Bazele teoretice ale optometriei functionale

Bazele teoretice ale optometriei functionale

1 Procesele de baza ale functiei vizuale.

Realizarea confortului vizual optim al omului considerat in relatia sa cu mediul real este obiectivul principal al profesionistului vederii. Optometria functionala cuprinde ansamblul de metode si mijloace, fara agresarea directa a ochilor, care permit analiza performantelor vizuale si influentei lor asupra comportamentului in mediu real, stabilirea problemelor si apoi a celor mai bune solutii pentru realizarea confortului vizual.

Functia vizuala (vederea)a organismului poate fi explicata prin trei procese diferentiate si coordonate: focalizare, binocularizare, identificare.

Focalizarea.

Este procesul care permite sistemului vizual sa stabileasca o punere la punct a imaginii prin sistemul optic al ochiului, pentru orice obiect din spatiul observat.

Aceasta capacitate este in mod particular importanta in vedere aproape daca se are in vedere ca societatea contemporana impune lucrul de aproape (lectura, scrisul, etc.).

Binocularizarea.

In timpul dezvoltarii copilului binocularizarea se stabileste in armonie cu progresele in postura, motricitatea si coordonarea in ansamblul corpului. Ea consta in coordonarea miscarilor celor doi ochi pentru a se centra pe un punct oarecare din spatiu, in acelasi timp cu punerea la punct.

Identificarea.

Identificarea vizuala este procesul prin care in cursul dezvoltarii, informatiile senzoriale vizuale se precizeaza in armonie cu maturizarea celorlalte simturi si se integreaza la nivelul centrilor corticali.

Pornind de la senzatiile vizuale brute, se dezvolta perceptia de miscare, de culoare, a formelor, a detaliilor si reliefului, ceea ce duce la o forma elaborata a reprezentarilor vizuale cum ar fi recunoasterea simbolului scris.

Cele trei procese vizuale sunt asociate intre ele cat si cu ansamblul corpului.

In functiunile organismului se deosebesc trei domenii:

- domeniul vietii vegetative, al functiunilor de baza, (respiratie, digestie, circulatie sanguina, reproductie) realizat de sistemul visceral;

- domeniul vietii de relatie; deplasari, miscari in spatiu. Aceste comportamente sunt sustinute de sistemul osos, de sistemele muscular si postural si coordonate de neuromotricitate. Acesta este sistemul scheletic.

- domeniul vietii mentale articulat in jurul posibilitatilor de abstractie si reprezentare. Toti stimulii, mesajele emanate de corp si de lumea exterioara sunt integrati, decodificati in cortex de functii complexe cerebrale. Acesta este sistemul cortical. Functiile vizuale sunt in relatie cu functiile organismului conform schemei din figura 1.

Fig. 1. Schema relatiilor: organism - vedere

Relatiile intre focalizare, binocularizare si identificare.

Vederea este un tot. Exista o unitate functionala profunda iesita din dezvoltarea armonioasa a celor trei mari functiuni vizuale: punerea la punct, coordonarea si decodificarea.

Modificarile diverselor structuri (cristalin) provoaca acomodarea, mecanism prin care sistemul vizual isi modifica focalizarea functie de distanta la obiectul vizat. Gradul de acomodare, masurat in dioptrii, da masura cantitatii de energie pe care sistemul emetrop trebuie sa o furnizeze pentru a se ajusta la stimulare.

Focalizarea, satisface legea 'efortului minim'. Echilibrul sistemului vizual pentru vedere departe corespunde unei hipermetropii de + 0,5 0,75 dpt. In vedere aproape echilibrul este la + 1,25 1,75 dpt.

In acelasi timp la maturitate echilibrul binocular al omului corespunde unei exoforii de 0,5 pdpt, pentru vedere departe.

Relatia focalizare - binocularizare.

Focalizarea si coordonarea binoculara sunt supuse respectiv sistemului visceral si sistemului scheletic. Primul sistem este comandat de sistemul nervos autonom (caile simpatice), cel de-al doilea, de sistemul nervos central. Cele doua sisteme au relatii de functionare, ceea ce explica sinergia acomodare-convergenta (focalizare - binocularizare). Relatia este insa destul de elastica. Pentru o distanta data, deci o acomodare data, valoarea convergentei poate varia in proportii sensibile.

Relatia focalizare - identificare.

