| CATEGORII DOCUMENTE |
| Astronomie | Biofizica | Biologie | Botanica | Carti | Chimie | Copii |
| Educatie civica | Fabule ghicitori | Fizica | Gramatica | Joc | Literatura romana | Logica |
| Matematica | Poezii | Psihologie psihiatrie | Sociologie |
Copilaria mijlocie sau debutul functiei semiotice*
|
I. Functia semiotica; Caracteristici semnificative II. Forme: a) imitatia amanata, b) jocul simbolic; c) desenul; d) limbajul; e) imaginea mentala III.Caracteristici ale procesualitatii cognitive (preoperationale/prescolare): a) finalismul, b) realismul; c) animismul (antropomorfismul); d) artificialismul; e) egocentrismul; f) sincretismul I. Definire. Caracteristici semnificative Definire: functia semiotica (sau simbolica, de substitutie - gr. semeion = semn) este capacitatea de a putea substitui ceva, numit semnificat, prin intermediul unui substitut (semnificant). ● obs.: aceasta noua achizitie deschide drum instalarii treptate a proceselor mintale superioare, fiind, in termenii metaforei casei (vezi modelul piagetian al dezvoltarii), un salt in rafinarea 'materialului de constructie'. Are premise si in lumea animala unde exista, la multe specii, capacitatea de a opera cu substituienti concreti imediati (vezi D1). Pentru ontogeneza cognitiva, semnificatia psihologica a functiei semiotice este capitala. Aceasta deoarece prin ea se concretizeaza premisele: a) depasirii nivelului perceptiv al cunoasterii, odata cu instalarea posibilitatii de a evoca (prin intermediul unui 'material' adecvat - cuvant, imagine mentala, desen etc.). b) depasirii limitelor temporale ale prezentului; se cristalizeaza posibilitatea psihicului infantil de a opera in trecut si viitor; cunoasterea perceptiva este doar de tipul 'aici si acum'. c) depasirea randamentului limitat, caracteristic cunoasterii practice, nemijlocite, prin actiune concreta (cronofaga, supusa incercarii si erorii si derularii integrale - vezi Lauret, cutitasul si reusita sa, conturata abia dupa o saptamana de 'actiune' - exemplu discutat in analiza substadiilor senzorio-motorii). d) saltului de la actiune la gandire; pentru a se realiza el reclama si un material adecvat (cuvant, imagine mentala), propice interiorizarii. e) largirii experientei individuale, ca unica sursa de cunoastere, prin transmiterea si receptarea experientei culturale a speciei. Aceasta experienta este pastrata si redata gratie formelor semantice: cuvant, imagine, alte semne si simboluri specifice limbajelor stiintifice, tehnice, artistice. (Pentru o documentare suplimentara vezi referintele marginale B1, p.2) II. Formele functiei semiotice/simbolice a) Imitatia amanata . Cum s-a vazut deja, imitatia este unul dintre comportamentele timpurii ale copilului, si, ca forma a invatarii, unul dintre mecanismele principale de dezvoltare. . Imitatia amanata este una dintre formele particulare ale acestui comportament. Ea se instaleaza dupa varsta de 16-18 luni si se caracterizeaza prin reproducerea unui comportament in absenta modelului. Distanta intre perceperea modelului si imitarea sa (in fapt, o forma de evocare) incepe prin a fi de la cateva ore, pentru a ajunge la zile. Ex. 1 - copilul 2 ani, 'fumeaza' tacticos, in joaca, fara a avea un fumator in preajma, pe baza unei observatii anterioare. Ex. 2 (Piaget) - Lucia [1;2(18)], dupa ce a privit, pe strada, cu interes, un spectacol nou - criza de nervi a unui copil mai mare -, dupa 1½ - 2 ore repeta, acasa, 'drama': bate din picioare, da din maini, se tranteste 'ca si cum' este suparata, doar ca o face razand! . Imitatia amanata poate fi considerata ca faza incipienta a procesului substitutiei, o prereprezentare, deoarece o actiune este evocata tot printr-o actiune! . Imitatia amanata se manifesta ca o reprezentare prin act (ceea ce este specific substadiului anterior, senzorio-motor), dar are ca noutate faptul ca se elibereaza de exigentele conduitelor senzorio-motorii propriu-zise (raspunsuri motorii directe la stimuli perceptivi), pentru a servi ca semnificant al unei actiuni trecute, desprinse din contextul si momentul ei. . Imitatia amanata este, in acceptiunea piagetiana, forma simbolica primara care sta la baza tuturor conduitelor simbolice - joc, limbaj, desen, imagine mentala. b) Jocul simbolic / jocul 'de-a .'/ (B2) . In general, jocul este privit de J. Piaget ca fiind principala modalitate prin care copilul prescolar asimileaza realitatea. Este o asimilare prin transformare si transfigurare a datelor reale la trebuintele si posibilitatile lui. (Ex. 'trenul' copilului are asemanari cu masinaria reala, dar si multe alte "posibilitati": zboara, incarca orice, nu are decat constrangerile impuse de copil). . Jocul simbolic are particularitatea ca se sprijina pe substituienti evocatori, cu rol declansator (Ex. copilul nu se joaca 'de-a trenul' fara un suport concret: scaunele din casa puse unele dupa altele, cutii insirate etc.; betele incalecate duc rapid la . 