Raportul substantivului cu alte clase lexico-gramaticale

Raportul substantivului cu alte clase lexico-gramaticale

Intre clasa substantivelor si celelalte clase lexico-gramaticale au loc numeroase transferuri de unitati. Unele substantive isi pierd specificul, achimbandu-si clasa lexico-gramaticala sau participand la alcatuirea derivatelor, a compuselor si a locutiunilor nesubstantivale."[1]

1.1. Treceri dinspre clasa substantivului

• Conversiunea substantivelor, trecerea lor in alta clasa lexico-gramaticala prin

schimbarea comportamentului gramatical, este relativ rara in limba romana.

• Cele mai numeroase sunt situatiile de adverbializare, procesul fiind mai avansat

la substantivele utilizate in constructii eliptice cu valoare modala (a sta ghemuit ca un covrig) uneori comparativa (alb ca zapada, singur cuc etc.).

"Aceste substantive adverbializate si-au pierdut disponibilitatile sintactice de tip substantival, ele se utilizeaza intr-un numar foarte restrans de combinatii, oarecum fixate.

De exemplu: bocna, intrebuintat numai adverbializat, niciodata independent, in imbinari ca: a fi / a se face / a ingheta bocna (a ingheta tare)."[2]

Aceasta converiune se manifesta in grade diferite la nivel morfologic si semantic, cele mai multe pierzandu-si flexiunea, fiind utilizate cu o forma unica, de nominativ-acuzativ singular nearticulat (foc - foc de suparat etc.), lucru care le apropie de comportamentul averbelor, care sunt cuvinte neflexibile, altele isi pastreaza opozitia de numar ( a aduna gramada / gramezi etc.). Toate aceste substantive in discutie apartin fondului lexial vechi si / sau regional, cele mai multe constructii fiind expresive, populare, familiare.

Adverbializarea se prezinta a fi neincheiata la subtantivele care se refera la momente sau intervale de timp: Alearga toata ziua / noaptea / vara. etc.

"Conversiunea acestor cuvinte se manifesta morfologic prin reducerea flexiunii: ele nu participa la opozitii de determinare (fiind utilizate in forma nearticulata sau in cea articulata enclitic, diferentiate semantic - comp. Pleaca dimineata. (in dimineata urmatoare) cu Pleaca dimineata. (totdeauna in timpul diminetii; in fieare dimineta); nu participa la opozitiile de caz; unele pastreaza formal opozitia de numar, neutralizata insa la nivel semantic, singularul putand exprima, ca si pluralul, ideea de repetitie (Citeste noaptea / noptile - aproape in fiecare noapte)"

Ajungem la concluzia ca subtantivele care tind sa se adverbialieze apar in pozitie de circumtantial dependent sintactic de verbe, de adjective / aderbe (alearga dimineata, necear vara) sau in pozitie de atribut dependent de regente reprezentate prin anumite substantive abstrate (prezenta ei acasa dimineata).

Similar poate fi comportamentul gramatical al substantivelor cu sens cantitativ: A mers kilometrii intregi pana la cabana.; Dulceata cantareste kilograme bune. etc.

Adjectivizarea substantivului are caracter exceptional: pisicute femei, caini barbati etc.

"Semantic, se mentine legatura dintre adjectiv si substantivul originar: adj. barbat (persoana care are atributele moarale ale unui barbat - vitejie, curaj etc.); functia dominativa, proprie substantivelor, e inlocuita cu o functie adjectivala, de calificare. "

O alta situatie exceptionala este atunci cand substantivul devine prepozitie: gratie, multumita (Gratie lor am reusit sa merg mai departe.; Multumita lor a luat locul intai.)

"Statut morfologic incert, de substantiv sau de interjectie (rezultata prin conversiunea substantivului), au cuvinte ca Doamne!, Noroc!, in contextele in care ele nu iti modifica forma, nu indeplinesc o functie sintactica, nu au rol denominativ si uneori nu au referentul obisnuit din utilizarea lor substantivala: Doamne, vai, cat ai intarziat, fatito!, Noroc, Ioane, ce mai faci?. "[5]

Relatia substantivului cu alte parti de vorbire se realizeaza si prin particparea substantivului la formarea unor derivate, a unor compuse sau a unor locutiuni.

1.2. Treceri inspre clasa substantivului

Conversiunea, prin care se formeaza numeroase substantive de la orice parte de vorbire, este un proces productiv in limba romana.

Substantivizarea formelor verbale de infinitiv lung recitare, citire,

cumparare, si de supin recitat, citit, cumparat are caracter regulat. La unele verbe se substantivizeaza numai forma de infinitiv lung a pastra, pastrare; la altele numai forma de supin a cersi, cersit; dar sunt si verbe care nu au corespondent substantival infinitiv lung sau supin.

Unele substantive vechi provin din conversiunea infinitivului lung. In limba romana actuala, can infinitivul lung nu mai este utilizat ca forma a verbului decat in conditii extrem de limitate. De exemplu, ca sufix derivativ, -re formeaza substantive a caror structura ne permite sa le asimilam cu infinitivul lung, desi nu corespund unei forme din paradigma flexionara a verbului; aceste substantive sunt vechi (vanzare) sau neologice (capitalizare, manifestare).

La substantivele care au in structura sufixul -re, sufixul impune intregii formatii caracteristicile de substantiv, dar si semnificatia conceptuala (scriere- este o actiune, fata de scriitor, care este agent ); radicalul verbului contribuie la senul substantivului.

Mai putin frecvent se substantiveaza participiul (a juca ascunsa) sau gerunziul (intrandul casei). Accidental se substantivizeaza verbele la modul personal (Cititi-l pe scriu!).

Adjectivele se substantivizeaza curent: tanara aceea, ranitul vindecat.

Substantivele provenite din conversiunea adjectivului incorporeaza sensul lexical al substantivului lor regent, subinteles: (baiat ) ranit, (alimente) comestibile.

Mai putine sunt substantivele explicabile prin conversiunea adverbelor:

binele, aproapele etc.

Substantivizarea altor parti de vorbire este mai limitata si oarecum

accidentala, sunt in aceasa situatie: numeralul (optul, unsprezecele, secundul), pronumele (sinea, sinele, eul), interjectia (oful).

Marcile substantivizarii sunt:

compatibilitatea cu afixele flexionare de tip substantival, si anume cu articolele (l, un, a, o), cu desinentele - dinter care unele apar exclusiv in declinarea substantivelor, ca -uri, -o (opturi, urato!), si au astfel rol de "clasificatori" substantivali, indicand aparteneta termenului la clasa substantivului.

"Compatibilitatea cu adjuncti specifici substantivului, cum sunt determinantii nonafixali (acel ranit, aceasta bienala)"[6], cu adjectivele numerale cardinale (noua calatori), genitivele si adjectivele pronomionale posesive (suspinul ei/sau), adjectivele calificative (prajituri ieftine, un mic bine), propozitiile relative calificative (fata care merita sa fie privita) etc.

Compatibilitatea cu pozitiile sintactice ale substantivului, cum sunt cea de subiect (Tanarul citeste.), de complement direct (Traversez bienala.), de complement indirect in dativ (Comand copilului.), de atribut genitival (sunetul copilului) etc.

"Compatibilitatea cu contextele comune substantivului si altor parti de vorbire, dar nespecifice pentru clasa morfologica a bazei conversiunii, de exemplu, in pozitia sintactica de subiect (lipseste la), de complement direct (scriu si) etc." [7]