Simbad eschimosul

Capitolul 1

Scena 1

Ultima dorinta

Totul incepuse intr-o dimineata racoroasa de mai cand fata celebrului colonel Dipalmito tocmai iesea din coliba traditional construita pe terasa balconului de la etajul al doilea, langa piscina cu jacuzzi. Pentru a potenta senzatia de cadru natural piscina cu jacuzzi era de fapt lacul care se formase la baza unei cascade iar balconul de la etajul al doilea era platforma superioara a unei prapastii. Traditia avea un rol impotant in familie.

Trezita ca in fiecare dimineata de glasul voios al lastunului portocaliu pitic ce anunta rasaritul soarelui, Dipalmito iesi cu entuziasmu-I caracteristic din coliba, improscand cuvinte din acelea care se gasesc in toate limbile dar care de obicei nu se traduc, pentru a da piept cu o alta zi in jungla Madagascarului. Pentru a nu pierde totusi acest moment atat de pasional din comunicarea omului cu natura, eu naratorul omniscient, omniprezent si omnipotent voi rezuma acest concert la chintesenta sa: 'Tuti ceapa mati de lastun! Restul zilei avu o desfasurare liniara impartindu-se intre cautarea hranei si evitarea de a deveni hrana. Viata era grea in Madagascar. Totul culmina cu aceasta ultima problema a Alexandrei in evitarea de a deveni hrana. Ca o contorsiune a soartei, un sarpe cafeniu de copac isi croi drum prin jungla pana in coliba victiei sale muscando de picior chiar in momentul intrarii pe usa. Ca in multe alte tari salvarea veni imediat, neanuntata. Neanuntata deoarece soferul se ingramadea in fiecare dis-de-dimineata in masinuta si pornea prin jungla in cautarea de potentiali bolnavi. Nimeni nu mai indraznea sa iasa afara din coliba. Salvarea gonea prin padure in toate directiile, picioarele soferului sarind de pe o pedala pe alta intrucat tocmai calcase intr-o balta de ulei de motor si cautand firimiturile de paine pe care le lasase in urma pentru a nu se rataci, asemenea lui Hansel si Gretel. Zadarnic. Dupa mai multe ore de plimbat ursul prin padure, metaforic si metafizic vorbind, soferul gasi intrarea in parcarea subterana si implicit spitalul. Franele scartaira prelung iar masina se opri intr-un zid de sustinere dupa o serie de zmuncituri chinuitoare. Soferul se indrepta cu pasi grabiti spre usa liftului din parcare lasand in urma zgomotul slapilor pe jumatate rosi. Ocupand simultan toate functiile dintr-un spital de la director pana la portar, ajutorul oferit pacientei avu de suferit o intarziere relativa.

Scena 2

Patru ore mai tarziu

Patru ore mai tarziu, printre aparatele care le imitau pe cele adevarate si printre zeci de zeci de furtunase stranse de-a lungul anilor de la bauturile racoritoare, se distingea Alexandra. Furtunasele erau prinse de brate si atarnau lenese, fara nici un scop pe podea; doar furtunasul din gura avea celalalt capt introdus intr-o sticla de Pepsi de 2L din care Alexandra sugea asemenea unei pasari Colibri care suge nectarul dintr-o floare de orhidee. Spitalul nu dispunea de antivenin; de fapt spitalul nu dispunea de nimic din ceea ce ar trebui sa existe intr-un spital. La urma urmei spitalul Joana d'Arc din Madagascar era de fapt o parcare subterana ramasa de la nemti din timpul celui de-al doilea razboi mondial. Soarta domnisoarei Dipalmito era pecetuita.

- Alfred, apropiete, trebuie sa vorbesc cu tine.

Alfred Alamhain era avocatul domnisoarei Oleina, genul de om pe care nu il intalnesi foarte des si care ar face orice pentru bani. Avea o constructie fizica impunatoare, corpul sau fiind un model pentru toti tinerii madagascarieni: picioare puternice cu muschii proeminenti, burta lipita de sira spinarii care privita din lateral crea impresia unei lentile planconcave cu indicele de refractie n=1.56 si focarul f=-19 cm si brate atat de gelatinoase si firave incat putea concura oricand cu Mr Muscolo.

- Nu vorbiti domnisoara Oleina. Mai bine conservati-va energia o sfatui disimulant avocatul acesteia.

- Nu mai pot Alfred. am uitat principiul conservarii energiei. Alfred, e clar ca nu o sa o mai duc mult si as vrea sa-mi faci un ultim favor.

- Orice domnisoara Alexandra!

- Alfred. as vrea ca toata averea mea sa ramana singurei persoane pe care am iubito vreodata.

- Domnisoara Alexandra sa stiti ca dragostea noastra nu se putea implini; tin la dumneavoastra dar. inima mea apartine altei persoane. stiti doar ca am facut transplant de inima.

- Simbad Lazarov Drubilham! (in funfal se aud tobe africane: tam tam tamtammm) Dar dragostea noastra nu a fost sa fie. ne desparteau prea multe obstacole.

Impactul vesti fu atat de puternic incat il rasturna pe micul avocat de pe scaun iar directorul-doctor-sofer aflat prin preajma se apuca sarguincios, asemenea unui elev de clasa a-IX-a din liceu, sa calculeze forta impactului pe care a avuto vestea. Rezultatul nu era deloc concludent.

Capitolul 2

Scena 1

Undeva la Polul Nord

Era o dimineata de iulie racorasa la 86 de grade emisfera nordica. Soarele stralucea sus pe cer iar vantul adia usor, maturand usurel stratul subtire de zapada proaspat depus. Ursi polari isi faceau datoria de ursi polari fugarind si ocazional mancand cate o foca. Focile isi faceau si ele datoria de foci si uneori cate una se lasa prinsa de vreo matahala de urs, intretinand astfel lantul trofic de la polul nord. Pinguini se deplansau pe gheata cu mersul lor lenes si leganat constituind pe intinderea pustie a gheti adevarate mici trupe de comando a caror misiune era sa prindra cat mai multi peste. Deodata, cu cativa zeci de metri inainte de crapatura din ghiata spre care se indreptau, se lasara toti pe burta si alunecara in apa ca niste torpile lansate de un subarin rusesc aflat in misiune secreta in apele teritoriale americane, unde aveau sa-si inceapa domnia terorii. Asemanarea era evidenta. La orizont se intrezarea un spargator de gheata venit pentru a salva o echipa de cercetatori australieni care se aventurasera prea departe de tabara. Datorita modului cum era construita nava, aceasta nu taia gheata si mai degraba calca pe ea; sub presiunea enorma la care era supusa gheata de greutatea navei, aceasta se indoia si ceda facand loc liber navei.

Pentru Simbad toata aceasta agitatie ai amintea de plajele aglomerate din Maiami unde vanzatori ambulanti incercau sa te convinga sa cumperi diverse produse de la pasta de dinti pana la peruci sau dresori care promiteau la preturi de nimic poze instant cu unele dintre cele mai exotice animale de la musca tete din America de Sud pana la dragoni de Komodo din insulele Komodo trecand prin toate speciile intermediare de la insecte pana la reptile. Toate astea in timp ce vreo maimuta special dresata iti sutea portofelul sau diverse bijuteri.

Simbad Lazarov Drubilham era un adevarat stapan in aceste tinuturi uitate de lume. Intins pe un sezlong, pe terasa micul sau igluu, el savura razele prelungi ale soarelui din spatele hainelor de eschimos. In mana stanga tinea o ceasca de cafea fierbinte din care se ridicau vapori fantomatici imprastiind mirosul de cafea pe mai multi kilometri iar in mana dreapta tinea o bere de radacina, marca Root beer , pentru a contracara cafeaua fierbinte in cazul in care s-ar frige. Cafeaua fierbinte si berea rece constituiau un Ying-Yang alimentar, o polivalenta Bine-Rau, neputand exista una fara cealalta ai trecu deodata prin minte lui Simbad asemenea Pechinezului cenusiu care gonea pe intinderea de zapada sarind mai multe stati.

Simbad era un barbat intre doua varste, aproximativ 44-45 de ani, iar pentru varsta lui arata destul de bine. Podoaba capilara inca nu-l parasise si nici nu incepu sa-I creasca prin locuri nedorite ca nas, urechi, burta si spate. Barba nu o lasa niciodata sa creasca mai mult de patru zile.

Se stabilise la Polul Nord in anul 1992 in urma respecializarilor soldatilor din armata americana. La inceput fusese greu. Se mutase la pol in a doua jumatate a anului, nestiind insa ca aicea domnea noaptea polara. Ziua nu se deosebea de noapte iar noaptea continua invaluia totul asemenea unei manti a vreunui vrajitor demult uitat de istorie. Simbad mai avusese eschimosi in familie. Tatal sau fusese eschimos. Si tatal tatalui sau fusese eschimos iar traditia aceasta se pierdea in negura timpului. Totusi decise sa nu se bazeze numai pe instinctul care ai curgea prin vene alaturi de moleculele de hemoglobina, oxihemoglobina, corboxihemoglobina si alte substante folositoare corpului uman. Asa ca isi cumpara de la un magazin local un ghid de supravietuire. Invata sa fii eschimos se numea cartea si spre banuiala lui se dovedi a nu-I fi de nici un ajutor. Soarta lui era pecetuita. Trebuia sa se supuna legilor naturii; sa se coboare de la statutul moral la care era tintuit omul de rand si sa coboare printre animalele carora natura le taiase firul evolutiv incremenindu-le astfel in timp. Trebuia sa se amestece cu aceste animale de rand; sa devina una cu ele; sa devina una cu natura. Ucigasi tacuti asezati in umbra abia asteptand clipa cand prada lor isi va lasa garda jos si atunci vor ataca. Victimele abia daca realizau ce se intampla. Masacrul care se dezlantuia era greu de privit.