'de-a calaretii', fata de masa, sau perdeaua puse in cap la 'de-a imparatul' / 'de-a mireasa'). . Ca mecanism, jocul simbolic se bazeaza pe schema simbolica = reproducerea unor activitati in afara contextului si obiectivelor lor obisnuite (dormitul, spalatul, servitul mesei, plimbarea etc.), in alt cadru si cu alte personaje (jucarii de regula) . Functiile jocului simbolice sunt duble: a) cognitiva (de explicare, mai corect de autoexplicare a realului) si b) afectiva (de detensionare, cathartica). a) copilul transfigureaza cu mijloace proprii ceea ce il intereseaza pentru a explora si a intelege realitatea prin 'fortele' sale (apare, de regula, o reconstructie concreta, imitativa). Ex.1 - (Piaget) - copilul se muta de pe un picior pe altul, leganandu-se continuu pentru ca: 'Este un clopot!' Ex.2 - (Piaget) - copilul 'zace' fiind, prin vointa sa, 'o rata moarta!' (realitate noua surprinsa de copil in vizita sa la bucatarie). b) simbolismul ludic prezent in jocul 'de-a .', bazat totalmente pe actiune, realizeaza ceea ce face de regula monologul interior al adultului pus in situatia de a-si revedea si analiza o conduita anterioara. Copilul nu 'rumineaza' - nici vizual, nici verbal - o situatie care l-a tensionat. El o 'joaca' pentru a se elibera. (Ex. - copilul, certat la masa ca nu a mancat tot, face in joc concesii papusii sau utilizeaza o metoda inteligenta pentru a o convinge sa manance, formule care ii salveaza onoarea, 'festelita' de catre adult). . In ontogeneza, locul jocului simbolic (d.p.d.v. cronologic), este al treilea in seria ce urmeaza: a) Jocul-exercitiu (sau functional) - este forma primara a jocului, singura prezenta la nivelul stadiului anterior (s-m). Nu presupune simbolism, ci doar repetarea actiunii datorita placerii pe care o provoaca. Are valoare adaptativa, de fixare a noilor achizitii. (Nu dispare complet, se regaseste si la alte varste, chiar la adult - atunci cand scopul este chiar activitatea in cauza'). b) Jocul de constructie - cu obiecte manipulate din ce in ce mai complex ≈ dupa 2 ani. c) Jocul simbolic, considerat jocul in esenta sa, are ca perioada de apogeu intervalul 2-3 ani - 5-6 ani. d) Jocul cu reguli (social) - sotron, ascunselea, - dupa 6-7 ani. e) Jocul de creatie - dupa 7-8 ani. Comparatia cu imitatia, ofera o masura a importantei jocului ca forma simbolica. 'Jocul transforma realul prin asimilarea, mai mult sau mai putin pura, la trebuintele eului, in timp ce imitatia (atunci cand constituie un scop in sine) este o acomodare, mai mult sau mai putin pura, la modelele exterioare .' J. Piaget, Psihologia copilului, Bucuresti, E.D.P., f.a., p. 50 c) Desenul infantil . In viziunea epistemologiei genetice, desenul infantil se plaseaza la jumatatea drumului intre jocul simbolic si imaginea mintala. Are caractere comune cu fiecare. Cu jocul simbolic impartaseste: . placerea functionala (a desena, la aceasta varsta, nu-i o durere sau o problema!) El, copilul, 'crie' (scrie), si o face peste tot, fara reticente: 'crie' pe perete, pe mobila, pe foaie, pe perna!! . autotelismul (gr. auto+telos = scop) - finalitate in insusi procesul in cauza (copilul nu deseneaza pentru a se instrui, sau a se perfectiona, sau ., ci pentru ca . deseneaza), iar cu imaginea mintala are in comun: . efortul de imitare al realului . raportul de reciprocitate (este cand produs al imaginii mintale, cand punct de pornire) . Desenul infantil are o dubla caracteristica (un paradox, in aparenta) este realist (ca intentie; pleaca de la realitatea imediata pe care o ia drept model) si idealist totodata (ca realizare; copilul deseneaza ce stie despre realitatea model si nu ceea ce vede, chiar in contact direct, cu modelul). Aceasta distinctie importanta, valabila si astazi in teoria psihologica a desenului, apartine lui G. Luquet, Le dessin enfantin, Alcan, 1927 (cartea se gaseste, in original, la B.C.U.) . Analiza desenului infantil se poate face dupa diferite criterii, cele mai productive dovedindu-se forma de realizare (gradul de realism prezent) si continutul: . Dupa realismul incorporat, se disting urmatoarele etape: 1. e. realismul fortuit, faza mazgalelii (2, 2½ ani) -o productie hibrida de linii, a carei semnificatie se naste in cursul desenarii. Acelasi desen, inseamna, peste putin timp, altceva. Explicatia 'autorului' este obligatorie, forma aduce prea rar cu modelul (Ex. D2: copil de ≈2½ declara ca a desenat: 'o coada fara pisica'!). 2. e. realismului neizbutit (≈3 ani) - exista tentativa de a se apropia de model, dar fara capacitatea cognitiva, nu doar motorie, de a realiza sinteza. Ca atare desenul juxtapune 'datele modelului', nu le coordoneaza; important pentru copil este ca elementele desenului sa fie prezente, fara a tine catusi de putin cont unde si cum. Amestecul rezultat nu‑l deranjeaza. O productie tipica a perioadei este cea a omuletului cefalopod (D3). 3. realismul intelectual (4-7/8 ani) - exista atributele conceptuale ale modelului, dar stangaci reprezentate. - caracteristica este lipsa de perspectiva ceea ce are drept consecinta grafica desenul 'poveste' (D4). Amaterialitatea reprezentarii conduce la desenul transparent, sau roentgen / rntgen (D5). 4. realismul vizual (8-9 ani ) - incepe sa se apropie si ca forma de model prin reprezentarea a ceea ce este posibil de redat dintr-un singur punct de vedere (dispare transparenta, se respecta cronologia povestii). Apar proportiile si perspectiva. . Si sub aspectul continutului celor desenate exista o legitate care transcede influentele culturale. Ordinea celor reprezentate de copii in desenele lor este: a) om si animal; b) casa si mijloacele de locomotie; c) copaci, flori, obiecte. . Date fiind aceste determinisme duble (forma, continut) desenul infantil este una dintre probele predilecte in psihodiagnosticul infantil. Dintre testele clasice mentionam: . Testul arborelui, . Testul casei, . Testul omuletului, . Testul familiei, . Testul HTP (House, Tree, Person), . Testul miokinetic Mira y Lopez (subiectului i se propun diferite forme geometrice pentru a le realiza prin desen). Ca bibliografie de pornire se poate vedea: C-tin Enachescu, Elemente de psihologie proiectiva, Bucuresti, Ed. Stiintifica, 1975. D5: ilustrari ale fazei desenului transparent: a) fetita b) calaretul c) profilul
"piciorul de dupa cal" - iti va raspunde
copilul la intrebarea ta uimita: "da' batul acesta ce-i? "cartofii pe care fetita i-a mancat la pranz" (!) - "celalalt ochi" (!) |
Atentie: a nu se confunda formele (II) cu caracteristicile (III)!!
