Basmul, un alt orizont al realitatii

Basmul, un alt orizont al realitatii.

Motto: "Izvorul curat ca lamura si pretios ca aurul."

Mihai Eminescu

Definit initial ca nascocire, scornire, deformare a realitatii in favoarea iluziei, daca nu chiar cu ideea de minciuna in sine, basmul a fost privit in lumina lumii postmoderne ca una dintre componentele realitatii, fragment al unui mozaic in care adevarul si fantasticul nu doar convietuiesc, ci chiar se reflecta si se confunda unul in altul. De la temele specifice, precum lupta dintre bine si rau- regasita si in povestile populare si in filmele postmoderne-pana la calitatile fantastice ale personajelor sale, basmul inca ne invadeaza spatiul intim pentru a ne aminti ca fantasticul, extraordinarul fac parte alaturi de banal din realitatea traita cu scopul de a aduce schimbarea . (J.C.Carriere, Cercul mincinosilor).

Johann Ludwig Tieck (1773-1853) - scriitor german, reprezentant al     scolii romantice de la Jena. A cultivat ironia romantica, satira sociala, umorul, viziunea fantastica a poeziei, proze, drame. A daruit publicului romanul epistolar William Lovell (prima sa lucrare importanta) iar in 1795-1796, basmul cult Eckbert cel blond.

Vizand cea din urma scriere menționata, se remarca o poveste, aceea a vieții lui Eckbert și a soției sale Bertha, amandoi traind intr-o izolare misterioasa și avand un singur prieten, pe Walter.Cei doi insa se pare ca doresc mai mult, poate o alta realitate mai apropiata de adevar, care pentru noi: cititorii, reprezinta de fapt o usa doscnica, pe care nu o banuiam si care ne duce intr-o lume plina de fantasme.

Basmul contine un oarecare substarat psihologic dezvaluind treptat firea personajelor. Se face astfel departajarea de la un suflet singuratic, ce doreste in acelasi timp dezvaluirea in adevar cu o fire brutal de sincera ce ascunde un trecut incert: "Va rog doar sa nu interpretati povestea mea drept un basm, oricat de bizara vi s-ar parea." Se creaza un oarecare paradox caci in pofida "prevenirii" cititorul este introdus chiar de personaj, tocmai prin aceasta enuntare.

Opera se vrea a fi o conexiune intre o existenta avida, dorind certitudinea desi: "vedeam in jurul meu roind duhuri", sau "pietricele care se transformau in nestemate" cu o usoara predilectie spre credul

depasind orizontul unei simple mentalitati de copil. Femeia insa isi atribuie caracteristici omenesti, palpabile, cu explicatii logice, caci ea nu era "decat o creatura nevolnica."

Fuga de acasa poate fi interpretata ca neadaptare, neputinta dar tot la fel de bine ca o nevoie primara de aventura, o dorinta de a vedea si afla ce nu se arata ochiului in mod normal. Drumul prin padure detine rolul de a o indeparta de campul social. Izolarea, ceata, vantul, graiul strain al celor intalniti, stancile ce-si schimba infatisarea, caderea in "sihastrie" si deznadejde, toate nu fac decat sa contribuie la detasare, la eliberarea spirituala si mentala. Astfel se explica decizia de a trai, insotita de o bucurie aparent inexplicabila, cand doar acest mic pas al maturizarii isi spune cuvantul. Autorul se joaca, lasand loc de

intrepretari, un ochi de copil dibuind o calatorie si o ambitie ca aceea a unui erou plecat intr-o aventura, dar care trebuie sa treaca de anumite etape pentru a se dovedi pe sine.

Facand o usoara corelare se poate trece la basmul lui Ernst Theodor Amadeus Hodffman: Urcioriul de aur, divizata in doisprezece capitole, fiecare avand subtitluri destul de sugestive, din care foarte usor se poate alcatui un rezumat.

Analizat in amanunt, Urciorul de aur ascunde si el o "fuga", aceea a Veronicai, care se strecoara afara din casa spre a se duce la batrana Liza unde impreuna fauresc oglinda magica. Ulterior fata neaga viziunile din noaptea respectiva, ca mai apoi sa revina inca o data asupra cuvintelor sale.

Tot aici coexista doua realititati-fantastice ce se deruleaza in paralel: o data incercarea Veronicai de a-l aduce la ea pe Anselmus si apoi drumul pe care acesta il parcurce pentru a o cuceri pe Serpentina. Planurile functioneaza o perioada in paralel, desi se conditioneaza unul pe altul, ca mai apoi sa interactioneaze ducand la destramarea inevitabila a unuia dintre ele.

Autorul mai foloseste tehnica insertiei in basm a unei alte povestiri, tot cu caracter fantastic: aceea ce apartine arhivarului Lindhorst, purtand si un subtitlu - "aventurile unei nefericite salamadre". Batranul in "haina cenusie" alege sa fie brutal de sincer cu interlocutorii sai, atat in privinta vietii sale cat si a familiei: tatal murise de curand, acum trei sute optzeci si cinci de ani iar fratele suparat fiind ca nu a primit onix-ul mostenire, alege un drum gresit, alaturandu-se balaurilor. Audienta este amuzata de poveste insa credibilitatea ei ramane incerta.