Trebuia sa manance sau sa fie mancat. Sa manance sau sa fie mancat! Sa manance sau sa fie mancat!.

.

- Alo, pizzeria Hutt, as dori o pizza mare la 86 de grade emisfera nordica! Si, grabiti-va! Mi-e foame!

Scena 2

Peste 12 ani.

Au trecut 12 ani de cand Simbad a pus pentru prima oara piciorul pe acest taram fantomatic in care ziua si noaptea dureaza cate sase luni. Ani au trecut linistiti, fara incidente. Simbad invatase rand pe rand cum sa-si construiasca caramizi din zapada inghetata, cum sa faca focul folosind doua sloiuri de gheata, cum sa prinda si sa dreseze misteriosi si evazivi pechinezi de polul nord si poate cel mai important, invatase cum sa sune dupa pizza, dupa ce I se descarcase bateria telefonului, folosind vechea metoda a mesajelor cu fum.

Eschimosul nostru locuia de acum intr-un igluu modest cu doua etaje, piscina pentru ziua polara si jacuzzi pentru noaptea polara. Langa piscina inca se mai vedeau ramasitele focului de ieri iar pe cerul senin al Antarctici inca se mai putea citi o parte din mesajul cu fum: . si o bere de radacina. Rece! . Langa ramasitele focului Lazarov isi savura cafeaua si berea intins comod pe un sezlong.

In imediata vecinatate a igluului se gasea parcarea subterana care fusese abia de curand construita. Aici isi tinea eschimosul sania sa trasa de pechinezii de polul nord realizata dupa o idee proprie si construita de cei de la Chevrolette . Un model Coupe-Cabrio imbracat intr-o superba culoare de purpuriu florescent. Sania era la limita tehnologiilor existente. Corpul prelung al acesteia incepea cu mai multe benzi rulante asezate unele peste altele si legate intre ele prin diverse mecanisme complicate. Pe banda rulanta serpuiau un numar de 12 curele rosi, marcand locul unde stateau cainii. Benzile rulante se continuau apoi cu corpul suplu al saniei prin intermediul a doua tije cromate, fiecare avand forma unor sloiuri de gheata. Farurile cu halogen, prelungindu-se pe spate asemenea unor bumeranguri, erau primele care atrageau atentia. Impreuna cu grila din fata, acestea dadeau un aspect foarte agresiv bolidului anctarctic. Unghiul de inclinare al parbrizului, impreuna cu designul foarte aerodinamic contribuiau la realizarea unui impresionant Cx de 0.29. Lungimea totala a saniei era de 747cm. Spatele se termina brusc, cu 447cm in urma grilei fata, de parca nu ar mai fi avut loc pe plansa de desen. Un eleron dublu din otel inoxidabil striat se ridica din capota spate aruncand reflexi stralucitoare in toata parcarea. Stopurile imense acopereau aproape tot spatele. Habitaclul saniei era dintre cele mai luxoase, neafectand insa a imaginiea sportiva. Volanul era amplasat traditional in partea stanga, imbracat tot in cea mai fina blana de foca. Cele trei brate ale volanului se uneau in centru pentru a forma imaginea unui iceberg tridimensional sculptat in aluminiu. Multiplele butonase de pe el erau din plastic argintiu cu inscrieri negre si contrastau placut cu interiorul masinii. Bordul de culoare cafenie era plin de astfel de butoane fiecare controland anumite functi de la dezghetarea talpilor saniei pana la hranirea pechinezilor din mers. Indicatoarele de bord erau de fapt unul singur: cel pentru viteza. Amplasat imediat in spatele volanului, acesta avea forma de cerc cu o mare bulina alba in mijloc de la care pornea indicatorul de viteza. Pe fondul negru, inscriptiile de kilometraj luminate albastru la inceput deveneau de un rosu aprins la viteza maxima, si indicatorul alb erau clar vizibile. Acul indicatorului se oprea in dreptul inscriptiei de 320 km/h. Scaunele, si ele din blana de foca erau bicolore: alb cu un rosu nu prea strident si ofereau o buna sustinere laterala in cazul abordari in viteza a unei curbe mai stranse. Cutia de viteze semiautomata patrundea in habitaclu cu un schimbator de viteze finisat in lemn de nuc. Pedalele cromate se asortau foarte bine cu interiorul saniei. Garda la sol era mult coborata iar pe pragurile laterale erau incrustate cu litere arginti numele suspensiilor sport: Low rider.

Mecanismul de functionare al acestei bestii era simplu. Cei 12 pechinezi asezati pe banda rulanta in frunte cu Rudolph, pechinezul cu nas rosu, echivalau cu un motor V12. Ei alergau pe banda rulanta punando in miscare. Aceasta, prin complicate mecanisme si cutia de viteze semiautomata transmiteau energia, de zeci de ori marita, benzi rulante in contact cu solul. Sania se putea inscrie in categoria dog powered sleigh iar Simbad era foarte mandru cu ea.

Igluul eschimosului se ridica triumfator din zapada, aspirand spre inaltul cerului asemenea unui aspirator de fabricatie japoneaza care aspira scamele si praful de sub diferite piese de mobilier. Mica constructie in forma de calota sferica constituia singurul reper geografic pe o raza de 20km. Deasupra intrari sub forma de tunel statea scris cu litere arabe un proverb al carui inteles nu il stia nimeni: .

Simbad aloca de obicei cate o ora in fiecare zi pentru a descifra misterul tablitei cu litere arabe. Se aseza in fata intari in pozitie de yoga si admira fluiditatea scrisului, reusind de fiecare data sa-si provoace o durere de cap care disparea cateva ore mai tarziu.

Capitolul 3

Scena 1

Vestea

Pe terasa, Lazarov tocmai dadea pe gat ultimele ramasite de cafea; puse ceasca si sticla de bere jos si se decise sa coboare. Ajuns jos, in fata intrari-tunel, eschimosul se apleca si se tara pe burta pana cand iesi afara. Afara, se dezmorti facand putin gimnastica, dadu doua ocoluri ale igluului dupa care se aseza jos, in pozitie de yoga pentru a contempla din nou misterul proverbului arab.

Vantul incepu deodata sa bata mai tare; un nor Stratocumulus, dupa cum il identifica marinarul, trecu prin dreptul soarelui, intunecandu-l si diminuindu-I puterea razelor jucause; undeva in departare, un pinguin isi incepu ritualul de imperechere prin binecunoscutul sau cantec. Undele sonore pe care acesta le imprastia nu aminteau deloc a cantec de imperechere ci, mai degraba, in urechile lui Lazarov sunau a cantec de jale sau a tipat de disperare. Toate aceste evenimente puteau trece ca aparent banale, nesemnificative pentru un ochi profan dar ele se validau de fapt ca motive anticipative.

Trecura astfel 10 minute cand deodata, o lovitura puternica in cap il trimise direct in zapada. Ultimul gand al eschimosului fu asemanarea cu opera scriitorului roman Eminescu: Sarmanul Dionis. In aceasta opera, personajul principal, Dionis incercase si el sa descifreze un vechi proverb arab si chiar ajunsese sa se creada Dumnezeu iar la un moment dat afirmase Eu sunt Dumne. drept pentru care fusese alungat din Rai.

Alte 20 de minute trebuira sa treaca pentru ca efectul lovituri sa dispara. Ultimul sau gand inainte de a cadea in inconstienta inca mai persista dar Simbad, cu instinctul sau marinaresc, si-l alunga din minte stiind ca nu aceasta era adevarata cauza. Un raspuns trebuia cautat.

Dupa jumatate de ora de stat dezbracat in zapada, aplicand astfel practic vorba a gandii la rece, Simbad realiza ca ceva nu era in regula: de cand se trezise din lesin capul sau avusese de mai multe ori tendinta involuntara de a se apleca brusc in fata dupa care revenea la pozitia normala si fenomenul se repeta.

Dupa alta jumatate de ora de gandit la rece in fata sa aparu o incantatoare prezenta feminina. Imbracata intr-un minuscul costum de baie rosu, ea il ispitea cu corpul ei si il chema facindu-I semn cu degetul. Parul ei de un rosu aprins se unduia in bataia usoara a vantului, parand sa faca reclama la nu-stiu-ce marca de sampon. Sani decoperiti il ademeneau pe Simbad asemenea unor sirene. Fata parea sa zica ceva caci buzele-I senzuale, acoperite de un ruj de buze roz, transparent si stralucitor, pareau sa se miste.

Hormoni alergau cu voiosie prin corpul lui Simbad.

- Asculta omule, de o ora incerc sa-ti atrag atentia. desigur la inceput a fost distractiv dar acuma m-am cam plictisit se auzi o voce, o voce mult prea groasa, care parea sa vina dinspre acea prezenta angelica.

Dezlipindu-si ochii de la soarele ce stralucea vesel si nepasator pe cerul senin, Simbad observa ca in fata lui statea de fapt un tanar care agita de zor o mitraliera imbracata partial in crom. Isi sterse cu repeziciune zambetul pofticios de pe buze si redeveni serios.

Cu ochiul sau critic, Simbad il examina cu repeziciune pe acest tanar aparut de nicaieri. Tanarul era inalt de aproximativ 1.8m, probabil bine facut dar hainele grose din blana de urs il faceau sa semene intocmai cu acest animal. Parul lui cret si negru, atipic echimosilor, se inalta la cativa centimetri deasupra pieli capului si, spre surprinderea marinarului, nu dadea semne ca ar vrea sa-si paraseasca locul natal. Fata lui rotunda era centrata de un nas modest dar cu nari mari. Aburi de apa ieseau sub presiune din nas si se condensau, un centimetru mai jos, in mustata formand turturi sticlosi. Ochii, de o parte si de alta a nasului, priveau cu fermitate in ochi lui Lazarov. Pleoapele semitransparente maturau regualt, asemenea stergatoarelor de la sanie, suprafata globilor oculari. Genele, incrustate in pleoape, erau scurte dar groase. Din cauza vantului, o gena tocmai ai intra in ochi. In incercarea de a o scoate ochi ai devenira lacrimosi, ca de caprioara. Gura, situata dedesubtul mustati, era incadrata de niste buze groase, vinetii.