D1: Piaget face urmatoarele distinctii:
Semnalul si indicele sunt substitute reprezentative primare, legate nemijlocit de obiectul semnificat.
In cazul semnalului, legatura tine de succesiunea operatiilor (ex. zgomotul impuscaturii, care urmeaza apasarii pe tragaci), in timp ce, pentru indice, este necesara contiguitatea spatio-temporala (ex. fumul pentru a semnala focul, urmele pentru pasi).
Simbolul - este un produs de substitutie care mai pastreaza legaturi figurative cu semnificatul (ex. putere = leu, justitie = balanta).
Semnul - constructie sociala conventionala, arbitrara ca forma fata de semnificat, (ex. grafemele fata de foneme, cifrele fata de numere, cuvintele).
B1: Pentru o analiza a semnificatiei antropogenetice dar si ontogentice a functiei semiotice se poate apela la lucrarile lui P. Janet, direct, sau mediat de doua lucrari monografice prezente in literatura psihologica romaneasca:
S. Teodorescu, Psihologia conduitei, Bucuresti, Ed. Stiintifica, 1972.
S. Teodorescu,
Psihoantropogeneza. Conceptia psihologica a lui P. Janet despre om, Iasi, Ed. A92, 1997.
B2: Bibliografie orientativa:
. J. Chateau, Copilul si jocul, Bucuresti, E.D.P., 1967
. D.B. Elkonin (elev al lui Vigotski), Psihologia jocului, Bucuresti, E.D.P., 1980
. N. Hayes, S. Orrell, Introducere in psihologie, editia a IIIa, ALL, 2003, pp. 432-438
D2: ____________
D3: Omuletul cefalopod
"degete" "nasturi"
D4: "Eu la munte!" - este explicatia "pictorului"
d) Limbajul [1]
|
urmarite Stadii (repere cronologice) |
COMPETENTA (capacitatea de a intelege limbajul) |
PERFORMANTA (capacitatea de a produce si utiliza limbajul) |
|
0-6 luni stadiul incipient (comun copiilor din orice cultura, indiferent de natura limbii materne) Stadii prelingvistice ¯ |
. Reactioneaza la sunete puternice. Incearca localizarea sunetului, intorcand capul si privirea (transfer intermodal precoce). Diferentiaza structuri sonore asemanatoare (pa, pa, pa - ba!!!). Asculta cand i se vorbeste, raspunde prin suras. Face distinctie intre voci vesele si furioase. Toate aceste competente nu ar fi posibile daca nu ar exista o prima prelucrare a materialului sonor. Ea presupune: discriminare, categorizare, segmentare. |
. Reactii sonore primare: tipat, plans, sunete vegetative (sughit, deglutitie). Produce o 'baie de sunete' - care, in primele saptamani, ca expresie, depaseste cu mult fonemele limbii natale, chiar daca apar intr-o forma impura. De la 3-4 luni gangureste: productii sonore bazate pe vocale (aaah, oooh, aoaoh). De la 5-6 luni lalatiunea: asocieri de silabe: papa, yaya, baba. Capabil de joc functional sonor si de raspuns prin gangurit sau lalatiune cand este strigat pe nume. |
|
6 - 11/12 luni stadiul diferentierii fonemelor Stadiile lingvistice ¯ |
. Selectivitate auditiva. Urmareste cu interes pe cel care vorbeste. Asculta cu placere muzica. Urmareste o explicatie verbala care insoteste o imagine care il intereseaza (tablou, ilustratie). Se centreaza asupra persoanei care ii vorbeste, fara a fi sustras de aspecte exterioare. Recunoaste sensul lui 'NU!' |
. Diferentierea fonemelor se face conform legii efortului fiziologic minim. Ca atare, ordinea de fixare a fonemelor limbii materne este: vocale, labiale, guturale. Raspunde prin vocalize cand este strigat pe nume. Imita melodii. Are jargon propriu (ex. e,e,e = da-i; i,i,i = grozav!). Recurge la embleme (NU) si ilustratori (gesturile deictice - 'asta', 'aia!' de indicare cu degetul aratator). |
|
12-18 luni holofraza - stadiul unui singur cuvant. Etimologie: gr. holo=intreg |
. Face distinctie neta intre sursele sonore (voci umane, latratul cainelui, aparatul de radio etc.). Intelege denumiri de persoane, obiecte si parti ale corpului. Achizitia intelegerii a noi cuvinte este saptamanala; la 18 luni intelege in jur de 100 de cuvinte (2 ani - 300 cuvinte; 3 ani - 1000 cuvinte) Þ Faza intereselor glosice - de limbaj (gr. glossa=limba). Poate urmari si identifica obiecte familiare (minge, floare, copil) intr-o imagine, dupa denumire. Intelege o povestire cu 2 personaje, prezentata in aproximativ 30 de propozitii. |
. Foloseste un singur cuvant (incepand de pe la 10-11 luni) pentru a desemna o situatie, un fapt, sau diverse obiecte. (Ex. sensul cuvantului 'bebe' pentru o fetita, in intervalul de varsta 12 luni 22 luni). . o fotografie cu copii (12 luni) . tablourile din camera, termometrul, un om de pe scara (13 luni) . prajiturile, desertul (13½ luni) . lebedele dintr-un bazin (14 luni) . ea insasi (15 luni) . alti copii (22 luni) Are, la 18 luni, ≈20 de cuvinte cu acest statut. Utilizeaza un jargon propriu in relatia cu jucariile. 25 % din ceea ce spune este inteligibil (ex. 'geoa' = da-ma jos!'). Articuleaza corect toate vocalele. Omite, de regula, consoana initiala sau finala. |
|
18-24 luni stadiul limbajului telegrafic sau al celor doua cuvinte (considerat stadiul propriu-zis al aparitiei limbajului) |
. Executa comenzi verbale simple (da-mi mingea!). Intelege pronumele (tu, el, ea, noi). Intelege propozitii mai complexe. 'Colectioneaza' cuvinte intr-o anumita ordine a functiei lor gramaticale . substantive . verbe si adverbe . adjective . numerale . pronume sau de continut . persoane si obiecte si animale familiare . vehicole . jucarii . alimente . parti ale corpului . articole de imbracaminte |