In caz de ametropie monoculara importanta, este rar sa se ajunga la o acuitate a ochiului ametrop normala, chiar cu cea mai buna compensare optica. Reciproc, daca acuitatea vizuala este limitata, echilibrul optic va fi adesea imprecis.

Relatia binocularizare - identificare.

Unele probleme de binocularizare au o incidenta asupra identificarii vizuale in ce priveste acuitatea vizuala. Este cazul fixarii nefocale, al instabilitatii fixarii care poate duce la nistagmus. Lectura, de exemplu, este un act vizual care asociaza o miscare musculara automata (miscare coordonata a ochilor care urmaresc un rand sau trec de la un rand la altul), cu decodificarea simbolului scris. Sprijinindu-se pe focalizare precisa si permanenta ea utilizeaza binocularizarea si identificarea vizuala

Analiza comportamentelor.

Trei faze principale permit clasarea comportamentelor: faza structurala, faza functionala si faza operationala.

Faza structurala cuprinde structurile proprii sistemului studiat.

Faza functionala cuprinde comportamentele permise de structurile citate mai sus. Ele devin dinamice.

Faza operationala cuprinde comportamentele la care trebuie sa ajunga sistemul studiat cand este perfect echilibrat. Sistemul devine eficace la acest nivel.

Intre faze exista relatii directe si indirecte. Pentru studiul acestor relatii este convenabil sa se sub-imparta fiecare dintre faze in trei aspecte.

Aspectul static.

Printre structurile care compun sistemul considerat unele sunt mecano - statice. Exemplu: osatura constituie un prealabil fundamental. Aspectul static ia in considerare dintre structuri pe acelea care sunt cele mai primitive si pornind de la care se elaboreaza structurile motrice. In acelasi mod pentru fazele functionala si operationala aspectul static participa la componentele de baza care vor avea nevoie de elemente motoare pentru a deveni eficace.

Aspectul dinamic.

Unele structuri sunt intr-un raport mai strans cu motricitatea. Spre exemplu pentru structurile mersului musculatura are un aspect mai dinamic decat osatura.

Faza functionala poate fi ilustrata in ce priveste aspectul dinamic de miscarile reflexe care preced mersul la noul nascut.

In faza operationala, aspectul dinamic este caracterizat de variatiile de viteza si de suplete.

Aspectul control .

Orice sistem viu este informat de consecintele actelor sale in termen mai lung sau mai scurt. Aspectul control se refera la retroactiunile si reajustarile care pot duce la performante noi.

2.Analiza comportamentelor in focalizare.

Faza structurala.

Aspectul static este caracterizat prin ansamblul de dioptrii ai ochiului si retina ca ecran. Aspectul dinamic este definit de elementele indispensabile pentru modificarea structurilor statice. Muschii ciliari si muschii irisului formeaza elementele dinamice ale fazei structurale.

Aspectul control. Actiunea elementelor musculare trebuie in permanenta reajustata. Contractiile irisului ca urmare a variatiei iluminarii retinei si muschii ciliari sunt comandati de un centru nervos situat in trunchiul cerebral. Retina, nervul optic, cortexul vizual realizeaza o cale senzoriala pentru reflexul acomodativ. Trunchiul cerebral (centru al reflexelor primitive) si cortexul sunt implicati in reglarea mecanismelor dioptrice.

Faza functionala.

Aspectul static In prezenta unei stimulari corespunzatoare incepe faza functionala. Ratiunea fundamentala a fazei functionale este focalizarea, rezultat al organizarii structurilor dioptrice.

Aspectul dinamic Focalizarea se poate adapta diferitelor plane din spatiul obiect ca urmare a activitatii muschilor ciliari care modifica curbarile cristalinului. Fenomenul este involuntar. Pentru un sistem dezvoltat si echilibrat, posibilitatile de modificare dioptrica sunt utilizate pentru mentinerea punerii la punct indiferent de modificarile sistemului.

Aspectul control Aspectul control corespunde modificarilor celor mai curent folosite pentru o functionare eficace.

Sistemul dioptric are capacitatea de variatie maximala dar functionarea sa normala trebuie sa se faca intr-un interval mai restrans, utilizabil, pentru o activitate prelungita.

Aceasta capacitate permite mentinerea focalizarii in jurul unei pozitii de echilibru.

Faza operationala.

Aspectul static.