Se machiaza?! Fu primul gand care-I trecu prin mintea inghetata a eschimosului.

Peri mici, crescuti peste noapte formau pe fata lui o barba scurta dar deasa. Dinti perfect albi se miscau de sus in jos si de jos in sus, mestecand un ghemotoc de guma Orbit, in timp ce aceasta aducea nivelul pH-ului la normal si lupta impotriva cariilor. Totul dura cateva secunde.

- Cine esti si ce vrei? spuse cu traditionala politete americana marinarul.

- Sunt factura de mobil, omule. raspunse tanarul si, de nicaieri, lasa sa cada un plic ce parea sa vina din tara uriasilor. Impactul produs aproape ca darama casuta de zapada a lui Lazarov. Scena semana izbitor de bine cu nu-stiu-ce reclama la servici telefonice de la Tv. Lazarov se conforma.

- E ultima oara !

Dupa cateva minute tot Simbad rupse tacerea

- Cum te numesti, ce varsta ai, ce slujba ai, care sunt ocupatiile tale si ce ganduri de viitor ai?

- Nicalae Kalashnikov, 31, postas marin iar in timpul liber imi plac.

- Destul. Cum adica postas marin? Unde am mai auzit eu numele asta de Kalashnikov? mesteca in gand o intrebare.

- Pana in '92 am fost puscas marin in Desert Storm dar dupa ce s-a terminat m-au trimis aicea si asa am devenit postas marin.

Simbad se ridica cu greu din zapada, ai arunca o privire neincrezatoare intrusului, dupa care isi lua hainele si se imbraca. Cu blana de urs pe el zise:

- Ce treaba ai tu pe aicea?

- Nu am putea mai bine sa discutam inauntru?

- Inauntrul cui? Spuse stupefiat marinarul.

- Inauntrul igluului tau, omule. Spuse Nicalae si imediat scoase un raset scurt de adolescenta timida.

Cei doi intrara inauntru iar spre surprinderea postasului igluul era destul de spatios, chiar mult prea spatios.

- Servesti ceva domnule. Kalashnikov (batai de tobe africane) , poate un suc de morcovi ca sa te mai dezmortesti dupa drumul lung.

- Nu, omule, multumesc. Dar ati putea sa-mi aduceti 200 mL de tzuica romaneasca daca aveti asa ceva.

- Domnule. Kalashnikov (iar batai de tobe africane) vad ca aveti gusturi foarte fine. Imi place asta la un om. Eu am sa-mi pregatesc un suc de morcovi. Simtiti-va ca acasa. Zise Simbad in timp ce in gand mesteca aceeasi intrebare Unde am mai auzit de Kalashnikov?

- Acasa, de obicei, ma simt cam rau, dar multumesc.

Nicalae se aseza pe scaunul cel mai apropiat si incepu sa studieze cu atentie igluul. In fata sa se afla barul sculptat in lemn de nuc. Numeroase rafturi si raftulete sustineau zeci de sortimente de sticle cu bauturi alcoolice aliniate in sir indian. Marci celebre erau scrise cu careioca pe etichetele sticlelor. In spatele sau se gasea o canapea imblanita, iar in fata canapelei, la vreo patru metri, se afla televizorul cu diagonala de un metru. In dreapta televizorului se afla un raft plin cu DVD-uri pe care scriau Duck Dodgers, numarul si numele episodului si un DVD player. Igluul era modest dar construit cu stil si mai ales, spatios. Tot in spatele sau se afla intrarea-tunel, iar deasupra ei era cea mai mare blana de urs polar pe care postasul o vazuse in viata lui.

Aia-I cea mai mare blana de urs polar pe care am vazuto in viata mea! Isi zise in gand postasul.

In stanga barului era camera cu trofee iar in dreapta era scara care ducea la etaj si o bucatarie amenajata in stil thailandez. Pentru o mai buna izolatie, podeaua era acoperita cu linoleum.

Deodata televizorul, pana atunci lipsit de viata, se aprinse si pe ecranul sau urias incepu sa ruleze un desen animat.

Dodgers, Duck Dodgers. incepu sa cante televizorul pana cand il stinse din telecomanda Simbad, si porni DVD-ul.

- Pot sa-l urmaresc mai tarziu. O sa-l inregistreze DVD-ul.

Nicalae isi intoarse din nou privirea asupra lui Simbad. Eschimosul tocmai terminase de spalat cativa morcovi iar acum ai indesa rand pe rand in storcatorul de fructe din fata sa. Procesul de stoarcere a sucului nu dura mult dar era foarte zgomotos. Aparatul urla si tremura din toate incheieturile de parca ar fi stors suc din pietre. In acompaniament cu el, urla si tremura si marinarul, incercand cu disperare sa-l stapaneasca.

- Hei, omule, vrei sa te ajut?

- Nu, merci! N-am pierdut nici o lupta pana acuma cu storcatorul de fructe. Si nu am de gand sa pierd acuma! Urla marinarul si cu satarul, care statea mereu aproape de storcator, taie cablul de alimentare punand sfarsit acestui infern acustic.

Rezultatul munci sale ai rasplatea pe deplin eforturile, caci in fata sa se afla cel mai mare pahar plin cu suc de morcovi pe care postasul il vazuse in viata sa.

Ala-I cel mai mare pahar cu suc de morcovi pe care l-am vazut in viata mea! Isi zise in gand el. Iar acest om care statea in fata sa, imbracat intr-o blana de urs, avea de gand sa-l bea pe tot.

Lazarov lua cateva inghitituri din paharul urias, scoase un sunet de satisfactie, dupa care zise:

- Cu ce treaba pe aicea domnule. Kalashnikov? (tobe) Zise el si bau paharul pe jumatate.

- Pai domnule Drubilham eu am venit aicea ca sa va anunt ca ati primit o mostenire de la o anumita Alexandra Dipalmito Oleina si ca trebuie sa mergeti pana in Madagascar ca sa lamuriti situatia si mai trebuie sa va avertizez ca cineva incearca sa va. bla bla bal, blablablabla blabla.

Ceva inauntrul lui se trezise la viata. Ceva ce nu mai simtise de mult. Simturile I se stingeau unul cate unul. Amintirile il inundau in valuri si, ca de fiecare data, se apuca sa vorbeasca singur:

- Alexandra Dipalmito Oleina. nu am mai auzit numele asta de pe vremea cand eram membru in Partidul Comunist din Madagascar. a fost singura femeie pe care am iubit-o vreodata, dar iubirea noastra era interzisa caci ea era fiica celebrului colonel Dipalmito iar eu eram. alb. Dar. intre bataile cu urzici care faceau parte din programul de initiere in partid si bataile de cate 2 ore luate de la tatal Alexandrei am avut niste amintiri frumoase.

- Bla bla bla bla blabla bla pana nu e prea tarziu!

- Apropo domnule. Kalashnikov (tobe), ce mai puteti sa-mi spuneti?!

- Pai pot sa va spun de exemplu ca 2, 3, 7, 8 tetraclorodibenzen p-dioxina cunoscut sub numele de TCDD este de 150000 de ori mai puternica decat cianura sau ca la momentul actual exista 161 de episoade cu Tom & Jerry.

- Multumesc. Nu stiam asta.

- Ce, treaba cu TCDD?

- Nu, nu stiam ca sunt doar 161 de episoade cu Tom & Jerry. Dar ce mai puteti sa-mi spuneti despre Alexandra?

- A murit.

- Pacat. Domnule. Kalashnikov (tobe).

Cei doi isi aruncara unul altuia priviri fugare ca doi catelusi speriati.

- Ai auzit si tu asta?

- Da. E inspaimantator, omule!

- Ce crezi ca e?

- Nu stiu omule! Dar orice ar fi, as vrea sa inceteze.

- Da, si eu!. Am un plan! Tu doar stai acolo!

- Bine, omule, cum zici tu.

Simbad se mai relaxa oleaca, facu o mica pauza, isi ciuli urechile si zise:

- Deci, domnule. Kalashnikov (tobe).

- Aha! M-am prins! Tobele incep sa bata de fiecare data cand pronunt numele tau. L-am prins!

Isi intoarse privirea catre intrarea-tunel, iesi de la bar, facu cativa pasi spre iesire, dupa care se opri. Controla cu privirea camera, il fixa din ochi pe postas si zise:

- Ati putea veni oleaca pana aicea domnule. Kalashnikov (acelasi ritm de tobe africane).

Postasul se supuse iar acuma se indrepta spre Simbad. Marinarul, pe ritmul tobelor pasi atent pe linoleumul inca ud de zapada, ajunse la intrarea-tunel si iesi afara. Vantul nu batea prea tare iar soarele, desi stralucitor, nu avea destula putere pentru a ridica coloana de mercur peste pragul de minus 20sCelsius. Intre timp, factorul postal se tara si el afara.

Lazarov scruta orizontul. Pe intinderea pustie de gheata nu se mai zarea nimic. Totusi decise ca sunetul nu putea veni decat de afara. Indecizia plutea in aer. In dreapta nu era nimica decat curbura casutei sale de zapada, iar in stanga sa, la cinci metri, era parcarea subterana.

Dar aceasta e incuiata!

- E cam frig afara, nu-I asa domnule. Kalashnikov?! (tobe africane)

Amandoi realizara ca sunetul venea din partea dreapta si isi indreptara privirile intr-acolo.