. Se exprima in propozitii telegrafice din doua cuvinte ( ex. 'bubu dus' = bunicul a plecat, 'Lulu papa' = El, Lulu, mananca) (vezi caseta nr. 1). Se denumeste la persoana a treia (inversul proximo-distalului, din dezvoltarea motorie). Incepe sa-si foloseasca prenumele. 25-50% dintre cuvintele folosite sunt inteligibile. Isi semnaleaza verbal necesitatile Þ numita si varsta lui 'papa-nani-caca-pipi'. Caseta nr. 1 Relatii semantice in limbajul telegrafic 1. agent-actiune ("mama da"); 2. actiune-obiect ("bat mingea"); 3. agent-obiect ("mama lapte"); 4. actiune-loc ("stai scaun"); 5. obiect-loc ("cana masa"); 6. posesor-obiect ("tata masina"); 7. obiect-o proprietate a acestuia ("baiat mic"); 8. obiect-pronume demonstrativ ("masina aia"). |
|
24-38 luni (3; 2(0)) stadiul formarii gramaticale |
. Recunoaste dupa denumire elemente de detaliu ale propriului corp: cot, sprancene. Intelege sensul lui mare/mic. Intelege povestiri cu 3 personaje daca sunt plasate, ca actiune, in spatii familiare. |
. Utilizeaza propozitii simple dupa o sintaxa proprie. Este frecvent fenomenul de echolalie (gr. echo = sunet, ecou; lalein = a vorbi): repetarea in ecou a cuvintelor ("Mananci?", intreaba mama, iar copilul reia: "mananci?, mananci?"). Converseaza. Monologheaza. 50-80% din ceea ce spune este inteligibil. Tulburari de ritm in vorbire, pauzele sunt inghitite. Dislalie de dezvoltare (omisiuni sau inlocuiri de sunete). 'Creatie' verbala ampla. Ex.: 'flecustean' = ostean; pistalus = spital; abeon = avion; napaioaia = caprioara; cocomana = telecomanda etc. 'Pipiacu nucu sai' = pitpalacu-n lunca sare; 'Tata oata, mama, ici' = tata-i cu fata, mama-i la serviciu; 'Bardezi' = Bar de zi |
|
36-54 luni (3-4½ani) stadiul dezvoltarii gramaticale |
. Intelege sensul prepozitiilor (deasupra, alaturi etc.). Intelege analogiile si cauzalitatea exprimata verbal. Cuvintele intelese incep sa se cuantifice in mii (la 3 ani - 900-1000 cuvinte, la 4 ani - 1600 cuvinte). |
. Articuleaza corect consoanele. Foloseste vorbirea pentru a relata evenimentele petrecute. Foloseste corect formele gramaticale temporale (trecut, prezent, viitor), interogativ, negativ. Poate repeta foarte corect o propozitie cu 12 cuvinte. Mai face erori gramaticale ('cum se naschez copiii?') Poate sa defineasca cuvinte. Atras de rime, se joaca combinand: Ex.1 - fetita - 4 ani: 'Un pic lasa-ma sa ma deschid, spunea ploaia unei fetite. Un pic lasa-ma sa ma deschid. Nu mai stii ce viata am eu cu muritura asta ca atat mi-e de cald! Lasa-ma sa ma deschid!' Povesteste: Ex.2 Scufita Rosie (in versiunea unui copil de 3 ani): 'Mama i-a zis sa se duca in padure la bunica. Da' lupu' a vazut fetita si a fugit si a pacalit pe bunica si s-a suit in pat. A vrut sa inghita fetita, da' l-a impuscat vanatorul.' (vezi si Caseta nr. 2) Caseta nr. 2 Relatarea povestilor 4 ani - memoreaza foarte multe episoade, dar le nareaza dezordonat; 5 ani - mentin firul actiunii, duc povestea spre final, dar nu pot trage concluzii; 6 ani - relatarile ajung sa fie similare naratiunilor adulte. O. Benga, Psihologia dezvoltarii, Cluj-Napoca, 2004, p. 72 |
|
55 luni (4½ ani →) stadiul desavarsirii gramaticale |
. Intelege exprimarea verbala a datelor legate de numere, timp, spatiu. Decodifica corect sensul notiunilor dreapta-stanga. Intelege si unii termeni abstracti. Poate clasifica termenii dupa categorii semantice (Ex. nume de actiuni, nume de obiecte, nume de persoane). |
. Povesteste, dialogheaza, poarta discutii alternative (cu mai multi interlocutori). Se corecteaza singur la greseli gramaticale. Vorbire inteligibila 100%. |
Sursa primara a acestei sinteze este in lucrarea:
C. Ciofu, Interactiunea parinti-copii, Bucuresti, Ed. Stiintifica si Enciclopedica, 1989, pp. 122-123.
Observatii
. inca de la nastere, copilul se prezinta ca o fiinta comunicatoare.
. pe acest fundal, limbajul, achizitionat in timp si prin exercitiu direct, sustinut de mediul social[2], apare ca o extensie specializata si conventionala a interactiunii sociale. El este un sistem strans integrat altor modalitati comunicative (NV - nonverbalul, PV - paraverbalul).
. tehnicile si ritmurile invatarii competentelor comunicative variaza destul de mult de la o cultura la alta (de la absenta 'limbajului pentru bebelusi' sau a contactului vizual pana la bilingvismul primar - din start doua limbi).
. fara a se reduce la limbaj, dar realizandu-se si prin achizitia acestuia, invatarea competentei comunicative este un proces de durata, cu diverse etape:
. inter-sincronizarea cu partenerul (debut la nastere);
. aparitia intentionalitatii (1 an) exprimata protoimperativ (utilizarea unui anumit gest pentru a indica ce vor - "aia") si protodeclarativ (insotirea solicitarii cu un "comentariu");
. dialogul non-verbal (dupa 1 an) - asculta cand adultul i se adreseaza si relationeaza sincron in jocul de‑a ascunselea;
alternanta luarii cuvantului de la (2-3 ani);
. respectarea regulilor conversationale: Ex.1 stiinta modificarii in functie de interlocutor exista deja la 4 ani astfel: . pentru adulti - forme politicoase; . pentru bebelusi - forme mai atractive; . pentru covarstnici - forme mai agresive. Ex.2 - ritualizarile si exprimarea politetei incepe dupa 2½ ani si continua in urma unui dresaj cultural sistematic: legea modestiei incepe sa fie invatata dupa 10 ani: intr-o enumerare de persoane, cel care face enumerarea sa nu se puna in capul listei: nu: Eu si Costel, Maria si Anca, ci Costel, Maria, Anca si cu mine;
. achizitionarea competentei comunicative presupune un context interlocutor. Absenta acestuia o poate marca. Cazurile celebre ale copiilor asistati de animale o dovedesc;
. diagnosticul abilitatilor de comunicare si al limbajului este obligatoriu in testele de dezvoltare (vezi caseta nr. 3).
