Un pescar

Un pescar

Un pescar intinde in mare o plasa. Dar marea-i otravita. El prinde, de aceea, numai mortaciuni. Vietati marine se holbeaza in vid, avand intiparit pe chip semnul sfarsitului! Pescarul este disperat, dezgustat! La un moment dat, el observa o aripa miscandu-se in navod, vede pasarea o scoate din navod si luand-o cu sine acasa, o ingrijeste. Fiind sarac lipit, el ii va da drumul in larg zburatoarei, dupa ce s-a vindecat, intrucat nu are cu ce s-o intretina. Dupa o vreme, pasarea se intoarce cu un peste viu in plisc!

Talcuirea alegoriei in cheia misticii crestine

Pescarul este omul, plasa este mintea, iar marea semnifica creatia cu valurile memoriilor ei din inima omului. Mortaciunile sunt, in acest spatiu alegoric, memoriile decazute, pervertite, sau antimemoriile pacatului. Starea de disperare sau dezgust a pescarului simbolizeaza insasi lepadarea de sinele fals al memoriilor intunecate, pocainta celui ce-si pogoara, ce-si inchina mintea in adancul inimii si afla domnind peisajul dezolant al stricaciunii si mortii.