Piparus-Petru si Florea-Inflorit

Piparus-Petru si Florea-Inflorit

A fost ce-a fost, ca de n-ar fi, nu s-ar povesti. A fost odata o muiere vaduva, ii murise adica barbatul si ea ramase cu trei copii: doi feciori si-o fetita. Si nu era saraca vaduva, ca barbatu-sau, fie iertat si maie⁽¹⁾ pe unde a inserat, fusese un om foarte harnic; avea o mosioara buna, avea boi si plug de putea ara ea de ea, fara de a se mai insambra⁽²⁾ cu altii, si mai avea ea cate ceva, stii cum au muierile care raman dupa oamenii harnici.

Destul ca era pe timpul aratului, toata lumea ara si semana, deci se pun si feciorii ei intr-o zi sa mearga la plug sa are un loc intr-o poiana, bunaoara. Pleaca deci feciorii intr-o dimineata la plug, dar nu-si iau merinde, ca n-aveau coptatura, ci spun mamei lor sa le trimita de amiaza acolo.
- Bine, dragii mamei, zise vaduva, dar cine sa va aduca voua de amiaza, ca eu nu pot merge, vedeti voi bine ca sunt beteaga, iar sora voastra nu stie unde-i locul nostru din poiana, ea n-a fost niciodata acolo si, nu de alta, s-a prapadi prin cea secreta de padure ori a nimeri chiar la curtile zmeului, apoi atata o mai vedem!
- Nu te teme, mama, zic feciorii, nu te teme, vom trage noi o brazda cu plugul de cum iesim din sat si pana la loc, de nu poate gresi, numai tot pe brazda sa vina.
Se dusera deci feciorii si se apucara de lucru si arara pana la amiaza, dar nici pomina sa le vina sora cu ceva de gustare si slobozira boii la pasune si, dupa ce se saturara boii, iar ii injugara, si arara pana la ojina. Atunci nu mai puteau feciorii de foame.
Se hotarara deci sa mearga acasa. Nu stiau ei ce s-a putut intampla: ratacit-a sora-sa prin padure? Ori ce poate sa fie de-i lasa o zi de primavara fara mancare? Cum ajung in curte, intreaba pe muma lor:
- Ei bine, mama, da cum de n-ai trimis pe sora noastra cu gustarea, de ne lasi sa venim in sat de pe la ojina? .
Auzind biata lor mama vorbele acestea, cazu ca lovita de trasnet, caci ea trimisese pe fata cu gustare, deci stia ca alt modru nu poate sa fie decat ca s-a ratacit prin cea secreta de padure, cine stie unde?
Dupa ce-si mai veni in fire, le spuse copiilor tot plangand:
- Spusu-v-am sa nu mergeti la plug, daca n-am avut ce va pune merinde? N-am zis ca s-a pierde biata copila prin padure? Iat' ca s-au implinit vorbele mele; mai bine era de minteam! Vai de mine si de mine, copila mea, sufletul meu, nadejdea mea! A dat zmeul de ea, nu-i alt modru, ori ca au mancat-o lupii?!
Auzind feciorii plansul si vaietarea mamei lor, se pusera pe ganduri ce-ar fi de facut? Se sfatuiesc, se gandesc, dau in dreapta, intreaba-n stanga sora nu-i ca-n palma! Deci zice feciorul cel mai mare:
- Mama, nu mai plange, bun e Dumnezeu si eu gandesc ca trebuie sa aflu pe sora-mea; plec maine dimineata, plec, mama, ba nici nu stau pana dimineata, cum iese luna plec, si fara ea nu ma mai vezi; ma tot duc pana dau de ea, ori vie, ori moarta, si ti-o aduc acasa ori ca-mi pun capul.
Auzind biata mama vorbele acestea hotarate, se mahni si mai tare, presimtea oaresi cumva ca intr-un ceas rau pleaca feciorul de acasa; deci se incerca a-l indupleca sa ramana acasa, incepu sa planga, ca doara l-ar putea opri, dar toate fura in zadar, feciorul si-a fost pus caru-n pietre sa nu se opreasca pana nu va da de sora-sa. Pleaca deci la drum, iar muma-sa ramane plangand numai cu copilul cel mai mic acasa. Si plangea si sa vaieta cat o lua gura. Si cum sa nu planga biata muiere: numai ieri dimineata, nu mai departe decat ieri dimineata, avea trei copii, acum numai are de unu; fata-i e pierduta, iar feciorul cel mare a plecat pe o cale de unde nu-i modru sa se mai intoarca! Nu-i trebuia bietei muieri mancare, nu bautura, nu hodina, nici lucru, ci tot iesea pana afara in poarta, plangand si frangandu-si mainile, si iar intra inauntru in casa, sta sa moara de urat fara copiii ei, afara n-afla pe nimeni cine sa o mangaie. Cat era ziulica de mare tot plangea; de era in casa, era tot cu ochii la fereastra, doara isi zareste fata ori feciorul cel mai mare, daca iesea afara, in curte, in drum, intreba pe toti calatorii: 'Nu mi-ati vazut fata? nici feciorul?'
Dar nimeni nu-i stia spune ceva despre ei, de la plecarea lor. In sat se latise faima ca zmeul a furat pe fata vaduvei, ca feciorul cel mai mare s-a dus s-o caute si nu s-a mai intors. Asa si era. Feciorul cel mai mare se duse sa-si afle pe sora-sa. El s-a tot dus pana in padure, acolo a dat de-o brazda proaspata si s-a dus tot pe ea pana a nimerit la niste curti, la curtile zmeului. Si erau intarite curtile zmeului, ca la zmei, tot cu stanci de bolovani, dar el nu se infrica de loc, ci sui treptele celea de piatra gandindu-se: 'Ce-a vrea Dumnezeu, aceea a fi cu mine, dar eu intru; de nimeresc la sora-mea, bine, de nu, chiar la zmeu sa fie, tot c-o moarte-s dator, dar necautate nu las aceste curti.'
Asa si facu. Intra inauntru. Adica acolo pe cine afla? Pe sora-sa, gatita, Doamne, ca o grofoaie , si facand demancare.
- Buna ziua, sora!