In concluzie, pentru ontogeneza comunicarii:
drumul este de la dialog catre monolog (distalo-proximal),
competenta comunicativa generala este primara fata de cea lingvistica.
CASETA NR. 3
Parametri in diagnosticul dezvoltarii limbajului
In Romania, indicii dezvoltarii normale a comportamentului verbal sunt urmatorii: 1 luna - sunete laringiene, 2 luni - gangureste, 3 luni - vocale si consoane izolate, 4 luni - tendinta de modulare, 5 luni - sunete in ritm alert, 6 luni - sunete mai variate, 7 luni - vocalizeaza silabe, 8 luni - pronunta silabe, 9 luni - silabe repetate, 10 luni - intelege cuvinte folosite des, 11 luni - cuvant cu sens, 12 luni - 2 cuvinte cu semnificatia precisa, 15 luni - 4 pana la 6 cuvinte in vocabularul activ si folosirea, "jargon'-ului, 18 luni - 8 pana la 10 cuvinte in vocabular activ, foloseste cuvinte-propozitii, 24 luni - propozitii din 2, 3 cuvinte (substantive, verbe, adjective, pronume), 27 luni - isi vorbeste singur cand se joaca, 30 luni - vocabular activ bogat, cuvinte din mai multe silabe, verb conjugat, pronume personal, 33 luni - poezii scurte, sensul pluralului, 36 luni - relateaza situatii din viata lui si a familiei, receptiv la cuvinte noi, limbaj constituit gramatical, foloseste corect pluralul.
(apud. G. Sion, Psihologia varstelor, Editura Fundatia Romania de Maine, Bucuresti, 203, p. 84-85)
|
e) Imaginea mentala, in acceptiune piagetiana, este o reconstructie a realitatii rezultata in urma actiunii de interiorizarea a unei imitatii amanate. Este o aparitie ontogenetica tarzie, data fiind complexitatea sa, cat si ceea a procesualitatii cognitive care o sustine: reprezentarea. . In functie de criteriile continutul imaginii si temporalitate, Piaget distinge 5 categorii de imagini: criteriul continut: a) i. statice (S) (ale unor obiecte - ex. imaginea unui scaun) b) i. cinetice (C) (ale unor miscari - ex. imaginea deplasarii acelui scaun, sau a caderii lui) c) i.transformatoare sau ale transformarilor (T) (schimbari de forma / structura ex. bila de plastilina transformata in baton) criteriul temporalitate: a) i. reproducatoare (R) - cele care evoca 'spectacole' deja cunoscute b) i. anticipatoare (A) - cele care imagineaza, prefigureaza ce se va intampla, ce va urma. . Studierea experimentala a acestor categorii de imagini (dificila la aceasta varsta sub aspectul operationalizarii lor!) l-a condus pe Piaget la urmatoarele concluzii: a) copilul poseda imagini statice la varsta de 4-5 ani. b) imaginile cinetice si cele transformatoare apar abia dupa 7-8 ani, chiar si atunci cand este vorba de imagini reproducatoare; cu atat mai mult in cazul imaginilor anticipatoare. Ex. raspunsurile copiilor in proba patratelor A/B (D6). Ele sunt, pana la varsta mentionata, incorecte, fie ca sunt solicitate ca raspuns productiv (' deseneaza ce pozitie va avea A fata de B'), fie ca raspuns de recunoastere: ('alege dintre figurile reproduse, pozitia corecta'). Observatii . In viziunea lui Piaget, imaginile mentale nu apar din perceptii, ci presupun o fixare a functiei de simbolizare. . Imaginea mintala este departe de a fi o simpla copie a realitatii, chiar si in cazul a celor mai concrete expresii (obiectele). Orice reprezentare presupune reconstructie. Aceasta va fi mai mult sau mai putin corecta, in functie de obiectul imaginii mentale si de maturitatea proceselor cognitive angajate. Exemplul analizat de Piaget este cel al reproducerii unei linii (de 20 cm), dupa model, in continuarea acestuia (D7). Rezultate: la 5 ani copia este mai scurta decat modelul cu 13,5% (17,3 cm) . la 7 ani, ceea ce lipseste, reprezinta mai putin, 10,5% . dupa aceasta varsta, copilul reuseste o copie asemanatoare modelului. . si inaintea acestei varste copilul se apropie de marimea liniei model, daca delimiteaza, in aer, extremitatile liniei cu degetele. Aceste date sunt interpretate de J. Piaget astfel: 'Intentia de a imita modelul cere, in fapt, un proiect intreg de executie ale carui legi sunt mai apropiate de conceptualizare decat de perceptie. Devalorizarea lungimii reale are ca temei posibilitatea pe care o are copilul de a judeca, la aceasta varsta, lungimile. El procedeaza acum in maniera ORDINALA (in ordine, de la stanga la dreapta, catre punctul de sosire) si nu METRIC (impartirea la unitate a intervalului dintre extremitati). Ceea ce rezulta este faptul ca, la aceasta varsta, copiii cauta sa nu depaseasca frontiera terminala a modelului - singura care-i domina - si pierd din vedere raportarea permanenta si concomitenta la ambele extremitati', J. Piaget, Psihologia copilului, p. 62. In viziunea lui Piaget, imaginile mentale sunt mai degraba produse simbolice ghidate mai mult de operatiile mentale decat de procesele cunoasterii perceptive. III. Caracteristicile gandirii preoperationale / ale mentalitatii prescolarului Desi debutul si progresul gandirii simbolice inseamna, in mod cert, un salt calitativ insemnat, totusi ele se plaseaza, mai ales, in planul 'materialului de constructie'. La nivelul 'instrumentului' de operare mentala, suntem intr-o etapa de pregatire (preoperationala). Aceste transformari in curs, nefinalizate inca (reamintim ca o prima forma cristalizata este gandirea logica concreta - dupa 7-8 ani), dau masura principalelor