Relatia pronumelui cu alte clase lexico-gramaticale

Relatia pronumelui cu alte clase lexico-gramaticale

Spre deosebire de alte parti de vorbire, pronumele participa la putine procese lexico-gramaticale, care privesc, de obicei, unii termeni din cadrul paradigmei.

Pronumele personal propriu-zis formeaza cateva derivate: a tutui, non-eu, iar prin conversiune, cateva substantive: eu (propriul eu, eul artisitc); el (un el); ele (iele).

Pronumele de politete. Doar unele pronume de politete accepta derivarea cu sufixe diminutivale (mataluta, dumitale, talica) sau, accidental, verbale (Nu ma mai dumneatali atata, spune-mi Ion!). Uneori participa la constructii locutionale ocazionale, glumete sau ironice, create prin antifraza: intunecimea voastra, marsavia voastra, dobitocia voastra. Valoarea de politete se pierde in unele formule cliseizate, pronumele devenind o forma prin care vorbitorul marcheaza orientarea spre interlocutor: Vei vedea dumneata

Pronumele interogativ intra in structura unor locutiuni pronominale nehotarate (cine stie ce, cine stie cine). " De asemenea, intra in structura unor sintagme cvasilocutionale, aflate la granita dintre pronume interogativ cu prepozitie si locutiune adverbiala interogativa: Pentru ce ai facut asta ?; La ce te-ai bagat in afacerea asta ?; De ce vorbesti fara sa stii ? '[1]

Pronumele relativ intra in structura unor imbinari cu statut cvasilocutional, rezultate prin elipsa, in care relativele exprima un sens nehotarat (care mai de care, care pe care, care cu care, cate si mai cate). Unele imbinari au sens adverbial: dupa care, drept care, pentru care. Altele intra in structura unor locutiuni conjunctionale: dupa ce, pentru ce, pana ce.