EMIL GARLEANU (1878-1914) - Gandacelul, Caprioara, Saracutul!, Vulturul, Grivei

EMIL GARLEANU (1878-1914)

Scriitor, publicist si traducator, Emil Garleanu s-a nascut la Iasi, intr-o familie moldoveneasca.

Cea mai reprezentativa lucrare a sa este volumul "Din lumea celor care nu cuvanta", in care infatiseaza aspecte din universul necuvantatoarelor, care duc o viata aparte, plina de neliniste, cu bucurii si drame neasteptate, prezentate de autor cu mare sensibilitate si duiosie.

Opera sa mai include basme, schite si nuvele in care autorul a redat momente din viata taranilor si a intelectualilor, contribuind astfel la imbogatirea literaturii romane.

Gandacelul

Cum venise pe lume, nici el nu-si dadea seama. S-a trezit ca dintr-un somn si parca era de cand pamantul. Nu simtise nici durere, nici bucurie. Si mult isi muncise gandul: cum rasarise, si-al cui era? Mic cat un fir de linte, misca piciorusele fragede si ocolea, pe de margini, frunzisoara care-l adapostise. Intr-o zi incerca o pornire launtrica: iesi de sub umbra racoroasa si dadu buzna afara, in ploaia de lumina. Atunci ramase pe loc, orbit de atata stralucire. Incetul cu incetul ii veni inima la loc, si indrazni: deschise ochisorii mai mult, mai tare, mai mari, ii deschise in sfarsit bine-bine si privi in sus. Se facuse parca mai mititel decat fusese. Cu cata stralucire, ce adanc si albastru se dezvelea cerul! Si ce minune! Cu ochisorii lui marunti, cat niste fire de colb, il cuprindea intreg. Si ce intunecime, cata umezeala sub frunzisoara lui. Ce cautase dansul acolo? Iar din mijlocul tariei albastre, un bulgare de aur aprins arunca vapai.

Tresari. Era el altul? Piciorusele nu mai erau ale lui de scanteiau asa? Si mai era imbracat in aur! Caci si trupusorul lui, pe care si-l vedea pentru intaia oara, scanteia. Nu cumva era o faramita cazuta de acolo, de sus, o faramita de lumina inchegata, ratacita pe pamant? Si, ca o adeverire, pe tarana neagra trupul arunca o lumina dulce. Ce se mai intreba! Fara indoiala, de acolo cazuse, acolo trebuia sa se intoarca. Dar ce departare! Si cum sa ajunga? Privi in sus; si atunci, deasupra capusorului, zari lugerul unui crin ce se ridica asa de inalt, ca parca floarea din varf isi deschidea paharul chiar dedesubtul bulgarului de aur, sa-i culeaga razele.

In mintea lui isi injgheba planul. Sa se suie pe luger in sus, sa mearga, sa mearga si sa mearga, pana in varf; si de acolo, la bulgarul de aur, din care credea ca se desfacuse: o saritura - sau o vedea el ce-o face.

Atunci se misca din nou si, dupa ce trecu peste un graunte de piatra cat un munte si scobori dincolo, se trezi la radacina crinului. Se odihni o clipa, apoi la drum, baiete! Mai intai se rostogoli de pe tulpina lucie de cateva ori in tarana. Vazand asta, se ridica pe piciorusele dinapoi si, fara sa stie pentru ce, cu cele dinainte isi facu, mosnegeste, cruce. Pe urma incerca din nou, si vazu ca poate. Luciu i se paruse lugerul crinului, si cand colo avea atatea adancituri, atatea ridicaturi: vai, dealuri. Dar ce mireasma se revarsa de sus!

Si-a mers voinicul, a mers. Mult sa fi mers. Se uita in jos si-l prinse ameteala. Privi in sus si se cutremura. Ce - nu facuse nici un sfert din sfertul drumului! Puterile ii cam slabisera, dar nu se lasa. Inca vreo cativa pasi, si ici, deasupra, parca se intruchipa o frunzisoara latareata, ca o prispa. Acolo o sa se odihneasca. Si iar purcese la drum; si umbla, si umbla, baiete; si de-abia ajunse. Iar cand a poposit, ud de sudoare, ca parea o picatura de roua, bulgarele de aur scapatase de amiaza. Si voinicul privi iar in sus. Privea in sus si nu-si credea ochilor: zile, saptamani, luni avea de umblat. Si cat era de hotarat si de vanjos drumetul, nu-si putu opri un oftat:

- Uf! Ca mult mai am de suit, Doamne!