- Sa-ti deie Dumnezeu bine, frate, dar tu cum ai ajuns!
- Eu? cum ma vezi; dar tu cum ai ajuns?
- Oh! frate draga, bine zicea mama sa nu mergeti voi la plug fara merinde, ca iata m-a trimis la voi cu demancare si eu am venit tot pe brazda, gandind ca dau de voi, cand colo - nimerii unde ma vezi. Acum ce va fi cu tine, ca indata vine zmeul si poate sa te omoare, de nu ne-a omori inca pe amandoi?! Mai bine ramaneai acasa, ca de scapat tot nu ma poti scapa, iar de te omoara zmeul, biata mama o sa se prapadeasca de suparare.
Atunci numai vazura ca se deschid usile si un buzdugan intra in casa, se invarte de trei ori deasupra mesei si se anina intr-un cui in perete.
- Ce e aceasta, sora? intreaba fratele.
- O, frate, acesta e semnul zmeului; cand vine buzduganul, e semn sa pun mancarile pe masa, ca indata-i aici. Dar oare unde sa te ascund dinaintea zmeului? Ia hai si te baga colea sub covata.
De abia avu biata sora atata timp cat sa puna covata pe frate-sau, si zmeul fu aci:
- Tu, mandruto, parca-mi miroase a om pe aci, cine-i aci?
Biata fata da sa minta ca mancarile miroase, ba una, ba alta, dar zmeul, zmeu, nu crezu nimic, ci o facu sa spuna cine a venit si ca e sub covata.
- Asa? zise zmeul! Atunci de ce se teme de mine? Hai, cumnate, afara sa te omenesc daca venisi la casa mea! Si scoase pe fecior afara si-l puse la masa si porunci fetei:
- Mie sa-mi puni noua coaste de porc, si frate-tau doua, mie noua cupe de vin, si frate-tau, doua, si, mai cumnate, la noi e datina ca care gata mai iute de mancare sa arunce ciolanele (oasele) in capul carui intarzie: acum hai la mancare!
Si se pun la mancare: pana manca feciorul oleaca de carne de pe coasta, zmeul manca toata portia si prinde a arunca ciolanele in capul feciorului. Vazand zmeul ca feciorul nu sa apara, ca sa teme si tremura, ii zise:
- Hai, cumnate, afara la largul, sa vad mai bine ce cumnat am, dar sa-mi spuni pe unde vrei sa mergi, pe horn, ca matele, ori pe usa, ca cainii?
- Eu ma duc pe usa ca oamenii, zise feciorul. Si iese pe usa, dar zmeul iesise pe horn, ca matele, si sa repezi asupra lui si-i taie capul.
Apoi scoase inima si i-o puse intr-un blid, si trupul il ingropa sub un gard.
Vazand biata vaduva ca trece o zi, trec doua si trei, si nu-i mai nimereste nici fata, nici feciorul, era sa se arunce in fantana de suparare, dar iara-si intareste firea si zice: 'Doamne, fie voia ta!'
Dar pe feciorul cel mai mic nu-l mai prindea starea, nu putea de jalea mamei si de dorul frate-sau si al sora-sei. Deci intr-o dimineata zice:
- Mama, ce a randui Dumnezeu, aceea sa fie cu mine, dar eu n-am pace pana nu dau de sora-mea si de frate-meu. De aceea nu te supara, ca eu trebuie sa merg pana unde voi da de ei. Acum biata mama iar incepe a plange si a sa daoli :
- Dar nu merge, cui ma lasi? Stiu ca nici tu nu te vei intoarce, fie-ti mila de batranetile mele si stai baremi tu aci, daca de ei n-avui parte. Dar feciorul era neastamparat de dorul frate-sau si al sora-sei, si deci trebui sa plece. Si se duse si nimeri nici mai bine, nici mai rau de cum o nimerise frate-sau cel mai mare.
Acum biata vaduva nu mai avea nici un copil, nici o bucurie, nici o mangaiere, nici un ajutor; ramasese singura ca cucul. Multa vreme o fi tot plans, biata de ea, multe nopti le-o fi petrecut fara somn si zile fara mancare, dar in urma urmelor ii intari Dumnezeu inima si incepu a-si veni in fire. 'Sa ma sodomesc e pacat de moarte, trebuie sa traiesc si necajita, cum am trait in bine pana aveam barbat si copii' isi zise vaduva si prinse a mai lucra cate ceva si a manca, sa nu se omoare cu foamea pana mai are zile. Intr-o dimineata, cum matura prin casa zicand rugaciunile, iata vede un bob de piper jos, si se pleaca de-l ridica, si-l pune pe masa.
Dar bobul se durdulica de pe masa si iara cade jos. Ea, ca muiere strangatoare, nu lasa sa sa prapadeasca nici un fir de piper, deci se pleaca si, ridicandu-l, il baga in san. Firul cel de piper nu sta in san: cum, cum nu, destul ca si din san iese si cade chiar inaintea ei. Ea iara se pleaca si-l ridica de jos si-l baga in gura, si zicand rugaciunile il scapa pe grumaz la vale. Din minuta aceea vaduva prinde grea si la noua luni face un drag de fecior de sa mai fi avut doi ochi sa te uiti la el.
Ea chema pe preotul satului, il boteza si-i puse numele Piparus-Petru, caci dintr-un fir de piper era zamislit. Si crestea copilul, dar crestea ca din apa. Cand era de o luna, era ca altii de un an, cand era de doua luni, era ca altul de trei ani, si incepu a umbla pe ulita si-a vorbi toate celea. El tot auzea pe oameni vorbind: ce mai fecior, paguba ca nu-i traiesc fratii, ca ei trei ar bate un sat intreg cand s-ar mainia bine. Asa azi, asa maine, asa ziceau oamenii in toate zilele. Cand era Piparus-Petru de trei ani, era cel mai frumos si mai voinic fecior in tot satul. Intr-o zi intreaba pe muma-sa:
- Mama, mai avut-am eu frati?
Dar ea temandu-se sa nu mearga si el ca fratii lui si sa nu se mai intoarca, ii zise:
- Nu, fatul meu, n-ai avut nici un frate.