- Nicalae, cred ca ne-am gasit omul. Sa mergem!

Inconjurara un sfert din igluu cand, in fata lor incepu sa se contureze un pigmeu cu doua bete de tobe in mana si cu cateva tobe in fata. Nu parea sa suporte frigul prea bine.

- AHA! Exclama Simbad punand un piciorul drept in fata, aplecandu-se putin, si aratand acuzator cu degetul.

- AHA! Exclama si Nicalae si repeta si el aceeasi schema.

- Aha, ce? Reveni imediat si debusolat postasul. In acelasi timp isi mai pierdu din vlaga, degetul sau aratand acum cocosat zapada, si isi intoarse privirea spre dreapta, catre ochi luciosi ai eschimosului in speranta obtineri unui raspuns.

Pigmeul tresari speriat si scapa betele din mana. Mirarea, graza, teama si stupefactia se puteau toate citi pe fata lui.

- Who the fuck are you, and what the fuck are you doing here? Il lua repede la intrebari Simbad. You scared the shit out of us!

- Ce, crezi ca am cerut sa fiu trimis aicea?! se rasti pigmeul la el in timp ce se ridica de jos. Scenaristul ma pus aicea. Lui I s-a parut comic.

- Get the fuck out of here! You pice of shit!

In timp ce Simbad il ridica elegant de o ureche in sus (unul din putinele lucruri invatate de la mama sa) ai aplica, tot cu eleganta, un bine plasat sut in posteriorul moale al pigmeului (unul din lucrurile mostenite de la tatal sau).

Pigmeul se ridica pe varfurile degetelor de la picioare in timp ce se zbatea sa scape din stransoarea crancena a eschimosului. Ochi I se marira, sprancenele I se arcuira, parand sa se sudeze la mijlocul frunti iar colturile guri se zidicara in sus in timp ce strangea din dinti cu o forta de 124kg. Fata ai era deformata de furie. Impactul produs de sutul puternic ai sterse toate sentimentele de pe fata, readucando la normal. Dar numai pentru cateva milisecunde. In timp ce se facea transferul de energie cinetica in urma ciocniri elastice, pe fata pigmeului se perindara o gama larga de emoti si sentimente. Deasupra tuturor trona surpriza si stupefactia. Sutul se infipse bine in posteriorul sau si il propulsa prin aer, dupa o traiectorie curbilinie, aproximativ cinci metri, pana cand solul ai opri inaintarea.

In stanga lui Simbad, postasul se aseza jos si incepu sa scrie cu degetul pe zapada datele problemei: Un pigmeu cu masa m=50kg, in urma unei ciocniri elastice, este propulsat prin aer, descriind o traiectorie curbilinie. Distanta pe care o parcurge pigmeul este de cinci metri, iar inaltimea maxima la care se ridica corpul fata de sol este de 1.5 metri. Calculati: a) forta necesara pentru a propulsa pigmeul prin aer; b) unghiul sub care trebuie sa loveasca forta; c) care este viteza maxima pe care o are pigmeul d) cat la suta din energia din timpul ciocniri se transforma in caldura.

Simbad se uita la el in timp ce desena pe zapada traectoria curbilinie a pigmeului si se apuca sa rezolve problema, ridica din sprancene si zise:

- Lasa asta! Nu avem timp de asa ceva.

La impactul cu solul pigmeul imprastie multa zapada. Mototolit si ciufulit cum era, se ridica din zapada si il ameninta pe Simbad cu pumnul ridicat catre cer.

- O sa mai auzi tu de mine marinarule! Boris nu cedeaza asa usor!

Nimeni nu il lua in serios asa ca acesta se intoarse cu spatele si pleca nervos iar marinarul si postasul se intoarsera in igluu.

- Deci domnule. Kalashnikov. (de aceasta data fara tobe)

Cei doi se uitara in jur ciulindu-si urechile ca niste lilieci.

- Hei, omule, s-a terminat cu tobele.

- Da. spuse plin de mandrie marinarul, si continua: Hai sa bem!

Simbad isi termina de baut paharul cu suc de morcovi si zise:

- Am inteles deci ca domnisoara Dipalmito nu se simte foarte bine, nu?

- De fapt a murit, omule.

- Atunci am sa merg cu tine in Madagascar. Ma duc doar sa-mi iau harponul meu norocos.

Simbad se intoarse cu spatele si disparu pe scara spiralata care facea legatura intre etaje. Pasi in dormitorul sau si incuie usa in spatele sau. Seiful greu de 800kg se afla in celalalt capat al camerei. Se apropie de el, tasta cateva cifre alese aparent la intamplare, dupa care se intoarse si scoase de sub pat harponul sau norocos invelit in catifea rosie. Harponul fusese fabricat dupa o idee a lui Simbad si realizat de cei de la Harpoon & Fish. O adevarata opera de arta. Imbracat in aur si depasind cu putin lungimea de doi metri, avea manerul incrustat cu mici diamante; mijlocul harponului era marcat prin doua benzi de safire iar varful era incrustat cu rubine. Reflexiile imprastiate de nestematele multicolore alergau pe pereti camerei. Intr-o nebunie de o clipa saruta harponul dupa care il baga inapoi in invelitoarea lui de catifea. Instinctul sau de marinar si de fost membru comunist ii spunea ca o sa aiba nevoie de tot norocul din lume. Lua harponul intr-o mana, descuie usa dormitorului si cobora pe scari.

- Haide domnule. Kalashnikov, sa mergem. Dar mai vroiam sa te intreb ceva. Cum a murit domnisoara Dipalmito?

Nimic din ceea ce traise pana atunci nu avea cum sa-l pregateasca pentru ce avea sa se intample.

Tanarul Nicolae nu putu insa sa-i raspunda deoarece cele 9600 t ale submarinului nuclear Igor Patuski de deasupra sa faceau imposibila respiratia sau vorbirea. Dandu-si seama de ce se intamplase Simbad isi pastra calmul si se repezi sa-I verifice semnele vitale ale postasului.

- Hei, omule, inca sunt viu! N-am nimic! Da-te de pe mine omule!

- Stai linistit, totul o sa fie in regula spuse eschimosul cu o sinceritate disimulata si il prinse de gat pe Nicolae, cu ambele maini, intr-o incercare tampa de a-I simtii pulsul.

- Hei, omule, ma sugrumi! Submarinul nu mi-a strivit decat degetul mic de la piciorul drept. Uita-te si tu, omule! O sa supravietuiesc omule! Da-te de pe mine! Urla postasul catre Simbad in timp ce se zbatea incercand sa-l dea jos de pe el.

- "decat degetul mic"?! Esti in agonie! Nu-ti dai seama de importanta lui pinky! (pinky - in lb engleza degetul mic de la picior) Lasa-ma sa-ti iau pulsul! Nu te mai zbate atata! E spre binele tau!

- Hrr.hhhhrrr. ma sugrumi. hhhrrrrr fura ultimele cuvinte ale postasului, si isi dadu duhul. Corpul sau deveni moale, fara viata in mainile eschimosului.

E grav, nu are puls. s-ar putea sa nu traiasca. spuse in gand Lazarov.

- NUUUuuuuu!. NUUUUUuuuuuuuu!. NUUUUUuuuuuu! Urla disperat marinarul. Nu am sa las sa se intample asta! Nu dupa cele intamplate in Vietnam.

Ai trase trei randuri de palme postasului in speranta ca isi va reveni. Privite dintr-un anumit unghi, palmele lui Simbad semanau izbitor de tare cu niste pumni trasi fara pic de mila. Si totusi nu avura nici un efect.

- Ei bine, asta e! Nu poti sa castigi de fiecare data. Se resemna marinarul.

Realizand ca nu mai putea face nimica pentru nefericit, se aseza jos si vru sa controleze buzunarele mortului in speranta ca va gasi ceva care l-ar putea ajuta sa-si dea seama ce s-a intamplat. Brusc isi aduse aminte ca vazuse odata pe Discovery o emisiune si ca asa procedau si detectivi profesionalisti. Desigur, cei pe care ai vazuse el purtau manusi si faceau fotografi inainte de

a muta vreun obiect dar el nu avea timp de asa ceva, si nu avea nici manusi.

Cazul risca sa ramana nerezolvat. Decise totusi ca putea sa faca cateva fotografi. Se duse in spatele barului, de unde scoase pe masa o cutie mare si imbatranita de actiunea aerului si a razelor solare. Capacul cutiei se lasa lenes pe spate, ramanand intr-o pozitie trecuta de verticala, sustinut de doua lantisoare subtiri pe fiecare parte.

Din cutie scoase la iveala un aparat de fotografiat profesionist, marca Epson.

Schimba bateriile si puse un film nou.

Scena 2

Faza cu gagicile Playboy

Blana unui urs polar acoperea intreg patul. Labele sale atarnau eputincios pe jos. Gura larg deschisa ameninta tacut la capatul patului. Pe fundal se auzea o melodie The Beatles. Un discoball supradimensionat se invartea lenes pe tavan, imprastiind in semiobscuritatea camerei atmosfera anilor '70.

Pe pat, corpurile tinere ale playmateurilor din anul precedent se mangaiau tandru. Douasprezece perechi de bikini roz stateau alineate pe blana alba. O invalmaseala de corpuri perfecte se frecau unele de altele. Sani tari impungeau aerul cu sfarcurile lor. Parul blond si lung atarna vesel pe sani goi ce saltau ispititor. Cele mai seducatoare pareau sa fie doua fete cu parul castaniu, tuns tipic japonez cu trei centimetri sub ureche, si o fata supeba cu parul blond, ondulat pana la sani si ochi mari si albastri. Mainile mangaiau corpurile si se plimbau vivace pe sub bikini roz. Gemete de placere rasunau in aerul incins din camera. Era o adevarata orgie in desfasurare.