Verificati-va cunostintele:

a)      Ce insusiri atribuie autorul gandacelului?

b)      Ce descopera gandacelul la venirea sa pe lume?

c)      De ce gandacelul considera ca este o faramita de lumina inchegata, ratacita pe pamant?

d)      Ce planuieste gandacelul?

e)      Care este valoarea artistica a textului?

Teme:

Prezentati atmosfera sugerata in primele randuri ale textului.

Prezentati urcusul gandacelului (ca simbol al drumului spre implinire) si stabiliti o comparatie intre gandacel si un erou din basme.

Explicati urmatoarele expresii: parca era de cand pamantul mult isi muncise gandul incerca o pornire launtrica

Despartiti in silabe urmatoarele cuvinte pamantul dezvelea ochisorii

Formati familia lexicala a cuvantului pamant

Exprimati, in cateva cuvinte, sentimentele autorului fata de aceasta vietate.

Alcatuiti un scurt text in care sa argumentati atitudinea oamenilor fata de vietuitoarele marunte.

Caprioara

Pe muschiul gros, cald ca o blana a pamantului, caprioara sta jos langa iedul ei. Acesta si-a intins capul cu botul mic, catifelat si umed, pe spatele mamei lui si, cu ochii inchisi, se lasa dezmierdat. Caprioara il linge, si limba ei subtire culca usor blana moale, matasoasa, a iedului. Mama il priveste si-n sufletul ei de fugarnica incolteste un simtimant staruitor de mila pentru fiinta frageda careia i-a dat viata, pe care a hranit-o cu laptele ei, dar de care trebuia sa se desparta chiar azi, caci vremea intercatului venise de mult inca. Si cum se uita asa, cu ochi indurerati, din pieptul caprioarei scapa ca un muget inabusit de durere; iedul deschise ochii. Caprioara se imbarbateaza, sare in picioare si porneste spre tancurile de stanca, din zare, printre care vrea sa-l lase ratacit. Acolo, sus, e pazit si de dusmania lupului, si de iscusinta vanatorului, caci pe muchile prapastiilor acelora numai ele, caprele, puteau a se incumeta. Acolo, l-ar fi stiut ca langa dansa. Dar pana la ele erau de strabatut locuri pline de primejdii. Caprioara isi azvarle picioarele in fuga fulgeratoare, in salturi indraznete - sa incerce puterile iedului. Si iedul i se tine voiniceste de urma; doar la sariturile ametitoare se opreste, cate o clipa, ca si cum ar mirosi genuna, apoi se avanta ca o sageata si, behaind vesel, zburda de bucurie, pe picioarele subtiri ca niste lugere.

Dar trebuiesc sa scoboare, sa strabata o padure, ca sa urce din nou spre tancuri. Caprioara conteneste fuga; paseste incet, prevazatoare. Trece din poiana in poiana, intra apoi sub bolti de frunze, pe urma prin hrube adanci de verdeata, pana ce patrunde in inima intunecata, ca un iad, a padurii.

Si-au mers mult asa pana ce au dat in sfarsit de luminis. Iedul, bucuros, o ia inainte sarind. Dar in aceeasi clipa caprioara se opreste, ca de-o presimtire, adulmecand. In fata ei, de sub o cetina, ochii lupului straluceau lacomi. Un salt si iedul ar fi fost sfasiat. Atunci caprioara da un zbieret adanc, sfasietor, cum nu mai scosese inca, si, dintr-un salt, cade in mijlocul luminisului. Lupul vazand prada mai mare, uita iedul si se repede la ea

Prabusita in sange, la pamant, sub coltii fiarei, caprioara ramane cu capul intors spre iedul ei. Si numai cand acesta, inspaimantat, se topeste in adancul padurii, caprioara simte durerea, iar ochii i se tulbura de apa mortii.

Verificati-va cunostintele:

a)      Ce atmosfera reda autorul in primele randuri ale textului?

b)      In ce ipostaza apare caprioara ?

c)      De ce in sufletul mamei incolteste un simtamant staruitor de mila?

d)      Ce hotarare ia caprioara?

e)      De ce sentimente este cuprinsa mama atunci cand surprinde adevarata primejdie?

f)       Ce simbolizeaza jertfa caprioarei fata de puiul ei?

g)      In ce consta, dupa parerea voastra, noul drum ales de ied?

Teme:

Identificati pasajele care surprind starea sufleateasca a caprioarei.

Numiti doua trasaturi pentru fiecare personaj prezentat in text.

Reliefati valoarea artistica a textului.

Saracutul

S-a iscat un vartej ca din senin. S-a insurubat in pamant, apoi a pornit-o, tehui, peste camp, curti si livezi, luand cu el tot ce gasea mai usor in cale. Si daca de pe jos fura flori, pene si hartii, de pe-o ramura lua un carabus, un carabus mititel, castaniu, cu aripile fragede, cu ochisorii ca doua neghiniti. Carabus de primavara. Cand l-a luat vartejul pe sus, si-a strans si el piciorusele si a vazut ca poate zbura si fara sa dea din aripi.

Vartejul si-a facut gustul, si-n mijlocul unui drum de tara, langa o curte, s-a intepenit o clipa ca un sfredel, apoi
s-a topit deodata, lasand tot ce luase, balta, la pamant. Iar carabusul cazu pe-o bucatica de hartie alba si ramase acolo, ametit. Cand s-a trezit, privi imprejur: un drum prafuit. Si din capatul drumului, tantos, cu pieptul in platosa, cu pintenii arcuiti, venea un cocos. "Ia! scap de unul si dau peste altul, isi zise carabusul; asta ma-nghite!" Cucosul s-a apropiat, s-a uitat cu un ochi la carabus si a trecut mandru inainte. "Am scapat!" gandi cu bucurie carabusul, si se intoarse sa priveasca dupa cucos. Atunci incremeni de spaima. Din celalalt capat al drumului sosea un curcan. Carabusul se facu mai mic decat era, tinandu-si sufletul: "Acuma chiar c-am patit-o!" Cand ajunse curcanul in dreptul cucosului, se inroti, isi rosi margelele si isi dadu capul pe spate; iar cucosul scoase pieptul si mai in afara, se inalta in picioare si forfeca aripile de cateva ori in pamant: isi dadeau binete. Cucosul s-a dus, curcanul se feri parca sa nu calce carabusul cand il ajunse, si acesta, bietul, rasufla: "Bine c-am avut noroc!" Dar, deodata, de dupa gard, sari, mare, cu coada rotunda cat soarele la rasarit, un paun. Paserea se legana o clipa, apoi isi stranse coada si zbura in drum. "De asta nu mai scap!" crezu carabusul. Paunul s-a apropiat, l-a rasturnat cu ciocul pe spate, apoi iar l-a intors cum il gasise si, lasandu-l, isi vazu de drum. Carabusului nu-i venea sa-si creada ochilor ca mai e in viata. Dar uite: colo e drumul, sub el hartia, pe dreapta gardul - traieste. Ia sa zboare acuma, cat putea mai repede, de-acolo, pe vreo creanga de copac. Sa-si incerce aripile. Si le desfacu. In clipa aceea un pui de sturz, mai marisor ceva decat o nuca, zbura spre el. "Ei! de asa paseri mici, mai de seama mea, mi-i drag si mie", gandi carabusul, pregatindu-se chiar sa dea sturzului "ziua buna". Dar sturzul se lasa langa bucatica de hartie, deschise pliscul, apuca cu lacomie carabusul si: hap! hap! mai sa se inece, il inghiti.

Saracutul carabus!

De pe gard, o vrabie, care vazuse multe in viata ei, isi asezase puisorii in rand, sa priveasca, de cum zarise carabusul jos. Si acum isi lua zborul intr-alt loc, strigandu-si dupa dansa odraslele cari duceau in minte o invatatura mai mult.

Verificati-va cunostintele:

a)      Care este spatiul de desfasurare a intamplarilor?

b)      Ce lume descopera carabusul in urma potolirii vartejului?

c)      Din ce pricina pornesc nelinistile carabusului?

d)      Care este atitudinea celorlalte vietuitoare fata de carabus?

e)      Ce dovedesc exclamatiile resemnate ale carabusului?

f)       De ce darzenia carabusului hotarat sa-si incerce aripile apare in contrast cu imaginea sa finala?

g)      Ce sentimente ale naratorului se desprind din acest text? Identificati cuvintele care exprima aceste sentimente.

h)      Ce invatatura le-a oferit vrabia puilor ei? Cu ce scop?

Teme:

Scrieti forma literara a cuvintelor: "cucos", "paserea", "cari".

Indicati sinonimele urmatoarelor cuvinte: "vartej", "fragede", "tantos", "incremeni", "invatatura".

Aratati ce sens au urmatoarele constructii si expresii din text: "a pornit-o tehui", "vartejul si-a facut gustul", "isi dadeau binete".

Alcatuiti enunturi cu doua dintre expresiile de mai sus.

Formati familia lexicala a cuvantului "suflet".

Extrageti secventele care se refera la infatisarea carabusului.

Exprimati, in cateva cuvinte, sentimentele voastre fata de aceasta vietate.

Despartiti in silabe urmatoarele cuvinte: "insurubat", "ramura", "castaniu", "arcuiti", "carabus".

Identificati in text cuvintele derivate si explicati cum s-au format.

Realizati rezumatul textului.

Vulturul

S-a ridicat, deodata, din prapastia intunecoasa, umeda, a muntilor falnici. Si doritor de lumina, in aceasta dimineata scaldata de soare, a intins aripile, ca o flamura, deasupra brazilor batrani. S-a inaltat mai intai drept in sus, ca o sageata; a strabatut vazduhul racoros, apoi a ramas acolo, s-a leganat in aer, imbatat de placerea sa fluture la inaltime uriasa; a plecat capul si a privit in jos. Pe campiile lucii, satele imprastiate, ca grauntele, scoteau sclipiri repezi ca a prundisului spalat de ape. Oamenii nu se zareau; deasupra, dedesuptul lui, primprejur, nicio vietate. I se paru ca in lumea aceasta frumoasa, incantatoare, peste care primaverile se astern cu spuza de flori, e a lui, a lui singur. Si scuturandu-si aripile, facu un ocol larg, suind si scoborand prin aer. Apoi i se paru ca ceva flutura mai jos, ceva mic, prea neinsemnat ca sa indrazneasca sa se suie pana la el: se repezi si, in ciocul gata sa franga, prinse o pana cazuta chiar din aripa lui. Zbura cu dansa, sus, apoi ii dadu drumul, si urmari cu ochi stralucitori lunecarea usoara, ca pe o apa, a penei, care candva il ajutase sa se ridice.

Lua muntii in lung. Nicio boare de vant, niciun murmur de ape care sa strabata atat de sus.

Si asa a mers pana dupa amiaza, cu ciocul deschis, inghitind aerul cu galgairi puternice, privind in toate partile cu ochii lui ca doua scantei.

Obosi. Se cobori usor si se aseza pe varful unei stanci ce tasnea in sus, goala, din stratul gros de muschi al muntelui. Cum sta nemiscat, parea si el de piatra, parea ca-i coltul ascutit al stancii incremenite acolo de veacuri.

Pe urma isi pleca in jos capul; in fund, in noaptea deschizaturii adanci, taiata ca de pala unui zmeu, serpuia, sclipind ca argintul, izvorul. Si i se facu dor de racoarea dulce a undei serpuitoare. Salta si se repezi in fund; se lasa in voie sa cada in apa; stropii reci il acoperira deodata, ca niste pietre scumpe, si, intinzand gatul gol, bau indelung, insetat. Apoi isi lua iarasi zborul pana pe stanca, sus, se lasa pe o coasta, intinse aripile la soare, si inchise ochii. Atipi.

Adieri de vant il infasoara in valul lor. Aproape se trezeste; prin pleoapa inchisa inca parca zareste un foc grozav, a carui flacara incinge tot cuprinsul zarii. Se ridica. Departe, in nori de sange, soarele apune. Muntii parca-s aprinsi, cerul arde.

Isi ia zborul, grabind spre cuib.

Se apropie, se lasa tot mai jos, deasupra muntelui, deasupra padurii de brazi. Aceeasi liniste in tot cuprinsul firii. Mai are putin; zareste prapastia spre care avea sa se scoboare, cand, deodata, in tacerea neclintita, razbubuie, pana-n departari adanci, un tunet, si aripa, amortita, ii cade in jos. Se rostogoleste de cateva ori prin aer, simte fierbinteala glontului, ca a unui carbune ce-i arde carnea, isi incordeaza puterile, cauta sa mai pluteasca sus, dar dedesubtul lui muntii parca se prabusesc. Aripa ii mai sta putin intinsa, apoi i se frange langa trup, uda de sange. Luneca printre brazi. Racoarea il mai invioreaza o clipa; iarasi cauta sa-si intinda aripile; se anina de o ramura. Se uita in jos. Drept dedesubt, la radacina bradului, un caprior sta linistit, privind inainte.

Iar vulturul simte ca-i pierdut, ca puterile il parasesc. O ura strasnica il cuprinde; parca ar dori sa se stinga toata lumea odata cu dansul. Se lasa sa pice drept peste caprior, si, cu cea din urma putere, ii infige gheara in ochiul curat si umed.

In vreme ce capriorul se scutura si fuge, nauc de spaima si durere, paserea cade moarta, cu ghearele stranse, cu ochii deschisi.

Verificati-va cunostintele:

a)      Ce fel de intamplari credeti ca ar putea avea loc in cadrul descris in acest text: triste sau hazlii

b)      De ce vulturul considera ca lumea in care traieste este a lui

c)      Care este starea afectiva a vulturului in acest context

d)      Cu ce scop autorul face precizari de genul: mai are putin isi ia zborul grabind spre cuib

e)      Ce anume v-a impresionat in mod deosebit in acest text

Teme:

Extrageti din text secventele care se refera la infatisarea vulturului.

Prezentati zborul vulturului.

Descrieti universul in care traieste vulturul.

Scrieti semnificatia urmatoarelor cuvinte. "o ura strasnica il cuprinde", "parca ar dori sa se stinga toata lumea odata cu dansul".

Explicati atitudinea vulturului fata de capriorul zarit.

Alcatuiti o compunere in care sa includeti urmatoarele expresii: "doritor de lumina", "dimineata scaldata de soare", "nicio boare de vant", "niciun murmur de ape".

Identificati verbele la modul indicativ.

Grivei

E batran. Intelege ca-i batran, ca-i netrebnic, ca cele cateva zile ce i-au mai ramas sunt o povara pe capul tuturora. De cand s-a si imbolnavit, nu-l mai striga nimeni, nu-l mai mangaie nici o mana, nu se mai intoarce spre el nici o pereche de ochi. A slujit cu credinta. Douazeci de ani, vara si iarna, in curtea aceasta a trait si a pazit-o. In noptile de toamna, cu ploile repezi si patrunzatoare, in noptile de iarna, cu vifornitele naprasnice, el nu statea in cusca lui; sufland cu greu, incordandu-si muschii, caci era vanos, taia troianul, cutreiera toate colturile gradinii si, latrand, dadea de stire ca nu e chip sa te poti apropia de casa stapanului Dar in seara aceea, cand prinsese de pulpa piciorului pe hotul care furase mere din pomul de langa gard! Ani de-a randul simtise durerile loviturii de ciomag pe care i-o daduse atunci in crestetul capului. Si alta data Dar cate nu facuse, cate nu suferise Grivei, dulaul credincios al curtii!

Insa vremea trece; viata, cu ea. Si-acuma imbatranise! Nu se mai putea duce nici pana la usa bucatariei, sa capete un ciolan, sa-l linga. Ramanea uneori zile intregi fara sa inghita nimic, fiindca nu se putea misca. Si-acum, in urma, avea niste dureri grozave. Urla. Si mai ales noaptea, cand nu avea cu ce sa se mai ia, cand nu mai vedea pe ceilalti cani, cand ramanea singur, numai el si suferinta lui, mai ales noptile il chinuia boala. Si urla. Mai intai gemea, inabusit, cu gura inchisa, cu limba zgarcita, gemea adanc, ca si cum i se desfacea inima din piept. Apoi il apucau fiorii; spasmurile ii desclestau falcile, si gemetele ii ieseau mai tari, mai ascutite. Apoi plangea, plangea cum plang oamenii, cu lacrimi fierbinti, cari ii lunecau pe bot si parca-l ardeau. Si-n urma, innebunit de durere, nu mai putea rabda, in urma urla, urla groaznic, din toata puterea maruntaielor lui, cu toata incordarea glasului, urla inspaimantator, de rasuna pana in departari, de unde-i raspundea ecoul ca un alt cane care ii plangea de mila. Si dimineata, cand zorii zilei mijeau, adormea, sleit, pe culcusul lui de paie.

Si toti ai casei cari treceau pe langa el il blestemau. Toti. Urletele lui le turbura linistea noptii, le curma somnul si-i facea sa tresara speriati in pat. Iar unii credeau ca prevesteste ceva rau, ca prevesteste moartea cuiva. El ii auzea vorbind, ii auzea si-i intelegea. Cu ochii blanzi, stersi de boala, ii urmarea pana ce se faceau nevazuti.

Intelegea si astepta sa-i vie ceasul.

Intr-o dimineata si-a zarit stapanul de departe venind spre el, cu mainile la spate, tinand ceva ce sclipi la o intorsatura in bataia soarelui. Pentru el venea. Atunci, in sufletul lui parca a-ncercat nu o durere, ci o jale, o jale grozava, o jale adanca pentru stapanul pe care-l vazuse copil, cu care se jucase, cu care mersese pe camp, la picioarele caruia se culcase de atatea ori sa primeasca, supus, vergile ce i se cuveneau. Si jalea aceasta parca-i dadu puteri; se scula si, scheunand, plangand, se tari catre stapanul lui, se tari si, cand ajunse, ii linse picioarele, ca si cum si-ar fi luat ramas bun. Apoi inchise ochii si, incolacit, astepta. Astepta mult. I se facuse mila stapanului? Bubuitura nu curma linistea ograzii.

Si astazi simti ca nu mai are mult. Si parca-i parea rau sa inchida ochii in curtea in care traise, in mijlocul lucrurilor de cari n-ar fi vrut niciodata sa se desparta, subt privirile cari nu se mai indreptau spre el prietenoase. Si, deodata, o groaza, o frica de locul acela in care suferise atata il cuprinse. Isi aduna toate puterile, apoi, ca si cum cineva l-ar fi gonit din urma, se departa cat putu mai repede, iesi din curte si o lua pe drum, inspre padure. Cand ajunse in marginea ei, intra in cel dintai tufis si, acolo, intre crengile cari ii ascundeau vederea, isi facu culcusul. Si astepta. Spre seara, un fior ii zvarcoli trupul, apoi altul. Si inca unul, cel de pe urma. Si-n clipa in care-si dete sufletul, se ridica pe picioarele de dinainte si, cu capul intors spre curte, urla, ca si cum si-ar fi luat un ramas bun.

Si urletului lui, scurt, de moarte, ii raspunse ecoul, pentru cea din urma oara, ca un alt cane care-l chema din departari.

Verificati-va cunostintele:

a)      Prezentati relatia dintre intamplare si cel care o relateaza. Cui i se adreseaza naratorul?

b)      Ce a insemnat pentru Grivei sa slujeasca in credinta?

c)      Ce sentimente nutreste Grivei fata de "toti ai casei"?

d)      De ce jalea devine in sufletul cainelui o "jale adanca"?

e)      Ce il determina pe Grivei sa paraseasca locul in care traise?

f)       Ce impresie de ansamblu se desprinde din finalul textului?

g)      Care sunt atributele care fac din textele lui Emil Garleanu povestiri de neuitat?

Teme:

Identificati secventele care se refera la infatisarea lui Grivei.

Extrageti din text exemplele care ilustreaza durerea cainelui.