BALADA UNEI NOPTI de IARNA

BALADA UNEI NOPTI de IARNA

Crivatul

Da sfichiuri, nemernica sluga,

da bici, ticalos vizitiu;

nu stiu telegarii sa fuga

cat crivat in mine eu stiu.

Ah, sania-ntoarce-o mai iute;

intoarce, buzat faraon.

O grea presimtire se-ascute,

ma-mpunge, turbat scorpion.

Din suba, urlandu-si sudalma,

mugeste cumplitul boier.

Zapezile-alearga de-a valma

si noaptea-i tais de hanger.

-Stapane, nu stiu ce te-apasa,

de ce sa pornim indarat ?

Plecaram spre targ, nu spre casa,

si-i vifor si ger si omat.

-Intoarce, nemernica sluga,

da bici, vizitiu ticalos.

Nelinisti se-abat sa ma suga,

cutite m-ajung pan'la os.

Pun trebilor mele obloane,

las dracilor targul plocon.

Ma-ntorc la conac, mai tigane,

zoreste, buzat faraon,

Din suba, tunandu-si cuvantul,

mugeste cumplitul boier.

Vifornita musca pamantul,

catea cu masele de fier.

-Nu stiu ce te roade, stapane,

intorc spre conac, cum mi-ai spus ;

troienele-s tot mai pagane

si vantul ne umfla pe sus.

-Zoreste, nemernica sluga,

da bici, ticalos vizitiu.

Un glas de venin tot mi-ndruga

la curte mai iute sa fiu.

Ard poate conac si hambare

si grajduri, buzat faraon ?

Tigane, da bice mai tare,

sub coasta simt strasnic piron.

Din suba, zbucnind ca o lava,

mugeste cumplitul boier.

Cad bicele-n noaptea grozava,

nametii au umerii-n cer.

-Stapane, nu-ti ard nici patule,

nici grajduri, nici suri, nici conac.

Doar viforul tot nesatul e

si drumul e lung cat un veac.

-Asculta, nemernica sluga,

auzi, vizitiu ticalos :

de nu-mi arde-n noaptea cu gluga

conacul de sus pana jos,

vreo haita de lupi, dupa prada,

in curte intrand fara zvon,

imi sfarteca tot, si cireada

si turma, buzat faraon.

Din suba, scrasnind parca lame,

mugeste cumplitul boier.

Salbatici, cu turturi in coame,

lucesc armasarii de ger.

-Nu-ti sfasie haita, stapane,

nici vite, nici turma de oi.

Vreo posta de drum mai ramane

si-om fi la conac inapoi.

-Nu-i haita, nemernica sluga,

nu-s lupi, ticalos vizitiu ;

dar dulce, cu ochi ca o ruga,

muierea acasa mi-o stiu.

E frageda cum e omatul

si-i alba, buzat faraon,

si-i tanar si-nalt logofatul

si pare la fata cocon.

Din suba, strangandu-si saneata,

mugeste, cumplitul boier.

Ii joaca pe toata mustata

Sparturi de ciudat giuvaer.

-Stapane, pricep ce-ai sub coasta,

ce crivat te mana-ndarat :

subtire si alba nevasta

si tanar si-nalt logofat.

Candela

Icoana tresare in colt

si candela palpaie moale.

-Scufunda-ma-n bratele tale,

ca iazul albastrele bolti.

Ti-s sluga la curte, dar ti-s

mai rob matasoaselor gene.

Lumina mea, ninge-ma-alene

cu marea ta floare de vis.

Afar' gem zapezile. Zac

sub ele paduri si pamanturi.

Uitat intre noapte si vanturi,

se leagana tainic iatac.

Icoana din coltul de rai

si candela palpaie moale.

-Vrei apele iazului ? Ia-le .

Vrei fagurii stupului ? Ia-i.

Tu nu-mi esti nici rob, nici argat,

ci eu ma plec, treapta infranta.

Sunt, dragoste, creanga ta sfanta,

culege-mi tot rodul bogat.

La geam vantul latra piezis

si-si scutura albele late.

Le tremura dragostea-n brate

cum tremura ciuta-n frunzis.

Icoana suspina zvacnind

si candela palpaie moale.

-Hulubi iti sunt tainele goale,

dar zborul in maini li-l cuprind.

Si umerii tai par lastuni

ce sus in vazduhul meu joaca.

Si dragostea noastra-i bardaca

din care ma-mbat cu minuni.

Uitat intre veac si zapezi,

iatacul in noapte se zbate.

Pe gurile lor vinovate

alintul aprinde amiezi.

Icoana trozneste durut

si candela palpaie moale.

-Iubite, pacatul pocal e,

pe care-l sfintim c-un sarut.

-Iubito, pacatul e crunt,

dar boabele lui tamaioasa ;

stapanu-i departe de casa

si buzele lacome sunt.

Pe zid tese umbra covor,

pe geam gheata coase cu acul.

Doar ei lumineaza iatacul

cu ochii si bratele lor.

Icoana se crapa-n ungher,

se stinge si candela moale.

-Iubito, semn negru de jale,

dar tu luminezi ca un cer.

-Iubite, icoana s-a spart,

la fel, uite, candela sparta.

Vapaia de aur e moarta,

dar ochii tai flacari impart.

Mai mult se cuprind in inel,

a dragoste grea sau a teama,

precum intr-un codru de-arama

ce-i soarbe salbatic in el.

S-a stins veghea micii faclii,

din colt nu mai palpaie moale.

-Iubito, da moartea tarcoale,

dar sanii ti-s candele vii.

Taci. Crivatul bubuie-n porti ?

Tot Crivatul tuna pe scara ?

De-o fi ca norocul sa moara,

vom arde-n iubire si morti.

In brate se-neaca rotund,

a patima grea sau a frica,

precum intr-un lac ce-si despica

adancul, sa-i bea pana-n fund.

Bratara

-Implanta-ti satarul in usa,

izbeste, tigane, ce stai ?

Ma-nvart ca berbecu-n tepusa

pe crancenul meu jaragai.

-Stapane, n-a ars nici conacul,

nici lupii n-au smuls nici un miel.

-Tigane, ce-ascunde iatacul ?

Ce groaznica taina-i in el ?

Napraznic, in suba-i zbarlita,

blesteama boierul valvoi.

Dihanie pare, ranita,

cu blana de vifor si sloi.

-Iubite, nu-i crivatu-afara,

nu el muge-atat de zalud.

Scufunda-ma,'neaca-ma iara

in brate, sa nu-l mai aud.

-Izbeste, tigane, in usa

sau vrei sa te crap ca pe-un ciot ?

Vedear-as mai bine cenusa

si urme de lup peste tot.

-Stapane, obrazu-ti catran e

si ochii tai rosu otel.

-Ce-ascunde iatacul, tigane ?

Ce groaznica taina-i in el ?

Napraznic, in suba-i de gheata,

un urs e boierul valvoi.

Isi joaca cumplita saneata,

in barba-i stau turturii goi.

-Iubito, nu crivatul tuna,

nu el smulge usa din loc.

Cuprinde-ma stransa cununa,

sa fim o bratara de foc.

-Tigane, sporeste-ti puterea,

in teava am plumbi nesatui.

Imi chem, si n-aude, muierea,

imi strig logofatul si nu-i.

-Stapane, de tine mi-e groaza,

par ochii tai rosu macel.

-Tigane, ce tainuie-n paza,

ce-ascunde iatacul in el ?

Napraznic, in suba-i de-omaturi,

e crivat boierul valvoi.

Zavoarele zboara in laturi

s-arate ce-ascund inapoi.

Cuprinsi in inelul fierbinte

de teama sau dragoste grea,

cei doi se scufunda-nainte

in lungul sarut care-i bea.

-Tigane, stiai ce m-adasta,

ce clocot ma mana-ndarat :

subtire si alba nevasta

si tanar si-nalt logofat.

-Stapane, oprelistea-i sparta,

dar nu vad in umbra defel.

-Tigane, iatacul meu poarta

un lup si-o lupoaica in el.

Napraznic in suba-i mitoasa,

paseste boierul valvoi.

Si-nalta saneata si-o lasa,

cu ochii la ei amandoi.

Dar ei ochii lor nu-si ridica

si-n brate ce nu se desfac

a patima grea sau a frica

se-neaca adanc ca-ntr-un lac.

-Tigane, se strang ca-n bratara,

asteapta-nclestati sa-i omor ;

dar nu le dau plumbi ce doboara,_

statuie ii las, cum se vor.

-Ai mila, stapane, iertare,

de spaima se strang in inel.

-Tigane, da-mi funie tare,

iatacul bratari are-n el.

Napraznic in suba furtunii,

e tunet boierul valvoi.

Tiganul, scancind peste funii,

l-ajuta cu mainile moi.

Dar ei stau cuprinsi mai departe,

legati la un loc cu franghii,

sa arda-n iubire si-n moarte

cu brate de candele vii.

Statuia

Pe unde-a stat bezna ca zatul

straluce o noapte de ger.

Ce duh prinde vantul cu latul

Si-l baga in cusca de fier ?

Pe urma vifornitei, suie

o luna de rece margean.

-Da-mi apa sa ferec statuie,

da-mi apa, nevolnic tigan !

-Stapane, ce faci ? Indurare !

Cu lacrimi ciubotele-ti ud.

Din suba, boierul rasare

mai had, mai salbatic, mai crud.

Dar ei prinsi in brate si-n funii,

in noapte tarati din iatac,

sub gerul de cremene-al lunii,

mai goi ca zapezile, tac.

In hohot, boierul isi strange

saneata cu plumbii pagani :

-Bicisnica sluga, nu plange,

da-mi auru-ntregii fantani.

-Stapane, ti-s straiele ude,

cu bocetul meu le-am udat.

Boierul nu vede, n-aude,

mai crud, mai zalud, mai turbat.

In bocete sluga se frange

sub teava ce-ameninta crunt,

scoboara galeata si plange

si scoate luceafar marunt.

Dar ei, stransi bratara intruna,

in noapte legati de copac,

sub apa ce-ngheata ca luna,

mai goi decat apele, tac.

Salbatic, cu ochii de sange,

boierul improasca scantei :

-Zanatica sluga, nu plange,

mai toarna smarald peste ei.

-Stapane, in jale si-n fiere

si strai si ciubote iti scald.

Boierul tot creste-n durere,

Mai aspru, mai aprig, mai nalt.

In vaiete robul se-ndoaie,

scufunda si umple galeti,

varsand recea lor valvataie

pe albele, mutele vieti.

Dar ei, sclipitoare-mpietrire,

in noapte cristale se fac

si-adanc inclestati in iubire,

mai goi decat stelele, tac.

Amarnica noapte de iarna

trozneste de ger lucitor.

-Tigane, din fulger se toarna

statuia pacatului lor.

-Stapane, de-acum ia-mi si viata,

cu sange sa spal ce-ai facut.

Boierul isi zvarle saneata,

mai straniu, mai crancen, mai slut.

Cu ghearele, sluga nebuna

isi sfasie zdrente si trup.

Lung, rasul boierului suna

in ger, ca un urlet de lup.

Dar ei, ferecati in lumina,

in noapte arzand peste veac,

statuie de gheata senina,

mai goi decat noptile, tac.

In noapte se pierde boierul

cu hohot sau urlet buimac.

Ce demon aprinde tot cerul,

hambare si suri si conac ?

-Stapane, ard curtile tale,

sa nu mai ramana vreun ciob,

in flacari sa-mi curat si jale

si trupul nemernic de rob.

La marea faclie semeata,

o clipa zvacneste amar

statuia de rumena gheata,

pacatul arzand in clestar.

Dar ei stau ziditi mai departe,

adanc scufundati ca-ntr-un lac,

si, limpezi in patimi si-n moarte,

mai goi ca veciile, tac.