Aspecte ale comicului de caracter si de moravuri intr-o comedie studiata: O scrisoare pierduta de I. L. Caragiale

Comedia este o specie a genului dramatic, care starneste rasul prin surprinderea unor moravuri, a unor tipuri umane sau a unor situatii neasteptate, cu un final fericit. Piesa de teatru este transformata in spectacol pe scena, cu ajutorul actorilor, regizorului, scenaristului, tehnicienilor; exprima astfel relatiile dintre literatura si alte arte (desen, muzica, design).

In "O scrisoare pierduta", tema este coruptia societatii burgheze de la sfarsitul secolului al XIX-lea (politicianismul, demagogia, farsa electorala, viciile si relatiile vicioase dintre oameni, dar si in familie).

Actiunea se desfasoara secvential, gradat-cronologic, pe momentele subiectului, de la expozitiune pana in punctul culminant; sunt secvente tensionate si actiunile par sa fie intre dramatic si comic; deznodamantul devine comic, toate partile angrenate in conflicte politice si morale se impaca; finalul are si o nuanta tragica, pentru ca nimic nu s-a rezolvat in bine, coruptia are acelasi nivel ca la inceput, alegerile au fost o farsa pentru ca "alesul" a fost impus de la centru, onoarea cuplului Stefan Tipatescu - Zoe a fost salvata, iar viata orasului de provincie va curge in acelasi fel.

Titlul pune in evidenta contrastul comic dintre aparenta si esenta si numeste principalul motiv al comediei: o scrisoare de amor a lui Stefan Tipatescu, prefectul orasului, catre amanta sa, Zoe Trahanache, sotia sefului partidului conservator de la putere. Pierduta, gasita, iar pierduta (furata de Nae Catavencu de la Cetateanul turmentat), pierduta si de Nae la intrunirea electorala si iar gasita de Cetateanul turmentat si data in final Zoei ("andrisantul necunoscut"), scrisoarea devine un adevarat personaj al piesei. A doua scrisoare prezenta in text este tot o arma de santaj : senatorul Agamemnon Dandanache gaseste in buzunarul paltonului unui amic, "persoana importanta'', o scrisoare de amor catre o doamna din inalta societate din capitala; Dandanache ii cere amicului sa-i gaseasca un colegiu pentru alegerile de deputat. Asa ajunge senator pentru orasul capitala de judet de munte. Aceasta scrisoare ramane pierduta pentru totdeauna. De aici, ambiguitatea titlului comediei. Mai sunt in text si alte "scrisori": o scrisoare de banca falsificata de Nae Catavencu ; scrisoarea pe care Farfuridi si Branzovenescu vor sa o trimita in capitala, sa se planga la partid de coruptia din orasul lor, vor sa o semneze amandoi si "sa o dea anonima''.

Comedia este o opera dramatica in care autorul-dramaturg isi exprima conceptia despre lume, viata, moravuri, oameni si relatiile dintre ei, direct in didascalii si indirect prin modalitatile de realizare a comicului, subiect, actiune, personaje, stil.

"O scrisoare pierduta" este o comedie spumoasa, Caragiale exploatand aproape toate resursele comicului. Comicul este principala modalitate estetica si in dialog devine comic de nume/ moravuri/ caracter/ limbaj/ situatii/ intentie.

Cu ajutorul comicului de moravuri, autorul dezvaluie viata publica si de familie a unor politicieni corupti si lipsiti de simt civic: spatiul politic apare ca un circ al intereselor personale, iar spatiul privat este dominat de imoralitate. Caragiale a ramas in literatura romana ca moralistul clasic, observatorul lucid si ironic al viciilor, al imposturii, al ridicolului si al prostiei. Viziunea lui despre societate (familie, politica, prietenie, iubire, partide politie, relatii interumane, interese, sentimente) este critica, satirica, ironica, uneori tragi-comica, moralizatoare, dar mereu realista si veridica (situatii, personaje, atitudini din piesele lui I. L. Caragiale se intalnesc si astazi).

Personajele sunt caracterizate direct de dramaturg in didascalii si in lista de personaje, de alte personaje si prin autocaracterizare; indirect personajele sunt caracterizate prin gesturi, emotii, atitudini, actiuni si fapte mereu comice; relatiile dintre personaje sunt vicioase, bazate pe interese.