In timp ce focalizarea realizata la faza functionala era grosolana, la nivelul operational ansamblul structurilor oculare se armonizeaza pentru a atinge un echilibru precis. Notiunea de emetropie presupune un obiect la infinit.

In situatia de echilibru, ochii, statistic normali au o usoara hipermetropie (0,5 - 0,75 dpt).

Aceasta rezerva este indispensabila si permite sa fie in mod constant in oscilatie si gata la toate reajustarile.

In societatea moderna echilibrul in vedere aproape este realizat pentru 1,25 - 1,75 dpt mai convex decat in vedere departe.

Aspectul dinamic.

Echilibrul atins de sistemul emetropic raspunde la stimulari interne si externe. Pentru ca aceste echilibre sa fie stabile si durabile trebuie sa aiba o suplete suficienta pentru a evita o 'supraincalzire' si limitata pentru a ramane precis. Sistemul, trebuie de asemenea, sa se poata ajusta pentru toate planele obiect din spatiu. Microfluctuatiile de acomodare corespund acestui joc functional minimal.

Aspectul control.

Focalizarea se inscrie intr-un context global la care participa identificarea. Echilibrul obtinut de sistemul dioptric trebuie sa presupuna si o decodificare optima si reciproc, decodificarea nu trebuie sa perturbe echilibrul dioptric normal. Decodificarea, dificila, poate modifica echilibrul care nu poate fi realizat fara o apreciere perceptuala destul de fina.

In tabelul 1. este prezentata sinteza analizei expusa pentru procesul de focalizare. Componentele principale sunt 1,5,9. In aceasta succesiune se fac achizitiile in cursul dezvoltarii copilului.

3 Analiza comportamentelor binoculare.

Faza structurala Structurile anatomice binoculare reprezentate, sunt bazele structurilor comportamentelor care compun faza structurala. Structurile comportamentelor in acest proces sunt reflexele pe care un copil le are in mod genetic: reflexul de orientare, reflexul de compensare, reflexul de versiune.

Aspectul static.

Vederea binoculara este procesul prin care individul percepe spatiul in care isi ghideaza deplasarile si manipularile. Prima postura oculara in dezvoltarea organismului este monoculara si se defineste in raport cu un sistem care pozitioneaza ochiul, spre obiect si care este origina reflexa. Antagonismul functional intre periferie si centrul retinei declanseaza si ghideaza reflexul Reflexul de orientare, are baza genetica, dar are nevoie de exercitiu pentru a se finisa si integra unei activitati binoculare mai complexa.

Aspectul dinamic.

Mentinerea orientarii ochilor este asigurata de reflexele de compensare si versiune, care au baza ereditara, dependente de asemenea de organizarea tuberculilor cvadrigemeni anteriori (TQA) si de relatiile lor cu nucleele motoare oculare.

Compensarea este reflexul care permite sa se pastreze orientarea cu toate ca s-a miscat capul sau corpul. Versiunea se activeaza cand se deplaseaza obiectul in spatiu. Ea poate fi considerata ca o succesiune de orientari. Obiectul deplasat are imaginea pe periferia retinei si o noua orientare o readuce in fovee. Primele miscari de versiune sunt sacadate, fiecare sacada fiind o orientare.

Aspectul control.

Activitatea reflexelor de compensare si versiune permite degajarea motricitatii oculare care se exercita in timpul urmaririlor oculare in diferite directii din spatiu care antreneaza reflexe de orientare si se elaboreaza putin cate putin o aliniere foveala stabila. Aceasta din urma consolideaza si precizeaza urmaririle oculare.

Faza functionala - este principala in analiza comportamentelor. Ea comporta

elaborarea centrarii celor doi ochi pe punctul de fixare si variatiile acestei centrari pentru a trece de la un plan de privire la altul, sau pentru a urmari binocular un obiect in miscare.

Aspectul static.

Aspectul static consta in centrarea simultana a celor doi ochi pe punctul de fixare si care are drept urmare vederea simultana a obiectului vizat. Centrarea si vederea simultana sunt strans dependente una de alta.

Aspect dinamic.

Centrarea binoculara si vederea simultana se realizeaza la un moment dat pentru un punct din spatiu. Pentru diferite fixari rezulta variatii ale centrarii ceea ce necesita modificari ale tonusului in musculatura extrinseca a ochilor. Exista amplitudini limita de convergenta si divergenta care daca sunt depasite se produce diplopie.

Aspectul control.

