitologic care livra pe bani mortii la cimitirul municipal. Ii spusese cineva povestea la un pahar si obisnuia sa repete tuturor nobila lui descendenta: "Eu sunt ca Caro ala", "n"-ul nu-l pronunta niciodata, fie nu-l auzise, fie i se parea nepotrivita aparitia lui intr-un nume romanesc. Cu Dambu si cu nea Gelu alaturi, Doru se simti mai linistit, avea certitudinea acum ca nimic nu e intamplator in acest sir de coincidente, pentru ca acum era un om nou cu totul, mai bun, mai intelegator, mai iubitor. Nu reusi sa articuleze insa o fraza in care sa exprime quintesenta acestui rationament si, invins, isi lasa capul pe masa.

Se trezi purtat de cei doi spre luntrea lui Dambu, care oricum intarziase din drumul sau, si depus in spate, langa sicriu, deoarece locul din fata era ocupat de cateva cutii pe care soferul trebuia sa le transporte. Nu protesta, i se parea chiar o incheiere normala a acestui episod, sugera doar, din prudenta: "Domnule Dambu, nu vreti sa conduc eu?". Bineinteles ca nu, asa ca masina porni serpuitoare indreptandu-se spre adresa indicata. Intins langa mort, Doru isi dori sa reinvie acel sentiment de vina care-i provocase mai devreme lacrimile, era insa deja prea mult, prea multa oboseala, prea mult alcool, macar de ar putea sa-si tina echilibrul. Coplesit de situatie, ii destainui mortului intreaga povara ce o purta pe suflet, ii vorbi de soacra-sa, de cat de buna era ea si cat de mult i-a ajutat, si cum a patimit si cum a omorat-o el vomand pe ea, iar mortul parea ca-l intelege si atunci suvoiul de remuscari isi facu din nou efectul, la timp pentru ca masina ajunsese.

Se uita curios prin geamul dubitei la cei trei-patru barbati care stateau la o tigara afara, in asteptarea nevestelor intarziate la o barfa, la capul moartei. Priveau si ei, la randul lor, cu maxima curiozitate, masina mortuara oprita chiar in fata casei. Scenarii nenumarate, supozitii, in momentul in care Dambu, demn si tantos ca un personaj mitologic ce era, ii anunta emfatic: "L-am adus pe ginerele doamnei!". Intarit cu puterea marturisirii proaspat facute, Doru cobori din masina, la fel de demn, fara a se clatina, parca resuscitat, privindu-i intelept pe cei care se uitau la el ca la o stafie, dramuindu-si fiecare lacrima. In casa, primi ingandurat cateva condoleante, bau un pahar de tuica, apoi intra la mort. Cateva femei asezate langa sicriu il masurara pline de compasiune: "Saracu', a alergat toata ziua, s-a ocupat de toate, n-a avut stare nici sa se odihneasca". Se aseza la capul moartei si-si lasa capul pe sicriu, ca un ultim omagiu adus celei pe care in zadar o ponegrise si fata de care simtea o asa imensa vina, iar femeile iesira rand pe rand pentru a-l lasa sa se reculeaga, impresionate de devotamentul ginerelui. Un sforait usor, tihnit, venit din zona sicriului, le confirma tuturor faptul ca, intr-adevar, moartea nu e ceea ce pare, ci un somn profund, lipsit de griji, alaturi de cei dragi.