Lumea comediei este una a compromisului moral. Rasul, spunea Caragiale, este singurul personaj pozitiv al operei sale. Autorul aduce in scena tipuri umane, ridiculizate prin comportament si atitudini - comicul de caractere. Catavencu este tipul demagogului, care isi schimba principiile politice in functie de situatie. Farfuridi face si el parte din aceeasi categorie a demagogilor, dar ilustreaza si tipul prostului fudul din teatrul clasic; discursul lui este o mostra de umor absurd. Mai abil decat cei doi la un loc este Dandanache, "mai prost ca Farfuridi si mai canalie decat Catavencu": prostul ticalos. Desi senil, el reuseste sa-si atinga scopul politic prin viclenie si lipsa onoarei. Tipatescu este tipul donjuanului, impulsiv si orgolios, constient de puterea pe care i-o da functia si multumit cu tihna burgheza pe care i-o asigura relatia cu Zoe. Aceasta, desi cea mai distinsa dintre femeile din teatrul lui Caragiale, reprezinta tipul cochetei imorale. Voluntara, interesata de pastrarea aparentelor, este capabila de orice compromis pentru a-si salva reputatia. Zaharia Trahanache ilustreaza tipul incornoratului. Este ridicol pentru ca se considera "un stalp al puterii", in timp ce de fapt Zoe este cea care hotaraste ce candidat trebuie sustinut in alegeri. Ca politician insa, este abil in tactica jocului de culise. Ghita Pristanda, tipul omului slugarnic, profita de avantajele pozitiei sale. Desi este omul lui Tipatescu, il trateaza cu umilinta interesata si pe Catavencu, simtind ca adversarul de astazi poate fi stapanul de maine. Cetateanul turmentat reprezinta tipul omului simplu, derutat de mascarada politica. Dilema sa - alegerea candidatului caruia sa-i dea votul - traverseaza intreaga piesa, starnind rasete si voie buna.

Numele personajelor sunt alese de dramaturg, ca si varsta, ocupatiile si caracterele lor. Asfel, numele Catavencu vine de la cuvantul "cata'' si il caracterizeaza ca fiind demagog; Agamita este diminutivul amuzant de la numele gloriosului erou grec Agamemnon, iar numele Dandanache vine de la "dandana" si il caracterizeaza ca fiind pueril, imprastiat si generator de incurcaturi; Ghita este caracterizat prin tehnica onomasticii ca fiind slugarnic si umil in fata sefilor etc.

Prin comicul de limbaj se realizeaza caracterizarea personajelor in mod indirect. Astfel, Trahanache isi tradeaza originea greceasca gresind neologismele ,,sotietate" si ,,printip". El mai pronunta gresit si neologismele din sfera limbajului politic, "dipotat'', "docoment'', "endependent", "cestiuni arzatoare la ordinea zilei''. Personajul se exprima si confuz, cu abateri de la normele limbii literare, ceea ce reflecta incultura acestuia. Limbajul politicienilor demagogi, avocati de profesie, adversari in lupta pentru mandatul de deputat, tradeaza in cazul lui Catavencu, incultura, care contrasteaza comic cu pretentia de eruditie). In cazul lui Farfuridi, prostia este evidentiata tocmai de pretinsa inteligenta pe care crede ca o probeaza prin raspunsurile proaste. Acestia se intrec in discursuri patriotarde, in care nonsensul si paradoxul demonstreaza incultura si snobismul.

Stilul lui I. L. Caragiale este inconfundabil nu doar prin structura sa si prin compozitia comediilor sale, ci si prin limbaj. Lexicul abunda in regionalisme muntenesti, alaturi de arhaisme si neologisme prost rostite sau intelese; personajele se exprima agramat, indirect, cu tautologii si cacofonii, subliniind nivelul de cultura. Sunt si cateva fraze memorabile: ,,Ce lume, dom'le, ce lume'' - Stefan Tipatescu ; ,,Bampir ? Ce-i aia bampir, dom' prefect ?'' - Ghita Pristanda; ,,Curat constitutional'' - Ghita Pristanda.

Actiunea se desfasoara intre doua replici : ,,Eu, bampir ?'' si "Curat constitutional''. Comedia are patru acte si numeroase scene si tablouri; dupa titlu, dramaturgul a scris lista de personaje; principalul mod de expunere este dialogul si se realizeaza prin replici; descrierea se realieaza prin dialog sau prin didascalii (costume, situatii, atitudini, balul), iar naratiunea apare doar in didascalii.

Problemele sociale, politice, familiale, sentimentale, obiceiurile din urbea X sau din capitala sunt descrise cu nuante tragi-comice, intre lumini si umbre, pentru ca I. L. Caragiale isi iubeste personajele, dar le critica pentru ca vrea sa le indrepte.