Limitele dincolo de care rezulta diplopie, nu pot fi atinse in functionare normala. Amplitudinea aceasta redusa depinde de tendintele la fuziune, activate de jocurile repetate de convergenta. Ea este caracterizata de capacitatea sistemului binocular de a recapata instantaneu fuziunea, cand o perturbatie oarecare a provocat diplopia.

Faza operationala - nu aduce comportamente noi ci le fixeaza pe cele existente.

Aspectul static.

In faza operationala postura binoculara se doteaza cu o rezerva de functionare asigurand supletea sa. Aceasta rezerva este constituita in vedere departe de o usoara tendinta divergenta (exoforie fiziologica de 0,5 pdpt) care asigura rapiditatea raspunsului. Un echilibru riguros este insotit de o rigiditate contrarie eficacitatii binoculare.

In vedere aproape, exoforia creste la 4 - 6 pdpt, si corespunde aceleiasi nevoi functionale ca in vedere departe (pregatire pentru actiune). Astfel se asigura supletea si permanenta centrarii binoculare in vedere aproape si departe.

Aspectul dinamic.

Dinamica vederii binoculare este caracterizata prin miscari de versiune si vergenta. Un ochi va prelua conducerea miscarilor si fixarilor, el servind drept referinta. Acesta este ochiul director. Controlul fixarilor binoculare in timpul lecturii este astfel mai precis si miscarile mai rapide.

Aspectul control.

Vederii simultane si fuziunii in toate planele spatiului li se adauga aprecierea distantelor prin integrarea functiunilor binoculare si a experientei locomotrice sau de manipulare. Stereoscopia implica o binocularitate bine stabilita. Orice intermitenta in vedere simultana sau defect de centrare binoculara implica stereoscopia. Ea nu este perfecta fara divergenta fiziologica care, prin supletea introdusa, asigura explorari fine.

4. Analiza comportamentelor in identificare vizuala.

Structura procesului de identificare trebuie sa reflecte activitatea senzoriala a sistemului vizual.

Senzatia este un raspuns specific, integral subiectiv, provocat in mod normal de activitatea unui element aferent determinat, cu proiectie corticala bine definita si comportand mai ales punerea in joc a neuronilor senzitivi care pot de asemenea, eventual, sa asigure o stimulare directa.

Faza structurala a identificarii este dominata de elaborarea senzatiilor.

In faza functionala se elaboreaza perceptii prin asocierea senzatiilor.

Perceptia este un ansamblu integrat de senzatii care a dobandit o specificitate pentru reglarea comportamentului si asigura, printr-un fel de decodaj al mesajelor aferente, o cunoastere a obiectelor exterioare si, de asemenea, si natura, momentul si durata evenimentelor. Perceptia reprezinta o interpretare care la om implica o experienta; ea este variabila, modificabila, are plasticitate mare dar si o oarecare fragilitate. Reprezentarile constituie faza operationala a identificarii vizuale. Reprezentarea consta in evocarea obiectelor in absenta lor, in a completa cunoasterea lor perceptuala prin referire la alte obiecte, care nu sunt percepute in acest moment.

Faza structurala.

Aspect static.

Identificarea vizuala se defineste ca un proces prin care individul scoate o semnificatie din mesajele de origine fotonica. Sensibilitatea la energia fotonica constituie primul comportament de identificare vizuala.

Aspect dinamic.

Unele reactii primare vizuale par perfect stabilite prin ereditate. Organizarea innascuta la nivelul sensibilitatii se face dupa patterne (modele) vizuale ale indivizilor.

Aceste modele sunt puncte de referinta in jurul carora se organizeaza sensibilitatea vizuala. Reactiile corespunzatoare excitarii retinei periferice sunt de tip motor: reflexul de orientare spre lumina, reflexul pupilar. Comportamentele primare sunt inlocuite prin conduite mai elaborate (modele perceptive complexe).

Aspectul control.

Configuratia fetei este un comportament dinamic.

Constituirea bagajului vizual se face foarte liniar fara sa se puna in relatii particulare diversele senzatii de lumina, miscare, culoare. Aceasta forma primara de integrare contribuie la elaborarea unui 'spatiu sincretic', un tot care nu se descompune in parti distincte sau individualizate si care nu are nici o relatie cu celelalte spatii senzoriale.