limite ale modului de operare mintal la aceasta varsta: Nonreversibilitatea (copilul nu sesizeaza reversul unei transformari, a unei situatii, a unei relatii, aparent simple: Ex.1: Adult - 'Drumul de la gradinita la casa ta este la fel cu cel de acasa la gradinita? Copil - Nuu!' (iti spune el cu seninatate) Ex.2: Adult - 'Tu ai un frate? Copil - Da, pe Mihu. Adult - Dar Mihu are un frate? Copil - Nu, . noi suntem doar doi la mama!?!' Nonconservativitatea - incapacitate de conservare a invariantului (a esentei) atunci cand forma se modifica. Lucrul este valabil atat pentru judecarea unor date si situatii concrete (D8 - Ex.1 ), cat si pentru categoriile cu un grad mai accentuat de abstractiune: genul, saracia, patria, moartea (D9 - Ex.2 ). - abilitatea de a conserva invarianti este socotita de Piaget ca fiind echivalentul, intr-o forma superioara, a permanentei obiectului. Asa cum nici o ascunzatoare si nici o ecranare a traseului nu-l mai pot impiedica pe copil sa gaseasca obiectul ascuns, tot asa, nici o alterare sau variatie a formei (aparentei) nu mai schimba esenta unei realitati (masa, volum, lungime, moarte, gen etc.). Pentru a aparea si fixa o astfel de achizitie este necesara insa etapa urmatoare, operatorie, logic-concreta, care sa-i permita copilului corelarea diversilor indici perceptivi. Atunci va vedea ceea ce gandeste - pentru ca a 'scapat' de 'capcana" centrarii pe indicele dominant, frapant. Aceasta incapacitate de decentrare il obliga acum sa gandeasca ceea ce vede. Acest fapt, gandeste ceea ce vede, il determina sa faca rationamente de la particular la particular. El are o logica transductiva. In raport cu formele inductive si deductive, caracteristice stadiilor urmatoare ale dezvoltarii cognitive, logica transductiva apare ca pre-logica, sau semi-logica. Exemple de rationamente transductive: Ø 'Daca cainele mic m-a muscat un pic, cel mare ma musca mai tare?' Ø Mihnea (Miki - pentru a-i casei) intreaba: 'Daca mie mi-ai dat o batista cu Miki Mouse, lui Onu (fratele sau) ii dai una cu Onu Mouse(!)?' Aceasta mentalitate aparte, preoperatorie, precauzala, prelogica inca, este supusa presiunii de a face fata avalansei de date, impresii, situatii prin care realitatea (de la cea fizica si pana la cea sociala) preseaza. Si din partea copilului exista o deschidere cognitiva accentuata, sustinuta de curiozitatea sa debordanta (D10) Cum, cognitiv, se poate face fata acestei dileme? Cum sa se adapteze copilul realitatii, cum s-o inteleaga, cum sa o prelucreze si accepte, daca mijloacele sale mentale sunt inca imature? 'Salvarea' vine de la aceleasi 'slabiciuni' ale modului de operare cognitiva care simplifica dilemele prin instituirea unor mecanisme si caracteristici standard de tip explicativ: a) finalismul, b) realismul, c) animismul, d) artificialismul, e) egocentrismul si f) sincretismul. a) Finalismul - in reprezentarea sa asupra realitatii, copilul tinde sa investeasca orice forma cu o finalitate certa, concreta, indiscutabila. Toate si totul conduc la un final, sunt pentru ceva sau cineva. Intamplarea, hazardul, coincidenta nu exista; copilul nu le realizeaza si nici nu le accepta ca explicatii. Rostul fiecarei situatii este intru' ceva. Ex.1: Copil - 'De ce este zi si noapte?'; Adult - 'Pai . rotatia Pamantului .'; Copil - 'vezi ca nu stii! Este zi ca sa ne jucam si noapte ca sa dormim!' Ex.2: Copil - 'De ce au razboinicii coifuri cu coarne?'; Adult - sa simbolizeze totemul tribului etc.; Copilul - 'Ba nu . le au ca sa moara in ele.' b) Realismul - impalpabilul, imaterialitatea, abstractiunea nu exista (nici nu au cum!), asa ca tentativa sa este de a 'traduce' ceea ce ii scapa in termenii concreti ai realitatii palpabile. Ex.1: 'Ce-i visul?'; Copil - 'Niste mici tablouri.' Ex.2: 'Ce-i gandirea?'; Copil - 'O voce, o gura care este in cap, in spatele gurii mele si care vorbeste prin gura mea.' c) Animismul/antropomorfismul - atribuirea calitatilor si proprietatilor viului, chiar ale omului (antropomorfizarea), si lumii nevii este o resursa explicativa la indemana copilului (si a primitivului - A. Levi-Strauss); Ex.1: 'Magnetul atrage fierul cu manutele lui mici'; 'Soarele alearga', 'Vantul stie ca trebuie sa sufle'. Scaunul care l-a lovit ia bataie si pe baiat nu-l mai doare piciorul (!!) Dinamica animismului/antroporfismului in functie de varsta: la 3 ani - antropomorfism profund, totul este umanizat; la 3½ - jucariile sunt tratate ca vii doar in joc; insa la 5 ani - nici jucariile nu mai sunt animate; la 6 ani - animismul ramane prezent doar pentru elementele realitatii care poseda proprietatea miscarii: frunzele, ceasul, norii . d) Artificialismul - (de la artefacte - produse facute de mana omului, nenaturale). Tot ceea ce il inconjoara, viu sau neviu, este facut de cineva. (Ca mentalitate, copilul este in mod natural un creationist si nu un evolutionist). Ex.1: 'Soarele este dintr-un bulgaras aruncat de Doamne, Doamne (sau alt personaj) in aer si care apoi a crescut singur mare'. Ex.2: Adult - Ce faci?; Copil - Pun seminte ca sa iasa o floare; Adult - De unde ai seminte?; Copil - De la o alta floare; Adult - Si ea de unde a iesit . (dialogul merge in lant) pana apare intrebarea adultului: 'Dar primele seminte de unde sunt