Simbad savura aceasta scena din spatele apararului Epson. Termina de facut toate cele 40 de poziti ale filmului, le multumi fetelor pentru participare si se duse cu filmul in camera de developare.

Scena 3

Dubla 1

Revenire la scena 1

- Oo, da! Cu siguranta poza asta e cea mai buna! Zise marinarul in timp ce studia pozele facute adineaori. Acum ca am facut fotografi, pot sa ma intorc sa fac iar pe detectivul.

Si ce fotografi am mai facut! Isi zise Simbad in gand si se mai uita inca o data la fotografiile recent facute.

Puse fotografiile deoparte si se apropie de submarin. Tot nu avea manusi dar trebuia sa se multumeasca cu atat.

- Saracul de el. Pacat ca nu am apucat sa-l cunosc mai bine. Zise cu tristete marinarul si se apuca sa-l controleze pe decedat.

Nu reusi sa gaseasca decat o caseta. Puse mana pe ea dar dupa cateva secunde ai dadu drumul jos. Era inca fierbine. Deci fusese inregistrata de curand.

Pasi grabiti il purtau pe Simbad catre casetofonul de la bar. Instinctul sau ai spunea ca aceasta caseta poate rezolva misterul celor intamplate.

De altfel, asta scria si pe caseta: Aceasta caseta poate rezolva misterul celor intamplate.

Casetofonul vechi isi deschise lent gura, dezvaluind o multime de mecanisme complicate. Impinse caseta inauntru si inchise gura bestiei. Statu cateva clipe pe ganduri, dupa care intinse mana si apasa Pause. Urmara cateva clipe lungi de tacere.

.

Exact cum ma gandeam! Caseta e codificata. La naiba!

Lua caseta din casetofon, se uita o clipa la ea si o baga intr-un buzunar al hainei.

Se intoarse si se uita o clipa lung la corpul submainului, studiindul cu atentie.

Isi dadu imediat seama ca era un submarin nuclear. Corpul negru al submarinului era acoperit cu placi de cauciuc de cinci centimetri pentru silentiozitate. Litere galbene se insiruiau unele dupa altele, alcatuind doua cuvinte, numele navei: Igor Patuski. Asadar era rusesc. Lungimea totala a submarinului era de 134 de metri dar numai primi 20 de metri reusisera sa se ridice deasupra calotei glaciare. Nu trebuia sa-si faca griji despre rachetele nucleare. Fara codurile de lansare, cele 24 de silozuri dispuse pe doua randuri erau inofensive.

Trebuia sa intre in submarin ca sa descopere ce se intamplase. Se sui pe spatele bestiei in locul unde aceasta penetrase gheata. Ajuns la trapa de intrare, roti manerul mare, supradimensionat si cobora pe scara.

Lumini rosi palpaiau peste tot.

- Baieti astia dadeau o petrecere aicea. Hei baieti! Unde e petrecerea?

- Mi-e asa de foame! Se auzi dupa cateva clipe ecoul.

- Wow! Ecoul asta iti joaca niste feste!.

Ecoul metalic al pasilor rasuna in tot submarinul. Usi dupa usi, incaperi dupa incaperi, nu parea sa fie nimeni la bord.

- Am sa ma uit in dosarele navei sa vad daca pot descoperi ceva acolo. Se apuca sa vorbeasca singur eschimosul ca de fiecare data in momentele de maxima incordare.

- Am sa ma uit in oglinda sa vad daca mi-a ramas morcov intre dinti. Reveni dupa cateva clipe ecoul.

Simbad intoarse repede capul. Se uita prin toata incaperea. Nu era nimeni acolo.

Ce usurare. Pentru o clipa am crezut ca mai e cineva aicea.

Ma intreb ce o sa mananc diseara.

Daca ecoul asta nu inceteaza o sa manance o mama de bataie.

.

Bun! Liniste in sfarsit.

Cred ca am sa mananc lasagna. De mult nu am mai mancat lasagna.

Nu pot lucra in conditiile astea! Tipa marinarul.

Scena 3

Dubla 2

- Si acum sa revenim unde eram.

Un dulap metalic, tipic american, cu trei sertare uriase statea intr-un colt al camerei de comanda.

Ce ciudat! Ce cauta un dulap american intr-un submarin rusesc tocmai la Polul Nord?.

Aha! Este o capcana. Cineva incearca sa-I intinda o capcana lui Simbad.

Hei, asta-s eu! Descoperi cu bucurie marinarul. Deci, cineva incearca sa-mi intinda o capcana mia! Dar eu nu am sa cad in ea. Sunt prea destept pentru asta. Dialoga cu el insusi marinarul.

Pasii precauti il purtau totusi spre dulapul cenusiu. Ratiunea incerca sa-l indeparteze. Dulapul era o capcana. Totusi ceva il atragea spre el. Ceva din adancul lui il atragea si se opunea ratiuni. Deodata isi dadu seama ca era fata in fata cu dulapul. Doar el si dulapul.

Luminile rosi palpaiau in continuare. O secunda toata incaperea era rosie iar in urmatoarea bezna acoperea totul. Trebuia sa se descurce in conditiile date. De altfel fusese instruit sa se descurce in orice conditi. Iar lumina era doar un mic impediment.

Deodata se auzi o bubuitura asurzitoare, ca o colizi une intre doua masini. Sunetul tabli indoindu-se si contorsionandu-se il lua prin surprindere. Mintea I se intuneca si pentru o secunda crezu ca a murit.

Dupa ce trecu spaima, mintea lui incepu sa revina la normal. Adrenalina isi facuse efectul. Simturile incepeau sa-I revina. Incet, incet, paienjenisul din fata ochilor disparu. Realiza ca avea un gust ciudat in gura. Pipai cu limba cerul guri si maselele. Gasi ceva intre masele. Ceva ca o pietricica, dar moale. Gustul ai era familiar. O aduna in varful limbi si scoase limba afara cat putu de mult. Fata I se alungi mult. Limba se intinse si iesi afara din gura cam cinci centimetri. Buzele incercuiau limba, imobilizand-o de parca aceasta ar vrea sa scape. Obraji se aplatizara si urmau limba si buzele. Sprancele I se incruntara, formand un V pe frunte. Ochi erau mijiti. Avea o fata ca de secure. Toate acestea in speranta ca va putea forta muschi sa impinga limba mai in fata. Si reusi. Varful limbi intra in sfarsit in campul sau vizual iar marinarul descoperi ca pe varful limbi era o bucatica de morcov. O bucatica de morcov pe care storcatorul nu o stoarse.

Asa ceva e inadmisibil! Pentru asta, zise marinarul si lua bucatica de morcov intre degete, pentru asta m-am chinuit eu atata! Storcatorul ala o sa mi-o plateasca!.

Oare de unde s-a auzit bubuitura aia? Se intreba singur eschimosul, si incepu sa se uite prin jur. Abia atunci observa ca el era intins pe burta iar primul sertar al dulapului era bombat inauntru ca in urma unui impact puternic. In cele din urma ai reveni si simtul dureri. Capul incepu deodata sa-I pulseze rapid. Isi simtea creierul ca o minge de fotbal care se umfla intr-o galeata si nu are spatiu.

AAAUU! Auauauauau! Au! Au! AAAU!

Cum se vaita el asa, cu mainile inclestate pe cap, executand dansul dureri, observa un fir rosu care se scurgea dintr-o parte in alta a incaperi.

Cablu tampit! Injura nervos marinarul si isi uni mainile in jurul cablului, smulgandu-l din perete. Instantaneu luminile rosi se stinsera iar in incapere nu mai ramasese decat o lumina plapanda, alba.

Asa-I mai bine. si acum sa vedem unde eram inainte sa ma impiedic de cablul ala tampit. Cu atatea deranjari, nici nu mai stiu ce vroiam sa fac.

A, da, vroiam sa ma uit in dosarele navei.

Apuca manerul primului sertar in mana si trase. Sertarul se opunea insa cu o forta incredibila. Mai trase o data, de aceasta data cu ambele maini. Degeaba. Sertarul se intepenise in urma lovituri.

Trase de cel de-al doilea sertar si, din fericire acesta se deschise. Sertarul iesi din dulap cam 50 de centrimetri, si era tot plin de dosare aranjate in ordine alfabetica.

- Ooau! Cate de-a harti si hartiute au astia pe aicea. Isi zise marinarul si ridica cateva dosare ca sa poata citi numele lor.

Cine sunt pariti tai adevarati, Cum sa scri o carte de comedie, Cum de face Iepurele de Pasti oua, Cine este Mos Craciun.

Cine este Mos Craciun?! Se incrunta Lazarov. Ooo, nu! Asta nu trebuie sa ajunga niciodata pe mainile copiilor care mai cred inca in omuletul de la Polul Nord care le aduce cadouri in fiecare iarna daca sunt cuminti. Cine stie ce s-ar putea intampla daca micuti ar afla adevarul. Ar putea porni o rascoala, rascoala s-ar transforma in revolutie, si revolutia s-ar transforma in Al Treilea Razboi Mondial. Nu trebuie sa las sa se intample asta. Toata lumea stie ce periculosi sunt copiii cand vine vorba de cadouri.

Lua dosarul si cu cateva miscari rapide ale mainilor, il transforma in zeci de bucatele de hartie care planau acum usor spre podea. Nu gasi nimic care sa-l intereseze sau sa-l ajute in rezolvarea acestui mister in tot submarinul. Isi indrepta pasi spre iesire, urca scara din fier si iesi afara, in interiorul propriului igluu. Se intoarse cu fata spre submarin si incepu procesul delicat al puneri cap la cap a evenimentelor importante prin metoda flash-back.

Ca prin ceata, imaginile I se perindau pe retina ochilor. Pareau filmate cu incetinitorul, iar vorbele aveau tendinta de a crea ecou.