- Nu? Atunci fii buna si-mi mai da o data tata, dar pe sub pragul casei. Si ridica Piparus pragul casei cu degetul cel mic, iar mama-sa se pleca sa-si bage tata sub el si sa lapteze pe fiu-sau. Atunci Piparus lasa putin pragul in jos, de o cam strangea pe muma-sa, si-o intreba:
- Mama, mai avut-am eu frati?
Ea, vazand ca nu-i alt modru, ii spuse:
- Da, ai avut doi frati si-o sora; pe sora-ta a furat-o zmeul, iar fratii s-au dus sa o caute, si de-atunci nu i-am mai vazut.
Atunci iar ridica pragul si zise mame-sii:
- Acum scoala-te si-mi fa o azima de grau curat, framantata cu lapte numai din tatele tale, ca eu am semne ca trebuie sa dau de ei si sa-i aduc.
Auzind vorbele acestea biata mama iara incepe a plange si a se vaieta: 'Dar cum te lasa inima sa ma lasi acum, la batranete, slaba, beteaga, singura? N-am dus si nu duc destul banat dupa cei trei, acum te mai prapadesti si tu prin cea secreta de lume, nu de alta, va da zmeul de tine, de nici de nume nu-ti voi mai auzi. Ramai, dragul mamei, aci, nu te mai duce nicaieri: fi-va ce va randui Dumnezeu de noi, numai nu merge; ramai si te insoara, batar de tine sa am parte.'
Ei, dar Piparus-Petru era voinic, lui ii trebuiau vitejii, deci nu scapa muma-sa de gura lui pana ce nu-i facu o azima de faina de grau curat, framantata numai cu lapte din tatele ei si cu lacrimi din ochii ei. Dupa ce i-a copt-o ca rufa, Piparus si-o puse in traista si zise:
- Ramai sanatoasa, mama, nu te supara deloc, ca nici trei zile nu vor trece si eu trebuie sa fiu inapoi, ori cu veste buna, ori rea, dar mai degraba cred ca cu buna.
Si se lua Piparus-Petru la drum, du-te, du-te, pana da in padure, si acolo nimereste o brazda mai astupata. Hai sa merg pe ea, isi zise Piparus, si se duse tot pe ea pana ajunse la curtile zmeului. Si acolo intra inauntru. O fata frumoasa, Doamne! si imbracata ca o imparateasa, era singura si facea de mancare.
- Buna ziua, sora!
- Sa traiesti cu bine; dar ce-mi zici sora?
- Iti zic sora fiindca-ti sunt frate, de nu crezi, ia hai de manca din azima asta. Si scoase Piparus-Petru azima din traista si-i dete fetei sa manance. Dar cum imbuca, o data zise:
- Asta-i cu lapte din tatele mamei mele, acum cred ca-mi esti frate, dar nu pricep cum? ca tu esti fecior holtei, iar eu cand am ajuns in robia zmeului numai doi frati am avut, pe care zmeul i-a si omorat, iar de atunci nu sunt mai mult de cinci ani de cand sunt eu aici, deci nu pricep, daca-mi esti frate, cand te-ai putut naste, ca doara nu esti numai de 4- 5 ani?! Tu trebuie sa fii baremi de 20 de ani!
- Nu-s, sora, ci numai de 3 ani si mai ceva, dar asa-mi e felul. Sa-mi spui acum, sora, ce semne face zmeul cand vine?
- Vai, frate, bine ar fi sa mergi de aci pana nu vine semnul lui, ca dupa semn si el indata soseste. Ca are un buzdugan, frate, un buzdugan de fier mare cat o bute de 50 ferii , si-l arunca cale de doua ceasuri de departe si drept in usa nimereste cu el; usa atunci se deschide, si buzduganul se pune singur in cuiul cela din perete. Dar du-te, frate, nu sta, ca acum e vremea sa vina si de te afla aci, te omoara si pe tine, ca si pe cei doi.
- Lasa-l sa vie, sora, sa vad si eu cum sunt zmeii, ca si asa pana acum n-am vazut nici unul.
Atunci aud buzduganul trosnind in usa; usa se deschise si da sa se puna in cui. Dar Piparus nu-i da ragaz, il lua de toarta si zvarr! indarat cu el, dincotro a venit. Si cu asa putere a aruncat cu el, de chiar pe langa zmeu a trecut si s-a tot dus cale de trei zile si s-a implantat intr-un munte de piatra. Noua zile a trebuit sa scobeasca zmeul pe langa buzdugan pana si l-a putut scoate din munte, si-a venit apoi cu el pe umar necajit. Cand ajunse acasa, zise din curte inca:
- Cine-si bate joc de buzduganul meu, Florea-Infloritul ori Piparus-Petrea, viteazul de cumnatu-meu?
- Eu sunt, cumnate, eu, Piparus-Petrea, dar de unde ma cunosti?
- Eu? nu ma mai intreba, doara o saptamana m-au tot scuturat frigurile cand te-a nascut muma-ta. Dar bine c-ai venit la casa mea, hai sa traim putin si bine. Adu, draguta, mancarea pe masa, mie noua coaste fripte de porc si fratane-tau doua, mie noua cupe de vin, si lui doua, sa ne punem la ospat
- Adica sa fie vorba intoarsa, zmeule, zise Piparus. Ada-mi, sora, mie noua coaste de porc si noua cupe de vin, iar zmeului adu-i doua coaste si doua cupe de vin, dar sa ai de grija, zmeule, care cum gatam de mancat carne de pe os, osul il aruncam in capul celui ce n-a gatat inca, ca parca pe aci asa e obiceiul.
- Cam asa a fost, zise zmeul, dar de vrei, putem strica obiceiul.
- Ba nu vreau sa stric obiceiul tarii, zice Piparus. Om de nimica e cine cuteaza a strica obiceiurile tarii, las' cum a mai fost, si hai la masa.