totusi?; Copil - A, a, a . de la fabriciri (fabrica!) Egocentrismul si sincretismul sunt in mare parte responsabile de caracteristicile prezentate anterior; cele patru apar drept consecinte, fie ale hipercentrarii cognitive, fixarii in propria experienta (egocentrismul), fie ale nediferentierii si amestecului globalizant (sincretismul). e) Egocentrismul semnifica neputinta de a vedea si altceva, de a-si schimba perspectiva asupra unei realitati. Copilul nu poate intelege si nici nu accepta usor, ca exista o varietate de adevaruri, atat timp cat el ramane prizonierul propriei descoperiri, rezultata din experienta personala! Acum adevarurile sunt unice, alternativa nu exista (ar presupune decentrare), adevarul lui este deasupra celorlalte, 'acoperindu-le'. Indicii acestei caracteristici cognitive (atentie, a nu se transfera problema in planul socialului si al moralitatii - egoismul!) se pot gasi in a) jocul infantil; b) limbajul si comunicarea etapei si in c) relatiile sociale. a) Jocurile colective dureaza la 3 ani - intr-o etapa cand jocul domina viata copilului - 5 minute!. Pana la 7-8 ani este greu de realizat jocul cu reguli, astfel incat, in fapt, copiii mai mult se joaca alaturi, decat impreuna (D11). b) In actul de relationare, mai ales cu covarstnicii, predominarea limbajului egocentric, noncomunicativ (referential, neexplicit, contextual, autist), este categorica: 60% in perioada 3-5 ani si 44-47% in etapa 5-7 ani. La aceasta varsta copiii sunt in totalitate dominati de productia de mesaje afirmative, categorice pe care nu simt nevoia sa le argumenteze sau justifice. Nici nu ar avea cum, adevarul personal fiind presupus ca este al tuturor si, in mod firesc, coimpartasit. Acelasi fenomen sta si la baza monologurilor paralele care, doar ca intentie, si pentru neavizati, dau impresia unui dialog. Ex.: Ionut: 'Tata a cumparat o masina noua!', Alec: 'Noi am zugravit dormitorul in albastru', Ionut: 'E rosie!'; Alec: 'Eu am dormit in camera cu fratele meu' etc. c) In relatiile sociale, egocentrismul ar putea fi analizat ca baza a crizei de opozitie (1) si ca explicatie a tipurilor de relationare cu copiii de aceeasi varsta (2). 1) Pentru Piaget, opozitia pe care copilul o face adultului - 'Nu vleau!!' - coincide nu intamplator cu un punct de maxim al egocentrismului (cel experential, al II-lea dintre cele trei forme - vezi semestrul 1). El admite ca poate fi si o expresie a maturizarii imaginii de sine (Wallon, Spitz), dar este, mai ales, opozitia copilului la o varianta care cognitiv ii scapa. El nu 'vede' si nu accepta alternativa adultului pentru ca centrarea sa (adevarul sau) arata altfel! 2) In relatiile cu cei de o seama, alter, are succesiv alte statute: . la 2 ani - altul = amenintare, cel care distruge jocul, deranjeaza, agreseaza; . la 4 ani - altul = rivalul, cel care stimuleaza dorinta competitiva, dorinta de a fi mai bun; la 5 ani, si dupa - altul = partenerul. Astfel, drumul cooperarii care presupune decentrare; 'intrare in pielea /mintea altuia', trece prin conflict si competitie. Conflictualitatea, are ea insasi o dinamica: ▪ scade ca frecventa cu varsta, dar are episoade mai lungi ▪ este mai probabila cu partenerii obisnuiti, decat cu cei ocazionali ▪ este mai puternica cand pleaca de la obiecte personale ▪ este mai frecventa la baieti. f) Sincretismul (sau gandirea amestecata, nediferentiata) are la baza 'combinatii' pe care gandirea si operarea logica le va elimina ulterior. Ce 'amesteca', acum, cu nonsalanta si seninatate, copilul? a) realul cu imaginarul: 'De ce te-ai suparat ca n-ai gasit morcovii? Iti aduce zana buna daca-i ceri!' - ofera el solutia! b) posibilul cu imposibilul: 'Cand am sa ma fac mare, am sa ma fac un neamt si o sa te impusc' - raspuns la o 'corectie' parinteasca! c) cognitivul cu afectivul: Intrebare-problema - din partea adultului: 'Mama are 4 bomboane. Ea a mancat doua. Cate i-au ramas lui Ionut'. Raspuns: '4 - mama pastreaza totdeauna bomboanele pentru Ionut pentru ca-l iubeste!'. Alt exemplu tipic este raspunsul la problema melcului si a fantanii (vezi D12). d) momentele temporale: 'Rau m-a batut tata maine!' e) generalul cu particularul: Definitia bicicletei in viziune prescolara: 'Bicicleta este cu roate, are pedale si soneria stricata din ziua cand am cazut cu ea langa mingea rosie a lui Vladut' f) esentialul cu derizoriul: A - 'De ce zboara pasarile?; C - 'Pentru ca au cioc!' Toate aceste particularitati configureaza in mod particular aceasta etapa, considerata etalonul varstei copilariei. 'Micul faun' (M. Debesse, Etapele educatiei, E.D.P., 1981) - 1/2 natura si 1/2 cultura - este inca ghidat de placere, 'dezmarginit' logic, cu sufletul in palma, un univers al candorii si miraculosului (Ex.1: Ca Boris Becker! Ex.2: Adrian si soricelul). O concluzie metaforica ni se impune: Sa nu-i stricam 'corola (lui) de minuni', si, de aici, a lumii lui viitoare de adult. |
D6: Proba patratelor
raspunsuri pana la 7 ani:
raspuns corect (dupa 7-8 ani):
D7: Reproducerea dupa model