Isi aminti intai de ispititoarea prezenta angelica dinaintea aparitiei postasului. Parul I se unduia in bataia usoara a vantului. Sani descoperiti il ademeneau asemenea unor sirene.

.

Impactul pigmeului cu solul imprastie multa zapada.

O sa mai auzi tu de mine marinarule! Boris nu cedeaza asa usor!

.

- Hrr.hhhhrrr. ma sugrumi. hhhrrrrr!

.

Douasprezece perechi de bikini roz stateau alineate pe blana alba. O invalmaseala de corpuri perfecte se frecau unele de altele. Sani tari impungeau aerul cu sfarcurile lor. Parul blond si lung atarna vesel pe sani goi ce saltau ispititor. .. Mainile mangaiau corpurile si se plimbau vivace pe sub bikini roz. Gemete de placere rasunau in aerul incins din camera.

.

Isi mai aminti apoi cum pasi il indreptau spre dulapul tipic american. Aproape, mai aproape, din ce in ce mai aproape. Apoi, deodata, simti ca si cum cineva l-ar fi apucat de picior. Sau ceva. In acel moment dulapul si podeaua incepura sa se apropie repede de el. Prea repede. Deschise gura si vru sa tipe. Dulapul il lovi cu sertarul de sus drept in frunte si ai taie tipatul ascutit. Fruntea asudata se lipi de sertar, tragand dupa ea si sprancenele. Restul fetei isi urma traectoria din inertie, tragand obraji si barbia in jos. Ochi bulbucati

This page is under construction.

- E clar. a fost un accident; echipaju a pierdut controlul submarinului, acesta a strapuns calota glaciala, care in aceasta parte are numai 2-3km grosime, si a aterizat exact pe bietul Kalashnikov. pura coincidenta spuse Lazarov cu flerul si intuitia unui detectiv-politist. Unde am mai auzit eu de Kalashnikov asta? mesteca in gand aceeasi intrebare chinuitoare.

Hotarat sa rezolve acest mister Simbad se indrepta cu pasi repezi catre sania trasa de caini, inhama cainii, se asigura ca are destule provizii si porni la drum catre Madagascar.

Capitolul 4

Scena 1

Drumul initiatic

Trecusera deja mai bine de 3 zile de la plecarea lui Simbad Lazarov Drubilham, si in timp ce orice alt om ar fi murit de mult, datorita pregatirii lui speciale si adaptarii exceptionale, marinarul reusii sa supravietuiasa conditiilor vitrege ale Polului Nord.

La naiba, asta-I a 4-a oara cand trec pe aicea; cainii sunt obositi si nici eu nu stiu daca o sa mai pot sa-I trag dupa mine mult. cred ca ar trebui sa ma gandesc cum o sa scap eu de aicea cu viata spuse in gand in momentul in care trecea din nou pe langa propriul igluu. Satul de atata plimbare, parca sania in parcarea subterana dupa care intra in micul igluu ca sa se mai incalzeasca.

- Te astept de mult tinere Drubilham! spuse o voce groasa din umbra.

- Si eu te astept pe tine de mult, chiar ma gandeam ca nu o sa mai vii ii intoarse inteligent replica Simbad dupa ce reusii sa-si revina din sperietuara si sa se coboare de pe dulap.

- Am impresia ca te-ai cam speriat marinarule!

- Nici nu m-am clintit, am vrut doar sa sterg praful de pe dulap. Cui datorez aceasta placere?

- Nu sunt aicea ca sa-ti satisfac tie placerile marinarule.

- Nici nu ma gandeam la asta. Pacat. Cum te cheama? continua cu voce tare Lazarov.

- Ma numesc Idia Albahar, zise vocea si pasi un pas in fata unde la lumina noptii putu fi admirata de ochii iesiti din orbite a lui Simbad si am fost trimisa aicea de domnisoara Alexandra pentru a te duce in Madagascar.

- Ai un nume interesant domnisoara Idia zise marinarul indesindu-si ochii inapoi in orbite.

- Multumesc, mama mea a fost irlandeza iar tatal meu arab.

- Apropo, ce mai face Alexandra?

- A murit.

- Dar in rest e bine, sanatoasa, nu?

- Da. sanatoasa.

- Scuzati-ma ca va intreb dar cum ati ajuns ajuns pana aicea?

- Cu. deltaplanul.

Simbad isi incorda putin muschi fetei, isi mangaie harponul si mima o concentrare pentru a nu parea prea credul in ochii Idiei dupa care zise:

- Bine domnisoara Albahar, sa mergem. dar sunt prea obosit ca trag dupa mine si pechinezii mei si pe dumitale asa ca o sa luam deltaplanul tau.

- Imi pare rau dar deltaplanul meu e de o singura persoana asa ca nu se poate.

- Trebuie sa ne gandim la altceva atunci.

- Da, sa ne gandim. Da' la ce?

Dupa multe minute de tacere Idia interveni:

- Cand am trecut pe deasupra cu deltaplanul imi amintesc ca am vazut o sanie mare trasa de multi caini.

- Aaa, da. este Pechinezul cenusiu de sambata. Repede, sa mergem.

Cei doi iesira pe usa igluului, executara un flip-flop cu dubla intoarcere in aer si aterizara direct pe bancheta din spate a saniei ce trecea direct prin fata casei lui Simbad. Restul drumului fu linistit deoarece viteza de 74km/h cu care trageau pechinezi provoca un curet de aer rece care ingheta toate cuvintele ce ieseau din gura oamenilor. Dupa cateva ore sania trebui sa opreasca si toata lumea se apuca sa arunce gheata afara din sanie.

Dupa alte cateva ore sania ajunse la destinatie: orasul Speisesenf din Laponia.

Capitolul 5

Scena 1

Civilizatie

Au trecut cateva ore de cand ajunsesera in oras si deja erau flamanzi asa ca cei doi se hatarara sa manance la un restaurant si sa mai discute problema.

- Asadar domnisoara Idia cum de m-ati gasit in acea pustietate?

- Nu a fost greu, mai ales ca era singurul igluu pe jumatate daramat de un submarin nucleat dar am avut si ultima locarizarea GPS de la Kalashnikov. Tocmai de aceea am si venit, vezi tu Simbad, Nicolae nu s-a mai intors si ne-am temut sa nu fi patit ceva. Ce poti sa-mi spui?

- Pai. de exemplu pot sa-si spun ca cel mai nou si mai greu element chimic este elementul 114 care a rezultat prin bombardarea cu un izotop de calciu a unui izotop de plutoniu imbogatit cu neutroni sau pot sa-ti mai spun ca pe fiul lui Spike din Tom & Jerry il cheama Tyke.

- Multumesc. Despre Nicolae Kalashnikov poti sa-mi spui ceva?

- .Kalashnikov. Unde am mai auzit eu numele asta?. Kalashnikov a plecat de la mine cam acum 3 zile. E mai bine sa nu stie ce s-a intamplat. in felul asta nu va banui nimic.

- Ciudat, pentru ca la noi nu a ajuns.

- Hai mai bine sa mancam, mor de foame o intrerupse Simbad pentru a-I incurca gandurile. Chelner!

- Da domule, doriti sa comandati?

- Da, eu as dori un peste viu si o 100 mL de suc de morcovi iar domnisoara. zise marinarul fara ca sa mai consulte meniul.

- Eu as dori o rulada de cameleon si o 200 mL de tzuica romaneasca din 1989.

- Excelenta alegere, ma intorc cu comanda dvs imediat zise chelnerul si disparu printre miile de vase din bucatarie.

Cei doi facura cateva schimburi de priviri cu subinteles si tocmai cand Lazarov era gata sa o ceara in casatorie fu intrerupt de un glas pitigaiat.

- Acesta este comanda dumneavoastra zise chelnerul si aseza pe masa un bol cu apa in care inota de zor un peste viu, un pahar cu suc de mocovi, rulada de cameleon si 3 pahare de tzuica din '89. Pofta buna!

Neputandu-se dezobijnui de obiceiurile sale de eschimos, Simbad isi scoase horponul placat cu aur si diamante si cu o precizie de lunetist intepa pestele exact intre coastele 6 si 7 si incepu sa-l manance.

- Nu stiam ca-ti place pestele crud domnule Drubilham.

- Sunt multe lucruri care nu stii ca-mi plac mia; de exemplu in timp ce fac sculpturi in samburi de masline imi place sa ascult Michael Jackson dar asta nu are nici o legatura si in plus trebuie sa ma antrenez caci peste 3 ani este Campionatu Mondial de Manuit Harponul si vreau sa castig premiul intai. Dar hai mai bine sa mancam zise Simbad si mai lua o gura de suc de morcovi. "E tare. morcovii sunt proaspeti."

Se apucara amandoi sa mancance dar dupa nici 5 minute, cand Idia era la al 3-lea pahar de tzuica, Lazarov intervini in soapta:

- Ii vezi pe cei doi din spatele tau care stau la masa. nu, nu te uita, au intrat in restaurant in urma nostra si de atunci nu au facut nimic decat au vorbit. cred ca ne urmaresc zise marinarul folosindu-si flerul pentru a alege la intamplare o masa din spatele Idiei unde tocmai se asezase un cuplu proaspat casatorit.

Idia ezita dupa care raspunse:

- Ar trebui sa ne terminam mancarea dupa care sa plecam civilizat din restaurant pentru a nu le da nimic de banuit zise domnisoara Albahar si ceru lui Simbad sa-I dea scobitorile.

Eschimosul intelese semnul secret, il apuca pe chelner care tocmai venea sa le aduca nota de plata si il arunca prin geamul din dreapta lui, dupa care o apuca de mana pe Idia, si fugira amandoi pe strazile intortocheate ale Spiesesenfului.

Dupa 20 de minute de alergat in cerc in jurul aceluiasi bloc, hotarara amandoi ca nu-I mai putea gasi nimeni asa ca se oprira.

- Cred ca ar trebui sa fim mai atenti. Acum incotro domnisoara Idia?

- Am un prieten cu care am fost la facultate in Mozambic, nu l-am mai vazut de mult dar cred ca ne va ajuta.

Capitolul 6

Scena 1

Acasa la Domnule Castor

Tanarul se plimba de colo-pana-colo intr-o camera de aproximativ 8m. Un bec de 25W proiecta pe peretele opus niste umbre uriase fara nici un inteles. Amestecand diferite substante aparent fara nici o ordine sau masura intru-un vas care era evident un lighean, tanarul obtinu intr-un final o pasta cleioasa, galbuie pe care se apuca sa o modeleze cu grija. Aproape ca scapa din mana pretioasa sculptura cand linistea monotona din camera fu alungata de sunetul clopotelor de biserica. Dupa ce-si reveni din soc se indrepta direct spre usa si, fara se se mai uite pe gaura din mijloc, pe unde intrau soarecii, folosita drept vizor, deschise.

Intre timp cei doi calatori trageau din toate puterile de fraghiile de care erau legate clopotele sperand ca cineva o sa auda si intradevar dupa 5 minute cineva deschise.

- Da.?! Zise o voce groasa care se banuia a fii a unui om voinic si matur.

- Vad ca ai reusit sa-ti montezi soneria aia pe care ai vrut-o dintotdeauna spuse pe un ton glumet Idia.

- Mama? Tu esti? Zise aceeasi voce grosa dar de la o inaltime de 1 m.

Idia si Simbad pasira un pas mai in fata unde putura fi vazuti de ochii impaienjeniti ai piticului. Vazand ca nu reactioneaza, Idia relua pe un ton serios:

- Ce s-a intamplat Filimon? Nu ma mai recunosti? Sunt eu, Idia Albahar; am fost colegi de facultate in Mozambic dupa care am intrat amandoi in partidul comunist.

La auzul acestui nume piticul tresari, dezvelind un sir de dinti ce straluceau asa de tare incat tot intunericul fu spulberat din incapere si cu aceasta ocazie putura fi admirate sutele de statuiete galbui si micutul om ce statea in pragul usi.

"E clar. se spala cu <<Colgate Herbal>>" zise in gand Simbad si il recunoscu pe celebrul spion congolez: "Domnule Castor"

- Idia. Idia Albahar. chiar tu esti? Rosti de aceasta data vocea pe un ton mai bland, chiar lacrimos, asemanator cu vocea unui copil.

Cei doi alergara unul spre celalalt de parca ar fi fost pe pista de aterizare a aeroportului international "Arowana" din Speisesenf si nu intr-o camera de 4m lungime iar cand se imbratisara aminteau de celebra emisiune cu audienta internationala: "Surprize Surprize"

- Vai Idia dar ce mare ai mai crescut de cand ne-am vazut ultima data. spuse Filimon cu ochi aproape inecati in lacrimi.

- Nu Filimon, nu eu am crescut ci tu te-ai micsorat. Ce ai patit?

- Aaa, da. aproape ca uitasem. Mi-am pierdut picioarele intr-un accident stupid, dar asta a fost demult. Ia spune-mi ce te-a adus pana aicea?

- M-a adus un taxiu, dar asta nu-I important, eu am venit sa vorbesc cu tine.

- El cine-I? Spuse pe un ton plin de ura si invidie aratand in acelasi timp spre Simbad.

- Aaa, da. aproape ca iutasem. El este Simbad Lazarov Drubilham, mai mult nu pot sa-ti spun deoarece este strict secret. Simbad, el este Filimon al Hayat, colegul de facultate despre care ti-am povestit.

- Salut Filimon! Ai un nume interesant!

- Da, multumesc. Mama mea a fost grecoaica iar tata a fost pakistanez. Deci, de ce ati venit aicea?

- Filimon, avem nevoie de ajutorul tau. Esti singura persoana in care am incredere in acest oras. ne trebuie o masina puternica pentru cateva zile.

- Ati venit exact la locul potrivit. am exact ce va trebuie. Asteptati-ma putin pana o gasesc zise mititelul si disparu in alta camera.

- Ciudat tip.

- Da, imi pare rau, trebuia sa te avertizez ca e putin cam excentric.

Cei doi se invartira prin camera, si observara cateva sute de statuiete de culoare galbuie reprezentand diferite monumente sau nuduri, fiecare cantarind intre 4 si 4,165 kg dupa cum aprecie Simbad. De indata ce Filimon se intoarse, Idia il lua la intrebari inainte ca sa mai poata zice ceva:

- Cu ce te ocupi acuma? Te pomenesti ca esti sculptor? Ce-s cu sculpturile astea?

"E buna. ma intreb la ce scoala de spionaj a fost?" zise Simbad in gand.

"E buna. ma intreb la ce scoala de spionaj a fost?" zise in gand si Filimon.

- Ooo, nu, eram prea prost platit. acuma lucrez pentru o grupare terorista din Iraq iar astea nu sunt sculpturi obijnuite ci sunt facute dintr-un amestec de C4 si nitroglicerina. Le-am modelat asa ca sa nu intre la banuieli cei de la C.I.A. Sunt foarte instabile.

- Tu esti celebrul spion "Domnule Castor"! Wow, toata viata mea ai fost un model pentru mine. Da-mi voie sa-ti spun ca sunt cel mai mare fan al tau! Imi dai si mia un autograf?! Spuse cu repezeala marinarul dupa care se uita la ceas. "Nu-I rau. 34 de cuvinte in mai putin de 5 secunde, dar mai trebuie sa exersez"

- Nu-I rau. 34 de cuvinte in mai putin de 5 secunde, dar mai trebuie sa exersezi incuviinta Filimon. Da, eu sunt "Domnule Castor" spuse in continuare si mazgalii pe tricoul eschimosului niste forme geometrice alese la intamplare. Dar acum am ceva pentru voi.

"Nu-mi place de el. cred ca-mi poate citi gandurile" mesteca in gand Simbad.

Micul spion lua mana de la spate si o deschise in fata celor doi dezvaluind o cutie de conserva pe care Lazarov putu sa citeasca "Iahnie de fasole cu carnati".

- Nu, multumim domnule al Hayat, abia am mancat.

- Nu va lasati inselati de aparente. Aceasta poate arata ca o conserva de fasole dar de fapt este o inventie de-a mea zise Filimon si intoarse conserva astfel incat sa se poata citi "Car in a can". Folositi-o cum stiti mai bine.

Idia si Simbad isi luara ramas bun de la Filimon in stilul secret al spionilor dupa care se indreptara amandoi in strada unde marinarul scoase conserva si se apuca sa citeasca cu atentie eticheta pentru a respecta indemnurile OPC.

- "Valabil pana la data de 4.08.2004. Deschideti cu grija conserva, dupa care adaugati 7 picaturi de suc de morcovi si indepartati-va" citi cu voce tare Simbad.

Respectand instructiunile Simbad isi lua harponul placat cu aur si diamante si ca un adevarat profesionist aplica conservei, cu finete, cateva sute de lovituri brutale. Intr-un final, cand reusi sa deschida conserva, Simbad turna 7 picaturi de suc de morcov, dintr-o rezerva pe care o avea intotdeauna la el, si facu cativa pasi in spate. Conserva incepu sa fumege puternic si in curand intreaga strada fu invaluita de in fum alb, innecacios. Intr-un sfarsit, cand fumul se retrase, in locul in care se afla conserva statea acuma o superba masina de curse de fabricatie romaneasca: Dacia 1300, decapotabila, cu doua motoare V16, unul in fata si unul in spate.

- Filimon ne-a promis o masina puternica si vad ca asa a si facut. haide Lazarov, sa mergem, nu avem timp de pierdut zise Idia cu o voce ferma.

Intrucat nici unul dintre ei nu avea permis de conducere, Simbad se urca la volan unde observa rapid ca comenzile erau foarte asemanatoare cu cele de la sania trasa de pechinezi. De indata ce apasa pedala de acceleratie, cei doi simtira o forta de 5.9g, dupa cum aproxima Simbad, forta care ii tinea lipiti de scaune. Din obijnuinta eschimosul se uita la vitezometru si la ceas si dupa un calcul mintal isi zise in gand: "Nu-I rau. daca si sania mea atingea Mach 1 in 4.3 secunde acuma eram departe.". Intrucat Idia nu precizase incotro se indreapta, Simbad intra pe autostrada si accelera pana la Mach5. Nebanuind nimic, el accelera pana la Mach7, viteza la care are valabilitate teorema relativitatii a lui Einstein potrivit careia masa unui corp creste direct proportional cu viteza cu care se misca dupa legea: m=mo 1-v/c (unde v reprezinta viteza cu care se deplaseaza corpul iar c viteza luminii in vid; c=3.10ⁿm/s , n=8) astfel incat dupa cateva minute rotile explodara sub greutatea masinii.

Capitolul 7

Scena 1

Pe drumuri

Cei doi se vazura nevoiti sa abandoneze vehicolul si sa foloseasca o metoda mai putin eficienta dar sigura de a colatorii: autostopul. Dupa multele tentative esuate ale domnisoarei Albahar de a opri pe cineva folosind metoda piciorului lung si frumos epilat, Simbad se hotara ca era randul lui sa incerce.

- Priveste si invata Idia! Spuse el afisad pe fata un zambet misterios, ce amintea de un sinucigas in serie, in timp ce cu privirea urmarea un TIR lung de aproximativ 53m ce se apropia de ei. Marinarul se aseza pe poziti, calm iar cand TIR-ul se afla la 10m distanta, Lazarov sari in mijlocul soselei cu mainile si picioarele intinse, intr-o incercare tampa de a-l determina pe sofer sa opreasca. Spre marea lui dezamagire, TIR-ul il ocoli, nu insa si scuipatul acestuia care zbura pe geam si il lovi pe marinar direct in frunte, aruncandu-l la pamant.

- Sofer nebun, nu vezi pe unde mergi?! Ameninta inutil cu pumnul dupa ce reusi sa se ridice de la pamant.

Dupa cateva minute de mers paralel cu soseaua, Simbad reusi sa identifice, cu ajutorul auzului sau fin, o sanie trasa de pechinezi ce se apropia cu viteza. In cateva secunde isi facu deja un plan in cap: "Eu am sa sar in mijlocul soselei cu mainile si picioarele intinse determinandu-l astfel pe sofer sa opreasca dupa care am sa-I aplic cateva lovituri pana il las inconstient si plecam cu sania lui"

- Nu pare a fi un plan prea bun zise Idia ghicind astfel dupa fata schilodita a eschimosului care erau intentiile sale.

- Crezi ca nu stiu, dar este singura noastra sansa.

Stiind ca mai erau cateva secunde pana la sosirea saniei, Idia ramase in urma in timp ce marinarul inainta. Vazand sania la mai putin de 15 metri, el se arunca pe sosea conform planului si ateriza exact sub zecile de pechinezi infometati care trageau sania. Soferul oprise de fapt la rugamintile Idiei, si nici macar nu-l vazu pe Simbad iar dupa cateva lovituri bine plasate de tanara domnisoara, soferul cazu inconstient in zapada. Vazandu-se la volanul saniei, Idia o controla usor din ambreiaj si acceleratie si incepu sa treca peste corpul lui Lazarov. Tocmai cand credea ca a scapat, nimeri sub al doilea rand de caini care impingeau sania din spate. In sfarsit cand peste Simbad trecura si cele doua remorci si cele 6 randuri de pechinezi nervosi, el se ridica in piciore mai voios ca niciodata si incepu sa se scuture de pechinezi care se mai tineau cu dinti inca de el.

- Esti teafar se repezi Idia spre el, sincer ingrijorata.

-Sunt teafar, draci aia mici nici macar nu s-au atins de mine zise marinarul in timp ce-si tinea zdrentele ca sa nu cada de pe el.

- Cred ca ar trebui sa-ti cautam niste haine altfel o sa ingheti.

- Sunt obijnuit cu frigul ca doar nu degeaba traiesc la Polul Nord asa ca. Enervat Simbad se opri pentru ca era bruiat de un caine ce nu se mai oprea din latrat; De ce latra cainele ala? Intreba cu o oarecare curiozitate.

- Cred ca are sindromul Tourette; am auzit ca s-ar fi facut cateva experimente pe pechinezi iar sindromul Tourette ar fi un efect secundar. Hai, sa mergem!

Idia si Simbad pornira pe autostrada, aventurandu-se in necunoscut sperand ca in cele din urma vor ajunge la destinatie. Sania demara pe asfalt, lasand in urma ei scantei ce ajungeau pana la 2m inaltime.

Dupa multe ore de mers, pe lungul drum la care se aventurasera, intalnira in sfarsit o benzinarie. Idia opri sania in dreptul pompei pe care scria "Pedigree" si lasa caini sa-si faca plinul. Il lua pe Lazarov si cu mare dificultate reusi sa-l aduca pana in benzinarie unde incepu sa se dezghete imediat.

- Frumoasa captura! Iti dau 8000$ pe el se auzi o voce ragusita.

- Nu-I de vanzare, e o relicva arheologica. Dar pentru 1000$ poti sa ma ai pe mine ii intoarse inteligent replica ce apartinea unei voci de undeva din dreapta. Privind mai cu atentie observa ca vocea avea si un trup. trupul unui omulet negru ce se balansa pe un scaun, in drepta intrari. Micutul omulet era inconjurat de milioane de piese metalice de diferite marimi si forme pe care Idia le recunoscu imediat: erau piesele componente ale unui reactor nuclear de marime medie.

- Nu, dar multumesc oricum. Cu ce va pot fi de ajutor?

- Am dori niste haine groase de iarna, o carte despre teoria relativitati a lui Einstein si mersul saniilor zise Idia cu o voce groasa ce trada faptul ca fusese candva cantareata de opera.

- Ce crezi ca-I aicea, aprozar? Nu avem haine domnisoara, in afara de cele de pe Mos Craciunul ala de afara. Vezi daca ti le da pe ale lui. Apropo, ai fost cantareata de opera? zise vanzatorul in timp ce cauta cele doua carti.

- Da, dar asta a fost demult, inainte sa intru in comunism.

Idia se indrepta cu pasi marunti catre Mos Craciunul amplasat afara. In scurt timp ajunse asa de aproape de el incat singurul lucru care-I mai despartea era un geam de sticla de care trei muste se izbeau de zor. Avusese cateva amintiri neplacute in copilarie in legatura cu aceste statuiete de Mos Craciun. Totul se intampla pe cand avea 12 ani; era o zi de 25 decembrie superba in Madagascar, soarele stralucea sus pe cer.

- Hei, nu-mi mai aburi gemurile. abia le-am sters!

- . desigur raspunse cu o voce tremuranda Idia si se indrepta spre statuieta.

Intre timp neuronul singuratec al lui Simbad se dezmorti si incepu sa alerge prin teasta mare si goala a marinarului. Devenind din nou constient, el deschise ochi dar realiza ca nu putea sa se miste mai mult. In acel moment il lovi un sentiment de neputinta, il lovi asa de tare incat dadu cu capul de perete lasand pe covar o usoara dara de sange.

"E clar, am ajuns in Zona Crepusculara si s-a oprit timpul. sper sa nu dureze prea mult." Mai avusese un astfel de incident in timpul mari vanatori de foci din 1978 cand se sparsese gheata sub el si ingheta la contatul cu apa. Reveni inapoi la viata dupa 4 luni in timpul veri polare.

- Hei! Mai ai de cand sa stai mult acolo?! Se auzi o voce din spate pe care el, dupa tonalitate si accent, o identifica ca fiind a unui omulet negru de origine japonezo-groenlandeza. In acelasi timp el primi o lovitura cu piciorul in burta, aplicata cu delicatete.

- Lasa-l! El e cu mine.

In timp ce rosti aceste vorbe pline de ura, pumnul Idiei desena prin aer cateva miscari evazive pentru a deruta adversarul, dupa care se izbi de obrazul incarcat de transpiratie al vanzatorului. Unda de soc produsa la impact ridica in aer picaturile de transpiratie pana la o inaltime de 2.5m, mentinandu-le in aceasta stare aproximativ 5 secunde dupa care se prabusira pe podea, inundand toata incaperea. Timpul de 5 secunde fu mai mult decat suficient pentru ca Idia sa-si dea seama de dezastrul ce avea sa se intample; cu o mana il apuca pe Simbad si il arunca prin acelasi geam pe care il aburise mai devreme, in timp ce cu cealalta mana apuca de pe masa cele 2 carti si hainele de Mos Craciun, pe care le obtinuse atat de greu, si se arunca prin celalalt geam existent in incapere. Intamplarea face ca acesta sa fie un geam aniglont, rezistent la lovituri; in urma impactului, geamul nici nu se crapa, in schimb Idia continua sa se izbeasca cu frenezie, asemanarea cu o insecta aflata in agonie fiind izbitoare. Izbitor fu si valul de transpiratie, rece ca gheata, ce o trase pe Idia la fund, inecando.

Dupa ce valul se retrase, pe covorul din par de sconcs se ivi corpul tinerei Idia, care involultar mai apuca sa schiteze cateva miscari spasmodice. Insa fara nici un folos.

Capitolul 8

Scena 1

Un accident

In timp ce neuronul sau singuratec se chinuia sa priceapa ce se intampla, Simbad zbura prin geam si ateriza cativa metri mai incolo. Cazatura in cap avu insa un efect opus celui scontat, astfel ca in loc sa ramana inconstient, el ramase cu acelasi deficit intelectual dar se trezi din starea de paralizie, asemenea melcului care iese din hibernara dupa o iarna lunga.

Tot cu viteza melcului mai facu doua flip-flop-uri, dintre care numai unul in aer, si reusi sa se ridice in picioare, cu o statura la fel de mareata si impunatoareca a fostului conducator irakian: Saddam. La fel de mandru facu cativa pasi in fata, se opri si arunca in jur o privire rece ca gheata. Atat de rece incat alcoolul din termometru arata acum o temperatura ce scazuse cu 20sC. Dupa cateva minute de aruncat priviri reci in jur, se apuca sa arunce priviri patrunzatoare, si in sfarsit incepu sa se limpezeasca o imagine pe care neuronul lui Simbad nu o interpreta corect.

In fata ochilor lui se intindea un camp nemargini, acoperit in totalitate de zapada, doi palmieri de Polul Nord(dupa cum ii identifica repede marinarul dupa blana deasa de culoare cenusie de care erau acoperiti) si soarele ce plutea in nepasare deasupra solului la o inaltime de 1.5m.

"Oare sunt in desert?" ii veni in gand o intrebare la care nu putu sa-I gaseasca un raspuns convingator, oricat de tare s-ar fi straduit.

Nereusind sa iasa din aceasta dilema, Simbad se decise sa abandoneze problema si se intoarse cu spatele, moment in care avu o revelatie.

La vreo 10m in fata sa se afla benzinaria "Fratii Brothers" , o benzinarie ca oricare alta de prin aceste parti. Cele doua etaje ce pareau indesate unul in altul, cu ferestre mari dar feamuri mici, peretii de chirpici de o culoare galbuie-palida, coloanele de sustinere, inalte de 7-8m, sculptate in stil doric faceau nota discrepanta, dar placuta, cu acoperisul de un rosu briliant, in stil japonez traditional.