Printesa      si mazarea

E ra odata un print si printul acela voia sa se insoare cu o printesa, dar cu printesa adevarata. Si a cutreierat toata lumea ca sa gaseasca una pe placul lui si tot n-a gasit. Printese erau destule, dar el nu putea sa stie daca erau cu adevarat printese, fiindca tuturora le lipsea cate ceva. Si printul s-a intors iar acasa si era foarte necajit, pentru ca tare ar fi vrut sa gaseasca o printesa adevarata.

Intr-o seara, tocmai se starnise o furtuna cumplita, tuna si fulgera si ploua cu galeata; era o vreme ingrozitoare. Deodata s-a auzit cum bate cineva la poarta orasului si regele, tatal printului, s-a dus sa deschida.

La poarta era o printesa. Vai, dar in ce hal era din pricina ploii si a vremii rele! Apa ii curgea siroaie pe par si pe haine si ii intra in pantofi pe la varfuri si tasnea inapoi pe la calcaie. Dar zicea ca-i printesa adevarata.

- Bine, las' ca vedem noi indata!, s-a gandit regina, dar n-a spus nimic; s-a dus in odaia de culcare, a luat toate saltelele din pat si a pus pe scandurile patului o boaba de mazare. Pe urma a pus peste mazare douazeci de saltele de lana si pe saltele douazeci de perne mari de puf. Aici s-a culcat printesa.

Dimineata au intrebat-o cum a dormit.

- Groaznic de prost!, a raspuns printesa. Toata noaptea n-am inchis ochii. Dumnezeu stie ce a fost in pat! Am sezut pe ceva tare si acuma-s toata numai vanatai! Groaznic!

Si atunci au vazut cu totii ca era o printesa adevarata, daca a simtit ea o boaba de mazare prin douazeci de saltele si douazeci de perne de puf. Asa de gingasa la piele nu putea sa fie decat numai o printesa!

Si printul a luat-o de nevasta, fiindca acum stia hotarat ca asta-i printesa adevarata; iar boaba de mazare au pus-o in odaia unde erau bijuteriile coroanei si se mai poate vedea acolo si astazi daca n-o fi luat-o careva.

Si asta sa stiti ca-i o poveste adevarata.