la 7 ani: peste 7-8 ani: D8 Ex.1: 'Nu-s tot atatia nasturei!' 'E mai multa plastilina jos, ca e mai lunga!' n Ex.2: A - Ce esti: baiat sau fetita? C - Baietel. A - Dar daca te imbraci ca o fetita si-ti faci codite ca surioara ta ce esti? C - A, a, pai . fetita' D9 Moartea = o despartire, o calatorie, si nu ceva ireversibil. D10 Cunoscuta ca fiind varsta a interogatiilor, aceasta etapa este sub semnul unei dinamici a intereselor explicative: 3 ani - de ce? 4 ani - cum? 5 ani - cine? D11 Stadiile trecerii de la solitudine la cooperare in joc (intre 2 ani si jumatate si patru ani si jumatate) sunt: 1. jocul solitar (copilul se joaca singur, aparent neconstientizad prezenta altor copii); 2. jocul ca spectator (copilul se joaca inca singur, dar priveste alti copii si uneori reactioneaza); 3. jocul paralel (doi copii joaca acelasi tip de joc, deseori unul langa altul, aparent fara a interactiona direct); 4. jocul asociativ (doi sau mai multi copii interactioneaza prin intermediul conversatiei sau impart intre ei ceva, dar nu joaca acelasi joc); 5. jocul de cooperare (copiii se joaca direct unii cu ceilalti un acelasi joc sau pe aceeasi tema). Parten, 1933, apud. N. Hayes, S. Orrell, op.cit., p. 434 D12: Problema aritmetica si . psihologica. "Un melc se afla intr-o fantana si se deplaseaza spre gura fantanii pentru a iesi afara. In timpul zilei el urca 2 m, dar in timpul noptii coboara cate un metru. Cat timp ii trebuie melcului pentru a iesi la suprafata stiind ca fantana are o inaltime de 4 m?" Tema: Rezolvati problema si descoperiti eroarea sistematica pe care o fac copii, bazandu-va pe raspunsul tipic pe care-l dau atunci cand li se atrage atentia asupra greselii: 'Da ce-i prost sa se mai intoarca?' Ex1 si Ex2 - pot fi aflate de la cei care au fost la curs! Cu bine si bafta la examen tuturor!
|
TEMA
Identificati cele sase caracteristici ale gandirii preoperationale in exemplele de mai jos:
Ce este sufletul? Sufletul e cand iti pune mama prajituri pe farfurie si ii lasi prajituri si lu' cel mic.
Sufletul are o forma de inima.
Ce este tristetea? Tristete inseamna cand un om vine la altul si bea mult.
De ce se pun potcoave? Sa nu cada calul pe spate; atunci cand pune frana, calul se intepeneste in potcoave.
Cum se face parfumul? Parfumul se face din apa, dop si din parfum.
Pamantul are forma rotunda, noi nu cadem de pe el, ca noi nu mergem acolo unde se face el rotund.
Ce este timpul? Timpul este o vreme care trece tot timpul.
Ce este zambetul? A zambi inseamna sa razi parca in gandul tau.
La ce foloseste steagul? Steagul foloseste, ca atunci cand veneau turcii peste noi, ei nu stiau peste ce tara veneau si atunci noi le aratam steagul si dupa aia ei stiau.
Ce sunt lacrimile? Lacrimile sunt facute din mare, de-aia sunt ele sarate. Lacrimile sunt cand creierul da un moment de gandire, el transpira si transpiratia iese prin ochi.
Copilaria tine 5 ani si dupa aia vine scoala.
Taranii sunt oamenii de la tara care n-au iaurt si noi cand mergem la tara, le ducem iaurt, cascaval si branza.
Ce este ceata? Ceata este un abur care vine din cer, ca acolo este prea mult si nu mai poate.
Ce este cerul? Cerul are doua feluri de nori, aia care merg noaptea se numesc noptari si aia care merg ziua, se numesc ziotari.
Microbii intra inauntru la om si acolo lasa un fel de murdarii, ca ei sunt murdari pe picioare si il imbolnaveste pe om.
Unii paianjeni au cruce, ca ei sunt popa la paianjeni.
Cocoasele la camile le folosesc ca sa punem noi poseta acolo.
De ce cand ne lovim vedem, uneori, stele verzi? Cand ne lovim, sangele se invineteste, vine asa la ochi si vedem stele verzi.
Oamenii isi fac cadouri ca sa nu fie nesimtiti.
Noi orasenii nu avem atatea modele pe haine, cum au taranii, pentru ca noi avem serviciu si taranii, cand au cules porumbul, nu mai au ce face si fac modele pe haine.
Visele sunt ca atunci cand iti moare tataia si il mai vezi.
Noi visam ca sa nu ne plictisim noaptea.
Sangele umbla prin corp ca sa ii prinda pe microbi si sa ii inece.
Avioanele merg in Germania, la munte, la mare si la Breaza.
La ce folosesc sprancenele? Sprancenele folosesc ca sa tina fruntea sus, sa nu-i vina fruntea pe ochi.
Pompierii nu se ard pentru ca au doua perechi de haine pe ei si ei mai au curaj si cizme.
Pomul creste asa mare fiindca, atunci cand bea apa, el nu face pipi.
'Draga Dumnezeule! Daca esti atent duminica in biserica, iti arat pantofii mei cei noi.'
'Doamne, tu chiar asa ai proiectat girafa, sau din greseala a iesit asa?'
'Doamne, doamne, iti multumesc pentru fratior, dar eu m-am rugat pentru un catel.'
Referinte generale: 1) J. Piaget, B. Inhelder, Psihologia copilului, Bucuresti, E.D.P., f.a.; 2) J. Piaget, Reprezentarea lumii la copil, Ed. Cartier, 2005.
Pentru a avea imaginea de ansamblu a celei mai specifice forme a functiei semiotice umane, analiza cuprinde si stadiul ontogenetic anterior. Ea urmareste cele doua planuri - competenta si performanta - decalate ca maturizare.
Pentru valoarea sa exemplara (ca teorie, metodologie, analiza a rezultatelor), poate fi consultata cartea: Tatiana Slama Cazacu, Relatiile dintre gandire si limbaj in ontogeneza, Editura Academiei R.P.R., 1957, 508 p. (n.n. - Tatiana Slama Cazacu este, pana in prezent, singurul autor roman din domeniul psihologiei dezvoltarii citat in cartile si manualele de profil din strainatate)
|
Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare |
Vizualizari: 2551
Importanta: 
Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved
