ALBA CA ZAPADA si cei 7 pitici

ALBA CA ZAPADA si cei 7 pitici

A fost odata ca niciodata, ca de n-ar fi nu s-ar povesti,

o frumoasa imparateasa. Intr-o zi de iarna, cind fulgii dansau in fata ferestrei cu pervaz de abanos, in timp ce broda, s-a intepat cu acul.Pe pervaz au cazut citeva picaturi de singe si imparateasa si-a pus in minte o dorinta:'Ce mult as vrea sa am un copil cu obrajii rosii ca singele, cu pielea alba ca zapada si cu parul negru ca abanosul.' Si se intimpla ca aduse pe lume o fetita dar, din nefericire, imparateasa nu mai avu zile ca sa o vada crescind.

Dupa o vreme, imparatul isi cauta o alta sotie. Noua imparateasa, pe cit era de frumoasa, pe atit era de rea, iar pe Alba ca Zapada o tinea ca slujnica in casa. Imparateasa cea rea avea o oglinda pe care, in fiecare zi, o intreba: 'Oglinda oglinjioara, cine-i cea mai frumoasa din tara ?'

Odata cu trecerea anilor, Alba ca Zapada se facu atit de frumoasa, ca la soare te puteai uita dar la ea ba. Intr-o buna zi imparateasa isi intreba din nou oglinda iar aceasta ii raspunse: 'Frumoasa esti, craiasa, ca ziua luminoasa, dar Alba ca Zapada e mult mult mai frumoasa.' Furioasa, porunci unui vinator sa o duca in adincul padurii si sa o omoare, iar ca dovada ca i-a indeplinit porunca, sa-i aduca indarat inima scoasa din piept. Se sperie vinatorul, dar ce putea sa faca decit sa se supuna. Ajuns in padure, nu-l lasa inima sa duca la capat crunta porunca. '-Fugi si ascunde-te, fetita draga, unde nu calca picior de om, caci daca te gaseste imparateasa, nu o sa se indure de tine.' Biata copila o lua la goana printre copaci, petrecuta doar de ciripitul pasarelelor si privirea fiarelor salbatice care nu-i facura nici un rau.

Intr-un tirziu, ajunse intr-o poiana unde zari o casuta dragalasa si se opri sa se odihneasca. Pe o masuta erau imprastiate cite sapte farfurioare, sapte furculite si sapte cutitase. Alba ca Zapada spala vasele si facu curatenie, apoi se culca pe un patut si adormi.

Cei sapte pitici care locuiau in acea casuta sosira din padure cintind voios si tare se mirara cind intrara '-Ce sa intimplat aici? -Cine mi-a mincat din farfurie? -Cine mi-a baut din canita? -Nu cumva sint hoti in casa?' Rasuflara usurati cind au vazut fetita care dormea. '-Ce frumoasa e!' murmurara toti in cor. Alba ca Zapada se trezi din cauza zgomotelor si privi mirata in jur. '-Voi sinteti piticii din padure de care mi-a povestit atitea tatal meu? ' Alba ca Zapada povesti piticilor toata patania ei; '-Ramii la noi, aici n-o sa te gaseasca mama ta vitrega si fara inima.' '-Primesc cu draga inima.' raspunse Alba ca Zapada.

In fiecare zi trebaluia prin casa, pregatea cina, iar seara inainte de culcare le citea piticilor cite o poveste. Imparateasa afla de la oglinda fermecata ca Alba ca Zapada traieste. Atunci, imbracata ca o negutatoreasa porni spre casa piticilor sa-i ofere fetei un mar otravit ca sa o omoare. Cind piticii plecara la mina i-au spus ca de fiecare data sa nu deschida usa strainilor.

Imparateasa astepta sa se piarda in departare cintecul piticilor, iesi de dupa copac si batu la usa casutei. '-Buna dimineata, draguta. Am niste mere grozave de vinzare, gusta si tu sa vezi ce dulci sint'.

Nebanuind nimic, Alba ca Zapada musca cu pofta marul otravit si lesina pe loc. Seara, piticii se mirara ca Alba ca Zapada nu i-a intimpinat la fel ca altadata. Dar mare le-a fost supararea cind au vazut-o zacind pe jos fara de suflare. Cu ochii in lacrimi si inima intristata o asezara intr-un sicriu de clestar facut de ei ca sa o poata vedea tot timpul si o dusera pe virful unui munte. S-a intimplat ca pe drum se intilnira cu un tinar print care ratacea prin padure. Acesta, vazind frumusetea tinerei, se indragosti pe loc de tinara printesa si o saruta. Si sa vezi minune, Alba ca Zapada se trezi din somnul ei adinc. Mare a fost bucuria piticilor si cei doi tineri s-au casatorit si au trait fericiti.