Si se pusera la masa, si cum apuca Piparus o coasta in mana, o baga in gura si despoia carnea de pe ia, iar cu oasele - pleosc! la zmeu in frunte. Zmeul se cam necaji, dar ce sa faca? Trebuia sa rabde, ca si-a dat de om. Si Piparus ia alta coasta, apoi alta, si alta, pana manca carne de pe toate noua coastele, iar oasele le da de capul zmeului, de toate se zdrobeau. Cand gata Piparus coasta cea din urma si de baut cea din urma cupa de vin, atunci gata si zmeul de mancat cea dintai coasta si da sa arunce cu oasele in capul lui Piparus. Dar acesta nu-i da ragaz, se repede la zmeu si pleosc! cu o palma peste obrazul cel gras al zmeului, de-i muta o falca din loc, apoi se incaierara la lupta, la tranteli, de gandeai ca nu alta, ci sa se omoare unul pe altul.
De la o vreme zmeul nu mai putea de osteneala, ca ostenit era si de cale, si nu putuse nici sa se sature baremi cumsecade, omeneste, ca Piparus nu-i daduse ragaz.
Deci ostenit, cum era, zise bietul zmeu:
- Lasa-ma in pace, ca-ti inviu pe cei doi frati.
- Hai de mi-i invie, zise Piparus.
Si merse zmeul si-i dezgropa, si le puse inimile la loc, si-i stropi cu apa vie, si se sculara mai frumosi de cum au fost.
'Vai, ca greu adormii' zise unul. 'Doar asa si eu' zise celalalt.
- Dormit, dormit! zise zmeul, ca de nu venea fratele vostru ast mai mic sa va trezeasca, mai dormeati voi un somn lung!
- Dar nu sta de sfaturi, zise Piparus, hai sa ne luptam, ca de aci eu nu merg pana ce nu ramane unul mort - ori eu, ori tu, ca asa e firea mea.
Si se pusera a se bate in sabii, si se taiara de curgea sangele vale. Atunci se repezi Piparus, o data si bine, voiniceste, si-i taie zmeului capul, apoi tot il dumica bucatele, ca de tocana, si facu trei gramezi de carne din el.
Apoi zise catre frati:
- Fratilor, hai sa ne ospatam oleaca, ca apoi mergem catre casa, ca mama stiu ca nu mai poate de dorul nostru, o fi gandind ca ne-am prapadit cu totii, de nu mai nimerim nici unul. Si se ospatara feciorii mei, sora-sa le facu de mancare si ei adusera vin de cel bun, si baura si se desfatara, pana ce incepu a prinde betia pe Piparus. Atunci se gatara de cale, incarcara carele de bunatati, ca doara acolo erau de unde, si plecara.
Mergand ei asa catre casa, dau de o fantana in cale, si boii se trageau catre ea, semn ca le era sete.
- Adapati boii, zise Piparus catre frati, ca eu ma dau oleaca langa stejarul acesta umbros sa ma odihnesc, ca asa-s de obosit! Si cu vorbele acestea se apropie de un stejar mare si se rezema de el, asa, stand in picioare, si cum se rezema, cum adormi ca mort.
Dupa ce fratii lui adapara boii si-i injugara din nou ca sa purceada mai departe, merse sora-sa la Piparus sa-l trezeasca, dar era pace de a-l mai putea trezi. Atunci zise fratele cel mai mare:
- Ma, dragii mei, oare facem noi bine ca ducem pa strainul acesta cu noi? Bine, ca el zise ca ne este frate, dar poate-se una ca aceea? Bine stiti voi ca numai noi trei am fost la parinti; bine stiti ca mai intai te-ai pierdut tu, sora, de acasa, apoi eu, si in urma tu, frate, dar atunci mama nu mai avea alti copii. De l-ar fi avut dupa instrainarea noastra, ar fi iata asa, un baietan, dar el e de mare ca si noi, si de tare?! Oh, mai tare chiar decat Ucigal-toaca. Poate ca-i vrun strigoi ori doara chiar zmeu, ca vazurati cum omori pe zmeul, ca pe un pui de gaina?! Eu gandesc ca n-ar fi bine sa mai mergem cu dansul pe o cale.
- Sa nu mai mergem, zise celalalt frate, sa-l lasam dormind, iar noi sa ne pazim drumul.
- Asa e, zise cel mai mare din frati, dar daca se trezeste tot ne ajunge; nu vedeti ce ogase adanci taie carele astea cu povara? Tot pe ele vine pana ce ne ajunge si face din noi tot tocana, ca si din zmeul acela, iar cu sora fuge cine stie unde, de nu mai aude mama de ea, nici de noi. Dara, de veti voi, eu stiu ce-ar fi de facut: haideti sa luam lanturile de la care si, cum doarme rezemat de stejar, sa-l legam de el bine cu lanturile, atunci stiu ca nu mai vine sa se luade ca el a scapat pe sora de la curtile zmeului, ba sa zica ca si pe noi chiar din morti ne-a inviat.
- Sa-l legam, zise fratele cel mai mic, sa-l legam, ca pe care avem destula blaga , nu mai avem lipsa de el.
Si-l legara de stejar cu lanturile, si-l legara pogan de-i auzeai oasele paraindu-i, si el tot nu se trezi, dormea ca mort de ostenit si beat ce era.
Sora-sa bucuroasa l-ar fi desteptat, dar nu putea; apoi sa faca impotrivire celor doi frati inca nu putea.
Deci se uita lacrimand cum leaga pe binefacatorul ei si-si zicea:
'Doamne, scapa-l'.
Dupa ce-l legara de stejar, isi facura cruce, zisera un 'Doamneajuta' si incepura a plesni boii, manandu-i: 'Cea, Surila! ho, Bourean, ho!'
Sora-sa se gandea singura mergand indaratul carelor: 'Cum mai cuteaza fatarnicii acestia a-si face cruce si a zice Doamne-ajuta, dupa ce numai acum savarsira o fapta din cele mai misele?' Dar iarasi zice:
'Bag seama si hotul cand merge la furat zice Doamne-ajuta, necum astia, care cred ca un lucru bun au savarsit!'
Si ajunsera acasa. Mama lor ii cunoscu si varsa lacrimi de bucurie la vederea lor, dar ii intreba:
- Piparus-Petru n-a dat de voi? Fratiorul vostru cel mai tanar?
- Nu, mama, raspund feciorii, n-am vazut nici un fel de Piparus. Iata pe sora noastra a fost prins-o zmeul sa o ia de nevasta, si de atunci pana acum ne tot luptaram amandoi cu el pentru sora noastra, dar nici un fel de Piparus n-a venit sa ne ajute. De-abia am putut omori zmeul ca sa-ti aducem fata. Acum bucura-te impreuna cu noi, ca iata si comori am adus de la zmeu; uita pe Piparus, ca de-ar fi vrun viteaz ca noi, trebuie sa vina, cat de tarziu.
Si se pusera, frate, pe ospat, adusera carne si vin, si lautari, si adunara tot satul sa se bucure si sa se mire de vitejia lor, ca au omorat pe zmeu si i-au luat comorile celea scumpe.
Intr-un tarziu se pomeneste si Piparus-Petru si da sa se scoale, dar se simte legat de stejar cu lanturi peste piept si peste mijloc, peste grumaz si peste picioare.
- M hm! dulcii mei frati, zise el, dar bine mai stiti voi rasplati bunatatea ce v-o facui! Bine a zis cine a zis: fa bine si asteapta rau! Dar lasati, ca v-o fac eu de nici dracul nu v-o mai desface!
Si numai o data se umfla si lanturile cad rupte, zala de zala, de gandeai c-ar fi numai de bucinis . 'Acum sa mai dorm una pe pajiste, isi zise Piparus, ca am eu vreme sa ajung si acasa; cu cat as merge mai iute, cu atat ar fi bucuria fratilor mai scurta'.
Se puse deci sa se odihneasca, dar nu mai vrea somnul sa se apropie de el, ca nu-i putea iesi din cap nemultumirea fratilor sai. Incepu a se gandi la toate minutele de cand a plecat de acasa. 'Mai, isi zice, adica zmeul nu stia, de buna seama, ca cine i-a zvarlit buzduganul indarat: eu ori Florea-nfloritul. Trebuie ca viteaz om e Florea acela; cum as vrea sa-l cunosc! Dar l-oi cunoaste acusi. Acum sa merg sa vad ce face biata mama, apoi sa caut pe Flore-nfloritul, sa ma prind cu el frate de cruce'.
S-a luat dara sa plece, dar uitandu-se la stejarul cel mare de care-l legasera fratii, isi zice: 'Biata mama, nici lemne de foc n-o fi avand, ca harnicii de frati nici lemne nu i-or fi dus; hai sa-i duc eu un catur batar'.
Si merse la stejarul de care fusese legat, il smulse din pamant ca pe un morcov, il lua pe umar, cum iei o grebla, bunaoara, si hai cu el spre sat.
Cand era ospatul mai pogan, cand jucau si beau pe intrecute in ocol (curte), ca in casa nu mai incapeau, atunci nimeri si Piparus-Petru cu stejarul pe umar. Tot satul il cunoscu, ca doara numai de cateva zile plecase de acasa, dar fratii lui nu stiau ce sa faca, unde sa se ascunda, vazandu-l cum vine catre ei, si isi gandira ca acum are sa-i omoare.
- Bun ospatul la dumneavoastra, zice Piparus, intrand cu stejarul cel mare pe umar.
- Buna sa-ti fie inima, zisera satenii, pe cand fratii lui o luara la sanatoasa.
- Oho! striga Piparus, incotro, cinstitilor? Ia stati oleaca de vorba cu mine, ca avem o tar' de rafuiala! Frumos fu aceea de la voi sa ma lasati dormind in padure, si inca legat cu lanturi ca p-un hot? Asta-i multumita fiindca v-am aflat, am batut pe zmeul care va omorase, pana v-a inviat, l-am omorat pe el sa scap satul nostru de urgia lui, v-am umplut de averi si v-am pus pe drumul catre casa, eu, fratele vostru, asa rasplata am fost vrednic sa aflu de la voi?
Atunci fratii incepura a plange si a se ruga de iertare, zicand ca numai au glumit, ca bine stiau ei ca el atata-i de tare, de cu stejar cu tot poate veni acasa. Se mai ruga si muma-sa, si sora-sa, si tot satul sa-i ierte, iar el, fiind om cu inima buna, i-a iertat si s-a pus si el la ospat.
Cand a fost a doua zi dimineata, dupa ce s-au sculat toti voiosi si sanatosi, Piparus-Petru se gata de cale.
- Dara unde vrei sa mergi iara, Petre, puiul mamei? il intreba mama-sa.
- Ma duc, mama, ma duc departe, pana unde voi da de Floreanfloritul, dar de cumva l-oi putea aduce sa fie sot sorei mele, ca am auzit ca e un voinic de om si ar fi pacat sa nu ne cunoastem.
- Da nu merge, stai acasa, aveti voi destula avere, insurati-va, dragii mamei, iar pe sora-ta vom marita-o noi dupa cineva, ca doara sunt destui feciori zdraveni in sat, ce sa mai bati calea tarii? Stai tu aci, in satul tau, intre neamuri, aproape de mine, acum la batranetile mele, sa nu-ti mai duc atata dorul.
Multe vorbe bune si intelepte ii spuse maica-sa, dar el tot ca el, daca isi punea o data carul in pietre pentru ceva, apoi nu mai era om sa-l dezbare. Isi lua dara ramas bun si se cam mai duse, multa lume-mparatie, ca Dumnezeu sa ne tie, ca din poveste multa este, mandra si frumoasa, s-o ascultati si dumneavoastra, ca cine o-a asculta, o-a invata, iara cine o dormi, se va hodini si povestea nu o-a sti.
S-a dus, s-a dus, pana a nimerit intr-o pustietate mare de nu vedea nimic, numai cerul in sus, si sub picioare pamantul, nici o frunza, nici un fir de iarba, dar nimica, ce-i nimica. A mers el mult prin pustietatea aceea pana a dat de un vaj batran, dar batran nu gluma, alb la par si la barba ca o oaie balaie, cu o carja in mana dreapta, iar cu cea stanga isi tot ferea genele de pe ochi sa vada inainte ca asa-i ierau de lungi si de dese, de-i veneau pana la gura si se impreunau cu barba si cu mustatile.
- Buna ziua, mosule!
- Sa traiesti cu bine, voinice, dar de unde si pana unde?
- Ma duc, mosule, pana unde voi da de Florea-nfloritul, ca am auzit ca e un voinic mare si vreau sa-mi cerc puterile cu el, nu stii unde l-as gasi?
- Oh, puiul mosului, in zadar mergi tu pe jos, ca nici in trei ani de zile nu vei ajunge la el, dara du-te indarat la curtea zmeului, stii, unde ti-ai aflat sora si fratii! Acolo sa mergi si sa cauti in fundul grajdului ca-i gasi un cal, un cal singur, si atata-i este de urat singur de sta sa moara; de urat a slabit, de numai pielea pe os i-a ramas, ca de cand ai omorat pe stapanul sau, pe zmeul, el din grajd n-a mai iesit, nici n-a mancat, nici n-a baut, numai tot a ranchezat. Acolo sa mergi si sa-l iei, ca acela te poarta cat a purtat si pe stapanul sau ba si mai mult de-i porunci, apoi sa vii iar pe la mine, intelesu-m-ai?
- Te-am inteles.
Si merse Piparus-Petru indarat pana la curtile zmeului si intra in grajd. Adica acolo intr-un ungher vazu un cal mai mult mort decat viu, de-i puteai numara coastele cale de-o posta, de-abia se mai putea tine pe picioare. Cum vazu calul ca intra cineva in grajd, incepu a fi voios si a prinde curaj, nu stia ce sa faca bietul cal de bucurie, da cu picioarele in pamant si vroia sa se dezlege de la iesle, dar nu putea, ca era legat cu lanturi.
Piparus-Petru dezlega calul si-l scoase afara, si se uita la el. 'Cu gloaba asta sa merg eu?' isi zicea. Sta sa nu-si creada ochilor. Dar calul rasufla o data bine si se scutura de-si dezmorti oasele, ca doara statuse multa vreme acolo ca-ntr-o temnita, legat scurt, fara nutret si neadapat. Piparus il slobozi de pascu oleaca, apoi il adapa si se urca pe el. Atunci calul incepu a vorbi:
- Cum vrei, domnul meu, sa te duc, ca vantul ori ca gandul?
- De m-ai putea duce numai ca caii, inca mi-ar parea bine.
Asa-i raspunse Piparus, vazandu-l atat de slab. Si prinse calul a merge, si merse, si merse tot in galop, pana la un munte de sticla (glaja). Acolo nu mai putea de obosit. Da sa se suie pe el la deal, dar nu poate calul merge. Atunci zise Piparus:
- Bag seama, te-oi mai duce si eu in spate, precum m-ai adus tu pe mine. Si lua calul dupa cap ca p-un miel, si-l sui in varful dealului, si acolo huzdup! cu el pe pamant. Si se ridica calul de jos si se facu cat un munte de mare, si zise lui Piparus:
- Place-ti cum sunt acuma?
- Ba place-i cainilor si lupilor, fa-te tu cal ca caii!
Si se facu calul ca caii nostri, dar tot nazdravan, si zise catre Piparus:
- Cum sa te duc acum, stapane, ca vantul ori ca gandul?
- Ba sa ma duci ca gandul!
Si incepu calul a merge ca gandul de iute, si intr-o clipita erau la mosneagul cel alb ca oaia.
- Buna ziua, mosule!
- Buna sa-ti fie inima, puiul mosului, da ajuns-ai abia?
- Precum ma vezi, mosule.
- Vezi asa, acuma cred ca-i ajunge la Florea-nfloritul. Dar sa-ti dau si eu trei lucruri: tine, aci ai o cetera (lauta, dibla), un pieptene si o cute (gresie, acer). Tine minte, fatul meu, zise mosneagul, vei tot merge pana-i ajunge la campul cu dorul, acolo te va lovi un dor de maica, sora, frati, prieteni si cunoscuti, incat, de nu vei canta cu cetera asta, vei fi silit sa te intorci inapoi de dor. De acolo vei ajunge in padurea cu lupii, aceia te-ar manca cu cal cu tot, ca sunt multi si flamanzi, dar tu arunca-le pieptenele. Scapand, vei merge pana vei ajunge in tara soarecilor. Acolo vor fi soareci cata frunza si iarba, si vor vrea sa te traga jos de pe cal sa te manance, atunci arunca-le cutea jos si vei fi mantuit de ei.
Dupa ce-a luat Piparus lucrurile acestea trei, a multumit batranului si s-a pus pe cal, si s-a tot dus pana a ajuns in campul cu dorul. Acolo il lovi un dor de satul lui, de mama-sa, de sora-sa, si de frati, dar asa dor, de mai cadea de pe cal si era cat p-aci sa caza de pe cal, ori sa sentoarne de unde a plecat. Atunci ii vine in minte ca are o cetera de la vajul cel batran. Si unde nu scoate cetera, si unde nu incepe a trage cu arcusul pe strune, de rasuna campul, si pe loc ii pieri tot dorul. Apoi merse mai departe pana ajunse in padurea lupilor. Si era acolo, Doamne! era tot un lup si un copac, si toti stau cu gurile cascate numai sa-l prinza si sa-l manance. Dar el arunca pieptenele jos, si indata se facu un bou gras si, avand lupii ce inhata, lasara pe Piparus sa mearga in pace. Si merse cat merse, deodata sa trezeste in tara soarecilor. Dar nu altmintrelea erau soarecii, ci ca ursii de mari, si multi ca furnicile in furnicari. Aci incepu a se infiora Piparus-Petru, dar ii veni in minte cutea si, cum o arunca jos, cum se facu intre el si soareci un stan de piatra, gros cat un munte, inalt pana la nori. Si se duse Piparus-Petru tot pe langa zid, pana ce iesi din tara soarecilor.
Acum nimeri in campul cu florile. Acolo erau numai flori, una mai frumoasa decat alta, si toate il imbiau sa le ia. Dar Piparus nu lua nici una. Colo departe zari el un cal pascand, si trase intr-acolo. Adica dupa ce se apropie, vazu pe Florea-nfloritul dormind dus, calu-i pastea printre flori, iar palosul ii juca in aer pe deasupra lui. Se da Piparus jos de pe cal si-si sloboade si el calul sa pasca, apoi se gandi: 'Cum doarme acum dus Florea-nfloritul, eu lesne l-as putea prapadi; numai una de-i dau cu palosul, e dus pe ceea lume; dar asa numai un misel ar face; sa ma pun langa el, sa atipesc si eu oleaca'.
Si-si arunca si el palosul in sus, si acela incepu a-i juca prin aer ca si al lui Florea-nfloritul, apoi se culca jos pe flori. Cum era obosit deata ta amar de cale, adormi ca dus. Dar iata ca se trezi Florea-nfloritul si vazu voinicul dormind langa el, iar in flori, langa calul lui, mai pascand un cal, si in aer, langa palosul lui, mai jucand un palos. 'Oare cine sa fie, zise el. Hm! oricine-i, e viteaz si om de omenie; cum dormeam, ma putea face tot bucatele; i-oi da deci pace pana ce s-a trezi, ca te miri cine-i; stiu ca nu-i Piparus-Petru de care si zmeii se tem!'
Apoi se puse si Florea-nfloritul si mai trase un pui de somn, iar cand se trezi a doua oara, se trezi si Piparus cu el deodata. Cand se vazura voinicii fata-n fata, nu se puteau mira destul unul de altul; unul mai voinic decat celalalt, care de care mai spatos si mai frumos.
- Ce vanturi te-au adus p-aici pe la mine, vere? zice Floreanfloritul.
- Am venit sa te vad; ca ti-am auzit de nume si nu m-am putut rabda sa nu ne cunoastem.
- Doara nu esti tu Piparus-Petru de care si zmeii tremura?
- Ba ai chiar ghicit; dar tu doara esti Florea-nfloritul?
- Eu, da, ca altul nici ca are drept a sedea aci in tara mea; mult ma mir de tine ce cap ai sa vii aici?
- Eu am cap ca capurile, dar tu ce cap ai de ma intrebi atata? De nu-ti place ca ti-am calcat tara, ia-te la paruiala cu mine, hai la lupta dreapta, lupta voiniceasca!
Si se prinsera voinicii la lupta, si se luptara o zi de vara, si nu fu chip sa se invinga, pana mai cazura de pe picioare de obositi, atunci zice Piparus-Petru:
- Hai, frate, sa schimbam lupta in palose.
Si apucara voiniciii palosele, si se vanzolira, pana ce in urma Floreanfloritul ciungari oleaca din degetul mic al lui Piparus-Petru. Atunci s-au lasat de lupta si s-au prins frati de cruce, jurandu-se pe varfurile paloselor ca nu se vor mai lasa unul de altul, nici in bine, nici in rau.
Si ajuns-au si in necaz, si in bine ca omul care traieste in asta secreta de lume, dar ei unul de altul nu s-au lasat.
Umbland ei odata la vitejii nimeresc la o casa in mijlocul codrului si intrara inauntru. Adica acolo era o fata la razboi, tesea, dar fata frumoasa era chiar Ileana-Cosanzeana, din cosita ruja-i canta, si cum tesea, de cate ori batea cu bragla , totdeauna ieseau cate doua catane imbracate si-narmate. Mult se mirara voinicii nostri de aceasta vedenie, dar Piparus-Petru nu mult statu pe ganduri si incepu a se dragosti cu fata, stiti dumneavoastra, a o prinde, a o gogoli, mai a o saruta, cum fac tinerii.
Fata, nu-i vorba, se ferea si nici prea, ca toate fetele, ci se cam temea de tata-sau; deci le spuse:
- Dragii mei, bagati de seama, ca de vine tata, va omoara.
- Si cine-i tata dumitale? o intrebara voinicii.
- Tata e Ciuta-Nevazuta, si inca nici un om nu i-a iesit in cale pe care sa nu-l omoare.
- Ei bine, draga, dar ce narav are cand vine acasa?
- El, raspunde fata, are narav ca cum intra in casa, mai intai se baga dupa cuptor, si de-acolo ia o ulcica cu leacuri si toata o bea, iar de leacurile acelea atata se intareste, de-ar bate si zece ca voi.
- Asa? zise Piparus-Petru, atunci ada incoace leacurile, sa le bem noi.
Si le dadu Ileana leacurile, iar voinicii le baura si, din ce erau tari, mai tari se facura. Dar chiar atunci sosi si Ciuta-Nevazuta acasa si s-a repezit dupa cuptor la leacuri; ei, dar acelea erau lecuite!
Vazandu-se astfel inselat intr-atata s-a tulburat, de-i purta in palme ca pe niste mere pe amandoi voinicii si, de n-ar fi apucat sa bea ei leacurile, nu era bine de ei; dar asa il apucara voinicii amandoi, apoi lasa ca l-au omenit! Nici ferfenita nu s-a ales din el. Apoi Piparus-Petru se casatori cu Ileana-Cosanzeana, si se incarcara de averi si plecara de acolo. Dar pe langa toata prietenia ce era intre Piparus-Petru si Florea-nfloritul, cest din urma nu se uita cu ochi buni la Piparus vazandu-l cu nevasta, iar el nu. Dar Piparus pricepu gandurile lui Florea-nfloritul, de aceea ii zise:
- Frate, sa lasam nevasta acasa gazdoaie si sa mergem sa-ti aflam si tie una.
- Bine ar fi, zise Florea-nfloritul, dar oare unde vom da de una?
- Nu fi ingrijat, frate, zise Piparus, mergem in lumea noastra si de nu s-o fi maritat sora-mea numai buna a fi de tine.
- Apoi hai s-o vedem, zise Florea-nfloritul.
Si lasara pe Ileana-Cosanzeana singura acasa, si ei se luara la drum, si du-te, du-te, pana ce ajunsera intr-o padure; nici unul nu mai fusese in padurea aceea. Mergand ei prin padure vazura o casa.
- Hai sa vedem cine e in casa, zise Piparus.
- Hai, daca chiar vrei, zise Florea-nfloritul.
Si intrara inauntru. Acolo aflara numai o baba batrana stand cu picioarele la foc.
- Buna vremea, matusa!