Gerard Genette remarca in unul din studiile sale ca in general operele " se ating si se interfereaza'. Oricat de diferita ar fi ideea ce guverneaza opera, in unitatile sale mai mici ea atinge puncte comune ori din pura intamplare sau avand ca inspiratie acelasi punct de origine.

In Mica sirena a lui Andersen, scriitor si poet danez celbru pentru basmele sale, se readuce limbajul popular in prim-plan, iara bogatia sentimentelor se arata demna de admiratie. Alte opere ale aceluiasi autor: Ratusca cea urata (1843) si Hainele cele noi ale imparatului (1837) au izbutut sa capteze un public numeros, la un nivel international.

Mica sirena este istoria unei sirene care se indragosteste de un tanar print iar pentru a putea fi alaturi de el, isi vinde minunatul ei par, isi pierde graiul si coada. "Inzestrata" acum cu picioare de om ea mai are obstacole in calea iubirii si numai bunatatea si puritatea sufletului o ajuta sa invinga. Acelasi principiu de izbanda detine si Urciorul de aur, Anselmus scapand cu viata si obtinand pe cea care o iubeste doar fiind ca si-a "pastrat credinta". Nu va lasati insa inselati de un asfel de motiv, caci lupta dintre bine si rau este ancestrala si in timp ea s-a transformat intr-un pivot al basmele.

Arhivarului Lindhorst, Veronica, studentul sunt personaje ce trebuie sa se lupta cu fortele raului, ei avand sau nu puteri magice, dar care detin in comun o trasatura de carcater: bunatatea sufletului. Tot astfel si mica sirena, purificata poate de apa marii, se infatiseaza ca fiind un personaj aparte, cu o putere interioara enorma. Insa basmul lui Andersen nu detine un final tocmai fericit, caci "Mica sirena si-a ridicat bratele stravezii catre soarele Domnului si, pentru prima data, a simtit cum lacrimeaza". Aceasta invata veninul indoielii si trebuie sa asiste la casatoria celui iubit cu o alta. Asemanator si tousi altfel este si deznodamantul din Eckbert cel blond, unde orice pacat este platit iar protagonistul "cu mintea ratacita, zacea muribund la pamant".

Personaj moralizator, batrana detine puteri magice insotita de o pasare si un caine ce alcatuiesc elementele fantastice ale basmului. Ea promite si daruieste, asteptand sa iasa la suprafata adevarata natura umana dupa care ea reapare in final pentru a echilibra balanta. Desi tot personaj magic, batrana cu care are Anselmus de a face, este clar un personaj negativ, ea fiind o "fiinta a satanei", de "origine inferioara" pentru ca "tata-sau mi-i decat o pana zdrentaroasa si maica-sa o pacatoasa de sfecla, iar motanul care o insoteste si o ajuta, este o creatura potrivnica, canalie veninoasa.

Eminescu " e pacat de-a vedea in basm numai basmul."

Basmul, acest joc aparent naiv al povestitorului se desfasoara la limita dramatica dintre real-ireal. Dar la fel se desfasoara si realitatea noastra. Este aceasta limita si un orizont, presupunand o depasire ? Se poate sustrage cititorul/omul postmodern acestei dihotomii ? Incercarile sunt nenumarate, precum cele de delimitare biografie-opera. Dar nu aceasta pare sa fie calea catre care vrea sa ne conduca povestea. Ea ne cere sa ii facem jocul, mizand pe realitate sau irealitate ,neacceptand nici una. Caci atata timp cat le vom accepta, vom fi prizonierii ei. Iar povestea vrea sa ne redea noua.

evidentiaza, prin intensificare superlativ-excesiva, atitudinea fata de personajul principal

structuri binare formate din elemente previzibile si imprevizibile, indeplinesc roluri textuale precise: a) intemeiaza lumea semantica a basmului si potenteaza existenta unei temporalitati anistorice (a fost odata ca niciodata); b) contribuie la portretizarea personajelor (o imparateasa tare frumoasa si voinica)

Dupa cum cum si Eminescu considera: "e pacat de-a vedea in basm numai basmul."

Fara sa fi cunoscut in realitate modelul de astazi al celui care a descoperit fata frumusetii, am hotarat sa-l fabulez. Primul lucru pe care l-am imaginat in povestea personajului e camera sa. Va ganditi la sfesnice si candelabre,la mobila din abanos si oglinzi uriase ? Dar nu.. personajul nostru nu a vazut atat de departe frumusetea. Camera sa este aproape goala. Peretii -incarcati cu desene,picturi,texte. Toate intruchipeaza o femeie,o singura femeie,desenata,pictata si descrisa in versuri,chiar pe peretii sai .In primul moment in care usa mi se deschide dau,indiferent, peste imaginea ochilor ei. UimireUn ras nebun ma apuca si ochii-mi curg fara de stire patand foile de pe jos,raspandind culoarea.. Nu, nici o privire nu a tintuit asa vreodata,fara sa vrea sa iti dea drumul ,intr-un moment mort pentru lume..De jur imprejur- par sa te atace, sa te atinga la modul cel mai concret,sa te hartuiasca- portrete, nuduri, schite, un tablou imens cu mainile ei, niciodata intreaga ,dar mai prezenta acolo decat oriunde in lume.