Povestea unui om lenes - ION CREANGA

Povestea unui om lenes - ION CREANGA

Cica era odata intr-un sat un om grozav de lenes; de lenes ce era, nici imbucatura din gura nu s-o mesteca. Si satul vazand ca acest om nu se da la munca nici in ruptul capului, hotari sa-l spanzure pentru a nu mai da pilda de lenevire si altora. Si asa se aleg vreo doi oameni din sat si se duc la casa lenesului, il umfla pe sus, il pun intr-un car cu boi, ca pe un butuc nesimtitor, si hai cu dansul la locul de spanzuratoare. Asa era pe vremea aceea.

Pe drum se intalnesc ei cu o trasura in care era o cucoana. Cucoana, vazand in carul cel cu boi un om care semana a fi bolnav, intreba cu mila pe cei doi tarani, zicand:

- Oameni buni! Se vede ca omul cel din car e bolnav, sarmanul, si-l duceti la vro doftoroaie undeva, sa se caute?

- Ba nu, cucoana - raspunse unul dintre tarani - sa ierte cinstita fata dumneavoastra, dar aista e un lenes care nu credem sa fi mai avand pareche in lume, si-l ducem la spanzuratoare, ca sa curatim satul de-un trandav.

- Alei! oameni buni! - zise cucoana, infiorandu-se - pacat, sarmanul, sa moara ca un caine fara de lege! Mai bine duceti-l la mosie la mine; iacata curtea pe costisa ceea. Eu am acolo un hambar plin de posmagi, ia asa pentru imprejurari grele, doamne fereste! A manca la posmagi, si a trai si el pe langa casa mea, ca doar stiu ca nu m-a mai pierde Dumnezeu pentr-o bucatica de pane. Da, suntem datori a ne ajuta unii pe altii.

- I-auzi, mai lenesule, ce spune cucoana: ca te-a pune la cotet, intr-un hambar cu posmagi, zise unul dintre sateni. Iaca peste ce noroc ai dat, bata-te intunericul sa te bata, uraciunea oamenilor! Sai degraba din car si multameste cucoanei ca te-a scapat de la moarte s-ai dat peste belsug luandu-te sub aripa dumisale. Noi gandeam sa-ti dam sopon si franghie. Iar cucoana, cu bunatatea dumisale, iti da adapost si posmagi; sa tot traiesti, sa nu mai mori! Sa-si puie cineva obrazul pentru unul ca tine si sa te hraneasca ca pe un trantor, mare minune-i asta! Dar tot de noroc sa se planga cineva. Bine a mai zis cine a zis, ca boii ara si caii mananca. Hai, da raspuns cucoanei, ori asa, ori asa, ca n-are vreme de stat la vorba cu noi.

- Dar muieti-s posmagii? zise atunci lenesul cu jumatate de gura, fara sa se carneasca din loc.

- Ce-a zis? intreba cucoana pe sateni.

- Ce sa zica, milostiva cucoana - raspunde unul - ia, intreaba ca muieti-s posmagii?

- Vai de mine si de mine - zise cucoana cu mirare - inca asta n-am auzit! Da el nu poate sa si-i moaie?

- Auzi, mai lenesule: te prinzi sa moi posmagii singur, ori ba?

- Ba, raspunse lenesul. Trageti mai bine tot inainte! Ce mai atata grija pentru asta pustie de gura! Atunci unul dintre sateni zise cucoanei:

- Bunatatea dumneavoastra, milostiva cucoana, dar degeaba mai voiti a strica orzul pe gaste. Vedeti bine ca nu-l ducem noi la spanzuratoare numai asa de flori de cuc, sa-i luam naravul. Cum chititi? Un sat intreg n-ar fi pus oare mana de mana, ca sa poata face dintr-insul ceva? Dar ai pe cine ajuta? Doar lenea-i imparateasa mare, ce-ti bati capul! Cucoana atunci, cu toata bunavointa ce avea, se lehameteste si de binefacere si de tot, zicand:

- Oameni buni, faceti dar cum v-a luminat Dumnezeu!

Iar satenii duc pe lenes la locul cuvenit, si-i fac felul.

Si iaca asa a scapat si lenesul acela de sateni si satenii aceia de dansul. Mai pofteasca de acum si alti lenesi in satul acela, daca le da mana si-i tine cureaua.

S-am incalecat pe-o sa, si v-am spus povestea asa.