- Sa traiti cu bine, dragii matusii, haideti sedeti oleaca si va hodiniti, pana va aduce matusa ceva de mancare; iata ma urc in pod sa va aduc slanina, dragii matusii.
Feciorii sezura pe-o lavita, iar baba se urca in pod cu numele sa le aduca slanina, dar cum iesi baba din odaie veni un soarece la feciori si le zise:
- Nu stati, dragii mei, ca nu-i de-a sta; mergeti in plata lui Dumnezeu sfantul, ca doara baba nu s-a dus in pod sa va aduca demancare, ci sa-si ascuta dintii, sa va poata manca; ca are in pod o piatra mare de moara, de care-si toceste dintii, n-o auziti?
- Ei, cine-i baba asta?
- Hm, zise soarecele, asta-i Muma-Padurii, a fost draguta lui Ciuta-Nevazuta si, de cand l-ati omorat, tot descanta sa-i cadeti in branci , acuma de nu fugiti, nu mai scapati vii din coltii ei.
- Daca-i asa, hai la drum, zisera voinicii.
Si se luara feciorii mei la drum, nu mergeau, ci rupeau locul, de gandeai ca-i alunga cineva dindarat; baga seama si ei, cu toate ca erau viteji, stiau de frica.
Dupa ce-si ascuti baba dintii, se cobori jos si intra in casa, dar feciorii ca-n palma. Si se catrani si se infiora, de gandeai ca toata tara se face. Atunci da cu ochii de soarece.
- Aha! numai tu, miselule, le-ai spus sa se duca.
- Numai eu, de nu te-ai supara, raspunse soarecele glumind, ia hai de ma prinde si-ti razbuna!
Si se puse baba a fugi dupa soarece; el se sui pe cuptor, ea isi strica cuptorul; se sui pe un perete, ea strica si peretele, el se sui pe alt perete, ea strica si acel perete, si tot asa strica cate un perete, umbland dupa soarece, pana ce-si strica toata casa si tot nu putu prinde soarecele, ca, vedeti dumneavoastra, soarecele-i soarece, si pace, nu sta sa-l prinda chiar o baba, sa fie aceea chiar Muma-Padurii.
Dar pana umbla ea dupa soarece, feciorii isi pazira drumul, si cand pleca baba dupa ei, ei erau hat departe. Se pune deci baba la fuga, du-te, du-te, pana ce mai ajunse pe feciori. Atunci au ajuns ei la casa Martolii, care era matusa lui Florea-nfloritul.
- Buna vremea, matusa!
- Sa traiti cu bine! Dar ce-i, nepoate, ce vant te poarta pe la mine? Cine-i voinicul asta cu care vii?
- O, matusa, zise Florea-nfloritul, am plecat cu ortacul acesta care se cheama Piparus-Petru, am pornit sa merg la sora-sa in petite, dar ne urmareste Muma-Padurii, caci am omorat pe Ciuta-Nevazuta, pe ibovnicul ei, si acum ne pare bine ca am nimerit la dumneata, doara ne vei scapa de coltii ei.
- Nu va temeti deloc, dragii matusii, haideti numai in casa si va hodiniti.
Si iesi Martolea (Marti-Seara) afara sa astepte pe Muma-Padurii, si cum ajunse aceasta, cum se incaierara, apoi sa fi vazut bataie de babe; se incinse intre ele o lupta, dar lupta ca de doi lupi turbati, iar nu ca de doua babe de cand bucii, si se mancara in dinti, si-si smulsera parul, de gandeai ca sunt doua zmeoaice. Iar feciorii cand vazura ca sunt mai infierbantate de erau oarbe de mainie, pornira incetinel, iar dupa ce se departara mersera mai tare, sa nu le mai vaza. Care a fost mai tare? care pe care a invins? nu pot sa va spun, ca nu stiu; stiu insa ca voinicii au mers ata acasa la mama lui Piparus-Petru. Sapte ani nu fusese Piparus-Petru acasa, sapte ani nu-l vazura fratii si sora, si neamurile, si satenii, si totusi il cunoscu care cum il vazu.
Florica, sora lui Piparus-Petru, nu era inca maritata, se tinuse de vorba ce i-o daduse frate-sau la plecare. Si era mandra Florica, mandra ca o scanteiuta de camp, si cum o vazu Florea-nfloritul, zise catre frate-sau de cruce:
- Asta ti-e sora, frate?
- Asta.
- Daca ti-e asta sora si daca vrea, eu chiar azi ma cunun cu ea.
Si Florica a vrut, fratii si ma-sa inca n-au zis ba, apoi au tras o nunta romaneasca care a tinut doua saptamaini si, dupa ce s-a gatat nunta, si-a luat Florea-nfloritul nevasta si s-a cam mai dus cu ea si cu Piparus-Petru in tara lui, unde astepta Ileana-Cosanzeana, nevasta lui Piparus.
Cand s-au vazut aceste doua cumnate laolalta, mult s-au bucurat, iar barbatii lor se bucurau si ei de bucuria lor, iar florile din campul inflorit se bucurau si ele, impreuna cu cele doua perechi vesele. Dar si eu ma bucur ca v-am putut spune povestea pana-n capat.

Nota: (1) Sa maneze - sa se odihneasca.
(2) A se insambra - a se intovarasi.
(3) Secret - neumblat.
(4) Ojina - gustare pe la orele cinci dupa amiaza.
(5) Grofoaie - sotie de grof, boieroaica.
(6) A se daoli - a se boci.
(7) A se sodomi - a se prapadi.
(8) Banat - jale.
(9) Batar - cel putin, macar.
(10) Ferie - masura de o vadra.
(11) Blaga - bogatie.
(12) Pogan - strasnic.
(13) Bucinis - cucuta.
(14) Catur - copac tanar.
(15) Vaj - mosneag.
(16) Bragla - partea mobila a stativelor de tesut, care sustine spata.
(17) Branca - mana.
(18) Tara - bucata rupta, farama.

Poveste din Salaj, comunicata de plugarul M. Bene din Supurul de Sus.
Ioan Pop-Reteganul. Povesti ardelenesti, partea a V-a, Brasov, 1888, p. 21-44.