Selectivitatea vizuala constituie punctul de plecare al perceptiilor. Primele impresii, senzatiile in fuga pe care le aveau intr-o situatie noua sunt reflexul acestui spatiu sincretic. O forma primitiva de cunoastere este acest sentiment difuz al obiectelor (lucrurilor) si al raportului dintre ele.

Faza functionala.

La aceasta faza contribuie utilizarea retinei centrale si a analizorului cortical, deplasarile motoare controlate si manipularile.

Aspectul static.

Capacitatea de a receptiona energia luminoasa este cuplata la aceea de a selectiona informatiile utile. Alte experiente senzoriale (tactile, auditive) concura cu cea vizuala la organizarea spatiului extern.

Comportamentul selectiv se regaseste in toate etapele de dezvoltare a identificarii vizuale (discriminarea culorilor, asocierea formelor, discriminarea detaliilor). Selectia a doua senzatii identice intr-un ansamblu echivaleaza cu o filtrare.

Capacitatea perceptiva de a analiza un ansamblu vizual pentru a extrage asemanarile este primul pas spre facultatea mentala de generalizare.

Aspectul dinamic.

Elementele vizuale selectionate in etapa precedenta sunt insuficiente pentru a stabili recunoasterea spatiului luminos. Etapa dinamica a fazei functionale inglobeaza toate functiile asociative care conduc la perceptii din ce in ce mai complexe. Asociatiile perceptive ca si senzatiile se organizeaza in jurul unor modele de referinta si contribuie la formarea de modele stabile (invarianti) la care individul se poate referi (un cub vazut de departe sau de aproape, dintr-o parte sau alta, este identificat intotdeauna ca un cub).

Apare capacitatea de constanta de forma care permite sa se identifice o informatie vizuala, chiar daca este perceput numai unul din elementele sale.

Aspectul control.

Bagajul perceptiv se organizeaza controlat recenzand toate experientele vizo - motrice traite in jurul obiectului: bloc de spatiu individualizat care capata forma cand toate stimularile heterogene se adauga (se reunesc). Conceptul de obiect se naste din diferentierea selectiva a formei si fondului, a detaliului si formei, a reliefului si a detaliului. Elaborarea sa mentala se sprijina pe constanta perceptiei din etapa dinamica.

Imaginile sunt copii precise ale obiectelor intr-un spatiu redus la doua dimensiuni, prin proiectia formelor, reliefului (perspectiva). Ele pot fi limitate la:

- contururile formei (siluete);

- cateva detalii semnificative (stilizate);

- un singur detaliu judicios ales (caricatura).

Analiza acestor blocuri de spatiu permite aranjarea tuturor informatiilor vizuale care se organizeaza intr-un 'spatiu orientat'

Notiunile de sus - jos, dreapta - stanga, inainte - inapoi, au valoare numai in raport cu organizarea laterala a observatorului (lateralitatea).

Faza operationala.

Aspect static.

Pe baze perceptuale rezultate din experienta vietii se elaboreaza reprezentarile.

Obiectul sau spectacolul vizual sunt in continuu prezente in minte chiar fara stimulari luminoase (permanenta).

Permanenta este consolidata de mecanismele de memorizare si se valorifica prin rapel care permite sa reapara datele vizuale utile (vizualizarea). In aceasta etapa a analizei comportamentelor omul nu mai are nevoie de simultaneitate intre real perceput si imaginar reprezentat.

Aspect dinamic.

Perceptia formelor, detaliilor, contururilor volumelor este integrata intr-o noua metoda de interpretare: abstractia vizuala legata de ansamblul comportamentelor mentale. Aceasta capacitate devine suportul comunicarii vizuale simbolice.

Aspectul control.

Ultima finisare a comportamentelor vizuale (reprezentarile) permite o sinteza individuala a spatiului, experientelor traite, integrate, simbolizate si stocate in vederea utilizarii lor si constituie personalitatea.

Etapa control se poate rezuma astfel:

- constructia de spatii simbolice;

- utilizarea si coordonarea acestor spatii prin gest, vorba si vizual;

- conceperea de elemente noi (creativitate).

Bibliografie

Manas Leo. Visual analysis. The Professional Press Inc. Chicago, 1968.

Institut de Visiologie de France. Optometrie Fonctionnelle.

Vol.I - 1975; Vol II - 1976; Vol.III -1979 Ed.I.V.F. - Paris.

Tabelul 1

Tabelul 2.

Tabelul 3